ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 459/PI din 13 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 10709/30/2012, alături de inculpații P.V.L., R.D.N., V.G., A.C.C., în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În

baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 13 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza

II,

b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 26 C. pen. raportat la art. 296 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 42 C. pen. și art. 27 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la contrabandă.

În

baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza

II,

b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În

baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza

II,

b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 și 1003 C. civ. au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 336.211 RON daune materiale către A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș și respinge în rest pretențiile părții civile.

În

baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus instituirea unui sechestru asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților până la concurența sumelor de bani acordate cu titlu de daune materiale.

În

baza art. 118 lit. a) C. pen. au fost confiscate de la inculpați întreaga cantitate de alcool, precum și toate etichetele și banderolele fiscale falsificate, indicate în cuprinsul procesului verbal de percheziție efectuată la locuința numitei R.A.

În

baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea etichetelor și banderolelor fiscale falsificate indicate mai sus.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul C.C. un laptop marca H., având HDD marca T., folosit la săvârșirea infracțiunilor.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de 4.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata sumei de 300 RON din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.

În

baza art. 189 C. proc. pen. raportat la art. 190 alin. (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.V.L. la plata sumei de 8310 RON către expertul P.M. reprezentând onorariul expertului numit în cauză.

În

baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus scutirea apărătorului inculpatului P.V.L. de la plata amenzii judiciare în cuantum de 3000 RON aplicată prin încheierea penală din data de 18 noiembrie 2013.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș nr. 29/D/P/2006, emis la data de 05 noiembrie 2012 și

înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12 noiembrie 2012 sub nr. dosar 10709/30/2012, inculpatul P.V.L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 296 lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul R.D.N. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 296 lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul V.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 296 lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul A.C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 296 lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și inculpatul C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 26 C. pen. raportat la art. 296 lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În

sarcina inculpatului C.C. s-a reținut că a aderat la un grup infracțional, alături de ceilalți inculpați, în scopul comiterii de infracțiuni de producere ilegală de alcool, de producere și punere în circulație de timbre, banderole și formulare tipizate falsificate.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului C.C. că se ocupa în mod direct de falsificarea prin contrafacerea scrierii pe calculator, și le preda inculpaților P.V.L. și R.D.N., pentru punere în circulație, de timbre, banderole și formulare tipizate falsificate de alcool fiind prins cu asemenea bunuri asupra sa la percheziție.

Tot în sarcina inculpatului C.C. s-a mai reținut că a pus la dispoziția membrilor grupului timbrele, etichetele și banderolele falsificate de alcool și i-a ajutat astfel pe ceilalți membri să producă alcool, respectiv produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală, fără avizul administrației financiare.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Începând cu anul 2005, inculpații P.V.L. și R.D.N. au pus bazele unui grup infracțional cu ajutorul căruia au distribuit cantități însemnate de băuturi alcoolice, fără documente legale de proveniență și având banderole false, la mai mulți agenți economici, de regulă din mediul rural din jud. Timiș și Arad.

Băuturile alcoolice în cauză, conform etichetelor aplicate pe recipiente, erau produse de mai multe societăți comerciale de pe raza jud. Maramureș și transportate cu autovehicule aparținând SC A.F. SRL, fără a se întocmi documente legale în acest sens.

În prima fază, activitatea infracțională a grupului s-a limitat la cumpărarea „la negru" de cantități foarte mari de băuturi spirtoase de la societăți furnizoare de asemenea produse, în special de pe raza jud. Maramureș, cum ar fi SC Q. SRL Baia Mare, SC V. SRL Baia Mare, SC A.P. SRL Ilfov etc. Livrarea mărfii se făcea fără documente contabile, fiind transportată cu mijloace de transport de mic tonaj, preluată de către P.V.L. și R.D.N. și distribuită ulterior de către aceștia, împreună cu ceilalți membri ai grupului infracțional organizat care aveau rol de producători, de șoferi și distribuitori – V.G. și A.C.C. - la diverse magazine alimentare și baruri din zona rurală a jud. Arad și Timiș. Sumele de bani erau colectate de către aceștia la livrare, fără a se încheia vreun document contabil cu privire la distribuirea băuturilor sau efectuarea plății.

Pentru băuturile alcoolice, achiziționate, membrii grupului infracțional organizat - în special cei doi lideri, inculpații P.V.L. și R.D.N. - efectuau plata prin mandat poștal online, către persoane fizice din cadrul societăților furnizoare, fiind astfel identificați T.G.G., care a primit suma totală de 80.500 RON și C.V.M., care a primit suma de 615.060 RON.

Ulterior, pe parcursul anului 2006, membrii grupului infracțional au identificat un alt mod de operare, care urma să le aducă un „profit" și mai mare, anume prin producerea de băuturi spirtoase direct de către aceștia. În acest sens, liderii grupării inculpații P.V.L. și R.D.N. au organizat la locuința martorului R.A. (mama inculpatului R.D.N.) din loc. Sânmihaiu Român nr. 162B, jud. Timiș, o instalație clandestină de producere de băuturi alcoolice.

Membrii grupului infracțional au racolat și alte persoane, cum ar fi N.M., F.S.V. și V.T., care aveau rolul de a a-i ajuta pe inculpați în a îmbutelia alcool în PET-uri de 0,5 l dintr-un recipient de 1.000 l din plastic, aflat în curtea imobilului, în schimbul unei remunerații modice zilnice. Aceștia lipeau totodată etichetele și banderolele falsificate pe sticlele PET, rezultând astfel băuturi spirtoase gen băutură spirtoasă cu aromă de vodcă sau rom.

Cei care coordonau întreaga activitate desfășurată în imobilul unde se „fabrica" alcool erau P.V.L. și R.D.N., aceștia fiind și cei care aduceau alcool

de concentrație mare în bidoane de 20 l, ei făcând amestecul în recipientul de 1.000 l cu apă și diverși coloranți. Tot cei doi, P.V.L. și R.D.N., au fost cei care au adus PET-urile de 0,5 l și etichetele și banderolele falsificate, care erau aplicate pe sticle după ce acestea erau umplute.

