ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale

de față:

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179 din 3 mai 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus în baza art. 257 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului V.C. la

3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență (denunțător

C.D.).

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (interzicerea dreptului de

a exercita profesia de avocat) pentru o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 257

alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului

V.C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență (martor

S.A.A.).

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (interzicerea dreptului de

a exercita profesia de avocat) pentru o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 257

alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului

V.C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență (martor

B.V.).

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (interzicerea dreptului de

a exercita profesia de avocat) pentru o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 257

alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului

V.C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență (martori

V.G. și R.I.A.).

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (interzicerea dreptului de

a exercita profesia de avocat) pentru o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 33 lit. a)

rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin.

(3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (interzicerea

dreptului de a exercita profesia de avocat) pentru o perioadă de 7 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale

pentru un termen de încercare de 7 ani stabilit conform art. 86

2

C.

pen..

În baza

art. 86

3

alin. (1)

C. pen.

s-a dispus ca inculpatul

să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește

8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza

art. 86

3

alin. (3)

C. pen.

s-a dispus ca inculpatul

să participe la activitățile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

București.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata suspendării executării

pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C.

proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen..

În baza art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea sumei de 3.500 de euro către

martorul C.D. și a sumei de 150 de euro către martorul B.V., echivalent în RON la

data plății.

În baza art. 19 din Legea

nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpat sumele de 1.000 de RON și 100 de euro,

echivalent în RON la data plății.

În baza art. 357

alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a menținut măsura asiguratorie luată prin ordonanța

procurorului din data de 16 mai 2011 asupra imobilului inculpatului, deținut în

coproprietate cu V.F., până la concurența sumei de 1.000 RON și 3.750 de euro în

echivalent RON.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

s-a reținut, în esență următoarea situație de fapt:

La data de 13

octombrie 2009 martorul C.V. a fost arestat într-un dosar aparținând D.I.I.C.O.T.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, că în vederea asigurării apărării

fiului său C.V., martorul denunțător C.D. a angajat un avocat în persoana martorului

G.C., pe care îl cunoștea deoarece, anterior în anul 2007, acesta mai asigurase

apărarea lui C.V. într-un alt dosar având același obiect, respectiv trafic de droguri.

S-a reținut că martorul

denunțător îl cunoștea și pe inculpatul V.C., pe care îl împrumutase cu diferite

sume de bani, inculpatul având viciul jocului la cazinou, astfel că avea constant

nevoie de sume de bani.

S-a reținut că inculpatul

datora bani denunțătorului fapt ce rezultă din declarațiile inculpatului coroborate

cu transcrierile sms-urilor transmise sau primite de acesta de la denunțătorul C.D..

Neavând bani pentru plata

acestor datorii, profitând de situația fiului denunțătorului arestat preventiv și

pentru a obține în continuare sume de bani de la martorul denunțător, cu scopul

de a-și întreține viciul, inculpatul i-a propus martorului C.D. că, dacă acesta

continuă să îi dea bani, va interveni pe lângă magistrați pentru ca aceștia să dispună

punerea în libertate a numitului C.V., fără însă a avea intenția de a interveni

efectiv pe lângă judecători, așa cum a indus martorului C.D..

În continuare denunțătorul

C.D. s-a întâlnit cu V.C. la un restaurant situat în zona Vitan și i-a remis o primă

tranșă de 1.000 euro. Inculpatul l-a asigurat că a aranjat totul, că a vorbit cu

cine trebuie și că la primul termen fiul său va fi liber.

În perioada următoare,

până în ianuarie 2010, denunțătorul i-a mai remis lui V.C. încă 3.500 euro în mai

multe tranșe: de două ori câte 500 euro, o dată 1.000 euro, apoi 2.000 RON, 1.000

RON, 1.000 RON și de două ori câte 500 RON. Pentru predarea banilor, cei doi s-au

întâlnit la Mall Vitan sau la un restaurant aflat în apropierea locuinței lui V.C..

În cauză au fost audiați

martorii I.I. - angajat al denunțătorului C.D., precum și rude ale acestuia - martorii

C.M., C.V. și C.G., din ale căror depoziții a rezultat că denunțătorul a împrumutat

sume de bani pentru a le da inculpatului; aceste declarații instanța le-a apreciat

nerelevante, având în vedere faptul că, pentru existența infracțiunii de trafic

de influență nu există nicio condiție relativ la sursa banilor; de unde proveneau

sumele de bani date de martor inculpatului nu a avut nicio relevanță, atâta vreme

cât s-a făcut dovada faptului că aceste sume au fost remise.

De altfel, apărarea inculpatului

nici nu a contestat primirea banilor, ci a arătat că aceste sume erau de fapt împrumuturi

acordate anterior inculpatului; Curtea a reținut că această afirmație a fost în

parte adevărată, în sensul că inculpatul a împrumutat anterior comiterii prezentei

fapte sume de bani de la martor, însă acest fapt nu a exclus existența infracțiunii

de trafic de influență, deoarece inculpatul a pretins și primit sume de bani de

la denunțător în scopul și în condițiile prevăzute de norma de incriminare, adică

lăsând să se creadă că are influență asupra organelor judiciare și în scopul pretins

de a interveni pe lângă acestea.

Martorii audiați în cauză

au precizat că după un timp C.D. a început să se plângă că avocatul care i-a promis

că va obține punerea în libertate a fiului lui nu i-a rezolvat nimic și că a refuzat

să îi restituie suma primită, în ciuda cererilor sale repetate.

Pentru a dovedi afirmațiile

făcute, denunțătorul a pus la dispoziția organelor de anchetă telefonul marca N.,

în a cărui memorie au fost individualizate mai multe mesaje tip SMS, care s-au regăsit

în procesul-verbal din 2010 întocmit de către Serviciul tehnic din cadrul D.N.A..

Mesajele au fost primite de către denunțător de la posturile telefonice folosite

de către inculpat, în perioada 10 ianuarie 2010-11 iunie 2010. În majoritatea mesajelor,

V.C. l-a asigurat pe C.D. că nu l-a mințit și l-a amânat pentru efectuarea unor

plăți, despre care denunțătorul a afirmat că reprezintă sume de bani pe care ar

fi trebuit să le recupereze de la avocat.

De asemenea, C.D. a susținut

că mesajele „Da zapada din fata portii ca maine aducem masina, trebuie sa ma imprumuti

cu 500 sute de euro a fost scutu spart, și am schimbat ambele bari și fata și pe

spate acum ma sunat de la service” și „iesi afara a ajuns” au însemnat într-un limbaj

codat că fiul său a fost eliberat, aspect ce nu a putut fi reținut însă cu valoare

de certitudine de instanță.

