ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1704/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1704/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. Ploiești, prin rechizitoriul

din data de 23 ianuarie 2009 din Dosarul nr. 26/D/P/2008 a dispus trimiterea în

judecată a inculpaților:

- D.T. pentru

săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; tentativă la înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2),

(3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2); delapidare cu consecințe deosebit

de grave prev. de art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.

26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen., bancrută frauduloasă prev. de art 143 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 85/2006 cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri sub

semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen.,

spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

M.L.D. pentru

săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; tentativă la înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave prev. de art 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2),

(3), (5) C. pen. cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen., bancrută frauduloasă prev.

de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen., complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de

grave prev. de art 26 rap. la art 215/1 alin. (1) și (2) C. pen.; fals material

în înscrisuri sub semnătura privata prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.; delapidare în formă calificată prev. de art. 215

1

alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la

infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 rap. la art. 23 lit. b) din

Legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

U.D. pentru

săvârșirea infracțiunilor de constituirea, sprijinirea unui grup infracțional

organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; complicitate la

infracțiunea de tentativa la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev.

de art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.,

cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la bancruta frauduloasa prev.

de art. 26 rap. la art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic.

art 41, toate cu aplic. art 33 lit. a) C. pen.

B.D.A.R.

pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare, sprijinire unui grup infracțional

organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; delapidare în forma

calificata prev. de art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art

41 alin. (2) C. pen.; tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave

prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătura privata prev. de art.

290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; bancrută frauduloasă prev. de

art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art 41 alin. (2) C.

pen.; înșelăciune în forma calificată prev. de art 215 alin. (1), (2), (3), (5)

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33, lit. a)

C. pen.

P.A.G. pentru

săvârșirea infracțiunilor de aderare, sprijinire la un grup infracțional

organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la bancrută frauduloasă prev. de

art. 26 rap. la art 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, cu art. 41

alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a

reținut că în perioada mai-octombrie 2007, inculpații mai sus menționați, au

constituit un grup organizat al cărui lider a fost inculpatul D.T.,

administrator la SC N.C. SRL, cu scopul de a desfășura o activitate

infracțională care a avut ca rezultat producerea unui prejudiciu de 342.447

euro în patrimoniul SC E. SA Ploiești.

La data de 24

mai 2007, inculpatul M.L.D., de profesie avocat, a devenit acționarul majoritar

al societății SC E. SA, acesta primind pachetul majoritar de acțiuni pentru care

trebuia să achite suma de un milion de euro în termen de 45 de zile de la data autentificării

contractului încheiat la 25 aprilie 2007. La data de 21 iunie 2007, i-a fost remisă

suma de un milion de euro de către SC N.C. SRL, prin ordin de plată semnat de inculpatul

D.T.

Inculpații D.T.

și M.L.D., împreună cu B.D.A.R., numită administrator unic al SC E. SA, în scopul

realizării rezoluției infracționale de a falimenta această societate, au renunțat

la un program informatic de contabilitate, încheind un contract de prestări servicii

de contabilitate cu o altă formă de specialitate.

Pentru realizarea

rezoluției infracționale, inculpații au încheiat contracte între SC E. SA și SC

N.C. SRL, inclusiv un contract pentru restituirea împrumutului acordat primei societăți

de către acționarul majoritar M.L.D., fără ca în prealabil să fi fost încheiat un

contract de împrumut. Inculpații au recurs la întocmirea de documente nereale, emiterea

de facturi fictive, precum și la încheierea mai multor contracte de închiriere oneroase.

Ca urmare, la

data de 12 octombrie 2007, inculpata B.D.A.R. a formulat o cerere de deschidere

a procedurii pentru constatarea insolvenței SC E. SA, aceasta neavând la acea dată

în mod oficial calitatea de administrator unic.

Actul de inculpare

reține că starea de insolvență a SC E. SA a fost provocată în mod artificial, cu

scopul readucerii în patrimoniul acestei societăți de active înstrăinate anterior,

în beneficiul inculpaților implicați în cauză și cu complicitatea inculpatului U.D.,

specialist în procedura insolvenței.

În esență, în

baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, prin actul de sesizare s-au

reținut următoarele activități concrete ale inculpaților care realizează conținutul

constitutiv al infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Anterior cesionarii

acțiunilor societății comerciale SC E. SA către inculpatul M.L.D., acesta a conceput,

împreuna cu coinculpații D.T., U.D., B.D.A.R. și P.A.G., un plan privind provocarea

rapida și artificiala a stării de insolvență a acestei societăți, cu scopul de a

readuce în patrimoniul ei de active înstrăinate anterior, pentru a realiza beneficii

nejustificate în calitatea lor de noi creditori ai SC E. SA.

În calitate de

director general și administrator al SC N.C. SRL, inculpatul D.T. a încheiat cu

SC E. SA, reprezentata de B.D.A.R., sprijinita de P.A.G., un contract de închiriere

de utilaje de panificație, de lucrări de construcții, montaj și amenajări, prin

care s-a atestat executarea unor lucrări nejustificate și nereale în raport cu starea

și dotarea societății beneficiare.

Inculpații M.L.D.

și D.T., împreuna cu inculpatele B.D.A.R. și P.A.G., ajutați de coinculpatul U.D.,

s-au folosit de bunurile și creditele debitoarei SC E. SA în interes personal.

Inculpatul D.T.

a recurs la mijloace de inducere în eroare a SC B.I. SRL cu ocazia derulării de

comenzi având ca obiect livrări de mărfuri către SC E. SA, cu privire la solvabilitatea

acestei din urma firme, iar în calitate de administrator al SC N.C. SRL a folosit,

din fondurile acestei societăți, suma de 900.000 euro, pe care a dat-o coinculpatului

M.L.D., însușindu-și totodată, în interesul sau, suma de 13.000.000 ROL.

