ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 134 din data de 03 decembrie 2018 a Tribunalului Harghita, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în baza art. 213 alin. (1), (3) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), f) din C. pen., pe timp de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea de spălare de bani.
S-a constatat că faptele au fost săvârșite în condițiile art. 38 alin. (1) din C. pen. și s-a stabilit ca, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani, la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare.
În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 5 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului municipal Odorheiu Secuiesc și/sau Primăria Odorheiu Secuiesc.
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), f) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii de 24 de ore.
S-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în vederea distrugerii, a bunurilor identificate în Capitolul III alin. (2) din rechizitoriu.
Împotriva Sentinței penale nr. 134/03.12.2018 pronunțată de Tribunalul Harghita au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Harghita și de inculpatul B..
Prin Decizia penală nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Harghita și de inculpatul B. împotriva Sentinței penale nr. 134/03.12.2018 pronunțată de Tribunalul Harghita, în temeiul art. 423 alin. (1) din C. proc. pen., a fost desființată parțial sentința atacată și rejudecându-se cauza:
În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) din C. pen. (persoană vătămată C.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1), (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an, ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare stabilită prin decizie, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.
Conform dispozițiilor art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus perioada reținerii de 24 ore (15.03.2012, ora 21:00 - 16.03.2012, ora 21:00) din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin decizie.
S-a înlăturat din hotărârea atacată aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., privind achitarea inculpatului A. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de spălare de bani.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) raportat la art. 108 lit. d) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei totale de 150 RON obținută din săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința atacată care nu contravin deciziei.
Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește infracțiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, instanța de apel a reținut că inculpatul, în declarațiile date, a recunoscut că la data de 15.03.2012, în jurul orei 17:00, a fost oprit de organele de poliție la intrarea în Mun. Miercurea Ciuc având în autoturismul un număr de 2900 pachete de țigări, respectiv 58.000 de fire țigarete după cum urmează: 2740 pachete de țigări marca x (inscripție în alfabetul chirilic) cu logo-ul de culoare albastru pe fond alb având aplicat timbru în limba chirilică, reprezentând 54.800 fire țigarete, 80 pachete de țigări marca x, având timbru cu inscripția "for duty free only", reprezentând 1600 fire țigarete și 80 pachete țigări marca x cu logo-ul de culoare roșu pe fond alb, reprezentând 1600 fire țigarete având timbru cu inscripția "for duty free only". Declarația inculpatului s-a coroborat cu procesul-verbal încheiat cu acea ocazie. Astfel, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea.
Examinând apelurile promovate, instanța de control judiciar, sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal, a apreciat că hotărârea instanței de fond nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță (...) instanța de apel a considerat că din conținutul materialului probator administrat rezultă mai presus de orice dubiu faptul că toți inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, așa cum au fost schimbate încadrările juridice, inculpatul A. și de săvârșirea infracțiunii de contrabandă, (...).
Hotărârea primei instanțe a fost desființată sub aspectul greșitei încadrări juridice reținute în privința infracțiunilor de proxenetism, cuantumul pedepselor, modalitatea de executare, achitarea inculpatului A. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de spălare de bani și omisiunea primei instanțe de a dispune confiscarea de la inculpați a sumelor de bani obținute din săvârșirea infracțiunilor.
Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 23 decembrie 2019 (dovada a fost afișată la adresa din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, la data de 13 decembrie 2019, fiind indicat un termen de maxim 7 zile pentru prezentarea la sediul instanței în vederea înmânării actului de procedură). Termenul de declarare a recursului în casație nu s-a împlinit, având în vedere că recurentul inculpat A. se află în stare de deținere din data de 02 decembrie 2019, astfel cum rezultă din procesul-verbal care se regăsește la dosar, iar comunicarea deciziei pronunțată de instanța de apel s-a efectuat la adresa din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, la data de 23 decembrie 2019.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 24 decembrie 2019 (ștampilă plic).
Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Mureș și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 ianuarie 2020.
Prin referatul din data de 31 ianuarie 2020, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 18 februarie 2020.
