ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3129/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 20

decembrie 2012, reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâții A.P. Timișoara

și Primăria Municipiului Timișoara-Biroul/Compartiment Asociații

de Proprietari, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata

sumei de 2.500.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivare, a arătat că, deși sunt doar două

persoane care locuiesc în imobil, reclamanta și mama sa, acestora le revin cele

mai mari cheltuieli de consum din bloc, fapt ce pare greu de acceptat, având în

vedere că la parterul blocului se află și un salon de coafură care, de

asemenea, are consumul de apă caldă mai mic ca al reclamantei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 15, art.

10, art. 17, art. 6 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, art. 1382 raportat la art.

1357 alin. (1) și (2) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1483 din 05

februarie 2013 Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale

și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Timiș, față de valoarea pretențiilor, în temeiul art.

2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 115 din data de 22

ianuarie 2014 Tribunalul Timiș a admis excepția de nulitate invocată din oficiu

și a anulat cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că reclamanta a fost citată cu mențiunea de a indica de la cine anume solicită

suma de 2.500.000 euro, de a preciza obiectul acțiunii și de a dezvolta

argumentele de drept ale acțiunii.

În data de 12 aprilie 2013, reclamanta a

depus la dosarul cauzei o cerere intitulată „cerere cu obiectul supus

judecății” fără a indica care este obiectul acestei cereri, mai exact,

pretențiile concrete deduse judecății (ce obligație dorește să îndeplinească pârâta),

și, în continuare, nu a arătat care sunt pârâții în ceea ce privește capătul de

cerere prin care solicită plata sumei de 2.500.000 euro.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta D.M. a

exercitat calea de atac intitulată „recurs” (recalificată de către curte ca

fiind apel), solicitând acordarea de daune morale în sumă de 2.500.000 euro.

Prin Decizia nr. 69 din 20 mai 2014 Curtea de

Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta D.M.

împotriva sentinței civile nr. 115 pronunțată la data de 22 ianuarie 2014 de

Tribunalul Timiș.

În motivare, Curtea de apel a constatat că

actele procesuale depuse de reclamantă în fața primei instanțe, la fel ca și

cele depuse în apel, constituie o înșiruire de acte și fapte ce o nemulțumesc,

săvârșite de diferite persoane, respectiv o serie de solicitări, fără ca aceste

persoane sau societăți să fie indicați ca și pârâți, și fără indicarea vreunui

temei de fapt sau de drept în susținerea cererilor.

În consecință, față de conținutul cererilor

depuse la dosar de către reclamantă, Curtea de apel a constatat că, în mod

just, tribunalul a aplicat sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată,

în condițiile art. 133 C. proc. civ., întrucât cererea de chemare în judecată

nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 112 C. proc. civ., pentru

a putea fi soluționată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta.

În recurs, intimata pârâtă A.P. Timișoara, a

depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului,

pentru neîncadrarea motivelor invocate în art. 304 C. proc. civ.

Analizând excepția nulității recursului,

invocată de intimata pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor”.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de

recurs”.

De asemenea, potrivit art. 306

alin.

(3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”

În cauză, recurenta reclamantă a formulat

critici referitoare cuantumul cheltuielilor de întreținere comune pe care

trebuie să le plătească Asociației de proprietari pârâte, respectiv la modul de

evidențiere a acestor cheltuieli.

Susținerile recurentei reclamante nu vizează

argumente legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției

pronunțate, ci se referă la chestiuni de fapt, care nu au legătura cu decizia

Curții de apel.

Motivarea recursului, înseamnă nu doar

exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci expunerea

tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a

pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor

anume imputate instanței de apel; o minimă argumentare a criticii în fapt și în

drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

În acest sens, trebuie menționat că

dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în

sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor

de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În consecință, văzând că în speță nu este

posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să

constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

precum și înscrisurile reprezentând chitanța de plată a onorariului de avocat,

aflate la filele 49-50, urmează să se admită cererea formulată de intimata

pârâtă A.P. Timișoara privind acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum

de 1.500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta D.M.

împotriva Deciziei civile nr. 69 din 20 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția

I civilă.

Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de

1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă A.P. Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie

2014.