ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1414/2022

HOTĂRÂRE
08.06.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1414/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 s-a respins cererea formulată de apelanta reclamanta A. de restituire a taxei de timbru achitate.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1680A din 27 noiembrie 2020, a respins apelul declarat de apelanta A. împotriva încheierii din 10 iunie 2020.

La 21 ianuarie 2021, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1680 A din 27 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, dosarul fiind înregistrat anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Examinând recursul în raport cu excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1680A din 27 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin care s-a respins apelul declarat de apelanta A., împotriva încheierii din 10 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Decizia astfel pronunțată este o decizie definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Procedura instituită de art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește modul în care sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în situațiile menționate în textul acestui articol.

Conform alin. (4) al art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, "cererea de restituire se adresează instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea. În cazul taxelor plătite pentru cereri formulate Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de restituire se adresează acestuia".

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, cererea de restituire a taxelor judiciare de timbru formulată în cauză face obiectul procedurii guvernate de dispozițiile art. 527-537 din C. proc. civ., fiind incident art. 534 alin. (2) din C. proc. civ. privind calea de atac stabilită de lege în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în procedura necontencioasă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 534 alin. (2) din C. proc. civ., încheierea prin care se soluționează cererea este supusă numai apelului, cu excepția celei pronunțate de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este definitivă.

În speță, petenta a exercitat calea de atac a apelului, care a fost soluționată prin decizia recurată.

Față de principiul legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere că legea nu prevede în mod expres o cale de atac în cazul cererii de restituire a taxei judiciare de timbru, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac, Înalta Curte reamintind și dispozițiile art. 10 - "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., conform cărora "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca inadmisibil, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1680 A din 27 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-01
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 442/2022
Ședința publică din data de 01 martie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 22.07.2021, sub nr. x/2019*/a2, A. S.A., recurentă-pârâtă în dosa
ÎCCJ 2023-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2023
are a taxei judiciare de timbru formulată de C. S.A. Prin decizia civilă nr. 136 din 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1689
ÎCCJ 2023-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 406/2023
Ședința publică din data de 2 martie 2023 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Parcursul procesual al litigiului Prin decizia civilă nr. 62R din 12 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribu
ÎCCJ 2023-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 646/2023
Ședința publică din data de 16 martie 2023 Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție –
ÎCCJ 2023-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 503/2023
, secția civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub același număr și repartizată secției a V a Civilă spre soluționare. 2. Sentința pronunțată în primă instanță: Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 04.
Sursă