În raportul întocmit de magistratul-asistent s-a menționat că recursul în casație este admisibil, în ceea ce privește problema de drept invocată cu privire la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, respectiv lipsa tipicității în raport de lipsa elementului material al laturii obiective referitor la situația premisă - proveniența din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.
La termenul din data de 18 februarie 2020, constatând că nu a fost restituită dovada de comunicare a cererii de recurs în casație către intimata D., de la adresa din orașul Ardud, str. x A, județul Satu Mare, în vederea respectării dreptului intimatei de a depune concluzii scrise, conform dispozițiilor art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 03 martie 2020.
Prin încheierea din 03 martie 2020 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.
S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de recurentul inculpat A..
S-a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casație. S-a fixat termen la data de 31 martie 2020, pentru când s-a citat recurentul inculpat A..
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat că cererea inculpatului A. este formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., iar Decizia nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație.
De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele, prenumele și domiciliul inculpatului, cu mențiunea că se află încarcerat în Penitenciarul Miercurea Ciuc, hotărârea care se atacă, precum și semnătura părții care a exercitat calea de atac (prin avocat).
Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În cuprinsul motivelor de recurs în casație, recurentul a susținut că principala critică vizează condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv fapta de contrabandă asimilată, motivul de recurs în casație susținut în scris fiind concordant cu motivarea cererii. Astfel, s-a menționat în cererea de recurs în casație că din starea de fapt reținută în rechizitoriu, de prima instanță și de instanța de apel rezultă lipsa unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii. În acest sens, s-a solicitat să se observe configurarea și conținutul normei de incriminare incidentă în speță, respectiv art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și să se constate că în prezenta cauză nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de textul de lege menționat anterior.
În motivarea recursului în casație s-a indicat și că practica judiciară a arătat, în conținutul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, incriminarea unei forme de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, specificând în mod expres acest lucru prin folosirea sintagmei "cunoscând că acestea provin din contrabandă". Prin Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.
Astfel, în opinia apărării, trebuie dovedit de la caz la caz că bunurile au fost introduse de către alte persoane într-una din modalitățile menționate în Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și faptul că autorul infracțiunii asimilate a cunoscut felul în care au fost introduse bunurile.
S-a susținut că, în cauză, nu a fost lămurită proveniența bunurilor, ci accentul s-a pus pe deținerea, respectiv transportarea acestor bunuri de proveniență Ucraina sau/și Republica Moldova, fără să se fi dovedit sau să se fi indicat dacă bunurile provin din contrabandă sau din alte contravenții. Singurul aspect menționat în legătură cu bunurile deținute a fost că erau de proveniență Ucraina sau/și Republica Moldova, iar în lipsa unor probe sau indicii privind proveniența din contrabandă, nu pot fi presupuse aceste elemente, existând un dubiu cu privire la aceste aspecte, bunurile putând proveni și altfel decât prin contrabandă, de exemplu prin producție clandestină pe teritoriul țării și falsificarea timbrelor ori prin introducerea repetată a câte două pachete de țigări, pentru consum propriu, potrivit normelor în vigoare care autorizează o astfel de introducere.
În opinia recurentului inculpat, simplul fapt că bunurile sunt "de proveniență Ucraina și/sau Republica Moldova" nu echivalează cu o probă certă în sensul că bunurile provin din contrabandă, ci este necesar ca aspectul provenienței din contrabandă să fie dovedit și bine conturat, de natură a convinge un judecător imparțial de realitatea acestei proveniențe.
Recurentul a susținut că cetățenilor din state terțe, printre care și Republica Moldova, le-a fost acordat dreptul de a trece vama și de a introduce în țară bunuri fără a percepe niciun fel de taxă și fără ca aceste bunuri să fie evidențiate în vreun fel, prin acordarea liberului la vamă verbal, indicând ca temei de drept art. 611 alin. (1) din H.G. nr. 707/2006.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (4) lit. a) și b) din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, orice persoană beneficiază de scutire la plata accizelor pentru cantitatea de 40 de țigarete, respectiv pentru cantitatea de 1 litru de alcool și băuturi alcoolice cu o concentrație alcoolică de peste 22% în volum sau alcool etilic nedenaturat de 80% în volum și peste, respectiv 2 litri de alcool și băuturi alcoolice cu o concentrație alcoolică mai mică de 22% în volum.