Ceea ce este cert din

multitudinea de mesaje transmise de inculpat a fost că acesta primise sume de bani

în mai multe rânduri de la denunțătorul C.D., sume pe care nu le recuperase de la

inculpat, deși denunțătorul i-a cerut să le restituie.

În depoziția din 18

iunie 2010, dată în cursul urmăririi penale, martorul I.I. a relatat că denunțătorul

i-a povestit despre faptul că un avocat i-a pretins 15.000 euro pentru a-l pune

în libertate pe fiul lui și că din acești bani i-a avansat în jur de 5.000 euro,

cum, de asemenea i s-a plâns că după ce avocatul a luat banii, promițându-i că îl

va elibera din arest pe fiul lui, acesta nu a făcut nimic și nici nu i-a înapoiat

banii. În luna mai, martorul s-a deplasat împreună cu denunțătorul la domiciliul

lui V.C., unde C.D. l-a așteptat pe inculpat până când a ieșit din locuință, pentru

a vorbi cu el și a-i cere cei 4.500 euro. V.C. i-a promis denunțătorului că o să-l

caute în cursul aceleiași zile pentru a-și onora datoria, însă acest lucru nu s-a

întâmplat.

În fața instanței martorul

a dat o altă declarație; ceea ce a reținut instanța ca cert din această declarație

a fost faptul că, într-adevăr, martorul l-a însoțit pe denunțător în apropierea

locuinței inculpatului, și că acesta a promis că în aceeași zi îl va căuta pe denunțător

în jurul orelor 14,00-15,00, pentru a discuta despre restituirea unor sume de bani,

însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Că inculpatul a încercat

permanent să amâne restituirea banilor, încercând să-l păcălească pe denunțător,

a rezultat și din mesajele transmise.

De asemenea, martorul

M.M., vecin al denunțătorului a precizat că în februarie 2010, inculpatul l-a căutat

pe denunțător acasă și că după întâlnirea celor doi, C.D. i-a relatat că persoana

care l-a vizitat este avocat, iar scopul pentru care a venit a fost acela de a-i

cere bani pentru fiul lui arestat, pentru a-l ajuta.

Declarațiile acestui martor

au fost mai puțin relevante, prin prisma faptului că cele relatate de martor au

fost în mare parte auzite chiar de la martorul C.D., însă nu a existat nici un motiv

de a fi înlăturate, așa cum a cerut apărarea, deoarece nu a existat nici un temei

pentru a fi considerate nesincere.

De asemenea, Curtea nu

a putut ignora nici declarațiile martorului C.V., fiul denunțătorului, aflat în

executarea unei pedepse de 7 ani închisoare, care a arătat că a fost anunțat de

tatăl său că a găsit un avocat care, în schimbul unei sume de bani ar fi putut interveni

la magistrați pentru punerea sa în libertate și care a precizat că a și avut convorbiri

telefonice cu acesta (dosar instanță).

Cu ocazia declarației

pe care a dat-o în data de 20 septembrie 2010, inculpatul a relatat că îl cunoaște

pe denunțător încă din anul 2006, de când a început să împrumute diferite sume de

bani de la acesta pentru a le juca la cazino. În decembrie 2009, inculpatul a susținut

că soția sa a fost apelată de către C.D. și amenințată că dacă nu i se va restitui

suma de 30.000 euro, pe care inculpatul i-o datorează, îl va trimite pe acesta la

pușcărie. Pentru lămurirea situației, inculpatul s-a întâlnit cu denunțătorul, ocazie

cu care s-a scuzat pentru telefonul dat soției lui V.C., motivând că a fost în stare

de ebrietate, mai mult, s-a oferit să-i împrumute în continuare bani inculpatului,

pentru jocurile de noroc, propunere acceptată de către acesta din urmă. Tot în aceeași

împrejurare, denunțătorul i s-a plâns inculpatului că fiul său a fost din nou arestat

și l-a întrebat dacă ar putea să-l ajute, V.C. recomandându-i să se adreseze avocatului

G.C. cu această problemă.

Aceste din urmă susțineri

ale inculpatului au condus încă o dată la ideea că denunțătorul a acceptat să remită

în continuare sume de bani inculpatului, în speranța că acesta va interveni pentru

punerea în libertate a fiului său.

Dovada faptului că cel

puțin o parte din banii luați de la martorul denunțător au avut drept scop așa-zisa

intervenție pe lângă magistrați au făcut-o cele două convorbiri înregistrate în

mediul ambiental, desfășurate după ce a avut loc denunțul și a fost emisă autorizația

de interceptare.

În data de 07 iulie 2010,

denunțătorul s-a întâlnit cu V.C. în fața locuinței acestuia din urmă și au purtat

discuții (procesul-verbal din data de 13 iulie 2010).

Din această discuție avută

de inculpat cu denunțătorul a rezultat fără dubiu că acesta a promis anterior denunțătorului

că va interveni pentru eliberarea fiului său.

Inculpatul nu a înapoiat

denunțătorului nicio sumă de bani în data de 7 iulie 2010, de altfel tot ce urmărea

era să obțină o amânare la plată, astfel că în data de 15 iulie 2010, denunțătorul

l-a căutat din nou pe V.C., dialogul fiind transcris în dosarul de urmărire penală.

Ceea ce a reținut instanța,

din analiza tuturor celor patru fapte de trafic de influență comise de inculpat,

a fost un mod similar de operare, cu mai multe diferențe în cazul denunțătorului

C.D., diferențe rezultate din faptul că, pe de o parte, acesta a avut deja datorii

la denunțător, cunoscând faptul că C.D. putea aduce sume mai mari de bani, iar pe

de altă parte de faptul că inculpatul cunoștea situația în care se afla acesta,

dorința lui de a-și elibera fiul din arest, dorință de care a profitat pentru a

obține sumele de bani.

Astfel, ca modalitate

generală de a acționa, inculpatul era abordat de cunoștințe pentru a fi angajat

ca avocat; în perioada comiterii faptelor deduse judecății, inculpatul era suspendat

din barou pentru neplata taxelor începând cu data de 01 octombrie 2009, când i-a

fost suspendat dreptul de exercitare a profesiei pentru neplata taxelor și contribuțiilor

profesionale, conform deciziei nr. 2118/283 din 29 septembrie 2009 a Baroului București.