Alcoolul etilic de 96 de grade era cumpărat de către P.V.L. și R.D.N. de la diverse persoane cu suma de 6 RON/litru și prelucrat într-un recipient de 1000 litri din plastic în amestec cu apă și coloranți, rezultând băuturi tip M., vodca S. etc. de 24 de grade.

După modul descris anterior, se îmbuteliau zilnic din recipientul de 1.000 l aproximativ 50 baxuri a câte 21 sticle PET de 0,5 l cu băuturi alcoolice - vodcă și rom - sticle care se încărcau în autovehicule aparținând lui R.D.N. și P.V.L., aceștia ocupându-se de distribuție.

Pe lângă cei doi inculpați, de producerea și distribuția băuturilor spirtoase contrafăcute se ocupau și inculpații V.G. și A.C.C.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiune tipărirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 296 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 constituie infracțiune și producerea de produse accizabile ce intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut la titlul VII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă. În acest sens, este de menționat faptul că alcoolul etilic este menționat în cuprinsul dispozițiilor art. 206

14

din Legea nr. 571/2003 ca reprezentând un produs ce intră sub incidența unui regim special de antrepozitare, regim reglementat de titlul VII indicat mai sus.

Nu în ultimul rând, instanța a reținut că reprezintă infracțiunea de evaziune fiscală fapta de a omite, în tot sau în parte, evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive - art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005.

Inculpații P.V.L., R.D.N., V.G. și A.C.C. au recunoscut, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.

Inculpații P.V.L. și R.D.N. au arătat că în perioada septembrie 2005 - septembrie 2006 au achiziționat de la SC Q. SRL aproximativ 360.000 sticle tip PET de 0,5 l cu băuturi spirtoase la preț de circa 1,8 RON per sticlă. Livrarea mărfii se făcea fără documente contabile, fiind transportată cu mijloace de transport de mic tonaj, marfa fiind apoi preluată de ei și distribuită, cu ajutorul inculpaților V.G. și A.C.C. la diverse magazine alimentare și baruri din zona rurală a județelor Arad și Timiș. Sumele de bani erau colectate de distribuitori la livrare, fără a se încheia vreun document contabil cu privire la distribuirea băuturilor sau efectuarea plății.

Conform declarațiilor celor doi inculpați, în urma revânzării acestei cantități de băuturi spirtoase s-a realizat un profit de aproximativ 120.000 RON, bani care reprezintă diferența dintre sumele de bani obținute din revânzarea băuturilor și sumele de bani plătite către furnizori.

Inculpații au mai adăugat că pentru plata băuturilor alcoolice achiziționate au apelat la utilizarea unor mandate online în favoarea unor persoane fizice din cadrul societăților furnizoare, fiind astfel identificați T.G.G., care a primit suma totală de 80.500 RON și C.V.M., care a primit suma de 615.060 RON.

Este de subliniat împrejurarea că ambii inculpați au învederat organelor judiciare că relațiile comerciale desfășurate între SC L. SRL și societățile sau persoanele fizice furnizoare de băuturi alcoolice nu au avut la bază niciun fel de document contabil, deși cantitatea de marfă și valoarea acestora au fost foarte mari.

Inculpatul V.G. a menționat faptul că în luna septembrie 2005 a fost căutat de inculpatul P.V.L., care i-a propus să lucreze la SC L. SRL, ofertă pe care inculpatul V.G. a acceptat-o, fiind angajat la firma celor doi inculpați în calitate de șofer și distribuitor.

Inculpatul a mai arătat că în mai multe rânduri a asistat la descărcarea unor camioane care erau înmatriculate în județul Maramureș și care aduceau sticle cu alcool. Aceste sticle erau descărcate și depozitate inițial la Timișoara, iar în timpul

nopții erau distribuite la diferite magazine sau baruri de pe raza județelor Arad și Timiș.

Aceleași aspecte au fost relatate și de inculpatul A.C.C., care a precizat că a distribuit băuturi alcoolice pe raza județelor Arad și Timiș fără întocmirea documentelor contabile.

Instanța a constatat că declarațiile inculpaților se coroborează și cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală. Astfel, controalele organelor abilitate din județele Arad și Timiș au relevat prezența pe piața locală a unor cantități mari de băuturi spirtoase purtând marca SC V. SRL Baia Mare și SC Q. SRL Baia Mare, băuturi care erau comercializate fără documente legale de proveniență și cu marcaje (banderole) falsificate. Verificările efectuate au evidențiat faptul că unul dintre principalii distribuitori de băuturi spirtoase fără documente legale de proveniență și cu marcaje contrafăcute este SC L. SRL din comuna Sînandrei, jud. Timiș.

Astfel, după cum rezultă din procesul verbal de constatare aflat la dosarul de urmărire penală, la data de 19 aprilie 2006, în jurul orei 23:00, lucrători din cadrul I.P.J. Timiș au identificat în trafic, pe raza municipiului Timișoara, autoutilitara marca F.C., condusă de martorul S.G. angajat la SC J.I. SRL, în care au fost descoperite 3.000 sticle PET de 0,5 l cu băutură spirtoasă cu aromă de vodcă și 3.000 sticle PET de 0,5 l cu băutură spirtoasă cu aromă de rom, ambele sortimente având aplicate banderole de marcare inscripționate „Special de M. 30% - SC V. SRL Mirăslău, jud. Alba", 399 sticle PET de 5 l cu băutură spirtoasă incoloră 28% și 394 sticle PET de 5 l cu băutură spirtoasă culoare brun 28%, ambele sortimente etichetate „B.", produse îmbuteliate de SC Q. SRL Somcuța Mare, Maramureș.

Pentru toată această marfă șoferul autoutilitarei nu a putut prezenta vreun document justificativ.

La fața locului s-a prezentat numitul R.D.N., administrator și asociat al SC L. SRL, care a susținut că întreaga marfă îi aparține, a achiziționat-o fără documente legale de la o persoană necunoscută, iar la data depistării a vândut-o către SC M.T. SRL, unde trebuia transportată de către autoutilitara oprită în trafic. Inculpatul R.D.N. a recunoscut că nu a înregistrat în contabilitatea societății sale respectiva marfa.

