ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 751/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 751/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

penale de față, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.

20 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 5455/101/2010,

în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din

infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit.

a) din Legea nr. 678/2001, pentru fapta comisă de inculpatul B.V. în dauna

părții vătămate V.V.

În baza art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin.

(1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 13 C. pen., a fost condamnat

inculpatul B.V., la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane față de părțile vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A.,

M.V. și I.C.

În baza art. 71 alin.

(1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la

grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului

de prescripție a executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 1 an, care s-a executat în conformitate cu prevederile art.

66 C. pen.

În baza art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art.

76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V., la 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane față de partea

vătămată V.V.

În baza art. 71 alin.

(1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la

grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului

de prescripție a executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a executat în conformitate cu prevederile art.

66 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor

aplicate inculpatului B.V., prin prezenta sentință, urmând ca acest inculpat să

execute pedeapsa închisorii cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu interzicerea

ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II a și lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei privative

de libertate, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la

intervenirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale, în

condițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 35 alin.

(3) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului B.V.

prin prezenta sentință, interzicându-i acestuia exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă de 2 ani, care s-a executat în conformitate cu prevederile art. 66 C.

pen.

În baza art. 357 alin.

(2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă

durata reținerii, din data de 26 martie 2010, ora 15,00 și până la data de 27

martie 2010, ora 15,00.

În baza art. 19 din

Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de

la inculpatul B.V. a sumei de 5880 euro, consemnată la casieria DIICOT –

Structura Centrală, conform chitanței din 28 aprilie 2010 (aflată la fila 93

d.u.p.).

În baza art. 14 C.

proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., s-au admis în parte acțiunile civile

formulate de părțile civile V.V., I.D., I.M., M.V.

A fost obligat

inculpatul B.V. la plata sumei de 2000 euro, cu titlu de daune morale față de

partea civilă V.V.; 1000 euro, cu titlu de daune morale față de partea civilă I.D.;

1000 euro, cu titlu de daune morale față de partea civilă I.M.; 1500 euro, cu

titlu de daune morale față de partea civilă M.V.

S-au respins ca

nedovedite cererile de acordare a unor daune materiale formulate de părțile

civile V.V., I.D., I.M., M.V.

S-a luat act de

faptul că, părțile vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C. și V.C. nu s-au

mai constituit părți civile în prezenta cauză.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul B.V. la plata sumei de 3400 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D.I.I.C.O.T. - Biroul

Teritorial Mehedinți, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a

inculpatului B.V., pentru infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 pct.

1 din Legea nr. 678/2001 și art. 12 pct. 2 lit. a) din aceeași lege, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33-34 C. pen.

Față de numita B.V.,

cercetată pentru infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2, lit. a) din Legea nr. 678/2001,

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi

administrative în sumă de 1.000 lei, iar cu referire la infracțiunea prev. de art.

12 pct. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., s-a

dispus, față de aceeași inculpată, scoaterea de sub urmărire penală.

În actul de sesizare

al instanței, s-a reținut că, la data de 28 septembrie 2009 ofițerii din cadrul

S.C.C.O. Mehedinți, s-au sesizat din oficiu despre faptul că numiții B.V. și B.V.,

în cursul anului 2009, au racolat mai multe peroane din localitățile Scorila,

Almăjel și Vânjuleț, persoane a căror stare materială precară era un fapt

notoriu, cărora le-au promis un loc de muncă în Franța, în agricultură, dar,

odată ajunse acolo, le-au obligat să practice cerșetoria în folosul lor.

S-a mai arătat că, au

fost identificate și audiate părțile vătămate V.V., persoană cu handicap fizic,

cu ambele brațe amputate (filele 79-81), I.D., fiul acesteia, I.M., persoană cu

handicap gradul II (fila 84), C.J. (fila 86), C.S. (fila 87), V.C. (fila 88), P.D.

(fila 89), P.A. (fila 90), M.V. (fila 91), I.C. (fila 92) și L.I., persoană cu

handicap (fila 73) și sora acestuia, L.M., de asemenea persoană cu handicap

mintal (fila 72), ultimii doi fiind identificați cu ocazia efectuării percheziției

domiciliare la locuința inculpaților B.V. și B.V. (filele 53-55).

În actul de sesizare

a instanței s-a mai menționat că, în autoturismul proprietatea personală a

inculpatului B.V., s-a descoperit o agendă în care erau trecute prenumele unor

persoane care cerșeau și sumele obținute zilnic de acestea.

Faptele, așa cum au

fost descrise în rechizitoriu, au fost dovedite conform mențiunilor din actul

de sesizare al instanței, cu declarațiile părților vătămate, cu

procesele-verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare și cu actele

oficiale depuse la dosar.

În instanță, a fost

audiat inculpatul B.V., declarația acestuia fiind consemnată în scris și

atașată la fila 75 din dosar.

Au fost audiate

părțile vătămate V.V., L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., V.C., I.C., declarațiile

acestora fiind consemnate și atașate la filele 76, 77, 78 și 80, 79, 81, 82,

113 și 151 din dosar.

A fost solicitată

fișa de cazier a inculpatului, ce a fost comunicată prin înscrisul de la fila

92 din dosar.

A fost efectuat și un

referat de evaluare a inculpatului B., de către Serviciul de probațiune de pe

lângă Tribunalul Mehedinți, ce a fost atașat la filele 106 – 108 din dosar.

La fila 112 din

dosar, inculpatul a depus o caracterizare a sa emisă de primarul comunei

Vlădaia.

În cauză nu a mai

fost posibilă audierea celorlalte părți vătămate, deși acestea au fost citate

inclusiv cu mandat de aducere.

