ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 112 din data de 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre alte dispoziții, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. din art. 7 din Legea nr. 39/2003 în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din vechiul C. pen. și s-a dispus condamnarea a 23 de inculpați, printre care, condamnarea:
inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de lege, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., astfel:
- în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. anterior și la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii informatice prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii informatice prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii informatice prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpata B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
În condițiile prevăzut art. 71 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatei, pe toată durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 65 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatei, pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, începând de la 14 martie 2013 la 27 aprilie 2014 și de la 27 aprilie 2014 la 18 iunie 2015.
inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de lege, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., astfel:
- în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii aderare la un grup infracțional organizat și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în referire la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare a influenței prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 9 din aceeași lege și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior și la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. anterior și la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior;
- la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare a influenței prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 9 din aceeași lege și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
În condițiile art. 71 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului, pe toată durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzut de dispozițiile art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 65 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului, pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, începând de la 14 aprilie 2013 la 27 aprilie 2014 și de la 27 aprilie 2014 la 18 iunie 2015.
inculpatului C., pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare a influenței, în formă continuată, în temeiul art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 din noul C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 65 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului, pe timp de 3 ani, după executarea pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestului preventiv, începând de la 14 martie 2013 la 11 iunie 2013.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială a unor sume de bani de la inculpați, dintre care, de la inculpata B. suma de 2.500 euro și de la inculpatul A. sumele de 72.500 euro și 10.000 dolari SUA.
Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, printre care inculpatul A. la suma de 40.000 RON, B. la suma de 100.000 RON și inculpatul C. la suma de 5.000 RON.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice de interes că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției din data de 4 iulie 2013 au fost trimiși în judecată, printre alții, inculpații:
- B. care a comis următoarele fapte penale:
în cursul anului 2011, împreună cu inculpata D., a constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat inculpații A. și E., precum și inculpa F., gruparea fiind sprijinită de inculpații G., H. și de inculpatele I., J., în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție judiciară (prevăzute de art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000) și informatice (prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003), urmărind obținerea de beneficii materiale, context în care mituitorii sau cumpărătorii de influență au accesat practic, în mod direct sau prin alte persoane interpuse, gruparea criminală prin intermediul unuia dintre membrii acesteia, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
în cursul lunii decembrie 2012, în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte și în baza unei rezoluții infracționale unice, a ajutat-o pe inculpata D. să primească suma de 32.500 euro și, totodată, a promis acesteia să o ajute să primească, în ziua următoare, încă 15.000 euro, în condițiile în care D. a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. x/2012, având ca obiect contestația în anulare formulată de SC K. SA, Dosarul nr. x/2012, privind plângerea formulată de L. și Dosarul nr. x/2012, având ca obiect plângerea formulată de M.), faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. anterior și la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000;
în cursul lunii ianuarie 2013, în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, învestită în compunerea completului de judecată C8R al acestei instanțe, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte, a acceptat, prin intermediul inculpatului F., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunța o hotărâre favorabilă inculpatului N. în Dosarul nr. x/2010, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000;
în cursul lunii februarie 2013, împreună cu D., acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte, a acceptat, prin intermediul inculpatului F., promisiunea remiterii sumei de 60.000 euro, de la O., cu complicitatea inculpatei P. și a inculpatului Q., lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor învestiți în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru a-i determina să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N., în Dosarul nr. x/2010, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000;
la data de 14.01.2013, având calitatea de președinte al secției a II-a penale a Tribunalul București și de utilizator (ID 189) al sistemului informatic ECRIS de repartizare aleatorie a dosarelor, cu ocazia repartizării Dosarului nr. x/2010, privind pe inculpatul N., a introdus și a modificat date informatice (complexitate și parametri de timp), fără drept (cu depășirea limitelor autorizării), rezultând date necorespunzătoare adevărului, cu privire la caracterul aleatoriu al distribuirii, în scopul de a fi utilizate în vederea repartizării frauduloase a cauzei anterior menționate la singurul complet eligibil "C8R", compus din B., D. și R., faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni informatice, prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003;
