Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 372/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 372/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului penal de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală ni 284/ PI din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș pronunțată în dosarul nr. 3593/30/2011, în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A.M., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 270 alin. (l) și (2) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen.

și art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată. În baza art. 296 1 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 571/2003 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitelor fiscale a unei cantități mai mare de 10.000 de țigarete. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 35 alin. (l) C. pen., s-a aplicat inculpatei, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatei. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii din data de 06 aprilie 2011 și a arestului preventiv de la data de 07 aprilie 2011 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul D.M., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 270 alin. (l) și (2) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată. În baza art. 296 1 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 571/2003 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen.

și art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitelor fiscale a unei cantități mai mare de 10.000 de țigarete. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 35 alin. (l) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 06 aprilie 2011 și a arestului preventiv de la data de 07 aprilie 2011 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.E., la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 270 alin. (l) și (2) lit. a și b) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen.

și art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată. În baza art. 296 1 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 571/2003 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitelor fiscale a unei cantități mai mare de 10.000 de țigarete. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 35 alin. (l) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 06 aprilie 2011 și a arestului preventiv de la data de 07 aprilie 2011 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc.

pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (l) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.G., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 270 alin. (l) și (2) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (l) lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

În baza art. 296 1 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 571/2003 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (l) lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitelor fiscale a unei cantități mai mare de 10.000 de țigarete. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86 1 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 6 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 862 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (l) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate de instituția de supraveghere, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; În baza art. 359 C. proc.

pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 35 alin. (l) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a revocat starea de arest a inculpatului și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 06 aprilie 2011 și a arestului preventiv pe perioada 07 aprilie 2011 - 17 iunie 2011, care se va scădea în mod corespunzător din durata termenului de încercare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.C.S., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 270 alin. (1) și (2) lit. a), b) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen.

și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (l) lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată. În baza art. 296 1 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 571/2003 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (l) lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitelor fiscale a unei cantități mai mare de 10.000 de țigarete. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 86 ! C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 6 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 862 C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (l) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate de instituția de supraveghere, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 35 alin. (l) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat în cursul urmăririi penale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 06 aprilie 2011 și a arestului preventiv pe perioada 07 aprilie 2011 - 18 aprilie 2011, care se va scădea în mod corespunzător din durata termenului de încercare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (l) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.T., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 270 alin. (l) și (2) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen.

și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (l) lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată. În baza art. 296 l alin. (l) lit. i) din Legea nr. 571/2003 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (l) lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitelor fiscale a unei cantități mai mare de 10.000 de țigarete. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 86 x C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 6 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 862 C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (l) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate de instituția de supraveghere, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 35 alin. (l) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 236 din Legea nr. 86/2006 a obligat inculpații A.M., D.M. și F.C.S., în solidar, la plata sumei de 17.605 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale prevăzute de O.G.

nr. 92/2003, despăgubiri civile către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 236 din Legea nr. 86/2006 a obligat inculpații A.M. și A.G., în solidar, la plata sumei de 5.849 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, despăgubiri civile către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 236 din Legea nr. 86/2006 a obligat inculpații A.M. și F.C.S., în solidar, la plata sumei de 5.849 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale prevăzute de O.G.

nr. 92/2003, despăgubiri civile către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 236 din Legea nr. 86/2006 a obligat inculpații A.M. și A.G., în solidar, la plata sumei de 3.976 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, despăgubiri civile către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 236 din Legea nr. 86/2006 a obligat inculpații D.M. și S.D.E., în solidar, la plata sumei de 76.124 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale prevăzute de O.G.

nr. 92/2003, despăgubiri civile către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 236 din Legea nr. 86/2006 a obligat inculpații D.M. și S.D.E., în solidar, la plata sumei de 152.249 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, despăgubiri civile către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 236 din Legea nr. 86/2006 a obligat inculpații A.M., D.M. și S.D.E., în solidar, la plata sumei de 90.241 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale prevăzute de O.G.

nr. 92/2003, despăgubiri civile către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. și art. 236 din Legea nr. 86/2006 a obligat inculpații A.M., D.M. și B.C.T., în solidar, la plata sumei de 124.521 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, despăgubiri civile către partea civilă D.R.A.O.V. Timișoara. În baza art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpați următoarele cantități de țigări : 452 pachete de țigări V. și P.M. (ridicate la data de 05 februarie 2011), 8500 pachete de țigări M. (ridicate la data de 11 februarie 2011), 17.000 pachete de țigări M., M.C.