Inculpatul M.L.D.,

deși participase la aducerea SC E. SA în stare de insolvență, a înstrăinat unele

active ale acesteia în frauda creditorilor și a preluat de la coinculpatul D.T.,

fără documente justificative, suma de 16,5 miliarde ROL provenind din fondurile

SC N.C. SRL.

Inculpatul U.D.

a asigurat realizarea planului de provocare a stării de insolenta a SC E. SA, în

scopul readucerii în patrimoniul acesteia a activelor înstrăinate anterior, pentru

a beneficia de ele ceilalți inculpați, în calitate de noi creditori ai societății

respective.

Tot inculpatul

U.D. a prezentat date și concluzii nereale, în contractul autentificat sub nr. 1374

din 16 mai 2007, date și concluzii nereale cu privire la situația SC E. SA, iar

în raportul nr. 1, încheiat în calitate de administrator judiciar, a diminuat valoarea

activelor acestei societăți prin prezentare de date aparente și a creat în mod artificial

aparența ca societatea respectiva nu ar mai putea face fata datoriilor comerciale.

În calitatea sa

de practician în insolvență, inculpatul U.D. nu a introdus acțiuni pentru anularea

tuturor actelor de înstrăinare presupus frauduloase încheiate de SC E. SA în dauna

drepturilor creditorilor acestei societăți.

Inculpatul U.D.

a mai dispus, în interes personal, continuarea unor activități decătre SC E. SA,

constând în închirieri de spațiu și de utilaje, deși aceasta societate se îndrepta

vădit spre încetarea de plăti, deturnând totodată o parte din activul ce-i avea

și mărindu-i în mod fictiv pasivul.

Din ansamblul

probeior administrate în cauză, Curtea a reținut următoarele: I. în legătură cu

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, Curtea a apreciat

că nu rezultă din nici o probă administrată în cauză, atât în faza urmăririi penale,

cât și în faza judecății, existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni

sub aspectul laturii subiective și laturii obiective.

Asocierea, în

sensul prevăzut de textul de lege mai sus indicat, implică exprimarea consimțământului

celui în cauză de a adera la o astfel de structură.

O cerință la fel

de importantă este aceea ca inițiatorii și ceilalți participanți să aibă reprezentarea,

fie și în linii generale a activității infracționale care urmează să fie desfășurată

și a rolului pe care îl va avea fiecare dintre ei. Această reprezentare, care constituie

un element de esență a laturii subiective a infracțiunii, trebuie să existe în momentul

constituirii grupului, sau în varianta aderării la un grup infracțional deja constituit,

în momentul când acest act se produce.

Față de aspectele

arătate, Curtea a constatat că niciuna dintre probele administrate în faza de urmărire

penală și în faza de judecată nu sunt de natură a demonstra aspecte esențiale precum:

condițiile în care se presupune că există acest grup infracțional, modul de constituire,

când și în ce mod inculpații și-au exprimat acordul pentru a constitui un asemenea

grup infracțional, precum și aspectul subiectiv privind reprezentarea activității

infracționale pe care urmau să o desfășoare într-o asemenea structură.

Totodată, Curtea

a mai reținut că actul de sesizare cuprinde simple afirmații și interpretări subiective

ale procurorului în legătură cu existența unui grup infracțional organizat pe care

inculpații l-au constituit, fără ca aceste susțineri să fie demonstrate de vreuna

din probele administrate. Argumentul potrivit căreia un astfel de grup era constituit

din inculpații din această cauză, pentru că actele juridice încheiate de societate

nu puteau forma obiectul verificării unor alte persoane nu are un temei juridic.

Există autorități publice care au competența potrivit legii de a face astfel de

verificări privind activitatea oricărei societăți comerciale (organele financiare,

poliția, etc).

În concret, din

probele dosarului, Curtea a reținut că, inculpatele B.D.A.R. și P.A.G. au avut calitatea

de salariați ai SC E. SA Ploiești, calitate în care au executat dispozițiile stabilite

de către Adunarea Generală a Acționarilor societății (acționarul majoritar cu 98%

fiind inițial M.L.D. iar apoi D.T. și SC N.C. SRL prin D.T.) și au îndeplinit atribuțiile

de serviciu specifice funcțiilor încredințate.

Inculpatul U.D.,

participant la insolvență, a fost numit de judecătorul silnic, respectându-se procedura

legală și a îndeplinit atribuțiile stabilite prin lege, specifice administratorului

judiciar, respectiv ale entității juridice „U.D. ȘI Asociații SRL” și a acționat

în numele și pentru această entitate juridică. Curtea a apreciat că s-a făcut confuzie

între practicianul in insolventa U.D. și administratorul judiciar real „U.D. și

Asociații SRL" atribuind eticheta de operațiuni nelegale activităților desfășurate

de acesta în litera și spiritul legii insolvenței cu referire specială la promovarea

acțiunilor în anulare a unor contracte de vânzare cumpărare. Totodată s-a mai constata

că, din probele administrate în cauză rezultă că și alte persoane, în perioada de

referință, au desfășurat activități de natură comercială cu inculpații considerați

a fi format un grup organizat, fără ca acestea să fie incluse în structura unui

astfel de grup. Numitul C.L. a îndeplinit funcția de director la SC E. SA până la

data de 1 octombrie 2007, fără a fi integrat în acest grup infracțional organizat,

cu toate că până la această dată s-au derulat activități importante referitoare

la restructurarea societății comerciale și reorganizarea managementului acesteia.

