ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 574/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 149 din data de 4 aprilie 2011, Tribunalul Giurgiu a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, pusă în discuție din oficiu, din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul U.A.. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul U.A., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul R.M., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă6 accesorie. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D. (C.) M., la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., art. 3201C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsea închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.

A constatat că în cauză, părțile vătămate nu s-au constituit parte civilă. în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul U.A. să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu, sumă ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiție. În baza art. 191 alin. 2 C. proc. pen., a obligat inculpații R.M. și D. (C.) M. să plătească statului câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 01 septembrie 2010, pe rolul Tribunalului Giurgiu s-a înregistrat sub nr. 2105/122/2010, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Giurgiu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților U.A., R.M., și D. (C.) M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată și completată) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale a reținut că în cursul anului 2004, inculpatul D. (C.) M., i-a promis victimei P. (B.) l., un loc de muncă bine plătit în Italia, racolarea având loc pe raza localității Giurgiu, banii pentru transport fiind asigurați de inculpatul D. (C.) M. La începutul anului 2005, inculpatul D. (C.) M. a plecat în Italia, dar a ținut legătura cu victima P. (B.) l., telefonic.

La data de 18 ianuarie 2005, victima P. (B.) l., a plecat către Italia cu un autocar al firmei de transport SC L.T. SRL. Pe drum, victima a ținut legătura telefonic cu inculpatul D. (C.) M., acesta din urmă întrebând-o dacă mai călătorește cu o altă tânără cu prenumele de M. Victima P. (B.) l. s-a interesat și așa a cunoscut-o pe cealaltă parte vătămată l.M.A., aceasta din urmă aflându-se în relații de prietenie cu inculpatul U.A., care o invitase să se deplaseze în Bologna - Italia, pentru a se întâlni cu el. Victimele au călătorit astfel până în Bologna - Italia, unde au fost așteptate de cei trei inculpați, iar la scurt timp au aflat că scopul pentru care au fost transportate în Italia a fost de a fi exploatate sexual, prin obligarea la practicarea prostituției.

Prin amenințări, au fost nevoite să se deplaseze „la stradă", urmând să racoleze clienți cu care să întrețină relații sexuale în schimbul unor sume de bani, însă, în chiar prima seară au fost depistate de organele de poliție și deîndată acestea ayi formulat denunț împotriva celor trei inculpați. În cauză a fost dispusă efectuarea unei comisii rogatorii în Italia în urma căreia organele judiciare din această țară au pus la dispoziție actele de cercetare penală și de judecare a cauzei celor trei inculpați, fiind comunicate declarațiile părților vătămate P. (B.) l. și l.M.A., date la 22 și 24 ianuarie 2005, imediat după sesizarea organelor judiciare italiene. Astfel, P. (B.) l., a declarat că inculpatul D. (C.) M. zis „C." i-a propus să meargă în Italia, spunându-i că îi va găsi un loc de muncă; la un moment s-a hotărât având în vedere condițiile familiale dificile, sperând că va asigura familiei sale un viitor mai bun.

După ce a fost convinsă de inculpatul D. (C.) M. că îi va găsi un loc de muncă legal, acesta i-a trimis suma de 300 de euro, prin intermediul soției sale, pentru cheltuielile de transport. Pe data de 18 ianuarie 2005 a părăsit România, cu un autocar ai firmei de transport ,,L.T." din Giurgiu, și a ajuns în Bologna pe data de 20 ianuarie 2005. În autocar a cunoscut-o pe victima l.M.A., prietena inculpatului U.A. În gară, în Bologna, au fost așteptate de cei trei inculpați și de numita E.R., după care au plecat către o casă izolată din marginea Bologniei, rămânând dezamăgită de ceea ce a văzut, și întrebând unde va lucra, inculpatul R.M. i-a adus la cunoștință că urma să se prostitueze. Partea vătămată, a susținut că inculpatul R.M.