și T. (ridicate la data de 15 februarie 2011), 2844 pachete de țigări F. și T. (ridicate la data de 20 martie 2011) și 12.676 pachete de țigări F., M., D.S.W., V., V.B., T., M., B., B. și L.M. (ridicate la data de 07 aprilie 2011), corpuri delicte la dosarul cauzei. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpata A.M. sumele de 50 de euro depusă la data de 17 ianuarie 2011 la B.C.R., sucursala Timișoara conform ordinului de încasare nr. 2011011700003733, 40 de euro depusă la data de 26 ianuarie 2011 la B.C.R., sucursala Timișoara conform ordinului de încasare nr. 2011012600006978 și suma de 2.100 lei depusă la data de 22 martie 2011 la Trezoreria Timișoara conform chitanței cu seria TS6 nr. 2196768. În baza art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpata A.M.

suma de 2.100 euro, bani dobândiți prin săvârșirea de infracțiuni și ridicați de la inculpată conform procesului verbal de percheziție domiciliară din data de 07 aprilie 2011. În baza art. 353 C. proc. pen., raportat la art. 163 C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit asupra imobilului situat în Jimbolia, str. Constantin Brâncoveanu aparținând inculpatului A.G., autoturismului marca C.X. aparținând inculpatului D.M. și autoturismului marca O.A. aparținând inculpatului A.G., până la concurența sumelor acordate cu titlul de daune materiale. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat automarfarul marca M.A.N., cap tractor cu nr. de înmatriculare ww-166-202 și remorca, precum și automarfarul marca M.A.N., cap tractor cu nr. de înmatriculare zz-166-201 și remorca, bunuri folosite la săvârșirea infracțiunilor de contrabandă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a respins cererea M.P. privind confiscarea autoturismelor marca O.A. aparținând inculpatului A.G. și C.X. aparținând inculpatului D.M. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a respins cererea M.P. privind confiscarea de la inculpații A.M. și A.G. a telefoanelor mobile ridicate cu prilejul efectuării perchezițiilor domiciliare. În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea către numitul D.G. a autoturismului marca C.X., precum și a înscrisurilor ridicate la data de 20 martie 2011 conform dovezii existente la dosar, certificat de înmatriculare în limba germană și asigurarea obligatorie, cu obligația păstrării lor până la soluționarea definitivă a dosarului. În baza art. 109 alin. (5) C. proc.

pen., a dispus restituirea către inculpata A.M. a telefoanelor mobile marca N. și a cartelelor C., precum și restituirea către inculpatul A.G. a telefonului mobil marca N. și a cartelelor SIM marca C. și V. În baza art. 38 C. proc. pen., a disjuns cauza în ceea ce îl privește pe inculpatul K.R. și a dispus continuarea judecății separat față de acesta. S-a fixat termen pentru data de 30 iunie 2011 în vederea continuării judecății față de inculpatul K.R. În baza art. 191 alin. (l) și (2) C. proc. pen., a obligat inculpații A.M., D.M., S.D.E., F.C.S., A.G. și B.C.T. la plata sumei de 1000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat. S-a dispus plata sumei de 200 lei din fondurile M.J. către interpretul de limba sârbă S.S.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut, în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, că toți inculpații au constituit și aderat la un grup infracțional organizat specializat în introducerea pe teritoriul țării de țigări de contrabandă. în acest sens, inculpații au introdus în țară țigări de contrabandă, fie peste frontiera verde, fie prin punctele de trecere a frontierei, de mai multe ori, și au deținut, transportat, depozitat pe teritoriul României țigări cunoscând că provin din infracțiunea de contrabandă.

S-a reținut că fiecare dintre cei 6 inculpați trimiși în judecată au participat, în mod repetat, la comiterea infracțiunilor de contrabandă sau a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de contrabandă (fie sub forma introducerii mărfurilor de contrabandă, sub forma transportului acestora, a depozitării, a deținerii sau valorificării țigărilor de contrabandă), beneficiind și de concursul altor persoane, care nu au fost trimise în judecată în prezentul dosar (este cazul numiților T.Z., P.D., S.P., A.M., S.C., M.D., C.N.). Grupul infracțional a fost constituit de către inculpații A.M., A.G. și D.M., probele administrate în cauză confirmând faptul că cei 3 inculpați au de multă vreme preocupări legate de traficul cu țigări.

