ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 493/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 493/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul

cauzei, constată următoarele:

1.

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 980/ F din 8

decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 29720/3/2011 a respins cererea de

restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A., ca neîntemeiată.

În baza

art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M.G. la

pedeapsa de 7 ani închisoare, în regim de detenție, pentru infracțiunea de

luare de mită în formă continuată.

S-a

făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a, lit. b), c) C. pen.

În baza

art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b), c) C.

pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea de la 24 martie 2011 și

arestarea preventivă de la 31 martie 2011 la 20 iunie 2011.

În baza

art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus restituirea către martorul S.D.P. a

sumei de 1.398.400 lei.

S-a

constatat că suma de 40.000 de euro pusă la dispoziție din fondurile speciale

ale D.N.A. a fost recuperată în urma flagrantului.

În baza

art. 14 pct. 3 lit. a) C. proc. pen., a fost desființat contractul de cesiune

de părți sociale autentificat sub nr. 67/01 februarie 2011 la B.N.P. F.R.

În baza

art. 19 și art. 20 din Legea nr. 78/2000, a fost menținut sechestrul judiciar,

astfel cum a fost instituit prin ordonanțele din 01 aprilie 2011 și 18 aprilie 2011

ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

În baza

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 15.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța

a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 14/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției,

consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea

cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.M.G. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în esență,

în aceea că în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de

președinte al Federației Sanitas România, a primit de la martorul S.D.P., în

baza unei înțelegeri anterioare, în mod repetat (lunar), sume de bani

reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate,

totalizând 1.398.400 lei și 40.000 euro pentru a atribui firmei SC E. SRL

contractul de execuție lucrări din 22 mai 2009, având ca obiect executarea

obiectivului „Centrul de educație, perfecționare și recreere - Snagov”, precum

și posesia de fapt a unui imobil situat în Predeal, în valoare de 535.165 lei.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare, în conformitate

cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării

judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia

au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi -

instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, confirmând

existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului

acesteia, în care sens a reținut:

Cu

privire la cererea de restituire a cauzei la D.N.A.:

Potrivit art. 317 C. proc. pen.

judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a

instanței, iar în caz de extindere a procesului verbal, și la fapta și persoana

pentru care se solicită extinderea.

Față de

aceste dispoziții legale clare nu a avut nicio relevanță faptul că a fost

admisă - de către alt complet, plângerea formulată de inculpat împotriva

soluției de neîncepere a urmării penale adoptată de D.N.A. față de denunțător.

În cauză

urmărirea penală a fost începută împotriva inculpatului și a notarului public F.R.

(pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală), iar probatoriul a

fost administrat legal și temeinic în faza de urmărire penală, așa încât nu s-a

putut susține că urmărirea penală nu ar fi completă în cauză.

Cât

privește rechizitoriul, acesta a cuprins toate mențiunile prevăzute de art. 263

C. proc. pen. și a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de

către procurorul ierarhic superior.

Așa

fiind, tribunalul a respins cererea de restituire a cauzei la D.N.A. ca

neîntemeiată.

Cu

privire la situația de fapt, tribunalul a reținut următoarele:

În perioada

anilor 2009-2010, inculpatul P.M.G., având funcția de președinte al Federației

Sanitas, a primit de la martorul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, în

mod repetat, sume de bani reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situații

de lucrări decontate, pentru a atribui firmei SC E. SRL un contract de execuție

lucrări având ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educație,

perfecționare și recreere - Snagov”, prețul negociat al contractului fiind de

9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără

TVA.

Contractul

de execuție lucrări a fost încheiat din 22 mai 2009, fiind semnat de P.S.,

director și C.S., director economic la SC E. SRL - executant și M.P.,

președinte al Federației Sanitas, M.T., președinte al Ordinului Asistenților

Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și M.P.,

președinte al Uniunii Sindicale Sanitas București, în calitate de beneficiari.

De

asemenea, a rezultat că la data de 1 februarie 2011, în baza unei înțelegeri

anterioare dintre S.D.P. și P.M.G., cel din urmă a primit, prin intermediul

soției sale, P.C., un imobil tip vilă situat în Predeal, str. Liviu Rebreanu,

jud. Brașov, în valoare de circa 200.000 euro, prin cedarea părților sociale

deținute de SC M. SRL la SC D.D.T.C.I. SRL (în patrimoniul căreia se găsea

imobilul), către P.C., la o valoare mult diminuată (50.000 euro). Reprezentanta

societății cedente a fost martora M.M.M., care a avut o datorie de 183.000 euro

la S.D.P. și căreia acesta i-a indicat să efectueze tranzacția cu familia

Petcu. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa, dacă P.M.G.

și-ar fi dat acordul, unele tranșe din mită neplătite încă de către S.D.P.,

aferente lunilor următoare, sau de a facilita obținerea de către firma SC E.

SRL a unei lucrări viitoare.

În total,

în perioada septembrie 2009 - martie 2011, inculpatul, în calitate de președinte

al Federației Sanitas România, a primit de la denunțătorul S.S.D.P., în baza

unei înțelegeri anterioare, sumele de 1.398.400 lei și 40.000 de euro, precum

și posesia de fapt a unui imobil situat în Predeal în valoare de 535.165 de

lei.

Întrucât

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, tribunalul a făcut o serie de

comentarii asupra susținerilor acestuia și asupra probelor administrate.

Astfel,

în faza de urmărire penală, inculpatul P.M.G. a afirmat că suma de 40.000 euro

găsită asupra sa, cu ocazia flagrantului ar fi reprezentat un împrumut care i

La dat denunțătorului S.D.P. în urmă cu două luni și pe care acesta i la restituit.

Această

apărare nu a putut fi reținută.

Astfel,

flagrantul a fost organizat la 24 martie 2011, ceea ce a însemnat că pretinsul

împrumut ar fi fost acordat în ianuarie 2011.

Dacă ar

fi așa, nu s-ar fi explicat afirmația inculpatului dintr-una din convorbirile

telefonice „pe decembrie nu mi-ai dat”, denunțătorul neputând să datoreze banii

pentru un împrumut ce nu fusese încă acordat.

