SECȚIUNEA 3 Cererea nr. 34420/07 prezentată de A. împotriva Franței introdusă la 10 august 2007 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, A., este un resortisant afgan, născut în 1979 și rezident în Florange. El este reprezentat în fața Curții de către Asociația Reléis (Metz). Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este afgan tadjik originar din provincia Logar. Tatăl său a fost ofițer de poliție și apoi a lucrat în serviciile de informații generale ale KHAD. El a arătat că familia sa a fost înstărită, dar nu foarte apreciată de către pashtuni (majoritari) sau de către islamiști. Fratele său B. a sprijinit partidul Khad și a fost simpatizant comunist. În 1992, un comandant pashtun, K., și-ar fi ucis fratele din cauza sprijinului său față de partidul Khad. Temându-se pentru siguranța sa, familia sa ar fi decis să părăsească țara și să plece la Peshawar, Pakistan, unde au locuit șase ani într-o tabără. În 2004, ei s-au întors la Logar. La 1 octombrie 2004, reclamantul ar fi fost invitat la nunta din E., un comandant pashtun. Căsătoria, care a reunit peste 300 de persoane, a avut loc în Kalavasir. Vărul mirelui ar fi încălcat de mai multe ori regula care impune separarea între bărbați și femei. Prin urmare, a avut loc o altercație, în timpul căreia a fost tras un foc de armă, omorându-l pe șeful securității, Ak., un alt comandant paschun. A doua zi, reclamantul a fost arestat împreună cu alte șase persoane de origine pashtun de E., care i-a acuzat de a fi la originea asasinării. Reclamantul a declarat că împușcatul a fost tras de E. care, pentru a scăpa de justiție, a arestat alți oameni în locul său. Reclamantul ar fi fost deținut, torturat și umilit (înlanțat 24 h din 24 într-o pivniță, și bătut). Încarcerat, el a primit vizita tatălui său, care a dus la eliberarea celorlalți inculpați și următoarea sa condamnare la moarte din cauza originii sale nepachtoune. Tatăl său a reușit să mituiască gărzi, reclamantul a reușit să scape și să părăsească țara în Franța, prin intermediul Iranului. După ce a plecat, el ar fi fost informat despre arestarea celor doi frați ai săi de către E., astfel încât el să se predea autorităților. Tatăl său ar fi fost, de asemenea, arestat și pus sub supraveghere. Reclamantul susține că este căutat în continuare de autoritățile țării sale și, în caz de returnare, riscă să fie arestat și executat, din moment ce a fost condamnat la moarte în cursul acestui proces, consideră că este un simulacru de proces, pentru o crimă pe care nu a comis-o. El furnizează în sprijinul acestor afirmații două avize de căutare emise în numele său de către conducerea poliției municipale din Logar. Aceste avize, emise la 26 iulie și 27 octombrie 2007, indică mai întâi [reclamantul] este căutat în cadrul asasinării comandantului A. Vă solicităm să interpelați această persoană și să o conduceți la biroul menționat mai sus Reclamantul a sosit pe teritoriul francez la 13 septembrie 2006. Reclamantul precizează că, fără a vorbi franceza, atunci când a vrut să fie înregistrat la prefectură, el este prezentat conform obiceiului țării sale, menționând mai întâi prenumele său și precizând că a fost fiul lui Y. (denumirea tatălui său). Serviciile prefecturii, care nu dispun de un cuvânt, sunt înregistrate sub aceste două denumiri, care nu corespund identităii reale a reclamantului. Prin urmare, numele și prenumele sub care reclamantul a fost înregistrat la diferitele organisme nu au fost exacte, ceea ce nu a putut fi luat în considerare în martie 2007 de către unul dintre compatrioții reclamantului care a fost trimis cu el la prefectură. În continuare, reclamantul precizează că, la 3 noiembrie 2006, a trimis dosarul complet din dosarul său de azil serviciilor Oficiului francez pentru protecția refugiaților și apatrizilor (OFPRA). Dosarul a fost constituit de centrul voluntar care îi ajută pe reclamanții de azil, care a uitat să se alăture copiei APS. În opinia reclamantului, după ce a contactat în mai multe rânduri OFPRA, în special prin scrisoarea din 16 noiembrie 2006, pentru a obține o confirmare de primire a dosarului său, se consideră că 9 În februarie 2007 a fost primită o scrisoare din partea acestui organism latin care a informat cu privire la respingerea cererii sale pentru întârziere. Guvernul a indicat faptul că serviciile din cadrul OFPRA l-au invitat pe reclamant să își reglementeze dosarul în termenul legal prin două scrisori din 7 noiembrie și 20 decembrie 2006, solicitându-i să se alăture copiei APS