ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 751/2013

Asupra recursurilor penale de față, constată și reține următoarele: Prin sentința penală nr. 20 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 5455/101/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru fapta comisă de inculpatul B.V. în dauna părții vătămate V.V. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V., la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane față de părțile vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V.

și I.C. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, care s-a executat în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen. În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V., la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane față de partea vătămată V.V.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a executat în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen. În baza art. 33 lit. a) rap.

la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului B.V., prin prezenta sentință, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale, în condițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului B.V. prin prezenta sentință, interzicându-i acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani, care s-a executat în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen. În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii, din data de 26 martie 2010, ora 15,00 și până la data de 27 martie 2010, ora 15,00. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.V. a sumei de 5880 euro, consemnată la casieria DIICOT – Structura Centrală, conform chitanței din 28 aprilie 2010 (aflată la fila 93 d.u.p.). În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile V.V., I.D., I.M., M.V. A fost obligat inculpatul B.V.

la plata sumei de 2000 euro, cu titlu de daune morale față de partea civilă V.V.; 1000 euro, cu titlu de daune morale față de partea civilă I.D.; 1000 euro, cu titlu de daune morale față de partea civilă I.M.; 1500 euro, cu titlu de daune morale față de partea civilă M.V. S-au respins ca nedovedite cererile de acordare a unor daune materiale formulate de părțile civile V.V., I.D., I.M., M.V. S-a luat act de faptul că, părțile vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C. și V.C. nu s-au mai constituit părți civile în prezenta cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.V. la plata sumei de 3400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Mehedinți, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.V., pentru infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 12 pct. 2 lit. a) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33-34 C. pen. Față de numita B.V., cercetată pentru infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2, lit. a) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative în sumă de 1.000 lei, iar cu referire la infracțiunea prev. de art. 12 pct. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., s-a dispus, față de aceeași inculpată, scoaterea de sub urmărire penală.

În actul de sesizare al instanței, s-a reținut că, la data de 28 septembrie 2009 ofițerii din cadrul S.C.C.O. Mehedinți, s-au sesizat din oficiu despre faptul că numiții B.V. și B.V., în cursul anului 2009, au racolat mai multe peroane din localitățile Scorila, Almăjel și Vânjuleț, persoane a căror stare materială precară era un fapt notoriu, cărora le-au promis un loc de muncă în Franța, în agricultură, dar, odată ajunse acolo, le-au obligat să practice cerșetoria în folosul lor. S-a mai arătat că, au fost identificate și audiate părțile vătămate V.V., persoană cu handicap fizic, cu ambele brațe amputate (filele 79-81), I.D., fiul acesteia, I.M., persoană cu handicap gradul II (fila 84), C.J.

(fila 86), C.S. (fila 87), V.C. (fila 88), P.D. (fila 89), P.A. (fila 90), M.V. (fila 91), I.C. (fila 92) și L.I., persoană cu handicap (fila 73) și sora acestuia, L.M., de asemenea persoană cu handicap mintal (fila 72), ultimii doi fiind identificați cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpaților B.V. și B.V. (filele 53-55). În actul de sesizare a instanței s-a mai menționat că, în autoturismul proprietatea personală a inculpatului B.V., s-a descoperit o agendă în care erau trecute prenumele unor persoane care cerșeau și sumele obținute zilnic de acestea. Faptele, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, au fost dovedite conform mențiunilor din actul de sesizare al instanței, cu declarațiile părților vătămate, cu procesele-verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare și cu actele oficiale depuse la dosar.

În instanță, a fost audiat inculpatul B.V., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la fila 75 din dosar. Au fost audiate părțile vătămate V.V., L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., V.C., I.C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la filele 76, 77, 78 și 80, 79, 81, 82, 113 și 151 din dosar. A fost solicitată fișa de cazier a inculpatului, ce a fost comunicată prin înscrisul de la fila 92 din dosar. A fost efectuat și un referat de evaluare a inculpatului B., de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, ce a fost atașat la filele 106 – 108 din dosar. La fila 112 din dosar, inculpatul a depus o caracterizare a sa emisă de primarul comunei Vlădaia. În cauză nu a mai fost posibilă audierea celorlalte părți vătămate, deși acestea au fost citate inclusiv cu mandat de aducere.

Inculpatul a propus și i s-a încuviințat proba cu doi martori (S.C.M. și Z.M.C.), însă audierea acestora nu a mai putut fi realizată, deoarece între timp, martorii au plecat în străinătate, motiv pentru care s-a revenit asupra probei încuviințate. Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut că starea de fapt menționată în actul de sesizare a fost conformă cu cea care a rezultat din ansamblul probatoriului administrat în cauză, respectiv că într-adevăr în lunile mai și iunie 2009 inculpatul B.V. a racolat mai multe peroane din localitățile Scorila, Almăjel și Vânjuleț, persoane a căror stare materială precară era un fapt notoriu, cărora le-au promis un loc de muncă în Franța, în agricultură, dar, odată ajunse acolo, le-au obligat să practice cerșetoria în folosul lor.

