ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2013

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 102 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă din data de 20 iunie 2010 - parte vătămată A.A.M., a fost condamnat inculpatul M.G. studii superioare, de profesie avocat în Baroul București, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, prev. de art. 82 C. pen.

S-a aplicat art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. S-a reținut culpa concurentă a inculpatului și părții vătămate în cote de 1/2 pentru fiecare și a fost obligat inculpatul M.G. alături de asigurătorul SC "G.A." SA cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, la plata următoarelor despăgubiri civile: - 7.500 euro cu titlu de daune materiale și 17.500 euro daune morale, în echivalent lei la cursul BNR, la data plății către partea vătămată A.A.M., constituită parte civilă în procesul penal prin reprezentantul legal A.L.

- o contribuție bănească pe perioada 10 iunie 2010 - 30 iunie 2012 în sumă totală de 14.500 RON și în continuare lunar, în cuantum de 1.050 RON până la încetarea stării de nevoie a părții vătămate A.A.M. - 1/2 din suma de 10.314,27 RON (cheltuieli de spitalizare) către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arsenie" București, cu dobânda legală de la data rămânerii definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. S-a dispus obligarea inculpatului M.G. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat și la 2.500 RON cu același titlu (onorarii expertiză auto), către partea vătămată A.A.M. S-a reținut că prin Rezoluția nr. 544/P/2010 din 21 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul disp.

art. 249 alin. (1) C. proc. pen.; art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, sub aspectul laturii subiective.

Pentru a dispune astfel, procurorul, având în vedere materialul de urmărire penală din dosarul cu numărul de mai sus, a reținut că prin Rezoluția din 20 octombrie 2010 s-a început urmărirea penală față de învinuitul nominalizat pentru infracțiunea respectivă, constând în aceea că la data de 20 iunie 2010 în jurul orelor 15:00, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare X în afara localității Puiești, județul Buzău, s-a angajat în efectuarea unei depășiri, ocazie cu care l-a accidentat pe minorul A.A.M., care se deplasa în același sens de mers pe bicicletă, cauzându-i leziuni grave ce vor fi arătate în continuare, potrivit raportului de expertiză medico-legal.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală s-a stabilit că la 20 iunie 2010, în jurul orei 15:00, victima A.A.M. în vârstă de 12 ani la acel moment și alți doi minori, respectiv D.D. și C.A. se deplasau pe câte o bicicletă fiecare pe Drumul județean 202 C în afara localității, pe sensul de mers Bălești - Puiești din județul Buzău. S-a arătat că cei trei minori s-au deplasat astfel: D.D. se afla în față, în spatele său se afla minorul C.A., iar ultimul, victima A.A.M. Pe același sens de mers se deplasa și învinuitul M.G. la volanul autoturismului marca "F.M.", în care se mai aflau M.E., care ocupa locul din spatele șoferului și martorul M.M.A., care ocupa locul din dreapta șoferului.

Sesizând prezența bicicliștilor pe partea carosabilă, învinuitul susținând că i-a avertizat sonor, împrejurare față de care primii doi bicicliști s-au apropiat cât mai mult de marginea din dreapta carosabilului și sesizând că victima nu face același lucru, a fost atenționată verbal de cei doi, despre prezența autoturismului. S-a mai reținut că victima și-a continuat deplasarea cât mai aproape de axul drumului cu intenția de a-i depăși pe cei doi bicicliști minori. Inculpatul M.G. a intenționat să-i depășească pe bicicliști, fapt pentru care s-a încadrat pe sensul opus de mers, cât mai aproape de acostamentul pe partea stângă, însă nu a reușit să facă această manevră, deoarece când a ajuns în dreptul victimei, aceasta a virat brusc spre stânga, fiind accidentată.

În urma acestui eveniment rutier victima a fost transportată la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. S-a dispus efectuarea de către Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea a Raportului de constatare medico-legală din 19 noiembrie 2010, care concluzionează că minorul A.A.M. a prezentat un "traumatism cranio-cerebral grav cu hematom epicranian echimoză periorbitală dreapta, otoragie, fractură craniană, fracturi faciale, hemoragie subarahnoidiană acută, contuzie cerebrală hemoragică, contuzie hemoragică trunchi cerebral, comă GCS 5 p, traumatism cervical amielic, contuzie pulmonară dreaptă, contuzie braț și șold drept, fractură maleolă internă stângă". Același act medico-legal a mai concluzionat că din punct de vedere medical, leziunile traumatice prezentate de victimă s-au putut produce în condițiile unui accident de circulație cu lovirea (propulsia) și proiectarea victimei de către vehicul.

Leziunile traumatice au necesitat 100 - 120 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și prin natura lor, la momentul producerii acestora, au pus în primejdie viața victimei. În fine, s-a apreciat că, din punct de vedere medico-legal, leziunile traumatice inițiale s-au vindecat cu sechele; stadiul sechelar actual "status post TCC grav, tetralegie spastică, stare vegetativă persistentă" constituie infirmitate fizică și psihică permanentă. S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto de către expert N.N. din cadrul Tribunalului Prahova - Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile și s-a încuviințat părților numirea a câte un expert care să participe la efectuarea lucrării în persoana numiților O.T., pentru învinuit, și D.D.O., pentru victimă.