Conform apărării, din interpretarea dispozițiilor enunțate reiese împrejurarea că persoanelor care călătoresc și pătrund pe teritoriul vamal al României le este permisă introducerea unei cantități de țigări, fără a plăti taxe vamale și fără a efectua alte formalități, ci doar prin acordarea verbală a "liberului la vamă".
Situația înstrăinării acestor bunuri este prevăzută de art. 105 din C. vamal, care prevede că titularii punerii în liberă circulație a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior acordării liberului de vamă, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări, iar nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și este sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 652 lit. k) din H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.
Reiese așadar, conform apărării, împrejurarea că introducerea pe teritoriul vamal al României a bunurilor se efectuează și de către persoane catalogate la vamă drept "călători", cărora le-a fost acordat verbal liberul la vamă. Existența unui număr mare de bunuri introduse pe teritoriul vamal român nu prin contrabandă, ci ca bunuri destinate consumului individual, constituie un fapt netăgăduit, a cărui notorietate nu poate fi contestată, așa cum la fel de notorie este și împrejurarea că nivelul prețurilor în țări precum Ucraina sau Republica Moldova sunt inferioare celor din România ori împrejurarea că în piețele din întreaga țară se vând țigări cu timbre aplicate de state terțe. Bunurile introduse în țară de către călători sunt incluse în regimul vamal de liberă circulație și nu constituie bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii de contrabandă, liberul la vamă fiind acordat verbal de către lucrătorii vamali.
În ceea ce privește condiția ca autorul să fi cunoscut împrejurarea că bunurile ce formează obiectul material al infracțiunii provin din contrabandă, atât pentru subiecții activi ai infracțiunii, cât și pentru organele judiciare, această condiție este îndeplinită în situația în care există certitudinea - și nu o eventuală bănuială - că bunurile provin din contrabandă, respectiv să se cunoască în linii mari prin care dintre modalitățile arătate în Decizia nr. 32/2015 a a Înaltei Curți de Casație și Justiție au pătruns bunurile în România. Nu cade în sarcina inculpatului dovedirea achiziționării unor astfel de bunuri sau probarea faptului că acestea nu provin din contrabandă. O interpretare contrară ar încălca principiile menționate de art. 4 și 5 din C. proc. pen., respectiv prezumția de nevinovăție și aflarea adevărului. Având în vedere că orice dubiu profită inculpatului, conform art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., nu se poate reține în cauză împrejurarea că bunurile proveneau din contrabandă săvârșită de alte persoane.
Deși interpretarea dată noțiunii de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", este în sensul independenței față de infracțiunea de contrabandă prevăzută la art. 270 alin. (1) sau (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, aceasta nu exclude, pentru realizarea tipicității faptei, cerința ca făptuitorul, să cunoască nu doar (generic) caracterul ilicit al provenienței bunurilor, ci (în concret) faptul că a fost ocolit controlul vamal.
Recurentul a considerat că, în prezenta cauză, s-a probat doar existența unor bănuieli în sensul că țigările găsite asupra sa au fost produse în exteriorul teritoriului României, însă aceste bănuieli nu sunt suficiente pentru a se trage concluzia că bunurile comercializate de inculpat provin din contrabandă, împrejurarea că pachetele de țigări nu erau timbrate corespunzător nefiind de natură să conducă în mod automat la concluzia că acestea au fost fabricate în afara teritoriului țării și introduse apoi în România prin alte locuri decât punctele vamale sau eventual prin sustragere de la controlul vamal, după cum impun dispozițiile art. 270 alin. (1) și (2) din C. vamal.
În acest context, instanța ar fi trebuit să rețină că nu există unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii asimilate contrabandei prevăzută de art. 270 alin. (3) din C. vamal, întrucât inculpatul, transportând țigarete, nu cunoștea că acestea proveneau din contrabandă.
