ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin minuta din data de 23 mai 2014 pronunțată în dosarul nr. 6553/2/2013 al Curții de Apel București, secția I-a penală, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților C.C. și S.C. pentru infracțiunea de nevirare a impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.

A aplicat inculpaților C.C. și S.C. sancțiunea amenzii administrative de câte 1.000 RON.

În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus încetarea; procesului-penal pentru infracțiunea de nevirarea contribuției angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.

Prin Încheierea din data de 19 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr. 6553/2/2013 al Curții de Apel București, secția I-a penală, în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale evidentă strecurată în minuta Sentinței penale nr. 235/F din 23 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în sensul că, în mod greșit, s-a dispus, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților C.C. și S.C. pentru infracțiunea de nevirarea impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen., iar în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru infracțiunea de nevirarea contribuției angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen., corect fiind, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., încetează procesul penal privind pe inculpații C.C. și S.C. pentru infracțiunea de nevirare a impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.

În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. achită pe inculpații C.C. și S.C. pentru infracțiunea de nevirarea contribuției angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.

Prin Sentința penală nr. 235 din 23 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpații C.C. și S.C. pentru infracțiunea de nevirarea impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.

A aplicat inculpaților C.C. și S.C. sancțiunea amenzii administrative de câte 1000 RON.

În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților C.C. și S.C. pentru infracțiunea de nevirarea contribuției angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În ședința publică din data de 25 ianuarie 2013 inculpatul S.C. a declarat că nu recunoaște infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv, cele prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen. și art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen.

Aceeași poziție procesuală de nerecunoaștere a infracțiunilor deduse judecății - art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen. și art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen. a avut-o și inculpata C.C.

La dosarul cauzei au fost depuse de către inculpata C.C. ordinele de plată care atestă achitarea sumei de 162.613 RON, având ca plătitor pe S.C. P.D. S.R.L.

Conform adresei nr. 605790 din 20 noiembrie 2013, emisă de către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în urma analizei efectuate asupra documentelor de plată înaintate de către lichidatorul judiciar C.I. S.P.R.L., precum și a fișei analitice pe plătitor s-a constatat că viramentul în sumă de 162.613 RON a intrat în stingere cu creanța aferentă surselor cu stopaj la sursă, declarată de societatea debitoare după data deschiderii procedurii de insolvență.

Deasemenea, la fila 237 dosar instanță se află adresa nr. 308235 din 24 aprilie 2014, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin care se aduce la cunoștință instanței de judecată că prejudiciul în sumă de 162.613 RON a fost acoperit.

În ceea ce privește infracțiunea de reținere și nevirare a impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen., Curtea a avut în vedere următoarele:

Astfel, cum în mod corect a reținut și procurorul de caz prin rechizitoriu, perioada infracțională a inculpaților S.C. și C.C. este cuprinsă între ianuarie 2010 - mai 2011, când era în vigoare art. 74 introdus prin Legea nr. 202/2010.

Potrivit acestui text de lege, în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, ori a unor infracțiuni economice prevăzute de legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau a judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzei, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Conform alin. (2) al art. 74

1

, dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

De precizat că prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a declarat dispozițiile art. 74 ca fiind neconstituționale.

În ședința publică din data de 16 mai 2014 inculpații S.C. și C.C. au solicitat încetarea procesului penal în conformitate cu art. 16 lit. h) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen., fiind de acord cu aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1000 de RON.

Deasemenea, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. au solicitat achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen., ca urmare a dezincriminării acesteia prin noul C. pen.

Procurorul de ședință a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor Noului C. proc. pen. cu privire, atât la dispozițiile art. 16 lit. b) și h) C. proc. pen., dar și a prevederilor art. 25 alin. (5).

Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpații C.C. și S.C. pentru infracțiunea de nevirarea impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.

A aplicat inculpaților C.C. și S.C. sancțiunea amenzii administrative de câte 1000 RON.

În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaților C.C. și S.C. pentru infracțiunea de nevirarea contribuției angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 74 C. pen. din 1969 și art. 278 C. proc. pen.

Totodată, s-a precizat că sentința instanței de fond este legală sub aspectul constatării dezincriminării, în noul cod, a infracțiunii prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În argumentarea apelului declarat, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, s-a susținut că perioada pentru care nu au fost plătite contribuțiile la stat este ianuarie 2010 - aprilie 2011. Așadar, infracțiunea continuată s-a epuizat la data de 27 iunie 2011.