S-a reținut că dintre persoanele ce au fost racolate și transportate în Franța, în localitatea Clemont, unde au cerșit pe străzi în folosul material al inculpatului s-au numărat și părțile vătămate menționate în actul de sesizare. Astfel, cu excepția părții vătămate V.V. (care a plecat în Franța cu un autocar, împreună cu inculpatul B. și cu soția sa, împreună cu soția sa B.V., în data de 20 iunie 2009), toate celelalte părți vătămate au plecat în Franța în luna mai 2009, cu un autoturism condus de inculpatul B. În plus, la această din urmă faptă a participat inculpatul, împreună cu soția sa, astfel că în speță s-a reținut și incidența disp. art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Din actele de la dosarul cauzei s-a mai reținut că parte din părțile vătămate identificate au prezentat o serie de disfuncționalități psiho/fizice.

Astfel, numita V.V., persoană cu handicap fizic – având ambele brațe amputate (conform mențiunilor din înscrisurile de la filele 80 – 83 d.u.p.); numitul I.M., era o persoană cu handicap gradul II (conform mențiunilor de la fila 76 d.u.p.); numiții L.I. și L.M. erau persoane cu handicap mintal (conform mențiunilor din înscrisurile de la filele 67- 69, 73, 77 d.u.p.). S-a mai reținut că deși inculpatul nu s-a aflat în relații de rudenie cu ultimele două părți vătămate menționate și nu a avut obligații legale de întreținere a acestora, cu ocazia percheziției efectuate în cursul urmăririi penale la domiciliul său, au fost identificate și aceste două părți vătămate. S-au avut în vedere ca fiind concludente în acest sens mențiunile din plângerile formulate de părțile vătămate C.J.

(f. 6 d.u.p.), I.M. (f. 7 d.u.p.), P.A. (f. 8 d.u.p), din declarațiile date de părțile vătămate P.A. (la filele 9-10 și 90 d.u.p.), P.D. (de la filele 11-13 și 89 d.u.p.), C.J. (de la filele 14-16 și 86 d.u.p.), C.S. (de la filele 17-19 și 87 d.u.p.), L.I. ( f. 78 d.u.p.), V.V. (de la filele 79 d.u.p. și 76 dosar instanță), I.D. (de la fila 83 d.u.p.), V.C. (de la fila 88 d.u.p.), M.V. (de la fila 91 d.u.p.), I.C. (de la fila 92 d.u.p.), din procesul verbal de percheziție domiciliară și planșele fotografice realizate cu acea ocazie (de la filele 53-64 d.u.p.). S-a constatat că din procesul verbal de la fila 84 d.u.p. și din certificatul de încadrare în grad de handicap (de la fila 76 d.u.p.) s-a reținut că numitul I.M.

a suferit traume psihice și fizice din partea inculpatului B.V., constând în: punerea sa la cerșit în Franța, prin magazine, în parcuri, pe străzi. Din aceleași înscrisuri s-a mai reținut că banii obținuți erau luați de inculpatul B.V., persoană care l-a strâns de gât pe partea vătămată, deoarece ascunsese în ciorapi o parte din banii pe care i-a cerșit. Astfel, deși în cursul judecății cu excepția numitei V.V., toate celelalte părți vătămate ce au putut fi audiate, nu au mai declarat că ar fi fost obligate să practice cerșetoria în folosul inculpatului B., tribunalul a înlăturat ca nesincere depozițiile acestora din faza de judecată, deoarece declarațiile acestora din cursul urmăririi penale au fost date în prezența apărătorului inculpatului, iar părțile vătămate nu au oferit o explicație rezonabilă pentru retractarea declarațiilor date anterior în cauză.

S-a reținut că partea vătămată V.C. a arătat în declarația de la fila 113 din dosar că după aproximativ 2-3 zile de la data luării declarației de către procuror și-a dat seama că nu este bine ce a declarat la parchet, iar de acest lucru și-a dat seama după ce a discutat cu C.J. Tribunalul a apreciat că doar declarațiile date de toate părțile vătămate din cauza de față în cursul urmăririi penale au reflectat adevărul, deoarece s-au coroborat cu ansamblul probatoriului administrat în cauză, unele declarații au fost date în prezența apărătorului inculpatului B.; iar niciuna dintre părțile vătămate nu au oferit explicații rezonabile pentru schimbarea în cursul judecății a acestor depoziții. S-a mai reținut că părțile vătămate ce au fost audiate în fața instanței au arătat că tot ceea ce s-a consemnat în cuprinsul declarațiilor date la parchet a fost consemnat pe baza propriilor declarații, fără a se fi exercitat presiuni sau amenințări asupra lor cu acea ocazie.