Martorul S.G. a învederat organelor judiciare că inculpatul R.D.N. a fost cel care l-a coordonat telefonic, acesta asistând și la încărcarea mărfii dintr-un autocamion parcat la intrarea în comuna Săcălaz dinspre Timișoara.

Ulterior, după cum rezultă din procesele-verbale întocmite de Garda Financiară, s-a putut stabili că SC L. SRL nu a avut relații comerciale cu SC V. SRL Mirăslău și SC Q. SRL Somcuța Mare.

Certificatul de expertiză întocmit în cauză de Compania Națională „Imprimeria Națională" SA București a stabilit faptul că banderolele aplicate pe sticlele cu băuturi spirtoase inscripționate cu SC V. SRL nu sunt autentice, în timp ce banderolele inscripționate cu SC Q. SRL sunt autentice.

Ulterior, după cum rezultă din procesul verbal de constatare existent la dosarul de urmărire penală, la data de 22 aprilie 2006, în jurul orei 01:00, lucrători din cadrul I.P.J. Timiș au identificat în trafic, pe raza municipiului Timișoara, autoutilitarele marca F.D. înmatriculate cu nr. B-xxx, condusă de martorul R.A., respectiv

B-zzz condusă de inculpatul V.G., care transportau 3260 sticle PET de 0,5 l cu băuturi spirtoase cu aromă de vodcă 30% și 1260 sticle PET de 0,5 l cu băutură spirtoasă cu aromă de rom 30%, ambele sortimente având aplicate banderole de marcare inscripționate „Special de M. 30% - SC V. SRL Mirăslău, jud. Alba". Cei doi conducători auto nu au putut prezenta niciun fel de document contabil cu privire la marfa transportată.

La fața locului s-a prezentat inculpatul P.V.L., care, fiind audiat, a declarat organelor de poliție că marfa îi aparține, iar cei doi șoferi sunt angajați la SC L. SRL, unde acesta este acționar și administrator. P.V.L. a precizat că a achiziționat respectiva marfă fără documente legale și urma să o vândă de asemenea fără documente justificative, fără însă a preciza cine este persoana furnizoare a mărfii și nici cine este cumpărătorul.

La rândul lor, inculpatul V.G. și martorul R.A. au arătat că au efectuat transporturile din dispoziția patronului P.V.L., care le-a comunicat că actele contabile sunt la el. Marfa a fost încărcată din dispoziția aceluiași P.V.L. dintr-un microbuz marca M. la intrarea în localitatea Săcălaz, dinspre Timișoara.

În

vederea stabilirii autenticității banderolelor aplicate pe respectivele sticle cu băuturi, comisari din cadrul Gărzii Financiare Timiș au prelevat, prin sondaj un număr de 15 banderole de marcare, care au fost trimise spre expertizare Companiei Naționale „Imprimeria Națională". Conform concluziilor certificatului de expertiză din 25 mai 2006, toate banderolele expertizate au fost contrafăcute.

Apoi, după cum rezultă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit la data de 10 iunie 2006, comisari din cadrul Gărzii Financiare Arad au interceptat în localitatea Siria din jud. Arad, un transport de băuturi spirtoase, fără documente de proveniență, efectuat cu mijloacele de transport exploatate de SC L. SRL, respectiv două furgonete marca F. cu nr. de înmatriculare B-xxx și B-zzz, preluate în sistem leasing de la SC A.F. SRL Timișoara. Comisarii Gărzii Financiare au procedat la confiscarea unui număr de 1403 recipiente a 0,5 l cu băutură spirtoasă „S.", produsă conform etichetei și banderolei aplicate pe recipiente de către SC A. SRL Ilfov.

S-a reținut faptul că transportul de băuturi alcoolice era însoțit de inculpații P.V.L., V.G. și martorul B.l.D., aceștia fiind surprinși de comisarii Gărzii Financiare în cele două mijloace de transport.

Inculpatul P.V.L. a arătat cu acea ocazie că marfa a cumpărat-o de la o persoană necunoscută pe nume „F.", fără acte legale și că o comercializa în aceeași modalitate pe ruta Horia-Șiria-Pâncota la magazinele și barurile din zonă.

La rândul lor, inculpatul V.G. și martorul B.I.D. au indicat faptul că aceste transporturi de băuturi spirtoase erau făcute în numele SC L. SRL, firmă administrată de inculpatul P.V.L.

Comisarii Gărzii Financiare au procedat și la analizarea banderolelor aplicate pe sticlele cu băuturi, constatându-se astfel contrafacerea acestora. După cum rezultă din certificatul de expertiză din data de 10 iulie 2006, eliberat în baza raportului de expertiză din 06 iulie 2006 întocmit de Compania Națională Imprimeria Națională banderolele prelevate și trimise spre expertizare de către Garda Financiară Arad nu sunt autentice întrucât lipseau fibrele din rășini sintetice la examinarea cu lumină UV, lipsea logo-ul Imprimeriei Naționale la examinarea cu

decodorul optic asupra foliei holografice, iar în ceea ce privește folia holografică securizată s-a constatat că nu conține elementele grafice de siguranță la examinarea cu microscopul.

La data de 11 iunie 2006 a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întrucât comisari din cadrul Gărzii Financiare Arad au interceptat pe traseul Arad-Ineu-Cermei un alt transport de băuturi spirtoase, efectuat cu mijlocul de transport B-yyy, aparținând aceleiași SC L. SRL, ce urma să distribuie băuturi spirtoase către beneficiari din zona Beliu-Sebiș, jud. Arad.

Cantitatea identificată a fost de 2350 recipiente din plastic a câte 0,5 l cu băutură spirtoasă, produsă conform etichetei aplicate de SC Q. SRL Baia Mare.

În

mijlocul de transport au fost depistați inculpații V.G. și A.C.C., care, fiind audiați, au arătat că aceste transporturi de băuturi spirtoase erau făcute în numele SC L. SRL, administratorul acesteia P.V.L. fiind cel care le-a pus în vedere că marfa nu are documente legale și că trebuie „să aibă grijă". Inculpații au mai indicat faptul că au mai efectuat un număr de patru transporturi până la acea dată, fiecare de aproximativ de 100 baxuri cu sticle.