S-a arătat că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen. din 1969 deși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011, obligatorie de la data de 25 mai 2011, a declarat neconstituționale aceste dispoziții. Prin urmare, parchetul a considerat că aceste dispoziții legale nu pot fi aplicate în cauză.

Raportat la cele învederate, Parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 19 iunie 2014, apreciind că soluțiile date de instanța de fond, respectiv, s-au îndreptat dispoziții de procedură privind achitarea când s-a dispus încetarea procesului penal și încetarea procesului penal când s-a dispus achitarea, nu pot fi îndreptate pe calea procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, s-a solicitat condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării, potrivit codului penal anterior.

În acest sens, Parchetul a arătat că inculpatul S.C. se apără invocând faptul că nu i s-ar fi menținut calitatea de administrator judiciar. Însă, din Încheierea din 26 februarie 2010 a Tribunalului Ialomița a rezultat că inculpatului nu i s-a ridicat statutul și dreptul de administrator și că acesta și-a manifestat și dreptul de a depune un plan de reorganizare al societății, iar inculpata C.C. avea dreptul de a supraveghea administrarea societății respective.

S-a mai arătat că prejudiciul de 162.613 RON a fost reținut de către ANAF conform actelor contabile aflate la dosarul cauzei, înscrisuri care dovedesc, totodată, că, pe perioada în discuție, au fost plătite salariile angajaților. Pe de altă parte, dispozițiile legale invocate de martora S.M. nu prevăd ce a susținut aceasta, respectiv, că nu se puteau plăti, la ANAF, în această perioadă, contribuțiile. În ceea ce privește susținerea martorei în sensul că, pentru a se putea face plata către ANAF trebuia deschis un nou cont în care să se efectueze plățile direct către ANAF, s-a arătat că această operație reprezenta atribuția de supraveghere a administratorului judiciar.

În faza căii de atac a apelului, intimații inculpați s-au prevalat de dreptul de a nu da declarație, drept prevăzut de dispozițiile art. 83 lit. a) C. proc. pen.

Din oficiu, Înalta Curte a dispus administrarea probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor ascultați în faza de urmărire penală și, la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 119 și urm. C. proc. pen., după ce li s-au adus la cunoștință prevederile art. 117 C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea separată a martorelor S.M., B.Ș. și C.V., sub prestare de jurământ, depozițiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată apelul ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că intimații inculpați C.C. și S.C. au săvârșit infracțiunea de reținere și nevirare a impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Potrivit art. 57 alin. (2

1

) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cazul veniturilor din salarii și/sau al diferențelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcției de bază la data plății și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.

Conform art. 58 alin. (1) din aceeași lege, plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația, de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.

În consecință, sumele reținute în cursul lunii ianuarie a anului 2010 trebuiau plătite până la data de 25 februarie 2010 inclusiv, data scadenței obligației de plată, iar primul act material din conținutul infracțiunii continuate prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 s-a consumat la 30 martie 2010, data împlinirii termenului de 30 de zile de la scadență.

Corelativ, ultimul act material al infracțiunii continuate s-a consumat la data de 27 iunie 2011, având în vedere faptul că sumele aferente lunii aprilie a anului 2011 trebuiau virate până cel mai târziu la data de 25 mai 2011 - data scadenței obligației de plată -, la care se adaugă termenul de 30 de zile.

Prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011, decizie definitivă și general obligatorie, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, art. 1 - 3, art. 11 alin. (1) lit. a), d), art. 29 și art. 31 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 74

1

C. pen. din 1969 sunt neconstituționale.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Totodată, se constată că alin. (3) al articolului sus menționat redă, întocmai, prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României.

Conform principiului activității legii penale, statuat prin dispozițiile art. 3 C. pen., articol al cărui conținut este identic cu cel al art. 10 C. pen. din 1969, legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare.

Or, contrar celor susținute de către intimata inculpată C.C., având în vedere textele din Constituția României și din Legea nr. 47/1992, mai sus redate, Înalta Curte constată că, de la data publicării deciziei general obligatorii nr. 573 din 03 mai 2011 în M. Of. nr. 363, respectiv, de la data de 25 mai 2011, dispozițiile art. 74

1

C. pen. din 1969, declarate neconstituționale, sunt suspendate de drept, ceea ce presupune că nu-și mai produc efectele specifice, aplicarea acestor prevederi din lege fiind întreruptă prin efectul deciziei Curții Constituționale.

În consecință, dispozițiile art. 74

1

C. pen. din 1969 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât infracțiunea continuată s-a epuizat la un moment ulterior (27 iunie 2011) celui la care textul de lege a fost declarat neconstituțional.