Mai mult, recurentul a susținut că probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și în cursul cercetării judecătorești nu furnizează informații sau date cu privire la stabilirea unei perioade în care ar fi fost introduse în țară țigările găsite asupra sa ori cu privire la efectuarea de verificări la autoritatea vamală referitor la existența unor operațiuni cu mărcile de țigări găsite în posesia sa ori a persoanelor care ar fi avut cunoștință despre aceste aspecte.
Prin urmare, inculpatul A. a apreciat că se impune pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., lipsind elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât fapta săvârșită prin deținerea, respectiv transportarea unui număr de 2900 de pachete de țigarete cu mașina proprie, fără a cunoaște că aceste bunuri provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, nu este o faptă prevăzută de legea penală.
S-a considerat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, respectiv fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.
S-a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație și suspendarea executării deciziei penale recurate, cu consecința punerii de îndată în libertate a recurentului, până la soluționarea recursului în casație.
Pe fondul recursului în casație, s-a solicitat casarea în parte a deciziei penale atacate, în privința soluției de condamnare pentru infracțiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, urmând să se dispună, în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., pronunțarea unei soluții de achitare. Ca urmare a înlăturării soluției de condamnare pentru această infracțiune concurentă, s-a solicitat refacerea tratamentului sancționator în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a pedepsei stabilite pentru infracțiunea de proxenetism, intrată în puterea de lucru judecat.
Înalta Curte a reținut că indicarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.
Astfel cum rezultă din motivele de recurs în casație anterior expuse, recurentul inculpat A. și-a încadrat criticile în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care este incident în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Înalta Curte a constatat că limitele recursului în casație sunt cantonate la analiza problemelor de drept. În cadrul acestei căi de atac nu se poate efectua o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.
Potrivit art. 15 din C. pen. în vigoare "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.".
Față de soluția reglementată prin art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (care reglementează unul din cazurile de casare), vizează atât lipsa incriminării (omisiunea prevederii faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".
În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs urmează a fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Prin urmare, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., referitor la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, doar în ceea ce privește problema de drept invocată de recurent, respectiv lipsa tipicității în raport de lipsa elementului material al laturii obiective referitor la situația premisă - proveniența din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.
Conform susținerilor recurentului, bunurile introduse în țară de către călători sunt incluse în regimul vamal de liberă circulație și nu constituie bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
S-a dispus ca acest motiv să fie analizat în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, deoarece instanța de recurs în casație nu are în competență o nouă apreciere concordanței situației de fapt cu materialul probator.
De asemenea, referitor la toate celelalte apărări formulate de recurentul inculpat A., prin care critică mijloacele de probă administrate sau solicită să se efectueze o nouă apreciere a materialului probator, s-a apreciat că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul inculpat A., Înalta Curte a constatat că din interpretarea dispozițiilor art. 441 din C. proc. pen. rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepție, care poate fi dispusă de instanță, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și în timpul judecării acesteia, prin care se suspendă temporar punerea în executare a hotărârii împotriva căreia s-a exercitat recursul în casație, până la judecarea pe fond a căii de atac.
La momentul analizării oportunității suspendării executării hotărârii recurate, Înalta Curte, în raport de cadrul procesual al recursului în casație și caracterul excepțional al unei astfel de măsuri, evaluează dacă argumentele prezentate în susținerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potențialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri criticate ca fiind nelegală.
În raport de cele menționate, având în vedere stadiul procesual al cauzei și motivele formulate de recurentul inculpat A. în susținerea cererii de suspendare a executării hotărârii, care sunt aceleași cu cele invocate în susținerea căii de atac a recursului în casație, Înalta Curte a apreciat că nu este oportună suspendarea executării hotărârii atacate.
Conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.
La termenul de judecată din data de 31 martie 2020 dosarul a fost suspendat de drept în baza art. 43 alin. (2) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgență.
Prin rezoluția președintelui de complet din data de 15.05.2020, s-a fixat termenul de judecată din data de 09 iunie 2020, cu citarea părților, dispunându-se măsuri pentru asigurarea apărării.