la data de 27.11.2012, în calitate de președinte al secției a II-a penale a Tribunalului București și de utilizator (ID 189) al sistemului informatic ECRIS de repartizare aleatorie a dosarelor, cu ocazia repartizării Dosarului nr. x/2012, privind plângerea formulată de M. și L., a introdus și a modificat date informatice (parametri de timp), fără drept (cu depășirea limitelor autorizării), rezultând date necorespunzătoare adevărului, cu privire la caracterul aleatoriu al distribuirii, în scopul de a fi utilizate în vederea repartizării frauduloase a cauzei anterior menționate la completul său, care a fost singurul eligibil în intervalul de timp selectat, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni informatice, prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003;
la data de 27.04.2011, în calitate de președinte al secției a II-a penale a Tribunalului București și de utilizator (ID 189) al sistemului informatic ECRIS de repartizare aleatorie a dosarelor, cu ocazia repartizării Dosarului nr. x/2011, privind pe inculpatul C., a introdus și a modificat date informatice (parametri de timp), fără drept (cu depășirea limitelor autorizării), rezultând date necorespunzătoare adevărului, cu privire la caracterul aleatoriu al distribuirii, în scopul de a fi utilizate în vederea repartizării frauduloase a cauzei anterior menționate la singurul complet eligibil "C6-A și R", din care a făcut parte judecătorul D., faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni informatice, prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003.
S-a constatat că inculpata B. a comis infracțiunile anterior menționate în condițiile concursului real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
- inculpatul A. care a comis următoarele fapte penale:
în perioada 2011 - 2013, a aderat la un grup infracțional organizat constituit de inculpatele D., B. și din care au făcut parte E., F., G., H., J. și I., în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție judiciară (prevăzute de art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000) și informatice (prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003), urmărind obținerea de beneficii materiale, context în care mituitorii sau cumpărătorii de influență au accesat practic, în mod direct sau prin alte persoane interpuse, gruparea criminală prin intermediul unuia dintre membrii acesteia, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
în luna ianuarie 2013, a dat suma 1.500 euro inculpatului F., care a lăsat să se creadă că are influență asupra grefierilor din compartimentele registratură ale Tribunalului București, în vederea manipulării sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor penale, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare a influenței, prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 9 din aceeași lege.
în luna ianuarie 2013, împreună cu soția sa, inculpata I., acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte, a ajutat-o pe inculpata D., judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, să primească suma de 45.000 euro, provenită din suma de 150.000 euro, remisă de inculpatul O., în scopul pronunțării unei hotărâri favorabile inculpatului N., în Dosarul nr. x/2010, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior și la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000;
în perioada 20.01.2013 - 21.01.2013, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte, a ajutat-o pe inculpata I. să dea suma de 10.000 euro inculpatei D., care a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorului R., pentru a o determina să pronunțe o hotărâre favorabile inculpatului N., în Dosarul nr. x/2010, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de cumpărare a influenței, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000;
în perioada iulie 2012 - martie 2013, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte, a pretins, atât în mod direct, cât și cu ajutorul inculpatei S., suma de 150.000 euro (pretinderea fiind ulterior modificată la 50.000 euro și, respectiv, 13.000 euro și, apoi, prin adăugarea sumei de 80.000 euro), din care a primit, direct și prin medierea aceluiași complice, sumele de 13.000 euro, 28.000 euro, 10.000 dolari SUA și 15.000 euro, precum și diferite bunuri, lăsate ca garanție în temeiul pretinderii, de la martorii denunțători T. și U., lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București și de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre de punere în libertate a denunțătorului, cercetat în Dosarul nr. x/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (două acte materiale), prevăzute de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;
în perioada august - noiembrie 2012, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte și în condițiile în care a primit de la coinculpatul O. suma de 150.000 euro, a ajutat-o, împreună cu inculpata I., pe inculpata D. să accepte promisiunea de remitere a unei sume de bani care nu a fost particularizată sub aspectul cuantumului, în scopul ca inculpata, prin folosirea calității sale de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, să faciliteze obținerea unei hotărâri de punere în libertate a inculpatului N. în Dosarul nr. x/2010, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior și la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000;
în perioada decembrie 2011 - februarie 2012, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte, a pretins și primit suma de 25.000 euro de la inculpata S., lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel București, secția I penală, pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre favorabilă inculpatului V. în Dosarul nr. x/2012, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000;
în perioada octombrie 2012 - februarie 2013, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care făcea parte și în condițiile în care a primit suma de 100.000 RON de la martora denunțătoare W., a ajutat-o, împreună cu inculpata I., pe inculpata D. să accepte promisiunea remiterii unei sume de bani neparticularizate, inculpata lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel București pentru obținerea unei hotărâri de punere în libertate a inculpatului X., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. xU.P./23.10.2012 emis de Tribunalul Ilfov, secția penală, faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. anterior și la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000;
în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care a făcut parte și în condițiile în care a primit suma de 25.000 euro de la martorele denunțătoare Y. și Z., a ajutat-o, împreună cu inculpata I., pe inculpata D. să accepte promisiunea remiterii unei sume de bani neparticularizate, pentru ca inculpata, folosindu-se de calitatea de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, să pronunțe o hotărâre de punere în libertate a inculpaților AA. și BB., faptă ce s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior și la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000.