În egală măsură, nici dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu sunt aplicabile, contrar celor susținute de către intimata inculpată C.C., întrucât, spre deosebire de art. 74

1

C. pen. din 1969, care prevedea cerința acoperirii integrale a prejudiciului cauzat până la soluționarea cauzei în primă instanță, art. 10 impune condiția, mai strictă, ca prejudiciul infracțional să fie acoperit integral până la primul termen de judecată, moment ce a fost depășit în cauză.

În situația în care erorile materiale din cuprinsul unui act procedural întocmit de un organ judiciar nu au fost observate și îndreptate cu ocazia redactării acestuia, art. 278 C. proc. pen. prevede o procedură eficientă prin care astfel de erori să fie corectate.

Pentru a fi supuse procedurii de îndreptare, erorile trebuie să fie materiale (erori în activitatea de consemnare a constatărilor organului judiciar ce rezultă din alte acte ale dosarului) și evidente (diferența de necontestat între ceea ce rezultă din conținutul materialului documentar din dosar și ceea ce s-a consemnat în actul care conține eroarea, ce poate fi stabilită prin simpla comparație între acestea, fără a fi necesară o operațiune de evaluare, interpretare sau judecată).

Prin urmare, evidența erorii se traduce prin lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, opera de deliberare sau de exprimare a unei convingeri.

Pornind de la definițiile prezentate mai sus, se constată că schimbarea soluției pronunțată în cauză, ce ține de rezolvarea acțiunii penale, în condițiile art. 396 C. proc. pen., nu se încadrează în dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și, în consecință, nu se poate dispune pe calea procedurii de îndreptare a erorilor materiale evidente.

Aceasta în condițiile în care, pronunțarea unei soluții de achitare sau de încetare a procesului penal nu reprezintă o eroare în activitatea de consemnare a constatărilor organului judiciar ce rezultă din alte acte ale dosarului, ci presupune o operațiune de evaluare, interpretare și reapreciere, în fine, o operațiune de judecată și deliberare.

În perioada 16 martie 2012 - 21 martie 2012, organele fiscale au efectuat o inspecție la S.C. P.D. S.R.L. Fetești, ocazie cu care, au constatat că, în perioada 01 ianuarie 2010 - 30 iulie 2011, S.C. P.D. S.R.L. Fetești a reținut și nu a virat la bugetul general consolidat al statului, în termen de 30 de zile de la scadență, suma totală de 190.673 RON, compusă din:

- 77.690 RON - reprezentând contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de pensie;

- 40.505 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

- 68.761 RON - impozit pe salarii și

- 3.717 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de șomaj.

În plus, organele fiscale au constatat că S.C. P.D. S.R.L. Fetești nu a virat la bugetul general consolidat al statului suma de 3.737 RON, reprezentând contribuția angajatorului la sistemul asigurărilor sociale de șomaj.

Ca atare, organele fiscale au constatat că bugetul general consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma totală de 194.410 RON.

Din actele existente la dosarul de urmărire penală a rezultat că asociatul unic și administratorul S.C. P.D. S.R.L. Fetești este inculpatul S.C.

Prin Încheierea nr. 947/98/2010 din data de 26 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost admisă cererea formulată de debitoarea S.C. P.D. S.R.L. și, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului S.C. P.D. S.R.L., fiind desemnat administrator judiciar provizoriu I.I.P.U.R.L. - Filiala Călărași, al cărui reprezentant legal este inculpata C.C.

Conform art. 103 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:

(1) În urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie încheierea procedurii insolvenței și luarea tuturor măsurilor pentru reinserția debitorului în activitatea comercială, fie încetarea reorganizării și trecerea la faliment, în condițiile art. 107 și următoarele.

(2) Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar.

În consecință, se constată că, prin hotărârea sus menționată nu i s-a ridicat administratorului statutar S.C. dreptul de a-și administra societatea, întrucât, manifestându-și intenția de a depune un plan de reorganizare, inculpatul a continuat să conducă activitatea debitoarei S.C. P.D. S.R.L. și să exercite prerogativele de administrator, sub supravegherea administratorului judiciar.

Ulterior, prin Sentința comercială nr. 833/F din 03 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în temeiul art. 101 și art. 102 din Legea nr. 85/2006, a fost confirmat planul de reorganizare a activității propus de debitoarea S.C. P.D. S.R.L.

Prin Sentința comercială nr. 607/F din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în baza art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, s-a decis intrarea în faliment a debitoarei S.C. P.D. S.R.L., dispunându-se dizolvarea societății și desemnarea, ca lichidator judiciar provizoriu, a societății E.I. S.P.R.L.