În faza

de judecată, inculpatul a susținut, în esență, că sumele de bani, în lei, date

denunțătorului nu ar fi fost date cu titlu de mită, ci pentru construirea unei

case, în comuna Vlădiceasca, iar suma de 40.000 de euro ar fi reprezentat restituirea

de către denunțător a unei părți din sumele date în avans denunțătorului de

către inculpat pentru construcția casei, în condițiile în care, în perioada

iernii lucrările la locuința respectivă fuseseră sistate.

Nici

această apărare nu a putut fi reținută, dar a necesitat câteva precizări.

Astfel,

este cert că între inculpat și martorul S.D.P. au existat inițial relații de

strânsă prietenie.

Aceste

relații de prietenie s-au concretizat în mai multe raporturi juridice între

inculpat și denunțător, unele licite, cum au fost cele legate de construirea

casei din Vlădiceasca și de diverse sume de bani rulate între părți cu acest

prilej și alte raporturi juridice ilicite și care au făcut obiectul acestui

dosar, și anume cele legate de executarea „Centrului de educație, perfecționare

și recreere Snagov”.

Sub

acest aspect au fost relevante susținerile denunțătorului, care a făcut o

distincție netă între sumele date ca mită inculpatului și celelalte sume de

bani a căror remitere nu are nimic ilicit.

A mai

fost de precizat că, între sumele date ca mită inculpatului și celelalte sume

de bani date acestuia, nu s-a putut opera vreo compensare sau altă operație

juridică civilă sau comercială, nu s-au putut compensa sume licite cu sume ce

au făcut obiectul unei infracțiuni.

În realitate,

sumele de bani date de către inculpat denunțătorului pentru executarea

centrului de la Snagov și remiterea posesiei de fapt a unei vile din Predeal a

reprezentat cert o luare de mită de către inculpat, acest lucru rezultând din

mai multe mijloace de probă.

Astfel,

în declarația detaliată dată la 24 martie 2011, martorul S.D.P. a precizat,

referitor la contractul de execuție lucrări din 22 mai 2009, pentru obiectivul

de la Snagov, că înțelegerea pe care a avut-o cu inculpatul P.M.G. anterior

încheierii contractului a fost următoarea: se va calcula prețul real al lucrării

prin rularea devizelor furnizate de proiectant, iar diferența dintre prețul final

al contractului și prețul real al lucrării, din care se scad impozite într-o

anumită cotă, îi va reveni inculpatului sub formă de comision. Au mai fost

discuții ulterioare prin care acesta a încercat să scadă din ce în ce mai mult

valoarea reală a lucrării, pentru a-și mări marja de „comision”, până la o zonă

în care S.D.P. a refuzat să mai scadă. în urma acestor negocieri s-a ajuns la o

rată lunară de 87.400 lei (peste 20% din valoare). Inițial S.D.P. a fost cel

care i-a propus lui P.M.G. unele foloase materiale în schimbul încredințării

lucrării, acesta acceptând, iar ulterior mergând cu solicitările până la

procentul anterior menționat.

P.M.G.

și-a asumat și rolul de a-i convinge și pe ceilalți doi beneficiari în semnarea

contractului cu SC E. SRL.

Conform

graficului de execuție, primele plăți s-au efectuat în luna septembrie 2009,

acesta fiind primul moment în care martorul S.D.P. a început să-i plătească lui

P.M. sume de bani cu titlu de mită.

Martorul

S.D.P. a precizat că în noiembrie-decembrie 2010 era la zi cu plățile

comisioanelor. Anterior, în cursul anului 2010, s-a modificat graficul de

execuție a lucrărilor de așa manieră încât producția lunară în cinci luni,

respectiv iunie-octombrie s-a dublat, urmând ca în lunile noiembrie 2010-martie

2011 să nu se lucreze. Una din entitățile contractante nu a putut achita suma

dublă, urmând a o achita jumătate în lunile decembrie-aprilie. Având în vedere

aceste aspecte, a rezultat că tranșele de comision au fost și în această

perioadă de 87.400 lei, iar în lunile ianuarie-aprilie 2011 ar fi trebuit

plătite patru tranșe de comision, pentru ca la sfârșitul perioadei să se ajungă

la zi cu achitarea acestora.

Tot

denunțătorul a arătat în ce împrejurări s-a ajuns la remiterea posesiei de fapt

a imobilului din Predeal către inculpat. Luarea de mită a fost confirmată și de

înregistrarea din 01 martie 2011:

„S.D.P.:

Oricum, eu, eu, eu vroiam să vă propun următoarea chestie! Ă, nu știu, dacă vă

avantajează,

dacă nu vă

avantajează, dacă e… Da, m-am gândit eu în sinea mea, că asta e singura metodă.

Deci, dacă puteți prelua și jumatea ailaltă de.. cu Predealul. Știți că

avusesem o discuție, să facem fifty - fifty! În ideea în care eu am și eu

capacitatea financiară. Ori, acuma în problemele astea mă gândeam, practic, să

vă propun să preluați și jumătatea mea. Că făcusem noi o socoteală, un bilețel…

P.M.G.:

Așa, și după aia decontăm..

S.D.P.:

Și.. și ă.. noi compensăm!

P.M.G.:

Le compensăm așa? Da!

S.D.P.:

Și, și ă.. Și, și ă.. Nu, că la sfârșitu' Iu' aprilie, când se face situația s..

sunt capabil să fac și plata. Da' până atuncea n-am cum! Deci, la sfârșitu' Iu'

aprilie pot…

P.M.G.:

O.K.! La asta mă gândesc! Da' eu eram pregătit pentru o jumătate de efort,

acuma, trebuie să discut și eu acasă, să fac și eu niște calcule să văd dacă ...[neinteligibil\..

Păi, mă gândesc ..[neinteligibil\.. cum fac.

S.D.P.:

Ă! Normal, nu, văd ce rămân și ca să, ca să fie, ca să fie, ca să fie, ca să

fie O.K., să nu aveți ă.. nu știu, ă.. senzația că vă forțez mâna…

P.M.G.:

Nu, da'…

S.D.P.:

Facem și când s-o face construcția, stabilim un preț de piață și eu spun: „Dom'ne,

de la prețu' ăsta de piață, uite mai scădem X, ca să fie…”

S.D.P.:

Deci, pe centru' lucrurile merg ca și…

P.M.G.:

Conform contractului, aicea nu e un contract cu mine, e cu trei oameni care

trebuie să vadă că.,

S.D.P.:

Deci, deci, nu vă faceți probleme!