S-a constatat că inculpatul A. a comis infracțiunile anterior menționate în condițiile concursului real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
- inculpatul C. care a comis următoarea faptă penală:
- în cursul lunii februarie 2013, în condițiile în care a primit suma de 21.000 euro și produse alimentare și de altă natură, în valoare de 380 RON, de la CC., l-a ajutat pe acesta, prin intermediul martorei denunțătoare DD., să dea suma de 11.000 euro (în două tranșe, de 1.000 euro și, respectiv, 10.000 euro) și produsele anterior menționate inculpatei E., care, fiind ajutată de inculpatul G., a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București, pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre favorabilă inculpatului EE. în Dosarul nr. x/2013, faptă ce s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de cumpărare a influenței, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior.
Prima instanță a mai reținut, referitor la atitudinea de nerecunoaștere a cinci dintre inculpații trimiși în judecată, respectiv D., B., A., I. și FF., că a intrat în contradicție vădită cu poziția celorlalți 18 inculpați care au recunoscut comiterea faptelor și legăturile directe și nemijlocite cu cei dintâi, mijloacele de probă administrate în timpul urmăririi penale incriminându-i în mod direct și nemijlocit pe inculpați.
S-a constatat că, în faza cercetării judecătorești, inculpații care nu au recunoscut comiterea faptelor, nu au reușit prin mijloacele de probă solicitate, încuviințate și administrate să combată celelalte probe ale dosarului, să evidențieze o altă situație de fapt, prin înlăturarea probelor ce au fost administrate în timpul urmăririi penale.
În ceea ce privește infracțiunile vizând încălcarea dispozițiilor legale referitoare la repartizarea aleatorie a dosarelor, instanța de fond a considerat că nu este necesar să realizeze o analiză exhaustivă și amănunțită a acestei probleme, fiind evidențiat rezultatul anchetei dispuse de C.S.M. în cadrul Tribunalului București, precum și măsurile luate, și anume unificarea celor două secții penale (practic dispariția unei instanțe de judecată, având în vedere că o secție este considerată și funcționează ca o instanță separată), care, în opinia primei instanțe exprimă faptul că, pentru eliminarea acelor situații ilegale, se impuneau măsuri urgente și drastice.
După analizarea și verificarea întregului material probator administrat în cauză, a apărărilor, susținerilor, motivelor și argumentelor fiecărui inculpat, prima instanță a constatat și a reținut că, dintre cei 23 de inculpați trimiși în judecată, 18 au recunoscut comiterea faptelor, încadrarea juridică dată acestora de către organul de anchetă penală și mijloacele de probă administrate pentru dovedirea vinovăției lor, iar în timpul cercetării judecătorești nu au solicitat decât probe în circumstanțiere.
Față de inculpații: E., G., H., C., O., P., S., F., J., Q., GG., HH., II., JJ., CC., KK., LL. și MM., instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., luând act că aceștia au solicitat judecarea în condițiile procedurii penale simplificate.
În ceea ce îi privește pe inculpații D., B., A., I. și FF., prima instanță a reținut că aceștia nu au recunoscut comiterea infracțiunilor.