Inculpatul a propus

și i s-a încuviințat proba cu doi martori (S.C.M. și Z.M.C.), însă audierea

acestora nu a mai putut fi realizată, deoarece între timp, martorii au plecat

în străinătate, motiv pentru care s-a revenit asupra probei încuviințate.

Analizând actele și

lucrările dosarului Tribunalul a reținut că starea de fapt menționată în actul

de sesizare a fost conformă cu cea care a rezultat din ansamblul probatoriului

administrat în cauză, respectiv că într-adevăr în lunile mai și iunie 2009

inculpatul B.V. a racolat mai multe peroane din localitățile Scorila, Almăjel

și Vânjuleț, persoane a căror stare materială precară era un fapt notoriu, cărora

le-au promis un loc de muncă în Franța, în agricultură, dar, odată ajunse

acolo, le-au obligat să practice cerșetoria în folosul lor.

S-a reținut că dintre

persoanele ce au fost racolate și transportate în Franța, în localitatea Clemont,

unde au cerșit pe străzi în folosul material al inculpatului s-au numărat și

părțile vătămate menționate în actul de sesizare.

Astfel, cu excepția

părții vătămate V.V. (care a plecat în Franța cu un autocar, împreună cu

inculpatul B. și cu soția sa, împreună cu soția sa B.V., în data de 20 iunie

2009), toate celelalte părți vătămate au plecat în Franța în luna mai 2009, cu

un autoturism condus de inculpatul B.

În plus, la această

din urmă faptă a participat inculpatul, împreună cu soția sa, astfel că în

speță s-a reținut și incidența disp. art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Din actele de la

dosarul cauzei s-a mai reținut că parte din părțile vătămate identificate au

prezentat o serie de disfuncționalități psiho/fizice.

Astfel, numita V.V.,

persoană cu handicap fizic – având ambele brațe amputate (conform mențiunilor

din înscrisurile de la filele 80 – 83 d.u.p.); numitul I.M., era o persoană cu

handicap gradul II (conform mențiunilor de la fila 76 d.u.p.); numiții L.I. și L.M.

erau persoane cu handicap mintal (conform mențiunilor din înscrisurile de la

filele 67- 69, 73, 77 d.u.p.).

S-a mai reținut că

deși inculpatul nu s-a aflat în relații de rudenie cu ultimele două părți

vătămate menționate și nu a avut obligații legale de întreținere a acestora, cu

ocazia percheziției efectuate în cursul urmăririi penale la domiciliul său, au

fost identificate și aceste două părți vătămate.

S-au avut în vedere

ca fiind concludente în acest sens mențiunile din plângerile formulate de

părțile vătămate C.J. (f. 6 d.u.p.), I.M. (f. 7 d.u.p.), P.A. (f. 8 d.u.p), din

declarațiile date de părțile vătămate P.A. (la filele 9-10 și 90 d.u.p.), P.D.

(de la filele 11-13 și 89 d.u.p.), C.J. (de la filele 14-16 și 86 d.u.p.), C.S.

(de la filele 17-19 și 87 d.u.p.), L.I. ( f. 78 d.u.p.), V.V. (de la filele 79

d.u.p. și 76 dosar instanță), I.D. (de la fila 83 d.u.p.), V.C. (de la fila 88

d.u.p.), M.V. (de la fila 91 d.u.p.), I.C. (de la fila 92 d.u.p.), din procesul

verbal de percheziție domiciliară și planșele fotografice realizate cu acea

ocazie (de la filele 53-64 d.u.p.).

S-a constatat că din

procesul verbal de la fila 84 d.u.p. și din certificatul de încadrare în grad

de handicap (de la fila 76 d.u.p.) s-a reținut că numitul I.M. a suferit traume

psihice și fizice din partea inculpatului B.V., constând în: punerea sa la

cerșit în Franța, prin magazine, în parcuri, pe străzi. Din aceleași înscrisuri

s-a mai reținut că banii obținuți erau luați de inculpatul B.V., persoană care

l-a strâns de gât pe partea vătămată, deoarece ascunsese în ciorapi o parte din

banii pe care i-a cerșit.

Astfel, deși în

cursul judecății cu excepția numitei V.V., toate celelalte părți vătămate ce au

putut fi audiate, nu au mai declarat că ar fi fost obligate să practice

cerșetoria în folosul inculpatului B., tribunalul a înlăturat ca nesincere

depozițiile acestora din faza de judecată, deoarece declarațiile acestora din

cursul urmăririi penale au fost date în prezența apărătorului inculpatului, iar

părțile vătămate nu au oferit o explicație rezonabilă pentru retractarea

declarațiilor date anterior în cauză.

S-a reținut că partea

vătămată V.C. a arătat în declarația de la fila 113 din dosar că după

aproximativ 2-3 zile de la data luării declarației de către procuror și-a dat

seama că nu este bine ce a declarat la parchet, iar de acest lucru și-a dat

seama după ce a discutat cu C.J.

Tribunalul a apreciat

că doar declarațiile date de toate părțile vătămate din cauza de față în cursul

urmăririi penale au reflectat adevărul, deoarece s-au coroborat cu ansamblul

probatoriului administrat în cauză, unele declarații au fost date în prezența

apărătorului inculpatului B.; iar niciuna dintre părțile vătămate nu au oferit

explicații rezonabile pentru schimbarea în cursul judecății a acestor depoziții.

S-a mai reținut că

părțile vătămate ce au fost audiate în fața instanței au arătat că tot ceea ce

s-a consemnat în cuprinsul declarațiilor date la parchet a fost consemnat pe

baza propriilor declarații, fără a se fi exercitat presiuni sau amenințări

asupra lor cu acea ocazie.