P.M.G.:

Deci, etapă cu etapă pe..

S.D.P.:

Lucrarea, lucrarea merge înainte! Eu sunt conștient că lucrarea asta e

importantă și pentru mine.. Ați făcut niște eforturi să mi-o dați..

P.M.G.:

Tocmai de aia! O s-o ducem..

Din

acest context a rezultat cu certitudine înțelegerea dintre inculpatul P.M.G. și

martorul S.D.P. pentru atribuirea de către cel dintâi, în calitate de

reprezentant al beneficiarului Federația Sanitas, a lucrării menționate, în favoarea

SC E. S.RL., precum și implicarea directă a inculpatului în procesul de

atribuire.

În continuare,

inculpatul a inițiat un dialog pe tema întârzierii plății de către S.P. a „comisioanelor”

lunare către el, după cum urmează:

P.M.G.

(vorbește în șoaptă): Păi.. cum rămâne cu ce mi-ai zis? Că.. ăia au făcut

viramentu', că… completezi de la tine și… mai avem două luni de stat!

S.D.P.:

Păi…

P.M.G.:

Când?

S.D.P.:

Eu zic așa: facem ă…

P.M.G.:

Că, noi indiferent, noi indiferent cum s-a dat și ...[neinteligibil\...

S.D.P. [vorbește

în același timp cu P.M.G.]: Facem, facem, facem la sfârșitu' Iu' aprilie.

P.M.G.:

Păi, ce facem la sfârșitu' Iu' aprilie? Pe toate lunile?

S.D.P.:

Compensarea până atunci o socotiți dacă vreți să.. așa.. Și.. facem o socoată.

P.M.G.:

Păi.. aia e…

S.D.P.:

Atunci, atunci pot!

P.M.G. (vorbește

în șoaptă): Eu zic...

S.D.P. (vorbește

în șoaptă): Până atuncea n-am cum, că n-am!

P.M.G.:

(vorbește în șoaptă) Păi, da, mă, da' o să fie ianuarie, februarie, martie,

aprilie, patru luni!

S.D.P.:

Da.

P.M.G.:

Și o să poți atunci.

S.D.P.:

Păi…

P.M.G.:

Ăia cu compensarea nu te aștepta la.. Bun, ce mare lucru e față de ce ți-am dat

eu și ce.. ar trebui să..?”

Relevantă

este și convorbirea din 24 martie 2011:

„P.M.G.:

Da!

S.D.P.:

Ă..

P.M.G.:

Zi-mi ce.. Cu chestia aia!

S.D.P.:

Păi, nu vorbii că e și băiatu' acia și ziceam că..

P.M.G.:

Da!

S.D.P.:

Am reușit de am făcut rost de niște bani..

P.M.G.:

Așa!

S.D.P.:

Și vă dau acum ceva. I-am schimbat în euro că, că.. Patruzeci de mii!

(Conform

imaginilor video, numitul S.D.P. scoate din buzunarul interior al hainei un

plic de culoare albă, pe care-l înmânează numitului P.M.G.)

P.M.G.:

Patruzeci de mii totu', da?

S.D.P.:

Patru..

P.M.G.:

Da' ă..

S.D.P.:

Și facem.. Facem o socoteală că..

P.M.G. (vorbește

în același timp cu S.D.P.): Tre' să facem o.. Facem o discuție pe sume.

S.D.P.:

Facem o socoteală că eu am, eu am toate, toate datele!

P.M.G.:

O. K.!

S.D.P.:

Haideți, că e relativ simplu aicea! Aici e relativ simplu! Deci, noi ca să.. în

decembrie eram la zi, aicea, cu hotelu', da?

P.M.G.:

Ăhă ..(neinteligibil)...

S.D.P.:

La sfârșitu' Iu' decembrie eram la zi!

P.M.G.:

Pe decembrie nu mi-ai dat!

S.D.P.:

Mă rog, da' în…

P.M.G.:

Fără decembrie!

S.D.P.:

Aferent lunii decembrie sunt patru luni, da? Decembrie, ianuarie, februarie și

martie, da?

P.M.G.:

Da, da!”

Săvârșirea

infracțiunii de luare de mită a rezultat și din comportamentul inculpatului.

Astfel,

acesta conștient de caracterul ilicit al faptelor sale, i-a precizat „eu cu

dumneata nu pot face decât înțelegeri verbale”, vorbește în șoaptă la telefonul

mobil, îi solicită fiului său să iasă din încăpere atunci când vorbește cu

denunțătorul și se declară de acord cu acesta că locația aleasă pentru o

întâlnire (biroul inculpatului din cadrul C.N.S.L.R.F.) nu este o locație prea

sigură și că pe viitor, întâlnirile să aibă loc la Snagov.

Pretinderea

mitei de către inculpat și faptul că acest lucru s-a făcut în virtutea unei

înțelegeri anterioare s-a probat și cu declarațiile martorilor S.C., M.C. și M.M.

Aceștia

au arătat, la unison, că inculpatul a pretins mită (și a primit mită) denumită „comision”,

lunar pentru lucrarea de la Snagov.

Această

mită a fost un procent de 20% din valoarea lucrărilor facturate, numai că, în

fapt, s-a ajuns la un procent de 20%.

Definitorie

în acest sens a fost și mențiunea făcută de martorul M.C. în declarația sa

despre spusele denunțătorului cu privire la mita pretinsă și primită de

inculpat („ăștia nu se mai satură !”).

Și al

doilea act material al infracțiunii de luare de mită (remiterea în fapt către

inculpat a posesiei vilei de la Predeal) a fost descris detaliat de acești

martori, confirmând susținerile denunțătorului. El a rezultat și din

afirmațiile făcute de inculpat în dialogul din data de 24 martie 2011:

„P.,

m-ai băgat în chestia aia! Tu crezi că eu aveam chef să-i cumpăr Iu' M.”.

Preluarea

în fapt a vilei rezultă tot din afirmația inculpatului „Păi nu, n-ai ce să

vorbești cu ea, că eu am..baza, am preluat-o! Am făcut actele, suntem

terminați!”.