Din fișa de cazier a inculpatului (aflată la fila 37 din dosarul instanței) a rezultat că acesta nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor fapte penale. Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți a rezultat că au fost identificați o serie de factori care pot favoriza dezvoltarea conduitei sale infracționale, cum ar fi faptul că nu recunoaște săvârșirea faptei, nu-și asumă responsabilitatea pentru aceasta, nu are loc de muncă și obține venituri în mod ilicit (din cerșetorie). Din același raport a reieșit că reintegrarea în societate a inculpatului a fost posibilă doar în măsura în care ar fi ocupat un loc de muncă stabil cu forme legale, și-a crescut rezistența la tendințele de obținere a banilor ilicit și a conștientizat pe deplin faptul că ușurința cu care s-a implicat în situații riscante l-a expus.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului care în luna mai 2009, prin fraudă a racolat pe părțile vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. și I.C. și le-a transportat în Franța, unde le-a obligat să cerșească în interesul său, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Tribunalul a reținut că fapta aceluiași inculpat care luna iunie 2009, împreună cu soția sa, B.V., prin fraudă (sub pretextul ajutării acesteia de a obține proteze performante prin intermediul bisericii și a statului francez) au racolat-o și au transportat-o în Franța pe partea vătămată V.V., unde i-au luat protezele de la mâini și au obligat-o să cerșească în interesul său (al inc.

B.), a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în dauna părții vătămate V.V. S-a reținut că pentru fapta comisă de numita B.V. față de această parte vătămată s-a dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală și a fost aplicată amenda administrativă în cuantum de 1000 lei, soluție ce nu a fost contestată pe calea prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. În aceste condiții, a reieșit că nici soția acestui inculpat nu a contestat starea de fapt mai sus reținută. Tribunalul a reținut că dat fiind faptul că în luna iunie 2009 inculpatul B. a săvârșit o singură infracțiune de trafic de persoane față de o singură parte vătămată, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (pentru fapta comisă de inculpatul B.V.

în dauna părții vătămate V.V.). S-a apreciat că fiecare dintre aceste fapte au fost săvârșite cu vinovăție sub forma intenției directe, în sensul că inculpatul a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos. Tribunalul a apreciat că nu se poate reține că inculpatul B. a comis o singură infracțiune de trafic de persoane în formă continuată față de toate părțile vătămate din cauza dedusă judecății, deoarece față de partea vătămată V.V. fapta a fost comisă în jurul datei de 20 iunie 2009, după ce acest inculpat transportase deja în Franța și le pusese să cerșească pe celelalte părți vătămate. Pe de altă parte, în ceea ce o privește pe această inculpată, s-a reținut și circumstanța agravantă prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 – deoarece această faptă a fost comisă de inculpat împreună cu altă persoană.

După cum s-a reținut și în decizia nr. XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție „infracțiunea de trafic de persoane, incriminată în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum și prin acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei, ce are autoritate asupra celei vizate să facă obiectul exploatării.” S-a mai reținut că valoarea socială apărată prin textele art. 12 din Legea nr. 678/2001 este dreptul la libertatea de voință și acțiune proprii fiecărei persoane.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 678/2001 prin exploatarea unei persoane se înțelege: „ e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului,” iar potrivit art. 42 alin. (1) din Constituție „Munca forțată este interzisă.” În cauza de față, prin supunerea părților vătămate – unele dintre acestea suferinde de un handicap fizic sau psihic – la o muncă forțată, în mod repetat, în scopul obținerii de avantaje material și profitând de situația specială în care se aflau acestea – fiind în imposibilitate de a se apăra și a se exprima în mod liber - inculpatul a săvârșit două infracțiuni de trafic de persoane. Având în vedere toate aceste aspecte, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în dauna părții vătămate V.V.

– și de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. – în dauna celorlalte părți vătămate . Dat fiind faptul că între timp Legea nr. 678/2001 a cunoscut o nouă modificare, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B.V. s-a reținut și aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., considerându-se că noile dispoziții sunt mai favorabile și de imediată aplicare. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în dauna părților vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V.

și I.C., la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere: limitele de pedeapsă prevăzută de lege, gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, necesitatea socială de a nu încuraja obținerea de avantaje materiale pe seama suferinței altor persoane și faptul că nu are circumstanțe atenuante (urmând a se reține în acest sens și a se face aplicația și a disp. art. 74 lit. a) și 76 alin. (1) lit. c) C. pen.). În aceste condiții, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu executare, a fost de natură a atinge scopurile prevăzute de art. 52 și 72 C. pen. Pentru infracțiunea 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în dauna părții vătămate V.V.

– la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere : limitele de pedeapsă prevăzută de lege, săvârșirea infracțiunii împreună cu o altă persoană, gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, necesitatea socială de a nu încuraja obținerea de avantaje materiale pe seama suferinței altor persoane și faptul că nu are circumstanțe atenuante (urmând a se reține în acest sens și a se face aplicația și a disp. art. 74 lit. a) și 76 alin. (1) lit. c) C. pen. ). În aceste condiții, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, cu executare, a fost de natură a atinge scopurile prevăzute de art. 52 și 72 C. pen.