S-a stabilit printre altele că la momentul coliziunii, viteza autoturismului condus de inculpat avea o valoare de 66 km/oră, iar viteza de rulaj a bicicletei conduse de victimă putea varia între 15 - 18 km/oră. Cu privire la dinamica producerii accidentului rutier și ținând seama de probatoriul aflat la dosar, s-a reținut că partea carosabilă era acoperită cu covor asfaltic în stare uscată, fără curbe sau declivități, lățimea totală era de 5,60 metri, fiind mărginită pe ambele părți de acostament în lățime de 0,4 metri și șanț marginal de un metru lățime. În locul producerii accidentului, circulația se desfășura pe două sensuri pe câte o bandă pe fiecare sens, partea carosabilă nefiind prevăzută cu marcaj de delimitare a sensurilor de mers, iar în zonă nu erau instalate indicatoare rutiere de circulație de avertizare sau interzicere.

În lucrarea respectivă s-a arătat că, coliziunea s-a produs din mișcare, învinuitul deja nominalizat care se afla în acel moment în depășirea grupului de bicicliști a sesizat apariția situației periculoase și a încercat să evite impactul prin virajul efectuat spre stânga, însă nu a reușit, întrucât a fost acroșat de intrarea necontrolată a biciclistului în partea stângă a ansamblului roată spate, cu partea dreaptă față a autoturismului, respectiv în bara de protecție, conservând urme de glisare - zgâriere la înălțimea butucului roții spate a bicicletei, spărgând și proiectorul dreapta față. Cu privire la posibilitățile de evitare a accidentului, s-a reținut că inculpatul M.G., la apariția stării de pericol, a efectuat viraj spre stânga intrând în șanț în zona verde, dar din lipsă de timp și spațiu, manevra a fost tardivă față de manevra efectuată de bicicliști.

Conform raportului de expertiză accidentul putea fi evitat de către victimă dacă circula în coloană pe drum public și se retrăgea pe partea dreapta a drumului la semnalizarea sonoră a conducătorului auto. De asemenea, în expertiza tehnică s-a arătat că producerea evenimentului rutier a fost influențată și de cauze tehnice, prin neadecvarea tipului de mărime a bicicletei față de starea fizică a minorului și starea tehnică a bicicletei. În concluzie, s-a reținut că victima a încălcat art. 70 alin. (2) din O.U.G. nr. 192/2002, republicată, și disp. art. 117 respectiv art. 160 alin. (1) și art. 160 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ. Expertul D.D.O. recomandat de victimă și-a exprimat separat punctul său de vedere, arătând printre altele, că în producerea accidentului de circulație trebuia reținută și culpa inculpatului M.G.

care a încălcat dispozițiile art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, care prevede că în timpul efectuării unei depășiri, conducătorul autoturismului este obligat să păstreze o distanță laterală, suficientă, față de autovehiculul depășit. În cauză a fost efectuat și un supliment la raportul de expertiză ca urmare a obiecțiunilor formulate de către A.L. - reprezentantul legal al victimei, prin avocatul ales. În raport de materialul de urmărire penală, prin Rezoluția nr. 544/P/2010 din 21 februarie 2011, procurorul a constatat că în cauză acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de învinuitul M.G., fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc.

pen., respectiv nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., deoarece din probele administrate nu s-a putut dovedi că accidentul rutier soldat cu vătămarea minorului s-a comis ca urmare a nerespectării de către învinuit a dispozițiilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice. În consecință, prin această rezoluție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. Împotriva actelor procurorului a formulat plângere conform art. 275 - 278 C. proc. pen., A.L. - reprezentantul legal al minorului A.A.M., susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Petentul s-a arătat nemulțumit de soluție, datorită faptului că expertiza efectuată în dosar este incompletă, deoarece "nu s-a mers la locul accidentului", fiind reclamate unele aspecte privind viteza de deplasare a autoturismului, iar locul impactului menționat în expertiză nu corespunde cu cel real. Pe de altă parte, s-a arătat că în biletul de externare al victimei a fost menționat un alt diagnostic decât cel real, iar expertiza medico-legală s-a efectuat la cererea sa și a fost efectuată după o perioadă de timp de la producerea accidentului și după efectuarea expertizei tehnice. Prin Rezoluția nr. 379/II/2/2011 din 6 aprilie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de A.L.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere conform art. 278 1 C. proc. pen., petentul A.L. - reprezentantul legal al persoanei vătămate, la instanța de judecată, respectiv Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, considerând că și învinuitul M.G. se face răspunzător de comiterea accidentului, ca urmare a unei interpretări corecte a probelor existente la dosarul cauzei. S-a solicitat infirmarea soluției atacate și refacerea actelor de urmărire penală. În legătură cu acest aspect, în raport de disp. art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat că probele existente la dosarul cauzei au fost suficiente în contra aprecierilor formulate de procuror pentru reținerea cauzei spre rejudecarea inculpatului M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., parte vătămată A.A.M.

În consecință, prin Încheierea din 1 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul penal nr. 376/42/2011 în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petentul A.L. împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care au fost desființate și s-a reținut cauza spre rejudecare privind săvârșirea de către inculpatul M.G. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. Din motivarea încheierii a rezultat că în legătură cu acest aspect procurorul a adoptat soluția de scoatere de sub urmărire penală a lui M.G., motivând explicit că prin niciuna din probele administrate în cauză nu s-a putut dovedi că accidentul rutier soldat cu vătămarea minorului s-a comis ca urmare a nerespectării de către învinuit a dispozițiilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice.

