ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2220/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2220/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra contestației

în anulare de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția I penală, prin sentința penală nr. 980/F din 08 decembrie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 29720/3/2011 a respins cererea de restituire a cauzei

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție, ca neîntemeiată.

În baza art. 254

alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M.G. la pedeapsa de 7 ani

închisoare, în regim de detenție, pentru infracțiunea de luare de mită în formă

continuată.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. pe o perioadă de 10

ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea de la 24 martie 2011 și arestarea preventivă

de la 31 martie 2011 la 20 iunie 2011.

În baza art. 255

alin. (5) C. pen., s-a dispus restituirea către martorul S.D.P. a sumei de 1.398.400

RON.

S-a constatat că suma

de 40.000 euro pusă la dispoziție din fondurile speciale ale Direcției

Naționale Anticorupție a fost recuperată în urma flagrantului.

În baza art. 14 pct. 3

lit. a) C. proc. pen., a fost desființat contractul de cesiune de părți sociale

autentificat în 01 februarie 2011 la B.N.P. F.R.

În baza art. 19 și

art. 20 din Legea nr. 78/2000, a fost menținut sechestrul judiciar, astfel cum a

fost instituit prin ordonanțele din 01 aprilie 2011 și 18 aprilie 2011 ale Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 15.000 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Instanța a fost sesizată

prin rechizitoriul nr. 14/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției,

consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea

cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.M.G. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând, în esență, în aceea că în perioada

septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de președinte al Federației S. România,

a primit de la martorul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, în mod repetat

(lunar), sume de bani reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări

decontate, totalizând 1.398.400 RON și 40.000 euro pentru a atribui firmei SC

E. SRL contractul de execuție lucrări din 22 mai 2009, având ca obiect executarea

obiectivului „Centrul de educație, perfecționare și recreere Snagov”, precum și

posesia de fapt a unui imobil situat în Predeal, în valoare de 535.165 RON.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare, în conformitate cu disp. art. 345

alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile

art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele

strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța fondului a examinat și

apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății

și vinovăția penală a autorului acesteia, în care sens a reținut:

Cu privire la cererea

de restituire a cauzei la Direcția Națională Anticorupție:

Potrivit art. 317 C.

proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare

a instanței, iar în caz de extindere a procesului-verbal, și la fapta și persoana

pentru care se solicită extinderea.

Față de aceste dispoziții

legale clare nu a avut nicio relevanță faptul că a fost admisă - de către alt complet,

plângerea formulată de inculpat împotriva soluției de neîncepere a urmării penale

adoptată de Direcția Națională Anticorupție față de denunțător.

În cauză urmărirea penală

a fost începută împotriva inculpatului și a notarului public F.R. (pentru care s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală), iar probatoriul a fost administrat legal

și temeinic în faza de urmărire penală, așa încât nu s-a putut susține că urmărirea

penală nu ar fi completă în cauză.

Cât privește rechizitoriul,

acesta a cuprins toate mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. și a fost

verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

Așa fiind, Tribunalul

a respins cererea de restituire a cauzei la Direcția Națională Anticorpuție ca neîntemeiată.

Cu privire la situația

de fapt, Tribunalul a reținut următoarele:

În perioada anilor 2009-2010,

inculpatul P.M.G., având funcția de președinte al Federației S., a primit de la

martorul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, în mod repetat, sume de bani

reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate, pentru

a atribui firmei SC E. SRL un contract de execuție lucrări având ca obiect executarea

obiectivului „Centrul de educație, perfecționare și recreere Snagov”, prețul negociat

al contractului fiind de 9.234.570 RON, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de

1.875.915 RON, fără TVA.

Contractul de execuție

lucrări a fost încheiat în 22 mai 2009, fiind semnat de S.D.P., director, și S.C.,

director economic la SC E. SRL - executant, și P.M.G., președinte al Federației

S., T.M., președinte al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și

Asistenților Medicali din România și P.M., președinte al Uniunii Sindicale S. București,

în calitate de beneficiari.

De asemenea, a rezultat

că la data de 01 februarie 2011, în baza unei înțelegeri anterioare dintre S.D.P.

și P.M.G., cel din urmă a primit, prin intermediul soției sale, P.C., un imobil

tip vilă situat în Predeal, în valoare de circa 200.000 euro, prin cedarea părților

sociale deținute de SC M. SRL la SC D.D.T.C.I. SRL (în patrimoniul căreia se găsea

imobilul), către P.C., la o valoare mult diminuată (50.000 euro). Reprezentanta

societății cedente a fost martora M.M.M., care a avut o datorie de 183.000 euro

la S.D.P. și căreia acesta i-a indicat să efectueze tranzacția cu familia P. Scopul

primirii acestui imobil a fost acela de a compensa, dacă P.M.G. și-ar fi dat acordul,

unele tranșe din mită neplătite încă de către S.D.P., aferente lunilor următoare,

sau de a facilita obținerea de către firma SC E. SRL a unei lucrări viitoare.

În total, în perioada

septembrie 2009 - martie 2011, inculpatul, în calitate de președinte al Federației

S. România, a primit de la denunțătorul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare,

sumele de 1.398.400 RON și 40.000 euro, precum și posesia de fapt a unui imobil

situat în Predeal în valoare de 535.165 RON.

Întrucât inculpatul nu

a recunoscut săvârșirea faptei, Tribunalul a făcut o serie de comentarii asupra

susținerilor acestuia și asupra probelor administrate.

Astfel, în faza de urmărire

penală, inculpatul P.M.G. a afirmat că suma de 40.000 euro găsită asupra sa, cu

ocazia flagrantului ar fi reprezentat un împrumut care i l-a dat denunțătorului

S.D.P. în urmă cu două luni și pe care acesta i l-a restituit.

Această apărare nu a putut

fi reținută.

Astfel, flagrantul a fost

organizat la 24 martie 2011, ceea ce a înseamnat că pretinsul împrumut ar fi fost

acordat în ianuarie 2011.

Dacă ar fi așa, nu s-ar

fi explicat afirmația inculpatului dintr-una din convorbirile telefonice „pe decembrie

nu mi-ai dat”, denunțătorul neputând să datoreze banii pentru un împrumut ce nu

fusese încă acordat.