Ulterior, pe măsură ce activitatea de contrabandă a luat amploare, la acest grup au aderat și inculpații F., S. și B., aceștia primind sarcini specifice în cadrul grupului, menite să faciliteze desfășurarea activității infracționale.

Activitatea ilicită efectuată de inculpați în cadrul grupului presupunea un plan bine conturat, care implica mai multe etape: racolarea persoanelor interesate ca, în schimbul unor sume de bani, să introducă în țară, din Serbia, fie prin sustragerea de la controlul vamal, fie prin introducerea ilegală, peste fâșia de frontieră, prin alte locuri decât punctele de trecere a frontierei, a unor cantități importante de țigări; asigurarea unor locuri de depozitare a mărfurilor de contrabandă, a mijloacelor de transport ce urmau să fie folosite la realizarea hotărârii infracționale, însoțirea transportului și efectuarea acestuia la datele și la orele stabilite, prin locuri prealabil verificate, a țigărilor de contrabandă până la locurile de depozitare, valorificarea rapidă, prin vânzare, a țigărilor de contrabandă și, în final, împărțirea sumelor obținute, etapă în care de regulă partea cea mai importantă revenea celui care coordona întreaga activitate, respectiv inculpaților A.M.

și D.M. Fiecare dintre inculpați au avut un rol bine stabilit în cadrul grupului (inculpata A.M. - obținerea concursului diferitelor persoane care erau racolate pentru aducerea în țară a țigărilor, finanțarea achiziției de țigări din Serbia și asigurarea concursului lucrătorilor vamali prin mituirea acestora, asigurarea mijloacelor de transport și găsirea unor cumpărători pe teritoriul României, inculpatul D.M. - coordonarea activităților de contrabandă cu țigări în zona Drobeta Turnu Severin, asigurarea necesităților logistice pentru realizarea activităților de contrabandă care vizau aducerea țigărilor ilegal, peste fâșia de frontieră, finanțarea activităților de contrabandă, inculpatul A.G.

- găsirea unor locuri de depozitare a țigărilor de contrabandă, transportul acestora și asigurarea rutelor de transport, inculpatul F.C.S. - introducerea în țară a mărfurilor de contrabandă, prin sustragerea de la controlul vamal, inculpatul S.D.E. - depozitarea țigărilor de contrabandă în zona Severin și transportul acestora, inculpatul B.C.T. - transportul țigărilor de contrabandă) cu certitudine ei având cunoștință de existența și rolul celorlalți participanți. În opinia instanței, scopul acțiunilor conjugate a fost evident, și anume obținerea de sume de bani, în mod fraudulos, prin acțiuni de contrabandă având ca obiect țigări aduse din Republica Serbia. Prin urmare, în prezenta cauză nu s-a putut contesta faptul că gruparea inculpaților a avut drept scop săvârșirea de infracțiuni de contrabandă, motiv pentru care a reținut în sarcina celor 6 inculpați și infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a reținut că la data de 13 ianuarie 2011, grupul infracțional din care au făcut parte inculpații, a introdus în țară, prin sustragere de la controlul vamal, o cantitate de 200 de cartușe de țigări, ceea ce a echivalat cu un număr de 40.000 de țigarete, act material la care au participat inculpații A.M., F.C.S. și D.M. La data de 20 ianuarie 2011, a fost introdusă în țară, prin sustragere de la controlul vamal, o cantitate de 60 de cartușe de țigări, echivalentul a 12.000 de țigarete, act material la care au participat inculpații A.M. și F.C.S. La data de 05 februarie 2011 au fost introduse în țară, prin sustragere de la controlul vamal, 452 de pachete de țigări, echivalentul a 9.040 de țigarete, act material la care au participat inculpații A.M.

și A.G. La data de 10 februarie 2011 au fost introduse în țară, prin sustragere de la controlul vamal, 8.500 de pachete de țigări, echivalentul a 170.000 de țigarete, act material la care au participat inculpații D.M. și S.D.E. La data de 15 februarie 2011 au fost introduse în țară, prin sustragere de la controlul vamal, 17.000 de pachete de țigări, echivalentul a 340.000 de țigarete, act material la care au participat inculpații A.M. și D.M. La data de 18 martie 2011 au fost introduse ilegal în țară, prin alt loc decât punctele de trecere a frontierei, 10.100 de pachete de țigări, echivalentul a 202.000 țigarete, act material la care au participat inculpații A.M., D.M. și S.D.E. La data de 05 aprilie 2011 au fost introduse ilegal în țară, prin alt loc decât punctele de trecere a frontierei, 17.040 de pachete de țigări, echivalentul a 340.800 țigarete, act material la care au participat inculpații A.M., A.G.

