ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1704/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. Ploiești, prin rechizitoriul din data de 23 ianuarie 2009 din Dosarul nr. 26/D/P/2008 a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: - D.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2); delapidare cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., bancrută frauduloasă prev. de art 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. M.L.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen., bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave prev. de art 26 rap. la art 215/1 alin. (1) și (2) C. pen.; fals material în înscrisuri sub semnătura privata prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; delapidare în formă calificată prev. de art. 215 1 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. U.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea, sprijinirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; complicitate la infracțiunea de tentativa la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap.

la art. 20 coroborat cu art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la bancruta frauduloasa prev. de art. 26 rap. la art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art 41, toate cu aplic. art 33 lit. a) C. pen. B.D.A.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare, sprijinire unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; delapidare în forma calificata prev. de art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen.; tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătura privata prev. de art. 290 C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen.; înșelăciune în forma calificată prev. de art 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33, lit. a) C. pen. P.A.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare, sprijinire la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la bancrută frauduloasă prev. de art. 26 rap. la art 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, cu art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic.

art. 33 lit. b) C. pen. În fapt, s-a reținut că în perioada mai-octombrie 2007, inculpații mai sus menționați, au constituit un grup organizat al cărui lider a fost inculpatul D.T., administrator la SC N.C. SRL, cu scopul de a desfășura o activitate infracțională care a avut ca rezultat producerea unui prejudiciu de 342.447 euro în patrimoniul SC E. SA Ploiești. La data de 24 mai 2007, inculpatul M.L.D., de profesie avocat, a devenit acționarul majoritar al societății SC E. SA, acesta primind pachetul majoritar de acțiuni pentru care trebuia să achite suma de un milion de euro în termen de 45 de zile de la data autentificării contractului încheiat la 25 aprilie 2007. La data de 21 iunie 2007, i-a fost remisă suma de un milion de euro de către SC N.C.

SRL, prin ordin de plată semnat de inculpatul D.T. Inculpații D.T. și M.L.D., împreună cu B.D.A.R., numită administrator unic al SC E. SA, în scopul realizării rezoluției infracționale de a falimenta această societate, au renunțat la un program informatic de contabilitate, încheind un contract de prestări servicii de contabilitate cu o altă formă de specialitate. Pentru realizarea rezoluției infracționale, inculpații au încheiat contracte între SC E. SA și SC N.C. SRL, inclusiv un contract pentru restituirea împrumutului acordat primei societăți de către acționarul majoritar M.L.D., fără ca în prealabil să fi fost încheiat un contract de împrumut. Inculpații au recurs la întocmirea de documente nereale, emiterea de facturi fictive, precum și la încheierea mai multor contracte de închiriere oneroase.

Ca urmare, la data de 12 octombrie 2007, inculpata B.D.A.R. a formulat o cerere de deschidere a procedurii pentru constatarea insolvenței SC E. SA, aceasta neavând la acea dată în mod oficial calitatea de administrator unic. Actul de inculpare reține că starea de insolvență a SC E. SA a fost provocată în mod artificial, cu scopul readucerii în patrimoniul acestei societăți de active înstrăinate anterior, în beneficiul inculpaților implicați în cauză și cu complicitatea inculpatului U.D., specialist în procedura insolvenței. În esență, în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, prin actul de sesizare s-au reținut următoarele activități concrete ale inculpaților care realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Anterior cesionarii acțiunilor societății comerciale SC E. SA către inculpatul M.L.D., acesta a conceput, împreuna cu coinculpații D.T., U.D., B.D.A.R. și P.A.G., un plan privind provocarea rapida și artificiala a stării de insolvență a acestei societăți, cu scopul de a readuce în patrimoniul ei de active înstrăinate anterior, pentru a realiza beneficii nejustificate în calitatea lor de noi creditori ai SC E. SA. În calitate de director general și administrator al SC N.C. SRL, inculpatul D.T. a încheiat cu SC E. SA, reprezentata de B.D.A.R., sprijinita de P.A.G., un contract de închiriere de utilaje de panificație, de lucrări de construcții, montaj și amenajări, prin care s-a atestat executarea unor lucrări nejustificate și nereale în raport cu starea și dotarea societății beneficiare.

Inculpații M.L.D. și D.T., împreuna cu inculpatele B.D.A.R. și P.A.G., ajutați de coinculpatul U.D., s-au folosit de bunurile și creditele debitoarei SC E. SA în interes personal. Inculpatul D.T. a recurs la mijloace de inducere în eroare a SC B.I. SRL cu ocazia derulării de comenzi având ca obiect livrări de mărfuri către SC E. SA, cu privire la solvabilitatea acestei din urma firme, iar în calitate de administrator al SC N.C. SRL a folosit, din fondurile acestei societăți, suma de 900.000 euro, pe care a dat-o coinculpatului M.L.D., însușindu-și totodată, în interesul sau, suma de 13.000.000 ROL. Inculpatul M.L.D., deși participase la aducerea SC E. SA în stare de insolvență, a înstrăinat unele active ale acesteia în frauda creditorilor și a preluat de la coinculpatul D.T., fără documente justificative, suma de 16,5 miliarde ROL provenind din fondurile SC N.C.