era șeful celor trei, Partea vătămată a vrut să plece, dar a fost oprită de inculpatul D. (C.) M., care i-a spus că nu va pleca nicăieri și că se va prostitua pentru el. Ea nu a dorit să se supună acestei situații și astfel au început amenințările; cea mai dură fiind aceea că va fi vândută albanezilor. Aceasta a mai arătat că inculpatul D. (C.) M. l-ar fi convins pe inculpatul R.M. să nu o vândă, fiind convins cava accepta să lucreze de bună voie. Inculpatul D. (C.) M. i-a spus ulterior că va trebui să înțeleagă că se va prostitua, pentru că toate femeile vin din România în acest scop, și că dacă nu va accepta, o va bate și ulterior o va vinde. Aceasta a susținut că cealaltă parte vătămată, l.M., se afla în aceeași situație ca și ea, poate mai dificilă având în vedere că inculpatul U.A., prietenul său, o pusese la dispoziția celorlalți doi inculpați.

Alternativa era clară, după cum au fost amenințate; ori se vor prostitua, ori, vor fi vândute albanezilor. A stabilit cu cealaltă victimă, să meargă pe stradă, în intenția de a strânge o suma de bani pentru a fugi. Ziua următoare, s-au certat cu inculpații D. (C.) M. și R.M. ca să nu se prostitueze, iar în ziua următoare au fost amenințate, și au ieșit pentru „a munci". La stradă au fost însoțite de numita E.R., trimisă de inculpatul R.M. să le învețe ce trebuie să facă, ea însuși fiind prostituată. Partea vătămată l.M.A. a declarat că a fost convinsă de logodnicul său U.A. să vină în Italia, pentru că îi promisese un loc de munca cinstit. în timpul călătoriei către Itaiia a cunoscut-o pe partea vătămată P. (B.) l. care mergea și ea la Bologna.

Când au ajuns la Bologna s-au întâlnit cu logodnicul său, care era însoțit de trei persoane, doi bărbați (inculpații D. (C.) M. și R.M.) și o fată foarte tânără (E.R.). Aceștia țineau legătura prin telefon cu șoferul autocarului cu care s-au deplasat. Au fost conduse la o casă părăsită, fără apă și lumină. Odată ce au intrat în casă au înțeles ce urma să se întâmple și a început să se plângă inculpatului U.A. Acesta a încercat să o convingă să practice prostituția prin bune maniere, dar nu a vrut să audă nimic, i-a cerut să sune o prietenă româncă care locuiește la Roma, dar acesta s-a opus și i-a permis doar să sune acasă, dar sub supravegherea sa și sugerându-i ce să spună. în casa izolată, ceilalți doi inculpați, au încercat să le facă să înțeleagă, în mod clar, că erau obligate să se prostitueze.

Inculpatul U.A. nu s-a mai opus, pentru că era supusul lui S. care era șeful acelei organizații. Din acea zi, au ieșit doar sâmbătă seara, pe 22 ianuarie, pentru a merge în San Lazzaro ca să se prostitueze. Partea vătămată P. (B.) l. și-a menținut declarația dată în fața organelor judiciare italiene, a arătat împrejurările în care a fost racolată, respectiv prin promisiuni mincinoase de inculpatul D. (C.) M. și ce s-a întâmplat în Italia. Aceasta a precizat că atât asupra sa cât și a celeilalte pătai vătămate au făcut presiuni pentru a se prostitua toți trei inculpații, dar nici unul dintre aceștia nu au agresat-o fizic. La termenul de judecată din data de 17 februarie 2011. apărătorul ales al inculpatul D. (C.) M., a depus la dosarul cauzei înscrisurile aflate la filele 66, 67, respectiv declarația inculpatului prin care acesta învederează instanței că înțelege să se prevaleze de prevederile art. 320 1 C. proc.