În condițiile în care procurorul a reținut culpa persoanei vătămate la producerea evenimentului rutier, vinovată de încălcarea art. 70 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002; art. 194 alin. (1) și (4), art. 160 alin. (1) și (4) din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, în sensul că a circulat cu bicicleta deși avea vârsta mai mică de 14 ani, nu a semnalizat manevra de schimbare a direcției de mers și nu a circulat pe un singur rând cu ceilalți doi copii bicicliști, instanța a constatat fără niciun dubiu rezonabil și culpa inculpatului M.G. la producerea accidentului. Acesta a încălcat prevederile art. 48 din O.U.G.

nr. 195/2002, republicată, potrivit cărora, "conducătorul de autovehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât, să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță". Deși învinuitul a arătat în mod constant că a perceput limpede faptul că în fața sa se aflau trei copii pe bicicletă ce circulau aproximativ paralel, nu a adaptat viteza de deplasare a autoturismului pe care îl conducea, circulând în depășirea acestora cu viteza de 90 km/h. În al doilea rând, învinuitul a încălcat și disp. art. 142 din același regulament, care prevăd că "mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanță de cel puțin 25 metri față de cei cărora li se adresează, pe o durată de timp care să asigure perceperea semnalului și fără să-i determine pe aceștia la manevre ce pot pune în pericol siguranța circulației". În fine, în al treilea rând, Curtea de Apel Ploiești a mai constatat că M.G.

a încălcat și disp. art. 150 lit. b) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicat, deoarece nu a semnalizat luminos intenția de efectuare a depășirii, aspecte ce rezultă chiar din declarația acestuia. În continuare, potrivit art. 98 alin. (1) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor, cauza a fost repartizată aleatoriu, după care s-a procedat la judecarea acesteia în primă instanță, conform Cap. II C. proc. pen. În desfășurarea cercetării judecătorești s-a luat declarație numitului A.L. - reprezentant legal al victimei, care a declarat că având și consimțământul soției sale A.I. (mama minorului), se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului, precizând sumele ce reprezintă despăgubirile civile - materiale și morale, aspecte asupra cărora instanța va reveni mai târziu.

De asemenea, s-a luat declarație inculpatului M.G., care după ce i s-a adus la cunoștință obiectul cauzei și i s-a pus în vedere să declare tot ce știe cu privire la fapta și învinuirea ce i se aduce, dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția totodată că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, așa cum prevăd disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Inculpatul deja menționat a arătat că își menține declarațiile pe care le-a dat în cauză, precizând că nu este de acord cu motivarea instanței prin care a fost admisă plângerea formulată împotriva rezoluției parchetului și reținerea cauzei spre judecată în instanță, precizând că viteza reală cu care a circulat la data producerii evenimentului rutier este cea stabilită de expertul tehnic auto.

S-a considerat că nu are nicio culpă în producerea accidentului de circulație, vina aparținându-i în exclusivitate victimei, așa cum a reținut și expertul. La data producerii accidentului, când a observat că victima venea spre axul șoselei, a făcut manevra de evitare prin stânga, a ieșit pe acostament, minorul a fost lovit cu bara și aripa din față dreapta, a fost proiectat pe parbriz, iar după impact victima a căzut imediat. Pe situația de fapt, au fost audiați martorii din acte M.E. și M.M.A., care se aflau în autoturismul condus de inculpat la data producerii accidentului de circulație și minorii C.A. și D.D., care au circulat pe biciclete alături de victimă - martori oculari la acest eveniment.

De asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto de către expert inginer P.D.M., precum și cu încuviințarea de experți consilieri la cererea părților, respectiv domnul O.T. pentru inculpat și B.I. pentru partea vătămată. În rezolvarea laturii civile, A.L. - reprezentantul legal al victimei - a solicitat proba cu martori și acte, depunând la dosar o serie întreagă de înscrisuri constând din: acte medicale, bonuri de casă de procurarea de medicamente, fotografii înfățișând persoana care a fost victima accidentului de circulație. Instanța de fond a încuviințat în acest sens audierea martorilor S.A. și C.M. În concret, situația de fapt stabilită pe baza analizei probelor administrate în cauză atât la urmărirea penală de către procuror, cât și în instanță a constat în aceea că la data de 20 iunie 2012, în jurul orelor 15:00, inculpatul M.G.

conducea autoturismul F.M. pe DJ 202 între localitățile Bălești, situată în jud. Vrancea și Puiești, situată în județul Buzău, pe direcția de mers Bălești-Puiești. Așa cum s-a arătat mai înainte, în autoturism, pe bancheta din față se afla martorul ocular M.M., iar pe bancheta din spate soția conducătorului auto, M.E. Ajungând în zona Km. 3+650 metri, conducătorul auto M.G., a văzut de la distanță că în fața sa în aceeași direcție de mers se deplasa un grup de trei minori pe biciclete. Doi dintre aceștia circulau în șir indian, iar cel de al treilea care s-a dovedit a fi victima A.A.M., în vârstă de 12 ani, circula în spatele lor, dar cu roata din față în paralel cu roata din spate al celui din fața sa și la o distanță de cca.