SRL. Inculpatul U.D. a asigurat realizarea planului de provocare a stării de insolenta a SC E. SA, în scopul readucerii în patrimoniul acesteia a activelor înstrăinate anterior, pentru a beneficia de ele ceilalți inculpați, în calitate de noi creditori ai societății respective. Tot inculpatul U.D. a prezentat date și concluzii nereale, în contractul autentificat sub nr. 1374 din 16 mai 2007, date și concluzii nereale cu privire la situația SC E. SA, iar în raportul nr. 1, încheiat în calitate de administrator judiciar, a diminuat valoarea activelor acestei societăți prin prezentare de date aparente și a creat în mod artificial aparența ca societatea respectiva nu ar mai putea face fata datoriilor comerciale.

În calitatea sa de practician în insolvență, inculpatul U.D. nu a introdus acțiuni pentru anularea tuturor actelor de înstrăinare presupus frauduloase încheiate de SC E. SA în dauna drepturilor creditorilor acestei societăți. Inculpatul U.D. a mai dispus, în interes personal, continuarea unor activități decătre SC E. SA, constând în închirieri de spațiu și de utilaje, deși aceasta societate se îndrepta vădit spre încetarea de plăti, deturnând totodată o parte din activul ce-i avea și mărindu-i în mod fictiv pasivul. Din ansamblul probeior administrate în cauză, Curtea a reținut următoarele: I. în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, Curtea a apreciat că nu rezultă din nici o probă administrată în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective și laturii obiective.

Asocierea, în sensul prevăzut de textul de lege mai sus indicat, implică exprimarea consimțământului celui în cauză de a adera la o astfel de structură. O cerință la fel de importantă este aceea ca inițiatorii și ceilalți participanți să aibă reprezentarea, fie și în linii generale a activității infracționale care urmează să fie desfășurată și a rolului pe care îl va avea fiecare dintre ei. Această reprezentare, care constituie un element de esență a laturii subiective a infracțiunii, trebuie să existe în momentul constituirii grupului, sau în varianta aderării la un grup infracțional deja constituit, în momentul când acest act se produce.

Față de aspectele arătate, Curtea a constatat că niciuna dintre probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată nu sunt de natură a demonstra aspecte esențiale precum: condițiile în care se presupune că există acest grup infracțional, modul de constituire, când și în ce mod inculpații și-au exprimat acordul pentru a constitui un asemenea grup infracțional, precum și aspectul subiectiv privind reprezentarea activității infracționale pe care urmau să o desfășoare într-o asemenea structură. Totodată, Curtea a mai reținut că actul de sesizare cuprinde simple afirmații și interpretări subiective ale procurorului în legătură cu existența unui grup infracțional organizat pe care inculpații l-au constituit, fără ca aceste susțineri să fie demonstrate de vreuna din probele administrate.

Argumentul potrivit căreia un astfel de grup era constituit din inculpații din această cauză, pentru că actele juridice încheiate de societate nu puteau forma obiectul verificării unor alte persoane nu are un temei juridic. Există autorități publice care au competența potrivit legii de a face astfel de verificări privind activitatea oricărei societăți comerciale (organele financiare, poliția, etc). În concret, din probele dosarului, Curtea a reținut că, inculpatele B.D.A.R. și P.A.G. au avut calitatea de salariați ai SC E. SA Ploiești, calitate în care au executat dispozițiile stabilite de către Adunarea Generală a Acționarilor societății (acționarul majoritar cu 98% fiind inițial M.L.D. iar apoi D.T.

și SC N.C. SRL prin D.T.) și au îndeplinit atribuțiile de serviciu specifice funcțiilor încredințate. Inculpatul U.D., participant la insolvență, a fost numit de judecătorul silnic, respectându-se procedura legală și a îndeplinit atribuțiile stabilite prin lege, specifice administratorului judiciar, respectiv ale entității juridice „U.D. ȘI Asociații SRL” și a acționat în numele și pentru această entitate juridică. Curtea a apreciat că s-a făcut confuzie între practicianul in insolventa U.D. și administratorul judiciar real „U.D. și Asociații SRL" atribuind eticheta de operațiuni nelegale activităților desfășurate de acesta în litera și spiritul legii insolvenței cu referire specială la promovarea acțiunilor în anulare a unor contracte de vânzare cumpărare.

Totodată s-a mai constata că, din probele administrate în cauză rezultă că și alte persoane, în perioada de referință, au desfășurat activități de natură comercială cu inculpații considerați a fi format un grup organizat, fără ca acestea să fie incluse în structura unui astfel de grup. Numitul C.L. a îndeplinit funcția de director la SC E. SA până la data de 1 octombrie 2007, fără a fi integrat în acest grup infracțional organizat, cu toate că până la această dată s-au derulat activități importante referitoare la restructurarea societății comerciale și reorganizarea managementului acesteia. Prin urmare, Curtea a constatat că fapta reținută în actul de sesizare privind constituirea inculpaților într-un grup infracțional organizat nu există în materialitatea ei.