pen., că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, solicitând totodată ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește, declarație redactată și autentificată la Viceconsulatul României la Almeria la data de 26 ianuarie 2011, la fila 67 aflându-se și încheierea de autentificare din 26 ianuarie 2011, întocmită de viceconsulul României. La rândul lor inculpații U.A. și R.M., prin declarațiile de la filele 57,58, au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunosc și le însușesc, la termenul din 17 februarie 2011, aceștia învederând că înțeleg să se prevaleze de prevederile art. 320 1 C. proc.

pen. Coroborând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, instanța de fond a reținut că inculpatul D. (C.) M., în cursul anului 2004, a racolat-o împreună cu inculpatul R.M. pe numita P. (B.) l., pe raza localității Giurgiu, promițându-i un loc de muncă bine plătit în Italia, aceasta din urmă plecând către Italia în cursul anului 2005, după inculpat, cu care a ținut legătura telefonic pe tot timpul călătoriei, în același autocar P. (B.) l. cunoscând-o și pe numita I.M.A., inculpatul D. (C.) M. fiind acela care a determinat-o pe P. (B.) l., în timpul convorbirilor telefonice, să se intereseze dacă împreună cu ea călătorea și numita I.A.M., aceasta din urmă aflându-se în relații de prietenie cu inculpatul U.A.

care îi promisese la rândul său un ioc de muncă cinstit în Italia și căreia suma necesară deplasării i-a fost avansată tot de inculpatul R.M. ca și în cazul părții vătămate P. (B.) I. La Bologna, destinația finală a celor două victime, acestea au fost așteptate de cei doi inculpați U.A. și D. (C.) M., dar și de un al treilea bărbat și anume inculpatul R.M., care le avansase banii de călătorie, după care au fost conduse într-o casă părăsită, fără apă și lumină, unde inculpații R.M. și D. (C.) M. au încercat să le facă să înțeleagă că trebuie să se prostitueze, la refuzul acestora, inculpatul R.M. amenințându-le că în caz contrar le va vinde albanezilor, acesta fiind acela care Ie-a și luat pașapoartele celor două victime.

Inculpatul U.A. a încercat inițial să o convingă pe numita I.M.A., prin bune maniere; însă atunci când aceasta a dorit să își sune o prietenă în România, i-a permis acest lucru, însă sub supravegherea sa, sugerându-i totodată ce să spună, pentru ca ulterior să se ralieze conduitei celorlalți doi inculpați, numai intervenția organelor de poliție italiene împiedicând practicarea prostituției de către cele două victime, acestea fiind depistate chiar în prima seară când au ieșit pe stradă. Faptul că cei trei inculpați au racolat și transportat cele două tinere în Italia, prin inducere în eroare, în scopul exploatării sexuale, a rezultat, fără dubii, din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarațiile de recunoaștere ale celor trei inculpați, declarații ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, așa cum cer prevederile art. 69 C. proc.

pen., prevederi potrivit cărora declarațiile învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal, apoi din cuprinsul declarațiilor celor două victime date în fața organelor judiciare, declarațiile martorului C.M. Instanța de fond a reținut că, faptele inculpaților astfel cum au fost prezentate în actul de sesizare a instanței și recunoscute de către inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu reținerea art. 37 lit. b) C. pen. în cazul inculpatului U.A.

Potrivit art. 129 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, o persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunțat condamnarea. Potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) nu se aplică dacă faptele vizate de hotărârea străină s-au săvârșit în tot sau în parte pe teritoriul României. Este adevărat că din cuprinsul sentinței aflată în xerocopie la filele 95-98, sentință pronunțată de Tribunalul din Bologna - Italia a rezultat că inculpații R.M.