S-a mai reținut că prin ordonanța din 26 martie 2010 s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 ore începând cu data de 26 martie 2010 ora 15,00 și până la data de 27 martie 2010, ora 15,00, astfel că în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din această pedeapsă durata reținerii dispuse în data mai sus menționată. Față de faptul că la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului s-a găsit suma de 5880 euro – despre care acesta a afirmat că a fost obținută din practicarea cerșetoriei împreună cu alți membrii ai familiei și cunoștințe (conform mențiunilor din procesul verbal întocmit cu acea ocazie și atașat la fila 54 pag 2 d.u.p.) - în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea acestei sume ce a fost consemnată la casieria DIICOT – Structura Centrală, conform chitanței din 28 aprilie 2010 (aflată la fila 93 d.u.p.).

Pe latura civilă a cauzei, s-a reținut că în faza de cercetare judecătorească doar unele din părțile vătămate s-au constituit părți civile (V.V., I.D., I.M., M.V.), restul arătând că nu mai au pretenții de natură materială de la inculpat sau neprezentându-se în instanță pentru a preciza dacă se constituie sau nu părți civile. Deși unele din părțile vătămate (V.V., I.D., I.M., M.V.) au solicitat și acordarea unor sume de bani cu titlu de daune materiale – reprezentând contravaloarea sumelor de bani obținute din practicarea cerșetoriei – iar pe baza probelor de la dosarul cauzei este cert că inculpatul B. a reținut și folosit în interes propriu astfel de sume de bani, instanța a dispus respingerea unor astfel de cereri, deoarece un astfel de prejudiciul nu a fost cert sub aspectul cuantumului său.

În cauza dedusă judecății, părțile vătămate ce au solicitat acordarea unor daune materiale nu au produs nici o probă din care să rezulte cu certitudine care a fost suma de bani pe care au realizat-o din practicarea cerșetoriei, sumă cea fost reținută de inculpat. S-au constatat însă întemeiate cererile de acordare a unor daune morale și au fost admise cererile tuturor părților vătămate (V.V., I.D., I.M., M.V.) care s-au constituit în acest sens părți civile, deoarece prin amăgirea lor și prin supunerea la activități imorale și degradante, li s-au cauzat fiecăreia în mod cert suferințe psihice și implicit un prejudiciu de ordin moral. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.V.

care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penal și pe fond, achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există, neexistând probe care să susțină acuzațiile respectiv că părțile vătămate au fost obligate să practice cerșetoria. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei cu aplicarea art. 81 C. pen. În apel instanța a dispus ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, fila 65, inculpatul nerecunoscând săvârșirea faptelor penale. S-a încuviințat proba testimonială solicitată de către inculpat în apărare, fiind audiați martorii B.M.P. și B.M.M., declarațiile acestora fiind consemnate șu atașate la dosarul cauzei (filele 117, 118). Totodată a fost ascultată partea vătămată M.V., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar – fila 139. În raport de declarația părții vătămate M.V.

instanța a dispus din oficiu audierea în calitate de martor a numitului I.M., soțul părții civile I.D. și tatăl părții civile I.M., care, deși legal citat conform procesului verbal de căutare nu a putut fi prezentat în instanță nici el și nici partea vătămată I.D., soția sa, fiind plecați în Franța, fără a li se cunoaște adresa. Prin decizia penală nr. 97 din 23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinței penale nr. 20 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 5455/101/2010. S-a desființat în parte sentința penală și rejudecând În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. S-au respins acțiunile civile formulate de către părțile civile V.V., I.D., I.M., M.V. A luat act că părțile vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C., V.C. nu s-au constituit părți civile. S-au menținut dispozițiile sentinței penale cu privire la schimbarea încadrării juridice. Cheltuielile judiciare la instanța de fond au rămas în sarcina statului. Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului, din care 1650 lei a reprezentat onorarii parțiale (1/2) avocat oficiu pentru părțile vătămate.

Pentru a pronunța această decizie, examinând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu art. 371 alin. (2) C. proc. pen. și art. 372 alin. (1) C. proc.

pen., Curtea a reținut și a constatat următoarele: În Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5 2 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.” Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: - vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; - sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; - la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”;

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare. Toate aceste cerințe au fost argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă. Inculpatul în apărarea sa, a arătat în mod constant nu a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat, acuzarea întemeindu-se în principal pe declarațiile părților vătămate, constituite părți civile, părți care în marea majoritate și-au modificat declarațiile.

Instanța de fond a apreciat ca nesincere de declarațiile date de părțile vătămate la instanță, constatând ca fiind conforme cu adevărul doar cele de la urmărirea penală, reținând că acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă, fără a preciza și identifica care sunt aceste mijloace de probă. Curtea din analiza actelor și lucrărilor dosarului a constatat următoarele cu privire la declarațiile părților vătămate: Părțile vătămate C.J.