În consecință, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) din C. proc. pen., inculpații D.T., M.L.D., U.D., B.D.A.R. și P.A.G. au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. II. În legătură cu infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) reținută în Capitolul I al rechizitoriului, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Astfel, cu referire la contractul de închiriere încheiat la daat de 22 iunie 2007 între SC N.C. SRL și SC E. SA având ca obiect un spațiu situat în Ploiești, str. L.T., cu destinația de sediu, Curtea a constatat că decizia cu privire la închiriere a unui spațiu este o decizie pur comercială a cărei oportunitate este lăsată de legiuitor la latitudinea conducerii executive a societății comerciale.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul situat în str. M. unde se afla sediul SC E. SA fusese revendicat în condițiile Legii nr. 10/2001 de fostul proprietar, de la care fusese preluat abuziv în timpul regimului comunist iar acțiunea fusese admisă de instanța de judecată, societatea neputând aștepta să fie evacuată, pentru ca apoi să-și caute un nou sediu. În ceea ce privește deciziile ce au implicat mutarea sediului social, Curtea a constatat că aceasta au avut o desfășurare firească având în vedere faptul că închirierea oricărui spațiu, independent de destinația sa, este un atribut în competența organului care administrează societatea și nu a adunării generale a acționarilor. Schimbarea sediului implică modificarea actelor constitutive.

Aprobarea unei astfel de operațiuni este un atribut al adunării generale al acționarilor iar pentru ca adunarea generală să poată schimba sediul societății este necesar ca aceasta să dețină spațiul care va constitui noul sediu. S-a mai constata de asemenea că contractul de închiriere în cauză nu a fost însă încheiat de vreunul dintre inculpați ci de către fostul director al societății, C.L. Astfel, s-a reținut că operațiunea s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar plățile efectuate pentru lunile iulie și august 2007 nu pot fi apreciate ca fiind abuzive, câtă vreme erau datorate, SC E. SA intrând efectiv în posesia spațiului încă din luna iunie 2007. Totodată, s-a constatat că B.D.A.R.

a încheiat numai actul adițional la contractul de închiriere, deoarece s-a dovedit că SC E. SA are nevoie de mai mult spațiu decât cel prevăzut în contractul de închiriere inițial deoarece numai arhiva societății a ocupat un etaj întreg. Dincolo însă de acestea, probele administrate în cauză (acte, martori, completarea la raportul de expertiză) demonstrează că, în nici un caz, cuantumul chiriei nu-i depășește pe acela stabilit de către societatea SC N.C. SRL în raporturile cu alte societăți comerciale - la spații echivalente ca suprafață - ba chiar este inferior acestora. În ceea ce privește contractul de închiriere nr. 547 încheiat la data de 31 august 2007 având ca obiect utilaje de la SC N.C.

SRL, contract apreciat de parchet ca păgubitor pentru SC E. SA Curtea a reținut că și în acest caz considerentele referitoare la puterea și efectele convențiilor dintre părți își găsesc aplicabilitatea. Astfel, s-a constatat, în esență, că societatea de leasing R.L. de la care SC E. SA achiziționase utilajele pe care le avea în uz la acea dată, a refuzat reeșalonarea ratelor astfel că au fost efectuate demersuri pentru contractarea unui împrumut de la o altă bancă. Convenția încheiată între SC N.C. SRL și SC E. SA era mai avantajoasă câtă vreme achitarea chiriei stabilite în euro nu era obligație lunară. Prin prisma eficienței economice, Curtea apreciat că achiziționarea noilor utilaje era mai avantajoasă pentru că s-ar fi plătit un preț de aproximativ 176.653 euro, în condițiile în care la societatea de leasing mai era de plată suma de 160.628 euro pentru utilaje învechite și cu mare risc de a fi luate oricând sub efectul pactului comisoriu de gradul IV.

Contractul de leasing este ca natură juridică o închiriere, căreia i se adaugă o opțiune de cumpărare care poate fi exercitată sau nu, de beneficiar. Rata de leasing este un preț al folosinței bunului și ea este luată în considerare ca parte a prețului numai dacă beneficiarul optează, la sfârșitul perioadei de leasing, pentru cumpărarea bunului. Ca urmare, prin renunțarea la contractul de leasing înainte de termen s-a apreciat că nu se poate susține că i s-ar fi cauzat beneficiarului, care era SC E. SA, un prejudiciu egal cu suma ratelor plătite de acesta până atunci, pentru că ratele au constituit prețul folosinței (chirie). În aceste condiții închirierea unor utilaje similare de la SC N.C.

SRL. a fost considerată ca necesară pentru continuarea producției și chiar benefică pentru SC E. SA, iar nu prejudiciabilă, așa cum s-a susținut prin rechizitoriu, chiar dacă chiria care urma să fie plătită era mai mare decât ratele de leasing. În privința calității subiectului activ al infracțiunii de delapidare, potrivit textului de lege incriminatoriu această infracțiune presupune un subiect calificat, respectiv „funcționar" care gestionează sau administrează valorile sau bunurile ce formează obiectul material al infracțiunii. În perioada descrisă inculpații M.L.D. și D.T. nu aveau acea calitate și deci nu puteau fi autori ai infracțiunii. Calitatea de funcționar o avea doar inculpata B.D.A.R., administrator al SC E. SA.

