ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 574/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 574/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 149 din data de 4 aprilie 2011, Tribunalul Giurgiu a admis

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, pusă în discuție din

oficiu, din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și

completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în ceea ce îl

privește pe inculpatul U.A..

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul U.A., la o

pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit.

a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat, la o

pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit.

a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4

(patru) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul R.M., la o pedeapsă de 4 (patru) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 3 (trei) ani

interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.,

pedeapsă complementară.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat, la o pedeapsă de 4 (patru) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 3 (trei) ani

interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.,

pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4

(patru) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă6 accesorie.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), art. 76 lit. b) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe

inculpatul D. (C.) M., la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 2 (doi) ani

interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.,

pedeapsă complementară.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), art. 76 lit. b) C. pen., art. 3201C. proc. pen., a condamnat pe același

inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 2 (doi) ani interzicerea

drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă

complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi)

ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului pe durata executării pedepsea închisorii drepturile prevăzute la art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.

A constatat că în cauză, părțile

vătămate nu s-au constituit parte civilă. în baza art.  191 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat inculpatul U.A. să plătească statului suma de 500 lei

cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu,

sumă ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.

În baza art. 191 alin. 2 C. proc. pen.,

a obligat inculpații R.M. și D. (C.) M. să plătească statului câte 500 lei

fiecare cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut următoarele: La data de 01 septembrie 2010, pe rolul

Tribunalului Giurgiu s-a înregistrat sub nr. 2105/122/2010, rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Giurgiu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în

stare de libertate, a inculpaților U.A., R.M., și D. (C.) M., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001

(modificată și completată) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Din cuprinsul materialului probator

administrat în cursul urmăririi penale a reținut că în cursul anului 2004,

inculpatul D. (C.) M., i-a promis victimei P. (B.) l., un loc de muncă bine

plătit în Italia, racolarea având loc pe raza localității Giurgiu, banii pentru

transport fiind asigurați de inculpatul D. (C.) M.

La începutul anului 2005, inculpatul

D. (C.) M. a plecat în Italia, dar a ținut legătura cu victima P. (B.) l.,

telefonic.

La data de 18 ianuarie 2005, victima P.

(B.) l., a plecat către Italia cu un autocar al firmei de transport SC L.T.

SRL. Pe drum, victima a ținut legătura telefonic cu inculpatul D. (C.) M.,

acesta din urmă întrebând-o dacă mai călătorește cu o altă tânără cu prenumele

de M. Victima P. (B.) l. s-a interesat și așa a cunoscut-o pe cealaltă parte

vătămată l.M.A., aceasta din urmă aflându-se în relații de prietenie cu

inculpatul U.A., care o invitase să se deplaseze în Bologna - Italia, pentru a

se întâlni cu el.

Victimele au călătorit astfel până în

Bologna - Italia, unde au fost așteptate de cei trei inculpați, iar la scurt

timp au aflat că scopul pentru care au fost transportate în Italia a fost de a

fi exploatate sexual, prin obligarea la practicarea prostituției.

Prin amenințări, au fost nevoite să se

deplaseze „la stradă", urmând să racoleze clienți cu care să întrețină

relații sexuale în schimbul unor sume de bani, însă, în chiar prima seară au

fost depistate de organele de poliție și deîndată acestea ayi formulat denunț

împotriva celor trei inculpați.

În cauză a fost dispusă efectuarea

unei comisii rogatorii în Italia în urma căreia organele judiciare din această

țară au pus la dispoziție actele de cercetare penală și de judecare a cauzei

celor trei inculpați, fiind comunicate declarațiile părților vătămate P. (B.)

l. și l.M.A., date la 22 și 24 ianuarie 2005, imediat după sesizarea organelor

judiciare italiene.