Cunoscând faptul că nu

își putea exercita profesia, dar dorind să obțină bani de la potențialii clienți

care îl abordau, inculpatul le ascundea faptul că era suspendat din barou și le

dădea de înțeles că ar fi putut rezolva problemele acestora prin intervenții la

organele judiciare, scop în care le solicita sume mici de bani (cu excepția denunțătorului

C.D., de la care spera să obțină sume mai mari), fără a avea în realitate intenția

de a interveni pe lângă organele judiciare și fără a avea intenția de a restitui

sumele de bani.

Instanța analizând declarațiile

date de inculpat dar și declarațiile date de martori, transcrierile mesajelor tip

sms și transcrierile convorbirilor în mediu ambiental, a constatat că aceste afirmații

au fost în parte adevărate, relativ la faptul că inculpatul și denunțătorul se cunoșteau

de mai multă vreme, fiind reală și susținerea inculpatului în sensul că a împrumutat

anterior de la denunțător sume de bani, însă nu a putut reține apărarea inculpatului

în sensul că nu a avut nicio discuție cu acesta despre eliberarea fiului său și

că nu i-a promis acestuia că va interveni pe lângă magistrați în acest scop.

Contradicțiile existente

în declarațiile denunțătorului C.V. converg spre această situație de fapt, iar declarațiile

denunțătorului au fost reținute de instanță prin coroborare cu celelalte probe administrate

în cauză.

Astfel, chiar din depozițiile

martorilor a reieșit că denunțătorul se cunoștea cu inculpatul încă din anul 2006;

în acest sens este și declarația martorului G.C.. Acesta a arătat că a fost apărătorul

lui C.V. într-un dosar din anul 2007 - în faza de fond și apel - și apoi într-un

dosar în 2009 - în faza de urmărire penală și de fond, însă a renunțat la a-l asista

pe C.V. din cauza discuțiilor legate de onorariu - pe de o parte - și pe de altă

parte din cauză că s-a pus problema unui puneri în libertate prin alte metode decât

cele legale moment în care martorul i-a pus în vedere denunțătorului să se adreseze

altui coleg.

Martorul a arătat că în

cursul anului 2009 a fost contactat de C.D., care era în Germania și care i-a spus

că la fiul său acasă se face o percheziție astfel că martorul G.C. s-a prezentat

la percheziție, ulterior fiind angajat pentru asistență juridică în cursul urmăririi

penale. C.D. i-a spus că este disperat și că va face tot posibilul ca fiul lui să

fie pus liber și la un moment dat i-a spus că a găsit o persoană, care ar putea

face demersuri în acest sens, și anume inculpatul V.C., căruia i-a dat și sume de

bani, dar nu a menționat un cuantum, martorul G.C. rugându-l din nou să nu fie implicat

în aceste demersuri.

A rezultat astfel, inclusiv

din declarația martorului G.C. că inculpatul a promis că va face demersuri ilegale

pentru punerea în libertate a numitului C.V..

Martorul a mai arătat

că avea cunoștință despre faptul că inculpatul V.C. este hărțuit de cămătari, printre

care și C.D., chiar de la inculpatul V.C., martorul fiind de față când C.D. i-a

spus inculpatului că va pune țiganii pe el.

Martorul a afirmat că

C.D. i-a spus inculpatului să îi dea înapoi banii pe care îi dăduse pentru a rezolva

problema fiului său, iar V.C. i-a replicat „Ce bani? Eu nu am promis așa ceva, trebuie

să îți restitui împrumutul și atât !”

Acest mod de a proceda

face parte din „tactica” inculpatului, care în general evita să le spună clar martorilor

că va interveni pe lângă autorități, lăsându-i însă să creadă acest lucru, pentru

ca apoi, când martorii îi cereau socoteală pentru că nu a întreprins nimic în sprijinul

lor, să nu recunoască faptul că a făcut asemenea promisiuni.

În sensul că denunțătorul

a luat legătura cu un avocat, care i-a promis că în schimbul unei sume de bani va

interveni pentru eliberarea fiului său C.V. au fost și declarațiile martorilor C.V.,

C.G. și C.M., I.I. și M.M., cărora denunțătorul le-a relatat acest lucru.

Și mesajele expediate

de către inculpat, denunțătorului, în perioada 10 ianuarie 2010-11 iunie 2010 au

confirmat afirmațiile denunțătorului, referitoare la sumele de bani remise inculpatului.

Cât privește susținerile

apărării, în sensul că în înregistrările audio video din datele de 7 iulie 2010

și 15 iulie 2010 inculpatul neagă împrejurarea că ar fi promis ceva denunțătorului,

Curtea a constatat că aceste afirmații nu au suport real în înregistrările respective,

putând constata prin propriile simțuri, cu ocazia vizionării în ședință publică,

faptul că transcrierea aflată la dosarul de urmărire penală corespunde conținutului

înregistrării.

Nici susținerea că scopul

urmărit de denunțător a fost acela de a asigura reținerea art. 19 din O.U.G. nr.

43/2002 nu a putut fi primită, numitului C.V. nefiindu-i aplicabile aceste dispoziții,

deoarece acesta a fost condamnat pentru infracțiuni de trafic de droguri iar nu

de corupție. Or, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 „Persoana care a comis

una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanță de urgență în competența

D.N.A., iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea

la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază

de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”

Este adevărat că numitul

C.V. a beneficiat de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția

martorilor - conform datelor din sistemul ECRIS - însă nu a existat dovezi că acest

beneficiu i-a fost acordat ca urmare a denunțului formulat împotriva inculpatului

- denunț, de altfel, formulat de tatăl său C.D. iar nu de C.V. - iar pe de altă

parte, chiar dacă acest fapt ar fi real, nu are relevanță asupra existenței infracțiunii

atâta vreme cât probatoriul administrat atestă comiterea ei de către inculpat.

Nici teza provocării nu

a putut fi primită, pentru aceleași considerente. Curtea a reținut că nu a existat

nicio „provocare” din partea denunțătorului, în contextul în care inculpatul a profitat

de situația în care se găsea denunțătorul, pentru a obține sume de bani de la acesta.

În sfârșit, motivul pentru

care nu s-a putut susține că inculpatul a solicitat de la început o anume sumă de

bani (denunțătorul făcând referire la 15.000 de euro, însă asupra acestui cuantum

planează incertitudinea) a fost acela că inculpatul, în contextul în care a reținut

instanța că a dat de înțeles că va interveni pe lângă autorități, nu a spus de la

început în mod clar ce sumă totală va solicita, ci a cerut sume mai mici, într-o

perioadă mai lungă de timp, care în final au totalizat 4.500 de euro.