În faza de judecată, inculpatul

a susținut, în esență, că sumele de bani, în RON, date denunțătorului nu ar fi fost

date cu titlu de mită, ci pentru construirea unei case, în comuna V., iar suma de

40.000 euro ar fi reprezentat restituirea de către denunțător a unei părți din sumele

date în avans denunțătorului de către inculpat pentru construcția casei, în condițiile

în care, în perioada iernii lucrările la locuința respectivă fuseseră sistate.

Nici această apărare nu

a putut fi reținută, dar a necesitat câteva precizări.

Astfel, este cert că între

inculpat și martorul S.D.P. au existat inițial relații de strânsă prietenie.

Aceste relații de prietenie

s-au concretizat în mai multe raporturi juridice între inculpat și denunțător, unele

licite, cum au fost cele legate de construirea casei din comuna V. și de diverse

sume de bani rulate între părți cu acest prilej și alte raporturi juridice ilicite

și care au făcut obiectul acestui dosar, și anume cele legate de executarea „Centrului

de educație, perfecționare și recreere Snagov”.

Sub acest aspect au fost

relevante susținerile denunțătorului, care a făcut o distincție netă între sumele

date ca mită inculpatului și celelalte sume de bani a căror remitere nu are nimic

ilicit.

A mai fost de precizat

că, între sumele date ca mită inculpatului și celelalte sume de bani date acestuia,

nu s-a putut opera vreo compensare sau altă operație juridică civilă sau comercială,

nu s-au putut compensa sume licite cu sume ce au făcut obiectul unei infracțiuni.

În realitate, sumele de

bani date de către inculpat denunțătorului pentru executarea centrului de la Snagov

și remiterea posesiei de fapt a unei vile din Predeal a reprezentat cert o luare

de mită de către inculpat, acest lucru rezultând din mai multe mijloace de probă.

Astfel, în declarația

detaliată dată la 24 martie 2011, martorul S.D.P. a precizat, referitor la contractul

de execuție lucrări din 22 mai 2009, pentru obiectivul de la Snagov, că înțelegerea

pe care a avut-o cu inculpatul P.M.G. anterior încheierii contractului a fost următoarea:

se va calcula prețul real al lucrării prin rularea devizelor furnizate de proiectant,

iar diferența dintre prețul final al contractului și prețul real al lucrării, din

care se scad impozite într-o anumită cotă, îi va reveni inculpatului sub formă de

comision. Au mai fost discuții ulterioare prin care acesta a încercat să scadă din

ce în ce mai mult valoarea reală a lucrării, pentru a-și mări marja de „comision”,

până la o zonă în care S.D.P. a refuzat să mai scadă. În urma acestor negocieri

s-a ajuns la o rată lunară de 87.400 RON (peste 20% din valoare). Inițial S.D.P.

a fost cel care i-a propus lui P.M.G. unele foloase materiale în schimbul încredințării

lucrării, acesta acceptând, iar ulterior mergând cu solicitările până la procentul

anterior menționat.

P.M.G. și-a asumat și

rolul de a-i convinge și pe ceilalți doi beneficiari în semnarea contractului cu

SC E. SRL.

Conform graficului de

execuție, primele plăți s-au efectuat în luna septembrie 2009, acesta fiind primul

moment în care martorul S.D.P. a început să-i plătească lui P.M.G. sume de bani

cu titlu de mită.

Martorul S.D.P. a precizat

că în noiembrie-decembrie 2010 era la zi cu plățile comisioanelor. Anterior, în

cursul anului 2010, s-a modificat graficul de execuție a lucrărilor de așa manieră

încât producția lunară în cinci luni, respectiv iunie-octombrie s-a dublat, urmând

ca în lunile noiembrie 2010 - martie 2011 să nu se lucreze. Una din entitățile contractante

nu a putut achita suma dublă, urmând a o achita jumătate în lunile decembrie - aprilie.

Având în vedere aceste aspecte, a rezultat că tranșele de comision au fost și în

această perioadă de 87.400 RON, iar în lunile ianuarie-aprilie 2011 ar fi trebuit

plătite patru tranșe de comision, pentru ca la sfârșitul perioadei să se ajungă

la zi cu achitarea acestora.

Tot denunțătorul a arătat

în ce împrejurări s-a ajuns la remiterea posesiei de fapt a imobilului din Predeal

către inculpat.

Luarea de mită a fost

confirmată și de înregistrarea din 01 martie 2011:

„S.D.P.: Oricum, eu, eu,

eu vroiam să vă propun următoarea chestie! Ă, nu știu, dacă vă avantajează, dacă

nu vă avantajează, dacă e... Da’ m-am gândit eu în sinea mea, că asta e singura

metodă. Deci, dacă puteți prelua și jumatea ailaltă de... cu Predealu’! Știți că

avusesem o discuție, să facem fifty-fifty! În ideea în care eu am și eu capacitatea

financiară. Ori... acuma în… în problemele astea mă gândeam, practic, să vă propun

să preluați și jumătatea mea. Că făcusem noi o socoteală, un bilețel...

P.M.G.: Așa, și după aia

decontăm...

S.D.P.: Și… și ă… noi

compensăm!

P.M.G.: Le compensăm așa?

Da!

S.D.P.: Și, și ă... Și,

și ă... Nu, că la sfârșitu’ lu’ aprilie, când se face situația s... sunt capabil

să fac și plata. Da’ până atuncea n-am cum! Deci, la sfârșitu’ lu’ aprilie pot...

P.M.G.: O.K.! La asta

mă gândesc! Da’ eu eram pregătit pentru o jumătate de efort, acuma, trebuie să discut

și eu acasă, să fac și eu niște calcule să văd dacă ...[neinteligibil]... Păi, mă

gândesc ...[neinteligibil]... cum fac.

S.D.P.: Ă! Normal, nu,

văd ce rămân și ca să, ca să fie, ca să fie, ca să fie, ca să fie O.K., să nu aveți

ă… nu știu, ă... senzația că vă forțez mâna...

