ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4661/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 10 din 09 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a V- a civilă, a admis excepția de tardivitate a contestației și, în consecință, a respins, ca tardivă, contestația formulată de reclamanții I.L., I.I.M., I.E.C., G.L., T.A., Ș.F., I.I.G. și Z.I. în contradictoriu cu pârâții Societatea Română de Televiziune și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. În motivarea soluției, tribunalul a reținut că decizia contestată a fost emisă de pârâta Societatea Română de Televiziune la data de 25 martie 2008 și ea a fost comunicată reclamanților I.L., I.I.M., I.E.C., G.L., T.A., Ș.F. și I.I.G. la data de 26 martie 2008, iar reclamatei Z.I.

la data de 27 martie 2008, or contestația a fost formulată la data de 06 iunie 2008, deci peste termenul impus de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate. Apărările reclamanților, în sensul că la dosar există două confirmări de primire, iar decizia este emisă pentru șapte părți, așa încât trebuia să existe 7 dovezi de comunicare a deciziei, nu au fost primite de tribunal, cu motivarea că din confirmarea de primire aflată la dosar rezultă că decizia a fost comunicată reclamanților I.L., I.I.M., I.E.C., moștenitori ai defunctului I.I.I., la domiciliul comun al acestora din Pitești, Bd. P., județ Argeș. Prin decizia civilă nr. 700/A din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței susmenționate.

Pentru a decide astfel, curtea a apreciat că, dezlegând pricina pe excepția de tardivitate a contestației, prima instanță a făcut aplicarea corectă la speță a dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. rap. la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sens în care a reținut următoarele: La dosar fond se găsesc dovezile de comunicare cu confirmare de primire a deciziei contestate către apelanții-reclamanți I.I.G., G.L., T.A., Z.I., Ș.F. și respectiv către moștenitorii defunctului I.I.I. la 26 martie 2008, respectiv la 27 martie 2008; în ședința publică de la 15 decembrie 2009 au fost prezentate spre verificare confirmările de primire în original. Comunicarea către apelanta-reclamantă T.A.

a fost efectuată la data de 26 martie 2008, la adresa din municipiul Pitești, str. E., județul Argeș, fiind primită de destinatar. Potrivit dispozițiilor art. 1171 C. civ., dovada confirmării de primire are valoarea unui înscris autentic, care face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatarea personală a funcționarului referitoare la identitatea destinatarului și data comunicării. Prin urmare, este lipsită de relevanță comunicarea noii adrese de domiciliu către intimata-pârâtă, devreme ce decizia comunicată la adresa inițială a fost primită personal de către apelanta-reclamantă T.A. În ceea ce-l privește pe defunctul I.I.I., intimata-pârâtă a efectuat o comunicare pe numele celor trei moștenitori, respectiv I.L., I.I.M.

și I.E.C., la adresa din municipiul Pitești, Bd. P., județ Argeș, adresă unde, conform certificatului de moștenitor din 23 august 2005 eliberat de BNP B.M., aveau domiciliul fiecare dintre aceștia. Așa fiind, acestora nu li s-a produs vreo vătămare prin efectuarea unei comunicări comune, devreme ce locuiau la aceeași adresă. Apelantul-reclamant I.I.G. a confirmat, în ședința publică de la 15 decembrie 2009, că semnătura de pe dovada de comunicare de la dosarul tribunalului îi aparține și nu a putut preciza motivul pentru care i s-a făcut ulterior o nouă comunicare a deciziei. De asemenea, și în măsura în care s-ar fi făcut dovada conținutului adresei din 20 februarie 2008 în sensul menționat de apelanți, pentru considerentele expuse deja soluția tribunalului este legală și temeinică.

Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți, care au invocat următoarele critici: Instanța de apel a înțeles greșit aplicabilitatea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform căruia termenul de 30 de zile curge de la momentul dovezii confirmării de primire de către petent a dispoziției contestate, termen calculat conform art. 101 C. proc. civ. Instanța de apel a calculat termenul de contestare a deciziei de la data emiterii acesteia de către Televiziunea Română și nu de la data când decizia a fost comunicată. Deși în motivarea hotărârii atacate se reține că T.A.

a primit decizia în data de 15 mai 2008, iar contestația a fost depusă în data de 06 iunie 2008, instanța ia în considerare curgerea termenului de 30 de zile de la data emiterii de către intimată a deciziei, adică data de 25 martie 2008. De asemenea, instanța de apel a reținut și că lonescu losif George a primit decizia contestată tot în data de 15 mai 2008. În mod nelegal a reținut instanța de apel că, întrucât moștenitorii defunctului I.I.I. au formulat împreună cererea, nu era necesară comunicarea deciziei către fiecare dintre ei. Formularea unei cereri de către mai multe persoane, în aceeași zi, nu operează ca un mandat, care să permită intimatei să comunice decizia numai uneia dintre acestea.

Chiar și în situația în care una dintre părți ar fi primit decizia comunicată de Televiziunea Română înainte, instanțele ar fi trebuit să țină cont de aplicabilitatea art. 48 alin. (2) C. proc. civ., normă cu caracter imperativ. În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Intimata-pârâtă Societatea Română de Televiziune a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Mai întâi este de precizat că dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. au fost invocate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezelor pe care aceste motive le reglementează - nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii, respectiv interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății.

În fapt, recurenții se plâng de greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage încadrarea recursului în cazul de modificare prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare. Confirmând soluția fondului de admitere a excepției tardivității contestației, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, criticile recurenților pe acest aspect fiind neîntemeiate.

Astfel, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită (...) în termen de 30 de zile de la comunicare.” Conform textului legal enunțat, momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a contestației este acela al comunicării deciziei/dispoziției de respingere a notificării, sens în care este și interpretarea dată de instanța de apel. Aceasta a calculat termenul de formulare a contestației de către reclamanți de la data când decizia contestată le-a fost comunicată și nu de la data emiterii respectivei decizii de către Societatea Română de Televiziune, cum eronat se pretinde în recurs.

Data emiterii deciziei contestate este 25 martie 2008, or nu la această dată s-a raportat instanța de apel atunci când a calculat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci la datele de comunicare a deciziei, stabilite pe baza confirmărilor de primire de către destinatari a actului de comunicat – 26 martie 2008, respectiv 27 martie 2008. Or, în raport de aceste date de comunicare, înregistrarea contestației la instanță la data de 06 iunie 2008 se situează peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel nu a reținut data de 15 mai 2008 ca fiind cea a comunicării deciziei contestate către reclamanții T.A.

și I.I.G. Dimpotrivă, în considerentele deciziei din apel s-a menționat în mod expres că și pentru T.A. și I.I.G. data de comunicare a deciziei contestate, de la care curge termenul de contestație, este 26 martie 2008, justificându-se corect de către instanță de ce nu poate fi luată în considerare ca moment al începerii curgerii termenului de contestație data la care acestora li s-a făcut o a doua comunicare a deciziei. Aceasta pentru că prima comunicare, cea efectuată pe data de 26 martie 2008, a fost primită de ambii destinatari. În ceea ce îi privește pe moștenitorii defunctului I.I.I., faptul că acestora nu li s-au făcut comunicări separate ale deciziei contestate, ci o comunicare comună, nu are nicio relevanță pe aspectul supus analizei.

Așa cum corect a apreciat și instanța de apel, devreme ce toți cei trei moștenitori aveau domiciliul comun, efectuarea unei comunicări comune nu este de natură să le producă acestora vreo vătămare, nefiind, deci, îndeplinite condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru anularea actului comunicării realizat în această modalitate. Recurenții au invocat și dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. pentru a justifica formularea contestației în termenul legal. Dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. sunt, însă, inaplicabile în speță, cât timp, conform celor anterior reținute, nici unul dintre reclamanți nu a îndeplinit actul de procedură constând în sesizarea instanței cu contestație în termenul legal.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanților apare ca ne fondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții G.L., Z.I., T.A., I.I.G., I.L., I.I.M., I.E.C., H.L.M. și Ș.L.L.C. împotriva deciziei civile nr. 700/A din data de 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2010.