ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 687/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 8 februarie 2016, în dosarul nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat constatarea clauzelor abuzive - art. 6.10 și/sau 8.6 - din Condițiile Generale de Afaceri - "contract cadru", obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului patrimonial și restituirea către reclamantă a sumei actualizate cu dobânda anuală la depozitele pe termen de 1 an, obligarea pârâtei la plata daunelor interese, precum și obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată.

Reclamanta apreciază că cele două clauze sunt abuzive prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000, ale C. civ., ale Constituției României și ale altor legi în vigoare și, prin urmare, reclamanta solicită instanței să facă aplicare art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Prin sentința civilă nr. 5198 din 12 septembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum a fost completată la primul termen de judecată, pentru lipsa calității procesuale active. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 6000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta A., apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 1836 din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse ca nefondate excepțiile nulității și tardivității depunerii întâmpinării în apel.

Au fost respinse ca nefondate excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului intimatei, respectiv, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

A fost respinsă ca nefondată excepția nulității absolute a dovezilor de comunicare, respectiv înmânare a motivelor de apel către intimata, înscrisuri aflate la dosar CAB.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5198 din 12 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3508,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că nu a fost respectată procedura de regularizare a cererii de apel, că judecata în apel a avut loc cu încălcarea principiilor oralității și contradictorialității, precum și că instanța de apel a refuzat public și explicit pronunțarea în ședință publică asupra excepțiilor absolute și relative invocate și asupra cererilor ridicate atât în scris cât și oral în ședințele publice din 5 aprilie 2017 și 1 noiembrie 2017 și nu a fost respectată ordinea dreptului la cuvânt la judecata în fond.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a refuzat explicit pronunțarea în decizie prin raportare la prevederile legislației protecției consumatorului, decizia conține numai motive străine de natura cauzei referitoare la un contract civil (de mandat/procură notarială) între recurentă și mama acesteia și absolut nimic referitor la relația-consumator profesionist, instanța de apel, prin decizie, a schimbat atât obiectul cauzei cât și calitatea părților, niciuna din hotărâri nu cuprinde absolut niciun considerent din apărarea recurentei și nu conține niciun motiv, nici de fapt și nici de drept, pentru care apărarea nu este legală sau temeinică, pronunțările din hotărâri nu sunt motivate nici în fapt și nici în drept.

Cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta le apreciază incidente întrucât, instanța a stabilit derogări de la întreaga legislație în domeniul protecției consumatorilor, astfel că a exonerat intimata de obligația respectării unui număr considerabil de legi: Directive Europene, O.G. nr. 39/1996, O.U.G. nr. 99/2006, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004 și Condițiile Generale de Afaceri ale intimatei, instanța a refuzat în mod clar, explicit pronunțarea cu privire la întreaga legislație din domeniul protecției consumatorilor, ambele instanțe au încălcat principiul interzicerii invocării în apărare a propriei culpe a intimate, instanțele nu s-au pronunțat cu privire la obiectul cauzei, nu s-au pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut; cauza nu a fost soluționată, nici sentința și nici decizia nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În preambulul cererii, recurenta reiterează situația de fapt, confirmată de înscrisuri care au generat problemele juridice fundamentale, reprezentate de dreptul de proprietate privată și depozitele bancare garantate de stat.

În ceea ce privește dreptul de proprietate privată, recurenta face trimitere la Cauza Pădurarii împotriva României, din care rezultă că recurenta este "cea interesată" iar "bunul" este numerar în euro.

Privarea de proprietate/patrimoniu nu a avut loc în condițiile prevăzute de lege, întrucât nu este vorba de o cauză de utilitate publică și a fost încălcat principiul proporționalității, în sensul că a fost deposedată de patrimoniu fără nicio compensație.

În ceea ce privește depozitele bancare garantate de stat, recurenta arată că în temeiul O.G. nr. 29/1996 este deponent garantat (art. 2 lit. e), depozitul fiind un depozit garantat (art. 2 lit. b), fiind îndreptățită să fie despăgubită de stat în limita plafonului de 100.000 euro - în cazul reclamantei fiind vorba despre suma de 79.000 euro - în cazul în care banca - intimata se afla în unul din cazurile prevăzute de art. 2 lit. c) alin. (1) și (ii) ceea ce nu este cazul.

Depozitul la bancă este de 79.000 euro la nivelul anului 2013 și aceasta este suma la care este îndreptățită, sumă ce se constituie în patrimoniu, proprietate privată, deoarece aceasta este cota sa parte la depozit = sold creditor ca persoana îndreptățită la sume din respectivul depozit (art. 2 lit. e) aflat în contul comun.

Potrivit Directivei 2009/14/CE și a Directivei 94/19/CE a Parlamentului European, Ordonanța nr. 39/1996, după cum este menționat expres în textul de lege "transpune dispozițiile: Directivei 2009/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2009 privind modificarea Directivei 94/19/CE privind sistemele de garantare a depozitelor în ceea ce privește plafonul de garantare și termenul de plată a compensațiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x nr. x din 13 martie 2009".

Rezultă că este obligația băncii să țină evidența pe fiecare depunător.

Nici Directivele Europene și nici legislația națională nu permit cumularea sumelor unui depunător cu sumele altui depunător și nici amestecarea sumelor a doi depunători în aceeași evidență.

Sunt garantate sumele pe fiecare depunător în parte chiar dacă sunt în același cont comun, chiar dacă depunătorul nu este titular de cont.

Extrasele de cont și alte înscrisuri ale intimatei sunt de natură să dovedească: faptul că depunătorul garantat numit A. a depus 79.000 euro - depozit garantat - și nu a ridicat nimic, depunătorul numit C. a depus 9.800 euro și a ridicat 79.918 euro.