și B.C.T. În consecință, în condițiile în care inculpații mai sus amintiți au deținut și comercializat pe teritoriul României produse accizabile supuse marcării (țigarete), fără ca acestea să fie marcate în conformitate cu dispozițiile legale (pachetele de țigări fiind fără timbru sau cu timbru necorespunzător), instanța a reținut în sarcina celor 4 inculpați și comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 296 1 alin. (l) lit. l) din Legea nr. 571/2003. Sub aspectul formei de vinovăție, în cazul tuturor infracțiunilor inculpații au acționat cu intenție directă, împrejurare ce rezultă din faptul că atitudinea lor psihică față de faptele comise a fost calificată prin scopul urmărit, obținerea unor foloase materiale ilicite.

Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare iar la individualizarea judiciară a pedepselor s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, pericolul social al faptelor care este unul ridicat, amploarea activităților infracționale, numărul persoanelor implicate, valoarea deosebit de ridicată a prejudiciului, modalitatea în care a fost adusă la îndeplinire hotărârea infracțională, care a presupus pregătirea minuțioasă a întregii activități ce a avut drept consecință fraudarea bugetului public, în vederea atingerii scopului urmărit, obținerea unor foloase materiale ilicite. De asemenea, în opinia instanței gravitatea activității infracționale este sporită și de intenția inculpaților de a coopta în sfera câmpului infracțional și unii polițiști de frontieră, aspecte de natură a imprima faptelor comise o periculozitate și mai mare.

În momentul individualizării pedepselor, instanța a luat în considerare și persoana inculpaților. Este adevărat faptul că la data desfășurării activității infracționale niciunul dintre cei 6 inculpați nu erau cunoscuți cu antecedente penale, toți aflându-se la acel moment la prima abatere de acest gen, împrejurare de natură a imprima persoanei inculpaților o periculozitate mai redusă. Pe de altă parte, instanța a reținut că cei șase inculpați au manifestat un comportament sincer în cursul procesului, recunoscând implicarea lor în desfășurarea activității infracționale, ceea ce a și condus la aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În acest context instanța a apreciat că atitudinea lor procesuală denotă o manifestare a regretului raportat la comportamentul antisocial dovedit anterior, ceea ce imprimă faptelor comise o periculozitate mai redusă.

Referitor la inculpații F.C.S., A.G. și B.C. a reținut în favoarea lor și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. În acest sens, a constatat că inculpatul F. are doar 21 de ani, a fost atras în sfera câmpului infracțional de către mama sa, sub influența evidentă a căreia s-a aflat, comportamentul său fiind determinat și de împrejurarea că nu avea nicio ocupație. în momentul în care s-a angajat, după cum rezultă și din declarațiile sale, precum și din celelalte probe existente la dosar, inculpatul F. a renunțat la activitatea infracțională. în acest sens se poate constata că, ulterior lunii ianuarie 2011, nu există date că inculpatul F. s-ar mai fi implicat în activitățile grupului infracțional.

În ceea ce-i privește pe inculpații A.G. și B.C., instanța a luat în considerare rolul lor mai puțin important în desfășurarea activităților ce au format obiectul prezentului dosar. La dosarul cauzei există date din care rezultă că inculpatul A.G. a fost implicat doar în actele materiale petrecute în zilele de 05 februarie 2011 (când a fost introdusă în țară cea mai mică cantitate de țigări) și 05 aprilie 2011, la acest act material participând și inculpatul B. Rolul lor a fost însă unul minor, inculpatul A. asigurând ruta de transport și transportând 2 baxuri de țigări la Grabați, în vreme ce inculpatul B. a transportat coletele cu țigări în schimbul primirii unei cantități din marfa de contrabandă.

Având în vedere vârsta celor doi inculpați, precum și faptul că aceștia au o familie care trebuie întreținută, instanța a considerat că în favoarea celor doi inculpați pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. Pentru aceste considerente, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta a fost stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., instanța a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancțiuni privative de libertate într-un cuantum orientat spre minimum special prevăzut de lege stabilit în condițiile reținerii art. 320 l C. proc. pen., pentru inculpații A.M., D.M. și S.D.E., iar în cazul inculpaților F.C.S., A.G. și B.C. sub minimum special prevăzut de lege, redus cu o treime urmare reținerii dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., în condițiile în care s-a dat eficiență juridică circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. Referitor la inculpații F.C.S., A.G.