O

recunoaștere indirectă a comportamentului sau infracțional a făcut-o inculpatul

și prin plângerea penală pe care i-a făcut-o denunțătorului pentru dare de

mită.

Într-adevăr,

dacă-l acuză pe denunțător că i-a dat mită, a însemnat, logic, că inculpatul a

primit mită (nerezultând de nicăieri că inculpatul ar fi refuzat, nu ar fi

acceptat sau respins primirea mitei).

S-a mai

încercat de către apărare să se submineze credibilitatea denunțătorului cu două

argumente, ce la prima vedere par logice, dar care totuși nu a rezistat la o

analiză atentă.

Mai

întâi, s-au ridicat semne de întrebare asupra faptului că denunțătorul și inculpatul

s-au întâlnit în sediul Ministerului de Interne (la biroul inculpatului).

Acest

lucru a fost însă perfect posibil. Denunțătorul a precizat în declarația dată

în instanță că nu a presupus mari greutăți și nu a implicat un control foarte

riguros și în nici un caz un control corporal.

În plus,

nu trebuie uitat faptul că apoi inculpatul și denunțătorul au convenit ca

întâlnirile ulterioare dintre ei să aibă loc la Snagov.

Un alt

semn de întrebare ridicat de apărătorii inculpatului a fost cum a acceptat denunțătorul,

o persoană cu probleme financiare, să-i dea inculpatului sume atât de mari

drept de mită și pe o perioadă atât de îndelungată și nu s-a dus mai devreme la

D.N.A.

Acest

lucru însă s-a explicat logic prin faptul că denunțătorul a sperat să mai primească

de la inculpat și alte lucrări de o mare valoare prin executarea cărora să

obțină un profit ce i-ar fi permis să-și rezolve toate eventualele sale

probleme financiare.

Relevantă

a fost în acest sens afirmația denunțătorului din dialogul din 24 martie 2011 „îmi

dați și mie o lucrare că mai curând mă interesează o lucrare decât... Și facem

cum am făcut și la asta cu hotelul” (hotelul fiind C. de la Snagov).

Nu

trebuie omis nici faptul că între inculpat și denunțător au existat relații de

strânsă prietenie.

Practic,

numai lăcomia inculpatului și faptul că denunțătorul ajunsese să se împrumute

de la martora M.M. cu 40.000 de euro pentru a onora pretențiile financiare ale

inculpatului l-au făcut pe S.D.P. să se prezinte la D.N.A.

S-a

subliniat și faptul că nu s-au confirmat nici pretinsele relații de dușmănie

între familiile S. și M. și inculpatul P.M. (invocate de apărare drept mobil la

formulării denunțurilor).

Dimpotrivă,

chiar și martorii propuși de inculpat au arătat că până la apariția prezentului

dosar, între inculpat și persoanele mai sus menționate au existat relații de

strânsă prietenie.

Tribunalul

a considerat, în dezacord cu apărarea, că fapta a existat, a constituit

infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În drept,

fapta inculpatului a constituit infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C.

pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza

acestor texte de lege, inculpatul a fost condamnat. La stabilirea și aplicarea

pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

Tribunalul

a reținut că modalitatea de săvârșire a prezentei fapte (în mod elaborat, cu

deghizarea unui act material al mitei într-un contract de cesiune), forma

continuată de săvârșire, mărimea sumelor de bani pretinse drept mită a imprimat

faptei un grad de pericol social concret deosebit de ridicat.

Tribunalul

a reținut în defavoarea inculpatului că acesta era dispus să comită fapte

similare, exprimându-și chiar acordul de principiu pentru atribuirea unei alte

lucrări în condiții similare de plată a unei mite (denumită „comision”).

Tribunalul

a mai reținut că inculpatul nu are nici scuza unei situații materiale precare

care să-l fi împins la săvârșirea prezentei fapte.

Dimpotrivă,

declarația de avere a arătat că inculpatul are o avere impresionantă, ceea ce,

coroborat cu modalitatea de săvârșire a prezentei fapte a creionat profilul

moral al unui indiciu arghirofil și lipsit de orice scrupule.

Tribunalul

a mai reținut, de asemenea, că fapta inculpatului a compromis grav mișcarea sindicală,

a știrbit credibilitatea și a ruinat orice prestigiu al acesteia.

Toate

aceste aspecte, coroborate și cu atitudinea total nesinceră a inculpatului, a

reclamat stabilirea unei pedepse exemplare, superioare minimului special

prevăzut de lege.

Ținând cont

de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, pedeapsa aplicată inculpatului

a fost orientată spre mediu, iar nu spre maxim.

Tribunalul

a apreciat că aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare cu executare în regim

de detenție a fost aptă să îndeplinească cerințele de exemplaritate și scopul

educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

S-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

Tribunalul

a aplicat inculpatului, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complimentară

prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 10 de

ani, după executarea pedepsei principale, apreciind că gravitatea faptei

inculpatului, a reclamat ca acesta să fie lipsit de drepturile prev. în art. 64

lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. și îndepărtat din mișcarea sindicală pe

durata maximă prevăzută de lege.

În baza

art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea din 24 martie 2011 și

arestarea preventivă de la 31 martie 2011 la 20 iunie 2011.

Întrucât

denunțătorul a denunțat fapta mai înainte ca D.N.A. - ul să se fi sesizat

pentru infracțiunea de dare de mită, tribunalul, în baza art. 255 alin. (5) C.

pen. a dispus restituirea către denunțător a tranșelor lunare de mită date

inculpatului, în total 1.398.400 lei.

Tribunalul

a constatat că suma de 40.000 euro pusă la dispoziție din fondurile speciale

ale D.N.A. a fost recuperată în urma flagrantului.

Întrucât

contractul de cesiune de părți sociale autentificat din 01 februarie 2011 la B.N.P.

- F.R. a avut o clauză ilicită (mascând un act material al infracțiunii de

luare de mită), s-a dispus, în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen.,

desființarea acestui înscris.

Pentru

a asigura aducerea la îndeplinire a dispoziției de restituire a mitei către

denunțător s-a menținut măsurile asigurătorii astfel cum au fost instituite

prin ordonanțele din 01 și 18 aprilie 2011 ale D.N.A., făcându-se aplicarea

disp. art. 19 și 20 din Legea nr. 78/2000.

acestei sentințe a formulat în termen legal apel inculpatul P.M.G., criticând-o

ca fiind nelegală și solicitând să se dispună achitarea sau revocarea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea și disponibilizarea tuturor bunurilor

aflate sub sechestru.