Din fișa de cazier a

inculpatului (aflată la fila 37 din dosarul instanței) a rezultat că acesta nu

a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor fapte penale.

Din referatul de

evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți a

rezultat că au fost identificați o serie de factori care pot favoriza

dezvoltarea conduitei sale infracționale, cum ar fi faptul că nu recunoaște

săvârșirea faptei, nu-și asumă responsabilitatea pentru aceasta, nu are loc de

muncă și obține venituri în mod ilicit (din cerșetorie).

Din același raport a

reieșit că reintegrarea în societate a inculpatului a fost posibilă doar în

măsura în care ar fi ocupat un loc de muncă stabil cu forme legale, și-a

crescut rezistența la tendințele de obținere a banilor ilicit și a

conștientizat pe deplin faptul că ușurința cu care s-a implicat în situații

riscante l-a expus.

În drept,

s-a apreciat că fapta inculpatului care în luna mai 2009, prin fraudă a racolat

pe părțile vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. și I.C.

și le-a transportat în Franța, unde le-a obligat să cerșească în interesul său,

a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul

a reținut că fapta aceluiași inculpat care luna iunie 2009, împreună cu soția

sa, B.V., prin fraudă (sub pretextul ajutării acesteia de a obține proteze

performante prin intermediul bisericii și a statului francez) au racolat-o și

au transportat-o în Franța pe partea vătămată V.V., unde i-au luat protezele de

la mâini și au obligat-o să cerșească în interesul său (al inc. B.), a întrunit

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 pct. 2 lit. a)

din Legea nr. 678/2001

-

în dauna părții

vătămate V.V.

S-a

reținut că pentru fapta comisă de numita B.V. față de această parte vătămată

s-a dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală și a fost aplicată amenda

administrativă în cuantum de 1000 lei, soluție ce nu a fost contestată pe calea

prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. În aceste condiții, a reieșit

că nici soția acestui inculpat nu a contestat starea de fapt mai sus reținută.

Tribunalul

a reținut că dat fiind faptul că în luna iunie 2009 inculpatul B. a săvârșit o

singură infracțiune de trafic de persoane față de o singură parte vătămată, s-a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 12

pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (pentru

fapta comisă de inculpatul B.V. în dauna părții vătămate V.V.).

S-a

apreciat că fiecare

dintre aceste fapte au fost săvârșite cu vinovăție sub forma intenției directe,

în sensul că inculpatul a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului

socialmente periculos.

Tribunalul

a apreciat că nu se poate reține că inculpatul B. a comis o singură infracțiune

de trafic de persoane în formă continuată față de toate părțile vătămate din

cauza dedusă judecății, deoarece față de partea vătămată V.V. fapta a fost

comisă în jurul datei de 20 iunie 2009, după ce acest inculpat transportase

deja în Franța și le pusese să cerșească pe celelalte părți vătămate. Pe de

altă parte, în ceea ce o privește pe această inculpată, s-a reținut și

circumstanța agravantă prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 – deoarece această faptă a fost comisă de inculpat împreună cu altă

persoană.

După cum

s-a reținut și în decizia nr. XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție „infracțiunea de trafic de persoane, incriminată în art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001, se poate realiza numai prin acte de constrângere ori

asimilate acestora, precum și prin acceptarea sau primirea de bani ori de alte

foloase pentru obținerea consimțământului persoanei, ce are autoritate asupra

celei vizate să facă obiectul exploatării.”

S-a mai

reținut că valoarea socială apărată prin textele art. 12 din Legea nr. 678/2001

este dreptul la libertatea de voință și acțiune proprii fiecărei persoane.

Potrivit art.

2 din Legea nr. 678/2001

prin exploatarea unei persoane se înțelege: „ e) efectuarea unor alte asemenea

activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului,”

iar potrivit art. 42 alin. (1) din Constituție „Munca forțată este interzisă.”

În cauza

de față, prin supunerea părților vătămate – unele dintre acestea suferinde de

un handicap fizic sau psihic – la o muncă forțată, în mod repetat, în scopul

obținerii de avantaje material și profitând de situația specială în care se

aflau acestea – fiind în imposibilitate de a se apăra și a se exprima în mod

liber - inculpatul a săvârșit două infracțiuni de trafic de persoane.

Având în

vedere toate aceste aspecte, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 -

în dauna părții

vătămate V.V. – și de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. – în dauna celorlalte părți vătămate

.

Dat fiind

faptul că între timp Legea nr. 678/2001 a cunoscut o nouă modificare, pentru

fiecare dintre cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea

inculpatului B.V. s-a reținut și aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.,

considerându-se că noile dispoziții sunt mai favorabile și de imediată

aplicare.

Pentru

infracțiunea prevăzută de art.

12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., în dauna părților vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C.,

P.D., P.A., M.V. și I.C., la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere:

limitele de pedeapsă prevăzută de lege,

gradul de pericol social al faptei,

împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut

produce, necesitatea socială de a nu încuraja obținerea de avantaje materiale

pe seama suferinței altor persoane și faptul că nu are circumstanțe atenuante

(urmând a se reține în acest sens și a se face aplicația și a disp. art. 74 lit.

a) și 76 alin. (1) lit. c) C. pen.). În aceste condiții, s-a apreciat că aplicarea

unei pedepse de 2 ani închisoare, cu executare, a fost de natură a atinge

scopurile prevăzute de art. 52 și 72

C. pen.

Pentru

infracțiunea 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 -

în dauna părții

vătămate V.V. – la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere : limitele

de pedeapsă prevăzută de lege, săvârșirea infracțiunii împreună cu o altă

persoană,

gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă,

urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, necesitatea socială de a nu

încuraja obținerea de avantaje materiale pe seama suferinței altor persoane și

faptul că nu are circumstanțe atenuante (urmând a se reține în acest sens și a

se face aplicația și a disp. art. 74 lit. a) și 76 alin. (1) lit. c)

C. pen.

). În aceste condiții,

s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, cu executare, a

fost de natură a atinge scopurile prevăzute de art. 52 și 72

C. pen.

S-a mai reținut că

prin ordonanța din 26 martie 2010 s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată

de 24 ore începând cu data de 26 martie 2010 ora 15,00 și până la data de 27

martie 2010, ora 15,00, astfel că în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din

această pedeapsă durata reținerii dispuse în data mai sus menționată.