În raport de probatoriul

expus, Curtea a constatat că vinovăția inculpatului este dovedită cu privire la

această faptă.

S-a mai reținut că ulterior

începerii cercetărilor în cauză, ca urmare a denunțului făcut de martorul C.D.,

s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului, rezultând că

acesta a procedat în același mod și cu alte persoane.

Aceste persoane au fost

chemate la sediul D.N.A. și audiate în calitate de martori, rezultând comiterea

a încă trei fapte, comise într-un mod similar.

Astfel, în data de 11

august 2011, a fost audiat martorul S.A.A., care a relatat că în cursul lunii iulie

2010, avocatul V.C., pe care l-a contactat pentru a-i asigura asistență juridică

în Dosarul nr. 9556/P/2010, aflat în curs de cercetare la Serviciul Furturi de Autovehicule

din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București, i-a pretins suma

de 1.000 euro, pentru a-i da persoanei care instrumenta dosarul, în scopul de a

nu-i înscrie în cazier mențiunile referitoare la dosarul în care a fost pus sub

învinuire.

În data de 19 iunie 2010,

s-au demarat cercetările față de martorul S.A.A., în Dosarul înregistrat la Parchetul

de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București sub nr. 9556/P/2010, pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz de încredere și fals în declarații, pentru care s-a dispus

în data de 21 iulie 2010, începerea urmăririi penale.

Martorul l-a contactat

pe avocatul V.C. în cursul lunii iunie 2010, pentru a discuta despre problema sa

de natură juridică. Cu acea ocazie, au stabilit ca denunțătorul să îl anunțe pe

V.C. în momentul în care este invitat la organele de poliție, pentru a-i asigura

asistența juridică. Astfel, în data de 27 iulie 2010, fiind citat la Serviciul Furturi

de Autovehicule și aflând că a fost pus sub învinuire, denunțătorul l-a sunat pe

inculpat, dar acesta i-a comunicat că este foarte ocupat, însă o să trimită un alt

avocat pentru a-l asista. În realitate, inculpatul a știut că nu-l poate asista

pe martor, deoarece și la acea dată era suspendat din barou, însă i-a ascuns acest

lucru martorului, pe care l-a îndrumat spre avocatul C.I.. Martorul a fost audiat

în prezența acestui avocat, care a întocmit delegația avocațială în care l-a trecut

și pe V.C. și care și-a stabilit și onorariul, în cuantum de 1.000 euro.

La câteva zile după audiere,

S.A.A. i-a mărturisit inculpatului că dosarul penal în care este cercetat l-a împiedicat

să se reîncadreze în armată, deoarece pentru a se prezenta la examenul care se organiza

pentru ocuparea postului de sergent gradat voluntar din cadrul Ministerului Apărării

Naționale, pentru care începuse demersurile, trebuie să aibă cazierul curat. În

acest context, inculpatul i-a spus să stea liniștit pentru că se va ocupa el de

această problemă, „ca să mă ajute să meargă ancheta bine și să fie supravegheată,

așa încât mașina (n.r este vorba despre autovehiculul vândut de către denunțător,

fără a fi proprietar) să fie găsită și eu să nu am nicio mențiune în cazier la finalul

ei”.

Aceste împrejurări au

rezultat din declarațiile date de martor în cursul urmăririi penale.

În data de 27 iulie 2010,

în timp ce se afla la mare, S.A.A. a fost apelat de către V.C., care i-a pretins

1.000 euro, pentru început, pentru a-i da unui polițist, în scopul de a nu-i trece

vreo mențiune în fișa de cazier judiciar. Transcrierea convorbirii se află în dosarul

de urmărire penală:

S-a observat din conversația

expusă că inculpatul i-a propus, în mod voalat, martorului, să dea suma de 1.000

de euro pentru a fi „ajutat să fie comisar, general”.

La două zile de la conversația

mai sus expusă, respectiv în data de 29 iulie 2010, ora 18:18:11, inculpatul l-a

sunat din nou pe S.A.A., pentru a-l informa că „Uite sunt aici cu …feblețea ta!

Cu…Cu prietenul tău!” și pentru a-l chestiona cu privire la momentul în care o să

primească cei o mie de euro, „să știu ce să-i spun…Să văd ce trebuie să spun și

eu mai departe”, stabilind că remiterea banilor va avea loc „luni…pe la doișpe,

unu”.

Martorul nu a părut convins

și dispus să dea o asemenea sumă de bani atât de repede, arătând că nici nu dispune

de ea, astfel că inculpatul și acesta au căzut de acord să amâne pentru câteva zile

predarea banilor de către denunțător. Cu toate acestea, a doua zi, în 30 iulie 2010,

ora 13:22:00, inculpatul l-a apelat din nou pe S.A.A. și pentru a-l presa să-i aducă

suma, i-a dat la telefon o persoană de sex masculin (care inițial a fost identificată

ca fiind lucrătorul de poliție C.I.N., dar ulterior s-a stabilit că era o cunoștință

a inculpatului), care l-a admonestat pe acesta că nu a respectat termenul la care

a achiesat pentru remiterea celor 1.000 euro:

Contrariat de faptul că

i se cer mai repede banii, denunțătorul, l-a întrebat din nou pe inculpat”…n-a rămas

pentru luni?”, iar acesta s-a scuzat ”De aia am zis, ca să înțelegi și tu!”, dându-i

de înțeles că inițiativa acestei conversații a fost a celui care urma să beneficieze

de sumă.

În 31 iulie 2010, inculpatul

i-a explicat lui S.A.A. că în precedenta zi „Eram cu ăla ieri acolo și…m-am, m-am

dus, am vorbit și…”, după care au convenit să se vadă pentru a discuta despre acest

subiect.

La câteva zile după acest

din urmă dialog, denunțătorul i-a dat lui V.C. suma de 1.000 RON și 100 euro, din

totalul de 1.000 euro, bani despre care inculpatul l-a informat pe denunțător că

i-a dat unui polițist care urma să-l ajute cu cazierul, așa cum a rezultat din redarea

conversației purtate în data de 02 august 2010, ora 20:45:43, de S.A.A. cu V.C..

În realitate, ca și în

cazul celorlalte fapte, inculpatul l-a indus în eroare pe martor cu privire la destinația

sumelor, pe care le-a oprit și le-a cheltuit pentru el; de aici și graba acestuia

de a obține banii de la martor, pentru a le folosi pentru sine însuși.