Astfel, P. (B.) l., a declarat că

inculpatul D. (C.) M. zis „C." i-a propus să meargă în Italia, spunându-i

că îi va găsi un loc de muncă; la un moment s-a hotărât având în vedere

condițiile familiale dificile, sperând că va asigura familiei sale un viitor

mai bun. După ce a fost convinsă de inculpatul D. (C.) M. că îi va găsi un loc

de muncă legal, acesta i-a trimis suma de 300 de euro, prin intermediul soției

sale, pentru cheltuielile de transport.

Pe data de 18 ianuarie 2005 a părăsit

România, cu un autocar ai firmei de transport ,,L.T." din Giurgiu, și a

ajuns în Bologna pe data de 20 ianuarie 2005.

În autocar a cunoscut-o pe victima l.M.A.,

prietena inculpatului U.A.

În gară, în Bologna, au fost așteptate

de cei trei inculpați și de numita E.R., după care au plecat către o casă

izolată din marginea Bologniei, rămânând dezamăgită de ceea ce a văzut, și

întrebând unde va lucra, inculpatul R.M. i-a adus la cunoștință că urma să se

prostitueze.

Partea vătămată, a susținut că

inculpatul R.M. era șeful celor trei, Partea vătămată a vrut să plece, dar a

fost oprită de inculpatul D. (C.) M., care i-a spus că nu va pleca nicăieri și

că se va prostitua pentru el.

Ea nu a dorit să se supună acestei

situații și astfel au început amenințările; cea mai dură fiind aceea că va fi

vândută albanezilor.

Aceasta a mai arătat că inculpatul D.

(C.) M. l-ar fi convins pe inculpatul R.M. să nu o vândă, fiind convins cava accepta

să lucreze de bună voie. Inculpatul D. (C.) M. i-a spus ulterior că va trebui

să înțeleagă că se va prostitua, pentru că toate femeile vin din România în

acest scop, și că dacă nu va accepta, o va bate și ulterior o va vinde.

Aceasta a susținut că cealaltă parte

vătămată, l.M., se afla în aceeași situație ca și ea, poate mai dificilă având

în vedere că inculpatul U.A., prietenul său, o pusese la dispoziția celorlalți

doi inculpați.

Alternativa era clară, după cum au

fost amenințate; ori se vor prostitua, ori, vor fi vândute albanezilor. A

stabilit cu cealaltă victimă, să meargă pe stradă, în intenția de a strânge o

suma de bani pentru a fugi.

Ziua următoare, s-au certat cu

inculpații D. (C.) M. și R.M. ca să nu se prostitueze, iar în ziua următoare au

fost amenințate, și au ieșit pentru „a munci". La stradă au fost însoțite

de numita E.R., trimisă de inculpatul R.M. să le învețe ce trebuie să facă, ea

însuși fiind prostituată.

Partea vătămată l.M.A. a declarat că a

fost convinsă de logodnicul său U.A. să vină în Italia, pentru că îi promisese

un loc de munca cinstit. în timpul călătoriei către Itaiia a cunoscut-o pe

partea vătămată P. (B.) l. care mergea și ea la Bologna. Când au ajuns la

Bologna s-au întâlnit cu logodnicul său, care era însoțit de trei persoane, doi

bărbați (inculpații D. (C.) M. și R.M.) și o fată foarte tânără (E.R.). Aceștia

țineau legătura prin telefon cu șoferul autocarului cu care s-au deplasat. Au

fost conduse la o casă părăsită, fără apă și lumină. Odată ce au intrat în casă

au înțeles ce urma să se întâmple și a început să se plângă inculpatului U.A.

Acesta a încercat să o convingă să

practice prostituția prin bune maniere, dar nu a vrut să audă nimic, i-a cerut

să sune o prietenă româncă care locuiește la Roma, dar acesta s-a opus și i-a

permis doar să sune acasă, dar sub supravegherea sa și sugerându-i ce să spună.

în casa izolată, ceilalți doi inculpați, au încercat să le facă să înțeleagă,

în mod clar, că erau obligate să se prostitueze. Inculpatul U.A. nu s-a mai

opus, pentru că era supusul lui S. care era șeful acelei organizații. Din acea

zi, au ieșit doar sâmbătă seara, pe 22 ianuarie, pentru a merge în San Lazzaro

ca să se prostitueze.