Față de faptul că la

percheziția efectuată la domiciliul inculpatului s-a găsit suma de 5880 euro –

despre care acesta a afirmat că a fost obținută din practicarea cerșetoriei

împreună cu alți membrii ai familiei și cunoștințe (conform mențiunilor din

procesul verbal întocmit cu acea ocazie și atașat la fila 54 pag 2 d.u.p.) - în

baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a

dispus confiscarea acestei sume ce a fost consemnată la casieria DIICOT –

Structura Centrală, conform chitanței din 28 aprilie 2010 (aflată la fila 93

d.u.p.).

Pe latura civilă a

cauzei, s-a reținut că în faza de cercetare judecătorească doar unele din

părțile vătămate s-au constituit părți civile (V.V., I.D., I.M., M.V.), restul

arătând că nu mai au pretenții de natură materială de la inculpat sau

neprezentându-se în instanță pentru a preciza dacă se constituie sau nu părți

civile.

Deși unele din

părțile vătămate (V.V., I.D., I.M., M.V.) au solicitat și acordarea unor sume

de bani cu titlu de daune materiale – reprezentând contravaloarea sumelor de

bani obținute din practicarea cerșetoriei – iar pe baza probelor de la dosarul

cauzei este cert că inculpatul B. a reținut și folosit în interes propriu

astfel de sume de bani, instanța a dispus respingerea unor astfel de cereri,

deoarece un astfel de prejudiciul nu a fost cert sub aspectul cuantumului său.

În cauza dedusă judecății, părțile vătămate ce au solicitat acordarea unor

daune materiale nu au produs nici o probă din care să rezulte cu certitudine

care a fost suma de bani pe care au realizat-o din practicarea cerșetoriei,

sumă cea fost reținută de inculpat.

S-au constatat însă

întemeiate cererile de acordare a unor daune morale și au fost admise cererile

tuturor părților vătămate (V.V., I.D., I.M., M.V.) care s-au constituit în

acest sens părți civile, deoarece prin amăgirea lor și prin supunerea la

activități imorale și degradante, li s-au cauzat fiecăreia în mod cert

suferințe psihice și implicit un prejudiciu de ordin moral.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul B.V. care a solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței penal și pe fond, achitarea inculpatului pentru cele

două infracțiuni în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu

există, neexistând probe care să susțină acuzațiile respectiv că părțile vătămate

au fost obligate să practice cerșetoria.

În subsidiar, a

solicitat reindividualizarea pedepsei cu aplicarea art. 81 C. pen.

În apel instanța a

dispus ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată

la dosarul cauzei, fila 65, inculpatul nerecunoscând săvârșirea faptelor

penale.

S-a încuviințat proba

testimonială solicitată de către inculpat în apărare, fiind audiați martorii B.M.P.

și B.M.M., declarațiile acestora fiind consemnate șu atașate la dosarul cauzei

(filele 117, 118). Totodată a fost ascultată partea vătămată M.V., declarația

acesteia fiind consemnată și atașată la dosar – fila 139. În raport de

declarația părții vătămate M.V. instanța a dispus din oficiu audierea în

calitate de martor a numitului I.M., soțul părții civile I.D. și tatăl părții

civile I.M., care, deși legal citat conform procesului verbal de căutare nu a

putut fi prezentat în instanță nici el și nici partea vătămată I.D., soția sa,

fiind plecați în Franța, fără a li se cunoaște adresa.

Prin decizia penală nr.

97 din 23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova Secția Penală și

Pentru Cauze cu Minori s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul B.V.

împotriva sentinței penale nr. 20 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 5455/101/2010.

S-a desființat în

parte sentința penală și rejudecând

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe

inculpatul B.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001.

S-au respins

acțiunile civile formulate de către părțile civile V.V., I.D., I.M., M.V.

A luat act că părțile

vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C., V.C. nu s-au constituit părți

civile.

S-au menținut

dispozițiile sentinței penale cu privire la schimbarea încadrării juridice.

Cheltuielile

judiciare la instanța de fond au rămas în sarcina statului.

Cheltuielile

judiciare în apel au rămas în sarcina statului, din care 1650 lei a reprezentat

onorarii parțiale (1/2) avocat oficiu pentru părțile vătămate.

Pentru a pronunța

această decizie, examinând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările

dosarului, de motivele invocate, sub toate aspectele de fapt și de drept în

conformitate cu art. 371 alin. (2) C. proc. pen. și art. 372 alin. (1) C. proc.

pen., Curtea a reținut și a constatat următoarele:

În Codul de procedură

penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de

nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5

2

statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea

vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

Prin adoptarea

prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi

care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea

demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și

a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor

cerințe:

- vinovăția se

stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale,

deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;

- sarcina probei

revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în

fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind

obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei

hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul

de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive

prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”;

- hotărârea de

condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de

îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o

soluție de achitare.