În datele de 06

august 2010, 10 august 2010 și 11 august 2010, inculpatul i-a reamintit lui S.A.A.

că-i datorează diferența de bani, însă denunțătorul nu i-a mai achitat nicio sumă.

Ulterior, în data de 16

august 2010 martorul l-a chestionat cu privire la faptul că deși a dat o sumă, nu

a „văzut nimic” -trecuseră deja două săptămâni de la remiterea banilor - iar V.C.,

în același mod de a acționa, a negat orice promisiune relativă la obținerea unei

soluții pe alte căi decât cele legale, afirmând că, în realitate, banii dați au

reprezentat onorariu, deși acesta nu îi acordase niciun fel de asistență juridică:”Tată,

eu îți spun, nu… aia a fost, mă rog, ce mi-ai dat tu a fost, am plătit delegația,

n-a fost delegația…O să ne…reziliez contractul, că nu l-ai semnat, el a fost făcut.

M-ai înțeles? O să …Că era să fac și până acum. Și când ne vedem…onorariul, nu-i

nicio problemă, nu a fost vorba de…”, „Tată, nu insista cu bani, că tu mi-ai dat

niște bani pe…la poliție mi-ai dat banii. N-ai, n-ai… fost la poliție cu tine? Nu

te-am reprezentat?...onorariu…”, „aia a fost munca care…urmărirea penală și cu atacarea

cazului pe, pe fond. N-a fost să fie, tu ai înțeles probabil altceva, asta este!”,

„Așa! Da, lasă, nu știu, ai înțeles tu greșit vizavi de altceva! N-a fost! Ai înțeles

tu greșit…”.

Din conținutul dialogurilor

purtate de către denunțător cu inculpatul și din declarațiile celui dintâi, a rezultat

faptul că V.C. i-a pretins lui S.A.A. suma de 1.000 euro, pentru a interveni pe

lângă lucrătorul de poliție care avea dosarul în instrumentare, și cu care a lăsat

de înțeles că are o relație apropiată, în scopul de a-l determina pe acesta să nu-i

treacă în cazier vreo mențiune și să beneficieze de un tratament favorabil.

Fiind audiat cu privire

la această faptă, inculpatul atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății

a negat că i-ar fi pretins bani lui S.A.A. pentru a-i rezolva situația juridică

și a susținut că, deși a primit bani de la denunțător, a făcut-o în numele colegului

său, avocat C.I., care l-a asistat pe denunțător la rugămintea inculpatului la Serviciul

Furturi de Autovehicule, în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului

2 București, nr. 9556/P/2010, și căruia S.A.A. i-a datorat onorariul în cuantum

de 1.000 euro. De asemenea a afirmat că S.A.A. i-a remis avocatului C.I. 1000 de

RON, apoi i-a dat lui 1000 RON și 100 euro, tot pentru av. C.I., pentru a-i preda,

însă inculpatul i-a folosit în interes personal. Conform declarației inculpatului,

urmare a faptului că a fost deranjat de întârzierea în achitarea onorariului de

denunțător către av. C.I., deși S.A.A. s-a oferit să-i plătească diferența de onorariu

avocatului C.I., prin intermediul său, l-a refuzat pe denunțător, comunicându-i

că va plăti el, din resurse proprii banii datorați av. C.I., cu titlu de onorariu.

Martorul C.I. a declarat

că a stabilit un onorariu de 2.000 RON pe care S.A.A. urma să îl achite ulterior

și că l-a asistat la audiere pe acesta, lăsând împuternicirea la poliție: „Deși

eu stabilisem să ne întâlnim ulterior, S.A.A. nu m-a mai contactat, astfel că l-am

rugat pe inculpatul V.C. să ia legătura cu el. La scurt timp S.A.A. m-a sunat in

timp ce eram la tribunal și ne-am întâlnit pentru a-mi da o parte din bani. De asemenea,

ulterior acestui moment trebuia să ne întâlnim, insă m-a mai sunat o singură dată.

S.A.A. nu m-a mai căutat ulterior și am uitat de el. Precizez că S.A.A. mi-a achitat

numai jumătate din onorariul stabilit, respectiv 1.000 RON. L-am trecut pe imputernicire

și pe inculpatul V.C. pentru a mă substitui in situația in care nu ma puteam prezenta,

aspect pe care i l-am adus la cunoștință inculpatului V.C.. Nu l-am mai întrebat

ulterior pe V.C. ce s-a mai întâmplat in cauza respectivă și am considerat că 1.000

RON pentru audierea la care am asistat, este un onorariu suficient”.

În declarația sa, dată

în fața instanței, S.A.A. a afirmat că, dimpotrivă, nu a stabilit cu avocatul C.I.

onorariul total și că i-a dat cei 1.000 RON pentru audiere, iar restul urma să stabilească

pe parcurs.

Apărarea formulată de

către inculpat, chiar dacă s-a coroborat parțial cu declarațiile martorului C.I.,

a fost contrazisă de declarația denunțătorului, dată în cursul urmăririi penale,

și parțial cu aceea dată în cursul judecății, și în mod special de convorbirile

telefonice purtate între inculpat și martorul S.A.A. din care a reieșit că inculpatul

pretinde că a luat legătura cu alte persoane pentru a facilita angajarea martorului.

De asemenea, dacă discuția inițială cu martorul ar fi avut în vedere achitarea onorariului,

nu ar fi existat niciun motiv ca inculpatul să nege faptul că suma de bani pretinsă

a fost cerută în alt scop, și să afirme că martorul a înțeles în mod greșit destinația

acestei sume.

Și susținerea inculpatului

că a refuzat să primească diferența de bani pentru avocatul C.I., deoarece a fost

deranjat de întârzierea denunțătorului și că s-a oferit să plătească el din resurse

proprii onorariul colegului său, este neverosimilă.

De asemenea nu a existat

niciun motiv pentru ca inculpatul să ceară unei alte persoane să vorbească cu martorul,

pentru a-l presa să achite restul de onorariu, despre această persoană inculpatul

afirmând că este o cunoștință a sa, despre care își mai amintește doar că se numește

„C.”, pe care a instruit-o să-i comunice denunțătorului că se află împreună la birou

și să-i ceară banii.

În ce privește declarațiile

martorului S.A.A. date în fața instanței, în care acesta a revenit asupra celor

afirmate la urmărirea penală, Curtea le-a înlăturat parțial, având în vedere faptul

că nu s-au coroborat cu transcrierile convorbirilor telefonice, aflate la dosarul

cauzei.