Partea vătămată P. (B.) l. și-a

menținut declarația dată în fața organelor judiciare italiene, a arătat

împrejurările în care a fost racolată, respectiv prin promisiuni mincinoase de

inculpatul D. (C.) M. și ce s-a întâmplat în Italia.

Aceasta a precizat că atât asupra sa

cât și a celeilalte pătai vătămate au făcut presiuni pentru a se prostitua toți

trei inculpații, dar nici unul dintre aceștia nu au agresat-o fizic.

La termenul de judecată din data de 17

februarie 2011. apărătorul ales al inculpatul D. (C.) M., a depus la dosarul

cauzei înscrisurile aflate la filele 66, 67, respectiv declarația inculpatului

prin care acesta învederează instanței că înțelege să se prevaleze de

prevederile art. 320

1

C. proc. pen., că recunoaște săvârșirea

faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, solicitând

totodată ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește, declarație

redactată și autentificată la Viceconsulatul României la Almeria la data de 26

ianuarie 2011, la fila 67 aflându-se și încheierea de autentificare din 26

ianuarie 2011, întocmită de viceconsulul României.

La rândul lor inculpații U.A. și R.M.,

prin declarațiile de la filele 57,58, au recunoscut săvârșirea faptelor pentru

care au fost trimiși în judecată, solicitând ca judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunosc și le

însușesc, la termenul din 17 februarie 2011, aceștia învederând că înțeleg să

se prevaleze de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

Coroborând întregul material probator

administrat în cauză pe parcursul procesului penal, instanța de fond a reținut

că inculpatul D. (C.) M., în cursul anului 2004, a racolat-o împreună cu

inculpatul R.M. pe numita P. (B.) l., pe raza localității Giurgiu, promițându-i

un loc de muncă bine plătit în Italia, aceasta din urmă plecând către Italia în

cursul anului 2005, după inculpat, cu care a ținut legătura telefonic pe tot

timpul călătoriei, în același autocar P. (B.) l. cunoscând-o și pe numita I.M.A.,

inculpatul D. (C.) M. fiind acela care a determinat-o pe P. (B.) l., în timpul

convorbirilor telefonice, să se intereseze dacă împreună cu ea călătorea și

numita I.A.M., aceasta din urmă aflându-se în relații de prietenie cu

inculpatul U.A. care îi promisese la rândul său un ioc de muncă cinstit în Italia

și căreia suma necesară deplasării i-a fost avansată tot de inculpatul R.M. ca

și în cazul părții vătămate P. (B.) I.

La Bologna, destinația finală a celor

două victime, acestea au fost așteptate de cei doi inculpați U.A. și D. (C.) M.,

dar și de un al treilea bărbat și anume inculpatul R.M., care le avansase banii

de călătorie, după care au fost conduse într-o casă părăsită, fără apă și

lumină, unde inculpații R.M. și D. (C.) M. au încercat să le facă să înțeleagă

că trebuie să se prostitueze, la refuzul acestora, inculpatul R.M.

amenințându-le că în caz contrar le va vinde albanezilor, acesta fiind acela

care Ie-a și luat pașapoartele celor două victime.

Inculpatul U.A. a încercat inițial să

o convingă pe numita I.M.A., prin bune maniere; însă atunci când aceasta a

dorit să își sune o prietenă în România, i-a permis acest lucru, însă sub

supravegherea sa, sugerându-i totodată ce să spună, pentru ca ulterior să se

ralieze conduitei celorlalți doi inculpați, numai intervenția organelor de

poliție italiene împiedicând practicarea prostituției de către cele două

victime, acestea fiind depistate chiar în prima seară când au ieșit pe stradă.