Prin urmare, Curtea

a constatat că fapta reținută în actul de sesizare privind constituirea inculpaților

într-un grup infracțional organizat nu există în materialitatea ei. În consecință,

în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) din C. proc. pen.,

inculpații D.T., M.L.D., U.D., B.D.A.R. și P.A.G. au fost achitați pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

II. În legătură

cu infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și (2)

reținută în Capitolul I al rechizitoriului, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Astfel, cu referire

la contractul de închiriere încheiat la daat de 22 iunie 2007 între SC N.C. SRL

și SC E. SA având ca obiect un spațiu situat în Ploiești, str. L.T., cu destinația

de sediu, Curtea a constatat că decizia cu privire la închiriere a unui spațiu este

o decizie pur comercială a cărei oportunitate este lăsată de legiuitor la latitudinea

conducerii executive a societății comerciale.

Din înscrisurile

depuse la dosar rezultă că imobilul situat în str. M. unde se afla sediul SC E.

SA fusese revendicat în condițiile Legii nr. 10/2001 de fostul proprietar, de la

care fusese preluat abuziv în timpul regimului comunist iar acțiunea fusese admisă

de instanța de judecată, societatea neputând aștepta să fie evacuată, pentru ca

apoi să-și caute un nou sediu.

În ceea ce privește

deciziile ce au implicat mutarea sediului social, Curtea a constatat că aceasta

au avut o desfășurare firească având în vedere faptul că închirierea oricărui spațiu,

independent de destinația sa, este un atribut în competența organului care administrează

societatea și nu a adunării generale a acționarilor.

Schimbarea sediului

implică modificarea actelor constitutive. Aprobarea unei astfel de operațiuni este

un atribut al adunării generale al acționarilor iar pentru ca adunarea generală

să poată schimba sediul societății este necesar ca aceasta să dețină spațiul care

va constitui noul sediu. S-a mai constata de asemenea că contractul de închiriere

în cauză nu a fost însă încheiat de vreunul dintre inculpați ci de către fostul

director al societății, C.L.

Astfel, s-a reținut

că operațiunea s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar

plățile efectuate pentru lunile iulie și august 2007 nu pot fi apreciate ca fiind

abuzive, câtă vreme erau datorate, SC E. SA intrând efectiv în posesia spațiului

încă din luna iunie 2007.

Totodată, s-a

constatat că B.D.A.R. a încheiat numai actul adițional la contractul de închiriere,

deoarece s-a dovedit că SC E. SA are nevoie de mai mult spațiu decât cel prevăzut

în contractul de închiriere inițial deoarece numai arhiva societății a ocupat un

etaj întreg.

Dincolo însă de

acestea, probele administrate în cauză (acte, martori, completarea la raportul de

expertiză) demonstrează că, în nici un caz, cuantumul chiriei nu-i depășește pe

acela stabilit de către societatea SC N.C. SRL în raporturile cu alte societăți

comerciale - la spații echivalente ca suprafață - ba chiar este inferior acestora.

În ceea ce privește

contractul de închiriere nr. 547 încheiat la data de 31 august 2007 având ca obiect

utilaje de la SC N.C. SRL, contract apreciat de parchet ca păgubitor pentru SC

E. SA Curtea a reținut că și în acest caz considerentele referitoare la puterea

și efectele convențiilor dintre părți își găsesc aplicabilitatea.

Astfel, s-a constatat,

în esență, că societatea de leasing R.L. de la care SC E. SA achiziționase utilajele

pe care le avea în uz la acea dată, a refuzat reeșalonarea ratelor astfel că au

fost efectuate demersuri pentru contractarea unui împrumut de la o altă bancă. Convenția

încheiată între SC N.C. SRL și SC E. SA era mai avantajoasă câtă vreme achitarea

chiriei stabilite în euro nu era obligație lunară.

Prin prisma eficienței

economice, Curtea apreciat că achiziționarea noilor utilaje era mai avantajoasă

pentru că s-ar fi plătit un preț de aproximativ 176.653 euro, în condițiile în care

la societatea de leasing mai era de plată suma de 160.628 euro pentru utilaje învechite

și cu mare risc de a fi luate oricând sub efectul pactului comisoriu de gradul IV.

Contractul de

leasing este ca natură juridică o închiriere, căreia i se adaugă o opțiune de cumpărare

care poate fi exercitată sau nu, de beneficiar. Rata de leasing este un preț al

folosinței bunului și ea este luată în considerare ca parte a prețului numai dacă

beneficiarul optează, la sfârșitul perioadei de leasing, pentru cumpărarea bunului.

Ca urmare, prin

renunțarea la contractul de leasing înainte de termen s-a apreciat că nu se poate

susține că i s-ar fi cauzat beneficiarului, care era SC E. SA, un prejudiciu egal

cu suma ratelor plătite de acesta până atunci, pentru că ratele au constituit prețul

folosinței (chirie).

În aceste condiții

închirierea unor utilaje similare de la SC N.C. SRL. a fost considerată ca necesară

pentru continuarea producției și chiar benefică pentru SC E. SA, iar nu prejudiciabilă,

așa cum s-a susținut prin rechizitoriu, chiar dacă chiria care urma să fie plătită

era mai mare decât ratele de leasing.

În privința calității

subiectului activ al infracțiunii de delapidare, potrivit textului de lege incriminatoriu

această infracțiune presupune un subiect calificat, respectiv „funcționar"

care gestionează sau administrează valorile sau bunurile ce formează obiectul material

al infracțiunii.

În perioada descrisă

inculpații M.L.D. și D.T. nu aveau acea calitate și deci nu puteau fi autori ai

infracțiunii. Calitatea de funcționar o avea doar inculpata B.D.A.R., administrator

al SC E. SA.

În ceea ce privește

sumele la care actul de sesizare se referă și care ar constitui obiectul infracțiunii

de delapidare, respectiv: 275.000 RON contravaloare chirie pentru sediu (iulie 2007

- mai 2008) ; 450.000 RON contravaloare chirie utilaje (iulie 2007 -mai 2008) și

despre care autorul actului de sesizare apreciază că au fost însușite prin întocmirea

și folosirea de acte fictive realizându-se conținutul constitutiv al infracțiunii

prevăzute de art. 290 C. pen., Curtea a apreciat că, din probele existente la dosar

nu reises că acestea ar fi false.

Totodată Curtea

a constatat că facturile care consemnează operațiuni comercială fără a fi falsificate

prin contrafacerea scrierii ori subscrierii, ori prin alterarea lor în orice mod

nu pot constitui probe care să demonstreze realizarea elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. raportat la art. 288 C. pen. mai ales

că, în contextul infracțiunilor amintite este necesar ca făptuitorul să folosească

înscrisul falsificat ori să-l încredințeze altei persoane spre folosire în vederea

producerii de consecințe juridice.

S-a apreciat că

îndeplinirea acestor condiții nu rezultă din probele administrate în cauză și prin

urmare nu poate fi reținută în sarcina inculpaților infracțiunea prevăzută de

art. 290 C. pen.

În baza acestor

argumente și în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., inculpații au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare

la care se referă actul de sesizare.

Totodată, s-a

dispus achitarea inculpaților în temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru

săvârșirea infr. prev.de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

III. Referitor

la infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și (2)

C. pen. reținută în capitolul II al rechizitoriului, Curtea a apreciat că fapta

nu există pentru următoarele considerente:

Conform actului

de sesizare obiectul acestei infracțiuni îl formează modul în care inculpatul D.T.

a procurat suma de bani pe care a împrumutat-o inculpatului M.L.D. în vederea achiziționării

acțiunilor de la SC E. SA. Totodată, în actul de sesizare s-au făcut referiri la

sumele de bani ridicate din contul SC N.C. SRL, în numerar, fără documente.

Referitor la suma

de 1.784.567 RON pe care inculpatul D.T. a ridicat-o din casierie în perioada 2006

- 2008, din probele administrate, Curtea a reținut că în intervalul de timp menționat

SC N.C. SRL a desfășurat activități de construcție la peste 200 de șantiere diferite

din țară. Sumele respective au fost cheltuite pentru procurarea de combustibil în

vederea încălzirii barăcilor în care erau cazați muncitorii și combustibil pentru

utilaje. Dat fiind condițiile de șantier, cuantumul relativ mic al acestor sume

și în mod deosebit urgența procurării bunurilor respective a fost imposibilă obținerea

de acte justificative.

Aceste aspecte

rezultă din probele administrate, respectiv, declarațiile martorilor G. și B. și

copiile contractelor de subantrepriză depuse la dosar. Totodată, s-a mai reținut

că, în acest interval, societatea comercială a fost verificată de mai multe ori

de organele specializate ale statului fără a se constata prejudicii prin ridicarea

acestor sume de bani. SC N.C. SRL are ca unic asociat pe inculpatul D.T. iar acesta

nu a ridicat dividendele din societatea comercială. Din declarațiile martorilor

audiați rezultă că sumele de bani cheltuite pentru societate și pentru care în mod

obiectiv nu se puteau face justificări cu acte erau compensate cu dividende. Acest

lucru a fost confirmat și de expertiza contabilă potrivit căreia SC N.C. SRL a compensat

astfel de sume rezultate din cheltuieli ocazionale necesare fără posibilitatea întocmirii

unor documente justificative cu dividendele cuvenite inculpatului D.

Conform ordinului

de plată din 21 iunie 2007, i s-a transferat inculpatului M.L.D. suma de un milion

de euro pe care acesta a folosit-o pentru a achiziționa 98 % din acțiunile aparținând

SC E. SA.

Curtea a constatat

că din această sumă 500.000 euro îi aparțineau inculpatului D.T., provenind dintr-un

credit bancar personal, contractat de acesta de la Banca C., la dosar existând înscrisuri

în acest sens iar diferența de 500.000 de euro provenea din fondurile SC N.C.

SRL, suma fiind înregistrată în evidența contabilă a societății.

S-a apreciat ca

relevant faptul că pe ordinul de plată cu care s-a efectuat operațiunea bancară

de virare a sumei în contul inculpatului M. s-a menționat expres „contravaloare

acțiuni SC E. SA" astfel că, din punct de vedere comercial, suma a fost destinată

unei investiții pentru societatea comercială. Ulterior, prin contractul de cesiune

încheiat între inculpatul M. și SC N.C. SRL, aceasta din urmă a devenit acționar

la SC E. SA.

Conform înțelegerii

între inculpații D.T. și M.L.D., 98 % din acțiunile SC E. SA erau partajate după

cum urmează: 25 % inculpatului D.T. și 53 % SC N.C. SRL. S-a apreciat că această

operațiune comercială poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, nefiind necesară

forma scrisă mai ales că după încheierea contractului de cesiune de către inculpatul

M.L.D., această înțelegere s-a și materializat.

Curtea a constatat

că în cauză nu există probe care să demonstreze că inculpatul M.L.D. a înlesnit

sau a ajutat în vreun fel ca inculpatul D.T. să-și însușească suma de 500.000 de

euro și prin urmare inculpatul M. ar fi săvârșit infracțiunea de complicitate la

delapidare. Totodată instanța a mai constatat că nu există acte sau fapte săvârșite

de către inculpatul M.L.D. în sensul dispozițiilor art. 26 C. pen. În raport cu

aceste considerente și în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

lit. a) C. proc. pen., inculpatul D.T. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii

de delapidare iar inculpatul M.L.D. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la delapidare.

IV. În legătură

cu infracțiunea de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 rap. la art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, (Capitolul

III al rechizitoriului) Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive

pentru ca aceasta să fie reținută.

Din probatoriul

administrat în cauză, cu deosebire din completarea raportului de expertiză contabilă

efectuată la această instanță, rezultă că la 1 iulie 2007 SC E. SA avea datorii

foarte mari către creditorii săi, atât către stat, cât și către diferite societăți

comerciale. La începutul lunii septembrie 2007, această societate comercială avea

datorii neplătite de peste 90 de zile și nici nu existau posibilități de plată,

aspecte ce realizează condițiile prevăzute de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006

respectiv nedeclararea procedurii de insolvență ar fi putut atrage răspunderea penală

a persoanelor vinovate.

Aceste condiții

obiective au determinat declanșarea procedurii și introducerea la Tribunalul Prahova

a cererii de reorganizare judiciară, fapt realizat la data de 7 septembrie 2007.

La primul termen de judecată, judecătorul sindic, a constatat că cererea de deschidere

a procedurii insolvenței este întemeiată și a hotărât numirea unui administrator

judiciar. În continuarea procedurii, administratorul judiciar reprezentat de inculpatul

U.D. și-a îndeplinit obligațiile stabilite de art. 20 din Legea nr. 85/2006 toate

măsurile luate fiind consemnate în rapoarte scrise și supuse analizei judecătorului

sindic.

Cererea de deschidere

a procedurii de reorganizare judiciară a fost apreciată ca întemeiată de judecătorul

sindic, care, avea posibilitatea potrivit legii să o respingă. Prin sentința de

deschidere a procedurii generale de reorganizare judiciară nu s-a ridicat dreptul

de administrare al societății, dar toate operațiunile ulterioare s-au desfășurat

sub supravegherea administratorului judiciar care Ie-a supus aprobării comitetului

creditorilor.

În cadrul acestei

proceduri, creditorii societății, între care și inculpații D.T., ca reprezentant

al SC N.C. SRL și M.L.D., s-au înscris în tabelul creditorilor, creanțele lor fiind

verificate de către administratorul judiciar, au fost admise și necontestate și,

ulterior, aprobate de către judecătorul sindic.

La cererea Direcției

Generale a Finanțelor Publice Prahova, în calitate de creditor, inculpatul U.D.

a formulat cereri de anulare a unui număr de 16 contracte, apreciind că ele sunt

frauduloase pentru că ar aduce atingere drepturilor creditorilor. La data de 1 februarie

2008 adunarea creditorilor majoritari a aprobat promovarea unui număr de 16 acțiuni

în anulare. Nu au fost introduse actele de vânzare nr. V1. și V2. din 20 iulie 2007,

deoarece cumpărătorii activelor la prețuri evident foarte mici, în urma discuțiilor

cu administratorul judiciar, au înțeles să achite diferențele de preț și prin urmare

nu a mai fost necesară derularea procedurilor judiciare.

Din raportul de

expertiză tehnică și din alte înscrisuri, a rezultat că la vânzarea imobilelor din

V.N. și V.D., acestea nu au fost subevaluate. Societatea comercială avea nevoie

urgență de lichidități și, în raport cu acest fapt, ținând cont și de starea imobilelor,

prețul stabilit a apărut ca fiind unul corect.

În legătură cu

operațiunile de vânzare a imobilelor din V.N. și V.D., Curtea a reținut că inculpatul

M.L.D. nu a fost implicat în mod nemijlocit, vânzarea acestor bunuri fiind hotărâtă

de vechea adunare generală al cărui acționar majoritar era la data respectivă partea

vătămată R.M.

Curtea a mai reținut

că la data înscrierii în tabelul creditorilor SC N.C. SRL, M.L.D. și societatea

de avocatură „M.B. și Z." erau creditori reali, creanțele lor erau certe, lichide

și exigibile, dar procentul din creanțele cu care ei erau înscriși în tabelul creditorilor

era insuficient pentru a determina adoptarea hotărârii de formulare a acțiunilor

în anularea actelor de înstrăinare a activelor.

Având în vedere

că M.L.D., era acționar majoritar, deciziile au aparținut acestuia, așa cum rezultă

și din înțelegea dintre M. și D.T. O astfel de situație nu a fost ascunsă nici un

moment față de ceilalți parteneri de afaceri.

Curtea a constatat

totodată, că părțile vătămate R.M. și R.C. nu au fost induse în nici un fel în eroare

de către inculpații menționați deoarece în concret, în cauză exista un demers judiciar

privind procedura de reorganizare judiciară la cererea creditorilor societății și

acest fapt nu poate fi reținut ca o acțiune infracțională a inculpaților, care în

acest fel au avut intenția de a înșela persoane fizice sau juridice.

Insolvența este

atrasă de insuficiența fondurilor bănești necesare pentru plata tuturor creanțelor

care sunt scadente la un moment dat, independent de faptul că societatea comercială

în cauză are active care într-un viitor nedeterminat ar putea fi valorificate.

Neînscrierea în

lista prezentată creditorilor a contractelor V1. și V2. din 20 iulie 2007 a fost

apreciată în actul de sesizare ca un fapt ce demonstrează intenția frauduloasă a

inculpaților.

Curtea a constatat

că această acțiune a fost justificată și prin urmare, nu poate fi considerată frauduloasă.

Lichidatorul a negociat cu toți cumpărătorii de imobile prețul real al acestora.

Cumpărătorul N.A. a fost de acord și a achitat diferența de preț solicitată de lichidator.

Potrivit Legii nr. 85/2006, termenul pentru introducerea acțiunilor în anulare era

de 18 luni. înainte de expirarea acestui termen, lichidatorul „U.D. și Asociații

SRL" a fost înlocuit de instanță, în octombrie 2008.

Curtea a mai reținut

că au fost respectate prevederile Legii nr. 85/2006, privind depunerea planului

de reorganizare judiciară. Planul a fost depus în termenul stipulat de lege, având

în vedere data la care a fost afișat tabloul definitiv de creanță.

Totodată, Curtea

a apreciat că nu poate fi acceptată ca fiind un aspect al intenției frauduloase

a inculpaților nici faptul că s-ar fi încercat inducerea în eroare a cumpărătorilor

de bună credință, prin culpabilizarea în instanța comercială a vechii administrații.

De altfel, nu se indică în concret care sunt acțiunile prin care s-ar fi realizat

inducerea în eroare. Mai ales că în actul de sesizare nu se precizează subiecții

de drept care ar fi fost induși în eroare prin presupusele manopere frauduloase

și nici care ar fi fost aceste manopere.

Față de aceste

aspecte, Curtea a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., deoarece inculpații au acționat în conformitate cu dispozițiile

legale în vigoare și potrivit calității pe care o aveau în societate însă nu au

avut intenția și nici nu au efectuat acțiuni specifice în vederea lezării intereselor

unor persoane fizice sau juridice. În consecință, în baza disp. art. 10 lit. d)

C. proc. pen., a dispus achitarea pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

V. În legătură

cu infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 85/2006, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor,

art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, constituie infracțiunea de bancrută

frauduloasă fapta persoanei care „înfățișează datorii inexistente, sau prezintă

în registrele debitorului, în alt act, sau în situația financiară sume nedeclarate,

fiecare dintre acestea fiind săvârșite în dauna creditorilor".

Curtea a constatat,

în conformitate cu probele administrate, că toate creanțele pe care SC N.C. SRL,

societatea civilă de avocați și inculpatul M.L.D. le-au avut față de SC E. SA sunt

reale, deoarece au fost analizate, au fost demonstrate și au fost acceptate în cadrul

procedurii insoivenței, fără a fi contestate.

În perioada de

referință s-au făcut plăți de către SC E. SA către SC N.C. SRL strict necesare pentru

continuarea activității fără a afecta interesele creditorilor societății. Nici una

dintre creanțe nu a fost prezentată și obținută în dauna vreunui creditor. În rechizitoriu

s-a menționat de altfel că patrimoniul societății comerciale era de aproximativ

14 milioane de euro iar datoriile acesteia de aproximativ 4 milioane de euro.

Actele contabile

existente la dosar demonstrează că datoriile SC E. SA către SC N.C. SRL, inculpatului

M. și societatea civilă de avocați „ M., B. și Z.", exced procedurii de insolvență,

ele fiind contractate înainte de deschiderea acestei proceduri. Mai mult, textul

de lege incriminatoriu prevede instituirea unei proceduri selective pentru acoperirea

pasivului debitorului aflat în insolvență. În cauză, nu s-a făcut dovada unor plăți

selective în favoarea celor trei categorii de creanțe mai sus menționate.

Prin urmare, Curtea

a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive atât sub aspectul laturii

subiective cât și obiective ale acestei infracțiuni. în consecință, în baza disp.

art. 10 lit. d), inculpații au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen.

Pentru aceleași

motive, în temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus și achitarea

inculpatei P.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 rap. la

art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., în cauză neexistând acte de complicitate ale acestei inculpate la săvârșirea

infracțiunii.

VI. În legătură

cu infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat următoarele:

Raporturile comerciale

între SC B.I. SRL și SC E. SA s-au derulat în conformitate cu contractul încheiat.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că la recepția produselor livrate de

către SC B.I. SRL s-au constatat în mod reperat lipsuri cantitative și calitative,

fapt comunicat furnizorului SC B.I. SRL care nu s-a prezentat pentru rezolvarea

diferendului.

Inculpata P.A.G.,

avea în atribuțiile de serviciu supravegherea derulării acestui contract, aceasta

dând dipoziție să nu mai fie alimentat contul din care se plăteau biletele la ordin

predate furnizorului. În acest fel s-a ajuns la situația în care pentru un număr

redus de livrări să nu mai poată fi decontate biletele la ordin. Astfel, faptele

avute în vedere în actul de sesizare au fost apreciate ca fiind raporturi comerciale

care pot genera eventual litigii comerciale dar în nici un caz nu pot fi considerate

ca manopere dolosive de înșelăciune în sensul prevăzut de dispozițiile art. 215

alin. (1), (3) și (5) C. pen.

S-a constata că

SC B.I. SA nu a înregistrat un prejudiciu în sensul legii penale, deoarece este

înscrisă cu creanța pe care o are de recuperat în tabelul creditorilor.

Curtea a mai constatat

și că nu există probe în cauză care să demonstreze că inculpații D.T. și M.L.D.

au avut vreo inițiativă sau au purtat discuții în legătură cu relațiile comerciale

dintre cele două societăți sau au dispus nealimentarea contului societății pentru

a nu se putea încasa sumele pretinse de SC B.I. SA.

Prin urmare, nici

unul dintre inculpații mai sus menționați nu au săvârșit acte materiale de natură

a induce în eroare pe SC B.I. SA.

Astfel, Curtea

a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive în ceea ce privește latura

obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de înșelăciune și prin urmare, în temeiui

disp. art.10, lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen.

VII. În legătură

cu infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002,

Curtea a reținut următoarele:

În conformitate

cu textul de lege latura obiectivă a acestei infracțiuni trebuie să cuprinsă în

esență trei faze: plasarea banilor, albirea (stratificarea) acestora și crearea

unei aparențe de proveniență licită (integrarea). Nici una dintre aceste faze nu

rezultă din probele administrate în cauză. În conformitate cu textul normativ și

doctrina în materie scopul săvârșirii acestei fapte penale este ascunderea sursei

ilicite a fondurilor, mai precis suma de bani în cauză trebuie să provină dintr-o

activitate ilicită de natură infracțională.

Din probele administrate

în cauză, așa cum reiese din cele mai sus arătate, a rezultat că banii obținuți

de inculpatul D.T. provin din surse legale și toate operațiunile subsecvente s-au

desfășurat la vedere prin acte legale. De asemenea, probele administrate în cauză

dovedesc faptul că sumele de bani predate inculpatului M.L.D. de către inculpatul

D.T. au avut o sursă licită, respectiv, creditul bancar. Astfel, Curtea a predat

că nu se realizează cea de-a doua fază a unei astfel de infracțiuni, respectiv „albirea"

sau stratificarea banilor, din moment ce aceștia proveneau din surse licite.

S-a mai reținut

în actul de sesizare că inculpatul M.D. a comis această infracțiune sub forma complicității,

deoarece a acceptat primirea unor sume de bani de la inculpatul D.T. pentru achiziționarea

de acțiuni la SC E. SA.

În legătură cu

acest aspect, Curtea a constatat că această sumă de bani avea o proveniență legală

iar inculpatul M.L.D. nu a cunoscut proveniența banilor și nici operațiunile efectuate

de inculpatul D.T. pentru obținerea lor.

În consecință,

Curtea a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive în ceea ce privește

latura obiectivă și latura subiectivă a acestei infracțiuni și, prin urmare în temeiul

disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.T. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpatului M.L.D. pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni

sub forma complicității.

VIII. În ceea

ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că actele și faptele inculpaților,

întreaga lor activitate la care rechizitoriul se referă și așa cum rezultă din probele

administrate în cauză, nu au putut genera prejudicii, în sensul legii penale, părților

civile constituite în cauză.

Prin urmare, au

fost respinse ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile civile V.C.A.,

V.G.D. și SC B.I. SRL.

IX. În ceea ce

privește sechestrul asigurător dispus de parchet în faza de urmărire penală, asupra

bunurilor inculpaților M.L.D., D.T. și asupra bunurilor părții vătămate SC E.

SA Ploiești, Curtea a dispus ridicarea acestuia întrucât s-a reținut faptul că,

în cauză nu a existat un prejudiciu care să justifice menținerea acestuia.

În termenul legal

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- S.T. Pitești și intimații inculpați U.D. și M.L.D. criticând sentința Curții de

Apel Pitești pentru netemeinicie și nelegalitate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reprezentantul Parchetului a precizat că susține parțial motivele

de recurs care au fost declarate în scris de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. Pitești, în sensul că solicită condamnarea

inculpaților D.T., M.L.D. și B.D.A.R. pentru delapidare prin traficarea sumelor

aparținând SC E. SA în folosul SC N.C. SRL (prima faptă din actul de sesizare).

Totodată, a solicitat

condamnarea inculpatului D.T. pentru delapidarea sumelor aparținând SC N.C. SRL.

cu complicitatea inculpatului M.L.D. (a doua faptă din actul de sesizare).

În ceea ce privește

cea de-a treia faptă descrisă în actul de sesizare, respectiv tentativa la înșelăciune,

a apreciat că soluția prin care s-a dispus achitarea este corectă pentru toți inculpații,

cu excepția inculpatului U.D., cu privire la care a formulat cerere de schimbare

a încadrării juridice în infracțiunea de gestiune frauduloasă.

Cu privire la

cel de-al patrulea capitol al actului de sesizare, referitor la săvârșirea infracțiunii

de bancrută frauduloasă, reprezentantul Parchetului a apreciat că soluția prin care

s-a dispus achitarea a fost una corectă pentru toți inculpații, cu excepția inculpatului

U.D. pentru care a solicitat condamnarea.

În continuare,

a apreciat corectă și soluția prin care s-a dispus achitarea pentru fapta de înșelăciune

săvârșită în dauna părții vătămate SC B.I. SRL.

Cu privire la

penultima faptă descrisă în actul de sesizare, respectiv infracțiunea de spălare

de bani și complicitate la spălare de bani, a considerat corectă soluția prin care

s-a dispus achitarea inculpatului D.T., însă a apreciat că a fost greșită soluția

de achitare pentru inculpatul M.L.D. pentru care a solicitat, schimbarea încadrării

juridice din complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea

nr. 656/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002,

săvârșită în calitate de autor.

În final, a precizat

că apreciază corectă soluția de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire

a unui grup infracțional organizat.

Totodată, a solicitat

admiterea recursului declarat de inculpatul M.L.D. în ceea ce privește achitarea

pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, temeiul fiind prevăzut de dispozițiile

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta fiind săvârșită

de inculpatul U.D.

În susținerea

recursului, intimatul inculpat M.L.D. a apreciat că este greșit temeiul achitării

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv cel prevăzut de

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., temeiul corect

fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen. În același mod a apreciat și cu privre la infracțiunea de

spălare de bani pentru care a apreciat că temeiul corect este art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, și

cu privire la infracțiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a considerat

că temeiul achitării este greșit, corect fiind cel prevăzut de dispozițiile art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Și în ceea ce

privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de

art. 290 C. pen. a apreciat că temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea, cel

prevăzut de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. este greșit și că temeiul corect al achitării este cel prevăzut de dispozițiile

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În susținerea

recursului, intimatul inculpat U.D. a apreciat că în mod greșit instanța de fond

a dispus achitarea sa pentru infracțiunile de bacrută frauduloasă și tentativă la

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen., temeiul corect fiind art. 10 lit. a) C. proc. pen. Totodată, a solicitat ca

în cazul în care va fi admisă solicitarea Parchetului de schimbare a încadrării

juridice a faptei de tentativă la infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea de

gestiune frauduloasă, să se constate că a intervenit încetarea procesului penal

datorită lispei plângerii prealabile.

privește recursul Parchetului, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele

considerente:

În ceea ce privește

infracțiunea de delapidare, Înalta Curte reține următoarele: Elementului material

al laturii obiective al infracțiunii de delapidare - în forma traficării - presupune

scoaterea temporară a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate, urmată

de încredițarea bunului spre folosință unui terț în scopul obținerii unui profit

de către făptuitor pentru sine sau pentru altul.

În consecință,

urmarea imediată a acestei acțiuni este producerea unui prejudiciu care să se reflecte

în patrimoniul părții vătămate.

În cauză, Parchetul

a invocat încheierea, cu concursul inculpaților D.T., M.L.D. și B.D.A.R., a unor

contracte între SC N.C. SRL și SC E. SA care au fost de natură să o prejudicieze

pe aceasta din urmă.

Astfel, în ceeace

privește contractul de închiriere a spațiului din Ploiești, Str. L.T. Înalta Curte

constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, încheierea

unui astfel de contract fiind parte din activitatea curentă a unei societăți comerciale.

Astfel cum prevedea art. 70 din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările

în vigoare la acea dată, „Administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru

aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile

arătate în actul constitutiv.”

Închirierea de

imobile este o operațiune în legătura cu activitatea curentă a societății și intră

exclusiv în atribuțiile administratorului sau conducerii executive în cazul în care

în condițiile art. 152 alin. (1) din aceeași lege au fost delegate astfel de atribuții

conducerii executive. Scopul închirierii nu are relevanță și indiferent dacă o astfel

de încheiere a fost efectuată pentru stabilirea sediului social sau a unui sediu

secundar, competența de negociere și încheiere a contractului rămâne exclusiv în

sarcina administratorului sau conducerii executive după caz.

Faptul că la o

dată ulterioară, adunarea generală a decis mutarea sediului social în locația pentru

care a fost încheiat contractul, nu prezintă importanță în acest context și, în

orice caz, o astfel de cronologie este normală în desfășurarea unei mutări de sediu

în condițiile în care pentru a efectua formalitățile la Registrul Comerțului este

necesar ca un astfel de sediu să existe. Pe de altă parte, Înalta Curte reține și

faptul că sediul vechi în care funcționa SC E. SA era un imobil retrocedat, astfel

că mutarea sediului a fost o acțiune firească. Faptul majorării chiriei la scurt

timp după încheierea contractului de închiriere, de asemenea nu poate fi reținut

ca element al laturii obiective a infracțiunii de delapidare în raport de cuantumul

chiriei și de faptul neconsemnării suprafeței închiriate.

După cum este

bine cunoscut, contractul de închiriere se încheie în formă scrisă ad probationem,

iar nu ad validitatem. În raport de dispozițiile art. 1416 C. civ. în vigoare la

acea dată, dovada suprafeței închiriate se poate face prin orice mijloc de probă,

astfel că susținerea parchetului că lipsa specificațiilor cu privire la suprafața

efectivă închiriată este nelegală, nu poate fi primită. SC E. SA se mutase deja

în spațiile închiriate de la SC N.C. SRL și acest lucru putea fi demonstrat prin

folosința efectivă constată la fața locului. Pe de altă parte, astfel cum rezultă

și din raportul de expertiză contabilă, costul chiriei practicat în relația cu SC

E. SA nu era mai oneros decât costurile cu chiria practicate în relația cu alți

parteneri contractuali ai SC N.C. SRL cărora aceasta Ie-a închiriat spații, dimpotrivă

aceasta fiind mai mică.

În ceea ce privește

contractul de leasing încheiat cu R.L., Înalta Curte constată că și în legătură

cu acesta Parchetul face confuzie cu privire la natura juridică și modul de executare

a unui astfel de contract.

Contractul de

leasing este în esență un contract de închiriere care, în funcție de natura leasingului,

după cum este financiar sau operațional, poate prevedea o opțiune de cumpărare ia

sfârșitul perioadei contractuale.

În speță, a fost

vorba despre un contractde leasing financiar cu opțiune de cumpărare la sfârșitul

perioadei contractuale.

Conform art. 15

din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing,

„Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul

nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive,

calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul

are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este

obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii

în temeiul contractului de leasing."

Astfel, față de

întârzierea la plată înregistrată de SC E. SA, firma de leasing a reziliat contractul

și a transmis mai multe somații cu privire la predarea bunurilor închiriate.

Având în vedere

situația economică a SC E. SA, era normal ca administratorul să găsească soluția

care răspundea nevoilor operative ale companiei în dificultate. în acest context,

faptul că un contract de închiriere a fost înlocuit cu un alt contract de închiriere

nu poate fi considerată o activitate ilicită în contextul în care, apreciind prin

comparație condițiile impuse în ambele contracte, prețul chiriei poate să nu mai

fie un element primordial în selectarea ofertei celei mai avantajoase dacă condiții

precum penalități, amânări de plată, utilizarea bunului închiriat determină caracterizarea

unei oferte mai oneroase ca fiind în ansamblu mai avantajoasă.

Mai trebuie reținut

și faptul că R.L. nu a agreat o renegociere și rescadențare cu consecința amânării

plăților restante, astfel că o consecință imediată ar fi fost recuperarea bunurilor

închiriate și astfel SC E. SA s-ar fi aflat în imposibilitatea continuării desfășurării

activității.

În ceea ce privește

contractul pentru execuția de lucrări s-a apreciat în rechizitoriu că și în ceeace

privește executarea acestor contracte s-ar fi realizat activități cu încălcarea

dispozițiilor legale și astfel sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de delapidare.

Înalta Curte apreciază

că în legătură cu acest contract poate exista cel mult un litigiu de natură