și C.S., constituite părți civile în cauză, deși inițial în plângerile și declarațiile de la urmărirea penală au arătat că în luna iulie au fost înșelate de inculpat că vor merge la muncă în agricultură în Franța, acesta venind la ei și relatându-le aceste aspecte, ulterior fiind transportate cu autoturismul acestuia în Franța, dar acolo au fost cazați în corturi într-o parcare, obligați să cerșească, banii fiind însușiți de către inculpat, iar după 2 luni au fost abandonați în Franța, în fața instanței și-au schimbat declarațiile arătând că au cunoscut cu ce se vor ocupa în Franța, cerșind din proprie inițiativă pentru ei, precizând că „inculpatul nu ne-a pus pe nici unul dintre noi să cerșim” (fila 78 dosar tribunal).

Totodată partea vătămată C.J. a arătat că plângerile și declarațiile anterioare le-a dat în condițiile în care atât el cât și soția sa C.S. erau supărați pe inculpat întrucât acesta le vându-se un autoturism fără acte. Relatările părții vătămate C.J. au fost susținute de declarația soției sale partea vătămată C.S. I.M. a formulat la data de 1 octombrie 2009 o sesizare la poliție cu privire la faptul că în toamna anului 2008, inculpatul B.V. s-a prezentat la domiciliul său pentru a-l lua în Franța la lucru însă cu acesta plecând soția sa I.D. și fiul său I.M. ce prezenta un handicap de gradul II, aceștia fiind obligați să cerșească în Franța pentru inculpat. Părțile vătămate I.M. și I.D. nu au dat declarații în faza de urmărire penală, nici la instanța de fond, constituindu-se însă părți civile prin apărătorii desemnați din oficiu.

La urmărirea penală partea vătămată I.M. – ce prezintă un handicap de gradul II conform înscrisurilor existente la dosar – a fost ascultat de procuror în prezența unui consilier psihologic, aspectele relatate cu privire la faptul că a fost obligat să cerșească în Franța de inculpat și consecințele acestei acțiuni asupra sănătății sale, precum și actele de violență la care a fost martor săvârșite de inculpat asupra unei persoane ce cerșea pentru el fiind consemnate în procesul verbal de la fila 84 în dosarul de urmărire penală. Deși legal citați părțile civile I.M. și I.D. nu s-au prezentat la instanța de apel pentru a da declarații. Partea vătămată P.A. a formulat plângere penală la 25 septembrie 2009, susținând că ea și soțul său partea vătămată P.D., în cursul lunii iunie 2009 au fost racolați de inculpat să meargă la muncă în Franța, ulterior fiind obligați sub amenințare și violențe fizice de către inculpat să cerșească pentru el.

În declarațiile date la urmărirea penală cele două părți vătămate P.A. și P.D. (filele 89 – 70) au arătat că la plecarea în Franța inculpatul le-a promis că vor lucra ca zilieri la încărcat de mărfuri sau activități de menaj, că vor locui într-o casă a inculpatului și vor mânca la cantina săracilor, însă în realitate inculpatul i-a pus să cerșească pentru el timp de 2 luni, timp în care au dormit într-o parcare în localitatea Clermont Ferrand. Părțile vătămate P.A. și P.D. s-au constituit părți civile în cauză cu suma de câte 3000 euro, reprezentând banii pe care i-au obținut din cerșit, însușiți de către inculpat. La instanță părțile civile P.D. (fila 81) și P.A.

(fila 82 dosar tribunal) nu și-au mai susținut plângerile și declarațiile date la parchet arătând că motivul formulării plângerilor a fost faptul că erau la acea dată în relații conflictuale cu inculpatul, întrucât acesta nu le plătise suma de 300 euro contravaloarea lucrării efectuate de aceștia în mai 2008, la domiciliul inculpatului. Părțile vătămate P.D. și P.A. în declarațiile de la instanță au arătat că au plecat cu mașina inculpatului B.V. în Franța împreună cu soții C. și partea vătămată L.I., prețul transportului fiind 130 euro, și, negăsind de lucru în Franța, din proprie inițiativă au cerșit pentru a se întreține, banii fiind ținuți la ei, nefiind obligați de către inculpat nici ei, nici celelalte persoane ce l-au însoțit.

L.S. a formulat o sesizare la 25 septembrie 2009 al organele judiciare, în care a arătat că fratele său L.I. a fost dus la cerșit în Franța de inculpat, acesta profitând de faptul că fratele său are un handicap psihic, banii fiind însușiți de către inculpat. În declarația de la urmărirea penală (fila 78) partea vătămată L.I. a arătat că fiind o persoană cu handicap gradul II, după ce a fost internat la Direcția de Protecție a Copilului a fost luat în îngrijire de fratele său L.S. Întrucât a fost bătut de fratele său s-a mutat la unchiul său, inculpatul B.V., acesta ocupându-se întreținerea sa. Partea vătămată a arătat că el personal și-a manifestat dorința de a merge împreună cu inculpatul la cerșit în Franța, întrucât acesta i-a promis că-i va lua o casă din banii cerșiți, suma de 2000 euro astfel obținută fiind păstrară de inculpat.