Date fiind cele menționate, arătate și expuse, precum și mijloacele de probă administrate în timpul cercetării judecătorești, prima instanță a reținut întru totul situația de fapt descrisă prin actul de inculpare a celor 23 de inculpați, despre care a arătat că întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, texte de lege enunțate în ședință publică și în temeiul cărora, s-a arătat că inculpații urmează să răspundă penal.
Prin Decizia penală nr. 135/A din data de 30 mai 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, s-au admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de către inculpații B., A. și C. împotriva Sentinței penale nr. 112 din data de 16 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2013.
A fost casată în parte sentința apelată și, în rejudecare, printre alte dispoziții:
S-a schimbat încadrarea juridică a celor trei infracțiuni de complicitate la luare de mită prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior și art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 (prezentate în rechizitoriu) reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpații A. și I., într-o singură infracțiune de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei B., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 C. pen. anterior și la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatei B., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei B., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 257 C. pen. anterior și la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei B., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii informatice.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei B., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii informatice.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei B., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În temeiul art. 48 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii informatice.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei B., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpata B. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei B. pe toată durata executării pedepsei rezultante drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B., perioada reținerii, a arestului preventiv ori a arestului la domiciliu, începând de la data de 14 martie 2013 până la data de 18 iunie 2015.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) -profesia de avocat din C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului A., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din C. pen. anterior.
În temeiul art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat, din C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului A., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din C. pen. anterior.
În temeiul art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din Cod penalul anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului A., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din C. pen. anterior.
În temeiul art. 26 C. pen. anterior art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) -profesia de avocat din C. pen. anterior, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (punctele 3.3, 3.6, 3.9 din rechizitoriu).
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului A., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din C. pen. anterior.
În temeiul art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 C. pen. anterior și la art. 7 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din C. pen. anterior, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului A., pe toată durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din C. pen. anterior.
În temeiul art. 61 raportat la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (profesia de avocat) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare a influenței.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului A. pe toată durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (profesia de avocat) C. pen. anterior.
În temeiul art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din C. pen. anterior, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de cumpărare a influenței.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului A. pe toată durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (profesia de avocat) C. pen. anterior.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (profesia de avocat) C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului A. pe toată durata executării pedepsei rezultante drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) - profesia de avocat din C. pen. anterior.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, începând de la data de 14 aprilie 2013 până la data de 18 iunie 2015.
În temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. și art. 35 alin. (1), art. 41 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de cumpărare a influenței, în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 cu aplicarea art. 864 C. pen. anterior, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 135/15.02.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1845/28.02.2012 a Curții de Apel București, care a fost adăugată la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie, în final inculpatul C. urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 14 martie 2013 până la data de 15 martie 2013, de la data de 20 martie 2013 până la data de 17 iunie 2013, respectiv de la data de 9 martie 2011 până la data de 10 martie 2011 și de la data de 28 martie 2011 până la data de 25 aprilie 2011.
În temeiul dispozițiilor art. 19, art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 118 lit. a), b), e) C. pen. anterior, art. 254 alin. (3), art. 255 alin. (3), art. 257 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv a dispozițiilor art. 112 lit. b), e), art. 292 alin. (4), art. 289 alin. (3), art. 290 alin. (5) și art. 291 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea specială, printre altele, a următoarelor sume de bani:
- de la inculpata B. - 2.500 euro;
- de la inculpatul A. - 72.000 euro și 10.000 dolari SUA.
S-a dispus restituirea tuturor bunurilor mobile, cu excepția sumelor de bani supuse confiscării, bunuri ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate în prezenta cauză, care nu constituie mijloace de probă în cauza pendinte sau în cauzele disjunse prin rechizitoriul nr. x/2012 emis la data de 4 iulie 2013 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției.
Au fost menținute măsurile asiguratorii luate în cursul procesului penal (dispuse prin ordonanțele procurorului din data de 22 mai 2013), inclusiv față de inculpata B. - până la concurența sumei 2.500 euro.