Prin Încheierea nr. 947/98/2010 din 07 octombrie 2011 a Tribunalului Ialomița, a fost confirmat ca lichidator judiciar C.I.S. - Filiala Călărași, în baza hotărârii luate de Adunarea Creditorilor.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive și executorii.

Prin urmare, calitatea inculpatei C.C. de administrator judiciar al S.C. P.D. S.R.L. a început la data de 26 februarie 2010 (data pronunțării încheierii nr. 947/98/2010 a Tribunalului Ialomița) și a încetat la data de 17 iunie 2011, când a fost desemnată lichidator judiciar al S.C. P.D. S.R.L.

Inculpatul S.C. a avut calitatea de asociat unic și administrator al S.C. P.D. S.R.L. începând cu data de 02 aprilie 1997.

Conform înscrisurilor contabile depuse la dosarul de urmărire penală, în perioada ianuarie 2010 - mai 2011, S.C. P.D. S.R.L. a reținut și nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului suma totală de 162.613 RON, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, din care: 62.257 RON - impozit pe salarii, 63.950 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de pensie, 33.616 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de sănătate și 2.790 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de șomaj.

În aceeași perioadă, S.C. P.D. S.R.L. a încălcat și obligația prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, respectiv, obligația de a calcula și de a plăti lunar contribuția angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cuantum total de 2.944 RON.

Sumele menționate mai sus au reieșit din declarațiile fiscale depuse la organele fiscale de S.C. P.D. S.R.L., din balanțele de verificare puse la dispoziția organelor de urmărire penală de lichidatorul judiciar C.C., din fișa sintetică totală transmisă organelor de urmărire penală de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița și din datele înscrise în statele de salarii de unde rezultă fondul de salarii, toate impozitele și contribuțiile nevirate la buget fiind calculate ca un procent din fondul de salarii.

Astfel cum rezultă din balanța de verificare pe luna: decembrie a anului 2010, în cursul anului respectiv: S.C. P.D. S.R.L. a încasat suma totală de 3.022.423,52 RON. O parte din această sumă a fost utilizată pentru efectuarea de plăți către furnizori direct din casierie, iar o altă parte a fost depusă în contul bancar de unde, în mod asemănător, a fost utilizată pentru efectuarea de plăți către furnizori.

În total, în cursul anului 2010, în conturile bancare ale S.C. P.D. S.R.L. a intrat suma de 3.175.623,83 RON (o parte fiind încasată direct în contul bancar, iar o altă parte fiind încasată prin. casierie și depusă ulterior în contul bancar), astfel cum rezultă din balanța de verificare pe luna decembrie a anului 2010 întocmită de S.C. P.D. S.R.L., coroborată cu extrasele de cont ridicate de la BCR - Sucursala Fetești și B.T. - Sucursala Slobozia.

În perioada ianuarie - iunie 2011, S.C. P.D. S.R.L. a încasat, prin casierie, suma totală de 821.011,28 RON.

În aceeași perioadă, în conturile bancare ale S.C. P.D. S.R.L. a intrat suma de 1.180.451,18 RON.

Prin urmare, se constată că S.C. P.D. S.R.L. a avut la dispoziție suficiente resurse financiare pentru achitarea impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, valoarea acestor obligații fiscale nedepășind 10% din cuantumul total al sumelor încasate.

Cu ocazia audierii lor în faza de urmărire penală, inculpații C.C. și S.C. nu au contestat sumele de bani însă, fiecare dintre ei a susținut că obligația de a vira la buget sumele reținute la sursă revenea celuilalt.

Astfel, inculpatul S.C. a arătat faptul că inculpata C.C. era cea care trebuia să vireze la buget sumele reținute la sursă, întrucât aceasta avea calitatea de administrator judiciar și, în această calitate, era singura îndreptățită să decidă ce plăți trebuie efectuate.

La rândul ei, inculpata C.C. a susținut că inculpatul S.C. era cel care trebuia să vireze la buget sumele reținute la sursă întrucât acesta avea calitatea de administrator statutar al societății, astfel încât, manifestându-și intenția de a depune un plan de reorganizare, inculpatul a continuat să conducă activitatea debitoarei S.C. P.D. S.R.L. și să exercite prerogativele de administrator, sub supravegherea administratorului judiciar.