În ceea ce privește sumele la care actul de sesizare se referă și care ar constitui obiectul infracțiunii de delapidare, respectiv: 275.000 RON contravaloare chirie pentru sediu (iulie 2007 - mai 2008) ; 450.000 RON contravaloare chirie utilaje (iulie 2007 -mai 2008) și despre care autorul actului de sesizare apreciază că au fost însușite prin întocmirea și folosirea de acte fictive realizându-se conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., Curtea a apreciat că, din probele existente la dosar nu reises că acestea ar fi false. Totodată Curtea a constatat că facturile care consemnează operațiuni comercială fără a fi falsificate prin contrafacerea scrierii ori subscrierii, ori prin alterarea lor în orice mod nu pot constitui probe care să demonstreze realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

raportat la art. 288 C. pen. mai ales că, în contextul infracțiunilor amintite este necesar ca făptuitorul să folosească înscrisul falsificat ori să-l încredințeze altei persoane spre folosire în vederea producerii de consecințe juridice. S-a apreciat că îndeplinirea acestor condiții nu rezultă din probele administrate în cauză și prin urmare nu poate fi reținută în sarcina inculpaților infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. În baza acestor argumente și în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpații au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare la care se referă actul de sesizare. Totodată, s-a dispus achitarea inculpaților în temeiul disp.

art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infr. prev.de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. III. Referitor la infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen. reținută în capitolul II al rechizitoriului, Curtea a apreciat că fapta nu există pentru următoarele considerente: Conform actului de sesizare obiectul acestei infracțiuni îl formează modul în care inculpatul D.T. a procurat suma de bani pe care a împrumutat-o inculpatului M.L.D. în vederea achiziționării acțiunilor de la SC E. SA. Totodată, în actul de sesizare s-au făcut referiri la sumele de bani ridicate din contul SC N.C. SRL, în numerar, fără documente. Referitor la suma de 1.784.567 RON pe care inculpatul D.T.

a ridicat-o din casierie în perioada 2006 - 2008, din probele administrate, Curtea a reținut că în intervalul de timp menționat SC N.C. SRL a desfășurat activități de construcție la peste 200 de șantiere diferite din țară. Sumele respective au fost cheltuite pentru procurarea de combustibil în vederea încălzirii barăcilor în care erau cazați muncitorii și combustibil pentru utilaje. Dat fiind condițiile de șantier, cuantumul relativ mic al acestor sume și în mod deosebit urgența procurării bunurilor respective a fost imposibilă obținerea de acte justificative. Aceste aspecte rezultă din probele administrate, respectiv, declarațiile martorilor G. și B. și copiile contractelor de subantrepriză depuse la dosar.

Totodată, s-a mai reținut că, în acest interval, societatea comercială a fost verificată de mai multe ori de organele specializate ale statului fără a se constata prejudicii prin ridicarea acestor sume de bani. SC N.C. SRL are ca unic asociat pe inculpatul D.T. iar acesta nu a ridicat dividendele din societatea comercială. Din declarațiile martorilor audiați rezultă că sumele de bani cheltuite pentru societate și pentru care în mod obiectiv nu se puteau face justificări cu acte erau compensate cu dividende. Acest lucru a fost confirmat și de expertiza contabilă potrivit căreia SC N.C. SRL a compensat astfel de sume rezultate din cheltuieli ocazionale necesare fără posibilitatea întocmirii unor documente justificative cu dividendele cuvenite inculpatului D. Conform ordinului de plată din 21 iunie 2007, i s-a transferat inculpatului M.L.D.

suma de un milion de euro pe care acesta a folosit-o pentru a achiziționa 98 % din acțiunile aparținând SC E. SA. Curtea a constatat că din această sumă 500.000 euro îi aparțineau inculpatului D.T., provenind dintr-un credit bancar personal, contractat de acesta de la Banca C., la dosar existând înscrisuri în acest sens iar diferența de 500.000 de euro provenea din fondurile SC N.C. SRL, suma fiind înregistrată în evidența contabilă a societății. S-a apreciat ca relevant faptul că pe ordinul de plată cu care s-a efectuat operațiunea bancară de virare a sumei în contul inculpatului M. s-a menționat expres „contravaloare acțiuni SC E. SA" astfel că, din punct de vedere comercial, suma a fost destinată unei investiții pentru societatea comercială.

Ulterior, prin contractul de cesiune încheiat între inculpatul M. și SC N.C. SRL, aceasta din urmă a devenit acționar la SC E. SA. Conform înțelegerii între inculpații D.T. și M.L.D., 98 % din acțiunile SC E. SA erau partajate după cum urmează: 25 % inculpatului D.T. și 53 % SC N.C. SRL. S-a apreciat că această operațiune comercială poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, nefiind necesară forma scrisă mai ales că după încheierea contractului de cesiune de către inculpatul M.L.D., această înțelegere s-a și materializat. Curtea a constatat că în cauză nu există probe care să demonstreze că inculpatul M.L.D. a înlesnit sau a ajutat în vreun fel ca inculpatul D.T. să-și însușească suma de 500.000 de euro și prin urmare inculpatul M. ar fi săvârșit infracțiunea de complicitate la delapidare.

Totodată instanța a mai constatat că nu există acte sau fapte săvârșite de către inculpatul M.L.D. în sensul dispozițiilor art. 26 C. pen. În raport cu aceste considerente și în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul D.T. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare iar inculpatul M.L.D. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare. IV. În legătură cu infracțiunea de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, (Capitolul III al rechizitoriului) Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru ca aceasta să fie reținută.