1 metru. În această situație prezența celor trei bicicliști trebuia să-l atenționeze pe inculpatul M.G. și în mod deosebit prezența celui de-al treilea, în persoana minorului A.M.A. Astfel, inculpatul nu s-a angajat regulamentar în efectuarea manevrei de depășire și a intrat în impact frontal cu roata din spate a bicicletei condusă de victimă și a rezultat astfel vătămarea gravă a minorului care a suferit numeroase leziuni, așa cum sunt descrise în raportul medico-legal.

A fost efectuată expertiza tehnică auto de către expert tehnic inginer P.D.M., care a răspuns la obiectivele stabilite de către prima instanță, și anume: cauza și dinamica accidentului de circulație ținând seama de întregul material probator; să se stabilească regulile de circulație încălcate de participanții la trafic la efectuarea manevrei de depășire, inclusiv dacă accidentul de circulație putea fi evitat de conducătorul auto și de ce manevră; să se stabilească culpa producerii accidentului; să se stabilească dacă partea vătămată A.A.M. avea dreptul de a circula cu bicicletă pe drumul județean unde a avut loc accidentul și să se verifice starea bicicletei aflată la Postul de Poliție al Comunei Puiești, județul Buzău, cu care a circulat victima la data producerii accidentului rutier.

Analizând raportul de expertiză tehnică auto expertul a concluzionat că starea de pericol a fost creată de victimă prin deplasarea intempestivă către stânga, iar conducătorul auto respectiv, inculpatul M.G., nu a putut evita accidentul prin manevra de frânare. Totuși, manevra acestuia de ocolire a victimei a dus la evitarea unui impact frontal. Astfel, punctul de vedere exprimat de expert este îmbrățișat și de expertul tehnic auto consilier O.T., în sensul că victima putea rula pe drumul public numai dacă avea vârsta de 14 ani, iar starea tehnică a bicicletei utilizate de victimă era necorespunzătoare și din punct de vedere dimensional era incomodă pentru acesta. Cu alte cuvinte, producerea accidentului rutier din data de 20 iunie 2010, pe drumul public DJ C pe raza localității Puiești, județul Buzău, soldat cu vătămarea gravă a victimei A.A.M.

- minor în vârstă de 12 ani, s-a datorat în exclusivitate culpei acesteia. Un punct de vedere aparte și obiecțiuni la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert P.D.M., l-a avut expertul tehnic auto B.I., consilier din partea victimei, care în mod amănunțit a combătut opinia susținută în lucrarea respectivă, că accidentul se datorează în exclusivitate culpei victimei și a argumentat că analiza avariilor produse în urma impactului pe bicicleta victimei și autoturismul condus de inculpat denotă că forțele de impact care au acționat asupra bicicletei sunt după o direcție coaxială cu axul longitudinal al bicicletei, așa încât nu se poate reține faptul că acest impact s-a produs în timp ce bicicleta ar fi virat la stânga, așa cum s-a susținut în raportul de expertiză.

Pe de altă parte, accidentul s-a produs pe sensul de mers Bălești - Puiești, și nu pe sensul opus, cum s-a susținut în lucrare, concluzie care se desprinde atât din punctul de vedere al consilierului B.I., dar mai ales din constatarea consemnată în procesul-verbal de cercetare la fața locului efectuată de organele de poliție - echipă din care a făcut parte și un expert criminalist, la scurt timp după producerea evenimentului rutier. Cu acea ocazie, au fost precizate cu exactitate pozițiile în care se aflau autoturismul angajat în accidentul de circulație, bicicleta victimei, precum și celelalte detalii care au condus la descrierea accidentului de circulație. Instanța de fond a constatat că, în raport de normele legale ce reglementează circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, prevăzute în O.U.G.

nr. 195/2002, republicată, precum și de Regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, republicat și actualizat, există argumente care combat opinia expertului inginer P.D.M., în ceea ce privește culpa participanților la producerea accidentului rutier ce face obiectul cauzei penale de față. Astfel, art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, prevede că participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private. Mai departe, în disp. art. 45 din același act normativ se prevede că depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.

Astfel, dacă instanța de fond ar accepta numai punctul de vedere exprimat de expert inginer P.D.M., că inculpatul nu a încălcat nicio regulă de circulație în calitate de participant la traficul rutier la data producerii accidentului de circulație, înseamnă că ne-am afla în situația cazului fortuit prev. de art. 47 C. pen., aspect despre care nici nu poate fi vorba. Potrivit acestor dispozițiuni, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. În această situație cazul fortuit exclude vinovăția persoanei și caracterul penal al faptei deoarece acțiunea sau inacțiunea care a produs rezultatul periculos a intrat în concurs cu o forță străină, fără cunoștința și voința persoanei, așa încât intervenția acestei forțe imprevizibile dând naștere unui rezultat pe care făptuitorul nu l-a conceput și nu l-a urmărit.

