ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3587/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 371 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, față de inculpatul M.C.M., s-au dispus următoarele: În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1), art. 76 lit. b) C. pen., în referire la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.M. la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 81-82 C. pen., s~a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani termen de încercare. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 6.217.739 RON reprezentând prejudiciu creat bugetului de stat. În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor documente false: - 278 facturi fiscale fictive ce apar ca fiind emise de un număr de 12 societăți comerciale; - facturile fiscale seria AA de la nr. XXX551 până la nr. XXX584, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind emise de SC A.I. SRL către SC C. SRL în cursul lunii martie 2004; - facturile fiscale seria BB de la nr. YY901 până la nr. YY907, cod de tipografie WW, ce apar ca fiind emise de SC A.I. SRL către SC C. SRL în cursul lunii aprilie 2004; - factura fiscală seria BB nr. YY941 din 01 martie 2004, cod de tipografie WW, ce apare ca fiind emisă de SC C.B.I.

SRL către SC C. SRL; - facturile fiscale seria CC de la nr. ZZ851 - ZZ900, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind emise de SC C.I. SRL către SC C. SRL în perioada 01 decembrie 2003-14 februarie 2004; - factura fiscală seria BB nr. YY928 din 29 martie 2004, cod de tipografie WW, nepersonalizată, ce apare ca fiind emisă SC D.C.S. SRL către SC C. SRL; - facturile fiscale seria DD de la nr. QQ901 până la nr. QQ950, cod de tipografie LL, personalizate, ce apar ca fiind emise de SC E.N.C.H. SRL către SC C. SRL în perioada august-septembrie 2004; - facturile fiscale seria EE de la nr. TT201 până la nr. TT250, cod de tipografie UU, personalizate, ce apar ca fiind emise de SC M.T. SRL către SC C. SRL; - factura fiscală seria BB nr. YY949, cod de tipografie WW, ce apare ca fiind emisă de SC M.I.

SRL către SC C. SRL; - factura fiscala seria DD nr. RR455 din 01 octombrie 2004 ce apare ca fiind emisă de SC M.D.I.E. SRL către SC C. SRL; - facturile fiscale seria CC de la nr. ZZ901 - ZZ920, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind emise de SC N. SRL către SC C. SRL în intervalul 16 februarie-16 martie 2004; - facturile fiscale seria AA de la nr. SS801 până la nr. SS850, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind emise de SC R.I. SRL către SC C. SRL în cursul lunii iulie 2004; - facturile fiscale seria BB de la nr. YY915 până la nr. YY921, cod de tipografie KK, nepersonalizate, ce apar ca fiind emise de SC R.I. SRL către SC C. SRL în perioada martie-aprilie 2004; - factura fiscală seria BB nr. YY929 din 28 martie 2004 ce apare ca fiind emisă de SC S.C.

SRL către SC C. SRL; - facturile fiscale seria BB de la nr. YY908 până la nr. YY914 ce apar ca fiind emise de SC W. SRL către SC C. SRL în cursul lunii aprilie 2004; - 148 de borderouri de achiziții deșeuri de fier vechi de la persoane fizice utilizate de M.C.M. pentru ridicări de numerar din contul deschis de SC C. SRL la Banca R., Sucursala D. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Giurgiu a reținut că în perioada decembrie 2003 - octombrie 2004, în calitate de administrator la SC D. SRL, societate care are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cu intenție, a evidențiat în actele contabile cheltuieli fictive care nu au la bază operațiuni reale, folosind în acest scop facturi de cumpărare de bunuri „pretins emise" de SC A.I.

SRL, SC C.B.I. SRL, SC C.I. SRL, SC D.C.S. SRL, SC E.C.H. SRL, SC M.T. SRL, SC M.I. SRL, SC M.D.I.E. SRL, SC N. SRL, SC R.I. SRL, SC S.C.

SRL, SC W. SRL.

S-a reținut că prin evidențierea în actele financiar contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, inculpatul M.C.M., asociat și administrator la SC C. SRL, s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat cu suma totală de 6.217.739 RON, din care 532.806 RON reprezentând impozit pe profit și 2.684.933 RON TVA de plată, sumă care constituie prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. De asemenea, s-a reținut că prin încheierea nr. 1469, pronunțată de Tribunalul Giurgiu la data de 17 septembrie 2003 s-a autorizat constituirea și s-a dispus înmatricularea în Registrul Comerțului a SC C. SRL, având sediul social în Giurgiu, str. D.L., asociat unic și administrator fiind M.C.M.

Martora L.F. a fost angajată să întocmească evidențele contabile ale firmei, făcând acest lucru exclusiv pe baza documentelor puse la dispoziție de învinuit, aspect relevat și de probele administrate. Totodată, prin încheierea nr. 1841 din 05 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 5933 din 31 octombrie 2003 de către Tribunalul Giurgiu, s-a admis cererea de înființare a unui punct de lucru în localitatea V., sat D., județul Giurgiu, în baza contractului de închiriere din 23 octombrie 2003 încheiat între SC C. SRL și T.I. pe o perioadă de 1 an, între 20 octombrie 2003 și 20 octombrie 2004. Prin sentința comercială nr. 255 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Sindic Giurgiu a constatat dizolvarea societății SC C. SRL.

S-a constatat că societatea comercială a deschis cinci conturi curente în perioada 2003 - 2005, toate cu specimen de semnătură pentru M.C.M., la următoarele unități bancare: Banca O. SA - Sucursala România, deschis la data de 02 decembrie 2003, Banca B. France - Sucursala România, deschis la data de 06 noiembrie 2003, Banca C.E. SA - Sucursala A.I., deschis la data de 25 mai 2004, Banca B. - Sucursala G., deschis la data de 01 aprilie 2005, Banca R. SA - Agenția D., deschis la data de 05 februarie 2004. Controlul financiar - contabil efectuat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu, ale cărui concluzii se regăsesc în procesul verbal din 31 august 2005 din 31 august 2005, a prezentat aspecte relevante cu privire la caracterul nereal al documentelor de proveniență a deșeurilor metalice, acestea fiind confirmate de întreg materialul de urmărire penală administrat în prezenta cauză.