S-a reținut, de asemenea,

că în data de 22 septembrie 2010, B.V. fiind audiat în calitate de martor a relatat

că avocatul V.C., cu care a discutat să-i asigure asistență juridică în Dosarul

nr. 3087/P/2010, i-a pretins 600 euro (susținând că deja îi dăduse procurorului

investit cu soluționarea dosarului lui), pentru a finaliza cauza mai repede, printr-o

soluție de netrimitere în judecată, așa încât să-și recupereze permisul de conducere.

Și acest martor a fost

chemat la sediul D.N.A. urmare a interceptării convorbirilor telefonice între acesta

și inculpat.

Astfel, în data de 23

martie 2010 martorul B.V. a fost depistat în timp ce conducea pe drumurile publice

un autovehicul având permisul de conducere suspendat, motiv pentru care i s-a întocmit

Dosarul penal nr. 3087/P/2010, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4.

În acest context, martorul

B.F. i-a recomandat denunțătorului un avocat „care are relații și este foarte bun”,

respectiv pe V.C.. În fața instanței, martorul a arătat că îl cunoștea pe inculpatul

V.C. prin fratele acestuia, care îi este prieten, motiv pentru care i-a dat numărul

de telefon al inculpatului V.C. lui B.V. cu scopul de a-l reprezenta într-un dosar.

B.V. l-a apelat, în cursul

lunii iulie 2010, pe inculpat și împreună au stabilit să se întâlnească în fața

Secției 11 Poliție din București. Martorul i-a expus inculpatului problema pe care

o avea, propunându-i să colaboreze în calitate de client-avocat și rugându-l să

se intereseze de dosar, să-i comunice dacă poate să reintre în posesia permisului

și întrebându-l totodată dacă poate să-l ajute. V.C. a fost de acord și l-a informat

pe denunțător că îl costă 1.000 euro, solicitându-i pe loc 150 euro. Deoarece B.V.

nu avea banii la el, s-a stabilit să-i achite ulterior. În aceeași zi, respectiv

în data de 15 iulie 2010, orele 17:14:24, denunțătorul i-a trimis un SMS inculpatului,

în care i-a comunicat numele său și datele dosarului „B.V.. Imediat l-a apelat pe

B.V., căruia i-a spus „am fost aici la parchetul Judecătoriei sector 4, acolo la

Colțea…” și l-a informat că de dosar se ocupă „un procuror așa subțirel, unu’ micuț…așa

slăbuț, brunețel” (ora 17:15:32).

Că inculpatul i-a promis

martorului mai mult decât să îl consilieze/asiste în dosarul respectiv a reieșit

din convorbirea telefonică ce a avut loc între inculpat și martor a doua zi, în

16 iulie 2010, ora 11:33:52, transcrierea aflându-se la dosarul de urmărire penală.

În cursul aceleiași zile,

martorul i-a remis inculpatului, în fața locuinței sale, suma de 150 euro, pentru

care nu i s-a eliberat chitanță.

În data de 21 iulie 2010,

la orele 12:42:10, inculpatul i-a propus lui B.V. să se vadă în ziua următoare ”

…să bem o cafea.Taman să…cu boieru’ ăla… o rezolvăm da? Poate chiar mâine! O.K?”,

sugerându-i va vorbi cu persoana care soluționează dosarul denunțătorului.

În 22 iulie 2010, inculpatul

l-a anunțat pe B.V.: „Vezi că vineri o să-ți vină acasă.”, „Până …lună cum am vorbit…Da?

Stai liniștit și…”.

În aceeași modalitate

de a acționa, inculpatul i-a dat de înțeles martorului că dosarul său va fi rezolvat

printr-o soluție de netrimitere în judecată, pe care o va primi acasă, spunându-i

inițial că va dura două zile, apoi câteva zile, apoi o lună.

După mai multe mesaje

ale denunțătorului, în care își arăta îngrijorarea că nu a primit răspunsul de la

parchet, tot în cadrul unei convorbiri telefonice, în 26 iulie 2010, orele 12:18:37,

inculpatul i-a comunicat denunțătorului că e la parchet și e făcută comunicarea

soluției dosarului lui, însă din cauza problemelor cu timbrele nu a fost trimisă.

Totodată i-a precizat că „nu, că-ți dai seama, a fost mai complicat, nu e așa simplu.

Eu am încercat cât am putut de repede și, în condițiile în care le-am …Nu vreau

să-ți spun…c-am pus de la mine să iasă mai repede”.

În datele de 28 iulie

2010, 29 iulie 2010, 05 august 2010 l-a reasigurat pe denunțător că a fost trimisă

comunicarea și îi va ajunge „scoaterea”, în 30 iulie 2010, a afirmat că „io-s aicea

la parchet. Stai puțin să vorbesc cu șefu’…și te sun”. De asemenea, fiind întrebat

dacă „se rezolvă” de către B.V., a precizat că „eu ți-am zis zece zile. Au trecut

până acum șaișpe…”, reiterând faptul că a plăti 600 euro pentru a se rezolva mai

repede - „Io am dat, din mâna mea am dat 600 de euro” și precizând că restul se

va plăti ”când primești tu, să pot să mă achit de obligații” (înregistrare convorbire

telefonică din data de 05 august 2010).

Ulterior inculpatul nu

a mai răspuns la telefon, astfel că B.V. a încercat să ia legătura cu el de pe un

alt telefon mobil, al martorului S.F.E.: „Precizez totodată că la un moment dat

am reusit sa vorbesc cu inculpatul de la telefonul unui alt prieten și inculpatul

mi-a spus ca problema mea o să se rezolve și să aștept, că o să primesc o hârtie

prin poștă. Nu imi amintesc dacă inculpatul mi-a promis ca îmi voi recupera permisul.

Intr-o convorbire telefonică inculpatul mi-a spus că a dat de la el 600 euro și

sa-i dau eu înapoi, dar mi-am dat seama ca sunt intr-un joc in care vrea doar sa

obțină bani de la mine.”

De asemenea, martorul

B.F. a arătat în fața instanței: „Cunosc de la martorul B.V. că inculpatul i-a cerut

o sumă de bani, cred că onorariu și cred că o sumă de 600 RON sau 150 euro din câte

îmi amintesc. B.V. a spus ca i-a dat inculpatului acești bani, dar nu in ziua in

care s-au întâlnit și au vorbit. Am aflat că nu au ajuns la nici o înțelegere

și că nu s-a făcut nimic pentru că martorul B.V. mă tot suna să imi spună că inculpatul

nu mai răspunde la telefon. I-am transmis inculpatului și fratelui său să răspundă

la telefon ca să știe martorul B.V. ce sa facă in continuare, dacă îl mai reprezintă

sau nu. Martorul B.V. mi-a reproșat recomandarea pe care i-am făcut-o, spunându-mi

ca dacă l-am recomandat eu, eu sunt răspunzător pentru banii dați. Nu cunosc dacă

inculpatul V.C. a făcut vreun demers pentru a-l asistat sau reprezenta pe martorul

B.V..”