Ori, probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul M.G. a încălcat disp. art. 118 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în care se arată că, "conducătorul de vehicule care efectuează depășirea este obligat să se asigure că acela care îl urmează sau îl precede nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără pericol sau stânjeni circulația". Aceste dispozițiuni ce coroborează cu lit. c) din același text de lege în care se arată că trebuie să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit. De aceea, conducătorul auto M.G.

putea să evite producerea accidentului dacă se asigura că manevra de depășire urma să se facă fără niciun pericol, astfel trebuia să se angajeze în manevra de depășire a grupului de bicicliști, trecând peste axul median al drumului, deoarece din față nu circula în acel moment niciun vehicul, iar lățimea de gabarit a autoturismului, împreună cu oglinzile retrovizoare fiind de 2,078 metri raportat la culoarul de trecere în siguranță. La rândul său victima putea să evite producerea accidentului dacă circula în șir indian față de ceilalți colegi și cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile. Concluzionând, Curtea de Apel Ploiești a constatat că accidentul de circulație din data de 20 iunie 2010 s-a datorat în egală măsură (câte 1/2), atât culpei victimei, cât și inculpatului nominalizat și a statuat că în drept, fapta inculpatului M.G., care la data de 20 iunie 2010, prin nerespectarea dispoz.

art. 118 lit. a) și c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, a produs un accident de circulație având ca rezultat vătămarea gravă a minorului A.A.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. La stabilirea și individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., ținând seama de disp. părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurarea că la producerea accidentului de circulație culpa îi aparține și victimei, precum și de elementele ce caracterizează persoana făptuitorului, respectiv că pe parcursul întregului proces penal inculpatul a manifestat o poziție procesuală nesinceră, nedorind să accepte că are o vină în producerea acestui eveniment rutier.

Întrucât instanța s-a orientat la aplicarea unei pedepse cu închisoarea, urmează ca în baza art. 71 C. pen., să i se aplice pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a și b) C. pen. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale, instanța a apreciat că scopul preventiv-educativ al acesteia poate fi atins chiar și fără executare, motiv pentru care în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia, pe termenul de încercare prev. de art. 82 C. pen., care s-a compus din cuantumul pedepsei și la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării pedepsei principale s-a dispus și suspendarea pedepselor accesorii.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Cu privire la latura civilă, s-a menționat faptul că potrivit legii orice persoană are obligația de a repara prejudiciile pe care le cauzează prin fapta sa ilicită. În speța de față, răspunderea inculpatului M.G. a fost quasidelictuală, deoarece este rezultatul unei culpe, fiind stabilit raportul de cauzalitate între fapta comisă și crearea prejudiciului cauzat părții vătămate A.A.M. În instanță, reprezentantul legal al părții vătămate A.L. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 euro, din care 35.000 euro daune morale și 15.000 euro daune materiale.

Cu privire la despăgubirile materiale a arătat că suma solicitată reprezintă cheltuieli pe care familia sa le-a suportat de la data producerii accidentului de circulație și până în prezent, spitalizarea minorului, procurarea de medicamente, vizite medicale, transport la spital, toate aceste cheltuieli fiind ocazionate pentru îmbunătățirea situației medicale a fiului său. Separat de aceste sume a solicitat obligarea inculpatului la plata unei prestații bănești periodice într-un cuantum reprezentând salariul mediu pe economie de la data producerii accidentului și până la încetarea stării de nevoie a minorului. În dovedirea acestor pretenții bănești, au fost audiați martorii S.A.

și C.M., din depozițiile cărora rezultă că, de la data accidentului de circulație și până în prezent, pe toată perioada, părinții minorului l-au supravegheat în permanență și în special mama acestuia, care și-a întrerupt serviciul, au fost făcute eforturi financiare pentru procurarea medicamentelor, pentru continuarea tratamentului prescris de medici, cheltuieli cu transportul la diferite centre de recuperare, etc. Toate aceste cheltuieli au fost suportate de părinți și pentru acoperirea acestora a fost necesar a se face diverse împrumuturi. Tatăl minorului a primit suma de bani de 4.000 euro de la cumnatul său ce i se cuvenea din dreptul asupra unui teren pe care l-a vândut, sumă pe care a folosit-o în scopul cheltuielilor arătate mai înainte, de față fiind martora S.A.

La rândul său martorul C.M. a arătat că pentru a face față acestor cheltuieli, l-a împrumutat pe tatăl minorului cu suma de 2.000 euro. Din depozițiile martorilor a mai rezultat că familia victimei a făcut cheltuieli cu plata: maseorului, chinetoterapeutului, logopedului, psihologului și altor cadre de specialitate. Sumele cheltuite pentru cumpărarea medicamentelor au fost dovedite cu bonurile fiscale (în număr foarte mare), depuse de tatăl minorului la dosar. Ca atare, prin reținerea culpei concurente a inculpatului și părții vătămate în cote de 1/2 pentru fiecare, în temeiul disp. art. 998 C. civ. și art. 14 C. proc. pen., inculpatul M.G. a fost obligat alături de asigurătorul SC G.A. SA cu sediul în mun.

Cluj-Napoca, la plata daunelor materiale în cuantum de 7.500 euro și 17.500 euro daune morale, în echivalent la cursul BNR la data plății, către partea vătămată A.A.M., constituită parte civilă în procesul penal prin reprezentantul legal A.L., reprezentând 1/2 din cuantumul sumelor solicitate, așa cum s-a arătat mai înainte. Instanța de fond a apreciat că daunele materiale au fost dovedite pe deplin cu probele administrate în cauză, iar cuantumul daunelor morale a fost destul de rezonabil.