Faptul că cei trei inculpați au

racolat și transportat cele două tinere în Italia, prin inducere în eroare, în

scopul exploatării sexuale, a rezultat, fără dubii, din probatoriul administrat

în cauză, respectiv din declarațiile de recunoaștere ale celor trei inculpați,

declarații ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, așa cum

cer prevederile art. 69 C. proc. pen., prevederi potrivit cărora declarațiile

învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura

în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul procesului

penal, apoi din cuprinsul declarațiilor celor două victime date în fața

organelor judiciare, declarațiile martorului C.M.

Instanța de fond a reținut că, faptele

inculpaților astfel cum au fost prezentate în actul de sesizare a instanței și

recunoscute de către inculpați, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

modificată și completată cu reținerea art. 37 lit. b) C. pen. în cazul

inculpatului U.A.

Potrivit art. 129 alin. (1) din Legea nr.

302/2004, o persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe

teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen nu poate fi urmărită sau

judecată pentru aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost

executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit

legii statului care a pronunțat condamnarea.

Potrivit alin. (2) lit. a) al

aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) nu se aplică dacă faptele vizate de

hotărârea străină s-au săvârșit în tot sau în parte pe teritoriul României.

Este adevărat că din cuprinsul

sentinței aflată în xerocopie la filele 95-98, sentință pronunțată de

Tribunalul din Bologna - Italia a rezultat că inculpații R.M. și D. (C.) M. au

fost condamnați la pedeapsa de doi ani închisoare și amendă de 180 euro

fiecare, pedeapsa închisorii fiind înlocuită prin aceeași sentință cu măsura de

expulzare pe o perioadă care depășește cinci ani, sentință devenită irevocabilă

în data de 22 iulie 2005 pentru ambii inculpați, însă instanța de fond a

reținut că, potrivit art. 129 din Legea nr. 302/2004 o persoană în privința

căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al

spațiului Schengen poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte dacă

faptele vizate de hotărârea străină de condamnare s-au săvârșit în tot sau în

parte pe teritoriul României.

Or, în speță din cuprinsul declarației

părții vătămate P. (B.) I. dată în cursul procesului penal a rezultat că

inculpatul D. (C.) M. și inculpatul R.M., zis S. au fost tot timpul în

legătură, chiar dacă inculpatul R.M. se afla pe teritoriul Italiei, în perioada

în care inculpatul D. (C.) M. i-a propus să meargă în Italia pentru că îi va

găsi un loc de muncă și că acești doi inculpați au pus la cale aducerea atât a

sa cât și a numitei I.M.A. în Italia pentru a le folosi acolo.

Totodată, partea vătămată prin

declarațiile date a mai arătat că cel care a finanțat călătoria sa în Italia a

fost inculpatul R.M. care i-a trimis 300 de euro prin intermediul inculpatului D.

(C.) M., banii fiind folosiți pentru pașaport și transport.

La rândul său inculpatul U.A. prin

declarațiile date în cursul procesului penal a arătat că cel care a finanțat

deplasarea numitei I.M. în Italia a fost inculpatul R.M. care i-a dat banii

necesari deplasării lui I.M. în Italia și care i-a spus că partea vătămată

poate să vină în Italia unde își va găsi un loc de muncă, inculpatul R.M. fiind

cel care s-a oferit din proprie inițiativă să-l ajute cu bani pentru a-și aduce

prietena în Italia.

Inculpatul D. (C.) M. prin

declarațiile date în cursul procesului a arătat că a discutat cu inculpatul R.M.

despre posibilitatea aducerii în Italia a prietenei sale P. (B.) I., acesta din

urmă oferindu-se să-i avanseze suma necesară sosirii lui P. (B.) I. în Italia,

lucru pe care de altfel I-a și făcut, inculpatul R.M. ocupându-se de venirea în

Italia și a prietenei inculpatului U.A. ce a călătorit în același autocar cu

numita I.M.A., inculpatul R.M. comunicându-i că cele două se află în același

autocar, acesta fiind cel care se ocupa de transportul părților vătămate în Italia.