Ca și în cazul precedent, a fost constatată contrafacerea banderolelor aplicate pe aceste recipiente, prin certificatul de expertiză din 20 iulie 2006 emis de Compania Națională Imprimeria Națională.

După cum s-a arătat deja, din vara anului 2006 inculpații P.V.l. și R.D.N. au renunțat la comercializarea băuturilor alcoolice contrafăcute, preferând să producă propriile băuturi pe care să le comercializeze în aceeași modalitate.

Inculpații P.V.L. și R.D.N., fiind audiați în cursul urmăririi penale, au precizat că au organizat la locuința mamei inculpatului R., respectiv martorul R.A., situate în comuna Sânmihaiu Român nr. 162B, jud. Timiș, o instalație clandestină de producere de băuturi alcoolice.

Alcoolul etilic de 96 de grade era cumpărat de la diverse persoane cu suma de 6 RON/litru și prelucrat într-un recipient de 1000 litri din plastic, în amestec cu apă și coloranți, rezultând băuturi tip M., vodca S. etc. de 24 de grade.

În

aceeași locație unde erau produse, băuturile erau îmbuteliate manual din recipientul de 1000 litri în recipiente de 0,5 litri, pe care se aplicau etichete și banderole falsificate.

Inculpații P.V.L. și R.D.N. au mai arătat că pentru că aveau nevoie de ajutor, au racolat și alte persoane, cum ar fi martorii N.M., F.S.V. și V.T., care aveau rolul de a îmbutelia alcoolul în PET-uri de 0,5 l din acel recipient de 1.000 l din plastic, aflat în curtea imobilului, în schimbul unei remunerații modice zilnice. Aceștia lipeau totodată etichetele și banderolele falsificate pe sticlele PET, rezultând astfel băuturi spirtoase gen băutură spirtoasă cu aromă de vodcă sau rom.

Conform declarațiilor inculpaților, după modul descris anterior, se îmbuteliau zilnic din recipientul de 1.000 l aproximativ 50 baxuri a câte 21 sticle PET de 0,5 l cu băuturi alcoolice - vodcă și rom - sticle care se încărcau în autovehicule ce le aparțineau, inculpații P.V.L. și R.D.N. ocupându-se de distribuție.

Pe lângă cei doi inculpați, de distribuția băuturilor spirtoase contrafăcute se ocupau și inculpații V.G. și A.C.C.

Inculpații V.G. și A.C.C. au recunoscut implicarea lor în desfășurarea activității infracționale, relatând aceeași stare de fapt ca și inculpații P.VL. și R.D.N.

La rândul lor, martorii G.F., N.M., F.S. și V.T., fiind audiați, au precizat că cei care coordonau întreaga activitate desfășurată în imobilul unde se fabrica alcool erau inculpații P.L. și R.D., aceștia fiind și cei care aduceau alcoolul de concentrație mare în bidoane de 20 l, ei făcând amestecul în recipientul de 1.000 l cu apă și diverși coloranți. Tot cei doi inculpați, P.V.L. și R.D.N., au fost cei care au adus PET-urile de 0,5 l și etichetele și banderolele falsificate, care erau aplicate pe sticle după ce acestea erau umplute.

La imobilul situat în comuna Sânmihaiu Român nr. 162 B a fost efectuată, la data de 24 octombrie 2006 o percheziție domiciliară. După cum rezultă din procesul verbal de percheziție întocmit de organele de cercetare penală, martorii N.M., F.S.V. și V.T., au fost surprinși în flagrant în momentul în care se ocupau de îmbutelierea alcoolului contrafăcut.

De asemenea, la fața locului fost identificate mai multe instalații clandestine de contrafacere a băuturilor alcoolice, o cantitate de 750 litri alcool brut, o cantitate de aproximativ 1.000 litri băuturi alcoolice contrafăcute ambalate în recipiente tip PET, 3.500 banderole fiscale falsificate, imprimate sau xerocopiate, documente fiscale de aprovizionare cu diferite substanțe utilizate ca aromă cu ocazia contrafacerii băuturilor alcoolice, un laptop pe care s-au identificat scanate la rezoluție maximă banderole fiscale și etichete ce poartă denumirile băuturilor alcoolice contrafăcute, 500 coli de tipul și calitatea celor utilizate la falsificarea banderolelor fiscale.

La stabilirea vinovăției inculpaților, instanța de fond a luat în considerare și declarațiile martorilor M.C.E. și T.S.

Martorul M.C.E. a precizat că în luna septembrie 2006 a cumpărat de la P.V.L., prin intermediul martorului F.S.V., o cantitate de 12 sticle de vodcă „S." a câte 0,5 l, care aveau aplicate banderole cu aceeași serie, P.V.L. asigurându-l pe M.C.E. că îi poate furniza oricâtă băutură are nevoie. Conform etichetelor, băutura figura produsă și îmbuteliată de SC A.P. SRL.

Martorul M.C.E. a mai arătat că are cunoștință despre existența grupului organizat inculpații R.D.N. și P.V.L., care au pus la punct o întreagă instalație de contrafacere de băuturi alcoolice, pe care le distribuie ulterior la unități comerciale, în special din zona rurală. Dintre persoanele care participă la activitatea de producere, încărcare, descărcare, transport, vânzare a băuturilor alcoolice și încasarea sumelor de bani, M.C.E. i-a indicat pe F.S.V., R.F., G.F., V.N. și B.D.

De asemenea, martorul M.C.E. a precizat că băuturile contrafăcute sunt transportate cu două autoutilitare marca F. înmatriculate cu nr. B-yyy, B-xxx.

Aceleași aspecte au fost relatate și de martorul T.S.

Inculpații au precizat că alcoolul produs în comuna Sânmihaiu Român era distribuit pe raza județelor Arad și Timiș. Instanța a reținut că în perioada iulie - septembrie 2006, comisari din cadrul Gărzii Financiare Arad au procedat la efectuarea mai multor controale la agenți economici din zona rurală a județului, cu această ocazie descoperind cantități însemnate de băuturi alcoolice fără acte de proveniență.