Documentele bancare ridicate în cursul cercetărilor, care atestă operațiunile derulate prin conturile firmei SC C. SRL, evidența contabilă a societății comerciale în perioada de referință, verificările efectuate cu privire la pretinșii furnizori, martorii audiați, au demonstrat faptul că învinuitul a realizat venituri impozabile din comercializarea deșeurilor metalice feroase și neferoase, textile, accesorii croitorie, mașini de cusut, cherestea și materiale de construcții și a dispus în mod repetat înregistrarea în evidențele contabile ale firmei, la capitolul cheltuieli, a unor facturi fiscale ce nu corespund unor operațiuni comerciale reale (scopul urmărit fiind acela al diminuării masei impozabile ca urmare a supradimensionării artificiale a cheltuielilor deductibile).

Sumele de bani rezultate din vânzările efectuate au fost retrase în numerar de învinuit din conturile bancare ale societății. Astfel, s-a reținut că, în total, în perioada noiembrie 2003 -noiembrie 2004, valoarea retragerilor în numerar efectuate de M.C.M. din conturile bancare ale firmei totalizează suma de 17.665.660 RON. În continuare, au fost evidențiate veniturile realizate de SC C. SRL în perioada de referință, înregistrându-se drept cheltuieli în propria contabilitate 278 facturi fiscale în valoare totală de 16.816.157 RON ce apar ca fiind emise în perioada 01 decembrie 2003-01 octombrie 2004 de la 12 furnizori. Aceste facturi fiscale au fost înregistrate în propria contabilitate, în jurnalele cumpărări, Registrul jurnal, în balanțele de verificare, fiind considerate cheltuieli deductibile.

Așa cum rezultă din actele dosarului, s-a stabilit că documentele contabile înregistrate ca fiind cheltuieli ale SC C. SRL nu corespundeau unor operatori reali. Împotriva sentinței penale anterior menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție care a criticat hotărârea sub două aspecte și anume: greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului M.C.M., atât în ce privește cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare. Cea de-a doua critică a vizat nelegalitatea sentinței sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 71 C. pen., a necesității aplicării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

Prin decizia penală nr. 117/A din 20 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Curtea de Apel, luând spre examinare sentința penală pronunțată de Tribunalul Giurgiu sub aspectul motivelor de apel invocate, a constatat că prima instanță a stabilit bine situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului M.C.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen., art. 74-76 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 13 C. pen. Prima critică a Parchetului a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, constatându-se că pedeapsa a fost corect individualizată conform dispozițiilor art. 72 C. pen. Totodată, s-a reținut că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., faptele fiind recunoscute în totalitate, iar pe de altă parte, s-a avut în vedere faptul că scopul este acela al recuperării prejudiciului cauzat Statului Român, astfel că executarea pedepsei în condițiile art. 81-82 C. pen.

creează o posibilitate reală de acoperire a prejudiciului prin prestarea de către inculpat a unei activități remunerate. Dat fiind faptul că infracțiunea a fost săvârșită în perioada 2003-2004 și că în această perioadă inculpatul nu a mai săvârșit alte infracțiuni, s-a apreciat că poziția sinceră de recunoaștere a faptelor justifică aplicarea dispozițiilor art. 74-76 C. pen. și reducerea sub minimul special al pedepsei aplicate. Cea de-a doua critică formulată de Parchet a fost apreciată ca fiind întemeiată. S-a reținut că atâta vreme cât textul de lege prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi, prima instanță nu a luat această măsură expres prevăzută de textul incriminat, respectiv art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pe cale de consecință, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul M.C.M. Recursul promovat de parchet a fost fundamentat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., fiind criticată greșita individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare. în consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și înlăturarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recurentul intimat inculpat nu a indicat în scris motivele ce stau la baza promovării căii de atac. Cu prilejul formulării concluziilor orale în fața instanței, apărătorul desemnat din oficiu al acestuia a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând să se dea eficiență sporită circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului și să se reducă pedeapsa aplicată. În final, față de concluziile reprezentantului parchetului, în sensul că inculpatul, care nu a declarat apel în cauză, nu poate formula critici în recurs decât cu privire la modificările aduse prin decizia curții de apel, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 71-64 C. pen., apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului a precizat că înțelege să critice decizia atacată doar sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei accesorii de către instanța de apei, apreciind că din acest punct de vedere se impune casarea deciziei și menținerea soluției primei instanțe.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina sa, prevăzută, de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, de altfel acesta recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de parchet nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune majorarea cuantumului pedepsei și nici schimbarea modalității de executare a acesteia, având în vedere că, astfel cum a fost stabilită, pedeapsa aplicată este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Totodată, se apreciază că în mod corect s-a reținut în speță că executarea pedepsei în condițiile art. 81-82 C. pen. creează posibilitatea recuperării prejudiciului prin prestarea unei activități remunerate de către inculpat.

În ceea ce privește critica formulată de către recurentul intimat inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, cu privire la greșita aplicare a pedepsei accesorii de către instanța de apel, aceasta se privește ca fiind neîntemeiată, având în vedere că textul de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi, astfel că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., în mod eronat prima instanță neaplicând această măsură expres prevăzută de textul incriminat, respectiv art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În lumina acestor considerații, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de către recurentul intimat inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca ne fondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul M.C.M. împotriva deciziei penale nr. 117/A din 20 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2012.