De asemenea se face trimiterea la clauza 11.2 din Condițiile Generale, potrivit cărora clientul nu poate transfera sau ridica sume din cont înainte de alimentarea efectivă a contului cu respectivele sume, cu excepția cazului în care Banca acceptă expres acest lucru.

Se mai arată că prevederile europene amintite, sunt consfințite de legislația națională în două acte normative, respectiv O.U.G. nr. 99/2006 și C. civ.

Potrivit art. 1, art. 7, art. 102, art. 111 și art. 121 din O.U.G. nr. 99/2006, depunerile persoanelor fizice la bănci sunt, pentru bănci, fonduri rambursabile, iar banca are obligația să restituie fondurile celor care le-au depus, în condițiile legii.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 a stabilit în sarcina intimatei obligația de a ține evidența zilnică a înregistrărilor pentru fiecare client, o înregistrare zilnică a soldurilor pentru clientul numit A. și una, separată, distinctă, pentru clientul numit C., chiar dacă banii sunt depuși în același cont = cont comun.

Intimata a refuzat să țină această evidență prevăzută de lege și a refuzat să prezinte această situație.

In temeiul art. 2112 C. civ., Banca nu are și nu a avut niciodată consimțământul reclamantei de a amesteca patrimoniul său cu cel al numitei C.; intimata nu are, pentru că nu există niciun contract de mandat și nicio procură notarială prin care recurenta să fi împuternicit pe cineva - cu atât mai puțin pe C. - să-i administreze patrimoniul sau să dispună în totalitate sau în parte de acesta.

Cu toate că este interzis prin lege, ca o bancă să amestece bunurile a doi deponenți, banca a procedat exact în modalitatea interzisă de lege, în temeiul art. 4 C. proc. civ., normele dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar, indiferent de calitatea sau statusul părților.

Revenind la criticile aduse deciziei recurate prin intermediul prezentului recurs, recurenta invocă nulitatea absolută a clauzei contractuale abuzive în documentul x/21.12.2012, raportat la art. 178 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, art. 2 și art. 28 din Codul consumului, art. 22 din Condițiile Generale.

Această clauză contractuală este lovită de nulitate absolută, fiind clauză abuzivă prin faptul că reprezintă în fapt și în drept o modificare a contractului cu banca fără acordul de voință al părților contrar prevederilor art. 1270 C. civ., ceea ce reprezintă o încălcare gravă a principiului consensualismului prevăzută în legea civilă română și fără notificarea de stingere a dreptului conform art. 1326 C. civ.

Această clauză este în perfectă contradicție cu clauza 6.8, potrivit căreia, "revocarea sau înlocuirea împuterniciților se poate face de către Client prin același tip de document prin care s-a efectuat împuternicirea, respectiv prin declarație scrisă dată în fața funcționarului bancar.

Prin urmare, există două clauze în perfectă contradicție referitor la modificarea contractului, clauza din "declarație privind împuterniciții pe cont" nr. 15.462/21.12.2012 se încadrează în categoria clauzelor abuzive prevăzute de anexa 1 la Legea nr. 193/2000 lit. a), e), g), r), t) pentru că:

Prin urmare solicită instanței de recurs, declararea ca abuzivă a clauzei de mai sus cu textul: calitate de împuternicit înțeleg că banca va acționa conform dispozițiilor titularului de cont, având dreptul de a-i limita în orice moment accesul la conturi fără a fi notificată în acest sens.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată - contestate și în judecata apel înțelege să conteste pe această cale și sumele cerute de intimată cu titlu de cheltuieli de judecată în condițiile în care acestea nu sunt justificate prin faptul că av. D. nu are dreptul să ceară cheltuieli de judecată pentru că acesta nu are calitatea de reprezentant al intimatei. Toate actele acestuia au fost efectuate în baza unei împuterniciri avocațiale lovită de nulitate absolută.

Recurenta reiterează nulitățile absolute invocate cu prilejul judecării fondului cauzei:

Nulitatea absolută a împuternicirii avocațiale seria x/2016, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra ei, prin încheiere motivată.

Instanța de apel nu a precizat motivele pentru care a înlăturat apărarea recurentei și nu a precizat motivul pentru care toate temeiurile de drept invocate în cererea de apel nu-și fac aplicare.

Apreciază că pronunțarea instanței, s-a făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând un temei de drept străin de situația invocată.

Astfel, a fost invocată nulitatea unui act juridic din dosarul de fond, iar instanța s-a pronunțat prin raportare la actele efectuate de avocat "fără mandat" în dosarul apel.

Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la împuternicirea avocațială dosar fond fila x.

Această împuternicire a fost emisă cu depășirea competenței și cu încălcarea normelor prevăzute de lege, respectiv art. 271 C. proc. civ., fiind incident principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

A doua nulitate este cea a întâmpinării și a depunerii întâmpinării, care nu a fost motivată de către instanța de apel.

Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea actului, ci doar cu privire la nelegalitatea actului de procedură efectuat de un "delegat" care nu este avocat.

Prin aceasta instanța de apel a stabilit derogări de la lege în sensul că orice "delegat", chiar și al unui cabinet de avocatură care nu este avocat, poate îndeplini orice acte de procedură în condițiile în care legea reglementează foarte strict condițiile în care se pot efectua actele de procedură - numai de către parte sau reprezentantul legal acesteia.

Nedepunerea întâmpinării în condițiile prevăzute de lege atrage decăderea intimatei din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, fiind incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995, art. 326 și 3-48 C. pen.