Dându-și seama că a fost

păcălit, martorul B.V. a încercat să își recupereze suma de 150 de euro, după cum

a declarat în fața instanței: „I-am explicat problema mea cu permisul la prima întâlnire

și mi-a spus că o să se intereseze și o sa imi spună cât mă costă. Inculpatul mi-a

spus că o să mă coste 1000 euro. Nu cunosc procedurile și nu am stiut pentru ce

dau acesti bani. După ce i-am dat cei 150 de euro nu mi-a mai răspuns la telefon

și la un moment dat am mers la parchet să văd daca s-a ocupat cineva de dosarul

meu și mi s-a răspuns că nu a venit nici un avocat să se intereseze de acesta. După

ce am fost de 2-3 ori la parchet mi-am dat seama ca totul este o înșelătorie. (...)

Nu îmi amintesc ca inculpatul să imi fi spus in mod expres sau eu să îi fi spus

lui că doresc rezolvarea problemei permisului pe căi nelegale. Nu îmi amintesc ca

inculpatul sa imi fi spus ca imi va da chitanță pentru banii primiți. Cred ca mi-a

spus la un moment dat prin B.F. ca imi va trimite o chitanță, dar eu deja stiam

despre inculpat ca nu a fost la parchet și ca nu poate pleda pentru ca nu are taxele

plătite, lucru pe care l-am aflat de pe internet. Singurul lucru ce mă interesa

era să ma întâlnesc cu inculpatul și să imi recuperez suma de bani pe care i-am

dat-o. Aș fi discutat orice cu el la telefon, numai să reușesc să mă întâlnesc cu

el și sa imi recuperez banii.”

Inculpatul în cursul urmăririi

penale a negat că i-a promis lui B.V. că va interveni pe lângă procuror, arătând

că a avut o relație de avocat-client cu denunțătorul, care însă nu s-a materializat

într-un contract de asistență juridică, din cauza faptului că avea dreptul de exercitare

a profesiei suspendat și că s-a prezentat la sediul parchetului, unde s-a interesat

de dosar, aflând că este în lucru și că singurele discuții pe care le-a avut cu

denunțătorul au vizat durata de soluționare a dosarului, cu mențiunea că l-a avertizat

pe acesta că durata de soluționare a dosarului nu depinde de el.

În fața instanței inculpatul

a arătat că nu putea emite împuternicire avocațială pentru că în cursul urmăririi

penale B.V. nici nu avea nevoie de avocat, iar suma de 600 de RON era în realitate

destinată martorului B.F., deoarece i-a adus un client.

Afirmațiile inculpatului

au fost neverosimile și contrazise de declarațiile martorilor, de faptul că într-adevăr,

în Dosarul de urmărire penală nr. 3087/P/2010 inculpatul nu a efectuat niciun demers

(dosarul fiind înaintat în copie de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului

4), de conținutul convorbirilor telefonice între inculpat și martorul B.V., astfel

că susținerile sale nu au corespuns adevărului.

În același mod de a acționa

descris anterior, inculpatul l-a indus în eroare pe martor, spunându-i că îl va

reprezenta în dosar, deși nu avea drept de exercitare a profesiei, și dându-i de

înțeles că va interveni pentru o soluție de netrimitere în judecată, că a dat personal

suma de 600 de euro pentru ca o asemenea soluție să fie emisă de procuror, deși

nu avea o asemenea intenție, scopul său fiind doar de a obține sume de bani de la

martor.

Totodată s-a reținut că,

urmare a interceptării convorbirilor telefonice între inculpat și martora V.G.,

aceasta a fost solicitată să dea o declarație în data de 28 septembrie 2010, arătând

că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul unor colegi de la cazinou, stabilind

cu acesta să îi asigure asistență juridică în Dosarul nr. 10260/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, în care cei doi aveau calitatea

de părți vătămate.

În declarația dată la

parchet martora a arătat că inculpatul i-a pretins ei și prietenului său, R.I.A.,

în repetate rânduri sume de bani pentru achitarea unor mese pentru lucrătorii de

poliție și cei de la asigurări, pentru a-i determina pe aceștia să finalizeze mai

repede actele de daune, precum și cercetările în dosar.

Urmare a unui accident

rutier petrecut în data de 15 iunie 2009, ce a avut ca și consecințe vătămarea corporală

a lui R.I.A. și V.G., s-a format la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului

3 București, Dosarul 10260/P/2009, în care cei doi aveau calitatea de persoane vătămate.

În luna iunie 2009, V.G. și R.I.A. l-au angajat pe V.C., în calitate de apărător

ales, care a cerut și primit un onorariu de 500 euro.

Inițial inculpatul a încercat

rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei penale, având întâlniri cu autorul accidentului,

demers eșuat din cauza poziției acestuia. Ulterior, conform declarațiilor martorilor

nu s-a mai implicat în cauză, cei doi fiind nemulțumiți de lipsa vreunei strategii

de abordare a speței și de faptul că inculpatul nu îi însoțea la organele de poliție,

cu excepția unei audieri ce s-a desfășurat la începutul anului 2010. În continuare,

cu aceeași intenție de a obține sume de bani de la ei, și fără a avea gândul de

a face vreun demers, inculpatul în cursul anului 2010 a pretins mai mulți bani de

la V.G. și R.I.A., justificând acest lucru prin aceea că cei 500 euro pe care i-a

încasat, i-a folosit pentru a plăti mesele oferite organelor de poliție și lucrătorilor

de la asigurări, pentru a-i determina pe aceștia să grăbească soluționarea dosarului.

Acest fapt a rezultat

atât din declarațiile martorilor cât și din înregistrarea convorbirii telefonice

din data de 11 august 2010 ce a avut loc între inculpat și martora V.G., a cărei

audiere a avut loc în ședința publică din 22 martie 2012.

Conform declarațiilor

martorului R.I.A., în luna februarie 2010 acesta s-a întâlnit cu inculpatul la un

restaurant din București, pentru a-i înmâna o anexă pentru dosarul de la asigurări.

