ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.12.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4661/2010

HOTĂRÂRE
15.12.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4661/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 10 din 09 ianuarie

2009, Tribunalul București, secția a

V-

a

civilă, a admis excepția de tardivitate a contestației și, în consecință, a

respins, ca tardivă, contestația formulată de reclamanții I.L., I.I.M., I.E.C.,

G.L., T.A., Ș.F., I.I.G. și Z.I. în contradictoriu cu pârâții Societatea Română

de Televiziune și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

În

motivarea soluției, tribunalul a reținut că decizia

contestată a fost emisă de pârâta Societatea Română de Televiziune la data de

25

martie

2008 și ea a fost comunicată reclamanților I.L., I.I.M., I.E.C.,

G.L., T.A., Ș.F. și I.I.G. la data de 26 martie 2008, iar reclamatei Z.I. la

data de 27 martie 2008, or contestația a fost formulată la data de 06 iunie 2008,

deci peste termenul impus de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de 30 de

zile de la comunicarea deciziei atacate.

Apărările reclamanților, în sensul că la

dosar există două confirmări de primire, iar decizia este emisă pentru șapte părți,

așa încât trebuia să existe 7 dovezi de comunicare a deciziei, nu au fost primite

de tribunal, cu motivarea că din confirmarea de primire aflată la dosar rezultă

că decizia a fost comunicată reclamanților I.L., I.I.M., I.E.C., moștenitori ai

defunctului I.I.I., la domiciliul comun al acestora din Pitești, Bd. P., județ Argeș.

Prin decizia civilă nr. 700/A din 18

decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței susmenționate.

Pentru a decide astfel, curtea a apreciat

că, dezlegând pricina pe excepția de tardivitate a contestației, prima instanță

a făcut aplicarea corectă la speță a dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza

I

(3) din Legea nr. 10/2001, sens în care a reținut următoarele:

La dosar fond se găsesc dovezile de comunicare

cu confirmare de primire a deciziei contestate către apelanții-reclamanți I.I.G.,

G.L., T.A., Z.I., Ș.F. și respectiv către moștenitorii defunctului I.I.I. la 26

martie 2008, respectiv la 27 martie 2008; în ședința publică de la 15 decembrie

2009 au fost prezentate spre verificare confirmările de primire în original.

Comunicarea către apelanta-reclamantă T.A.

a fost efectuată la data de 26 martie 2008, la adresa din municipiul Pitești,

str. E., județul Argeș, fiind primită de destinatar.

Potrivit dispozițiilor art. 1171 C.

civ., dovada confirmării de primire are valoarea unui înscris autentic, care face

dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatarea personală a funcționarului

referitoare la identitatea destinatarului și data comunicării.

Prin urmare, este lipsită de relevanță

comunicarea noii adrese de domiciliu către intimata-pârâtă, devreme ce decizia comunicată

la adresa inițială a fost primită personal de către apelanta-reclamantă T.A.

În

ceea ce-l privește pe defunctul I.I.I., intimata-pârâtă a

efectuat o comunicare pe numele celor trei moștenitori, respectiv I.L., I.I.M. și

I.E.C., la adresa din municipiul Pitești, Bd. P., județ Argeș, adresă unde, conform

certificatului de moștenitor din 23 august 2005 eliberat de BNP B.M., aveau domiciliul

fiecare dintre aceștia. Așa fiind, acestora nu li s-a produs vreo vătămare prin

efectuarea unei comunicări comune, devreme ce locuiau la aceeași adresă.

Apelantul-reclamant I.I.G. a confirmat,

în ședința publică de la 15 decembrie 2009, că semnătura de pe dovada de comunicare

de la dosarul tribunalului îi aparține și nu a putut preciza motivul pentru care

i s-a făcut ulterior o nouă comunicare a deciziei.

De asemenea, și în măsura în care s-ar

fi făcut dovada conținutului adresei din 20 februarie 2008 în sensul menționat de

apelanți, pentru considerentele expuse deja soluția tribunalului este legală și

temeinică.

Decizia Curții de apel a fost atacată cu

recurs de către reclamanți, care au invocat următoarele critici:

Instanța de apel a înțeles greșit aplicabilitatea

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform căruia termenul de 30 de zile curge

de la momentul dovezii confirmării de primire de către petent a dispoziției contestate,

termen calculat conform art. 101 C. proc. civ.

Instanța de apel a calculat termenul de

contestare a deciziei de la data emiterii acesteia de către Televiziunea Română

și nu de la data când decizia a fost comunicată.

Deși în motivarea hotărârii atacate se

reține că T.A. a primit decizia în data de 15 mai 2008, iar contestația a fost depusă

în data de 06 iunie 2008, instanța ia în considerare curgerea termenului de 30 de

zile de la data emiterii de către intimată a deciziei, adică data de 25 martie 2008.

De asemenea, instanța de apel a reținut și că lonescu losif George a primit decizia

contestată tot în data de 15 mai 2008.