Cu privire la proveniența mărfii, persoanele în cauză, reprezentante ale societăților amendate, au formulat în fața comisarilor de la garda financiară note explicative, în cuprinsul cărora aceștia au identificat SC L. SRL Timișoara ca fiind societatea furnizoare a acestor băuturi, fără însă ca această societate să fi eliberat facturi fiscale, plata fâcându-se cash, odată cu livrarea. Persoanele în cauză au procedat la achiziționarea de băuturi spirtoase de la SC L. SRL datorită prețului foarte mic comparativ cu prețul pieței. Ca și reprezentanți ai SC L. SRL, persoanele în cauză i-au indicat pe inculpații P.V.L. și R.D.N. ca fiind cei care livrau marfa și încasau banii în numele acestei societăți, însă și alte persoane care se prezentau drept „agenți" pentru această societate - V.G. și A.C.

Aceste persoane au fost audiate și de organele judiciare. Martorul O.Ș.D., comerciant la PF „R." Siria, jud. Arad, a arătat că a cumpărat de la SC L. SRL, fără acte, timp de peste un an de zile, în perioada septembrie 2005 - septembrie 2006, în medie câte 36 sticle PET 0,5 l de băutură spirtoasă, la fiecare două săptămâni. Respectiva băutură i-a fost livrată de către inculpații P.V.L. și R.D.N., la prețul de 2,5 RON sticla PET de 0,5 l.

Martorul P.A.E., reprezentant AF, A." Pâncota, jud. Arad, a menționat că a cumpărat fără acte băutură spirtoasă în perioada ianuarie-mai 2006 de la SC L. SRL. Respectiva băutură i-a fost livrată de către inculpatul R.D.N. la prețul de 2,6 RON.

Martorul Ș.F., administrator la AF C.M. Seleuș, jud. Arad, a precizat că a cumpărat, fără acte, 2 baxuri a câte 21 sticle PET de 0,5 l de băuturi spirtoase, la data de 02 iulie 2006, de la SC L. SRL, la prețul de 2,8 RON/sticlă.

Martorul D.D.G., asociat AF „D." Pâncota, jud. Arad, a declarat că a cumpărat, fără acte, sticle PET de 0,5 l de băuturi spirtoase, în perioada ianuarie-mai 2006 de la SC L. SRL, la prețul de 2,8 RON/sticlă.

Martorul B.E.N., angajată la o societate comercială din zona rurală a jud. Arad, a învederat că a cumpărat, fără acte, sticle PET de 0,5 l de băuturi spirtoase, în perioada ianuarie-mai 2006 de la SC L. SRL, la prețul de 2,6 RON/sticlă.

Martorul G.L., proprietar AF G.R.G. din Vinga, jud. Arad a precizat că în data de 18 noiembrie 2006 a primit în magazine,fără documente contabile, mai multe baxuri de băuturi spirtoase ambalate la sticlă PET de 0,5 l, băutură pe care a recepționat-o mama acestuia, fără știrea sa, ulterior prezentându-se inculpatul A.C.C. care i-a propus acestuia să îi aducă în continuare astfel de băuturi, însă numitul G.L. a refuzat.

Fiind audiat, martorul V.L.I., administrator al SC B.S. 2003 SRL din loc. Șagu, jud. Arad, a declarat că a achiziționat, fără acte contabile, în perioada septembrie 2005 - septembrie 2006 băuturi spirtoase, câte două baxuri a câte 21 sticle PET de 0,5 l de tip „vodcă" sau „rom" de la P.V.L. Ulterior marfa a fost livrată în numele acestuia de A.C.C. Cei doi au fost însoțiți la livrări de către V.G.

La rândul său, martorul V.M., administrator PFA V.M.M.T. din loc. Șagu, jud. Arad, a precizat că de la începutul anului 2006 până în noiembrie 2006 a achiziționat, fără acte contabile, băuturi spirtoase, câte 5-10 baxuri pe lună a câte 21 sticle PET de 0,5 l de la R.D.N., P.V.L., A.C.C. și V.G., prețul fiind de 2 RON sticla. În prealabil, înțelegerea fusese încheiată cu R.D.N., însă ulterior ceilalți trei bărbați s-au prezentat în numele acestuia la respectiva societate.

Martorii B.A. și S.A., angajate în calitate de vânzătoare la SC Li. SRL Timișoara, au arătat că de la începutul anului 2006 până în august 2006 au achiziționat, fără acte contabile, băuturi spirtoase, aproximativ 2 baxuri pe lună a câte 21 sticle PET de 0,5 l de la R.D.N., P.V.L., A.C.C. și V.G. În prealabil, înțelegerea fusese încheiată cu R.D.N., însă ulterior ceilalți trei bărbați s-au prezentat în numele acestuia la respectiva societate.

Aceleași aspecte au fost relatate și de maartorul B.M.L., angajată în calitate de vânzătoare la SC C.I. SRL Ineu, jud. Arad, care a menționat că numiții A.C.C. și V.T. au livrat, fără documente legale, aproximativ 6 baxuri de băuturi spirtoase tip „S.", rom și „M." la magazinul unde lucra, începând cu a doua jumătate a anului 2005 și până în luna august 2006.

Martorul C.R., angajată în calitate de vânzătoare la PF C., a menționat că numitul P.V.L. i-a livrat fără documente legale 8 baxuri de băuturi spirtoase tip „S.", rom și „M." la magazinul unde lucra, începând cu luna mai a anului 2006. Plata era făcută cash, în momentul livrării, fără eliberarea vreunui document justificativ.

La rândul său, martorul R.M.C., angajată în calitate de vânzătoare la SC C.I. SRL Ineu, jud. Arad, a indicat că numiții A.C.C., V.G. și P.V.L. au livrat, fără documente legale, aproximativ 6 baxuri de băuturi spirtoase tip „S.", rom și „M." la magazinul unde lucra, începând cu a doua jumătate a anului 2005 și până în luna august 2006.