În fața instanței (fila 77 dosar tribunal) partea vătămată L.I. nu și-a mai menținut declarația dată în faza de urmărire penală, precizând că nu mai are handicap, întrucât s-a vindecat, că a cerșit de bunăvoie în Franța, iar din banii câștigați, aproximativ 1500 euro, și-a cumpărat o casă în satul Almăjel. Partea vătămată V.C. în plângerea dată la urmărirea penală (fila 88) a arătat că a plecat împreună cu C.J. și familia P. cu mașina inculpatului în Franța pentru a munci în agricultură, inculpatul promițându-i că va dormi în casa sa din Franța. În Franța a fost dus la cerșit, dormind în corturi într-o parcare din localitatea Clermont Ferrand, banii fiind luați de inculpat. În cele două luni de zile a precizat că a strâns 1000 euro însă banii au fost însușiși de inculpat, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

La instanță (fila 113 dosar tribunal) partea civilă V.C. nu și-a mai menținut declarația inițială precizând că din proprie inițiativă a început să cerșească în Franța, întrucât nu a găsit de muncă, că a achitat inculpatului doar 130 euro, contravaloarea transportului în Franța, fără a fi obligat să cerșească pentru inculpat. Partea vătămată M.V. în declarația dată la urmărirea penală (fila 91), a arătat că în ianuarie 2009 inculpatul a venit la el acasă și i-a propus să meargă împreună la cerșit în Franța, iar jumătate din banii obținuți timp de 3 luni la cerșit să-i dea inculpatului. După 2 luni a fost însă returnat de autoritățile franceze în România astfel că s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1500 euro, reprezentând jumătate din suma obținută din cerșit în Franța, rămasă la inculpat.

Audiat la instanța de apel (fila 139) partea civilă M.V. nu și-a mai menținut declarația dată la urmărirea penală, susținând că nu îl cunoaște pe inculpat, iar declarația de la urmărirea penală a fost dată în condițiile în care I.M., tatăl părții vătămate I.M., i-a promis bani pentru a da declarație împotriva inculpatului. Partea vătămată M.V. a precizat că știe că între inculpat și I.M. care își însoțea soția și fiul la cerșit în Franța au existat neînțelegeri cu privire la străzile pe care fiecare cerșea, astfel că aceștia erau în relații de dușmănie. Partea vătămată I.C. în declarația dată la urmărirea penală (fila 92), a declarat că în luna ianuarie 2009 a fost de acord să plece în Franța la cerșit cu inculpatul, jumătate din banii obținuți urmând să-i dea acestuia.

Partea vătămată a precizat că aici s-a întâlnit cu I.D. și I.M., toți fiind cazați într-o casă în care erau mai mulți țigani, ce se aflau la cerșit în Franța. Întrucât după aproximativ 2 săptămâni de cerșit a constatat că cerșește în fapt numai pentru inculpat a plecat în orașul Toulouse în martie 2009. Partea vătămată s-a constitui parte civilă în procesul penal cu suma de 2000 euro, contravaloarea banilor cerșiți. La instanța de fond (fila 160), partea vătămată a arătat că nu își menține declarația dată la urmărirea penală, precizând că a plecat singur în Franța la cerșit, aici a cerșit din proprie inițiativă pentru sine, întorcându-se singur în țară, și nu îl cunoaște pe inculpat. Partea vătămată V.V.

în declarația dată la urmărirea penală fila 79, dar și în declarația dată la instanța de fond, a arătat că fiind o persoană cu handicap fizic – o mână fiindu-i amputată – soții B. au venit la ea solicitându-i să-i însoțească în Franța unde i-au promis că prin intermediul autorităților franceze și cu sprijinul bisericii franceze poate să schimbe proteza cu o proteză performantă mobilă. Aceasta a arătat că a plecat în Franța cu autocarul împreună cu inculpatul și soția acestuia, ea plătindu-și singură transportul. În Franța a fost obligată să cerșească de către inculpat, dormind în cort într-o parcare din Clermont Ferrand, iar timp de trei luni a obținut din cerșit suma de 15.000 euro, banii fiind însușiți de inculpat.

Din această sumă inculpatul i-a dat 600 euro, sumă pe care a trimis-o în țară fostului soț numitul vizitiu I. Partea vătămată V.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 euro, despăgubiri civile la instanță a precizat că deși au existat razii ale autorităților franceze, nu a putut să ceară ajutor, întrucât nu cunoștea limba franceză. În declarațiile date la instanța de fond și apel, inculpatul a arătat că nu recunoaște faptele penale de care a fost acuzat precizând că pe soții C. și P., împreună cu I.D. – verișoara sa primară și fiul acesteia I.M. i-a transportat cu autoturismul său în Franța la cerșit el însuși ocupându-se cu cerșitul, această activitate fiind desfășurată de aceștia din proprie inițiativă.