În motivarea

apelului, inculpatul a solicitat a se avea în vedere că o serie de mijloace de

probă au fost obținute în mod nelegal, respectiv primele înregistrări efectuate

în baza ordonanței procurorului din 31 ianuarie 2011, ora 8.00. La momentul și

la ora respectivă nu era înregistrat un dosar pe rolul parchetului, acesta

fiind înregistrat abia la prânz, astfel încât emiterea în afara cadrului legal

al acestei ordonanțe de interceptare a reprezentat o gravă încălcare a

dispozițiilor legii pentru că art. 91

1

C. proc. pen. vorbește despre

efectuarea acestor înregistrări de către procurorul care efectuează urmărirea

penală sau o supraveghează. Ca atare, procurorul care a dispus în cauza de față

nu a fost desemnat să efectueze urmărirea penală în cauză.

De

asemenea, a solicitat a se mai avea în vedere că aceste mijloace de probă au

fost obținute înainte de începerea urmăririi penale, iar din punctul său de

vedere în faza actelor premergătoare nu au putut fi administrate probe pentru

că așa dispune în mod operativ Codul de procedură penală.

Totodată

a solicitat a se mai avea în vedere că toate aceste mijloace de probă nu au

fost menționate într-un proces verbal pentru că a existat, din acest punct de

vedere, o neconcordanță între ceea ce a afirmat în procesul verbal de

consemnare a actelor premergătoare și ceea ce a existat în materialitate în

dosarul de urmărire penală pentru că s-a făcut vorbire despre existența unui

proces verbal de consemnare a actelor premergătoare, el neregăsindu-se în

dosarul cauzei, iar procesul verbal care este la dosar a fost încheiat după

începerea urmăririi penale. Or, un astfel de proces verbal a trebuit încheiat

înainte de începerea urmăririi penale pentru că tocmai în baza actelor

consemnate în acest proces verbal s-a început urmărirea penală. A considerat că

sunt încălcări grave ale principiului legalității procesului penal, iar toate

aceste nelegalități au constituit baza trimiterii în mod legal în judecată a

inculpatului și apoi a condamnării, instanța de fond neobservând toate aceste

nelegalități.

În aceeași

ordine de idei, a solicitat a se avea în vedere faptul că, deși în toate actele

procurorului s-a menționat despre momentul presupusei infracțiuni ca fiind plasată

înainte de încheierea contractului, a licitației, parchetul a determinat

denunțătorul să continue săvârșirea infracțiunii și în baza acestei determinări

parchetul a reținut apoi un alt act material al infracțiunii continuate. Ori,

modul în care a înțeles să procedeze parchetul a fost contrar dispozițiilor art.

68 C. proc. pen. Din punctul său de vedere, parchetul l-a transformat pe denunțător

într-un veritabil agent provocator pentru că acest denunțător a fost instruit să

acționeze în continuare. Mai mult, deși s-a vorbit că în baza acelei înțelegeri

urma să i se dea inculpatului o sumă de bani, parchetul i-a îndemnat pe cei

doi, respectiv pe M. și pe denunțător, să încheie un act fals de mână din care

a rezultat, contrar realității, că a fost un contract de împrumut. A considerat

că s-a ales acest procedeu pentru că, în lipsa probelor, mai era nevoie de un

intermediar care să susțină scenariul construit de către parchet. Instanța de

fond s-a rezumat la a lua întrutotul situația de fapt reținută de parchet și a

constatat că s-ar fi dat suma respectivă în tranșe lunare. Instanța de fond nu a

arătat care au fost mijloacele de probă din care a rezultat că inculpatul,

lunar, ar fi primit suma respectivă de bani. Nu a fost decât o simplă afirmație

care a avut la bază o declarație a denunțătorului.

Printr-o

hotărâre judecătorească, definitivă, s-a admis plângerea și s-a constatat că,

de fapt, denunțătorul nu a fost denunțător, ci a fost autorul infracțiunii de

dare de mită. Cu alte cuvinte, instanța a trebuit să aprecieze declarațiile lui

S.D. prin prisma dispozițiilor art. 69 C. proc. pen. Singurele mijloace de

probă în susținerea inculpatului au fost declarațiile tuturor martorilor din

care a rezultat că acesta nu a pretins o astfel de sumă de bani și această

înțelegere nu a fost dovedită în nici un fel în mod cert, indubitabil. Probele

indirecte au fost două declarații ale soției denunțătorului - învinuit și ale

lui M. S-a dovedit faptul că inculpatul s-a aflat în relații de dușmănie cu

martora M., iar relatările acelor martori au fost provenite din discuțiile

purtate de martori cu denunțătorul.

De

asemenea a solicitat a se avea în vedere faptul că instanța de fond nu a

lămurit vălmășagul de relații comerciale între inculpat și societățile

comerciale reprezentate de către S., iar discuțiile purtate de inculpat cu

denunțătorul nu a reprezentat decât discuții în legătură cu derularea

contractelor respective, astfel încât în aceste discuții era ușor de plasat de

către denunțător fraze în legătură cu sume de bani. în opinia sa, simplele

afirmații ale unui denunțător devenit între timp învinuit, au putut constitui

baza unei condamnări a unei persoane pentru infracțiuni de corupție. Nu s-a

dovedit în nici un fel că inculpatul a pretins bani pentru a facilita obținerea

acelui contract, iar membrii comisiei au arătat adevărul în legătură cu

licitație respectivă.

În legătură

cu imobilul din Predeal, a solicitat a se constata că acesta nu a intrat în

posesia inculpatului pentru că la Oficiul Registrului Comerțului a fost

respinsă cererea, iar acea tranzacție care urma să se perfecteze a fost făcută

la inițiativa familiei M., care nu mai dispunea de lichidități și printr-o

astfel de operațiune S., familia P., urmând să dezvolte o afacere turistică.

De

asemenea a considerat că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea

către martorul denunțător a sumei de bani în condițiile în care el a devenit

învinuit.