P.M.G.: Nu, da’...

S.D.P.: Facem și când

s-o face construcția, stabilim un preț de piață și eu spun: „Dom’ne, de la prețu’

ăsta de piață, uite mai scădem X, ca să fie...”

S.D.P.: Deci, pe centru’

lucrurile merg ca și...

P.M.G.: Conform contractului,

aicea nu e un contract cu mine, e cu trei oameni care trebuie să vadă că...

S.D.P.: Deci, deci, nu

vă faceți probleme!

P.M.G.: Deci, etapă cu

etapă pe...

S.D.P.: Lucrarea, lucrarea

merge înainte! Eu sunt conștient că lucrarea asta e importantă și pentru mine...

Ați făcut niște eforturi să mi-o dați…

P.M.G.: Tocmai de aia!

O s-o ducem...”

Din acest context a rezultat

cu certitudine înțelegerea dintre inculpatul P.M.G. și martorul S.D.P. pentru atribuirea

de către cel dintâi, în calitate de reprezentant al beneficiarului Federația S.,

a lucrării menționate, în favoarea SC E. SRL, precum și implicarea directă a inculpatului

în procesul de atribuire.

În continuare, inculpatul

a inițiat un dialog pe tema întârzierii plății de către S.D.P. a „comisioanelor”

lunare către el, după cum urmează:

„P.M.G. [vorbește în șoaptă]:

Păi… cum rămâne cu ce mi-ai zis? Că… ăia au făcut viramentu’, că… completezi de

la tine și… mai avem două luni de stat!”

S.D.P.: Păi…

P.M.G.: Când?

S.D.P.: Eu zic așa: facem

ă…

P.M.G.: Că, noi indiferent,

noi indiferent cum s-a dat și …[neinteligibil]…

S.D.P. [vorbește în același

timp cu P.M.G.]: Facem, facem, facem la sfârșitu’ lu’ aprilie.

P.M.G.: Păi, ce facem

la sfârșitu’ lu’ aprilie? Pe toate lunile?

S.D.P.: Compensarea până

atunci o socotiți dacă vreți să… așa… Și… facem o socoată.

P.M.G.: Păi… aia e…

S.D.P.: Atunci, atunci

pot!

P.M.G. [vorbește în șoaptă]:

Eu zic…

S.D.P. [vorbește în șoaptă]:

Până atuncea n-am cum, că n-am!

P.M.G. [vorbește în șoaptă]:

Păi, da, mă, da’ o să fie ianuarie, februarie, martie, aprilie, patru luni!

S.D.P.: Da.

P.M.G.: Și o să poți atunci.

S.D.P.: Păi…

P.M.G.: Ăia cu compensarea

nu te aștepta la… Bun, ce mare lucru e față de ce ți-am dat eu și ce… ar trebui

să…?”

Relevantă este și convorbirea

din 24 martie 2011:

„P.M.G.: Da!

S.D.P.: Ă…

P.M.G.: Zi-mi ce… Cu chestia

aia!

S.D.P.: Păi, nu vorbii

că e și băiatu’ acia și ziceam că…

P.M.G.: Da!

S.D.P.: Am reușit de am

făcut rost de niște bani…

P.M.G.: Așa!

S.D.P.: Și vă dau acum

ceva. I-am schimbat în euro că, că… Patruzeci de mii!

[Conform imaginilor video,

numitul S.D.P. scoate din buzunarul interior al hainei un plic de culoare albă,

pe care-l înmânează numitului P.M.G.]

P.M.G.: Patruzeci de mii

totu’, da?

S.D.P.: Patru…

P.M.G.: Da’ ă…

S.D.P.: Și facem… Facem

o socoteală că…

P.M.G. [vorbește în același

timp cu S.D.P.]: Tre’ să facem o… Facem o discuție pe sume.

S.D.P.: Facem o socoteală

că eu am, eu am toate, toate datele!

P.M.G.: O. K.!

S.D.P.: Haideți, că e

relativ simplu aicea! Aici e relativ simplu! Deci, noi ca să… În decembrie eram

la zi, aicea, cu hotelu’, da?

P.M.G.: Ăhă …[neinteligibil]…

S.D.P.: La sfârșitu’ lu’

decembrie eram la zi!

P.M.G.: Pe decembrie nu

mi-ai dat!

S.D.P.: Mă rog, da’ în…

P.M.G.: Fără decembrie!

S.D.P.: Aferent lunii

decembrie sunt patru luni, da? Decembrie, ianuarie, februarie și martie, da?

P.M.G.: Da, da!”

Săvârșirea infracțiunii

de luare de mită a rezultat și din comportamentul inculpatului.

Astfel, acesta conștient

de caracterul ilicit al faptelor sale, i-a precizat „eu cu dumneata nu pot face

decât înțelegeri verbale”, vorbește în șoaptă la telefonul mobil, îi solicită fiului

său să iasă din încăpere atunci când vorbește cu denunțătorul și se declară de acord

cu acesta că locația aleasă pentru o întâlnire nu este o locație prea sigură și

că pe viitor, întâlnirile să aibă loc la Snagov.

Pretinderea mitei de către

inculpat și faptul că acest lucru s-a făcut în virtutea unei înțelegeri anterioare

s-a probat și cu declarațiile martorilor S.C., M.C. și M.M.M..

Aceștia au arătat, la

unison, că inculpatul a pretins mită (și a primit mită) denumită „comision”, lunar

pentru lucrarea de la Snagov.

Această mită a fost un

procent de 20% din valoarea lucrărilor facturate, numai că, în fapt, s-a ajuns la

un procent de 20%.

Definitorie în acest sens

a fost și mențiunea făcută de martorul M.C. în declarația sa despre spusele denunțătorului

cu privire la mita pretinsă și primită de inculpat („ăștia nu se mai satură!”).

Și al doilea act material

al infracțiunii de luare de mită (remiterea în fapt către inculpat a posesiei vilei

de la Predeal) a fost descris detaliat de acești martori, confirmând susținerile

denunțătorului. El a rezultat și din afirmațiile făcute de inculpat în dialogul

din data de 24 martie 2011:

„P., m-ai băgat în chestia

aia! Tu crezi că eu aveam chef să-i cumpăr lu’ M.”.