In concluzie, întâmpinarea a fost redactat de un avocat care nu are calitatea de reprezentant al intimatei - nulitatea actului - iar actul de procedură numit depunere întâmpinare a fost efectuat de o persoană care nu este nici parte și nici avocat, aceasta din urmă fiind o condiție imperativă a legii a cărei încălcare se constituie în săvârșirea infracțiunii de exercitare tară drept a unei profesii.

A treia nulitate este cea a clauzei nr. 23.3 din Condițiile generale, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

Se arată ca instanța de fond și-a însușit nemotivat punctul de vedere al av. D. și a declarat cererea ca fiind tardiv introdusă în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., deși recurenta a invocat faptul că nulitățile absolute/clauze abuzive pot fi invocate în orice stare a procesului litigiu cu profesioniștii.

Apreciază că încadrarea juridică a cererii de constatare a nulității absolute a clauzei 23.3 ca fiind cerere completatoare/modificatoare în temeiul art. 204 C. proc. civ. este vădit eronată.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor C. civ. și nu a prevederilor legislației protecției consumatorului, în fapt și în drept instanța de fond a schimbat obiectul cauzei din litigii cu profesioniștii în litigiu cu privire la un alt contract (de mandat) deși a precizat în sentință - pag 1 - că "nulitatea invocată de reclamantă vizează condițiile generale de afaceri (CGA) atacate prin cererea de chemare în judecată". Cu alte cuvinte, după ce instanța de fond a precizat faptul că recurenta a atacat contractul-cadru încheiat de intimată cu consumatorii, instanța în mod greșit nu se raportează la această legislație, ci la prevederile C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, solicită să se constatate că sunt incidente prevederile art. 204 alin. (3) C. proc. civ., iar excepția nulității absolute a clauzei 23.3 CGA abuzivă, ca fiind cerere completatoare a cererii de chemare în judecată sau având existență de sine stătătoare subzistă - a fost legal ridicată instanței de fond prin raportare la prevederile legislației protecției consumatorilor.

A patra nulitate vizează nulitatea absolută a ședinței de judecată din 9.05.2016 - lipsă pronunțare în fond.

Ori, instanța are obligația să se pronunțe motivat asupra tuturor cererilor și excepțiilor ridicate de părți. Aceasta este o încălcare a prevederilor legale și ale art. 6 CEDO.

A cincea nulitate se referă la nulitatea absolută a ședinței de judecată din 12.09.2016, aspectul privind ordinea în care au fost susținute concluziile nu a fost consemnat în încheierea de ședință și asupra căreia nu s-a pronunțat.

A șasea nulitate se referă la nulitatea absolută a extrasului de cont, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

Sub o altă critică, recurenta susține încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO, instanța de apel s-a pronunțat asupra soluției în lipsa administrării probelor.

Prin raportare la motivarea din Cauza Miu contra României este clar că administrarea probelor este stabilită prin dreptul intern - art. 248 C. proc. civ., care a fost încălcat. Prin urmare, motivarea Curții de Apel este contrară pronunțării și este contrară jurisprudenței CEDO.

Curtea a apreciat că principiul egalității armelor, impune ca fiecare parte să aibă posibilitatea rezonabilă de a își prezenta susținerile în condiții ce nu dezavantajează substanțial partea adversă (Cauza Korosec contra Sloveniei).

In cele ce urmează, recurenta probează modul în care au fost încălcate drepturile procesuale și condițiile în care s-a desfășurat judecata în fond, judecată în care a fost dezavantajată față de partea adversă. Acest dezavantaj a fost puternic accentuat în judecata apelului în care au fost încălcate un număr considerabil de norme procedurale și de drept material, respectiv:

Proba cu înscrisuri - extras de cont - obligație legală și contractuală (art. 254, art. 293 C. proc. civ.), apreciind că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că au fost refuzate probele care, conform legii, trebuiau admise.

Excepția lipsei calității de reprezentant av. E., obligația instanței fiind de a preciza motivul pentru care susținerile părților nu sunt legale prin raportare la lege și să precizeze temeiul de drept în baza căruia a stabilit ceea ce a stabilit. Pronunțarea este contrară legii și nemotivată nici în fapt nici în drept.

Lipsa imparțialității, cu trimitere la jurisprudența CEDO, cauza Kyprianou contra Cipru, solicitând instanței de recurs să constate faptul că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil sub aspectul art. 6 CEDO prin prisma faptului că hotărârea în fond și apel a fost pronunțată de o instanță cu încălcarea principiului imparțialității.

Prin raportare la toate considerentele din acest document, în lumina jurisprudenței CEDO este evident faptul că recurenta a fost pusă într-un dezavantaj net în comparație cu intimata sub aspectele: considerentelor proprii, fie ele orale sau scrise, care nu au fost "auzite" de instanță: nu au fost menționate în hotărâre și/sau în încheierea de ședință, instanța nu s-a pronunțat asupra lor sau s-a pronunțat fără a preciza temeiul de drept, probelor prevăzute de lege, probe care au fost respinse contrar prevederilor legale, susținerilor din hotărâre, care sunt contrare înscrisurilor, susținerilor subsemnatei și sunt nemotivate, nerespectarea repetată a ordinii dreptului la cuvânt al subsemnatei, acordarea de drepturi intimatei, peste cele prevăzute de lege, exprimarea publică a refuzului instanței de a intra pe fondul cauzei.

Apărarea intimatei în fond - lipsește cu desăvârșire, nu a adus la îndeplinire obligația prevăzută de art. 14 alin. (3) C. proc. civ., dar ambele instanțe au contestat nemotivat și contrar doar anumite susțineri ale intimatei: dreptul intimatei de a ridica cereri sau excepții de fond, invocarea de către intimată a propriei culpe.