Toate aceste cerințe

au fost argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de

nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale,

într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până

la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.

Inculpatul în

apărarea sa, a arătat în mod constant nu a săvârșit faptele pentru care a fost

cercetat, acuzarea întemeindu-se în principal pe declarațiile părților

vătămate, constituite părți civile, părți care în marea majoritate și-au

modificat declarațiile.

Instanța de fond a

apreciat ca nesincere de declarațiile date de părțile vătămate la instanță,

constatând ca fiind conforme cu adevărul doar cele de la urmărirea penală,

reținând că acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă, fără a

preciza și identifica care sunt aceste mijloace de probă. Curtea din analiza

actelor și lucrărilor dosarului a constatat următoarele cu privire la

declarațiile părților vătămate:

Părțile vătămate C.J.

și C.S., constituite părți civile în cauză, deși inițial în plângerile și

declarațiile de la urmărirea penală au arătat că în luna iulie au fost înșelate

de inculpat că vor merge la muncă în agricultură în Franța, acesta venind la ei

și relatându-le aceste aspecte, ulterior fiind transportate cu autoturismul

acestuia în Franța, dar acolo au fost cazați în corturi într-o parcare,

obligați să cerșească, banii fiind însușiți de către inculpat, iar după 2 luni

au fost abandonați în Franța, în fața instanței și-au schimbat declarațiile

arătând că au cunoscut cu ce se vor ocupa în Franța, cerșind din proprie

inițiativă pentru ei, precizând că „inculpatul nu ne-a pus pe nici unul dintre

noi să cerșim” (fila 78 dosar tribunal). Totodată partea vătămată C.J. a arătat

că plângerile și declarațiile anterioare le-a dat în condițiile în care atât el

cât și soția sa C.S. erau supărați pe inculpat întrucât acesta le vându-se un

autoturism fără acte. Relatările părții vătămate C.J. au fost susținute de

declarația soției sale partea vătămată C.S.

I.M. a formulat la

data de 1 octombrie 2009 o sesizare la poliție cu privire la faptul că în

toamna anului 2008, inculpatul B.V. s-a prezentat la domiciliul său pentru a-l

lua în Franța la lucru însă cu acesta plecând soția sa I.D. și fiul său I.M. ce

prezenta un handicap de gradul II, aceștia fiind obligați să cerșească în

Franța pentru inculpat.

Părțile vătămate I.M.

și I.D. nu au dat declarații în faza de urmărire penală, nici la instanța de

fond, constituindu-se însă părți civile prin apărătorii desemnați din oficiu.

La urmărirea penală

partea vătămată I.M. – ce prezintă un handicap de gradul II conform

înscrisurilor existente la dosar – a fost ascultat de procuror în prezența unui

consilier psihologic, aspectele relatate cu privire la faptul că a fost obligat

să cerșească în Franța de inculpat și consecințele acestei acțiuni asupra

sănătății sale, precum și actele de violență la care a fost martor săvârșite de

inculpat asupra unei persoane ce cerșea pentru el fiind consemnate în procesul

verbal de la fila 84 în dosarul de urmărire penală.

Deși legal citați

părțile civile I.M. și I.D. nu s-au prezentat la instanța de apel pentru a da

declarații.

Partea vătămată P.A.

a formulat plângere penală la 25 septembrie 2009, susținând că ea și soțul său

partea vătămată P.D., în cursul lunii iunie 2009 au fost racolați de inculpat

să meargă la muncă în Franța, ulterior fiind obligați sub amenințare și

violențe fizice de către inculpat să cerșească pentru el.

În declarațiile date

la urmărirea penală cele două părți vătămate P.A. și P.D. (filele 89 – 70) au

arătat că la plecarea în Franța inculpatul le-a promis că vor lucra ca zilieri

la încărcat de mărfuri sau activități de menaj, că vor locui într-o casă a

inculpatului și vor mânca la cantina săracilor, însă în realitate inculpatul i-a

pus să cerșească pentru el timp de 2 luni, timp în care au dormit într-o

parcare în localitatea Clermont Ferrand.

Părțile vătămate P.A.

și P.D. s-au constituit părți civile în cauză cu suma de câte 3000 euro,

reprezentând banii pe care i-au obținut din cerșit, însușiți de către inculpat.

La instanță părțile

civile P.D. (fila 81) și P.A. (fila 82 dosar tribunal) nu și-au mai susținut

plângerile și declarațiile date la parchet arătând că motivul formulării

plângerilor a fost faptul că erau la acea dată în relații conflictuale cu

inculpatul, întrucât acesta nu le plătise suma de 300 euro contravaloarea

lucrării efectuate de aceștia în mai 2008, la domiciliul inculpatului.

Părțile vătămate P.D.

și P.A. în declarațiile de la instanță au arătat că au plecat cu mașina

inculpatului B.V. în Franța împreună cu soții C. și partea vătămată L.I.,

prețul transportului fiind 130 euro, și, negăsind de lucru în Franța, din

proprie inițiativă au cerșit pentru a se întreține, banii fiind ținuți la ei,

nefiind obligați de către inculpat nici ei, nici celelalte persoane ce l-au

însoțit.

L.S. a formulat o

sesizare la 25 septembrie 2009 al organele judiciare, în care a arătat că

fratele său L.I. a fost dus la cerșit în Franța de inculpat, acesta profitând

de faptul că fratele său are un handicap psihic, banii fiind însușiți de către

inculpat. În declarația de la urmărirea penală (fila 78) partea vătămată L.I. a

arătat că fiind o persoană cu handicap gradul II, după ce a fost internat la Direcția de Protecție a Copilului a fost luat în îngrijire de fratele său L.S. Întrucât a

fost bătut de fratele său s-a mutat la unchiul său, inculpatul B.V., acesta

ocupându-se întreținerea sa.