Preluarea în fapt a vilei

rezultă tot din afirmația inculpatului „Păi nu, n-ai ce să vorbești cu ea, că eu

am…baza, am preluat-o! Am făcut actele, suntem terminați!”.

O recunoaștere indirectă

a comportamentului său infracțional a făcut-o inculpatul și prin plângerea penală

pe care i-a făcut-o denunțătorului pentru dare de mită.

Într-adevăr, dacă-l acuză

pe denunțător că i-a dat mită, a însemnat, logic, că inculpatul a primit mită (nerezultând

de nicăieri că inculpatul ar fi refuzat, nu ar fi acceptat sau respins primirea

mitei).

S-a mai încercat de către

apărare să se submineze credibilitatea denunțătorului cu două argumente, ce la prima

vedere par logice, dar care totuși nu a rezistat la o analiză atentă.

Mai întâi, s-au ridicat

semne de întrebare asupra faptului că denunțătorul și inculpatul s-au întâlnit în

sediul Ministerului de Interne (la biroul inculpatului).

Acest lucru a fost însă

perfect posibil. Denunțătorul a precizat în declarația dată în instanță că nu a

presupus mari greutăți și nu a implicat un control foarte riguros și în niciun caz

un control corporal.

În plus, nu trebuie uitat

faptul că apoi inculpatul și denunțătorul au convenit ca întâlnirile ulterioare

dintre ei să aibă loc la Snagov.

Un alt semn de întrebare

ridicat de apărătorii inculpatului a fost cum a acceptat denunțătorul, o persoană

cu probleme financiare, să-i dea inculpatului sume atât de mari drept de mită și

pe o perioadă atât de îndelungată și nu s-a dus mai devreme la Direcția

Națională Anticorupție.

Acest lucru însă s-a explicat

logic prin faptul că denunțătorul a sperat să mai primească de la inculpat și alte

lucrări de o mare valoare prin executarea cărora să obțină un profit ce i-ar fi

permis să-și rezolve toate eventualele sale probleme financiare.

Relevantă a fost în acest

sens afirmația denunțătorului din dialogul din 24 martie 2011 „îmi dați și mie o

lucrare că mai curând mă interesează o lucrare decât… Și facem cum am făcut și la

asta cu hotelu’!” (hotelul fiind Centrul de la Snagov).

Nu trebuie omis nici faptul

că între inculpat și denunțător au existat relații de strânsă prietenie.

Practic, numai lăcomia

inculpatului și faptul că denunțătorul ajunsese să se împrumute de la martora M.M.M.

cu 40.000 euro pentru a onora pretențiile financiare ale inculpatului l-au făcut

pe S.D.P. să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție.

S-a subliniat și faptul

că nu s-au confirmat nici pretinsele relații de dușmănie între familiile S. și M.

și inculpatul P.M.G. (invocate de apărare drept mobil la formulării denunțurilor).

Dimpotrivă, chiar și martorii

propuși de inculpat au arătat că până la apariția prezentului dosar, între inculpat

și persoanele mai sus menționate au existat relații de strânsă prietenie.

Tribunalul a considerat,

în dezacord cu apărarea, că fapta a existat, a constituit infracțiune și a fost

săvârșită de inculpat.

În drept, fapta inculpatului

a constituit infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza acestor texte

de lege, inculpatul a fost condamnat.

La stabilirea și aplicarea

pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

Tribunalul a reținut că

modalitatea de săvârșire a prezentei fapte (în mod elaborat, cu deghizarea unui

act material al mitei într-un contract de cesiune), forma continuată de săvârșire,

mărimea sumelor de bani pretinse drept mită a imprimat faptei un grad de pericol

social concret deosebit de ridicat.

Tribunalul a reținut în

defavoarea inculpatului că acesta era dispus să comită fapte similare, exprimându-și

chiar acordul de principiu pentru atribuirea unei alte lucrări în condiții similare

de plată a unei mite (denumită „comision”).

Tribunalul a mai reținut

că inculpatul nu are nici scuza unei situații materiale precare care să-l fi împins

la săvârșirea prezentei fapte.

Dimpotrivă, declarația

de avere a arătat că inculpatul are o avere impresionantă, ceea ce, coroborat cu

modalitatea de săvârșire a prezentei fapte a creionat profilul moral al unui indiciu

arghirofil și lipsit de orice scrupule.

Tribunalul a mai reținut,

de asemenea, că fapta inculpatului a compromis grav mișcarea sindicală, a știrbit

credibilitatea și a ruinat orice prestigiu al acesteia.

Toate aceste aspecte,

coroborate și cu atitudinea total nesinceră a inculpatului, a reclamat stabilirea

unei pedepse exemplare, superioare minimului special prevăzut de lege.

Ținând cont de lipsa antecedentelor

penale ale inculpatului, pedeapsa aplicată inculpatului a fost orientată spre mediu,

iar nu spre maxim.

Tribunalul a apreciat

că aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție

a fost aptă să îndeplinească cerințele de exemplaritate și scopul educativ prevăzut

de art. 52 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

Tribunalul a aplicat inculpatului,

în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64 lit. a) teza

a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 10 de ani, după executarea pedepsei principale,

apreciind că gravitatea faptei inculpatului, a reclamat ca acesta să fie lipsit

de drepturile prev. în art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. și îndepărtat

din mișcarea sindicală pe durata maximă prevăzută de lege.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea din 24 martie 2011 și arestarea preventivă

de la 31 martie 2011 la 20 iunie 2011.

Întrucât denunțătorul

a denunțat fapta mai înainte ca D.N.A.-ul să se fi sesizat pentru infracțiunea de

dare de mită, Tribunalul, în baza art. 255 alin. (5) C. pen. a dispus restituirea

către denunțător a tranșelor lunare de mită date inculpatului, în total 1.398.400

RON.

Tribunalul a constatat

că suma de 40.000 euro pusă la dispoziție din fondurile speciale ale Direcției

Naționale Anticorupție a fost recuperată în urma flagrantului.