Nici unul din aceste aspecte legale și contractuale nu au fost avut în vedere de instanța de fond, la pronunțare, astfel că nu se regăsesc deloc în considerentele hotărârii, în schimb, se regăsesc alte considerente, care nu au legătură cu excepția ridicată de intimată.

În continuare, recurenta prezintă criticile aduse hotărârii de fond, arătând că prin raportare la decizia nr. 1274 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se impunea casarea acestei sentințe de către instanța de apel, pentru că cele două instanțe nu au verificat nici în fapt și nici în drept criteriile legale de analiză ale caracterului abuziv al clauzelor deduse judecății, contrar dispozițiilor de ordine publică prevăzute în actul normativ pe care a fost întemeiată în drept acțiunea.

Tot sub aspectul nulității absolute recurenta a avut în vedere dispozițiile art. 425, alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în care se subliniază în mod neechivoc, la nivel de principiu al legalității hotărârii judecătorești, necesitatea ca în cadrul considerentelor hotărârii să se regăsească în mod imperativ motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Aceeași obligație se regăsește în cadrul dispozițiilor art. 22 alin. (2), (6) si 7 C. proc. civ., norme ce impun judecătorului o cenzură efectivă și deplină asupra cauzei, după ce în prealabil "a stăruit" prin toate mijloacele legale în ceea ce privește stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Apreciază că își face aplicare cauza Albina contra României, precum și cauza Vlasia Grigore, Vasilescu contra României, Dima contra României - paragraful 40. Gheorghe contra României - paragraful 43, 44.

Din examinarea motivării hotărârii, recurenta susține că este evident faptul că instanța nu a "auzit" nimic din susținerile sale, astfel că nu există nicio examinare efectivă a motivelor, argumentelor și observațiilor, iar instanța nu s-a raportat la niciun temei de drept atunci când a stabilit ceea ce a stabilit, prin urmare hotărârea nu este motivată conform art. 6 CEDO și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și este nelegală.

In ceea ce privește calitatea procesuală activă, recurenta susține că a probat faptul că a fost în posesia sumei anterior depunerii ei la bancă - extras de cont F. și a probat faptul, cu înscrisurile intimatei, că a depus suma de 79.000 euro la bancă în contul comun = tranzacție efectuată conform O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr. 39/1996, O.U.G. nr. 99/2006, Legea nr. 193/2000 și Directivele Europene și menționată chiar de intimată în înscrisurile administrate (O.G. nr. 39/1996), subsemnata având calitatea de depunător = deponent = client, și, în aceasta calitate, a depus 79.000 euro la bancă.

Recurenta are calitatea de consumator, depunător și beneficiar legal al sumei de 79.000 probată cu înscrisurile intimatei, certificate ca oficiale și în concordanță cu Directivele europene 93/13/CE cât și 94/19/CE și 2009/14/CE, cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si pct. 13 din anexa nr. 1 la Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului și pct. 14 din anexa 1 la Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, O.G. nr. 21/1992 și Ordonanța CJUE pronunțată în data de 19.11.2015 în C-74/15.

Excepția lipsei calității procesuale active a fost pusă în discuția părților din oficiu, de către instanța de apel, cu încălcarea normelor procesuale și a ordinii de soluționare a excepțiilor, după ce instanța de apel a refuzat pronunțarea asupra tuturor excepțiilor și cererilor pe care le-a ridicat astfel cum este consemnat în încheierea de ședință din 1 noiembrie 2017.

Recurenta a contestat încheierea de ședință, întrucât în acest caz își face aplicarea atât legislația protecției consumatorului cât și legislația referită respectiv: Directivele Europene, O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr. 39/1996, art. 2112, aii. 2186, art. 2188, art. 2189, art. 2190 C. civ., cap IX Contractul de mandat.

Considerentele cu privire la incidența legislației din domeniul protecției consumatorilor au fost complet ignorate de către instanța de apel, atât în încheierea de ședință cât și în decizie astfel că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel.

Mai departe, recurenta susține incidența Directivei Europene cu privire la obligația de informare referitoare la depozite garantate.

Directiva Europeană este foarte clară cu privire la obligația instituțiilor de credit de informare a deponenților existenți și potențiali:

"(1) Statele membre se asigură că instituțiile de credit pun la dispoziția deponenților existenți și potențiali informațiile necesare pentru identificarea sistemului de garantare a depozitelor la care participă instituția și sucursalele sale din interiorul Comunității, precum și a oricărui alt mecanism alternativ prevăzut la articolul 3 alin. (1) al doilea paragraf sau la articolul 3 alin. (4). Deponenții sunt informați în legătură cu dispozițiile sistemului de garantare a depozitelor sau ale oricărui mecanism alternativ aplicabil, inclusiv în legătură cu suma și aria de acoperire oferite de sistemul de garantare a depozitelor. în cazul în care un depozit nu este garantat printr-un sistem de garantare a depozitelor în conformitate cu articolul 7 alin. (2), instituția de credit informează deponentul în acest sens. Toate informațiile sunt puse la dispoziție într-o formă ușor de înțeles".

Din acest articol se deduce cu foarte mare ușurință obligația instituțiilor de credit de a informa deponenții existenți si potențiali cu privire la: suma și aria de acoperire a depozitului deponentului, depozitele deponenților care nu sunt garantate.

Intimata nu și-a dus la îndeplinire nici obligația de a informa în legătură cu suma și aria de acoperire oferite de sistemul de garantare a depozitelor, nici înainte de a depune fondurile în euro la bancă și nici după aceea (deponenții existenți și potențiali).

Prin urmare, recurenta fiind proprietarul și, deci, beneficiarul legal al sumelor este acoperită de garanția prevăzută de Directivă și nu titularul de cont, astfel că intimata are obligația să restituie depozitul subsemnatei, de îndată.