De la aceștia nu a primit decât suma de 130 euro contravaloarea transportului și că pe nici una din părțile vătămate nu le-a pus să cerșească în folosul său. În legătură cu suma de 5880 euro găsită la percheziție asupra sa, a arătat că această sumă este a fratelui său, el păstrând acești bani. În ceea ce privește carnetul în care s-au găsit file cuprinzând diverse notări cu prenume sau nume și diferite cifre reprezentând sume de bani, a precizat că nu știe cine a scris numele sau prenumele iar o parte din sumele scrise, crede că sunt scrise de el, fără a putea preciza ce reprezintă. Martorii B.M.M. și B.M.P. au precizat că le cunosc pe părțile vătămate V.V. și soții C. aceștia cerșind în localitatea Clermont Ferrand care cerșeau din proprie inițiativă, locuiau într-o parcare în corturi, ca toți ceilalți, și între inculpat și părțile vătămate au existat neînțelegeri și o stare conflictuală cu privire la străzile pe care cerșeau.

Potrivit disp. art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Dispozițiile art. 69 C. proc. pen., prevăd că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Astfel, apărările inculpatului B.V. detaliate în declarațiile date la instanța de fond și apel, s-au coroborat cu declarațiile părților vătămate C.J., C.S., M.V., L.I., P.D., P.A. și I.C., date în faza de cercetare judecătorească, precum și declarațiile martorilor B.M.P. și B.M.C., propuși în apărare.

Din declarațiile acestora s-au reținut că nu a existat o recrutare și transportare prin fraudă sau înșelăciune a părții vătămate, cu scopul de a trage foloase materiale prin obligarea acestora prin violență fizică sau psihică, sau profitând de handicapul fizic al părților vătămate pentru a le exploata, respectiv de a desfășura activități de cerșit în folosul inculpatului. Astfel, potrivit probelor administrate în instanță, s-a reținut că părțile vătămate nu au fost induse în eroare asupra scopului deplasării în Franța, acestea au plecat la cerșit fără a fi induse în eroare cu privire la condițiile de locuit, au desfășurat activități de cerșit în orașul Clermont Ferrand, din proprie inițiativă în condițiile în care o parte din ei nu și-au găsit de lucru, au locuit într-o parcare din afara orașului Clermont Ferrant în corturi, la fel ca și inculpatul care desfășura aceleași activități de cerșit, banii obținuți de părțile vătămate nefiind însușiți de inculpat.

Filele prezentate în dosarul de urmărire penală (58-61) ca făcând parte dintr-un carnet găsit la inculpat, a cuprins nume și prenume care nu au aparținut nici uneia dintre părțile vătămate din prezenta caută, însemnările acestora fiind contestate de inculpat. Totodată, suma de bani de 5880 euro găsită la inculpat nu a putut constitui o dovadă certă de vinovăție, inculpatul negând că-i aparține, de altfel nefiind dovedit cu certitudine că această sumă provine din exploatarea părților vătămate prin obligarea la cerșit, iar confiscarea acestei sume pe motiv că ar rezulta din activitatea ilegală de cerșit desfășurată de inculpat, familia sa și cunoștințe ale acestora nu este întemeiată în condițiile în care inculpatul nu a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de cerșetorie prevăzută de art. 326 C. pen.

Declarațiile părții vătămate V.V. constituită parte civilă în cauză, precum și susținerile din plângerea formulată de I.M. în ceea ce privește pe I.D. și I.M., consemnările din procesul verbal de la fila 84 din dosarul de urmărire penală, neaudiați la instanță, la instanța de apel, constatându-se imposibilitatea audierii acestora, aceștia fiind plecați în Franța, fără a se cunoaște adresa, nu s-au coroborat cu alte mijloace de probă. Or, potrivit disp. art. 75 C. proc. pen., singurele declarații ale părții vătămate ori părții civile, nu pot constitui probe în procesul penal, putând servi la aflarea adevărului, ca probe, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pentru aceste considerente, instanța a constatat că în ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată fiind V.V., nu există probe certe care să susțină vinovăția inculpatului și să sprijine relatările singulare ale părții vătămate V.V. Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări, instanța și-a întemeiat convingerea vinovăției inculpatului pe probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare – paginile unui carnet cu nume, prenume (fără a exista identitate cu numele sau prenumele părților vătămate și civile) și înscrieri de sume de bani, găsite la inculpat precum și suma de bani 5880 euro ridicați de acesta cu ocazia percheziției, conform proceselor-verbale de percheziție și planșelor foto, consemnările din procesul verbal de la fila 84 din dosarul de urmărire penală, certificatele de handicap ale părților vătămate L.I.

și I.M., planșe foto ale părților vătămate ce prezintă dizabilitățile acestora (f.63- 64 și 82) declarația părții civile V.V. – nu au un caracter cert, nu sunt decisive, fiind incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (părți vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. și I.C. ) și de trafic de persoane, prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată V.V.).

Față de aceste împrejurări Curtea a apreciat că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo) cu atât mai mult cu cât marea majoritate a părților vătămate au revenit asupra declarațiilor, acuzarea fondându-se în principal pe declarațiile acestora, declarațiile și plângerile inițiale fiind motivate de aceștia de existența unei stări conflictuale cu inculpatul, recunoscută de acesta.