Întrucât contractul de

cesiune de părți sociale autentificat în 01 februarie 2011 la B.N.P. F.R. a avut

o clauză ilicită (mascând un act material al infracțiunii de luare de mită), s-a

dispus, în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., desființarea acestui înscris.

Pentru a asigura aducerea

la îndeplinire a dispoziției de restituire a mitei către denunțător s-a menținut

măsurile asigurătorii astfel cum au fost instituite prin ordonanțele din 01 și 18

aprilie 2011 ale Direcției Naționale Anticorupție, făcându-se aplicarea disp.

art. 19 și 20 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentințe

a formulat în termen legal apel inculpatul P.M.G., criticând-o ca fiind nelegală

și solicitând să se dispună achitarea sau revocarea măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea și disponibilizarea tuturor bunurilor aflate sub sechestru.

În motivarea apelului,

inculpatul a solicitat a se avea în vedere că o serie de mijloace de probă au fost

obținute în mod nelegal, respectiv primele înregistrări efectuate în baza ordonanței

procurorului din 31 ianuarie 2011, ora 08.00. La momentul și la ora respectivă nu

era înregistrat un dosar pe rolul parchetului, acesta fiind înregistrat abia la

prânz, astfel încât emiterea în afara cadrului legal al acestei ordonanțe de interceptare

a reprezentat o gravă încălcare a dispozițiilor legii pentru că art. 91

1

C. proc. pen. vorbește despre efectuarea acestor înregistrări de către procurorul

care efectuează urmărirea penală sau o supraveghează. Ca atare, procurorul care

a dispus în cauza de față nu a fost desemnat să efectueze urmărirea penală în cauză.

De asemenea, a solicitat

a se mai avea în vedere că aceste mijloace de probă au fost obținute înainte de

începerea urmăririi penale, iar din punctul său de vedere în faza actelor premergătoare

nu au putut fi administrate probe pentru că așa dispune în mod operativ C.

proc. pen.

Totodată a solicitat a

se mai avea în vedere că toate aceste mijloace de probă nu au fost menționate într-un

proces-verbal pentru că a existat, din acest punct de vedere, o neconcordanță între

ceea ce a afirmat în procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare și ceea

ce a existat în materialitate în dosarul de urmărire penală pentru că s-a făcut

vorbire despre existența unui proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare,

el neregăsindu-se în dosarul cauzei, iar procesul-verbal care este la dosar a fost

încheiat după începerea urmăririi penale. Or, un astfel de proces-verbal a trebuit

încheiat înainte de începerea urmăririi penale pentru că tocmai în baza actelor

consemnate în acest proces-verbal s-a început urmărirea penală.

A considerat că sunt încălcări

grave ale principiului legalității procesului penal, iar toate aceste nelegalități

au constituit baza trimiterii în mod legal în judecată a inculpatului și apoi a

condamnării, instanța de fond neobservând toate aceste nelegalități.

În aceeași ordine de idei,

a solicitat a se avea în vedere faptul că, deși în toate actele procurorului s-a

menționat despre momentul presupusei infracțiuni ca fiind plasată înainte de încheierea

contractului, a licitației, parchetul a determinat denunțătorul să continue săvârșirea

infracțiunii și în baza acestei determinări parchetul a reținut apoi un alt act

material al infracțiunii continuate. Ori, modul în care a înțeles să procedeze parchetul

a fost contrar dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. Din punctul său de vedere, Parchetul

l-a transformat pe denunțător într-un veritabil agent provocator pentru că acest

denunțător a fost instruit să acționeze în continuare. Mai mult, deși s-a vorbit

că în baza acelei înțelegeri urma să i se dea inculpatului o sumă de bani, parchetul

i-a îndemnat pe cei doi, respectiv pe M. și pe denunțător, să încheie un act fals

de mână din care a rezultat, contrar realității, că a fost un contract de împrumut.

A considerat că s-a ales acest procedeu pentru că, în lipsa probelor, mai era nevoie

de un intermediar care să susțină scenariul construit de către Parchet. Instanța

de fond s-a rezumat la a lua întrutotul situația de fapt reținută de Parchet și

a constatat că s-ar fi dat suma respectivă în tranșe lunare. Instanța de fond nu

a arătat care au fost mijloacele de probă din care a rezultat că inculpatul, lunar,

ar fi primit suma respectivă de bani. Nu a fost decât o simplă afirmație care a

avut la bază o declarație a denunțătorului.

Printr-o hotărâre judecătorească,

definitivă, s-a admis plângerea și s-a constatat că, de fapt, denunțătorul nu a

fost denunțător, ci a fost autorul infracțiunii de dare de mită. Cu alte cuvinte,

instanța a trebuit să aprecieze declarațiile lui S.D.P. prin prisma dispozițiilor

art. 69 C. proc. pen. Singurele mijloace de probă în susținerea inculpatului au

fost declarațiile tuturor martorilor din care a rezultat că acesta nu a pretins

o astfel de sumă de bani și această înțelegere nu a fost dovedită în niciun fel

în mod cert, indubitabil. Probele indirecte au fost două declarații ale soției denunțătorului

învinuit și ale lui M. S-a dovedit faptul că inculpatul s-a aflat în relații de

dușmănie cu martora M., iar relatările acelor martori au fost provenite din discuțiile

purtate de martori cu denunțătorul.

De asemenea, a solicitat

a se avea în vedere faptul că instanța de fond nu a lămurit vălmășagul de relații

comerciale între inculpat și societățile comerciale reprezentate de către S.D.P.,

iar discuțiile purtate de inculpat cu denunțătorul nu a reprezentat decât discuții

în legătură cu derularea contractelor respective, astfel încât în aceste discuții

era ușor de plasat de către denunțător fraze în legătură cu sume de bani. În opinia

sa, simplele afirmații ale unui denunțător devenit între timp învinuit, au putut

constitui baza unei condamnări a unei persoane pentru infracțiuni de corupție. Nu

s-a dovedit în niciun fel că inculpatul a pretins bani pentru a facilita obținerea

acelui contract, iar membrii comisiei au arătat adevărul în legătură cu licitație

respectivă.