Partea vătămată a

arătat că el personal și-a manifestat dorința de a merge împreună cu inculpatul

la cerșit în Franța, întrucât acesta i-a promis că-i va lua o casă din banii

cerșiți, suma de 2000 euro astfel obținută fiind păstrară de inculpat.

În fața instanței (fila

77 dosar tribunal) partea vătămată L.I. nu și-a mai menținut declarația dată în

faza de urmărire penală, precizând că nu mai are handicap, întrucât s-a

vindecat, că a cerșit de bunăvoie în Franța, iar din banii câștigați,

aproximativ 1500 euro, și-a cumpărat o casă în satul Almăjel.

Partea vătămată V.C.

în plângerea dată la urmărirea penală (fila 88) a arătat că a plecat împreună

cu C.J. și familia P. cu mașina inculpatului în Franța pentru a munci în

agricultură, inculpatul promițându-i că va dormi în casa sa din Franța. În

Franța a fost dus la cerșit, dormind în corturi într-o parcare din localitatea

Clermont Ferrand, banii fiind luați de inculpat. În cele două luni de zile a

precizat că a strâns 1000 euro însă banii au fost însușiși de inculpat, sumă cu

care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

La instanță (fila 113

dosar tribunal) partea civilă V.C. nu și-a mai menținut declarația inițială

precizând că din proprie inițiativă a început să cerșească în Franța, întrucât

nu a găsit de muncă, că a achitat inculpatului doar 130 euro, contravaloarea

transportului în Franța, fără a fi obligat să cerșească pentru inculpat.

Partea vătămată M.V.

în declarația dată la urmărirea penală (fila 91), a arătat că în ianuarie 2009

inculpatul a venit la el acasă și i-a propus să meargă împreună la cerșit în

Franța, iar jumătate din banii obținuți timp de 3 luni la cerșit să-i dea

inculpatului. După 2 luni a fost însă returnat de autoritățile franceze în

România astfel că s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1500 euro,

reprezentând jumătate din suma obținută din cerșit în Franța, rămasă la inculpat.

Audiat la instanța de

apel (fila 139) partea civilă M.V. nu și-a mai menținut declarația dată la

urmărirea penală, susținând că nu îl cunoaște pe inculpat, iar declarația de la

urmărirea penală a fost dată în condițiile în care I.M., tatăl părții vătămate I.M.,

i-a promis bani pentru a da declarație împotriva inculpatului. Partea vătămată M.V.

a precizat că știe că între inculpat și I.M. care își însoțea soția și fiul la

cerșit în Franța au existat neînțelegeri cu privire la străzile pe care fiecare

cerșea, astfel că aceștia erau în relații de dușmănie.

Partea vătămată I.C.

în declarația dată la urmărirea penală (fila 92), a declarat că în luna

ianuarie 2009 a fost de acord să plece în Franța la cerșit cu inculpatul,

jumătate din banii obținuți urmând să-i dea acestuia. Partea vătămată a

precizat că aici s-a întâlnit cu I.D. și I.M., toți fiind cazați într-o casă în

care erau mai mulți țigani, ce se aflau la cerșit în Franța. Întrucât după

aproximativ 2 săptămâni de cerșit a constatat că cerșește în fapt numai pentru

inculpat a plecat în orașul Toulouse în martie 2009. Partea vătămată s-a

constitui parte civilă în procesul penal cu suma de 2000 euro, contravaloarea

banilor cerșiți.

La instanța de fond

(fila 160), partea vătămată a arătat că nu își menține declarația dată la

urmărirea penală, precizând că a plecat singur în Franța la cerșit, aici a

cerșit din proprie inițiativă pentru sine, întorcându-se singur în țară, și nu

îl cunoaște pe inculpat.

Partea vătămată V.V.

în declarația dată la urmărirea penală fila 79, dar și în declarația dată la

instanța de fond, a arătat că fiind o persoană cu handicap fizic – o mână

fiindu-i amputată – soții B. au venit la ea solicitându-i să-i însoțească în

Franța unde i-au promis că prin intermediul autorităților franceze și cu

sprijinul bisericii franceze poate să schimbe proteza cu o proteză performantă

mobilă. Aceasta a arătat că a plecat în Franța cu autocarul împreună cu

inculpatul și soția acestuia, ea plătindu-și singură transportul. În Franța a

fost obligată să cerșească de către inculpat, dormind în cort într-o parcare

din Clermont Ferrand, iar timp de trei luni a obținut din cerșit suma de 15.000

euro, banii fiind însușiți de inculpat. Din această sumă inculpatul i-a dat 600

euro, sumă pe care a trimis-o în țară fostului soț numitul vizitiu I. Partea

vătămată V.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 euro, despăgubiri

civile la instanță a precizat că deși au existat razii ale autorităților

franceze, nu a putut să ceară ajutor, întrucât nu cunoștea limba franceză.

În declarațiile date

la instanța de fond și apel, inculpatul a arătat că nu recunoaște faptele

penale de care a fost acuzat precizând că pe soții C. și P., împreună cu I.D. –

verișoara sa primară și fiul acesteia I.M. i-a transportat cu autoturismul său

în Franța la cerșit el însuși ocupându-se cu cerșitul, această activitate fiind

desfășurată de aceștia din proprie inițiativă. De la aceștia nu a primit decât

suma de 130 euro contravaloarea transportului și că pe nici una din părțile

vătămate nu le-a pus să cerșească în folosul său. În legătură cu suma de 5880

euro găsită la percheziție asupra sa, a arătat că această sumă este a fratelui

său, el păstrând acești bani.