Instanța de apel a constatat că în cauză chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, astfel cum au fost menționate anterior, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu au existat – instanța de apel din oficiu dispunând audierea în calitate de martor a lui I.M., audierea acestuia fiind imposibilă întrucât este plecat în Franța împreună cu familia sa fără a i se cunoaște adresa – cum totuși îndoiala persistă în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, s-a apreciat că această îndoială este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție, urmând ca inculpatul B.V. să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. pentru săvârșirea celor două infracțiuni, respectiv infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nefiind întrunite elementele constitutive le infracțiunilor sub aspectul laturii obiective. Văzând disp. art. 346 C. proc. pen., art. 998 și 999 C. civ., s-au respins acțiunile civile formulate de către părțile civile V.V., I.D., I.M., M.V., ca neîntemeiate, neexistând legătură de cauzalitate între prejudiciul presupus, a fi produs, atât sub aspectul daunelor materiale cât și al daunelor morale, și acțiunile inculpatului. S-a luat act că părțile vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C., V.C.

nu s-au constituit părți civile. S-au menținut dispozițiile sentinței penale cu privire la schimbarea încadrării juridice, apreciindu-se că în raport de actele și lucrările dosarului, încadrarea stabilită de către instanța de fond în sensul înlăturării aplicării disp. art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată V.V.) a fost corect stabilită de către instanță. Pentru aceste considerente în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul inculpatului, s-a desființat hotărârea atacată urmând a se dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunile corect stabilite după schimbarea încadrării juridice de instanța de fond, hotărârea atacată urmând a fi reformată conform celor menționate mai sus.

Văzând și disp. art. 189 și următoarele C. proc. pen. cheltuielile judiciare la instanța de fond au rămas în sarcina statului, iar cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului, din care 1650 lei reprezintă onorarii parțiale (1/2 ) avocat oficiu pentru părțile vătămate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul B.V. În motivarea apelului parchetul a invocat incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.

și a susținut că soluția de achitare pronunțată de către instanța de apel este evident contrară actelor și probelor administrate, care conturează existența faptelor, participația și vinovăția inculpatului, ignorate de instanță, cu consecința pronunțării unei soluții contrare față de cea corectă care se impunea, respectiv de menținere a soluției de condamnare a inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Totodată, parchetul a invocat incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. pe motiv că, în mod greșit s-a dispus de către instanță restituirea sumei de 5880 ridicată de la inculpat și consemnată la casieria DIICOT –Structura centrală, conform chitanței de la dosar.

Recurentul inculpat B.V., prezent în instanță a arătat că își retrage recursul formulat și a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voință. Înalta Curte, analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu apreciază că recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse: Potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ”orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî (.) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”; principiu încălcat de către instanța de apel.

Pentru a se putea pronunța asupra temeiniciei acuzațiilor aduse inculpatului, Înalta Curte apreciază că, instanța de apel era obligată să administreze un probatoriu complet, pentru că numai printr-un asemenea procedeu se pot înlătura contradicțiile ce există între probe, îndoielile ce se pot ivi, pentru a se ajunge în final la certitudine. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., pentru a afla adevărul și a face o corectă aplicare a legii penale organele de urmărire penală și instanțele de judecată au obligația de a aprecia complet și just probele cauzei, neomițând la apreciere niciuna din probele administrate și legând operațiunea de apreciere cu alte operațiuni ale probațiunii – verificare și eventual, administrare de noi probe.

Pornind de la această regulă de bază ce guvernează procesul penal, Înalta Curte, apreciază că instanța de apel într-un mod facil și fără să se întemeieze pe examinarea probelor în ansamblul său, s-a limitat să procedeze la reaudierea părților vătămate și a doi martori propuși în apărare de către inculpat, fără să se preocupe să audieze și martorii din lucrări care nu au fost audiați de instanța de fond, fără să mai verifice dacă imposibilitatea de prezentare a acestora în fața instanței de fond a dispărut, raportat la faptul că la data la care s-a dispus audierea de către instanța de fond aceștia erau plecați la muncă în străinătate, aspecte în raport de care instanța de apel era obligată să verifice dacă aceste motive nu au dispărut.

Verificarea tuturor acestor aspecte ce țin de administrarea unui probatoriu complet se impuneau cu atât mai mult cu cât la domiciliul inculpatului, urmare a percheziției domiciliare efectuate, au fost găsite actele de identitate ale părților vătămate, certificatele lor de handicap, caietul cu însemnări și în care erau trecute sumele de bani încasate de la acestea; pentru că exigențele în aprecierea probelor, obligau instanța de control judiciar să administreze, să examineze și să analizeze fiecare element probator în parte, fără a omite vreunul, să verifice apoi mijlocul din care provine fiecare probă pentru a stabili valoarea ce i se poate acorda și să înlăture motivat anumite probe.

Doar procedând în acest mod, curtea de apel ar fi putut ajunge la o concluzie neechivocă, deci la certitudine cu privire la faptele cauzei, pentru că eventualele contradicții, în sensul neconcilierii unor probe cu altele cum este cazul declarațiilor părților vătămate care sunt diferite în fiecare etapă procesuală apoi, existența