În legătură cu imobilul

din Predeal, a solicitat a se constata că acesta nu a intrat în posesia inculpatului

pentru că la Oficiul Registrului Comerțului a fost respinsă cererea, iar acea tranzacție

care urma să se perfecteze a fost făcută la inițiativa familiei M., care nu mai

dispunea de lichidități și printr-o astfel de operațiune S., familia P., urmând

să dezvolte o afacere turistică.

De asemenea, a considerat

că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea către martorul denunțător

a sumei de bani în condițiile în care el a devenit învinuit.

Pentru toate aceste motive

a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând,

achitarea inculpatului și revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

și disponibilizarea tuturor bunurilor aflate sub sechestru.

Totodată, a solicitat

modificarea controlului judiciar, având în vedere că starea de sănătate a inculpatului

s-a înrăutățit.

Curtea, examinând hotărârea

atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar în raport de criticile formulate,

dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat

fondat apelul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a manifestat

rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt

și a reținut judicios vinovăția inculpatului în concordanță cu probele administrate

în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.

Pe tot parcursul procesului

penal, în cursul urmăririi penale, în fața instanței de fond și a instanței de apel,

inculpatul a avut o conduită constant nesinceră, de nerecunoaștere și contestării

comiterii faptei reținută în sarcina sa, în vădită contradicție cu întreg materialul

probator administrat în cauză, poziția procesuală adoptată de acesta fiind vădit

subiectivă, luată în scopul sustragerii de la răspunderea penală, având în vedere

gradul ridicat de pericol social al faptei pretins comisă și nu are niciun suport

probator în cauză.

În acest scop, al sustragerii

de la răspunderea penală, inculpatul a invocat nelegalități privind desfășurarea

urmăririi penale (s-au efectuat înregistrări audio înainte de înregistrarea dosarului

de urmărire penală, care nu au fost dispuse de procurorul de caz, s-au administrat

probe în cauză înainte de începerea urmăririi penale, Parchetul l-a transformat

pe denunțător într-un veritabil agent provocator), criticile acestea fiind formale,

fără a avea vreun temei legal, și nu au fost invocate în cursul urmăririi penale

deși inculpatul a fost asistat permanent de un apărător ales, avându-se în vedere

procesele-verbale de sesizare din oficiu din datele de 31 ianuarie 2011 și 03

februarie 2011, ordonanța de începere a urmăririi penale, procesul-verbal de aducere

la cunoștință a încriminării, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale,

referatul cu propunere de arestare preventivă, declarațiile denunțătorului S.D.P.

În raport de materialul

probator administrat în cauză și individualizat de instanța de fond în considerentele

hotărârii pronunțate, s-a constatat că s-a reținut în mod judicios vinovăția inculpatului

și s-a dispus în mod legal condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de

luare de mită, avându-se în vedere și funcția deținută de inculpat și necontestată

de acesta, comisă în prima modalitate prevăzută de art. 254 C. pen.

Infracțiunea de luare

de mită, fiind încadrată în grupa infracțiunilor de pericol social, este o infracțiune

instantanee, consumarea sa având loc la momentul realizării oricăreia dintre cele

patru modalități normativ alternative ale conținutului constitutiv al acestei infracțiuni,

situație în care nu trebuie legată consumarea acesteia și de realizarea beneficiului.

Infracțiunea de luare

de mită poate îmbrăca forma infracțiunii continue atunci când toate cerințele

art. 41 alin. (2) C. pen. sunt îndeplinite, și anume dacă există mai mulți mituitori,

ceea ce nu a fost cazul în speța de față, în care, anterior lunii septembrie 2009,

a existat doar o singură înțelegere între inculpat și denunțător și prin care ultimul

s-a obligat să-i dea lunar primului circa 20% din valoarea fiecărei situații de

lucrări decontate, înțelegere respectată de martor prin plata primei rate în luna

septembrie 2009, dată la care infracțiunea de luare de mită săvârșită de inculpat

a fost consumată, împrejurări față de care nu s-a putut reține în sarcina sa săvârșirea

acestei infracțiuni în formă continuată, astfel că, doar sub acest aspect s-a constatat

fondat apelul acestuia.

În ceea ce privește critica

formulată de inculpat privind calitatea de inculpat a denunțătorului cu referire

la suma de 40.000 euro pe care i-a înmânat-o la data de 24 martie 2011, sumă considerată

în mod nejustificat de inculpat ca fiind o datorie, Curtea a reținut că aceasta

nu a fost întemeiată, mai mult, această susținere a fost în defavoarea vădită a

acesteia care l-a acuzat pe denunțător ca având calitatea de inculpat pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, întrucât, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă

s-ar stabili acest fapt, atunci inculpatul ar fi avut calitatea de subiect pasiv

al acestei infracțiuni.

Ca urmare, s-a constatat

dovedită pe deplin vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținută în sarcina

sa, care nu a fost în formă continuată, a fost o singură infracțiune de luare de

mită consumată anterior lunii septembrie 2009, iar obiectul mitei, s-a stabilit

corect, că a fost achitat în rate ulterior, împrejurări care nu au atras aplicarea

dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. în cauza de față.

În raport de funcția deținută

de inculpat la data săvârșirii infracțiunii, poziția procesuală adoptată de acesta

pe tot parcursul procesului penal, gradul ridicat de pericol social al faptei comisă,

s-a constatat că pedeapsa aplicată acestuia a fost just individualizată și în raport

de celelalte criterii generale prevăzute de art. 72 C. pen. și a fost atât prin

cuantum, cât și modalitate de executare de natură a realiza scopul pedepsei, așa

cum acesta a fost circumscris în art. 52 C. pen.

Pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată și de la executarea pedepsei, avându-se

în vedere cuantumul și modalitatea de executare a acesteia, dar și poziția procesuală

a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, s-a constatat că nu se impune

modificarea măsurii preventive luată față de acesta.

În ceea ce privește măsurile

asigurătorii dispuse în cauză, s-a reținut că acestea au fost dispuse în mod legal

în cauză și conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 sunt și obligatorii,

împrejurări față de care s-a constatat ca fiind nelegală cererea inculpatului de

ridicare a acestor măsuri asigurătorii.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 147/A din 22 mai 2012

a admis apelul declarat de inculpat a desființat, în parte sentința penală nr. 980

din 08 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, și rejudecând a

înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale atacate și a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului

P.M.G. pentru modificarea controlului judiciar.