Fiind audiată, martorul C.M.D., angajată în calitate de gestionar la SC C.I. SRL Ineu, jud. Arad, a precizat că numitul P.V.L. a livrat fără documente legale aproximativ 6 baxuri de băuturi spirtoase tip „S.", rom și „M." la magazinul unde lucra, începând cu a doua jumătate a anului 2005 și până în luna august 2006. Numitul P.V.L. s-a prezentat drept reprezentant al SC L. SRL Timișoara.

Martorul B.M.L., asociat unic și administrator la SC M.L.C. SRL Buteni, jud. Arad, a menționat că numitul P.V.L. i-a livrat 42 de sticle PET la 0,5 l de băuturi spirtoase tip vodcă și rom, eliberând în acest sens factura din 28 septembrie 2006 emisă de SC L. SRL. întrucât timbrele aplicate pe sticlele PET prezentau unele nereguli - se dezlipeau foarte ușor - numita B.M.L. nu a mai achiziționat asemenea băuturi.

Martorul R.E.E., administrator la AF „R." Sebiș, jud. Arad, a declarat că numitul P.V.L. i-a livrat 126 de sticle PET la 0,5 l de băuturi spirtoase tip vodcă și rom, eliberând în acest sens facturile din 08 iulie 2006 și din 16 iunie 2006 emise de SC L. SRL.

Fiind audiată, martorul Ț.V.R., asociat la AF „T.", jud. Arad a menționat că numiții A.C.C., V.G. și P.V.L. au livrat fără documente legale băuturi spirtoase tip „S.", rom și „B." la magazinul unde lucra, în perioada septembrie 2005 - iulie 2006

aproximativ o dată pe săptămână, câte 3-4 baxuri a câte 21 sticle PET de 0,5 l. Prețul era de 2,5 RON per sticlă.

În

sfârșit, martorul C.l., care îl ajuta pe tatăl său, C.A., cu activitatea comercială desfășurată în numele PFA „C.A.", a precizat că numitul V.G. i-a livrat băuturi spirtoase tip „S.", rom și „M.", în perioada aprilie-august 2006, aproximativ 4-5 baxuri pe lună. O singură dată, numitul V.G. i-a înmânat factură fiscală.

În

ceea ce privește cantitatea de alcool descoperită în urma efectuării perchezițiilor domiciliare, organele de urmărire penală au procedat la expertizarea acesteia, pentru a se stabili dacă aceasta corespunde parametrilor legali.

Potrivit concluziilor raportului de expertizare din data de 09 februarie 2007 întocmit de Centrul Național pentru încercarea și expertizarea produselor „L.", alcoolul folosit la fabricarea băuturii spirtoase nu corespunde normelor legale. Produsul supus expertizării a fost prelevat drept mostră de către organele de urmărire penală din sticlele de plastic de 0,5 l ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la imobilul din loc. Sânmihaiu Român, jud. Timiș, unde funcționa instalația clandestină de producere de băuturi alcoolice. Mostra prelevată a constat într-un recipient din plastic de 0,5 l care conținea un lichid maro brun, având aplicată o etichetă conform căreia conținutul reprezintă băutură spirtoasă produsă și îmbuteliată de SC Q. SRL Baia Mare.

Prin raportul de expertizare din 09 februarie 2007 întocmit Centrul Național pentru încercarea și Expertizarea Produselor „L.", s-a stabilit alcoolul folosit la fabricarea băuturii spirtoase nu corespunde normelor legale. Produsul supus expertizării a fost prelevat drept mostră de către organele de urmărire penală din sticlele de plastic de 0,5 l ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la imobilul din loc. Sârimihaiu Român, jud. Timiș, unde funcționa instalația clandestină de producere de băuturi alcoolice. Mostra prelevată a constat într-un recipient din plastic de 0,5 l care conținea un lichid incolor, având aplicată o etichetă conform căreia conținutul reprezintă băutură spirtoasă produsă și îmbuteliată de SC Q. SRL Maramureș.

Apoi, prin raportul de expertizare din 09 februarie 2007 întocmit de Centrul Național pentru încercarea și expertizarea produselor „L.", s-a constatat că alcoolul folosit la fabricarea băuturii spirtoase nu corespunde normelor legale. Produsul supus expertizării a fost prelevat drept mostră de către organele de urmărire penală din sticlele de plastic de 0,5 l ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la imobilul din loc. Sânmihaiu Român, jud. Timiș, unde funcționa instalația clandestină de producere de băuturi alcoolice. Mostra prelevată a constat într-un recipient din plastic de 0,5 l care conținea un lichid de culoare brună, având aplicată o etichetă conform căreia conținutul reprezintă băutură spirtoasă produsă și îmbuteliată de SC Q. SRL Baia Mare.

Apoi, prin raportul de expertizare din data de 09 februarie 2007, întocmit de Centrul Național pentru încercarea și expertizarea produselor „L.", s-a stabilit că alcoolul folosit la fabricarea băuturii spirtoase nu corespunde normelor legale. Produsul supus expertizării a fost prelevat drept mostră de către organele de urmărire penală din sticlele de plastic de 0,5 l ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la imobilul din loc. Sânmihaiu Român, jud. Timiș, unde funcționa instalația clandestină de producere de băuturi alcoolice. Mostra prelevată a

constat într-un recipient din plastic de 0,5 l care conținea un lichid incolor, având aplicată o etichetă conform căreia conținutul reprezintă băutură spirtoasă „M." produsă și îmbuteliată de SC S.D. SRL Baia Mare.

În

sfârșit, prin raportul de expertizare din data de 09 februarie 2007 întocmit de Centrul Național pentru încercarea și expertizarea produselor „L.", s-a constatat că alcoolul folosit la fabricarea băuturii spirtoase nu corespunde normelor legale. Produsul supus expertizării a fost prelevat drept mostră de către organele de urmărire penală din sticlele de plastic de 0,5 l ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la imobilul din loc. Sânmihaiu Român, jud. Timiș, unde funcționa instalația clandestină de producere de băuturi alcoolice. Mostra prelevată a constat într-un recipient din plastic de 0,5 l care conținea un lichid incolor, având aplicată o etichetă conform căreia conținutul reprezintă băutură spirtoasă „M." produsă și îmbuteliată de SC Q. SRL Somcuța Mare -Maramureș.