Din probatoriul administrat în cauză, cu deosebire din completarea raportului de expertiză contabilă efectuată la această instanță, rezultă că la 1 iulie 2007 SC E. SA avea datorii foarte mari către creditorii săi, atât către stat, cât și către diferite societăți comerciale. La începutul lunii septembrie 2007, această societate comercială avea datorii neplătite de peste 90 de zile și nici nu existau posibilități de plată, aspecte ce realizează condițiile prevăzute de art. 3 lit. a) din Legea nr. 85/2006 respectiv nedeclararea procedurii de insolvență ar fi putut atrage răspunderea penală a persoanelor vinovate. Aceste condiții obiective au determinat declanșarea procedurii și introducerea la Tribunalul Prahova a cererii de reorganizare judiciară, fapt realizat la data de 7 septembrie 2007. La primul termen de judecată, judecătorul sindic, a constatat că cererea de deschidere a procedurii insolvenței este întemeiată și a hotărât numirea unui administrator judiciar.

În continuarea procedurii, administratorul judiciar reprezentat de inculpatul U.D. și-a îndeplinit obligațiile stabilite de art. 20 din Legea nr. 85/2006 toate măsurile luate fiind consemnate în rapoarte scrise și supuse analizei judecătorului sindic. Cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară a fost apreciată ca întemeiată de judecătorul sindic, care, avea posibilitatea potrivit legii să o respingă. Prin sentința de deschidere a procedurii generale de reorganizare judiciară nu s-a ridicat dreptul de administrare al societății, dar toate operațiunile ulterioare s-au desfășurat sub supravegherea administratorului judiciar care Ie-a supus aprobării comitetului creditorilor. În cadrul acestei proceduri, creditorii societății, între care și inculpații D.T., ca reprezentant al SC N.C.

SRL și M.L.D., s-au înscris în tabelul creditorilor, creanțele lor fiind verificate de către administratorul judiciar, au fost admise și necontestate și, ulterior, aprobate de către judecătorul sindic. La cererea Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, în calitate de creditor, inculpatul U.D. a formulat cereri de anulare a unui număr de 16 contracte, apreciind că ele sunt frauduloase pentru că ar aduce atingere drepturilor creditorilor. La data de 1 februarie 2008 adunarea creditorilor majoritari a aprobat promovarea unui număr de 16 acțiuni în anulare. Nu au fost introduse actele de vânzare nr. V1. și V2. din 20 iulie 2007, deoarece cumpărătorii activelor la prețuri evident foarte mici, în urma discuțiilor cu administratorul judiciar, au înțeles să achite diferențele de preț și prin urmare nu a mai fost necesară derularea procedurilor judiciare.

Din raportul de expertiză tehnică și din alte înscrisuri, a rezultat că la vânzarea imobilelor din V.N. și V.D., acestea nu au fost subevaluate. Societatea comercială avea nevoie urgență de lichidități și, în raport cu acest fapt, ținând cont și de starea imobilelor, prețul stabilit a apărut ca fiind unul corect. În legătură cu operațiunile de vânzare a imobilelor din V.N. și V.D., Curtea a reținut că inculpatul M.L.D. nu a fost implicat în mod nemijlocit, vânzarea acestor bunuri fiind hotărâtă de vechea adunare generală al cărui acționar majoritar era la data respectivă partea vătămată R.M. Curtea a mai reținut că la data înscrierii în tabelul creditorilor SC N.C. SRL, M.L.D. și societatea de avocatură „M.B.

și Z." erau creditori reali, creanțele lor erau certe, lichide și exigibile, dar procentul din creanțele cu care ei erau înscriși în tabelul creditorilor era insuficient pentru a determina adoptarea hotărârii de formulare a acțiunilor în anularea actelor de înstrăinare a activelor. Având în vedere că M.L.D., era acționar majoritar, deciziile au aparținut acestuia, așa cum rezultă și din înțelegea dintre M. și D.T. O astfel de situație nu a fost ascunsă nici un moment față de ceilalți parteneri de afaceri. Curtea a constatat totodată, că părțile vătămate R.M. și R.C. nu au fost induse în nici un fel în eroare de către inculpații menționați deoarece în concret, în cauză exista un demers judiciar privind procedura de reorganizare judiciară la cererea creditorilor societății și acest fapt nu poate fi reținut ca o acțiune infracțională a inculpaților, care în acest fel au avut intenția de a înșela persoane fizice sau juridice.

Insolvența este atrasă de insuficiența fondurilor bănești necesare pentru plata tuturor creanțelor care sunt scadente la un moment dat, independent de faptul că societatea comercială în cauză are active care într-un viitor nedeterminat ar putea fi valorificate. Neînscrierea în lista prezentată creditorilor a contractelor V1. și V2. din 20 iulie 2007 a fost apreciată în actul de sesizare ca un fapt ce demonstrează intenția frauduloasă a inculpaților. Curtea a constatat că această acțiune a fost justificată și prin urmare, nu poate fi considerată frauduloasă. Lichidatorul a negociat cu toți cumpărătorii de imobile prețul real al acestora. Cumpărătorul N.A. a fost de acord și a achitat diferența de preț solicitată de lichidator.

