ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2152/2013

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 27 mai 2011, sub

nr. 44497/3/2011, reclamanta SC C.H. SRL a chemat în judecată pârâta SC A. SA

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea

pârâtei la plata sumei de 251.900 RON compusă din:

facturilor de la nr. a la nr. d în sumă de 125.804,55 RON întocmite în temeiul

contractului din 23 decembrie 2009 conform situației facturilor neachitate;

garanției de 5% reținută din facturile a, b, c și d în sumă de 5.516,93 RON și

care trebuia restituită în termen de 21 zile de la data terminării lucrărilor

conform garanției reținute din facturile nr. a, b, c și d;

valorică la contractul din 23 decembrie 2009 reziliat unilateral de către SC A.

SA pe perioada 18 februarie 2010 până la 31 martie 2010 în sumă de 120.578,54

RON. De asemenea, reclamanta a solicitat plata dobânzii legale aferente sumei

neachitate de 251.900 RON, calculată începând cu data scadentă a plății

fiecărei facturi conform situației "calculul zilelor de întârziere a

plății facturilor și sumelor datorate", precum și obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 20852 pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2011,

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată,

obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat

contractul din 23 decembrie 2009, reclamanta în calitate de subantreprenor și

pârâta în calitate de antreprenor general pentru execuția lucrărilor de

finisare pentru sediul principal și pentru clădirea administrativă, conform

căruia reclamanta s-a obligat să execute lucrările ce urmau să fie comandate de

pârâtă și să mențină pe șantier un număr de 15 muncitori calificați.

În ce privește sumele

solicitate de reclamantă, tribunalul a reținut că nu sunt întemeiate raportate

la situațiile de lucrări bilunare și că documentele care au stat la baza

emiterii facturilor întocmite de creditoare, nu au fost semnate niciodată de un

reprezentant autorizat al pârâtei, situație în care nu sunt opozabile părții

adverse.

Referitor la garanția

de bună execuție stabilită de părți prin contract, instanța de fond a apreciat

că nu i se cuvin reclamantei, întrucât nu a realizat obligațiile înserate în

art. 8 din contractul părților.

Daunele interese au

fost înlăturate ca nefondate, întrucât contractul nu a fost reziliat abuziv de

către pârâtă.

Împotriva sentinței

tribunalului, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 218 din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.

S-a apreciat că atâta

timp cât situațiile de lucrări nu au fost recunoscute/semnate de șeful de

șantier al antreprenorului general, este evident că nu avea niciun temei pentru

emiterea unor obiecțiuni, iar garanția de bună execuție nu putea fi obligată

pârâta, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 8 din contractul

părților.

Cu privire la daunele

interese pentru încetarea unilaterală a contractului, instanța de apel a

reținut că pârâta nu a redus lucrările menționate în ofertă, ci nu a mai

comandat lucrări reclamantei, fapt ce nu o obligă să comunice o notificare de

încetare a lucrărilor. Așa fiind, instanța de apel a confirmat constatările

primei instanțe cu referire la faptul că oprirea comenzilor nu are caracter

abuziv.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs prin care arată că și-a

dovedit temeinicia pretențiilor formulate, astfel că cele 4 facturi au fost

semnate, ștampilate și fără obiecțiuni de către partea adversă și că a

respectat clauzele contractului încheiat cu pârâta.

În continuare,

recurenta mai arată că există înscrisuri care dovedesc reducerea obiectului

contractului până la o valoare maximă de 25.685 euro, iar notificarea privind

reducerea valorii contractului a fost de fapt o reală reziliere. Referitor la

garanția de bună execuție recurenta susține că ar fi fost clarificată prin

intermediul interogatoriului.

În consecință,

recurenta susține că instanțele anterioare au interpretat greșit probele

administrate în cauză, în special în privința înscrisurilor pe care le-a depus

în apărare, Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea

cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Înalta Curte

examinând cererea de recurs constată recurenta invocă aspecte de netemeinicie

cu privire la modul de derulare a contractului încheiat de părți, la faptul că

au fost semnate situațiile pentru încasarea plăților din cele 4 facturi și

instanțele anterioare au interpretat probele administrate în cauză, împrejurări

care tind spre o reapreciere a probelor administrate în cauză și o restabilire

a situației de fapt deja stabilită și care nu pot forma obiectul controlului

judiciar în recurs.

Afirmațiile

recurentei privind garanția de bună execuție și înscrisurile menționate în

cererea de recurs, de asemenea, sunt aspecte de netemeinicie, care nu pot fi

încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Prin urmare, așa cum

se poate observa, în recursul declarat în prezenta cauză, nu conține în sensul

motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9

C. proc. civ. - deși recurenta le-a indicat formal așa cum s-a arătat mai sus -

în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs. În atare

condiții, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În consecință, Înalta

Curte urmează să aplice sancțiunea nulității cererii de recurs, conform art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs declarată de reclamanta SC C.H. SRL Alexandria împotriva

Deciziei civile nr. 218 din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2013.

Procesat de GGC - AS