SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 55540/07 prezentată de A. Ka. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 3 noiembrie 2009 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Renate Jaeger, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 decembrie 2007, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, după ce a deliberat, ia următoarea decizie în cunoștință de cauză. Reclamantul, A. Ka., este un resortisant sri lankez, născut în 1974 și rezident în Dole (Franța). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Perrin, avocat în Creteil. Guvernul francez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul explică că este un activist activ al organizației separatiste a Liberației Tigers of Tamil Eelam (LTTE) și a fost arestat de două ori de către forțele guvernamentale din Sri Lanka și ar fi suferit în aceste două perioade de detenție a relelor tratamente care i-au provocat răni grave cauzate de arme. Reclamantul a susținut, de asemenea, că tatăl său a fost ucis din cauza activităților sale în cadrul LTTE. La sosirea sa în Franța, reclamantul a prezentat o cerere de azil, care a fost respinsă la 27 septembrie 2004 de către Oficiul francez pentru protecția refugiaților și apatrizilor (OFPRA). Comisia pentru căile de atac împotriva refugiaților (CRR) a confirmat această decizie de respingere la 8 iunie 2005. La 25 iunie 2005, prefectul Jura lal a invitat să părăsească teritoriul francez. La 23 septembrie 2005, el a luat împotriva sa un decret de reconversie la frontieră, și a fixat Sri Lanka ca țară de trimitere. La 4 iulie 2006, Tribunalul Administrativ din Besançon a declarat că reclamantul nu avea motive să solicite anularea la data de 4 iulie 2006, dar a anulat decizia de stabilire a țării de destinație. Într-adevăr, dispozițiile combinate ale articolului L. 513-2 din Codul de intrare și ședere a străinilor și a dreptului de azil, pe de o parte, și ale articolului 3 din Convenție, pe de altă parte, au împiedicat desemnarea Sri Lanka ca țară de destinație. Invocând fapte noi, reclamantul a solicitat reexaminarea cererii sale de azil. La 8 august 2007 a fost dezamagit de către UNFPRA în cadrul procedurii prioritare. La 24 august 2007, acesta a introdus o acțiune în fața CRR (devenită Curtea Națională a Drepturilor de Azil (CNDA). La 18 decembrie 2007, reclamantul a înaintat Curții o cerere de măsură provizorie în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură. În aceeași zi, președintele camerei căreia i s-a atribuit cauza a decis să indice guvernului francez, în conformitate cu dispoziția menționată anterior, că este de dorit să nu fie expulzat reclamantul în Sri Lanka pe durata procedurii în fața Curții. printr-o decizie pronunțată la 9 ianuarie 2009, CNDA a aprobat reclamantului beneficiul protecției subsidiare. art. 4 din Legea nr. 52-833 din 25 iulie 1952, modificată, prevede o protecție subsidiară pentru persoanele care nu îndeplinesc condițiile de acordare a statutului de refugiat, dar care sunt expuse unor amenințări grave în țara lor de origine (piață de moarte, tortură sau tratament inuman sau degradant...). În conformitate cu articolele L. 712-2 și L. 712-3 din Codul de intrare și ședere a străinilor și al dreptului de azil, se acordă protecție subsidiară pentru o perioadă de un an care poate fi reînnoită și se poate pune capăt în orice moment dacă există motive întemeiate să se creadă că persoana a comis o infracțiune împotriva păcii, a unei infracțiuni de război sau a unei infracțiuni împotriva umanității. a comis o infracțiune gravă de drept comun pe care a comis-o este vinovată de acțiuni contrare scopurilor și principiilor Națiunilor Unite că activitatea sa pe teritoriu reprezintă o amenințare gravă la adresa ordinii publice, siguranței publice sau securității statului. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de riscurile de abuz pe care le prezintă în cazul trimiterii la Sri Lanka. Invocând art. 13 din Convenție, coroborat cu art. 3, reclamantul denunță caracterul nesuspendabil al acțiunii în fața CRR. Printr-o scrisoare din 21 ianuarie 2009, reclamantul a informat Curtea cu privire la hotărârea pronunțată la 9 ianuarie 2009 de CNDA, care îi conferă dreptul la protecție subsidiară. În cazul în care Curtea constată că: a se putea pune capăt protecției subsidiare din motivele menționate anterior (a se vedea partea din dreptul intern relevant) Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este victima presupuselor încălcări ale Convenției (a se vedea mutatis mutandis Gebremedhin [Gaberamadhien] c. Franța, nr 25389/05, § 36, CEDH 2007 V). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție].În plus, niciun motiv întemeiat pe respectarea drepturilor omului garantate de Convenție sau a protocoalelor sale nu mai este necesar să se continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) în fine]. 39 din regulament și să șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen modulière Președinte
Requête n
o
55540/07
présentée par A. Ka.
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 3 novembre 2009 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Renate Jaeger,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Rait Maruste,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 décembre 2007,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, A. Ka., est un ressortissant sri lankais, né en 1974 et résidant à Dole (France). Il est représenté devant la Cour par M
e
M.
Perrin, avocate à Créteil. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant explique être un militant actif de l’organisation séparatiste des
Liberation Tigers of Tamil Eelam
(LTTE) et avoir été arrêté à deux reprises par les forces gouvernementales sri lankaises. Il aurait subi au cours de ces deux périodes de détention de mauvais traitements lui occasionnant de profondes blessures causées par des armes. Le requérant allègue également que son père a été tué en raison de ses activités au sein des LTTE.
A son arrivée en France, le requérant présenta une demande d’asile, qui fut rejetée le 27 septembre 2004 par l’Office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA). La Commission des recours des réfugiés (CRR) confirma cette décision de rejet le 8 juin 2005.
Le 25 juin 2005, le préfet du Jura l’invita à quitter le territoire français. Le 23 septembre 2005, il prit à son encontre un arrêté de reconduite à la frontière, et fixa le Sri Lanka comme pays de renvoi.
Le 4 juillet 2006, le tribunal administratif de Besançon déclara que le requérant n’était pas fondé à demander l’annulation de l’arrêté de reconduite à la frontière mais annula la décision fixant le pays de destination. Il estima en effet que les dispositions combinées de l’article L. 513-2 du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile, d’une part, et de l’article
3 de la Convention, d’autre part, faisaient obstacle à ce que le Sri
Lanka soit désigné comme pays de destination.
Invoquant des faits nouveaux, le requérant demanda le réexamen de sa demande d’asile. Il fut débouté par l’OFPRA le 8 août 2007 dans le cadre de la procédure prioritaire. Le 24 août 2007, il introduisit un recours devant la CRR (devenue la Cour nationale du droit d’asile – CNDA).
Un nouvel arrêté de reconduite à la frontière, pris par le préfet du Jura le 28
septembre 2007, fut notifié le 6 décembre 2007 à l’intéressé, qui fut placé en centre de rétention.
Le 18 décembre 2007, le requérant saisit la Cour et formula une demande de mesure provisoire sur le fondement de l’article 39 du règlement de la Cour. Le même jour, le président de la chambre à laquelle l’affaire a été attribuée décida d’indiquer au gouvernement français, en application de la disposition précitée, qu’il était souhaitable de ne pas expulser le requérant vers le Sri Lanka pour la durée de la procédure devant la Cour.
Par une décision rendue le 9 janvier 2009, la CNDA accorda au requérant le bénéfice de la protection subsidiaire.
B.
Le droit interne pertinent
La loi n
o
52-893 du 25 juillet 1952 modifiée, prévoit dans son article 4 une protection subsidiaire pour les personnes qui ne remplissent pas les conditions d’octroi du statut de réfugié mais qui établissent qu’elles sont exposées à des menaces graves dans leur pays d’origine (peine de mort, torture ou traitement inhumains ou dégradants...).
Selon les articles L. 712-2 et L. 712-3 du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile, le bénéfice de la protection subsidiaire est accordé pour une période d’un an renouvelable et il peut y être mis fin à tout moment s’il existe des raisons sérieuses de penser
:
a)
que la personne a commis un crime contre la paix, un crime de guerre ou un crime contre l’humanité
;
b)
qu’elle a commis un crime grave de droit commun
;
c)
qu’elle s’est rendue coupable d’agissements contraires aux buts et aux principes des Nations Unies
;
d)
que son activité sur le territoire constitue une menace grave pour l’ordre public, la sécurité publique ou la sûreté de l’Etat.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des risques de mauvais traitements qu’il encourt en cas de renvoi vers le Sri Lanka.
Invoquant l’article 13 de la Convention, combiné avec l’article 3, le requérant dénonce le caractère non suspensif du recours devant la CRR.
Par un courrier du 21 janvier 2009, le requérant a informé la Cour de la décision rendue le 9 janvier 2009 par la CNDA lui accordant le bénéfice de la protection subsidiaire.
Si la Cour relève qu’il peut être mis fin à la protection subsidiaire pour les motifs mentionnés ci-dessus (voir partie «
droit interne pertinent
»), elle constate que ce statut fait, en l’état, obstacle au renvoi du requérant vers son pays d’origine. Par conséquent, le requérant ne peut plus se prétendre victime des violations alléguées de la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Gebremedhin [Gaberamadhien] c. France
, n
o
2007
‑
V).
Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c) de la Convention).
En outre, aucun motif tiré du respect des droits de l’homme garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c)
in fine
de la Convention).
Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article
39 du règlement et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président