În ceea ce privește

carnetul în care s-au găsit file cuprinzând diverse notări cu prenume sau nume

și diferite cifre reprezentând sume de bani, a precizat că nu știe cine a scris

numele sau prenumele iar o parte din sumele scrise, crede că sunt scrise de el,

fără a putea preciza ce reprezintă.

Martorii B.M.M. și B.M.P.

au precizat că le cunosc pe părțile vătămate V.V. și soții C. aceștia cerșind

în localitatea Clermont Ferrand care cerșeau din proprie inițiativă, locuiau

într-o parcare în corturi, ca toți ceilalți, și între inculpat și părțile

vătămate au existat neînțelegeri și o stare conflictuală cu privire la străzile

pe care cerșeau.

Potrivit disp. art. 66

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și

nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Dispozițiile art. 69 C.

proc. pen., prevăd că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Astfel, apărările

inculpatului B.V. detaliate în declarațiile date la instanța de fond și apel,

s-au coroborat cu declarațiile părților vătămate C.J., C.S., M.V., L.I., P.D., P.A.

și I.C., date în faza de cercetare judecătorească, precum și declarațiile

martorilor B.M.P. și B.M.C., propuși în apărare.

Din declarațiile

acestora s-au reținut că nu a existat o recrutare și transportare prin fraudă

sau înșelăciune a părții vătămate, cu scopul de a trage foloase materiale prin

obligarea acestora prin violență fizică sau psihică, sau profitând de

handicapul fizic al părților vătămate pentru a le exploata, respectiv de a

desfășura activități de cerșit în folosul inculpatului.

Astfel, potrivit

probelor administrate în instanță, s-a reținut că părțile vătămate nu au fost

induse în eroare asupra scopului deplasării în Franța, acestea au plecat la

cerșit fără a fi induse în eroare cu privire la condițiile de locuit, au

desfășurat activități de cerșit în orașul Clermont Ferrand, din proprie

inițiativă în condițiile în care o parte din ei nu și-au găsit de lucru, au

locuit într-o parcare din afara orașului Clermont Ferrant în corturi, la fel ca

și inculpatul care desfășura aceleași activități de cerșit, banii obținuți de

părțile vătămate nefiind însușiți de inculpat.

Filele prezentate în

dosarul de urmărire penală (58-61) ca făcând parte dintr-un carnet găsit la

inculpat, a cuprins nume și prenume care nu au aparținut nici uneia dintre

părțile vătămate din prezenta caută, însemnările acestora fiind contestate de

inculpat.

Totodată, suma de

bani de 5880 euro găsită la inculpat nu a putut constitui o dovadă certă de

vinovăție, inculpatul negând că-i aparține, de altfel nefiind dovedit cu

certitudine că această sumă provine din exploatarea părților vătămate prin

obligarea la cerșit, iar confiscarea acestei sume pe motiv că ar rezulta din

activitatea ilegală de cerșit desfășurată de inculpat, familia sa și cunoștințe

ale acestora nu este întemeiată în condițiile în care inculpatul nu a fost

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de cerșetorie prevăzută de art. 326 C.

pen.

Declarațiile părții

vătămate V.V. constituită parte civilă în cauză, precum și susținerile din

plângerea formulată de I.M. în ceea ce privește pe I.D. și I.M., consemnările

din procesul verbal de la fila 84 din dosarul de urmărire penală, neaudiați la

instanță, la instanța de apel, constatându-se imposibilitatea audierii

acestora, aceștia fiind plecați în Franța, fără a se cunoaște adresa, nu s-au

coroborat cu alte mijloace de probă.

Or, potrivit disp. art.

75 C. proc. pen., singurele declarații ale părții vătămate ori părții civile,

nu pot constitui probe în procesul penal, putând servi la aflarea adevărului,

ca probe, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pentru aceste

considerente, instanța a constatat că în ceea ce privește infracțiunea de

trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001,

parte vătămată fiind V.V., nu există probe certe care să susțină vinovăția

inculpatului și să sprijine relatările singulare ale părții vătămate V.V.

Având în vedere că la

pronunțarea unei condamnări, instanța și-a întemeiat convingerea vinovăției

inculpatului pe probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare –

paginile unui carnet cu nume, prenume (fără a exista identitate cu numele sau

prenumele părților vătămate și civile) și înscrieri de sume de bani, găsite la

inculpat precum și suma de bani 5880 euro ridicați de acesta cu ocazia

percheziției, conform proceselor-verbale de percheziție și planșelor foto,

consemnările din procesul verbal de la fila 84 din dosarul de urmărire penală,

certificatele de handicap ale părților vătămate L.I. și I.M., planșe foto ale

părților vătămate ce prezintă dizabilitățile acestora (f.63- 64 și 82)

declarația părții civile V.V. – nu au un caracter cert, nu sunt decisive, fiind

incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului în

ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12

pct. 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (părți

vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. și I.C. ) și de

trafic de persoane, prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001

(parte vătămată V.V.).

Față de aceste

împrejurări Curtea a apreciat că se impune a se da eficiență regulii potrivit

căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo) cu atât

mai mult cu cât marea majoritate a părților vătămate au revenit asupra

declarațiilor, acuzarea fondându-se în principal pe declarațiile acestora,

declarațiile și plângerile inițiale fiind motivate de aceștia de existența unei

stări conflictuale cu inculpatul, recunoscută de acesta.