valabile. Potrivit guvernului, numai la 5 februarie 2007, reclamantul și-a reglementat dosarul în fața ÖOFPRA, în timp ce termenul de care dispunea expirase. Ulterior, prefectul Mosellei, constatând că reclamantul a dorit întotdeauna să depună o cerere de azil, ar fi considerat că această a doua cerere, după un refuz de înregistrare a I.O.FPRA, constituia o cale de atac abuzivă la procedurile de azil și ar fi solicitat reclamantului să depună o cerere prin așa-numita procedură prioritară (nu există documente privind decizia prefectului în dosar). Cererea de azil a reclamantului a făcut obiectul unui proces în conformitate cu așa-numita procedură prioritară. Reclamantul a fost convocat la 2 aprilie 2007, iar cererea sa a fost respinsă la 3 aprilie 2007, decizia notificată la 4 aprilie 2007. declarațiile orale ale laiului, imprecise, schematice și neconvingătoare nu sunt susținute de nici un element credibil și decisiv care să permită stabilirea faptelor și temerilor menționate. La 19 aprilie 2007, reclamantul a făcut obiectul unei obligații de a părăsi teritoriul francez și, la 25 aprilie, a formulat o acțiune în fața Comisiei cu privire la acțiunile refugiaților (CRR), în prezent în curs de desfășurare, dar nesuspensiv, și a fost plasat într-un centru de detenție administrativă la 4 august 2007. La 10 august 2007, reclamantul a prezentat Curții o cerere de suspendare a măsurii de deviere de pe teritoriul francez. La 14 august 2007, Curtea a decis să informeze guvernul francez, în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, să nu expulzeze reclamantul în Afganistan înainte de 14 septembrie 2007, la miezul nopții. La 13 septembrie 2007, Curtea a decis să prelungească până la 23 septembrie 2007. octombrie 2007 indicarea guvernului francez la 29 august 2007. La 23 octombrie 2007, măsura provizorie indicată în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții a fost amânată până la încheierea procedurii în fața Curții. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de riscurile tratamentelor abuzive pe care le prezintă în caz de expulzare în Afganistan. Invocând art. 13 din Convenție, coroborat cu art. 3 din Convenție, reclamantul contestă refuzul de înregistrare al cererii trimise la El critică caracterul direct al acestei din urmă proceduri, care nu ar prezenta toate garanțiile necesare, susținând că caracterul nesuspendativ al recursului pe care l-a depus la Comisie cu privire la acțiunile refugiaților îl face ineficace. Având în vedere obiecțiunile reclamantului și documentele care au fost deja prezentate de către părți sau la care acestea vor considera că este util să se facă trimitere (de exemplu, rapoarte privind situația din Afganistan și din provincia Logar în special), există motive serioase să se creadă că există un risc real de tratament contrar articolului 3 în cazul în care reclamantul este expulzat către Afganistan În special, care este, în această privință, impactul mandatelor de arestare emise recent împotriva reclamantului de către autoritățile de poliție din Logare Pe ce temei a fost aplicată procedura prioritară prevăzută la al doilea paragraf al articolului R. 723-1 din Codul intrării și șederii străinilor și al dreptului de azil? În această privință, Curtea invită părțile să furnizeze copii ale oricărui document (în special decizia prefectului Mosellei de neadmitere la șederea reclamantului) privind cererea de azil pe care reclamantul ar fi prezentat-o după refuzul de înregistrare a Având în vedere aplicarea procedurii prioritare menționate anterior și în ipoteza în care ar exista motive serioase de a crede că există un risc real de tratament în conformitate cu art. 3 în cazul în care reclamantul a fost trimis în Afganistan, acesta din urmă a avut la dispoziție, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție în astfel de cazuri, o acțiune internă. Prin intermediul căreia ar fi putut să-și exprime obiecțiunile de necunoștințăre a Convenției privind aplicarea procedurii prioritare menționate anterior, a afectat în speță eficacitatea acțiunii introduse de reclamant în fața Comisiei cu privire la căile de atac împotriva refugiaților În cazul în care cererea de azil depusă de reclamant în fața oFPRA poate fi considerată o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție
Requête n
o
34420/07
présentée par A.
contre la France
introduite le 10 août 2007
Le requérant, A., est un ressortissant afghan, né en 1979 et résidant à Florange. Il est représenté devant la Cour par l’Association Le Relais (Metz).
