ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3129/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3129/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 20 decembrie 2012, reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâții A.P. Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara-Biroul/Compartiment Asociații de Proprietari, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.500.000 euro, cu titlu de daune morale. În motivare, a arătat că, deși sunt doar două persoane care locuiesc în imobil, reclamanta și mama sa, acestora le revin cele mai mari cheltuieli de consum din bloc, fapt ce pare greu de acceptat, având în vedere că la parterul blocului se află și un salon de coafură care, de asemenea, are consumul de apă caldă mai mic ca al reclamantei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 15, art. 10, art. 17, art. 6 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, art. 1382 raportat la art. 1357 alin. (1) și (2) C. civ. Prin sentința civilă nr. 1483 din 05 februarie 2013 Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, față de valoarea pretențiilor, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 115 din data de 22 ianuarie 2014 Tribunalul Timiș a admis excepția de nulitate invocată din oficiu și a anulat cererea de chemare în judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a fost citată cu mențiunea de a indica de la cine anume solicită suma de 2.500.000 euro, de a preciza obiectul acțiunii și de a dezvolta argumentele de drept ale acțiunii.
În data de 12 aprilie 2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată „cerere cu obiectul supus judecății” fără a indica care este obiectul acestei cereri, mai exact, pretențiile concrete deduse judecății (ce obligație dorește să îndeplinească pârâta), și, în continuare, nu a arătat care sunt pârâții în ceea ce privește capătul de cerere prin care solicită plata sumei de 2.500.000 euro. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta D.M. a exercitat calea de atac intitulată „recurs” (recalificată de către curte ca fiind apel), solicitând acordarea de daune morale în sumă de 2.500.000 euro. Prin Decizia nr. 69 din 20 mai 2014 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta D.M.
împotriva sentinței civile nr. 115 pronunțată la data de 22 ianuarie 2014 de Tribunalul Timiș. În motivare, Curtea de apel a constatat că actele procesuale depuse de reclamantă în fața primei instanțe, la fel ca și cele depuse în apel, constituie o înșiruire de acte și fapte ce o nemulțumesc, săvârșite de diferite persoane, respectiv o serie de solicitări, fără ca aceste persoane sau societăți să fie indicați ca și pârâți, și fără indicarea vreunui temei de fapt sau de drept în susținerea cererilor. În consecință, față de conținutul cererilor depuse la dosar de către reclamantă, Curtea de apel a constatat că, în mod just, tribunalul a aplicat sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 133 C. proc.
civ., întrucât cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 112 C. proc. civ., pentru a putea fi soluționată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. În recurs, intimata pârâtă A.P. Timișoara, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în art. 304 C. proc. civ. Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimata pârâtă, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor”. Conform art. 306 alin. (1) C. proc.
civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs”. De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.” În cauză, recurenta reclamantă a formulat critici referitoare cuantumul cheltuielilor de întreținere comune pe care trebuie să le plătească Asociației de proprietari pârâte, respectiv la modul de evidențiere a acestor cheltuieli. Susținerile recurentei reclamante nu vizează argumente legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate, ci se referă la chestiuni de fapt, care nu au legătura cu decizia Curții de apel.
Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel; o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., precum și înscrisurile reprezentând chitanța de plată a onorariului de avocat, aflate la filele 49-50, urmează să se admită cererea formulată de intimata pârâtă A.P. Timișoara privind acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva Deciziei civile nr. 69 din 20 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă A.P. Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.