și D. (C.) M. au fost condamnați la pedeapsa de doi ani închisoare și amendă de 180 euro fiecare, pedeapsa închisorii fiind înlocuită prin aceeași sentință cu măsura de expulzare pe o perioadă care depășește cinci ani, sentință devenită irevocabilă în data de 22 iulie 2005 pentru ambii inculpați, însă instanța de fond a reținut că, potrivit art. 129 din Legea nr. 302/2004 o persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte dacă faptele vizate de hotărârea străină de condamnare s-au săvârșit în tot sau în parte pe teritoriul României. Or, în speță din cuprinsul declarației părții vătămate P. (B.) I. dată în cursul procesului penal a rezultat că inculpatul D. (C.) M. și inculpatul R.M., zis S. au fost tot timpul în legătură, chiar dacă inculpatul R.M.

se afla pe teritoriul Italiei, în perioada în care inculpatul D. (C.) M. i-a propus să meargă în Italia pentru că îi va găsi un loc de muncă și că acești doi inculpați au pus la cale aducerea atât a sa cât și a numitei I.M.A. în Italia pentru a le folosi acolo. Totodată, partea vătămată prin declarațiile date a mai arătat că cel care a finanțat călătoria sa în Italia a fost inculpatul R.M. care i-a trimis 300 de euro prin intermediul inculpatului D. (C.) M., banii fiind folosiți pentru pașaport și transport. La rândul său inculpatul U.A. prin declarațiile date în cursul procesului penal a arătat că cel care a finanțat deplasarea numitei I.M. în Italia a fost inculpatul R.M. care i-a dat banii necesari deplasării lui I.M.

în Italia și care i-a spus că partea vătămată poate să vină în Italia unde își va găsi un loc de muncă, inculpatul R.M. fiind cel care s-a oferit din proprie inițiativă să-l ajute cu bani pentru a-și aduce prietena în Italia. Inculpatul D. (C.) M. prin declarațiile date în cursul procesului a arătat că a discutat cu inculpatul R.M. despre posibilitatea aducerii în Italia a prietenei sale P. (B.) I., acesta din urmă oferindu-se să-i avanseze suma necesară sosirii lui P. (B.) I. în Italia, lucru pe care de altfel I-a și făcut, inculpatul R.M. ocupându-se de venirea în Italia și a prietenei inculpatului U.A. ce a călătorit în același autocar cu numita I.M.A., inculpatul R.M. comunicându-i că cele două se află în același autocar, acesta fiind cel care se ocupa de transportul părților vătămate în Italia.

Așa fiind, activitatea infracțională s-a derulat în parte pe teritoriul României, activitate infracțională în care au fost implicați toți trei inculpații, așa încât, în cauză, operează excepția de la art. 129 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 302/2004. În ceea ce îl privește pe inculpatul U.A., din cuprinsul fișei de cazier judiciar a rezultat că acesta, prin sentința penală nr. 857 din 30 octombrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin Decizia penală nr. 14 din 2001 a Tribunalului Giurgiu, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă pentru care nu a operat reabilitarea, așa încât acesta a comis prezentele fapte deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, schimbare de încadrare pusă în discuție din oficiu, din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul U.A. La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite de aceștia, persoana infractorilor și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește pericolul social al faptei săvârșite de inculpați, a reținut că este ridicat având în vedere că prin comiterea infracțiunii de trafic de persoane se aduce atingere nu numai libertății de mișcare a persoanei și libertății sexuale a acesteia, dar și vieții, integrității corporale și sănătății persoanei, atribute esențiale ale ființei umane.

Referitor la persoana inculpaților, a apreciat că aceștia au dat dovadă de o periculozitatea sporită, periculozitate ce a rezultat din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, inculpații folosindu-se de situația materială foarte grea a părților vătămate pentru a le determina să se deplaseze în Italia, promițându-le locuri de muncă și avansând banii pentru pașapoarte și transport, unde odată ajunse, folosindu-se de amenințări le-au determinat să iasă în stradă pentru a practica prostituția, numai apariția organelor de ordine Italiene în chiar prima noapte în care au ieșit pe stradă stopând activitatea infracțională a inculpaților, părțile vătămate,, relatând apoi cu lux de amănunte organelor de poliție modul cum au ajuns în Italia, persoanele care s-au ocupat de racolarea și transportarea lor și amenințările la care au fost supuse din partea acestora pentru a le determina să practice prostituția, banii obținuți astfel urmând a fi însușiți de inculpați, știut fiind că o persoană aflată într-o situație financiară grea este extrem de vulnerabilă, tocmai de această stare profitând inculpații pentru a le determina pe părțile vătămate să întrețină relații sexuale contra voinței lor cu diverși clienți pe care acestea urmau să-i racoleze de pe drumurile publice, dar și faptul că aceștia au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, că inculpatul U.A.