Pentru

toate aceste motive a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței

penale atacate și, rejudecând, achitarea inculpatului și revocarea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea și disponibilizarea tuturor bunurilor

aflate sub sechestru.

Totodată

a solicitat modificarea controlului judiciar, având în vedere că starea de

sănătate a inculpatului s-a înrăutățit.

Curtea

examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar în raport

de criticile formulate dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin.

(2) C. proc. pen. a constatat fondat apelul pentru următoarele considerente:

Instanța

de fond a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit

corect situația de fapt și a reținut judicios vinovăția inculpatului în

concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării

judecătorești.

Pe tot

parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale, în fața instanței de

fond și a instanței de apel, inculpatul a avut o conduită constant nesinceră,

de nerecunoaștere și contestării comiterii faptei reținută în sarcina sa, în

vădită contradicție cu întreg materialul probator administrat în cauză, poziția

procesuală adoptată de acesta fiind vădit subiectivă, luată în scopul

sustragerii de la răspunderea penală, având în vedere gradul ridicat de pericol

social al faptei pretins comisă și nu are nici un suport probator în cauză.

În acest

scop, al sustragerii de la răspunderea penală, inculpatul a invocat

nelegalități privind desfășurarea urmăririi penale (s-au efectuat înregistrări

audio înainte de înregistrarea dosarului de urmărire penală, care nu au fost

dispuse de procurorul de caz, s-au administrat probe în cauză înainte de

începerea urmăririi penale, Parchetul l-a transformat pe denunțător într-un

veritabil agent provocator), criticile acestea fiind formale, fără a avea vreun

temei legal, și nu au fost invocate în cursul urmăririi penale deși inculpatul

a fost asistat permanent de un apărător ales, avându-se în vedere procesele - verbale

de sesizare din oficiu din datele de 31 ianuarie 2011 și 03 februarie 2011,

ordonanța de începere a urmăririi penale, procesul-verbal de aducere la

cunoștință a incriminării, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale,

referatul cu propunere de arestare preventivă, declarațiile denunțătorului S.D.P.

În raport

de materialul probator administrat în cauză și individualizat de instanța de

fond în considerentele hotărârii pronunțate (pat. 2-4), s-a constatat că s-a

reținut în mod judicios vinovăția inculpatului și s-a dispus în mod legal

condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, avându-se

în vedere și funcția deținută de inculpat și necontestată de acesta, comisă în

prima modalitate prevăzută de art. 254 C. pen.

Infracțiunea

de luare de mită, fiind încadrată în grupa infracțiunilor de pericol social,

este o infracțiune instantanee, consumarea sa având loc la momentul realizării

oricăreia dintre cele patru modalități normativ alternative ale conținutului

constitutiv al acestei infracțiuni, situație în care nu trebuie legată

consumarea acesteia și de realizarea beneficiului.

Infracțiunea

de luare de mită poate îmbrăca forma infracțiunii continue atunci când toate

cerințele art. 41 alin. (2) C. pen. sunt îndeplinite, și anume dacă există mai mulți

mituitori, ceea ce nu a fost cazul în speța de față, în care, anterior lunii

septembrie 2009, a existat doar o singură înțelegere între inculpat și

denunțător și prin care ultimul s-a obligat săi dea lunar primului circa 20%

din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate, înțelegere respectată de

martor prin plata primei rate în luna septembrie 2009, dată la care

infracțiunea de luare de mită săvârșită de inculpat a fost consumată,

împrejurări față de care nu s-a putut reține în sarcina sa săvârșirea acestei

infracțiuni în formă continuată, astfel că, doar sub acest aspect s-a constatat

fondat apelul acestuia.

În ceea

ce privește critica formulată de inculpat privind calitatea de inculpat a

denunțătorului cu referire la suma de 40.000 euro pe care i-a înmânat-o la data

de 24 martie 2011, sumă considerată în mod nejustificat de inculpat ca fiind o

datorie, Curtea a reținut că aceasta nu a fost întemeiată, mai mult, această

susținere a fost în defavoarea vădită a acesteia care 1-a acuzat pe denunțător

ca având calitatea de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită,

întrucât, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-ar stabili acest

fapt, atunci inculpatul ar fi avut calitatea de subiect pasiv al acestei

infracțiuni.

Ca

urmare, s-a constatat dovedită pe deplin vinovăția inculpatului în comiterea

faptei reținută în sarcina sa, care nu a fost în formă continuată, a fost o

singură infracțiune de luare de mită consumată anterior lunii septembrie 2009,

iar obiectul mitei, s-a stabilit corect, că a fost achitat în rate ulterior,

împrejurări care nu au atras aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

în cauza de față.

În raport

de funcția deținută de inculpat la data săvârșirii infracțiunii, poziția

procesuală adoptată de acesta pe tot parcursul procesului penal, gradul ridicat

de pericol social al faptei comisă, s-a constatat că pedeapsa aplicată acestuia

a fost just individualizată și în raport de celelalte criterii generale

prevăzute de art. 72 C. pen. și a fost atât prin cuantum cât și modalitate de

executare de natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta a fost

circumscris în art. 52 C. pen.

Pentru

a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată și de la executarea

pedepsei, avându-se în vedere cuantumul și modalitatea de executare a acesteia,

dar și poziția procesuală a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, s-a

constatat că nu se impune modificarea măsurii preventive luată față de acesta.

În ceea

ce privește măsurile asigurătorii dispuse în cauză, sa reținut că acestea au

fost dispuse în mod legal în cauză și conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr.

78/2000 sunt și obligatorii, împrejurări față de care sa constatat ca fiind

nelegală cererea inculpatului de ridicare a acestor măsuri asigurătorii.

În consecință,

Curtea de Apel București, secția a II a penală, prin decizia nr. 147/ A din 22

mai 2012 a admis apelul declarat de inculpat a desființat, în parte sentința

penală nr. 980 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția I penală,

și rejudecând a înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a fost respinsă ca

nefondată cererea inculpatului P.M.G. pentru modificarea controlului judiciar.

Inculpatul

a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

deciziei penale evocate au formulat recursuri, în termen legal, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și recurentul inculpat P.M.G.,

aducând critici ample de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul

a invocat nelegalitatea hotărârii, sub aspectul greșitei înlăturări a disp. art.

41 alin. (2) C. pen., caz de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct.