Așa fiind, activitatea infracțională

s-a derulat în parte pe teritoriul României, activitate infracțională în care

au fost implicați toți trei inculpații, așa încât, în cauză, operează excepția

de la art. 129 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce îl privește pe inculpatul U.A.,

din cuprinsul fișei de cazier judiciar a rezultat că acesta, prin sentința

penală nr. 857 din 30 octombrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin

Decizia penală nr. 14 din 2001 a Tribunalului Giurgiu, a fost condamnat la o

pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă pentru care nu a operat

reabilitarea, așa încât acesta a comis prezentele fapte deduse judecății în

stare de recidivă postexecutorie.

Pentru aceste considerente, instanța

de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, schimbare

de încadrare pusă în discuție din oficiu, din art. 12 alin. (1), (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37

lit. b) C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul U.A.

La individualizarea pedepselor s-au

avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de

pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei

săvârșite de aceștia, persoana infractorilor și împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește pericolul social

al faptei săvârșite de inculpați, a reținut că este ridicat având în vedere că

prin comiterea infracțiunii de trafic de persoane se aduce atingere nu numai

libertății de mișcare a persoanei și libertății sexuale a acesteia, dar și

vieții, integrității corporale și sănătății persoanei, atribute esențiale ale

ființei umane.

Referitor la persoana inculpaților, a

apreciat că aceștia au dat dovadă de o periculozitatea sporită, periculozitate

ce a rezultat din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, inculpații

folosindu-se de situația materială foarte grea a părților vătămate pentru a le

determina să se deplaseze în Italia, promițându-le locuri de muncă și avansând

banii pentru pașapoarte și transport, unde odată ajunse, folosindu-se de

amenințări le-au determinat să iasă în stradă pentru a practica prostituția,

numai apariția organelor de ordine Italiene în chiar prima noapte în care au

ieșit pe stradă stopând activitatea infracțională a inculpaților, părțile

vătămate,, relatând apoi cu lux de amănunte organelor de poliție modul cum au

ajuns în Italia, persoanele care s-au ocupat de racolarea și transportarea lor

și amenințările la care au fost supuse din partea acestora pentru a le

determina să practice prostituția, banii obținuți astfel urmând a fi însușiți de

inculpați, știut fiind că o persoană aflată într-o situație financiară grea

este extrem de vulnerabilă, tocmai de această stare profitând inculpații pentru

a le determina pe părțile vătămate să întrețină relații sexuale contra voinței

lor cu diverși clienți pe care acestea urmau să-i racoleze de pe drumurile

publice, dar și faptul că aceștia au recunoscut faptele reținute în sarcina

lor, că inculpatul U.A. este recidivist postexecutoriu iar inculpatul R.M.

figurează cu antecedente penale.

Împotriva sentinței, au declarat apel,

în termen legal, inculpații D. (C.) M., R.M. și U.A., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea apelului,

desființarea hotărârii primei instanțe și rejudecând, în fond, încetarea

procesului penal în baza art. 11 alin. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C.

proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, atât sub aspectul

cuantumului cât și al modalității de executare.

Prin decizia penală nr. 349 din data

de 9 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de" Apel București, secția I

penală, au fost admise apelurile declarate de apelanții-inculpați U.A., R.M. și

D.M., a fost desființată, în parte, sentința apelată și rejudecând, în fond:

În temeiul art. 134 din Legea nr. 302/2004

a recunoscut pe cale incidentală sentința penală nr. 237/05/C din 29 iunie 2005

a Tribunalului din Bologna, Republica Italiană, definitivă la data de 22 iulie 2005

și sentința penală nr. 267/05/C din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului din

Bologna, Republica Italiană, definitivă la data de 16 octombrie 2005.

În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap.

la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal

pornit împotriva inculpatului U.A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de

trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen.,

ca efect al autorității de lucru judecat.

În temeiul art. ll pct. 2 lit. b) rap.

la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal

pornit împotriva inculpatului R.M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de

trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen., ca efect al autorității

de lucru judecat.