În dezbateri, la termenul de judecată din data de 09 iunie 2020, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. de 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 îi lipsește elementul de tipicitate prevăzut de norma de incriminare. Apărarea, făcând referire la Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a susținut că împrejurarea potrivit căreia inculpatul A. a avut asupra acestuia bunuri din Ucraina sau Republica Moldova nu este suficientă pentru că nu s-a dovedit caracterul ilicit al bunurilor, neexistând elementele constitutive ale infracțiunii asimilate de contrabandă.
Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casație, în reglementarea noului C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor în art. 438 din C. proc. pen.. În calea de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, în limitele prevăzute de textul de lege anterior evocat, deci numai în ceea ce privește acele erori de drept care, fiind prevăzute de art. 438 C. proc. pen., dau posibilitatea reformării unei hotărâri penale definitive. O cauză definitivă nu poate fi analizată în afara limitelor prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că inculpatul A. a susținut, în primul rând, că sunt incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce privește infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. de 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, întrucât nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii în sensul că fapta nu corespunde modelului abstract de incriminare.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.
De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudență și că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).
Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).
În legătură cu această faptă, recurentul a susținut că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii, întrucât legiuitorul a incriminat o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, specificând în mod expres acest lucru prin folosirea sintagmei "cunoscând că acestea provin din contrabandă", invocând și Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Recurentul a susținut că, în cauză, nu a fost lămurită proveniența bunurilor și nu s-a dovedit sau nu s-a indicat dacă bunurile provin din contrabandă sau din alte contravenții, iar în lipsa unor probe sau indicii privind proveniența din contrabandă, nu pot fi presupuse aceste elemente, existând un dubiu cu privire la aceste aspecte, bunurile putând proveni și altfel decât prin contrabandă.
De asemenea, în ceea ce privește condiția ca autorul să fi cunoscut împrejurarea că bunurile ce formează obiectul material al infracțiunii provin din contrabandă, atât pentru subiecții activi ai infracțiunii, cât și pentru organele judiciare, această condiție este îndeplinită în situația în care există certitudinea - și nu o eventuală bănuială - că bunurile provin din contrabandă, respectiv să se cunoască în linii mari prin care dintre modalitățile arătate în Decizia nr. 32/2015 a a Înaltei Curți de Casație și Justiție au pătruns bunurile în România.
Așadar, recurentul a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, respectiv nu este îndeplinită situația premisă a infracțiunii, nefiind dovedit faptul că a cunoscut că bunurile pe care le-a introdus în țară provin din contrabandă.
În speță, se constată că, inculpatul A. a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin Decizia penală nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, reținându-se, în fapt, că la data de 15.03.2012, în jurul orei 17:00, a fost oprit de organele de poliție la intrarea în Mun. Miercurea Ciuc având în autoturismul un număr de 2900 pachete de țigări, respectiv 58.000 de fire țigarete după cum urmează: 2740 pachete de țigări marca x (inscripție în alfabetul chirilic) cu logo-ul de culoare albastru pe fond alb având aplicat timbru în limba chirilică, reprezentând 54.800 fire țigarete, 80 pachete de țigări marca x, având timbru cu inscripția "for duty free only", reprezentând 1600 fire țigarete și 80 pachete țigări marca x cu logo-ul de culoare roșu pe fond alb, reprezentând 1600 fire țigarete având timbru cu inscripția "for duty free only" (faptă recunoscută, de altfel, de inculpat în declarația dată pe parcursul procesului penal). Conform celor menționate de hotărârea instanței de fond, inculpatul A. a declarat că țigările găsite asupra sa erau ale unui prieten din Ungaria numit E. pe care nu l-a putut identifica și trebuia să le predea unui anumit "F." cu care urmau să se întâlnească în stația G. de la ieșirea din Miercurea Ciuc spre Gheorgheni.
Conform art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României "sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia."
Prin Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 62/28.01.2016, s-a stabilit că noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.
Se constată că decizia pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că această infracțiune presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal: să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora; să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.