Considerentele evocate cu privire la incidența legislației din domeniul protecției consumatorilor au fost complet ignorate de instanța de apel, atât în încheierea de ședință cât și în decizie, instanța de apel prezintă o concluzie nefondată, netemeinică și nemotivată:

"așadar, susținerile apelantei reclamante din perspectiva legislației consumatorilor cu referire la clauzele abuzive nu se impun a fi analizate ".

În continuare, recurenta prezintă susținerile contradictorii din întâmpinările fond și apel intimatei, față de care susține că în motivarea deciziei, instanța de apel a ignorat cu desăvârșire temeiurile de drept invocate, ceea ce înseamnă că pronunțarea este nemotivată și nelegală. Prin decizia pronunțată instanța de apel a stabilit derogări de la lege, în exclusivitate, pentru intimată.

Prezintă înscrisurile administrate ca probă de către intimată, respectiv înscrisul intimatei numit "cerere de intrare în relația de afaceri cu banca", din care rezultă faptul că instituțiile de credit pot derula tranzacții cu clienții adică cu persoanele fizice, numai pe bază de contract.

Considerentele de mai sus cu privire la incidența principiului de mai sus și a legislației din domeniul protecției consumatorilor au fost complet ignorate de către instanță,atât în încheierea de ședință cât și în decizie. Prin urmare, pronunțarea este nelegală.

Din punct de vedere legal, chiar și o referire la condițiile generale prestabilite sunt considerate contract încheiat cu consumatorii. Pe cale de consecință, Condițiile Generale de Afaceri - document public al pârâtei, este un contract încheiat între pârâta și subsemnata, contract pe care banca avea obligația sa-1 execute, nu să refuze nejustificat prestarea oricărui serviciu către subsemnata.

Considerentele de mai sus cu privire la incidența legislației din domeniul protecției consumatorilor au fost complet ignorate de către instanță, atât în încheierea de ședință cât și în decizie.

Din documentele prezentate de intimată rezultă faptul că intimata a revocat dreptul recurentei de a administra patrimoniul în temeiul unei clauze care se referă la contractul de mandat, de împuternicit pe contul unui alt client. Intimata s-a raportat în exclusivitate la o prevedere contractuală, dar nu a invocat în apărare niciun temei de drept.

In concluzie, între subsemnata-consumator și intimata-prestator de servicii bancare există un contract - CGA încheiat prin efectul legii, fiind obligația intimatei să probeze în instanță încheierea contractului, faptul că a pus la dispoziție un exemplar al contractului și că a executat contractul conform condițiilor generale de afaceri și conform legii.

Neexecutarea oricărui aspect, atrage culpa intimatei și, implicit, răspunderea ei legală, civilă, contractuală.

In acest caz, contrar probelor la dosar și contrar legii, intimata susține că nu există niciun contract încheiat între ea si recurentă. Prin aceasta, intimata recunoaște, ca singură și de bună voie, faptul că nu a respectat legea, cu încălcarea drepturilor subsemnatei.

In acest caz își face aplicare principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în fața justiției de propria culpă pentru a-și apăra un interes, invocând nerespectarea de către el însuși a unor norme legale care de altfel au caracter imperativ, conducând la nulitatea absolută. Cum frauda la lege constă într-o manevră nelegitimă, făcută cu scopul de a eluda aplicarea unor norme care sunt în mod obligatoriu aplicabile și imperative, pentru a promova ilegal, in instanță unele interese și pentru a ocoli consecințele legale care nu îi convin intimatei, este evident că în cauză, intimata invocă propria culpă.

Intimata a susținut că acest contract încheiat între recurentă și bancă nu există.

Recurenta susține că există un contract încheiat între intimată și recurentă, contract identificat prin elementele menționate: cerere de intrare în relația de afaceri cu banca înregistrat sub numărul x/21.12.2012 pentru clientul cu referința "cod client x, declarație titular privind împuternicita pe cont pentru clientul cu referința "cod client x" înregistrat sub nr x/21.12.2012, CGA (Condiții Generale de Afaceri) - în cerere de intrare în relația de afaceri cu banca înregistrat sub numărul x/21.12.2012 este expres precizat faptul că CGA își fac aplicare și sunt obligatorii pentru toate părțile.

Prin urmare, excepția este nefondată și abuzivă, contrară clauzelor contractuale pe care banca și-a asumat obligația să le execute mod necondiționat, integral și la timp.

în ceea ce privește aplicarea practică a legii, înscrisurile menționate mai sus dovedesc faptul ca există un contract între recurentă și bancă, prin urmare, este parte a unui contract/raport juridic, în acest context, recurenta având calitate procesuală activă.

In temeiul art. 1270, art. 1280 și mai ales art. 1272 C. civ. și art. 28 din Legea nr. 296/2004, intimata este în culpă, întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile nu numai cu privire la ceea ce este expres stipulat în contract, dar nu a respectat nici legea.

Depozitele în numerar ale populației la bănci sunt garantate de Directivele Europene, pentru fiecare deponent în parte, de legislația națională (O.U.G. nr. 99/2006 si O.G. nr. 39/1996, C. civ.), pentru fiecare client în parte, iar banca, fiind depozitar (conform C. civ. Capitolul XII - Contractul de depozit) are obligația să restituie deponentului numerarul depus la bancă atunci când acesta îl solicită restituit.

Depunerile populației la bănci sunt, pentru bănci, fonduri rambursabile.

Prin urmare, prin efectul legii, subzistă obligația băncii de restituire a fondurilor către clienți/deponenți.

Calitatea de client al băncii a recurentei decurge în temeiul raporturilor juridice/contractuale, precum și în temeiul legii, precum și din înscrisurile intimatei.