De asemenea, referitor la starea medicală a victimei, așa cum a rezultat din Raportul de constatare medico-legală efectuat de Serviciul de Medicină Legală Vrancea din 19 noiembrie 2010 aflat la dosarul de urmărire penală, s-a menționat că, din punct de vedere medico-legal, "leziunile traumatice inițiale s-au vindecat cu sechele; stadiul sechelar actual (status post TCC grav, tetraplegia spastică, stare vegetativă persistentă) a constituit infirmitate fizică și psihică permanentă". În această situație s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea reprezentantului legal al victimei de obligarea inculpatului la o prestație bănească lunară de la data comiterii accidentului, 20 iunie 2010, și în continuare până la încetarea stării de nevoie a minorului.

Având în vedere salariile medii brute pe economie în raport de care s-a calculat această prestație bănească, respectiv de 1.836 RON în anul 2010, 2.022 RON în anul 2011 și 2.117 RON în anul 2012, așa cum a rezultat din Legea bugetelor naționale pe anii respectivi, pe următoarele perioade cotele de 1/2 reprezentând contribuții bănești la care a fost obligat inculpatul alături de asigurător au fost următoarele: 14.500 RON de la data comiterii accidentului - 20 iunie 2010 până la 30 iunie 2012 și în continuare o prestație periodică bănească de 1.050 RON până la încetarea stării de nevoie a părții vătămate. Totodată, inculpatul sus-indicat a fost obligat alături de asigurător și la plata sumei de 1/2 din suma de 10.314,27 RON - cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arsenie" București cu dobânda legală de la data rămânerii definitivă a hotărârii și până la plata achitării integrale a debitului.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs inculpatul M.G. și asiguratorul SC G.A. SA. În recursul declarat de inculpatul M.G. s-a solicitat admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză de Curtea de Apel Ploiești, respectiv Încheierea din 1 iulie 2011 și Sentința de condamnare din 12 iunie 2012. Se consideră că poate solicita casarea Încheierii din 1 iulie 2011 prin care s-a admis în baza art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, deoarece nu există cale separată de atac împotriva acesteia, iar consecințele acestei hotărâri sunt extrem de importante, inclusiv pentru hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea.

În consecință, în baza dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și a practicii judiciare în acest sens, prin recursul declarat împotriva sentinței de condamnare, se înțelege să atace și Încheierea din data de 1 iulie 2011. S-a arătat, de asemenea, că motivele de recurs - vizând atât încheierea sus-menționată, cât și sentința de condamnare - se încadrează în tiparul prev. de art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. privind recursul devolutiv, defectiv de apel. Primul motiv de critică invocat constă în aceea că prin Încheierea din 1 iulie 2011, ce constituie actul de învestire a instanței de fond și actul de punere în mișcare a acțiunii penale, prima instanța nu a descris situația concretă de fapt pe care i-o reproșează inculpatului.

Prin urmare, se consideră că nu au fost respectate dispozițiile cu privire la sesizarea instanței, ceea ce - în conformitate cu disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. - atrage nulitatea absolută a actului de sesizare. Astfel, încheierea sus-menționată trebuia să îndeplinească exigențele unui veritabil rechizitoriu și să descrie fapta, iar dacă nu a făcut-o, este nulă absolut, fiind deci nul actul de învestire al instanței care a pronunțat hotărârea de condamnare. În al doilea rând, a fost criticată maniera instanței care a pronunțat încheierea de sesizare și de punere în mișcare a acțiunii penale, ar fi trebuit să admită plângerea, fără să intre în substanța fondului cauzei, numai că aceasta s-a pronunțat pe fapt, constatând săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.

În dezvoltarea celui de-al treilea motiv de recurs, s-a arătat că actul de sesizare a instanței, respectiv Încheierea din 1 iulie 2011, a reținut situația de fapt constând în accidentul produs lângă acostamentul din stânga, unde s-a găsit pata de sânge, pe fondul virajului intempestiv făcut de către victimă, care era "inamicul public nr. 1 al șoferilor", conducând o bicicletă care avea piulițele desfăcute și șuruburile slăbite și care îi fusese dăruită în anul 2002, când partea vătămată avea vârsta de 5 ani, iar cu aceasta circula la vârsta de 13 ani și jumătate, pe un drum județean pe care se circulă cu 90 km/h. Această dinamică reținută de organul de anchetă, precum și în actul de sesizare, a fost completată, ca să fie o culpă comună, prin reținerea următoarelor elemente: că inculpatul a circulat cu o viteză de peste 90 km/h; că a folosit semnalizarea sonoră în 20 m și că nu a folosit în miezul zilei semnalizarea luminoasă.

În privința vitezei, se susține că instanța a ignorat toate rapoartele de expertiză, care au stabilit că viteza cu care a circulat inculpatul a fost de 66 km/h, în condițiile în care pe drumul respectiv se putea circula cu până la 90 km/h. De asemenea, se consideră că instanța a stabilit viteza în mod empiric; totodată, instanța a reținut din declarația dată de numitul M.A., care se afla în mașină, că semnalizarea s-a făcut la 20 m de biciclist, iar pentru că legea prevede că aceasta se face la 25 m, a concluzionat că nu s-a respectat limita în care trebuia să fie făcută semnalizarea sonoră. Or, se consideră însă că această reținere de culpă este ridicolă, deoarece toți martorii spun că acele semnalizări sonore au fost repetate și făcute cu 100 - 200 m înainte de locul întâlnirii; în privința semnalizării cu lumini, este ridicol să se susțină că poate să existe un lanț cauzal generat de nefolosirea luminilor în plină zi.