Inculpatul a fost obligat

la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Împotriva deciziei penale

evocate au formulat recursuri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și recurentul inculpat

P.M.G., aducând critici ample de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a invocat nelegalitatea

hotărârii, sub aspectul greșitei înlăturări a disp. art. 41 alin. (2) C. pen., caz

de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C.

proc. pen., apreciind că în mod greșit instanța de apel a reținut, în considerentele

deciziei, că infracțiunea de luare de mită este o infracțiune instantanee, consumarea

sa având loc la momentul realizării oricăreia dintre cele 4 modalități normativ

alternative ale conținutului constitutiv al acestei infracțiuni, situație în care

nu trebuie legată consumarea acesteia și de realizarea beneficiului.

Totodată, se arată în

cuprinsul motivelor de recurs că este greșit raționamentul instanței de prim control

judiciar expus, deoarece, pe de o parte, se exprimă o confuzie între infracțiunea

continuă și cea continuată, iar pe de altă parte, se conchide în sensul că nu sunt

întrunite condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., motivat de faptul că nu există mai

mulți mituitori.

În combaterea punctului

de vedere al instanței, procurorul arată că potrivit art. 41 alin. (2) C. pen.,

infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de

timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă,

fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, iar existența mai multor mituitori,

ceea ce nu este cazul în speță, este aptă a conduce la întrunirea condițiilor coautoratului,

ce aparține instituției participației penale, ca formă a pluralității de infracțiuni.

Pe de altă parte, momentul

realizării beneficiilor de către inculpat desemnează ca formă a infracțiunii, împrejurarea

că a fost realizată în întregime acțiunea care reprezintă elementul material al

laturii obiective, iar specificul infracțiunii fapt epuizat constă în prelungirea

în timp a infracțiunii, după momentul consumării.

În opinia procurorului,

actele materiale repetate de primire a unor sume de bani și a folosului imobilului

situat în Predeal, săvârșite de inculpatul P.M.G. și întemeiate pe unicitatea rezoluției

infracționale conduc la concluzia potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile săvârșirii

infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1)

C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Recurentul inculpat P.M.G.,

prin apărătorul ales, a formulat ample motive de recurs înfățișate în scris la dosarul

cauzei.

Astfel, într-o primă critică

avansată se susține că decizia instanței de prim control judiciar este nemotivată,

caz de casare reglementat în art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., sens în

care se arată că instanța de apel nu a respectat obligația de a descrie fapta ce

face obiectul învinuirii, cu arătarea locului și timpului săvârșirii, nu a analizat

probele ce au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și

pe cele înlăturate, ori a oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția

dată.

Invocând dreptul la o

hotărâre motivată, recurentul inculpat, prin apărătorul ales, subliniază necesitatea

ca instanțele să indice cu suficientă claritate temeiurile pe care-și fundamentează

hotărârea, în scopul de a face posibilă inter alia, ca acuzatul să-și exercite în

mod eficient dreptul la o cale de atac.

În sprijinul celor înfățișate,

se învederează aspecte de doctrină și practică judiciară, evidențiindu-se aspectul

că în ipoteza în care instanța de control judiciar se limitează în a reține situația

de fapt descrisă în rechizitoriu și de către instanța de fond, neprocedând la o

analiză a tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului și în considerarea

prezumției de nevinovăției, hotărârea pronunțată este nemotivată.

În același sens se susține

că preluarea motivării instanței de fond de către instanța de prim control judiciar,

prin trimiterea la aspecte disparate, fără a le valoriza însă în ansamblul probator,

echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Pentru a se efectua un

control al hotărârii, în recurs, este necesar, în opinia apărării, a se cunoaște

care a fost starea de fapt reținută de instanța a cărei hotărâre este atacată și

pe baza căror probe s-a ajuns la această rezolvare a acțiunii penale, eventual,

civilă, iar acest lucru devine posibil decât prin verificarea în baza unei motivări

complete a hotărârii recurate.

Analizând decizia recurată

prin prisma doctrinei și jurisprudenței în materie, se apreciază că așa-zisa motivare

a deciziei se rezumă în concret la aproximativ 2 pagini  conținând afirmații generale

și confuze și vagi, instanța de apel nefiind preocupată să răspundă tuturor criticilor

formulate de apelantul inculpat P.M.G., ci limitându-se să rețină în mod stereotip

că vinovăția inculpatului a fost stabilită judicios de prima instanță, dispunându-se

astfel în mod legal condamnarea acestuia.

În viziunea apărării,

omisiunea motivării este evidentă și cu privire la respingerea cererii de probe,

prin încheierea din 18 mai 2012, în contextul în care cel de-al doilea motiv de

apel formulat de inculpat l-a constituit greșita respingere a cererilor de probe.

Ca și instanța de fond,

instanța de apel, respingând cererea de probe nu și-a motivat soluția, iar cu privire

la efectuarea unei expertize tehnice în construcții, instanța de apel nici nu s-a

pronunțat, cea ce atrage incidența cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

În același registru se

înscriu și criticile recurentului inculpat cu privire la administrarea în fața instanței

fondului a unor noi probe, audieri martori, dar și în faza apelului, cereri respinse

în mod nejustificat, cu motivarea stereotipă că acestea nu sunt pertinente, concludente,

utile soluționării cauzei, împrejurare în care este evidentă lipsa rolului activ

al instanței de fond, dar și nepronunțarea instanței de apel asupra unor cereri

esențiale (se invocă, de asemenea, elemente jurisprudențiale).

Sub un alt aspect se susține

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de modificare a controlului

judiciar depusă la termenul de judecată din 18 mai 2012, dar nici asupra unui alt

motiv de apel, respectiv neînlăturarea de către Tribunal a unor mijloace de probă

obținute în mod nelegal.