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est afghan tadjik originaire de la province de Logar. Son père était officier de police puis a travaillé dans les services de renseignements généraux du KHAD. Il expose que sa famille était aisée mais pas très appréciée ni par les pachtounes (majoritaires) ni par les islamistes. Son frère B. soutenait le parti Khad et était sympathisant communiste. En 1992, un commandant pachtoune, K., aurait assassiné son frère en raison de son soutien au parti Khad. Craignant pour sa sécurité, sa famille aurait décidé de quitter le pays et de partir pour Peshawar, au Pakistan, où ils vécurent pendant six ans dans un camp. En 2004, ils retournèrent à Logar.
Le 1
er
octobre 2004, le requérant aurait été invité au mariage d’E., un commandant pachtoune. Le mariage, qui réunissait plus de 300 personnes, avait lieu à Kalavasir. Le cousin du marié aurait enfreint à plusieurs reprises la règle imposant la séparation entre les hommes et les femmes. De ce fait, une altercation eut lieu, au cours de laquelle un coup de feu a été tiré, tuant le responsable de la sécurité, Ak., un autre commandant pachtoune. Le lendemain, le requérant fut arrêté avec six autres personnes d’origine pachtoune par E., qui les accusait d’être à l’origine de l’assassinat. Le requérant allègue que le coup de feu fut tiré par E. qui, pour échapper à la justice, fit arrêter d’autres personnes à sa place. Le requérant aurait été détenu, torturé et humilié (enchaîné 24
h sur 24 dans une cave, et battu). Incarcéré, il reçut la visite de son père qui l’informa de la libération des autres accusés et de sa prochaine condamnation à mort à cause de son origine non pachtoune. Son père ayant réussi à soudoyer des gardes, le requérant put s’échapper et quitter le pays pour la France, via l’Iran.
Après son départ, il aurait été informé de l’arrestation de ses deux frères par E. afin qu’il se livre aux autorités. Son père aurait été également arrêté puis mis sous surveillance. Le requérant allègue être encore recherché par les autorités de son pays et, en cas de retour, risquerait d’être arrêté et exécuté, puisqu’il a été condamné à mort au cours de ce qu’il estime être un simulacre de procès, pour un crime qu’il n’a pas commis. Il fournit à l’appui de ces affirmations deux avis de recherche émis à son nom par la direction de la police municipale de Logar. Ces avis, émis les 26 juillet et 27 octobre 2007 indiquent «
[le requérant] est recherché dans le cadre de l’assassinat du commandant A. Nous vous demandons d’interpeller cette personne et de le conduire au bureau mentionné ci-dessus
».
Le requérant est arrivé sur le territoire français le 13 septembre 2006. Il a été hébergé dans un foyer d’accueil et pris en charge par une association.
Le requérant expose que, ne parlant pas le français, lorsqu’il a voulu se faire enregistrer auprès de la préfecture, il s’est présenté selon la coutume de son pays, énonçant d’abord son prénom puis précisant qu’il était le fils de Y. (prénom de son père). Les services de la préfecture, ne disposant pas d’interprète, l’ont enregistré sous ces deux appellations, qui ne correspondent pas à la véritable identité du requérant. Les noms et prénoms sous lesquels le requérant a été enregistré auprès des différents organismes n’étaient donc pas exacts, ce qui n’a pu être relevé qu’en mars 2007 par l’un des compatriotes du requérant qui s’était rendu avec lui à la préfecture. Le requérant indique ensuite que le 3 novembre 2006, il a envoyé l’intégralité de son dossier d’asile aux services de l’Office français pour la protection des réfugiés et apatrides (OFPRA). Le dossier a été constitué par le centre bénévole aidant les demandeurs d’asile, qui a oublié d’y joindre copie de l’APS. Le requérant aurait mal orthographié son nom en tant qu’expéditeur du dossier et des problèmes postaux seraient intervenus quant à la distribution du dossier à l’OFPRA. Selon le requérant, après avoir contacté à plusieurs reprises l’OFPRA, notamment par courrier du 16 novembre 2006, afin d’obtenir un accusé de réception de son dossier, ce n’est que le 9
février 2007 qu’il aurait reçu une lettre de cet organisme l’informant du rejet de sa demande pour tardiveté.
Le Gouvernement indique que les services de l’OFPRA ont invité le requérant à régulariser son dossier dans le délai légal par deux lettres en date des 7 novembre et 20 décembre 2006, en lui demandant de joindre la photocopie de l’APS en cours de validité. Selon le Gouvernement, ce n’est que le 5 février 2007 que le requérant a régularisé son dossier auprès de l’OFPRA, alors que le délai dont il disposait était expiré.