Totodată, s-a subliniat, că prin expertize s-a stabilit în mod clar că accidentul s-a produs pe fondul virajului intempestiv făcut de către victimă, iar inculpatul a tras de volan cât a putut astfel încât a ajuns pe arătură, iar înainte să ajungă pe arătură, întâmplarea nefericită a făcut ca bicicleta să ajungă în dreptul lui; în aceste condiții s-a produs impactul între butucul roții din spate și bara de protecție față, care a dus la apariția acelei fundături. Se mai subliniază că acea fundătură nu se putea produce în condițiile dinamicii relatate de către expertul B.I., deoarece cu un cauciuc, cu o anvelopă nu se poate înfunda o bară, fie și din plastic metalizat.

S-a mai arătat că expertizele, ancheta și chiar actul de sesizare fac referire la un impact produs pe partea stângă, unde a fost pata de sânge și unde a fost găsită victima; faptul că bicicleta a fost găsită pe partea dreaptă este explicat în dosar, aspect reconfirmat în declarația inculpatului de la acest termen, și în consecință, hotărârea de condamnare privește o altă faptă. Astfel, toată ancheta și hotărârea inițială fac referire la o faptă petrecută pe contrasens, lângă acostament, unde s-a găsit pata de sânge, iar expertul B.I. și instanța de condamnare susțin că fapta nu s-a petrecut în acest loc, instanța de condamnare este sesizată cu fapta reținută în actul de sesizare, nu cu cea descrisă de expertul B.I.

În plus, se mai arată că fapta reținută în sentința penală nu este dovedită cu nicio probă. Se menționează, de asemenea, că expertul B.I. a declarat că dacă victima ar fi fost lovită într-adevăr în roata din stânga în condițiile virajului stânga, atunci aceasta ar fi suferit o fractură de maleolă stângă. Pe de altă parte, se învederează că la dosar se găsește biletul de ieșire din spital al părții vătămate, confirmat și de raportul medico-legal, unde printre altele scrie că victima a avut fractură de maleolă internă stângă consolidată. Se mai arată că în condițiile dinamicii propuse de expertul B., și anume lovitură făcută longitudinal, perpendicular pe roata din spate, bicicleta ar fi fost buclată.

În realitate, bicicleta este puțin strâmbă, dar ondulatoriul nu are un bucleu specific unei lovituri în care mașina ar fi lovit perpendicular pe ea, ci acel bucleu se putea produce prin lovire în condițiile în care bicicleta era în unghi de 45 grade. Se consideră, prin urmare, că aceasta a fost dinamica reală a accidentului, însuși inculpatul declarând că bicicleta era în unghi ascuțit și că distorsiunea roții este surprinsă în fotografie judiciară. Referitor la afirmațiile expertului B.I. în sensul că inculpatul nu a respectat disp. art. 118 lit. a) și c) din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și că nu s-a asigurat atunci când a început manevra că poate să depășească fără să pună în pericol sau să stânjenească circulația din sens opus, se indică că inculpatul nu a deranjat pe nimeni, deoarece nu venea nimeni din sens opus.

Totodată, se consideră că nu poate fi vorba de o manevră de depășire și că expertul B.I. a prezentat o variantă hibridă a art. 118 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, combinând prevederile de la lit. a) și lit. c) ale acestui articol. S-a mai apreciat că nu se poate susține că inculpatul trebuia să circule până la limita evitării oricărui pericol, așa cum susține expertul B.I., deoarece acesta nu a efectuat o manevră de depășire, ci manevra intempestivă, surprinzătoare făcută de o "bombă vie" aflată pe șosele, de un pericol public pe șosea - acel viraj la stânga a determinat producerea coliziunii.

În ceea ce privește această limitare de viteză conform art. 45 din același Regulament, aceasta ar fi putut fi necesară în condiții de vreme nefavorabilă, dar la momentul producerii accidentului carosabilul era impecabil, vremea era bună, neexistând niciun fel de condiții care să determine limitarea vitezei, sens în care, printr-o decizie de speță pronunțată în 1986 de instanța supremă, s-a reținut că atunci când un participant la trafic încalcă regulile de circulație și prin aceasta creează un pericol iminent participanților la trafic, el își asumă răspunderea integrală pentru toate urmările care vor fi cauzate și, de asemenea, își asumă în integralitate răspunderea și pentru manevra inoportună pe care ar putea să o facă participantul la trafic care este periclitat prin încălcarea regulilor de circulație.

Astfel, se consideră că accidentul nu putea fi evitat, în condițiile în care bicicleta era defectă și nu se poate acoperi o nenorocire care s-a întâmplat părții vătămate minore, cu o hotărâre nedreaptă, în care se face rabat de la probațiune. În concluzie, ținând seama de rezultatele expertizelor, de părerea a șase experți, părere care se coroborează cu depozițiile martorilor audiați în cauză, ținând seama și de obiectul real al învestirii instanței (care este accident produs în condițiile în care victima a făcut viraj stânga), se solicită achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta imputată inculpatului nu există; este adevărat că un biciclist a fost lovit, dar această lovitură a biciclistului nu a fost făcută de inculpatul M., ci a fost determinată chiar de către fapta victimei.

Această faptă nu există și nu a determinat cauzal producerea unui anumit prejudiciu și nu a avut niciun fel de latură subiectivă, nici măcar culpa levissima și prin urmare, ca o consecință, se solicită și înlăturarea despăgubirilor civile. În subsidiar, în ipoteza în care instanța de recurs nu va primi ipoteza prevăzută de 10 lit. a) C. proc. pen., se solicită achitarea pentru motivul că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat și că cea care a produs-o este însăși victima prin conduita sa iresponsabilă pe carosabil. În recursul declarat de asiguratorul SC G.A. SA se solicită casarea hotărârii atacate și înlăturarea obligării alături de inculpatul nominalizat a plății următoarelor despăgubiri civile: - 7.500 euro cu titlu de daune materiale și 17.500 euro daune morale, în echivalent lei la cursul BNR, la data plății către partea vătămată A.A.M., constituită parte civilă în procesul penal prin reprezentantul legal A.L.

- o contribuție bănească pe perioada 10 iunie 2010 - 30 iunie 2012 în sumă totală de 14.500 RON și în continuare lunar, în cuantum de 1.050 RON până la încetarea stării de nevoie a părții vătămate A.A.M. - 1/2 din suma de 10.314,27 RON (cheltuieli de spitalizare) către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arsenie" București, cu dobânda legală de la data rămânerii definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

Se susține în esență că, în speță, partea civilă A.L., tatăl minorului, a solicitat ca daune materiale suma de 15.000 euro, daune pe care a înțeles să le probeze cu acte, dar și cu martori și după cum rezultă din Sentința penală recurată nr. 102 din 12 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, instanța de fond a încuviințat ca daunele materiale să fie probate și cu depozițiile martorilor, prin aceasta fiind încălcate dispozițiile Ordinului RCA nr. 5/2010, care stipulează faptul că daunele materiale trebuie să fie probate cu documente justificative. Totodată, se pretinde că nu se justifică nici obligarea asigurătorului la 1/2 din suma de 35.000 euro daune morale, acest cuantum fiind apreciat ca exagerat.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică prezentate mai sus, așa cum au fost dezvoltate în scris prin memoriile depuse de recurenții sus-menționați, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursurile de față declarate de inculpatul M.G. și asiguratorul SC G.A. SA se privesc, inclusiv în raport de dispozițiile art. 385 5 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prev. de art. 385 9 , iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele" ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare în baza disp.

art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. A.1. Cu referire la primul motiv de critică din recursul declarat de inculpatul M.G., prin care se tinde la casarea Încheierii din 1 iulie 2011 prin care s-a admis în baza art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, deoarece nu există cale separată de atac împotriva acesteia, iar consecințele acesteia sunt extrem de importante, inclusiv pentru hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea se are în vedere nepertinența acestuia, întrucât un atare recurs ar fi inadmisibil în sensul disp. art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. Aceasta, întrucât cu titlu de premisă se are în vedere că prin disp.

art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen. cu denumirea marginală "hotărârile supuse recursului" se statuează că "încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs". Pe de altă parte, cu titlu de secundă premisă, se are în vedere că prin disp. art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, se statuează că hotărârea judecătorului prin care se admite plângerea și se desființează rezoluția de netrimitere în judecată și, în consecință, când probele existente la dosar sunt suficiente se reține cauza spre rejudecare (în sensul ipotezei prev. de disp.

art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. este definitivă). Așa fiind, rezultă pe calea unui silogism logico-juridic și formal că recursul de față declarat împotriva Încheierii din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești și care era definitivă nu este îngăduit obiectiv de legea de procedură penală, tinzând la încălcarea ordinii de drept și constituțională. A.2. Pe de altă parte, este nefondat motivul secund de critică din recursul aceluiași inculpat nominalizat prin care se critică în esență greșita reținere a situației de fapt imputată în sarcina sa subsumat deja cum s-a arătat mai sus, efectului devolutiv total în fapt și în drept al căii de atac promovate de acest recurent prin conformare la disp.

art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. În această materie, cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere, astfel cum s-a statuat și prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, că incidența sus-menționatului caz de casare presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată. Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.

Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor. Pornind de la aceste explicații din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

Astfel, prin examinarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, și anume: Adresa nr. 1033/P/2010 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ordonanța de declinare a competenței nr. 1033/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, acte efectuate în Dosarul nr. 1033/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, dovezi de îndeplinire a procedurii de citare, acte medicale, declarații ale numitului A.L., acte ale lucrării nr. 1513/VIII/1/2010, Rezoluția de începere a urmăririi penale nr. 544/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Proces-verbal din 20 octombrie 2010 de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărător, cazier judiciar - M.G., declarații ale învinuitului M.G., declarații martor - D.D., declarații martor - C.A.R., declarație martor - M.E., declarații martor - M.M.A., Adresa nr. 544/P/2010 de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești către Serviciul de Medicină