17

1

C. proc. pen., apreciind că în mod greșit instanța de apel a

reținut, în considerentele deciziei, că infracțiunea de luare de mită este o

infracțiune instantanee, consumarea sa având loc la momentul realizării

oricăreia dintre cele 4 modalități normativ alternative ale conținutului

constitutiv al acestei infracțiuni, situație în care nu trebuie legată

consumarea acesteia și de realizarea beneficiului.

Totodată

se arată în cuprinsul motivelor de recurs că este greșit raționamentul

instanței de prim control judiciar expus în ultimul paragraf al pag. 13 din

cuprinsul deciziei, deoarece, pe de o parte, se exprimă o confuzie între

infracțiunea continuă și cea continuată, iar pe de altă parte, se conchide în

sensul că nu sunt întrunite condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., motivat de

faptul că nu există mai mul ni mituitori.

În combaterea

punctului de vedere al instanței, procurorul arată că potrivit art. 41 alin.

(2) C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la

diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau

inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni,

iar existența mai multor mituitori, ceea ce nu este cazul în speță, este aptă a

conduce la întrunirea condițiilor coautoratului, ce aparține instituției

participației penale, ca formă a pluralității de infracțiuni.

Pe de

altă parte, momentul realizării beneficiilor de către inculpat desemnează ca

formă a infracțiunii, împrejurarea că a fost realizată în întregime acțiunea

care reprezintă elementul material al laturii obiective, iar specificul

infracțiunii fapt epuizat constă în prelungirea în timp a infracțiunii, după

momentul consumării.

În opinia

procurorului, actele materiale repetate de primire a unor sume de bani și a

folosului imobilului situat în Predeal, săvârșite de inculpatul P.M.G. și

întemeiate pe unicitatea rezoluției infracționale conduc la concluzia potrivit

căreia sunt îndeplinite condițiile săvârșirii infracțiunii de luare de mită în

formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Recurentul

inculpat P.M.G., prin apărătorul ales, a formulat ample motive de recurs

înfățișate în scris la dosarul cauzei.

Astfel,

într-o primă critică avansată se susține că decizia instanței de prim control

judiciar este nemotivată, caz de casare reglementat în art. 385

9

pct.

9 C. proc. pen., sens în care se arată că instanța de apel nu a respectat

obligația de a descrie fapta ce face obiectul învinuirii, cu arătarea locului

și timpului săvârșirii, nu a analizat probele ce au servit ca temei pentru soluționarea

laturii penale a cauzei, cât și pe cele înlăturate, ori a oricăror elemente de

fapt pe care se sprijină soluția dată.

Invocând

dreptul la o hotărâre motivată, recurentul inculpat, prin apărătorul ales,

subliniază necesitatea ca instanțele să indice cu suficientă claritate

temeiurile pe care-și fundamentează hotărârea, în scopul de a face posibilă

inter alia, ca acuzatul să-și exercite în mod eficient dreptul la o cale de

atac.

În sprijinul

celor înfățișate, se învederează aspecte de doctrină și practică judiciară,

evidențiindu-se aspectul că în ipoteza în care instanța de control judiciar se

limitează în a reține situația de fapt descrisă în rechizitoriu și de către

instanța de fond, neprocedând la o analiză a tuturor probelor administrate, în

scopul aflării adevărului și în considerarea prezumției de nevinovăției,

hotărârea pronunțată este nemotivată.

În același

sens se susține că preluarea motivării instanței de fond de către instanța de

prim control judiciar, prin trimiterea la aspecte disparate, fără a le valoriza

însă în ansamblul probator, echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Pentru

a se efectua un control al hotărârii, în recurs, este necesar, în opinia

apărării, a se cunoaște care a fost starea de fapt reținută de instanța a cărei

hotărâre este atacată și pe baza căror probe s-a ajuns la această rezolvare a

acțiunii penale, eventual, civilă, iar acest lucru devine posibil decât prin

verificarea în baza unei motivări complete a hotărârii recurate.

Analizând

decizia recurată prin prisma doctrinei și jurisprudenței în materie, se

apreciază că așa-zisa motivare a deciziei se rezumă în concret la aproximativ 2

pagini - nr. 13 și nr. 14 - conținând afirmații generale și, confuze și vagi,

instanța de apel nefiind preocupată să răspundă tuturor criticilor formulate de

apelantul inculpat P.M.G., ci limitându-se să rețină în mod stereotip că

vinovăția inculpatului a fost stabilită judicios de prima instanță,

dispunându-se astfel în mod legal condamnarea acestuia.

În viziunea

apărării, omisiunea motivării este evidentă și cu privire la respingerea

cererii de probe, prin încheierea din 18 mai 2012, în contextul în care cel

de-al doilea motiv de apel formulat de inculpat l-a constituit greșita

respingere a cererilor de probe.

Ca și

instanța de fond, instanța de apel, respingând cererea de probe nu și-a motivat

soluția, iar cu privire la efectuarea unei expertize tehnice în construcții,

instanța de apel nici nu s-a pronunțat, cea ce atrage incidența cazului de

casare reglementat în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

În același

registru se înscriu și criticile recurentului inculpat cu privire la

administrarea în fața instanței fondului a unor noi probe, audieri martori, dar

și în faza apelului, cereri respinse în mod nejustificat, cu motivarea

stereotipă că acestea nu sunt pertinente, concludente, utile soluționării

cauzei, împrejurare în care este evidentă lipsa rolului activ al instanței de

fond, dar și nepronunțarea instanței de apel asupra unor cereri esențiale (se

invocă, de asemenea, elemente jurisprudențiale).

Sub un

alt aspect se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de

modificare a controlului judiciar depusă la termenul de judecată din 18 mai

2012, dar nici asupra unui alt motiv de apel, respectiv neînlăturarea de către

tribunal a unor mijloace de probă obținute în mod nelegal.

În acest

sens, se arată că primele înregistrări audio s-au efectuat în baza Ordonanței nr.

14/P/2011 din 31 ianuarie 2011, ora 8,00, prin care procurorul a dispus în

temeiul art. 91 alin. (1) și (2) și art. 91

1

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., interceptarea și înregistrarea, cu titlu provizoriu, pe o durată de

48 ore a mai multor convorbiri și comunicații purtate de inculpat, denunțător P.C.,

M.M. și M.C.