S-au menținut măsurile asiguratorii luate în cursul procesului penal (dispuse prin ordonanțele procurorului din data de 22 mai 2013) față de inculpatul A., inclusiv asupra bunurilor comune ale soților A. și I. - până la concurența sumelor de 72.000 euro și 10.000 dolari SUA.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, dacă nu contravin deciziei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a menționat că analiza cauzei și a motivelor de apel va fi realizată pornind de la constatarea că procedura simplificată este aplicabilă și inculpaților A. și I., care au solicitat încă de la instanța de fond, alături de alți 18 inculpați, ca judecata să fie efectuată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. De aceea, motivarea instanței de apel a avut în vedere existența unui număr de 20 de inculpați, dintre cei 23 trimiși în judecată, care au solicitat ca judecata să fie efectuată în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (procedura simplificată nu s-a aplicat în ceea ce-i privește pe inculpații D., B. și FF.).
Prin decizia pronunțată, pornind de la motivele apelanților, instanța de apel a analizat: critici referitoare la lipsa considerentelor ce au condus la soluția pronunțată de către instanța de fond și omisiunea pronunțării asupra unor fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată; critici referitoare la nulitatea probelor; critici referitoare la tipicitatea faptelor; critici referitoare la interpretarea probelor și soluția instanței de fond referitoare la vinovăția inculpaților; critici referitoare la individualizarea pedepselor; critici referitoare la măsurile asiguratorii, la confiscările speciale și la cheltuielile judiciare.
În urma propriului demers de evaluare, instanța de apel a reținut, printre alte considerente, că probele evidențiază faptul că, în cadrul grupului infracțional organizat, inculpatele B. și D. - judecători la Tribunalul București, erau liderii planului infracțional ce avea ca scop obținerea de hotărâri judecătorești favorabile, ce a presupus complicitatea inculpaților F. grefier-arhivar, A. - avocat și E. pentru obținerea promisiunilor implicite din partea persoanelor interesate de oferire a unor sume de bani și a sprijinului inculpaților G., I., H. și J., care au transmis nemijlocit sumele primite.
În baza probelor administrate, cu accent pe cele administrate în fața instanței de apel, s-a apreciat demonstrat faptul că, în perioada anterioară anilor 2011-2013, a preexistat un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care a acționat în mod coordonat în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție judiciară (prevăzute de art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000) și informatice (prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003), urmărind obținerea de beneficii materiale.
De asemenea, instanța de apel a reținut că indicarea inculpatelor B. și D., ca fiind cele care au inițiat constituirea grupării infracționale este indubitabil probată, rolul determinant și conducător fiind evident, iar această împrejurarea nu poate fi interpretată în sensul invocat de apărare, în condițiile în care modul de formulare a acuzațiilor nu este doar o chestiune adiacentă, subsidiară, ci reprezintă însuși obiectul procesului penal.
Analizând tipicitatea faptelor concordant cu acuzațiile formulate, instanța de apel a reținut că probele administrate demonstrează dincolo de orice îndoială că sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de trafic de influență ori de cumpărare de influență, așa cum au fost reținute de către instanța de fond în sarcina inculpaților D., B., A., I., E., G., H., C., O., P., S., F., Q., GG., HH., II., CC., KK., LL., MM..
În egală măsură, și sub aspectul infracțiunilor de dare și luare de mită, instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile de tipicitate, reținând că probele administrate sunt neîndoielnic în sensul existenței actelor de conduită și vinovăției inculpaților D., B., A., I., O., P., F., FF., JJ..
Referitor la răspunderea magistratului, au fost indicate prevederile art. 1 alin. (1) din Carta Universală a Judecătorului, și anume că independența judecătorului este indispensabilă unei justiții imparțiale și toate instituțiile și autoritățile naționale sau internaționale trebuie să respecte, să protejeze și să apere această independență.
Instanța de apel a arătat că, potrivit art. 94 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii.
Referitor la răspunderea civilă, cu titlu de premisă, s-a precizat că orice persoană care a cauzat alteia un prejudiciu trebuie să fie obligată a-l repara. Potrivit art. 1349 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. A fost menționat că fundamentul juridic al răspunderii civile a magistraților este reprezentat de art. 52 alin. (3) din Constituție, art. 1349 C. civ., art. 96 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 538 - 542 din C. proc. pen.
Au fost menționate și dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituția României, în conformitate cu care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare; răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.