În continuare, se prezintă raporturile juridice ale băncii cu fiecare dintre cei doi clienți ai săi, din care rezultă faptul că banca a încetat raporturile contractuale cu titularul de cont, ceea ce nu înseamnă că a încetat raporturile contractuale cu recurenta, pentru simplul fapt că nici ea și nici banca nu au invocat niciuna din clauzele de terminare a contractului. Banca are obligația sa execute contractul cu clienții în temeiul și conform cu CGA.

Începând cu data de 22 mai 2013 și potrivit înscrisurilor menționate, banca a refuzat orice solicitare a recurentei în relația bancă-client, în fapt și în drept, banca a refuzat nemotivat și nejustificat executarea contractului fără să fi invocat și probat invocarea vreunuia din motivele de încetare a raporturilor contractuale prevăzute de CGA sau de lege.

După cum reiese din întâmpinare, intimata nu a susținut, nu a invocat si, mai ales, nu a probat încetarea contractului cu recurenta. Intimata a susținut terminarea contractului cu titularul de cont, or conform contractului titularul pe cont și împuternicitul sunt doi clienți diferiți, fiecare cu anumite drepturi și obligații în relația cu banca.

Banca și-a sumat aceleași obligații față de ambii clienți. Sub niciun motiv - nici contractual și nici legal - nu poate invoca un tratament discriminatoriu/diferit față de un (anumit) client - reclamanta.

În fapt, banca a susținut în întâmpinare că nu există o relație juridică/contractuală între împuternicitul pe cont/recurentă și banca, dar nu a motivat susținerea si nu a prezentat niciun temei de drept.

Pe cale de consecință, susținerea intimatei este nemotivată si nefondată.

Mai mult, susținerea (falsă) a intimatei este infirmată, contrazisă de înscrisurile administrate de intimata însăși (cele trei documente referite mai sus) și chiar de lege (O.U.G. nr. 99/2006 art. 111 alin. (2).

Cu privire la împuternicirea pe cont/mandat, dreptul de a restricționa mandatul nu există.

Față de modalitatea de revocare a mandatului, titularul de cont și-a exercitat dreptul de a revoca mandatul împuternicitului, dar nu în modalitatea prevăzută în contract CGA. Astfel, în CGA, clauza 6.8 "Revocarea sau înlocuirea împuternicirilor se poate face de către Client prin același tip de document prin care s-a efectuat împuternicirea.

Condițiile în care s-a realizat acordarea mandatului trebuie îndeplinite și Ia revocarea mandatului - în drept - modificarea contractului - respectiv prezența fizică în sediul băncii și semnarea documentului "declarație titular privind împuternicirii pe cont" în prezența funcționarului bancar, a celor trei părți din "declarație titular privind împuterniciții pe cont": titularul pe cont, banca, împuternicitul pe cont.

Data la care devine efectivă revocarea mandatului este data de drept și anume - 24 mai 2013, iar nu 22 sau 23 mai 2013.

Astfel, solicitarea de revocare "această solicitare" a mandatului intră în vigoare în ziua lucrătoare următoare datei înregistrării. Cererea de revocare a mandatului a fost cerută în 22.05.2013, ceea ce înseamnă faptul că cererea intră în vigoare numai in 23.05.2013 pentru că aceasta este obligația pe care și-au asumat-o părțile în contract "va intra în vigoare în ziua lucrătoare următoare datei înregistrării

Numai după ce a intrat în vigoare cererea de revocare, banca poate să o aprobe. Această aprobare ar fi putut avea loc, cel mai devreme, în 23.05.2013, dar își face aplicare clauza 6.10: Revocarea ... împuterniciților intră în vigoare în ziua următoare datei aprobării ei de către Bancă". Asta înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin că banca nu are dreptul să pună în aplicare revocarea mandatului nici în 23.05.2013, ci numai în 24.05.2013 - intră în vigoare în ziua următoare datei aprobării ei.

In acest fel, banca, prin faptul că a revocat mandatul în 22.05.2013, a săvârșii o faptă ilicită și este în culpă gravă pentru că și-a încălcat propriile obligații contractuale, în felul acesta, recurentei, mi-a fost interzis în mod abuziv accesul la banii depuși de subsemnata în cont.

Este evident faptul că banca nu și-a pus în aplicare propriile obligații. Revocarea mandatului, sub niciun motiv nu putea să devină efectivă Ia data de 22.05.2013, ci numai la 24.05.2013.

în CGA, există art. 8.6 "Notificarea făcută de Client și adresată Băncii va fi considerată ca aplicabilă începând cu ziua lucrătoare bancară următoare celei în care a fost primită de către bancă, cu excepția situațiilor care implică si schimbarea specimenelor de semnătura, caz în care notificarea va fi considerată ca aplicabilă începând cu a doua zi de la data aprobării ei de către Bancă".

Revocarea/anularea-mandatului de împuternicit este o modificare a specimenelor de semnături pe cont, a datelor personale, prin urmare este aplicabil aii. 8.1 CGA. "clientul trebuie să notifice fără întârziere Banca în scris și să prezinte documentele care stau la baza oricărei modificări cu privire la datele sale de identificare sau ale împuterniciților care poate fi relevantă în relațiile sale cu Banca (schimbarea numelui, a adresei sau capacității legale, modificarea sau anularea mandatului acordat persoanelor împuternicite pe cont etc.)".

In fapt și în drept aceste articole spun că cererea de revocare/anulare a împuternicirii pe cont, înregistrată în 22.05.2013 - va fi considerată ca aplicabilă/intră în vigoare începând cu ziua lucrătoare bancară următoare celei în care a fost primită - adică în 23.05.2013 și va fi aplicabilă (va produce efecte) începând cu a doua zi de la data aprobării ei - adică dacă a fost aprobată în 23.05.2013, prima zi de la aprobarea ei este 24.05.2013, iar a doua zi de la aprobarea ei este 25.05.2013. Pe cale de consecință, revocarea mandatului produce efecte de drept numai în 25.05.2013.