și B.C.T., ținând seama de conduita bună a acestora anterior săvârșirii faptelor, de gradul lor de implicare mai redus în desfășurarea activității infracționale ce a format obiectul prezentului dosar, de împrejurarea că au adoptat un comportament procesual corect, constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86 1 C. pen., instanța a apreciat că reeducarea celor trei inculpați poate avea loc și fără privarea de libertate, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment pentru aceștia, astfel că, și în situația în care pedepsele nu vor fi executate în detenție, nu vor mai săvârși fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pe o perioadă de 6 ani termen de încercare, termenele fiind stabilite în condițiile prevăzute de art. 86 2 C. pen.

Luând în considerare pedepsele ce nu au mai fost executate ca urmare a contopirilor, ținând seama de gradul de implicare al fiecărui inculpat în desfășurarea activității infracționale, faptul că inculpații A.M. și D.M. au avut rolul de a coordona activitatea infracțională pe teritoriul românesc și au atras în câmpul infracțional alte persoane, instanța a aplicat celor doi inculpați câte un spor de contopire de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpații A.M. și D.M. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. Raportându-se la pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., instanța a aplicat inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Instanța, în privința tuturor celor șase inculpați, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., referitoare la pedeapsa accesorie. În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, s-a reținut că A.N.A.F. – A.N.V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 470.565 lei și majorări de întârziere. Potrivit dispozițiilor art. 224 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 86/2006 datoria vamală la import a luat naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import. Sub acest aspect, a fost subliniat faptul că în conformitate cu prevederile art. 234 din Legea nr. 86/2006 datoria vamală a luat naștere chiar dacă s-a referit la mărfuri care fac obiectul măsurilor de prohibiție sau restricție la import, indiferent de natura acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 224 alin. (2) și (3) din Legea nr. 86/2006, în cazul mărfurilor introduse ilegal în România, datoria vamală se naște în momentul în care acestea au fost introduse în țară, debitori fiind atât persoana care a introdus ilegal mărfurile în cauză, cât și orice altă persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor și care știa sau ar fi trebuit să știe că o astfel de introducere este ilegală, precum și orice persoană care a cumpărat sau a deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal. Prima instanță mai reține că potrivit dispozițiilor art. 236 din Legea nr. 86/2006 când există mai mulți debitori pentru aceeași datorie vamală, aceștia sunt obligați să plătească în solidar.

Față de aceste dispoziții legale s-a constatat că prin introducerea, în mod ilegal, a unor cantități de țigări pe teritoriul vamal al României, în zilele de 13 ianuarie 2011, 20 ianuarie 2011, 05 februarie 2011, 10 februarie 2011, 15 februarie 2011, 18 martie 2011 și 05 aprilie 2011, au luat naștere șapte datorii vamale, motiv pentru care persoanele răspunzătoare au fost obligate, în solidar, la plata acestora, prin raportare la actele materiale la care a participat fiecare dintre cei șase inculpați. Au fost confiscate de la inculpați țigările introduse ilegal în țară și sumele de bani dobândite din comiterea infracțiunilor, fiind instituite menținute măsurile asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpaților până al concurența sumelor datorate satului.