De asemenea, au fost enunțate prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor: (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare; (2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență; (3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de C. proc. pen. (4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară; (5) Nu este îndreptățită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror; (6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice; (7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii; (8) Termenul de prescripție a dreptului la acțiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an.
S-a mai notat că, potrivit art. 542 - Acțiunea în regres: (1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541, precum și în situația în care statul român a fost condamnat de către o instanță internațională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 și 539, acțiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credință sau din culpă gravă, a provocat situația generatoare de daune sau împotriva instituției la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exercițiul profesiunii. (2) Statul trebuie să dovedească în cadrul acțiunii în regres, prin ordonanța procurorului sau hotărâre penală definitivă, că cel asigurat în condițiile alin. (1) a produs cu rea-credință sau din culpă gravă profesională eroarea judiciară sau privarea nelegală de libertate cauzatoare de prejudicii.
Deopotrivă, a fost menționat că răspunderea civilă include și ipoteza ulterioară condamnării statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și că această răspundere se întemeiază pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 și O.G. nr. 94 din 30 august 1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă.
Instanța de apel a precizat că, potrivit art. 1, statul are drept de regres împotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovăție, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotărâre a Curții sau prin convenție de rezolvare pe cale amiabilă, iar conform art. 3 răspunderea civilă a magistraților se stabilește în condițiile care vor fi reglementate prin Legea pentru organizarea judecătorească
Ca urmare, a arătat instanța de apel, răspunderea civilă a magistraților este reglementată expres și suficient pentru a da posibilitatea angajării sale reale. Judecătorul și, în general, magistrații, nu pot fi și nici nu sunt, la adăpostul unei imunități atunci când încalcă obligațiile legale, inclusiv cele deontologice, în condiții de rea-credință sau gravă neglijență.
Referitor la răspunderea disciplinară, s-a specificat că Legea nr. 303/2004 reglementează un număr larg de abateri disciplinare (art. 99) și procedura de urmat pentru angajarea răspunderii magistratului.
Cu privire la jurisprudența vizând magistrații, instanța de apel a subliniat că nimeni nu este mai presus de lege, iar orice conduită infracțională are vocația de a angaja răspunderea penală. S-a precizat că dovedirea conduitei infracționale, cu consecința angajării răspunderii penale, nu periclitează independența ori buna funcționare a instituției ori autorității din care făptuitorul face parte, ci o conservă și consolidează. Totodată, s-a arătat că jurisprudența conduce la concluzia posibilității cercetării și angajării răspunderii penale a magistratului în contextul activității specifice (în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 216/A din 14 iunie 2017, Dosar nr. x/2014).
În ceea ce privește răspunderea penală, ca formă a răspunderii juridice, a fost precizat că are un unic temei, infracțiunea și presupune restabilirea ordinii de drept încălcate prin fapta săvârșită.
Instanța de apel a arătat că jurisprudența conduce la concluzia posibilității cercetării și angajării răspunderii penale a magistratului în contextul activității specifice.
În cauza pendinte, a reținut instanța de apel, conduita ilicită a inculpatelor D. și B. a condus la formularea unor acuzații în materie penală, obiectul acuzației fiind comiterea unor multiple infracțiuni de trafic de influență, de luare de mită și de fraudare a sistemelor informatice de repartizare aleatorie a aplicației ECRIS, în condițiile constituirii și existenței unei grupări infracționale organizate. Instanța de apel a reținut că eventuala abaterea a inculpatelor de la normele ce guvernează profesia, care ar putea angrena răspunderea disciplinară, nu exclude răspunderea penală.
În concordanță cu acuzațiile formulate, așa cum au fost descrise în actul de sesizare, instanța de apel a reținut, apreciind corectă constatarea primei instanțe, că toate condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă sunt îndeplinite în cazul inculpaților D., B., A., E., G., H., C., O., P., S., F., I., Q., GG., HH., II., FF., JJ., CC., KK., LL., MM..
Instanța de apel a constatat că nu există niciun element de dubiu, de îndoială, cu privire la elementele de fapt ori cu privire la vinovăția inculpaților și a a apreciat probatoriul ca fiind apt a face dovada certă a conduitei infracționale.
A