Intimata nu a prezentat niciun înscris din care să rezulte data la care a aprobat cererea de revocare. Indiferent de data aprobării, banca, în niciun caz și sub niciun motiv nu avea dreptul să revoce mandatul de împuternicit în 22 mai 2013.

In ceea ce privește interesul recurentei în promovarea litigiului, recurenta apreciază că are dreptul de a apăra proprietatea privată - patrimoniu în sumă de 79.000 Euro la data de 22 mai 2013, de a cere restituirea proprietății care se află, din 22 mai 2013 ilegal în posesia intimatei și să se adreseze instanței în cazul în care posesorul/intimata refuză să-i restituie patrimoniul.

In ceea ce privește judecata în apel, se arată că întrucât intimata nu a contestat nimic, și-a însușit în totalitate toate susținerile recurentei, prin urmare solicită să se consemneze această situație de fapt și de drept.

De asemenea, se mai invocă faptul că procedura regularizării cererii de apel a fost încălcată, în mod cu totul și cu totul nejustificat și nelegal, după cum reiese din dosar apel, instanța nu a dispus comunicarea întâmpinării către apelantă conform legii. Nu există absolut niciun motiv de drept sau de fapt pentru care instanța de apel să nu dispună comunicarea întâmpinării către apelantă.

Se mai invocă săvârșirea unor infracțiuni în judecata în fond și apel de către intimată, apărătorul intimatei, terță parte G. și grefa Curții de apel, iar instanța nu a făcut nicio referire la aceste aspecte.

Față de depunerea întâmpinării în apel arată că acest act procedural este fundamentat pe săvârșirea de infracțiuni de către av. D. și de către o terță parte = G. împreună, în două ocazii, prima dată în dosarul fond, a doua oară în dosarul apel, în exact același mod.

Poziția instanței de apel din hotărâre nu din încheierea de ședință așa cum prevede legea, nu poate fi considerată pronunțare:

"împrejurarea că întâmpinarea a fost depusă de un delegat nu este aspect de natură să atragă nelegalitatea depunerii actului de procedură" atâta vreme cât instanța însăși a consemnat în încheierea de ședință din 1 noiembrie 2017 susținerea publică a av. D. - apărător al intimatei:

"cu privire la persoana care a depus întâmpinarea la dosar arată că a delegat un student la facultatea de drept care a făcut un act de curierat și a depus întâmpinarea la registratura instanței".

Se mai invocă lipsa unor înscrisuri prevăzute de art. 471 alin. (7) C. proc. civ. de la dosarul cauzei, respectiv adresa de comunicare a motivelor de apel către intimată din data de 17.01.2017 și dovada de comunicare a motivelor de apel către intimată prin adresa de comunicare din 17.01.2017, aceste considerente de mai sus fiind complet ignorate de către instanță atât în încheierea de ședință cât și în decizie.

De asemenea, există înscrisuri emise în fals de grefa Curții de Apel, respectiv adresa de comunicare din 26 ianuarie 2017 și dovada de comunicare din 17 ianuarie 2017.

Considerentele evocate cu privire la încălcarea prevederilor legale de către instanță și grefiera de ședință au fost aduse la cunoștința CSM care și-a formulat punctul de vedere scris prin adresa x/2017 (dosar apel) și anume:

"vă facem cunoscut că sesizarea dvs. înregistrată la CSM... a fost trimisă, în temeiul art. 6

1

din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Curții de Apel București, instituție de la care urmează să primiți răspuns".

Poziția CSM este foarte clară: faptele prezentate și probate cu înscrisuri atrag competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Considerentele de mai sus au fost complet ignorate de către instanță atât în încheierea de ședință cât și în decizie.

Aceeași lipsă de pronunțare se invocă și cu privire la înscrisul falsificat de intimată - folosit de av D. în instanță.

Recurenta prezintă considerentele susținute de intimată în întâmpinarea în apel, în raport de care apreciază că sunt incidente următoarele excepții: excepția tardivității prin raportare la rezoluțiile instanței, excepția tardivității prin raportare la înscrisurile prevăzute de lege, excepția nulității absolute a depunerii întâmpinării - fond și apel, împuternicirea avocațială fond - depunere întâmpinare, împuternicirea avocațială apel - intimata decăzută din drepturi.

Față de considerentele de mai sus, pe cale de consecință, intimata nu are dreptul să ridice excepția lipsei calității procesuale active a apelantei în judecata apel și nu a avut dreptul să ridice această excepție nici în judecata în fond.

Ședința de judecată din 1 noiembrie 2017 a avut loc cu încălcarea principiilor contradictorialității și oralității astfel că a fost obligată de insistențele instanței de a ridica toate excepțiile și cererile fără ca instanța să le pună în discuția părților. Nu numai că nu a pus nimic în discuția părților, dar instanța a precizat foarte clar, în repetate rânduri faptul că nu pune nimic în discuția părților și nu se pronunță asupra excepțiilor și cererilor ridicate.

Instanța de apel nu s-a pronunțat prin încheiere motivată asupra cererilor și excepțiilor pe care le-a ridicat în ședința publică din 1 noiembrie 2017. Apreciază că a avut loc o încălcare a normelor procesual civile, o încălcare a dreptului Ia apărare al recurentei și o încălcare a principiilor fundamentale ale dreptului civil.