Cu acea ocazie, V.C. l-a invitat să ia loc la masa, la care stătea cu mai mulți

bărbați, care au început să discute despre accident și urmările acestuia și au analizat

documentele medicale aflate asupra martorului. Martorul R.I.A. a avut chiar o conversație

cu o persoană de sex masculin, despre care a dedus că este polițist.

La finalul conversației,

inculpatul i-a pretins suma de 200 RON, pentru a le achita consumația persoanelor

cu care se afla, lucrători de poliție, pentru ca aceștia să grăbească finalizarea

dosarului. Denunțătorul nu i-a dat banii ceruți, deoarece nu-i avea asupra sa.

Faptul că inculpatul a

pretins bani în mod repetat de la R.I.A. și V.G. pentru a achita mesele lucrătorilor

de poliție și celor de la societatea de asigurare, în scopul de a-i determina pe

aceștia să soluționeze mai repede dosarul denunțătorilor, a rezultat din dialogul

purtat de către V.C. cu V.G. în data de 11 august 2010:

„V.C.: nu mă, dar nu am

vrut nici un ban. I-am zis „bă vino-ncoa!” Vrea să facă mai urgentă cu asigurarea,

„vino, dai și tu o masă, nu-mi dai mie banii!”

V.G.: Da…

V.C.:”… le dai la un…”

V.G.: Da…

V.C.”Dai tu masa”. Nu-mi

dădea mie. „dai la unu’ la asigurări ca să facă treaba repede”. I-am spus…

V.G.: Pentru asigurări?

V.C.: Da. Asta i-am zis

„Mergem acolo și dai și tu o masă”

V.G.: Da. Pe mine m-a

luat așa puțin capu’, știi, și m-am enervat. Am zis „băi frate, stai puțin, durează

de un an dosarul acesta, nu s-a întâmplat nimic, pentru ce dracu, să tot fac să

dau mese la…”

V.C.: Da’ eu nu i-am cerut

io…n…nu i-am cerut eu…

V.G.:”la poliție și la

nu știu ce”

V.C.: Nu, nu. Nu era vorba

de poliție.

V.G.:Pe mine m-a luat

capu’ atunci.

V.C.: A fost vorba să

dau la asigurări ca să-i urgenteze, nu? Poate că nu și-a dat seama.

(…)

V.C.. A că „mă-mprumut

de la un prieten”. Bine. I-am zis o dată…cum se mișcă…

V.G.: Din ce mi-a spus

el am înțeles că „domne că tre’ să mai dăm mese la polițiști” că nu știu ce, cu

dosaru’ ș-așa mai departe.

V.C.: Nu, nu s-a pus problema

de polițiști.

V.G.: Și m-am enervat

și am zis da stai frate, da’ până la urmă câte mese…

V.C.: Nici nu s-a pus

problema de mese că n-a dat nicio masă. A dat un onorariu de 500 de dolari care,

din banii ăia, crede-mă din banii ăia am dat eu mai mult decât ar trebui să dați

voi.

V.G.: Păi da, dar așa

am discutat la început, nu? Aia să faci, să dai mese nu știu ce…”

Inculpatul nu a recunoscut

că le-a pretins bani denunțătorilor pentru a oferi mese lucrătorilor de la asigurări,

ci doar că a primit un onorariu de 500 euro, aspect contrazis de înregistrarea conversației

pe care a avut-o cu V.G., în cadrul căreia explica că i-a cerut bani lui R.I.A.

pentru a-i determina pe funcționarii indicați să urgenteze dosarul de asigurări

al acestuia.

Nici în fața instanței

inculpatul nu a recunoscut pretinderea sumelor de bani, afirmând că a renunțat să

facă vreun demers în dosar din cauza atitudinii pasive a celor doi martori.

Din probatoriul administrat

a rezultat însă că, în același mod de a acționa descris anterior, inculpatul le-a

pretins martorilor în perioada ianuarie-septembrie 2010 sume de bani cuprinse între

50 și 300 RON pentru a asigura mese cu lucrătorii de poliție și cei de la societatea

de asigurare, în scopul de a-i determina pe aceștia să finalizeze cercetările cu

celeritate. În realitate, inculpatul nu a avut nicio intenție în acest sens, ci

să folosească banii pentru sine; este evident că și cu ocazia întâlnirii cu martorul

R.I.A. la restaurant, inculpatul a încercat să obțină de la acesta o sumă mică de

bani, cu scopul de a-și achita consumația, încercând astfel să îl păcălească pe

martor. Nu a fost exclus ca și de această dată inculpatul să fi recurs la persoane

ce nu au avut calitatea de polițiști - așa cum a făcut cu S.A.A. - pentru a-i induce

martorului ideea că într-adevăr a avut relații cu polițiști, prezenți la masă.

S-a susținut de către

apărare că probele obținute au fost nelegale, prin presiuni asupra martorilor, intimidați

și amenințați cu punerea în mișcare a acțiunii penale.

Atitudinea martorilor

S.A.A., B.V., V.G. și R.I.A. a fost ușor de înțeles, deoarece niciunul dintre aceștia

nu a avut inițiativa proprie de a se prezenta la parchet, pe de o parte pentru că

sumele de bani pretinse de inculpat au fost mici, iar pe de altă parte pentru că

știau că acesta le dăduse de înțeles că va acționa nelegal astfel că martorii au

preferat să evite sesizarea autorităților. Mai mult, Curtea a putut constata, cu

ocazia audierilor, că nici martora V.G. nici martorul R.I.A., neavând pregătire

juridică și nici contact cu autoritățile, nu au luat în serios faptul că s-au aflat

în fața instanței, fiind vizibil deranjați de situația de a da declarații.

Instanța a procedat la

coroborarea declarațiilor date de martori pe tot parcursul procesului penal, neexistând

nici un motiv pentru a se considera că aceste declarații ar fi nelegal obținute,

cu atât mai mult cu cât s-au coroborat cu transcrierile convorbirilor telefonice.

Sub aspectul încadrării

juridice dată faptelor comise de inculpatul V.C. s-a reținut că:

Fapta inculpatului V.C.,

de a-i pretinde denunțătorului, în cursul lunii noiembrie 2009, sume de bani, din

care în perioada noiembrie 2009-ianuarie 2010, a primit 4.500 euro, dând de înțeles

că va interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea dosarului în care

era judecat în stare de arest preventiv fiul său C.V., magistrați față de care a

lăsat să se creadă că are influență, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din

Legea nr. 78/2000; Curtea a constatat că, deși inculpatul a indus în eroare pe martor,

neavând intenția de a face vreun demers, fapta a