Se susține

că examinarea ordonanței arată că, procurorul a dispus aceste înregistrări în

afara cadrului legal, în condițiile în care la 31 ianuarie 2011, ora 8,00, pe

rolul D.N.A. nu exista înregistrat un dosar având ca obiect faptele descrise în

ordonanță, acesta fiind înregistrat abia la ora 11

30

, când procurorul

a întocmit procesul-verbal din 31 ianuarie 2011 de sesizare din oficiu (fila

146 dosar urmărire penală).

Interpretând

textele de lege care permit interceptarea și înregistrarea convorbirilor,

comunicărilor telefonice, apărarea susține că autorizarea respectivă se putea

face numai de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală,

calitate pe care procurorul R.C. nu o avea în ziua de 31 ianuarie 2012 ora

8,00, ci a dobândit-o abia la ora 11

30

, după întocmirea procesului-verbal

de sesizare din oficiu, când dosarul i-a fost repartizat prin rezoluție.

Pe de

altă parte, se mai învederează că din examinarea actelor aflate la dosar,

rezultă că la momentul la care s-a dispus înregistrarea convorbirilor

telefonice și în mediu ambiental, nu existau date că infracțiunea se săvârșește

sau se pregătește comiterea ei, ceea ce impune înlăturarea tuturor

înregistrărilor ca fiind obținute în mod nelegal prinderea în flagrant fiind

organizat la data de 24 martie 2011.

În viziunea

apărării, printr-un asemenea procedeu a fost încălcat principiul legalității în

instituția probelor, acestea impunându-se a fî obținute, administrate în

condițiile respectării stricte a dispozițiilor legale.

Referitor

la procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de

25 martie 2011, se solicită înlăturarea acestui act procedural de la dosar, precum

și a tuturor actelor enumerate în conținutul său, motivat de faptul că acesta a

fost întocmit după începerea urmăririi penale.

În sprijinul

aspectelor evidențiate au fost înfățișate elemente de doctrină și practică

judiciară.

În ceea

ce privește declarațiile martorilor în speță, ale denunțătorului S.D.P. se

cere, de asemenea, înlăturarea lor, întrucât acesta a fost audiat în calitate

de martor, deși o instanță a stabilit ulterior că împotriva sa se impune

începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de dare de mită ori, în calitate

de învinuit, declarațiile acestuia urmau a avea un alt regim juridic, dat și

pentru că susținerile sale nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Probele

analizate conduc, în opinia apărătorului ales al recurentului inculpat, la

concluzia că în cauză nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială, că între

inculpat și denunțător a intervenit o înțelegere pentru ca primul să-l ajute în

obținerea autorizației de construcție a „C.” din Snagov, precum nu s-a dovedit

că inculpatul a intervenit pe lângă membrii comisiei ce a decis asupra

ofertelor legale de construirea imobilului respectiv.

În legătură

cu sumele de bani despre care se face vorbire, evaluând probatoriul cauzei -

declarații inculpat, denunțător, martori - apărarea susține că starea de fapt

prezentată de inculpat este cea reală și se reflectă în probele cauzei;

declarațiile martorului denunțător fiind mincinoase, acesta acționând ca agent

provocator, sub îndrumarea directă a procurorului, însă prin depășirea

limitelor atribuțiilor conferite de lege, ceea ce impune înlăturarea

procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 24 martie 2011.

Se mai

arată că examinarea atentă a probelor dosarului determină concluzia că sumele

de bani vehiculate în discuțiile dintre inculpat și martorul denunțător au ca

temei raporturile civile dintre primul și societatea comercială reprezentate de

cel de-al doilea, evident în acest sens fiind „raportul de expertiză contabilă

extrajudiciară” depus la 31 august 2011, în care se concluzionează că lucrarea

de la Snagov nu a fost executată încă, existând restanțe.

Deși

era obligată să-și motivele afirmația că, „în total, în perioada septembrie

2009 - martie 2011, inculpatul, în calitate de președinte al F.S. România, a

primit de la denunțătorul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, sumele de

1.398.400 lei și 40.000 euro, precum și posesia de fapt a unui imobil situat în

Predeal” - instanța de fond nu a invocat nicio probă certă care să dovedească

dincolo de orice îndoială, primirea acelor tranșe lunare.

Prezentând

aspecte jurisprudențiale, apărarea precizează că indiciile nu sunt suficiente

pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare, iar înainte de a fi o problemă

de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt, înfăptuirea

justiției penale cerând ca judecătorul să nu se întemeieze în hotărârile pe

care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de

probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Față de

concluziile de achitare, se solicită casarea hotărârii și sub aspectul laturii

civile, inculpatul fiind obligat a restitui denunțătorului suma de 1.398.400

lei, în condițiile în care nu s-a observat că printr-o hotărâre definitivă s-a

stabilit că S.D.P. nu a denunțat fapta în condițiile art. 255 alin. (5) C. pen.,

așa încât nu poate beneficia de restituirea sumei în cauză. Examinând

hotărârile atacate în raport cu motivele invocate, cu criticile aduse,

analizate prin prisma cazurilor de casare înfățișate, dar și în conformitate cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție expune:

Din

analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, prima

instanță a constatat vinovăția inculpatului P.M.G. în săvârșirea infracțiunii

reținute în sarcina sa - infracțiune prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. - art.

6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând

tragerea acestuia la răspundere penală și aplicând o pedeapsă principală de 7

ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza II, b), c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

Instanța

fondului a apreciat că acuzația adusă inculpatului este fondată, probele cauzei

relevând fără vreun dubiu că în perioada septembrie 2009 - martie 2011 în

calitatea deținută, aceea de președinte al Federației Sanitas România, de la

martorul denunțător S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, în mod recurent

(lunar) sume de bani, respectiv cea 20% din valoarea fiecărei situații de

lucrări decontate în scopul atribuirii firmei SC E. SRL - contractul de

execuție lucrări - obiectiv „C.” Snagov, dar și posesia de fapt a unei vile din

Predeal.

În stabilirea

pedepsei, instanța fondului a ținut seama, printre altele, de modalitatea

concretă de săvârșire a faptei - în mod elaborat, prin deghizarea unui act

material al mitei într-un contract de cesiune - car