este recidivist postexecutoriu iar inculpatul R.M. figurează cu antecedente penale. Împotriva sentinței, au declarat apel, în termen legal, inculpații D. (C.) M., R.M. și U.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și rejudecând, în fond, încetarea procesului penal în baza art. 11 alin. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare. Prin decizia penală nr. 349 din data de 9 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de" Apel București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate de apelanții-inculpați U.A., R.M.

și D.M., a fost desființată, în parte, sentința apelată și rejudecând, în fond: În temeiul art. 134 din Legea nr. 302/2004 a recunoscut pe cale incidentală sentința penală nr. 237/05/C din 29 iunie 2005 a Tribunalului din Bologna, Republica Italiană, definitivă la data de 22 iulie 2005 și sentința penală nr. 267/05/C din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului din Bologna, Republica Italiană, definitivă la data de 16 octombrie 2005. În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului U.A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 33 lit. a)-art.

34 lit. b) C. pen., ca efect al autorității de lucru judecat. În temeiul art. ll pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen., ca efect al autorității de lucru judecat. În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a)-art.

34 lit. b) C. pen., ca efect al autorității de lucru judecat. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de prim control judiciar a solicitat autorităților judiciare italiene comunicarea sentinței 267/05/C a Tribunalului din Bologna privind pe inculpatul U.A., aceasta fiind comunicată în copie (filele 33-36) și tradusă în limba română (filele 50-53). Curtea de Apel a apreciat că, instanța fondului a analizat situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și recunoscut de inculpați în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen., pronunțând condamnarea acestora pentru faptele deduse judecății, apreciind că în cauză nu își găsește aplicabilitatea principiul non bis in idem (deși nu l-a pus în discuție), reținând că potrivit art. 129 din Legea nr. 302/2004 o persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte, dacă faptele vizate de hotărârea străină de condamnare s-au săvârșit în tot sau în parte pe teritoriul României. Potrivit dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 302/2004, aplicarea principiului non bis in idem presupune că o persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunțat condamnarea.

Cu toate acestea, dispozițiile alin. (1) nu se aplică dacă faptele vizate de hotărârea străină s-au săvârșit în tot sau în parte pe teritoriul României. în acest caz, excepția nu se aplică dacă faptele s-au săvârșit în parte pe teritoriul statului membru unde s-a pronunțat hotărârea. Din interpretarea textelor rezultă că, prevederile art. 129 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 constituie o excepție de la situația prevăzută în primul alineat, ce face să redevină operantă regula non bis in idem. Din situația de fapt descrisă în actul de inculpare și însușită de inculpați în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., rezultă că în cursul lunii ianuarie 2005 inculpații au racolat prin înșelăciune (prin promisiunea mincinoasă a unui loc de muncă bine plătit), transportat, găzduit și exploatat sexual pe părțile vătămate P. (B.) I. și I.M.A., prin constrângerea la practicarea prostituției în orașul Bologna, Republica Italiană.

Din cuprinsul sentințelor penale nr. 267/05/C pronunțată de Tribunalul din Bologna la data de 22 septembrie 2005 și nr. 237/05/C din data de 29 iunie 2005 rezultă că inculpații D. (C.) M., R.M. și U.A. au fost condamnați pentru faptul că în perioada 20-22 ianuarie 2005 au determinat, exploatat și favorizat activitatea de prostituție a compatrioatelor I.M. și B.I., fapta fiind comisă prin violență, amenințare, înșelăciune și prin privare de libertate. Din analiza situației de fapt â constatat că inculpații au fost condamnați de către prima instanță pentru aceleași fapte pentru care au fost condamnați anterior de Tribunalul din Bologna, instanță aflată pe teritoriul unui stat membru Schengen. Este adevărat în același timp că activitatea infracțională a început și s-a derulat inițial pe teritoriul României (recrutarea prin înșelăciune și transportul din România în Italia), iar apoi s-a continuat pe teritoriu!