Instanța de apel a

constatat că în cauză chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul

învinuirii, astfel cum au fost menționate anterior, iar alte probe nu se

întrevăd ori pur și simplu nu au existat – instanța de apel din oficiu

dispunând audierea în calitate de martor a lui I.M., audierea acestuia fiind

imposibilă întrucât este plecat în Franța împreună cu familia sa fără a i se

cunoaște adresa – cum totuși îndoiala persistă în ceea ce privește săvârșirea

infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, s-a apreciat că această îndoială

este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție, urmând ca inculpatul B.V.

să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. pentru săvârșirea celor două infracțiuni, respectiv infracțiunea

prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

nefiind întrunite elementele constitutive le infracțiunilor sub aspectul

laturii obiective.

Văzând disp. art. 346

C. proc. pen., art. 998 și 999 C. civ., s-au respins acțiunile civile formulate

de către părțile civile V.V., I.D., I.M., M.V., ca neîntemeiate, neexistând

legătură de cauzalitate între prejudiciul presupus, a fi produs, atât sub

aspectul daunelor materiale cât și al daunelor morale, și acțiunile

inculpatului.

S-a luat act că părțile

vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C., V.C. nu s-au constituit părți

civile.

S-au menținut

dispozițiile sentinței penale cu privire la schimbarea încadrării juridice,

apreciindu-se că în raport de actele și lucrările dosarului, încadrarea stabilită

de către instanța de fond în sensul înlăturării aplicării disp. art. 41 alin.

(2) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată V.V.) a fost corect stabilită de

către instanță.

Pentru aceste

considerente în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul

inculpatului, s-a desființat hotărârea atacată urmând a se dispune achitarea

inculpatului pentru infracțiunile corect stabilite după schimbarea încadrării

juridice de instanța de fond, hotărârea atacată urmând a fi reformată conform

celor menționate mai sus.

Văzând și disp. art. 189

și următoarele C. proc. pen. cheltuielile judiciare la instanța de fond au

rămas în sarcina statului, iar cheltuielile judiciare în apel au rămas în

sarcina statului, din care 1650 lei reprezintă onorarii parțiale (1/2 ) avocat

oficiu pentru părțile vătămate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul B.V.

În motivarea apelului

parchetul a invocat incidența dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen. și a susținut că soluția de achitare pronunțată de către instanța de

apel este evident contrară actelor și probelor administrate, care conturează

existența faptelor, participația și vinovăția inculpatului, ignorate de instanță,

cu consecința pronunțării unei soluții contrare față de cea corectă care se

impunea, respectiv de menținere a soluției de condamnare a inculpatului pentru

infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Totodată, parchetul a

invocat incidența dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen. pe motiv că, în mod greșit s-a dispus de către instanță restituirea

sumei de 5880 ridicată de la inculpat și consemnată la casieria DIICOT

–Structura centrală, conform chitanței de la dosar.

Recurentul inculpat B.V.,

prezent în instanță a arătat că își retrage recursul formulat și a solicitat să

se ia act de manifestarea sa de voință.

Înalta Curte,

analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, precum și din

oficiu apreciază că recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce

vor fi expuse:

Potrivit art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

”orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și

într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și

imparțială instituită de lege, care va hotărî (.) asupra temeiniciei oricărei

acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”; principiu încălcat de

către instanța de apel.

Pentru a se putea

pronunța asupra temeiniciei acuzațiilor aduse inculpatului, Înalta Curte apreciază

că, instanța de apel era obligată să administreze un probatoriu complet, pentru

că numai printr-un asemenea procedeu se pot înlătura contradicțiile ce există

între probe, îndoielile ce se pot ivi, pentru a se ajunge în final la

certitudine.

Potrivit dispozițiilor

art. 63 alin. (2) C. proc. pen., pentru a afla adevărul și a face o corectă

aplicare a legii penale organele de urmărire penală și instanțele de judecată

au obligația de a aprecia complet și just probele cauzei, neomițând la

apreciere niciuna din probele administrate și legând operațiunea de apreciere

cu alte operațiuni ale probațiunii – verificare și eventual, administrare de

noi probe.

Pornind de la această

regulă de bază ce guvernează procesul penal, Înalta Curte, apreciază că instanța

de apel într-un mod facil și fără să se întemeieze pe examinarea probelor în

ansamblul său, s-a limitat să procedeze la reaudierea părților vătămate și a

doi martori propuși în apărare de către inculpat, fără să se preocupe să

audieze și martorii din lucrări care nu au fost audiați de instanța de fond,

fără să mai verifice dacă imposibilitatea de prezentare a acestora în fața

instanței de fond a dispărut, raportat la faptul că la data la care s-a dispus

audierea de către instanța de fond aceștia erau plecați la muncă în

străinătate, aspecte în raport de care instanța de apel era obligată să

verifice dacă aceste motive nu au dispărut.

Verificarea tuturor

acestor aspecte ce țin de administrarea unui probatoriu complet se impuneau cu

atât mai mult cu cât la domiciliul inculpatului, urmare a percheziției

domiciliare efectuate, au fost găsite actele de identitate ale părților

vătămate, certificatele lor de handicap, caietul cu însemnări și în care erau

trecute sumele de bani încasate de la acestea; pentru că exigențele în

aprecierea probelor, obligau instanța de control judiciar să administreze, să

examineze și să analizeze fiecare element probator în parte, fără a omite

vreunul, să verifice apoi mijlocul din care provine fiecare probă pentru a

stabili valoarea ce i se poate acorda și să înlăture motivat anumite probe.

Doar procedând în

acest mod, curtea de apel ar fi putut ajunge la o concluzie neechivocă, deci la

certitudine cu privire la faptele cauzei, pentru că eventualele contradicții,

în sensul neconcilierii unor probe cu altele cum este cazul declarațiilor părților

vătămate care sunt diferite în fiecare etapă procesuală apoi, existența