Potrivit Legii nr. 85/2006, termenul pentru introducerea acțiunilor în anulare era de 18 luni. înainte de expirarea acestui termen, lichidatorul „U.D. și Asociații SRL" a fost înlocuit de instanță, în octombrie 2008. Curtea a mai reținut că au fost respectate prevederile Legii nr. 85/2006, privind depunerea planului de reorganizare judiciară. Planul a fost depus în termenul stipulat de lege, având în vedere data la care a fost afișat tabloul definitiv de creanță. Totodată, Curtea a apreciat că nu poate fi acceptată ca fiind un aspect al intenției frauduloase a inculpaților nici faptul că s-ar fi încercat inducerea în eroare a cumpărătorilor de bună credință, prin culpabilizarea în instanța comercială a vechii administrații.

De altfel, nu se indică în concret care sunt acțiunile prin care s-ar fi realizat inducerea în eroare. Mai ales că în actul de sesizare nu se precizează subiecții de drept care ar fi fost induși în eroare prin presupusele manopere frauduloase și nici care ar fi fost aceste manopere. Față de aceste aspecte, Curtea a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece inculpații au acționat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și potrivit calității pe care o aveau în societate însă nu au avut intenția și nici nu au efectuat acțiuni specifice în vederea lezării intereselor unor persoane fizice sau juridice.

În consecință, în baza disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea pentru săvârșirea acestei infracțiuni. V. În legătură cu infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, Curtea a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor, art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă fapta persoanei care „înfățișează datorii inexistente, sau prezintă în registrele debitorului, în alt act, sau în situația financiară sume nedeclarate, fiecare dintre acestea fiind săvârșite în dauna creditorilor". Curtea a constatat, în conformitate cu probele administrate, că toate creanțele pe care SC N.C. SRL, societatea civilă de avocați și inculpatul M.L.D.

le-au avut față de SC E. SA sunt reale, deoarece au fost analizate, au fost demonstrate și au fost acceptate în cadrul procedurii insoivenței, fără a fi contestate. În perioada de referință s-au făcut plăți de către SC E. SA către SC N.C. SRL strict necesare pentru continuarea activității fără a afecta interesele creditorilor societății. Nici una dintre creanțe nu a fost prezentată și obținută în dauna vreunui creditor. În rechizitoriu s-a menționat de altfel că patrimoniul societății comerciale era de aproximativ 14 milioane de euro iar datoriile acesteia de aproximativ 4 milioane de euro. Actele contabile existente la dosar demonstrează că datoriile SC E. SA către SC N.C. SRL, inculpatului M. și societatea civilă de avocați „ M., B. și Z.", exced procedurii de insolvență, ele fiind contractate înainte de deschiderea acestei proceduri.

Mai mult, textul de lege incriminatoriu prevede instituirea unei proceduri selective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. În cauză, nu s-a făcut dovada unor plăți selective în favoarea celor trei categorii de creanțe mai sus menționate. Prin urmare, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive atât sub aspectul laturii subiective cât și obiective ale acestei infracțiuni. în consecință, în baza disp. art. 10 lit. d), inculpații au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru aceleași motive, în temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus și achitarea inculpatei P.A.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză neexistând acte de complicitate ale acestei inculpate la săvârșirea infracțiunii. VI. În legătură cu infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat următoarele: Raporturile comerciale între SC B.I. SRL și SC E. SA s-au derulat în conformitate cu contractul încheiat. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că la recepția produselor livrate de către SC B.I. SRL s-au constatat în mod reperat lipsuri cantitative și calitative, fapt comunicat furnizorului SC B.I.

SRL care nu s-a prezentat pentru rezolvarea diferendului. Inculpata P.A.G., avea în atribuțiile de serviciu supravegherea derulării acestui contract, aceasta dând dipoziție să nu mai fie alimentat contul din care se plăteau biletele la ordin predate furnizorului. În acest fel s-a ajuns la situația în care pentru un număr redus de livrări să nu mai poată fi decontate biletele la ordin. Astfel, faptele avute în vedere în actul de sesizare au fost apreciate ca fiind raporturi comerciale care pot genera eventual litigii comerciale dar în nici un caz nu pot fi considerate ca manopere dolosive de înșelăciune în sensul prevăzut de dispozițiile art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. S-a constata că SC B.I.

SA nu a înregistrat un prejudiciu în sensul legii penale, deoarece este înscrisă cu creanța pe care o are de recuperat în tabelul creditorilor. Curtea a mai constatat și că nu există probe în cauză care să demonstreze că inculpații D.T. și M.L.D. au avut vreo inițiativă sau au purtat discuții în legătură cu relațiile comerciale dintre cele două societăți sau au dispus nealimentarea contului societății pentru a nu se putea încasa sumele pretinse de SC B.I. SA. Prin urmare, nici unul dintre inculpații mai sus menționați nu au săvârșit acte materiale de natură a induce în eroare pe SC B.I. SA. Astfel, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive în ceea ce privește latura obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de înșelăciune și prin urmare, în temeiui disp.

art.10, lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. VII. În legătură cu infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, Curtea a reținut următoarele: În conformitate cu textul de lege latura obiectivă a acestei infracțiuni trebuie să cuprinsă în esență trei faze: plasarea banilor, albirea (stratificarea) acestora și crearea unei aparențe de proveniență licită (integrarea). Nici una dintre aceste faze nu rezultă din probele administrate în cauză. În conformitate cu textul normativ și doctrina în materie scopul săvârșirii acestei fapte penale este ascunderea sursei ilicite a fondurilor, mai precis suma de bani în cauză trebuie să provină dintr-o activitate ilicită de natură infracțională.