În acest sens, se arată

că primele înregistrări audio s-au efectuat în baza ordonanței nr. 14/P/2011 din

31 ianuarie 2011, ora 08.00, prin care procurorul a dispus în temeiul art. 91

alin. (1) și (2) și art. 91

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., interceptarea

și înregistrarea, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore a mai multor convorbiri

și comunicații purtate de inculpat, denunțător P.C., M.M.M. și M.C.

Se susține că examinarea

ordonanței arată că procurorul a dispus aceste înregistrări în afara cadrului legal,

în condițiile în care la 31 ianuarie 2011, ora 08.00, pe rolul Direcției

Naționale Anticorupție nu exista înregistrat un dosar având ca obiect faptele descrise

în ordonanță, acesta fiind înregistrat abia la ora 11.00, când procurorul a întocmit

procesul-verbal din 31 ianuarie 2011 de sesizare din oficiu.

Interpretând textele de

lege care permit interceptarea și înregistrarea convorbirilor, comunicărilor telefonice,

apărarea susține că autorizarea respectivă se putea face numai de procurorul care

efectuează sau supraveghează urmărirea penală, calitate pe care procurorul R.C.

nu o avea în ziua de 31 ianuarie 2012 ora 08.00, ci a dobândit-o abia la ora 11.30,

după întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu, când dosarul i-a fost

repartizat prin rezoluție.

Pe de altă parte, se mai

învederează că din examinarea actelor aflate la dosar, rezultă că la momentul la

care s-a dispus înregistrarea convorbirilor telefonice și în mediu ambiental, nu

existau date că infracțiunea se săvârșește sau se pregătește comiterea ei, ceea

ce impune înlăturarea tuturor înregistrărilor ca fiind obținute în mod nelegal prinderea

în flagrant fiind organizat la data de 24 martie 2011.

În viziunea apărării,

printr-un asemenea procedeu a fost încălcat principiul legalității în instituția

probelor, acestea impunându-se a fi obținute, administrate în condițiile respectării

stricte a dispozițiilor legale.

Referitor la procesul-verbal

de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de 25 martie 2011, se

solicită înlăturarea acestui act procedural de la dosar, precum și a tuturor actelor

enumerate în conținutul său, motivat de faptul că acesta a fost întocmit după începerea

urmăririi penale.

În sprijinul aspectelor

evidențiate au fost înfățișate elemente de doctrină și practică judiciară.

În ceea ce privește declarațiile

martorilor în speță, ale denunțătorului S.D.P. se cere, de asemenea, înlăturarea

lor, întrucât acesta a fost audiat în calitate de martor, deși o instanță a stabilit

ulterior că împotriva sa se impune începerea urmăririi penale pentru infracțiunea

de dare de mită ori, în calitate de învinuit, declarațiile acestuia urmau a avea

un alt regim juridic, dat și pentru că susținerile sale nu se coroborează cu nici

un alt mijloc de probă.

Probele analizate conduc,

în opinia apărătorului ales al recurentului inculpat, la concluzia că în cauză nu

s-a dovedit, dincolo de orice îndoială, că între inculpat și denunțător a intervenit

o înțelegere pentru ca primul să-l ajute în obținerea autorizației de construcție

a „Centrului” din Snagov, precum nu s-a dovedit că inculpatul a intervenit pe lângă

membrii comisiei ce a decis asupra ofertelor legale de construirea imobilului respectiv.

În legătură cu sumele

de bani despre care se face vorbire, evaluând probatoriul cauzei - declarații inculpat,

denunțător, martori - apărarea susține că starea de fapt prezentată de inculpat

este cea reală și se reflectă în probele cauzei; declarațiile martorului denunțător

fiind mincinoase, acesta acționând ca agent provocator, sub îndrumarea directă a

procurorului, însă prin depășirea limitelor atribuțiilor conferite de lege, ceea

ce impune înlăturarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din

24 martie 2011.

Se mai arată că examinarea

atentă a probelor dosarului determină concluzia că sumele de bani vehiculate în

discuțiile dintre inculpat și martorul denunțător au ca temei raporturile civile

dintre primul și societatea comercială reprezentate de cel de-al doilea, evident

în acest sens fiind „raportul de expertiză contabilă extrajudiciară” depus la 31

august 2011, în care se concluzionează că lucrarea de la Snagov nu a fost executată

încă existând restanțe.

Deși era obligată să-și

motivele afirmația că, „în total, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, inculpatul,

în calitate de președinte al Federației S. România, a primit de la denunțătorul

S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, sumele de 1.398.400 RON și 40.000

euro, precum și posesia de fapt a unui imobil situat în Predeal” - instanța de fond

nu a invocat nicio probă certă care să dovedească dincolo de orice îndoială, primirea

acelor tranșe lunare.

Prezentând aspecte jurisprudențiale,

apărarea precizează că indiciile nu sunt suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri

de condamnare, iar înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo

este o problemă de fapt, înfăptuirea justiției penale cerând ca judecătorul să nu

se întemeieze în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea

dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea

obiectivă.

Față de concluziile de

achitare, se solicită casarea hotărârii și sub aspectul laturii civile, inculpatul

fiind obligat a restitui denunțătorului suma de 1.398.400 RON, în condițiile în

care nu s-a observat că printr-o hotărâre definitivă s-a stabilit că S.D.P. nu a

denunțat fapta în condițiile art. 255 alin. (5) C. pen., așa încât nu poate beneficia

de restituirea sumei în cauză.

Prin decizia penală

nr. 493 din 12 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în majoritate, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale

nr. 147/A din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

A casat, în parte, decizia

penală atacată numai în ceea ce privește încadrarea juridică și rejudecând:

A reținut în încadrarea

juridică dată faptei, săvârșită de inculpatul P.M.G., prevăzută de art. 254

alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 dispozițiile art. 41

alin. (2) C. proc. pen.

A menținut celelalte dispoziții

ale deciziei penale atacate.

A respins, ca nefondat,

recursul declarat de intimatul inculpat P.M.G. împotriva aceleași decizii.

A obligat recurentul intimat

inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat din care suma

de 50 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au rămas în sarcina statului.

Cu opina separată a doamnei

judecător A.C.G. în sensul admiterii recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de recurentul

intimat incu