De asemenea, organele de urmărire penală au solicitat Companiei Naționale Imprimeria Națională efectuarea unor expertize în vederea constatării autenticității banderolelor aplicate pe sticlele PET care conțineau băuturile alcoolice descoperite cu prilejul perchezițiilor.

Astfel, prin certificatul de expertiză întocmit la data de 03 ianuarie 2007 de către Ministerul Finanțelor Publice - Compania Națională Imprimeria Națională, s-a constatat contrafacerea unui număr de 9 banderole băuturi spirtoase L80X18 inscripționate 6 dintre ele cu SC Q. SRL cod producător, respectiv 3 inscripționate SC S.D. SRL.

Pentru alte 3 banderole supuse expertizării a fost stabilită autenticitatea acestora, acestea fiind inscripționate cu SC Q. SRL.

În

ceea ce privește activitatea de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, instanța a reținut că în perioada 26-28 iunie 2006 a fost efectuat un control fiscal la SC C. SRL Maramureș, în urma căruia s-a constatat că această societate a vândut către SC L. SRL o cantitate de 6855 litri alcool sanitar 70%, ambalat în sticle PET de 2 l. Cu privire la aceste operațiuni, SC C. SRL a emis 3 facturi fiscale, respectiv facturile din 17 iunie 2006 pentru cantitatea de 1.370 sticle PET de 2 l, celelalte două fiind din data de 23 iunie 2006 pentru cantitatea de 1.431 sticle, respectiv pentru cantitatea 625 sticle PET 2 l.

Având în vedere cele constatate la societatea din județul Maramureș, Garda Financiară Timiș a efectuat un control inopinat la SC L. SRL. Cu această ocazie, după cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 27 iunie 2006, inculpatul R.D.N., în calitate de administrator al SC L. SRL, în cuprinsul unei note explicative, a precizat faptul că până la acea dată societatea sa nu a achiziționat nicio cantitate de alcool sanitar 70%, stocul fiind zero.

Având în vedere aceste contradicții, în vederea stabilirii realității și legalității relației comerciale dintre cele două societăți, organele fiscale din cadrul D.G.F.P. Arad au efectuat, la data de 04 iulie 2006, un control la sediul din Sânandrei al SC L. SRL. După cum rezultă din procesul verbal întocmit cu această ocazie,

inculpatul P.V.L., administrator la SC L. SRL, a recepționat cantitatea de alcool sanitar - 1.370 sticle PET de 2 l - livrată în baza facturii din 17 iunie 2006 emisă de SC C. SRL, iar la data de 27 iunie 2006 a mai primit cantitatea de 625, respectiv 1.431 sticle PET de 2 l alcool sanitar 70% de la aceeași societate comercială, conform facturilor indicate mai sus.

În

urma inventarierii faptice, la stocul de alcool sanitar 70%, s-a constatat o diferență în plus de 62 sticle PET de 2 l, care nu a putut fi justificată, cantitate recepționată de la SC C. SRL.

Pentru această cantitate a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 04 iulie 2006.

Examinând vizual sticlele de alcool sanitar, a fost constatat un grad diferit de colorare, iar la agitare, la scurt timp culoarea albăstruie se ridica la suprafață, rămânând în partea de jos un lichid transparent.

În

acest context, organele de control au prelevat prin sondaj două sticle PET de 2 l cu alcool sanitar 70%, care au fost expertizate de Centrul Național pentru încercarea și expertizarea produselor „L.". Urmare a expertizării respectivelor mostre, s-a constatat că produsul verificat este un alcool denaturat, care conține o substanță - albastra de metilen - care nu este conformă cu prevederile Legii nr. 571/2003. Deși inscripția de pe etichetă reflecta o concentrație alcoolică de 70%, în realitate a fost constatată o concentrație de 56,8%.

Cu privire la cantitatea de 1.370 sticle PET primită la data de 17 iunie 2006, inculpatul P.V.L. a arătat că respectiva cantitate a fost vândută, însă nu a putut prezenta facturile emise, întrucât contabilul societății este plecat în străinătate, luându-și angajamentul ca a doua zi să se prezinte la sediul organului de control cu documentele solicitate.

La data de 05 iulie 2006, la sediul D.G.F.P. Arad s-a prezentat martorul V.M., în numele administratorilor SC L. SRL, prezentând în original trei facturi justificative fictive pentru vânzarea cantității de 1.370 sticle Pet 2 l cu alcool sanitar de către SC L. SRL, respectiv facturile cu seriile nr. AA din 17 iunie 2006 emisă către PF A. din jud. Arad, pentru cantitatea de 650 sticle 5 l, nr. BB din  17 iunie 2006 emisă către PF A. din jud. Arad, pentru cantitatea de 500 sticle 5 l, seria nr. CC din 17 iunie 2006 emisă către O.E. din localitatea Ionel, jud. Timiș, pentru cantitatea de 220 sticle 5 l.

S-a reținut că, deși societatea comercială folosea tehnica de calcul pentru emiterea facturilor fiscale tip listing, în cazul celor trei facturi prezentate de V.M., acestea au fost completate de mână, nefâcând parte dintr-un cotor de 50 bucăți facturi fiscale, fapt ce denotă împrejurarea că la data controlului facturile nu erau întocmite.

În

urma controlului efectuat la cele două societăți indicate în cuprinsul facturilor, s-a constatat, în ceea ce privește PF A., că deși în cuprinsul facturilor fiscale emise de SC L. SRL a fost înscris codul fiscal cu nr. GG, în realitate, titulara autorizației este numita F.M., codul de identificare fiind SS.

Mai mult decât atât, prin adresa din 06 iulie 2006, Adrriinistrația Finanțelor Publice - Serviciul Registrul Contribuabili persoane fizice a comunicat faptul că în evidența fiscală nu există înregistrat contribuabilul PF A. cu datele de identificare, date înscrise pe facturile emise de SC L. SRL.

Fiind audiată în calitate de martor, numita F.M. a arătat că nu a avut niciun fel de relații comerciale cu SC L. SRL, nu a auzit și nici nu cunoaște această societate sau vreun reprezentant al acesteia.