În ceea ce privește solicitarea M.P. privind confiscarea acestor autoturisme, care, în opinia procurorului au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, instanța a avut în vedere concluziile deciziei Înaltei Curți de Justiție și Casație nr. 18/2005 pronunțată în interesul legii. Ca atare, atâta timp cât aceste autoturisme nu au fost destinate exclusiv săvârșirii infracțiunii de contrabandă, nefiind adaptate, pregătite sau fabricate în scopul realizării laturii obiective a infracțiunii de contrabandă, instanța a respins cererea de confiscare a acestor autoturisme. În schimb, în ceea ce privește automarfarele folosite la aducerea țigărilor în țară, în condițiile în care acestea au fost adaptate în așa fel încât să poată fi folosite la transportul țigărilor de contrabandă, în remorcă fiind prevăzute locuri speciale, ascunse, instanța a dispus confiscarea acestor mijloace de transport, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește autoturismul marca C.X., atâta timp cât acesta a aparținut numitului D.G., unchiul inculpatului D.M., și nu s-a făcut dovada că acesta cunoștea în ce scop a fost folosită mașina, în temeiul art. 169 C. proc. pen., instanța a dispus restituirea acestui autoturism, după cum a dispus și restituirea telefoanelor mobile, ridicate cu prilejul perchezițiilor domiciliare, către inculpații A.M. și A.G., acestea nefiind necesare realizării laturii obiective a infracțiunilor de contrabandă. În temeiul art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul K.R., care nu a solicitat aplicarea procedurii reglementate de art. 320 l C. proc. pen. și judecarea separată a acestuia.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații A.M., D.M., S.D.E., B.C.T. și partea civilă A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Timișoara care au criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. Toți apelanții inculpați au solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate prin reținere circumstanțelor atenuate, prevăzute de art. 74 C. pen., sau să se dea o mare eficiență acestora, cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepselor sub minimum special prevăzut de lege dar și al modalității de executare, în cazul inculpatului D.M., suspendarea sub supraveghere. În susținerea criticilor formulate, apelanții inculpați au invocat contribuția infracțională redusă la comiterea faptelor, lipsa antecedentelor penale, faptul că sunt persoane integrate în societate, au comis faptele din lipsa unor resurse financiare necesare întreținerii familiei, au copii minori în întreținere.

Partea civilă A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Timișoara a criticat sentința pe motiv că instanța de fond a omis să introducă în cauză A.N.V. București deși a solicitat acest lucru, întrucât D.R.A.O.V. Timișoara nu are personalitate juridică. S-a mai arătat că prejudiciul creat autorității vamale prin săvârșirea infracțiunilor este în cuantum de 497.995 lei și solicită obligarea inculpaților la această sumă. Prin decizia penală nr. 13/ A din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.M., D.M., S.D.E., B.C.T. și partea civilă A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 284/PI/2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 3593/30/2011.

A menținut starea de arest a inculpaților A.M., D.M., S.D.E. și a dedus în continuare din pedeapsă durata arestului preventiv din data de 17 iunie 2011 la zi. A obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 100 lei cu reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Curtea a reținut că, din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpații apelanți împreună cu inculpații K.R., A.G., F.C.S. s-au constituit într-o grupare de criminalitate organizată transfrontalieră specializată în colectarea, deținerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea de țigări provenite din contrabandă a cărui segment românesc era coordonat de numiții A.M. și D.M. O mare parte din țigările de contrabandă erau transportate de autoturisme ale unor cetățeni români prin P.T.F.

Jimbolia. Aceștia se deplasau legal în Serbia unde luau legătura cu inculpatul K.R., coordonatorul segmentul sârbesc al grupării de criminalitate organizată, și care le furniza țigările și încasa banii de la A.M. și D.M. După ce țigările erau transportate în România erau depozitate la domiciliul inculpatei A.M. de unde erau distribuite de aceasta și puse în vânzare în diferite localități din județul Timiș, folosindu-se de diferite persoane de încredere care pentru serviciile prestate primesc diferite sume de bani. Transportul țigărilor din Serbia în România se făcea cu sprijinul inculpaților D.M. și A.G. care însoțeau transporturile și verificau traseul. Țigările mai erau transportate și în tiruri conduse de cetățeni sârbi care transportau cărămidă ca paravan și care aveau compartimente speciale unde erau ascunse aproximativ 17-35 baxuri de țigări.

Ulterior, după ce erau introduse în țară, țigările erau depozitate în anumite locații situate în zona localității Drobeta Turnu Severin de unde erau transportate cu ajutorul unor complici, în vederea comercializării. De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpații au introdus în mod fraudulos însemnate cantități de țigări de contrabandă și peste frontiera verde, țigări provenite din Serbia. Față de ansamblul probator administrat, instanța de control judiciar a reținut că a reținut că prima instanță, în mod întemeiat, a reținut situația de fapt descrisă și a dat faptelor o corectă încadrare juridică corectă.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei trebuie avute în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpaților și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

În cauză, la aplicarea pedepselor instanța de fond a ținut seama de toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor, avându-se în vedere pericolul social al infracțiunilor, amploarea activității infracționale, participația fiecărui inculpat în cadrul grupului infracțional precum și circumstanțele personale ale acestora. Referitor la cuantumul pedepselor s-a constatat că instanța de fond a stabilit pentru flecare inculpat și pentru fiecare infracțiune, pedepse în limitele prevăzute de lege pe care le-a redus cu o treime, în conformitate cu prevederile art. 320 1 , alin. (7) C. proc. pen. De asemenea, lipsa antecedentelor penale pentru unii inculpați sau conduita procesuală a inculpaților sunt împrejurări care au fost valorificate de instanță, astfel că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților, cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzute de lege.