Din probele administrate în cauză, așa cum reiese din cele mai sus arătate, a rezultat că banii obținuți de inculpatul D.T. provin din surse legale și toate operațiunile subsecvente s-au desfășurat la vedere prin acte legale. De asemenea, probele administrate în cauză dovedesc faptul că sumele de bani predate inculpatului M.L.D. de către inculpatul D.T. au avut o sursă licită, respectiv, creditul bancar. Astfel, Curtea a predat că nu se realizează cea de-a doua fază a unei astfel de infracțiuni, respectiv „albirea" sau stratificarea banilor, din moment ce aceștia proveneau din surse licite. S-a mai reținut în actul de sesizare că inculpatul M.D. a comis această infracțiune sub forma complicității, deoarece a acceptat primirea unor sume de bani de la inculpatul D.T.

pentru achiziționarea de acțiuni la SC E. SA. În legătură cu acest aspect, Curtea a constatat că această sumă de bani avea o proveniență legală iar inculpatul M.L.D. nu a cunoscut proveniența banilor și nici operațiunile efectuate de inculpatul D.T. pentru obținerea lor. În consecință, Curtea a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive în ceea ce privește latura obiectivă și latura subiectivă a acestei infracțiuni și, prin urmare în temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.T. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpatului M.L.D. pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni sub forma complicității.

VIII. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că actele și faptele inculpaților, întreaga lor activitate la care rechizitoriul se referă și așa cum rezultă din probele administrate în cauză, nu au putut genera prejudicii, în sensul legii penale, părților civile constituite în cauză. Prin urmare, au fost respinse ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile civile V.C.A., V.G.D. și SC B.I. SRL. IX. În ceea ce privește sechestrul asigurător dispus de parchet în faza de urmărire penală, asupra bunurilor inculpaților M.L.D., D.T. și asupra bunurilor părții vătămate SC E. SA Ploiești, Curtea a dispus ridicarea acestuia întrucât s-a reținut faptul că, în cauză nu a existat un prejudiciu care să justifice menținerea acestuia.

În termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. Pitești și intimații inculpați U.D. și M.L.D. criticând sentința Curții de Apel Pitești pentru netemeinicie și nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, reprezentantul Parchetului a precizat că susține parțial motivele de recurs care au fost declarate în scris de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. Pitești, în sensul că solicită condamnarea inculpaților D.T., M.L.D. și B.D.A.R. pentru delapidare prin traficarea sumelor aparținând SC E. SA în folosul SC N.C. SRL (prima faptă din actul de sesizare). Totodată, a solicitat condamnarea inculpatului D.T.

pentru delapidarea sumelor aparținând SC N.C. SRL. cu complicitatea inculpatului M.L.D. (a doua faptă din actul de sesizare). În ceea ce privește cea de-a treia faptă descrisă în actul de sesizare, respectiv tentativa la înșelăciune, a apreciat că soluția prin care s-a dispus achitarea este corectă pentru toți inculpații, cu excepția inculpatului U.D., cu privire la care a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de gestiune frauduloasă. Cu privire la cel de-al patrulea capitol al actului de sesizare, referitor la săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, reprezentantul Parchetului a apreciat că soluția prin care s-a dispus achitarea a fost una corectă pentru toți inculpații, cu excepția inculpatului U.D.

pentru care a solicitat condamnarea. În continuare, a apreciat corectă și soluția prin care s-a dispus achitarea pentru fapta de înșelăciune săvârșită în dauna părții vătămate SC B.I. SRL. Cu privire la penultima faptă descrisă în actul de sesizare, respectiv infracțiunea de spălare de bani și complicitate la spălare de bani, a considerat corectă soluția prin care s-a dispus achitarea inculpatului D.T., însă a apreciat că a fost greșită soluția de achitare pentru inculpatul M.L.D. pentru care a solicitat, schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, săvârșită în calitate de autor.

În final, a precizat că apreciază corectă soluția de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Totodată, a solicitat admiterea recursului declarat de inculpatul M.L.D. în ceea ce privește achitarea pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, temeiul fiind prevăzut de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta fiind săvârșită de inculpatul U.D. În susținerea recursului, intimatul inculpat M.L.D. a apreciat că este greșit temeiul achitării pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv cel prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., temeiul corect fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În același mod a apreciat și cu privre la infracțiunea de spălare de bani pentru care a apreciat că temeiul corect este art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. De asemenea, și cu privire la infracțiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a considerat că temeiul achitării este greșit, corect fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Și în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

a apreciat că temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea, cel prevăzut de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este greșit și că temeiul corect al achitării este cel prevăzut de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În susținerea recursului, intimatul inculpat U.D. a apreciat că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea sa pentru infracțiunile de bacrută frauduloasă și tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., temeiul corect fiind art. 10 lit. a) C. proc. pen. Totodată, a solicitat ca în cazul în care va fi admisă solicitarea Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă la infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea de gestiune frauduloasă, să se constate că a intervenit încetarea procesului penal datorită lispei plângerii prealabile.