Par la suite, le préfet de la Moselle, constatant que le requérant souhaitait toujours formuler une demande d’asile, aurait estimé que cette deuxième demande, après un refus d’enregistrement de l’OFPRA, constituait un recours abusif aux procédures d’asile et aurait enjoint au requérant d’introduire une demande par la procédure dite prioritaire (aucun document concernant la décision du préfet ne figure au dossier).
La demande d’asile du requérant a fait l’objet d’un traitement selon la procédure dite prioritaire. Le requérant a été convoqué à une audition par l’OFPRA le 2 avril 2007 et sa demande a été rejetée le 3 avril 2007, décision notifiée le 4 avril 2007. L’OFPRA a considéré que
:
«
les déclarations orales de l’intéressé, imprécises, schématiques et peu convaincantes, ne sont étayées d’aucun élément crédible et déterminant permettant de tenir pour établis les faits allégués et les craintes énoncées
».
Le 19 avril 2007, le requérant a fait l’objet d’une obligation de quitter le territoire français. Le 25 avril, il déposa un recours devant la Commission des recours des réfugiés (CRR), actuellement pendant mais non suspensif.
Il fut placé en centre de rétention administrative le 4 août 2007.
Le 10 août 2007, le requérant présenta à la Cour une demande de suspension de la mesure d’éloignement du territoire français. Le 14
août 2007, la Cour décida d’indiquer au gouvernement français, en application de l’article 39 du règlement de la Cour, de ne pas expulser le requérant vers l’Afghanistan avant le 14 septembre 2007, à minuit.
Le 13 septembre 2007, la Cour décida de proroger jusqu’au 23
octobre 2007 l’indication faite au gouvernement français le 29 août 2007. Le 23
octobre 2007, la mesure provisoire indiquée sur le fondement de l’article
39 du règlement de la Cour fut prorogée jusqu’à la fin de la procédure devant la Cour.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des risques de mauvais traitements qu’il encourt en cas d’expulsion vers l’Afghanistan.
Invoquant l’article 13 de la Convention, combiné avec l’article
3 de celle-ci, le requérant conteste le refus d’enregistrement dont a fait l’objet la demande envoyée à l’OFPRA le 3 novembre 2006. Il se plaint également de ce que sa deuxième demande ait été considérée comme un recours abusif par le préfet de Moselle et ait ensuite fait l’objet d’un examen selon la procédure dite prioritaire. Il critique le caractère expéditif de cette dernière procédure qui ne présenterait pas toutes les garanties nécessaires. Il allègue que le caractère non suspensif du recours qu’il a déposé auprès de la Commission des recours des réfugiés le rend non effectif.
1.
Eu égard aux griefs du requérant et aux documents qui ont déjà été soumis par les parties ou auxquels celles-ci estimeront utile de se référer (par exemple rapports sur la situation en Afghanistan et dans la province de Logar en particulier), existe-t-il des motifs sérieux de croire à l’existence d’un risque réel de traitements contraires à l’article 3 en cas d’expulsion du requérant vers l’Afghanistan
? En particulier, quel est, à cet égard, l’impact des mandats d’arrêt émis récemment à l’encontre du requérant par les autorités de police de Logar
?
2.
Sur quelles bases a-t-il été fait application de la procédure prioritaire prévue au second alinéa de l’article R. 723-1 du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile
? A cet égard, la Cour invite les parties à fournir copie de tout document (notamment décision du préfet de Moselle de non-admission au séjour du requérant) concernant la demande d’asile que le requérant aurait présentée après le refus d’enregistrement de l’OFPRA.
Compte tenu de l’application de la procédure prioritaire précitée, et dans l’hypothèse où il existerait des motifs sérieux de croire à l’existence d’un risque réel de traitements contraires à l’article 3 en cas d’expulsion du requérant vers l’Afghanistan, ce dernier avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention dans de tels cas, un recours interne «
indépendant et rigoureux
» par le biais duquel il aurait pu formuler ses griefs de méconnaissance de la Convention
?
L’application de la procédure prioritaire précitée a-t-elle en l’espèce porté atteinte à l’effectivité du recours introduit par le requérant devant la Commission des recours des réfugiés
?
Dans l’affirmative, la demande d’asile déposée par le requérant devant l’OFPRA peut-elle être considérée comme un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention
?