ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1968/2021

HOTĂRÂRE
05.10.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1968/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 73 din 28 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1116, pronunțată la 18 noiembrie 2019 de către Curtea de Apel Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, neîntemeiat în drept.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 17.02.2021, sub nr. x/2019.

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la 18 septembrie 2019, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin rezoluția din 20 mai 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 05 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, pentru neîndeplinirea cerinței exercitării căii de atac în termenul procedural legal, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 din C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia civilă nr. 73, a fost pronunțată la data de 28 ianuarie 2021, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului, iar, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 3 februarie 2021.

Or, potrivit mențiunii de pe rezoluția de înregistrare a recursului, cererea de recurs a fost formulată la data de 08 februarie 2021 .

Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ. menționate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză a fost formulat cu depășirea termenului legal.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

În raport de cele prezentate, având în vedere că termenul legal pentru exercitarea căii de atac extraordinare a recursului a fost depășit, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 185 alin. (1) coroborat cu art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., urmează a respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 73 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 73 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-20
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2134/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Hotărârea atacată Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia ci
ÎCCJ 2022-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1966/2022
11 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins (ca nefondat), apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 569/31.03.2021, pronunțată
ÎCCJ 2022-03-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713/2022
consecință, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 692/10.06.2021 pronunțate de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pe
ÎCCJ 2021-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1910/2021
Ședința publică din data de 29 septembrie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 917 din 28 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoa
ÎCCJ 2022-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1044/2022
de altă parte, anularea deciziei de pensionare nr. x din 24 aprilie 2019, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, precum și recalcularea pensiei. Prin decizia nr. 1248 din 19 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secț
Sursă