În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap.

la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal

pornit împotriva inculpatului D.M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de

trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen., ca efect al autorității

de lucru judecat.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Instanța de prim control judiciar a

solicitat autorităților judiciare italiene comunicarea sentinței 267/05/C a

Tribunalului din Bologna privind pe inculpatul U.A., aceasta fiind comunicată

în copie (filele 33-36) și tradusă în limba română (filele 50-53).

Curtea de Apel a apreciat că, instanța

fondului a analizat situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în

cursul urmăririi penale și recunoscut de inculpați în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., pronunțând condamnarea acestora pentru faptele deduse judecății,

apreciind că în cauză nu își găsește aplicabilitatea principiul non bis in idem

(deși nu l-a pus în discuție), reținând că potrivit art. 129 din Legea nr. 302/2004

o persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul

unui stat membru al spațiului Schengen poate fi urmărită sau judecată pentru

aceleași fapte, dacă faptele vizate de hotărârea străină de condamnare s-au

săvârșit în tot sau în parte pe teritoriul României.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din

Legea nr. 302/2004, aplicarea principiului non bis in idem presupune că o

persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul

unui stat membru al spațiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru

aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în

curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a

pronunțat condamnarea.

Cu toate acestea, dispozițiile alin.

(1) nu se aplică dacă faptele vizate de hotărârea străină s-au săvârșit în tot

sau în parte pe teritoriul României. în acest caz, excepția nu se aplică dacă

faptele s-au săvârșit în parte pe teritoriul statului membru unde s-a pronunțat

hotărârea.

Din interpretarea textelor rezultă că,

prevederile art. 129 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 constituie o

excepție de la situația prevăzută în primul alineat, ce face să redevină

operantă regula non bis in idem.

Din situația de fapt descrisă în actul

de inculpare și însușită de inculpați în condițiile art. 320

1

C.

proc. pen., rezultă că în cursul lunii ianuarie 2005 inculpații au racolat prin

înșelăciune (prin promisiunea mincinoasă a unui loc de muncă bine plătit),

transportat, găzduit și exploatat sexual pe părțile vătămate P. (B.) I. și I.M.A.,

prin constrângerea la practicarea prostituției în orașul Bologna, Republica Italiană.

Din cuprinsul sentințelor penale nr. 267/05/C

pronunțată de Tribunalul din Bologna la data de 22 septembrie 2005 și nr. 237/05/C

din data de 29 iunie 2005 rezultă că inculpații D. (C.) M., R.M. și U.A. au

fost condamnați pentru faptul că în perioada 20-22 ianuarie 2005 au determinat,

exploatat și favorizat activitatea de prostituție a compatrioatelor I.M. și B.I.,

fapta fiind comisă prin violență, amenințare, înșelăciune și prin privare de

libertate.

Din analiza situației de fapt â

constatat că inculpații au fost condamnați de către prima instanță pentru

aceleași fapte pentru care au fost condamnați anterior de Tribunalul din

Bologna, instanță aflată pe teritoriul unui stat membru Schengen. Este adevărat

în același timp că activitatea infracțională a început și s-a derulat inițial

pe teritoriul României (recrutarea prin înșelăciune și transportul din România

în Italia), iar apoi s-a continuat pe teritoriu! Italiei în varianta

transportului, găzduirii și exploatării sexuale prin constrângerea la practicarea

prostituției.

Activitatea desfășurată pe teritoriul

României nu constituie o infracțiune distinctă de cea pentru care s-a dispus

condamnarea instanței italiene, deoarece faptele reținute de ambele instanțe

constituie modalități alternative de comitere a infracțiunii de trafic de

persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în

ipoteza întrunirii mai multor modalități alternative (cazul în speță), nefiind

în prezența unui concurs de infracțiuni, ci a unei infracțiuni unice.

Comparând situația de fapt descrisă

anterior cu dispozițiile privitoare la aplicarea principiului non bis in idem,

a constatat că în mod corect s-a reținut că acivitatea infracțională s-a

desfășurat în parte pe teritoriul României, însă a apreciat eronat că în speță

operează excepția de la art. 129 alin. (2) lit. a) teza I, neluând în seamă și

dispozițiile tezei a Ii-a, care instituind o excepție de la situația prevăzută

de teza I, face să redevină aplicabil principiul non bis in idem. Astfel,

aceleași fapte au fost comise de aceiași inculpați, în aceiași perioadă,

împotriva acelorași părți vătămate, atât pe teritoriul Italiei (stat membru

Schengen) cât și pe teritoriul României.

De altfel, dispoziția art. 129 din

Legea nr. 302/2004 republicată, nu face altceva decât să pună în practică

prevederile art. 4 din protocolul nr. 7 la Conveția Europeană a Drepturilor

Omului, conform cărora nicio persoană nu poate fi judecată sau pedepsită de

două ori pentru aceeași faptă.

Ca atare, a apreciat că sunt întrunite

condițiile cumulative cerute de art. 131 din Legea nr. 302/2004 pentru

recunoașterea pe cale incidentală a sentințelor penale nr. 267/05/C pronunțată

de Tribunalul din Bologna la data de 22 septembrie 2005 și nr. 237/05/C din

data de 29 iunie 2005 a aceluiași Tribunal, iar în urma recunoașterii acestora

constată că există autoritate de lucru judecat în raport de faptele prezentei

cauze.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.,

criticând decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs expuse pe larg

în scris, s-a arătat, în esență, faptul că instanța de prim control judiciar în

mod greșit a apreciat că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește

infracțiunea de trafic de persoane pentru care au fost cercetați și trimiși în

judecată inculpații, neexistând identitate între infracțiunea săvârșită pe

teritoriul României și infracțiunea pentru care au fost condamnați de

Tribunalul din Bologna.

S-a arătat faptul că infracțiunea de

trafic de persoane, astfel cum este reglementată de legea română este mult mai

complexă decât infracțiunea de proxenetism care nu exclude și nici nu absoarbe

în mod natural infracțiunea de trafic de persoane săvârșită de inculpați pe teritoriul

României, opinia parchetului fiind că cele două infracțiuni nu se suprapun,

traficul de persoane reprezentând infracțiunea mijloc prin care s-a realizat

infracțiunea scop, proxenetismul.

Față de motivele de recurs dezvoltate,

a apreciat că instanța de prim control jddiciar în mod greșit a dispus

încetarea procesului penal, în baza art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

Față de motivele de recurs invocate

Înalta Curte de Casație și Justiție constată neîntemeiat recursul formulat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. pentru

următoarele considerente:

Infracțiunea de proxenetism, este

reglementată de art. 329 C. pen. și constă în îndemnul ori înlesnirea

practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării

prostituției de către o persoană și recrutarea unei persoane prentru

prostituție ori traficul de persoane în acest scop precum și constrângerea la

prostituție.

Din analizarea textului de lege se

constată faptul că elementul material al infracțiunii de proxenetism cuprinde

mai multe variante normative alternative atât pentru varianta de bază cât și

pentru varianta agravată a infracțiunii.

Faptul că inculpații au săvîrșit mai

multe modalități alternative ce compun elementul material al infracțiunii sau

faptul că o parte din actele materiale ale infracțiunii au fost săvârșite pe

teritoriul României, iar o altă parte a acestora au fost săvârșite pe

teritoriul Italiei, nu determină pierderea unității infracțiunii.

Se reține faptul că inculpații au recrutat,

îndemnat și au înlesnit practicarea prostutiției de către părțile vătămate I.M.A.

și P. (B.) l.

Noțiunea de recrutarea presupune

atragerea unei persoane cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui care

organizează practicarea prostituției, fie în țară, fie în străinătate.

Față de situația de fapt descrisă,

părțile vătămate ulterior ajungerii pe teritoriul Italiei, au fost constrânse

să practice prostituția prin proferarea de amenințări în sensul că, dacă

acestea nu vor „ieși în stradă" vor fi vândute către albanezi.

Constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârșire a

infracțiunii de proxenetism în forma agravată, ca de altfel și recurtarea.

În privința reținerii concursului de

infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen. și cea prevăzută

de art. 12 din Legea nr. 678/2001, Decizia nr. 16/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secțiile unite, stabilește că reținerea unui astfel de concurs nu

poate opera decât în cazul în care fapta a fost săvîrșită în modalitățile

prevăzute de art. 329 alin. (1) și alin. (2) teza I și a II-a și, ulterior,

acționează asupra aceleiași persoane și prin modalitățile prevăzute de art. 12

respectiv amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de

autoritate.

Din economia deciziei anterior

amintite se constată că nu se poate reține* concurs de infracțiuni în

condițiile în care fapta a fost săvîrșită în modalitate prevăzută de art. 329

alin 2 teza finală, respectiv prin constrângere având în vedere faptul că

într-o astfel de situație ar există o dublă incriminare pentru aceeași faptă și

astfel principiul non bis in idem ar rămâne fără efect.

Față de cele arătate, nu poate fi

primită opinia Parchetului în sensul reținerii infracținuii de trafic de

persoane pentru actele materiale defășurate pe teritoriul României respectiv

recrutarea prin înșelăciune a părților vătămate considerând consumată

infracțiunea la momentul la care părțile vătămate au fost convinse să se

deplaseze în Italia unde inculpații au promis acestora un loc de muncă cinstit.

Actele materiale ia care face referire

Parchetul sunt parte a laturii obiective a infracțiunii de proxenetism și nu

pot fi disociate, cu atât mai mult cu cât au o incriminare specifică astfel cum

de altfel a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în

Decizia nr. 16/2007.

Înalta Curte mai reține faptul că

Tribunalul din Bologna a condamnat inculpații pentru faptele menționate în

rechizitoriul întocmit de parchet și pentru care au fost trimiși în judecată

inculpații în prezentul dosar penal, distincțiile dintre cele două infracțiuni

existente în legislația română regăsindu-se și în legislația italiană.

Mai mult, având în vedere dispozițiile

art. 129 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în speță sunt deplin

aplicabile prevederile tezei a II-a din alin. (2) lit. a) ale articolului

anterior menționat.

Astfel faptele au fost săvârșite de

inculpați în parte pe teritoriul italian, stat membru unde, a fost pronunțată o

hotătâre definitivă de condamnare. Faptul că Tribunalul din Bologna a dispus

expulzarea inculpaților pe o perioadă de cel puțin 5 ani și nu a aplicat o

pedeapsă privativă de libertate nu poate constitui motiv pentru a fi încălcat

principiul non bis in idem, în aplicarea acestui principiu, soluția pronunțată

de instanța statului membru nu are relevanță asupra aprecierii autorității de

lucru judecat.

Mai mult, în art. 2 alin. (1) lit. k)

din Legea nr. 302/2004 republicată, noțiunea de condamnare, în sensul legii

înseamnă orice pedeapsa sau măsură de siguranță aplicată ca urmare a săvârșirii

unei infracțiuni, prin urmare și măsura luată față de inculpați de instanțele

italiene se subsumează noțiunii de condamnare, astfel cum este definită de

lege.

Cooperarea judiciară internațională

vizează printre altele și protejarea drepturilor cetățenilor statelor membre și

a statelor între care există convenții internaționale de cooperare judiciară

indiferent că persoanele vizate au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să

respingă ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. împotriva Deciziei penale nr. 349 din 9

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpații D. (C.) M., R.M. și U.A.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs rămân

în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

împotriva Deciziei penale nr. 349 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția I penală, privind pe inculpații D. (C.) M., R.M. și U.A.

Onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu pentru intimații inculpați D. (C.) M., R.M. și U.A. până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatele părți vătămate P. (B.) I. și I.M.A., în sumă de câte 150

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

februarie 2013.