Italiei în varianta transportului, găzduirii și exploatării sexuale prin constrângerea la practicarea prostituției. Activitatea desfășurată pe teritoriul României nu constituie o infracțiune distinctă de cea pentru care s-a dispus condamnarea instanței italiene, deoarece faptele reținute de ambele instanțe constituie modalități alternative de comitere a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în ipoteza întrunirii mai multor modalități alternative (cazul în speță), nefiind în prezența unui concurs de infracțiuni, ci a unei infracțiuni unice.

Comparând situația de fapt descrisă anterior cu dispozițiile privitoare la aplicarea principiului non bis in idem, a constatat că în mod corect s-a reținut că acivitatea infracțională s-a desfășurat în parte pe teritoriul României, însă a apreciat eronat că în speță operează excepția de la art. 129 alin. (2) lit. a) teza I, neluând în seamă și dispozițiile tezei a Ii-a, care instituind o excepție de la situația prevăzută de teza I, face să redevină aplicabil principiul non bis in idem. Astfel, aceleași fapte au fost comise de aceiași inculpați, în aceiași perioadă, împotriva acelorași părți vătămate, atât pe teritoriul Italiei (stat membru Schengen) cât și pe teritoriul României. De altfel, dispoziția art. 129 din Legea nr. 302/2004 republicată, nu face altceva decât să pună în practică prevederile art. 4 din protocolul nr. 7 la Conveția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora nicio persoană nu poate fi judecată sau pedepsită de două ori pentru aceeași faptă.

Ca atare, a apreciat că sunt întrunite condițiile cumulative cerute de art. 131 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea pe cale incidentală a sentințelor penale nr. 267/05/C pronunțată de Tribunalul din Bologna la data de 22 septembrie 2005 și nr. 237/05/C din data de 29 iunie 2005 a aceluiași Tribunal, iar în urma recunoașterii acestora constată că există autoritate de lucru judecat în raport de faptele prezentei cauze. Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., criticând decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs expuse pe larg în scris, s-a arătat, în esență, faptul că instanța de prim control judiciar în mod greșit a apreciat că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată inculpații, neexistând identitate între infracțiunea săvârșită pe teritoriul României și infracțiunea pentru care au fost condamnați de Tribunalul din Bologna. S-a arătat faptul că infracțiunea de trafic de persoane, astfel cum este reglementată de legea română este mult mai complexă decât infracțiunea de proxenetism care nu exclude și nici nu absoarbe în mod natural infracțiunea de trafic de persoane săvârșită de inculpați pe teritoriul României, opinia parchetului fiind că cele două infracțiuni nu se suprapun, traficul de persoane reprezentând infracțiunea mijloc prin care s-a realizat infracțiunea scop, proxenetismul.

Față de motivele de recurs dezvoltate, a apreciat că instanța de prim control jddiciar în mod greșit a dispus încetarea procesului penal, în baza art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. Față de motivele de recurs invocate Înalta Curte de Casație și Justiție constată neîntemeiat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. pentru următoarele considerente: Infracțiunea de proxenetism, este reglementată de art. 329 C. pen. și constă în îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană și recrutarea unei persoane prentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop precum și constrângerea la prostituție.

Din analizarea textului de lege se constată faptul că elementul material al infracțiunii de proxenetism cuprinde mai multe variante normative alternative atât pentru varianta de bază cât și pentru varianta agravată a infracțiunii. Faptul că inculpații au săvîrșit mai multe modalități alternative ce compun elementul material al infracțiunii sau faptul că o parte din actele materiale ale infracțiunii au fost săvârșite pe teritoriul României, iar o altă parte a acestora au fost săvârșite pe teritoriul Italiei, nu determină pierderea unității infracțiunii. Se reține faptul că inculpații au recrutat, îndemnat și au înlesnit practicarea prostutiției de către părțile vătămate I.M.A. și P. (B.) l. Noțiunea de recrutarea presupune atragerea unei persoane cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui care organizează practicarea prostituției, fie în țară, fie în străinătate.

Față de situația de fapt descrisă, părțile vătămate ulterior ajungerii pe teritoriul Italiei, au fost constrânse să practice prostituția prin proferarea de amenințări în sensul că, dacă acestea nu vor „ieși în stradă" vor fi vândute către albanezi. Constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii de proxenetism în forma agravată, ca de altfel și recurtarea. În privința reținerii concursului de infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen.

și cea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, Decizia nr. 16/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, stabilește că reținerea unui astfel de concurs nu poate opera decât în cazul în care fapta a fost săvîrșită în modalitățile prevăzute de art. 329 alin. (1) și alin. (2) teza I și a II-a și, ulterior, acționează asupra aceleiași persoane și prin modalitățile prevăzute de art. 12 respectiv amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate. Din economia deciziei anterior amintite se constată că nu se poate reține* concurs de infracțiuni în condițiile în care fapta a fost săvîrșită în modalitate prevăzută de art. 329 alin 2 teza finală, respectiv prin constrângere având în vedere faptul că într-o astfel de situație ar există o dublă incriminare pentru aceeași faptă și astfel principiul non bis in idem ar rămâne fără efect.

Față de cele arătate, nu poate fi primită opinia Parchetului în sensul reținerii infracținuii de trafic de persoane pentru actele materiale defășurate pe teritoriul României respectiv recrutarea prin înșelăciune a părților vătămate considerând consumată infracțiunea la momentul la care părțile vătămate au fost convinse să se deplaseze în Italia unde inculpații au promis acestora un loc de muncă cinstit. Actele materiale ia care face referire Parchetul sunt parte a laturii obiective a infracțiunii de proxenetism și nu pot fi disociate, cu atât mai mult cu cât au o incriminare specifică astfel cum de altfel a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în Decizia nr. 16/2007.

Înalta Curte mai reține faptul că Tribunalul din Bologna a condamnat inculpații pentru faptele menționate în rechizitoriul întocmit de parchet și pentru care au fost trimiși în judecată inculpații în prezentul dosar penal, distincțiile dintre cele două infracțiuni existente în legislația română regăsindu-se și în legislația italiană. Mai mult, având în vedere dispozițiile art. 129 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în speță sunt deplin aplicabile prevederile tezei a II-a din alin. (2) lit. a) ale articolului anterior menționat. Astfel faptele au fost săvârșite de inculpați în parte pe teritoriul italian, stat membru unde, a fost pronunțată o hotătâre definitivă de condamnare.

Faptul că Tribunalul din Bologna a dispus expulzarea inculpaților pe o perioadă de cel puțin 5 ani și nu a aplicat o pedeapsă privativă de libertate nu poate constitui motiv pentru a fi încălcat principiul non bis in idem, în aplicarea acestui principiu, soluția pronunțată de instanța statului membru nu are relevanță asupra aprecierii autorității de lucru judecat. Mai mult, în art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 302/2004 republicată, noțiunea de condamnare, în sensul legii înseamnă orice pedeapsa sau măsură de siguranță aplicată ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, prin urmare și măsura luată față de inculpați de instanțele italiene se subsumează noțiunii de condamnare, astfel cum este definită de lege.

Cooperarea judiciară internațională vizează printre altele și protejarea drepturilor cetățenilor statelor membre și a statelor între care există convenții internaționale de cooperare judiciară indiferent că persoanele vizate au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. împotriva Deciziei penale nr. 349 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații D. (C.) M., R.M. și U.A. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. împotriva Deciziei penale nr. 349 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații D. (C.) M., R.M. și U.A. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați D. (C.) M., R.M. și U.A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate P. (B.) I. și I.M.A., în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2013.