În

mod nelegal a reținut instanța de apel că, întrucât moștenitorii

defunctului I.I.I. au formulat împreună cererea, nu era necesară comunicarea deciziei

către fiecare dintre ei. Formularea unei cereri de către mai multe persoane, în

aceeași zi, nu operează ca un mandat, care să permită intimatei să comunice decizia

numai uneia dintre acestea.

Chiar și în situația în care una dintre

părți ar fi primit decizia comunicată de Televiziunea Română înainte, instanțele

ar fi trebuit să țină cont de aplicabilitatea art. 48 alin. (2) C. proc. civ., normă

cu caracter imperativ.

În

drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Societatea Română de Televiziune

a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Mai întâi este de precizat că dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. au fost invocate numai formal, deoarece nu a

fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezelor pe care aceste

motive le reglementează - nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie

ori străină de natura pricinii, respectiv interpretarea greșită a actului juridic

(iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății.

În

fapt, recurenții se plâng de greșita interpretare și aplicare

de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

ceea ce atrage încadrarea recursului în cazul de modificare prevăzut art. 304

pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce

se vor arăta în continuare.

Confirmând soluția fondului de admitere

a excepției tardivității contestației, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, criticile recurenților pe acest

aspect fiind neîntemeiate.

Astfel, art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 prevede că „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere

a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana

care se pretinde îndreptățită (...) în termen de 30 de zile de la comunicare.”

Conform textului legal enunțat, momentul

de la care începe să curgă termenul de formulare a contestației este acela al comunicării

deciziei/dispoziției de respingere a notificării, sens în care este și interpretarea

dată de instanța de apel.

Aceasta a calculat termenul de formulare

a contestației de către reclamanți de la data când decizia contestată le-a fost

comunicată și nu de la data emiterii respectivei decizii de către Societatea Română

de Televiziune, cum eronat se pretinde în recurs.

Data emiterii deciziei contestate este

25 martie 2008, or nu la această dată s-a raportat instanța de apel atunci când

a calculat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

ci la datele de comunicare a deciziei, stabilite pe baza confirmărilor de primire

de către destinatari a actului de comunicat – 26 martie 2008, respectiv 27

martie 2008.

Or, în raport de aceste date de comunicare,

înregistrarea contestației la instanță la data de 06 iunie 2008 se situează peste

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Contrar susținerilor recurenților, instanța

de apel nu a reținut data de 15 mai 2008 ca fiind cea a comunicării deciziei contestate

către reclamanții T.A. și I.I.G.

Dimpotrivă, în considerentele deciziei

din apel s-a menționat în mod expres că și pentru T.A. și I.I.G. data de comunicare

a deciziei contestate, de la care curge termenul de contestație, este 26 martie

2008, justificându-se corect de către instanță de ce nu poate fi luată în considerare

ca moment al începerii curgerii termenului de contestație data la care acestora

li s-a făcut o a doua comunicare a deciziei. Aceasta pentru că prima comunicare,

cea efectuată pe data de 26 martie 2008, a fost primită de ambii destinatari.

În

ceea ce îi privește pe moștenitorii defunctului I.I.I., faptul

că acestora nu li s-au făcut comunicări separate ale deciziei contestate, ci o comunicare

comună, nu are nicio relevanță pe aspectul supus analizei.

Așa cum corect a apreciat și instanța de

apel, devreme ce toți cei trei moștenitori aveau domiciliul comun, efectuarea unei

comunicări comune nu este de natură să le producă acestora vreo vătămare, nefiind,

deci, îndeplinite condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru anularea actului

comunicării realizat în această modalitate.

Recurenții au invocat și dispozițiile

art. 48 alin. (2) C. proc. civ. pentru a justifica formularea contestației în termenul

legal.

Dispozițiile art. 48 alin. (2) C.

proc. civ. sunt, însă, inaplicabile în speță, cât timp, conform celor anterior reținute,

nici unul dintre reclamanți nu a îndeplinit actul de procedură constând în sesizarea

instanței cu contestație în termenul legal.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor

art. 26 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nefiind întrunite cerințele cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanților apare

ca ne fondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții G.L., Z.I., T.A., I.I.G., I.L., I.I.M., I.E.C., H.L.M. și Ș.L.L.C.

împotriva deciziei civile nr. 700/A din data de 18 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23

septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6321/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea din data de 16 martie 2009 înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta S.T. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 19 din 2 februarie 2009 emisă de
ÎCCJ 2009-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7045/2009
conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ. deoarece, potrivit certificatului de moștenitor depus la dosar, aceasta este străină de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 C. civ. Singurele moștenitoare acceptante ale succesiunii defunctulu
ÎCCJ 2010-05-13
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2973/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 99 din 12 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s- a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții R.C., R.T.C., T.S., și R.V.I., în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2010-02-17
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Comercial Argeș, în data de 9 iunie 2009, sub nr. 774/1259/2009, reclamanta H.D.M. a solic
ÎCCJ 2010-06-29
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4076/2010
de 30 și de a se menționa în dispozitiv în calitate de intimat, S.G. domiciliat în București. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că notificatoarea I.E. are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art
Sursă