Astfel, conform acestei hotărâri cu caracter obligatoriu, cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinării acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, presupune cunoașterea caracterului ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând să țină seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
Se are în vedere și Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35/16.01.2014, potrivit căreia contrabanda, atât în varianta tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, reprezintă astfel o infracțiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei.
Astfel, Înalta Curte, analizând recursul în casație în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, referitor la situația premisă, condiție prealabilă necesară pentru existența infracțiunii, reține că obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Instanța de apel, în mod corect, conform probatoriului administrat la dosar, însușindu-și situația de fapt reținută la fond, a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni infracțiunii de contrabandă art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României raportat la cantitatea mare de țigarete introduse în țară (respectiv, peste 50.000 țigarete), la faptul că țigările nu purtau timbru corespunzător emis de autoritățile din România (unele dintre acestea aveau timbru în limba chirilică - o cantitate de 2740 de pachete, iar 80 pachete de țigări marca x, având timbru cu inscripția "for duty free only", și 80 pachete țigări marca x cu logo-ul de culoare roșu pe fond alb, având timbru cu inscripția "for duty free only"), astfel că era evident că țigaretele erau achiziționate de la persoane care nu își desfășurau activitatea în mod legal, fiscalizat.
În raport de cele menționate, contrar susținerilor apărării, instanța de casație apreciază, de asemenea, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, considerând că s-a cunoscut faptul că bunurile sau mărfurile provin din contrabandă, iar cantitatea acestora depășește limita prevăzută de lege, aceea de 10.000 de țigarete conform de art. 2961 alin. (1) lit. I) din Codul fiscal, obiectul juridic al infracțiunii de contrabandă, așa cum se reține în Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35/16.01.2014, fiind diferit de cel al infracțiunii de deținere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate ori marcate necorespunzător sau cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, doar prin faptul că în cazul infracțiunii de contrabandă se apără și regimul frontierei de stat.
Pachetele de țigări conțin o marfă care trebuie plasată sub regim vamal, fiind produse accizabile supuse marcării. Pachetele descoperite la percheziție aveau un timbru cu caractere chirilice care indica faptul că bunurile proveneau din afara țării (în România se folosește alfabetul latin). Inculpatul a fost descoperit având asupra sa 54.800 de țigarete (fiind îndeplinită condiția de tipicitate prevăzută la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 conform celor analizate). În ceea ce privește cele 80 de parchete marcate for duty free only și celelalte 80 de pachete având aceleași mențiuni, Ordonanța de Urgență nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim de duty free, aprobată prin Legea nr. 132/20003, prevede în art. 2 lit. b), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 54/2013, cantitatea de 100 de bucăți a cărei deținere nu reprezintă o faptă penală. În cauză este vorba despre două cantități de câte 80 de pachete, deci de peste 3200 de țigarete, o cantitate peste limitele prevăzute de legislația aplicabilă acestor bunuri, ambele cantități fiind sustrase controlului vamal, fiind astfel îndeplinită situația premisă a infracțiunii în discuție, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 87/2006.
De altfel, se constată că inculpatul nu a contestat săvârșirea elementului material al infracțiunii, recunoscând transportarea țigaretelor cu mașina proprie, la momentul când fost oprit de organele de poliție la intrarea în Municipiul Miercurea Ciuc, însă a invocat faptul că țigările găsite asupra sa erau ale unui prieten din Ungaria numit E. pe care nu l-a putut identifica și trebuia să le predea unui anumit "F." cu care urmau să se întâlnească în stația G. de la ieșirea din Miercurea Ciuc spre Gheorgheni .
Având în vedere faptul că probele reținute de instanța de fond și cea de apel au arătat că bunurile respective au fost introduse în țară prin sustragerea de la controlul vamal, pachetele de țigări aveau timbru cu caractere chirilice, care nu era corespunzător în țara noastră, iar cantitatea introdusă depășea limita prevăzută de lege, apărările inculpatului sunt nefondate.
Rezultă, așadar, că fapta inculpatului A. corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de norma penală de incriminare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (26) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 156 RON se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 525/A din data de 28 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 156 RON se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2020.