De asemenea, a fost audiată, în calitate de martor, și numita O.E., care a arătat că nu a auzit de SC L. SRL și nu a achiziționat de la această firmă niciodată nimic. Numărul înscris pe factura fiscală emisă de SC L. SRL la rubrica cod fiscal nu corespunde cu cel din autorizația de funcționare emisă pe numele martorului O.E.

În

concluzie, instanța de fond a constatat că SC L. SRL s-a aprovizionat cu marfa constând în alcool denaturat, neconform cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. și nu alcool sanitar 70% cum era înscris în facturi, aprovizionarea fâcându-se atât pe baza unor facturi fiscale, cât și fără documente.

Apoi, SC L. SRL a întocmit în fals cele trei facturi către PFA A. și O.E., nu a livrat către acești agenți economici nicio cantitate de alcool, ci a valorificat întreaga cantitate de alcool pe „piața neagră", această activitate putând fi circumscrisă noțiunii de operațiuni fictive, astfel cum este definită prin dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

După cum au arătat inculpații P.V.L. și R.D.N., administratorii SC L. SRL, aceștia au efectuat operațiuni comerciale fără ca acestea să fie evidențiate în vreun document contabil.

În

acest context, în vederea constatării și stabilirii prejudiciului creat bugetului de stat prin sustragerea SC L. SRL Sânandrei de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului statului, D.G.F.P. Timiș a procedat la calcularea unui prejudiciu estimat, în cauză fiind întocmit procesul-verbal din 21 martie 2007 prin care s-a stabilit un prejudiciu de 961.928 RON adus bugetului de stat al României de inculpații P.V.L. și inc. R.D.N., în calitate de asociați și

administratori ai SC L. SRL. Organele fiscale au indicat că prejudiciul a fost stabilit prin estimare întrucât agentul economic nu a putut prezenta organului de inspecție fiscală documentele fiscale ale societății.

Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile în cauză. Expertul a constatat că SC L. SRL nu a fost autorizată ca antrepozit fiscal, dar poseda un atestat fiscal pentru distribuție și comercializare angro de produse supuse accizelor, ce a fost revocat prin decizia nr. 563 din 31 octombrie 2006. Expertul a mai arătat că pentru realizarea obiectului de activitate al societății, inculpații P.V.L. și R.D.N. aveau obligația să reflecte operațiunile efectuate în documente justificative și să le înregistreze în evidența contabilă, ceea ce nu s-a întâmplat.

În

consecință, expertul a concluzionat că prin comercializarea băuturilor alcoolice fără documente justificative inculpații P.V.L. și R.D.N. s-au sustras de la plata accizelor, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 336.211 RON.

În

ceea ce-l privește pe inculpatul C.C., atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, acesta a negat săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Inculpatul a arătat că el cunoștea preocupările infracționale ale inculpatului R.D.N., care a și încercat să-l convingă să multiplice banderole fiscale și etichete pentru băuturile alcoolice, fiind însă refuzat.

În

ceea ce privește un laptop ce a fost ridicat de la locuința sa și pe care au fost identificate diverse tipuri de banderole și etichete scanate, inculpatul a arătat că

laptopul a fost împrumutat o perioadă de timp inculpatului R.D.N., acesta fiind cel care a creat acele fișiere.

În

legătură cu banderolele și etichetele falsificate identificate în locuința sa, inculpatul C.C. a menționat că nu avea cunoștință de existența lor, tot inculpatul R.D.N. fiind cel care le-a adus în imobil.

Cu privire la cele două sticle PET cu băuturi alcoolice - tip vodcă și rom - de tipul celor contrafăcute și puse în vânzare de membrii grupului infracțional organizat, C.C. a declarat că i-au fost făcute cadou de către același R.D.N.

Susținerile inculpatului C.C. au fost infirmate însă de celelalte probe administrate în cauză. Fiind audiat, inculpatul R.D.N. a menționat că etichetele și banderolele aplicate pe recipientele cu băuturi spirtoase erau falsificate de către C.C., prin imprimarea pe coli format A4, care ulterior erau tăiate și lipite pe recipiente.

La rândul său, martorul V.G. a indicat faptul că, din discuțiile purtate cu inculpații R.D.N. și P.V.L., a aflat că banderolele și etichetele aplicate pe recipientele cu băuturi alcoolice contrafăcute erau falsificate de către inculpatul C.C. pe calculator. C.C. a fost văzut de martor venind la imobilul din Sânmihaiu Român unde se contrafăcea alcoolul.

Apoi, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din procesul verbal de percheziție domiciliară întocmit la data de 24 octombrie 2006 de către organele de urmărire penală, la locuința inculpatului C.C. au fost găsite mai multe banderole și etichete de natura celor folosite de ceilalți inculpați în activitatea infracțională. Astfel, organele de urmărire penală au identificat în locuința inculpatului 5 banderole contrafăcute de tipul celor aplicate pe băuturile spirtoase contrafăcute. Banderolele identificate aveau inscripționate pe lângă serii și denumirea „SC S.D. SRL". Banderolele aveau dimensiunile de 1,7cm/8cm, de culoare portocaliu și verde-albăstrui, prevăzute cu o bandă reflectorizantă distinctivă, de culoare argintie, pe care sunt menționate „XMM 0 0 R8493052, Băuturi spirtoase, L80xl8, 30%, 0,51, SC S.D. SRL", fiecare având câte o serie.

Primele patru banderole au fost identificate în interiorul unui caiet, pe pagina unde se găseau acestea fiind menționat olograf ,JE. ALBE - 2000, E. NEGRE - 400, T - 2400", a cincea banderolă fiind identificată într-un sertar din aceeași încăpere.

De asemenea, au mai fost identificate 3 etichete de tipul celor aplicate pe băuturile spirtoase contrafăcute, dintre care două in

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și int
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 317/2014
ire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 274 din Legea nr. 86/200
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 720/2014
. (3) din Legea nr. 86/2006, în condițiile art. 274 din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) teza I C. proc. pen. - 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 372/2012
același inculpat, la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată. În baza art. 296 1 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 571/2003 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2871/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 44/PI/2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 13216/P/2002, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu
Sursă