Atât pedepsele aplicate cât și modalitatea de executare aleasă pentru fiecare inculpat în parte sunt în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. În ce privește apelul părții civile s-a reținut că prin cererea depusă la dosarul instanței de fond A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Timișoara a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 470.565 lei, iar instanța a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei care a fost defalcată pentru fiecare inculpat în parte în funcția de contribuția efectivă la activitatea de contrabandă și de cantitățile de țigările introduse în țară la care se adaugă penalități și dobânzile legale. Prin urmare, nu există niciun motiv care să justifice majorarea pretențiilor civile mai ales că partea civilă avea cunoștință de derularea anchetelor penale privind activitățile de contrabandă desfășurate de inculpați.

Susținerile părții civile că nu avea personalitate juridică și nu putea să reprezinte interesele A.N.V., nu au fost reținute de instanță, întrucât participarea D.R.A.O.V. Timișoara în această cauză nu s-a făcut în nume propriu ci în reprezentarea intereselor A.N.V. care a împuternicit-o în acest sens potrivit Ordinului Circular nr. 4990 din 16 iunie 2011. Împotriva soluției instanței de apel au formulat recurs partea civilă A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Timișoara și A.N.A.F. – A.N.V. și inculpații A.M., D.M. și S.D.E., pe care au criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc. pen. În susținerea motivului comun de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., toți inculpații au solicitat reindividualizarea pedepselor, reținerea circumstanțelor atenuate favorabile, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului și a modalității de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 86 ! C. pen. A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Timișoara, pentru A.N.A.F. – A.N.V. a criticat hotărârile numai sub aspectul laturii civile, solicitând introducerea în cauză a A.N.A.F. – A.N.V. și obligarea inculpaților, în solidar, la plata întregii sume de 497.995, cu majorări de întârziere până la data plății, ce reprezintă valoarea prejudiciului cauzat autorității vamale. Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc.

pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Timișoara și inculpații A.M., D.M. și S.D.E., ca nefondate, iar cel declarat de A.N.A.F. – A.N.V., ca inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse: 1. Referitor la critica recurenților inculpați A.M., D.M. și S.D.E., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reține că nu este întemeiată, întrucât hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Se constată că, în baza actelor și lucrărilor dosarului, instanțele de fond și apel, au reținut corect atât situația de fapt, constând în aceea că, inculpații A.M., A.G. și D.M. au constituit un grup infracțional organizat specializat în introducerea de țigări pe teritoriul țării de țigări de contrabandă, la care au aderat, ulterior, și inculpații F.C.S., S.D.E.

și B.C.T., iar în perioada 13 ianuarie - 05 aprilie 2011, în baza aceleași rezoluții infracționale, în mod repetat, au desfășurat activități de introducere în țară de țigări, în mod ilegal, prin frontiera verde sau prin punctele de trecere a frontierei dintre Republica Serbia și România, în scopul deținerii și comercializării ilicite, obținerii unor foloase materiale injuste, cât și încadrarea juridică dată faptelor, constituire de grup infracțional organizat, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003, contrabandă și evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1) și (2) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deținerea și comercializarea ilegală de produse supuse accizării, în formă continuată, prevăzută de art. 296 1 alin. (l) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale relevă elemente de fapt care dovedesc, fără putință de tăgadă, că recurenții inculpați A.M., D.M. și S.D.E. au săvârșit infracțiunile pentru care au fost condamnați de către prima instanță și instanța de apel, r

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3009/2013
pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.F.M., dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 07 martie 2012 până l
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4193/2012
pedepsei rezultante de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani. Nefiind întrunite condițiile unui grup infracțional organiz
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1977/2012
raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 42 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închiso
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3166/2013
țigări. S-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului luată prin ordonanța nr. 112/P/2011 din 12 mai 2011 asupra autoturismelor marca V. și marca M. 2. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.,
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 720/2014
fracțiunii de contrabandă cu țigări, prev. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în condițiile art. 274 din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) teza I C. proc. pen. - 1 an închisoare,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă