ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3587/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3587/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 371 din

13 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, față de inculpatul M.C.M.,

s-au dispus următoarele:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c),

alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13

C. pen., art. 74 alin. (1), art. 76 lit. b) C. pen., în referire la art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., a

fost condamnat inculpatul M.C.M. la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală.

În

baza art. 81-82 C. pen., s~a suspendat executarea pedepsei

aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani termen de încercare.

I s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească

părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 6.217.739 RON reprezentând

prejudiciu creat bugetului de stat.

În

baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor

documente false:

- 278 facturi fiscale fictive ce apar ca

fiind emise de un număr de 12 societăți comerciale;

- facturile fiscale seria AA de la nr.

XXX551 până la nr. XXX584, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind

emise de SC A.I. SRL către SC C. SRL în cursul lunii martie 2004;

- facturile fiscale seria BB de la nr.

YY901 până la nr. YY907, cod de tipografie WW, ce apar ca fiind emise de SC A.I.

SRL către SC C. SRL în cursul lunii aprilie 2004;

- factura fiscală seria BB nr. YY941

din 01 martie 2004, cod de tipografie WW, ce apare ca fiind emisă de SC C.B.I. SRL

către SC C. SRL;

- facturile fiscale seria CC de la nr.

ZZ851 - ZZ900, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind emise de

SC C.I. SRL către SC C. SRL în perioada 01 decembrie 2003-14 februarie 2004;

- factura fiscală seria BB nr. YY928

din 29 martie 2004, cod de tipografie WW, nepersonalizată, ce apare ca fiind emisă

SC D.C.S. SRL către SC C. SRL;

- facturile fiscale seria DD de la nr.

QQ901 până la nr. QQ950, cod de tipografie LL, personalizate, ce apar ca fiind emise

de SC E.N.C.H. SRL către SC C. SRL în perioada august-septembrie 2004;

- facturile fiscale seria EE de la nr.

TT201 până la nr. TT250, cod de tipografie UU, personalizate, ce apar ca fiind emise

de SC M.T. SRL către SC C. SRL;

- factura fiscală seria BB nr. YY949, cod

de tipografie WW, ce apare ca fiind emisă de SC M.I. SRL către SC C. SRL;

- factura fiscala seria DD nr. RR455

din 01 octombrie 2004 ce apare ca fiind emisă de SC M.D.I.E. SRL către SC C. SRL;

- facturile fiscale seria CC de la nr.

ZZ901 - ZZ920, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind emise de

SC N. SRL către SC C. SRL în intervalul 16 februarie-16 martie 2004;

- facturile fiscale seria AA de la nr.

SS801 până la nr. SS850, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind

emise de SC R.I. SRL către SC C. SRL în cursul lunii iulie 2004;

- facturile fiscale seria BB de la nr.

YY915 până la nr. YY921, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind

emise de SC R.I. SRL către SC C. SRL în perioada martie-aprilie 2004;

- factura fiscală seria BB nr. YY929

din 28 martie 2004 ce apare ca fiind emisă de SC S.C. SRL către SC C. SRL;

- facturile fiscale seria BB de la nr.

YY908 până la nr. YY914 ce apar ca fiind emise de SC W. SRL către SC C. SRL în cursul

lunii aprilie 2004;

- 148 de borderouri de achiziții deșeuri

de fier vechi de la persoane fizice utilizate de M.C.M. pentru ridicări de numerar

din contul deschis de SC C. SRL la Banca R., Sucursala D.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință penală,

Tribunalul Giurgiu a reținut că în perioada decembrie 2003 - octombrie 2004, în

calitate de administrator la SC D. SRL, societate care are ca obiect de activitate

comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor, în realizarea aceleiași rezoluțiuni

infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,

cu intenție, a evidențiat în actele contabile cheltuieli fictive care nu au la bază

operațiuni reale, folosind în acest scop facturi de cumpărare de bunuri „pretins

emise" de SC A.I. SRL, SC C.B.I. SRL, SC C.I. SRL, SC D.C.S. SRL, SC E.C.H.

SRL, SC M.T. SRL, SC M.I. SRL, SC M.D.I.E. SRL, SC N. SRL, SC R.I. SRL, SC S.C.

SRL, SC W. SRL.

S-a reținut că prin evidențierea în actele

financiar contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, inculpatul

M.C.M., asociat și administrator la SC C. SRL, s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale către bugetul general consolidat cu suma totală de 6.217.739 RON, din care

532.806 RON reprezentând impozit pe profit și 2.684.933 RON TVA de plată, sumă care

constituie prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în

formă continuată.

De asemenea, s-a reținut că prin încheierea

nr. 1469, pronunțată de Tribunalul Giurgiu la data de 17 septembrie 2003 s-a autorizat

constituirea și s-a dispus înmatricularea în Registrul Comerțului a SC C. SRL, având

sediul social în Giurgiu, str. D.L., asociat unic și administrator fiind M.C.M.

Martora L.F. a fost angajată să întocmească evidențele contabile ale firmei, făcând

acest lucru exclusiv pe baza documentelor puse la dispoziție de învinuit, aspect

relevat și de probele administrate.

Totodată, prin încheierea nr. 1841 din

05 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 5933 din 31 octombrie 2003 de către

Tribunalul Giurgiu, s-a admis cererea de înființare a unui punct de lucru în localitatea

V., sat D., județul Giurgiu, în baza contractului de închiriere din 23

octombrie 2003 încheiat între SC C. SRL și T.I. pe o perioadă de 1 an, între 20

octombrie 2003 și 20 octombrie 2004.

Prin sentința comercială nr. 255 din

29 noiembrie 2007, Tribunalul Sindic Giurgiu a constatat dizolvarea societății SC

C. SRL.

S-a constatat că societatea comercială

a deschis cinci conturi curente în perioada 2003 - 2005, toate cu specimen de semnătură

pentru M.C.M., la următoarele unități bancare: Banca O. SA - Sucursala România,

deschis la data de 02 decembrie 2003, Banca B. France - Sucursala România, deschis

la data de 06 noiembrie 2003, Banca C.E. SA - Sucursala A.I., deschis la data de

25 mai 2004, Banca B. - Sucursala G., deschis la data de 01 aprilie 2005, Banca

R. SA - Agenția D., deschis la data de 05 februarie 2004.

Controlul financiar - contabil efectuat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu, ale cărui concluzii se regăsesc

în procesul verbal din 31 august 2005 din 31 august 2005, a prezentat aspecte relevante

cu privire la caracterul nereal al documentelor de proveniență a deșeurilor metalice,

acestea fiind confirmate de întreg materialul de urmărire penală administrat în

prezenta cauză.

Documentele bancare ridicate în cursul

cercetărilor, care atestă operațiunile derulate prin conturile firmei SC C. SRL,

evidența contabilă a societății comerciale în perioada de referință, verificările

efectuate cu privire la pretinșii furnizori, martorii audiați, au demonstrat faptul

că învinuitul a realizat venituri impozabile din comercializarea deșeurilor metalice

feroase și neferoase, textile, accesorii croitorie, mașini de cusut, cherestea și

materiale de construcții și a dispus în mod repetat înregistrarea în evidențele

contabile ale firmei, la capitolul cheltuieli, a unor facturi fiscale ce nu corespund

unor operațiuni comerciale reale (scopul urmărit fiind acela al diminuării masei

impozabile ca urmare a supradimensionării artificiale a cheltuielilor deductibile).

Sumele de bani rezultate din vânzările

efectuate au fost retrase în numerar de învinuit din conturile bancare ale societății.

Astfel, s-a reținut că, în total, în perioada noiembrie 2003 -noiembrie 2004, valoarea

retragerilor în numerar efectuate de M.C.M. din conturile bancare ale firmei totalizează

suma de 17.665.660 RON.

În continuare, au fost evidențiate veniturile

realizate de SC C. SRL în perioada de referință, înregistrându-se drept cheltuieli

în propria contabilitate 278 facturi fiscale în valoare totală de 16.816.157 RON

ce apar ca fiind emise în perioada 01 decembrie 2003-01 octombrie 2004 de la 12

furnizori.

Aceste facturi fiscale au fost înregistrate

în propria contabilitate, în jurnalele cumpărări, Registrul jurnal, în balanțele

de verificare, fiind considerate cheltuieli deductibile.

Așa cum rezultă din actele dosarului, s-a

stabilit că documentele contabile înregistrate ca fiind cheltuieli ale SC C. SRL

nu corespundeau unor operatori reali.

Împotriva sentinței penale anterior menționate

a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție

care

a criticat hotărârea sub două aspecte și anume: greșita individualizare a pedepsei

aplicată inculpatului M.C.M., atât în ce privește cuantumul pedepsei, cât și modalitatea

de executare.

Cea de-a doua critică a vizat nelegalitatea

sentinței sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 71 C. pen., a necesității

aplicării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

Prin decizia penală nr. 117/A din 20 aprilie

2012, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală,

a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, a făcut aplicarea

art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. și art. 71 alin. (5) C.

pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale atacate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Curtea de Apel, luând spre examinare sentința

penală pronunțată de Tribunalul Giurgiu sub aspectul motivelor de apel invocate,

a constatat că prima instanță a stabilit bine situația de fapt și a reținut vinovăția

inculpatului M.C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de

art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat

la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen., art. 74-76 C.

pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 13 C. pen.

Prima critică a Parchetului a fost apreciată

ca fiind neîntemeiată, constatându-se că pedeapsa a fost corect individualizată

conform dispozițiilor art. 72 C. pen. Totodată, s-a reținut că s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., faptele fiind recunoscute în totalitate,

iar pe de altă parte, s-a avut în vedere faptul că scopul este acela al recuperării

prejudiciului cauzat Statului Român, astfel că executarea pedepsei în condițiile

art. 81-82 C. pen. creează o posibilitate reală de acoperire a prejudiciului prin

prestarea de către inculpat a unei activități remunerate.

Dat fiind faptul că infracțiunea a fost

săvârșită în perioada 2003-2004 și că în această perioadă inculpatul nu a mai săvârșit

alte infracțiuni, s-a apreciat că poziția sinceră de recunoaștere a faptelor justifică

aplicarea dispozițiilor art. 74-76 C. pen. și reducerea sub minimul special al pedepsei

aplicate.

Cea de-a doua critică formulată de Parchet

a fost apreciată ca fiind întemeiată. S-a reținut că atâta vreme cât textul de lege

prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi, prima

instanță nu a luat această măsură expres prevăzută de textul incriminat, respectiv

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pe cale de consecință, a fost desființată,

în parte, sentința penală atacată și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64

lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție

- Direcția Națională

Anticorupție și inculpatul M.C.M.

Recursul promovat de parchet a fost fundamentat

pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., fiind

criticată greșita individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul,

cât și modalitatea de executare. în consecință, s-a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, majorarea pedepsei aplicate inculpatului

și înlăturarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recurentul intimat inculpat nu a indicat

în scris motivele ce stau la baza promovării căii de atac. Cu prilejul formulării

concluziilor orale în fața instanței, apărătorul desemnat din oficiu al acestuia

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând să se dea eficiență sporită circumstanțelor atenuante reținute în favoarea

inculpatului și să se reducă pedeapsa aplicată.

În final, față de concluziile reprezentantului

parchetului, în sensul că inculpatul, care nu a declarat apel în cauză, nu poate

formula critici în recurs decât cu privire la modificările aduse prin decizia curții

de apel, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 71-64 C. pen., apărătorul desemnat

din oficiu al inculpatului a precizat că înțelege să critice decizia atacată doar

sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei accesorii de către instanța de apei, apreciind

că din acest punct de vedere se impune casarea deciziei și menținerea soluției primei

instanțe.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de

fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu

probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina sa, prevăzută,

de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, de altfel acesta

recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze

de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de parchet nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind

că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor

criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate,

în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită

într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii,

precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate)

și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a

se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare,

precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare

a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a

fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de

societate.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată

că nu se impune majorarea cuantumului pedepsei și nici schimbarea modalității de

executare a acesteia, având în vedere că, astfel cum a fost stabilită, pedeapsa

aplicată este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin

dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea

concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea

aplicată, pe de altă parte. Totodată, se apreciază că în mod corect s-a reținut

în speță că executarea pedepsei în condițiile art. 81-82 C. pen. creează posibilitatea

recuperării prejudiciului prin prestarea unei activități remunerate de către inculpat.

În ceea ce privește critica formulată de

către recurentul intimat inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, cu privire

la greșita aplicare a pedepsei accesorii de către instanța de apel, aceasta se privește

ca fiind neîntemeiată, având în vedere că textul de lege în baza căruia s-a dispus

condamnarea inculpatului prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani și interzicerea

unor drepturi, astfel că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 71-64

lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., în mod eronat

prima instanță neaplicând această măsură expres prevăzută de textul incriminat,

respectiv art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În lumina acestor considerații, criticile

formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție și de către recurentul intimat inculpat apar ca nefiind întemeiate,

astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea

hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca ne fondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție și de inculpatul M.C.M. împotriva deciziei penale nr. 117/A din 20

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 noiembrie 2012.