În ceea ce privește criticile aduse deciziei în apel, recurenta arată că ambele instanțe, în mod greșit au ignorat legislația din domeniul protecției consumatorului, legislație care își face aplicare alături de legislația menționată, respectiv: Directivele Europene, O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr. 39/1996, art. 2112, art. 2186, art. 2188, art. 2189, art. 2190 C. civ., cap IX Contractul de mandat, etc.

Prin urmare, decizia conține numai motive străine de natura cauzei.

Cu privire la această relație profesionist-consumator instanța de apel prezintă o concluzie nefondată, netemeinică și nemotivată:

"așadar, susținerile apelantei reclamante din perspectiva legislației consumatorilor cu referire la clauzele abuzive nu se impun a fi analizate.

În ce privește nelegalitatea deciziei, față de cererile recurentei, decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța s-a rezumat să respingă cererea introductivă pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea și analiza fondului exclusiv din perspectiva dispozițiilor contractului de mandat și această perspectivă aplicată complet greșit, având în vedere: nemotivarea pronunțării asupra excepțiilor de nulitate absolute invocate, refuzul de pronunțare asupra cererilor (de înscriere în fals) ridicate în ședința publică din 1 noiembrie 2017, refuzul clar și explicit al instanței de apel de soluționare a excepțiilor (absolute, de procedură etc.) în ședință publică.

Sub aspectul anularii deciziei s-a apreciat doctrinar ca recurenta se află în situația nesoluționării fondului, atunci când instanța de apel a pronunțat soluția criticată in temeiul unei excepții procesuale de fond, ridicate din oficiu în judecata în apel, excepție pe care instanța a recalificat-o, cu încălcarea legii ca fiind excepție de ordine publică, omițând cu desăvârșire să se pronunțe asupra cererilor ridicate, iar hotărârea cuprinde dispoziții ce nu s-au solicitat a fi cenzurate de către părți.

Tot sub aspectul nulității absolute, recurenta are în vedere la motivarea recursului dispozițiile art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., în care se subliniază în mod ne echivoc, la nivel de principiu al legalității hotărârii judecătorești, necesitatea ca în cadrul considerentelor hotărârii trebuie să se regăsească în mod imperativ motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Lipsa motivării cererilor în nulitate și, mai ales, refuzul explicit de pronunțare asupra obiectului cauzei, se susține că nesocotește dezideratul materializat în norma juridică amintită, și constituie și o încălcare a dispozițiilor art. 6.1. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult consideră ca fiind lovită de nulitate decizia în condițiile în care, se aduce atingere principiului legalității hotărârii judecătorești, prin încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., instanța având obligația să respecte, în reflexia art. 20 C. proc. civ., principiile fundamentale ale procesului civil - printre care și cel al legalității hotărârii judecătorești.

Aceeași obligație se regăsește în cadrul dispozițiilor art. 22 alin. (2), (6) si 7 C. proc. civ. norme ce impun judecătorului o cenzură efectivă și deplină asupra cauzei, după ce în prealabil "a stăruit" prin toate mijloacele legale în ceea ce privește stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ori, nu se poate aprecia că judecătorul a stăruit, atât vreme cât a îngrădit dreptul la apărare și a calificat o excepție de fond drept excepție de ordine publică cu titulatura de "problemă esențială" fără a preciza motivul sau temeiul de drept pentru care numai această excepție este "problemă esențială" în soluționarea cauzei.

Apreciază că își face aplicare cauza Albina contra României, precum și cauza Dima contra României - paragraful 40. Gheorghe contra României - paragraful 43, 44. Se mai citează jurisprudența Înaltei Curți, secția a II-a civilă - decizia nr. 1274 din 19 octombrie 2016.

Instanța de apel nu numai că nu a verificat nimic, dar a refuzat în mod și explicit să se pronunțe asupra obiectului cauzei, constituind, în fapt și în drept, un refuz explicit de pronunțare asupra obiectului cauzei prin raportare la legislația protecției consumatorului. Legislația referită de reclamantă respectiv: Directivele Europene, O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr. 39/1996, art. 2112, art. 2186, art. 2188, art. 2189, art. 2190 C. civ., cap IX Contractul de mandat.

Recurenta mai apreciază faptul că prin decizia pronunțată de Curtea de Apel București a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.); hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.); hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Toate motivele prezentate au fost invocate pe calea apelului, dar instanța în mod greșit a respins unele motive, nu s-a pronunțat asupra altor motive sau s-a pronunțat nemotivat, cu încălcarea legii.

Prin raportare la toate considerentele din acest document, în lumina jurisprudenței CEDO este evident faptul că recurenta a fost pusă într-un dezavantaj net în comparație cu intimata sub aspectele:

- considerentelor proprii, fie ele orale sau scrise, care nu au fost "auzite" de instanță: nu au fost menționate în hotărâre și/sau în încheierea de ședință, instanța nu s-a pronunțat asupra lor sau s-a pronunțat fără a preciza temeiul de drept;

- probelor prevăzute de lege, probe care au fost respinse contrar prevederilor legale;

- susținerilor din hotărâre, care sunt contrare înscrisurilor, susținerilor subsemnatei, sunt nemotivate și sunt complet străine de natura cauzei;

- nerespectarea repetată a ordinii dreptului la cuvânt;

- acordarea de drepturi intimatei, peste cele prevăzute de lege;

- exprimarea publică a refuzului instanței de a intra pe fondul cauzei;

- schimbarea obiectului cauzei și a părților;

- refuz clar și explicit de pronunțare asupra obiectului cauzei;

- îngrădirea dreptului la apărare;

- refuzul explicit al ambelor instanțe de a intra pe fondul cauzei;

Așadar, în opinia recurentei, cele două instanțe au schimbat obiectul cauzei și calitatea părților,