1. În ceea ce privește recursul Parchetului, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente: În ceea ce privește infracțiunea de delapidare, Înalta Curte reține următoarele: Elementului material al laturii obiective al infracțiunii de delapidare - în forma traficării - presupune scoaterea temporară a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate, urmată de încredițarea bunului spre folosință unui terț în scopul obținerii unui profit de către făptuitor pentru sine sau pentru altul. În consecință, urmarea imediată a acestei acțiuni este producerea unui prejudiciu care să se reflecte în patrimoniul părții vătămate. În cauză, Parchetul a invocat încheierea, cu concursul inculpaților D.T., M.L.D.

și B.D.A.R., a unor contracte între SC N.C. SRL și SC E. SA care au fost de natură să o prejudicieze pe aceasta din urmă. Astfel, în ceeace privește contractul de închiriere a spațiului din Ploiești, Str. L.T. Înalta Curte constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, încheierea unui astfel de contract fiind parte din activitatea curentă a unei societăți comerciale. Astfel cum prevedea art. 70 din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările în vigoare la acea dată, „Administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv.” Închirierea de imobile este o operațiune în legătura cu activitatea curentă a societății și intră exclusiv în atribuțiile administratorului sau conducerii executive în cazul în care în condițiile art. 152 alin. (1) din aceeași lege au fost delegate astfel de atribuții conducerii executive.

Scopul închirierii nu are relevanță și indiferent dacă o astfel de încheiere a fost efectuată pentru stabilirea sediului social sau a unui sediu secundar, competența de negociere și încheiere a contractului rămâne exclusiv în sarcina administratorului sau conducerii executive după caz. Faptul că la o dată ulterioară, adunarea generală a decis mutarea sediului social în locația pentru care a fost încheiat contractul, nu prezintă importanță în acest context și, în orice caz, o astfel de cronologie este normală în desfășurarea unei mutări de sediu în condițiile în care pentru a efectua formalitățile la Registrul Comerțului este necesar ca un astfel de sediu să existe. Pe de altă parte, Înalta Curte reține și faptul că sediul vechi în care funcționa SC E. SA era un imobil retrocedat, astfel că mutarea sediului a fost o acțiune firească.

Faptul majorării chiriei la scurt timp după încheierea contractului de închiriere, de asemenea nu poate fi reținut ca element al laturii obiective a infracțiunii de delapidare în raport de cuantumul chiriei și de faptul neconsemnării suprafeței închiriate. După cum este bine cunoscut, contractul de închiriere se încheie în formă scrisă ad probationem, iar nu ad validitatem. În raport de dispozițiile art. 1416 C. civ. în vigoare la acea dată, dovada suprafeței închiriate se poate face prin orice mijloc de probă, astfel că susținerea parchetului că lipsa specificațiilor cu privire la suprafața efectivă închiriată este nelegală, nu poate fi primită. SC E. SA se mutase deja în spațiile închiriate de la SC N.C.

SRL și acest lucru putea fi demonstrat prin folosința efectivă constată la fața locului. Pe de altă parte, astfel cum rezultă și din raportul de expertiză contabilă, costul chiriei practicat în relația cu SC E. SA nu era mai oneros decât costurile cu chiria practicate în relația cu alți parteneri contractuali ai SC N.C. SRL cărora aceasta Ie-a închiriat spații, dimpotrivă aceasta fiind mai mică. În ceea ce privește contractul de leasing încheiat cu R.L., Înalta Curte constată că și în legătură cu acesta Parchetul face confuzie cu privire la natura juridică și modul de executare a unui astfel de contract. Contractul de leasing este în esență un contract de închiriere care, în funcție de natura leasingului, după cum este financiar sau operațional, poate prevedea o opțiune de cumpărare ia sfârșitul perioadei contractuale.

În speță, a fost vorba despre un contractde leasing financiar cu opțiune de cumpărare la sfârșitul perioadei contractuale. Conform art. 15 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, „Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing." Astfel, față de întârzierea la plată înregistrată de SC E. SA, firma de leasing a reziliat contractul și a transmis mai multe somații cu privire la predarea bunurilor închiriate.

Având în vedere situația economică a SC E. SA, era normal ca administratorul să găsească soluția care răspundea nevoilor operative ale companiei în dificultate. în acest context, faptul că un contract de închiriere a fost înlocuit cu un alt contract de închiriere nu poate fi considerată o activitate ilicită în contextul în care, apreciind prin comparație condițiile impuse în ambele contracte, prețul chiriei poate să nu mai fie un element primordial în selectarea ofertei celei mai avantajoase dacă condiții precum penalități, amânări de plată, utilizarea bunului închiriat determină caracterizarea unei oferte mai oneroase ca fiind în ansamblu mai avantajoasă. Mai trebuie reținut și faptul că R.L.

nu a agreat o renegociere și rescadențare cu consecința amânării plăților restante, astfel că o consecință imediată ar fi fost recuperarea bunurilor închiriate și astfel SC E. SA s-ar fi aflat în imposibilitatea continuării desfășurării activității. În ceea ce privește contractul pentru execuția de lucrări s-a apreciat în rechizitoriu că și în ceeace privește executarea acestor contracte s-ar fi realizat activități cu încălcarea dispozițiilor legale și astfel sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare. Înalta Curte apreciază că în legătură cu acest contract poate exista cel mult un litigiu de natură