Situația de fapt a fost reținută de către instanța de apel în urma. coroborării următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de control înregistrat la D.G.F.P. Ialomița sub nr. 400966 din 21 martie 2012, însoțit de anexe; fișa sintetică totală; raportul de inspecție fiscală nr. 400252 din 17 februarie 2010; dosarul de deschidere a contului bancar și extrasele de cont aferente contului bancar deschis la B.C.R. pe numele S.C. P.D. S.R.L.; dosarul de deschidere a contului bancar și extrasele de cont aferente contului bancar deschis la B.T. pe numele S.C. P.D. S.R.L.; statele de salarii, balanțele de verificare, declarația 102, declarația 100, registrul de casă, registrul de bancă și ordinele de plată către bugetul general consolidat al statului; declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați în cauză.

În ceea ce privește legislația, relevantă în materie, referitoare la răspunderea, administratorului statutar și a administratorului judiciar pe durata procedurii de observație și pe parcursul derulării procedurii de reorganizare judiciară, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii, adunarea generală va desemna un reprezentant, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acționarilor/asociaților debitorului și să participe la procedură, pe seama debitorului.

Art. 18 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006 prevede că administratorul special administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului.

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 stipulează principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, care sunt:

e) supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f) conducerea integrală, respectiv în parte, a activității debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuțiile sale și la condițiile de efectuare a plăților din contul averii debitorului;

k) verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecțiuni la acestea, precum și întocmirea tabelelor creanțelor;

l) încasarea creanțelor; urmărirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului.

Art. 44 din aceeași lege prevede că debitorul are obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului toate informațiile cerute de acesta, precum și toate informațiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute de el.

Conform art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006:

(1) În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

(2) Debitorul și/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligați să întocmească și să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților.

Potrivit art. 47 alin. (1) din aceeași lege, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere: și de a dispune de acestea -, dacă acesta nu și-a declarat intenția de reorganizare.

Art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 stipulează că:

(1) Pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii, cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității. curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h) și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

(2) Actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.

Or, având în vedere prevederile legale mai sus menționate, Înalta Curte apreciază că răspunderea pentru nevirarea sumelor reținute la sursă revine, deopotrivă, atât administratorului statutar S.C., în virtutea atribuțiilor de administrare, cât și administratorului judiciar C.C., în baza atribuțiilor sale de supraveghere.

Astfel, în baza prevederilor art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006, pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h) și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.

Activitățile curente reprezintă, conform art. 3 pct. 14 din Legea nr. 85/2006, acele fapte de comerț și operațiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observație, în cursul normal al comerțului său, cum ar fi:

a) continuarea activităților contractate, conform obiectului de activitate;

b) efectuarea operațiunilor de încasări și plăți aferente acestora;

c) asigurarea finanțării capitalului de lucru în limite curente.

Or, inculpatul S.C. a continuat să administreze societatea și după deschiderea procedurii insolvenței, până la intrarea în faliment, motiv pentru care, în calitate de administrator statutar al S.C. P.D. S.R.L., în virtutea atribuțiilor de administrare, ar fi trebuit să facă demersuri pentru virarea sumelor reținute la sursă, prezentând administratorului judiciar ordinele de plată necesare efectuării acestor plăți.

Pe de altă parte, inculpata C.C., în calitate de administrator judiciar, ar fi trebuit să controleze modul de utilizare a sumelor de bani încasate de S.C. P.D. S.R.L. și să se asigure de respectarea prevederilor legale, în condițiile în care, atribuția de supraveghere implică controlul operațiunilor desfășurate de societate și, implicit, o cenzură a acelor operațiuni efectuate în mod nelegal.

Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii insolvenței, toate disponibilitățile bănești se păstrează într-un singur cont, denumit "contul unic", iar plățile din acest cont nu se pot face decât prin instrumente de plată semnate de administratorul judiciar.

De altfel, după data de 26 februarie 2010, când s-a deschis procedura insolvenței, S.C. P.D. S.R.L. a utilizat, în mod succesiv, doar două conturi bancare, ambele având statut de "cont unic". Primul utilizat a fost contul bancar deschis la B.C.R. - Sucursala Fetești de unde toate plățile au fost efectuate prin instrumente de plată semnate, concomitent, de către inculpații S.C. și C.C.

Ultimul ordin de plată emis pe contul deschis de la B.C.R. poartă data de 22 noiembrie 2010. Pe contul bancar deschis de la B.C.R. au fost împuterniciți ambii inculpați, iar instrumentele de plată trebuiau semnate de amândoi.

Începând cu data de 23 iulie 2010 a fost utilizat contul bancar deschis la B.T. - Sucursala Slobozia unde avea drept de semnătură doar martora S.M., angajată la I.S. Prin urmare, din contul bancar deschis la B.T. - Sucursala Slobozia toate plățile au fost efectuate doar prin instrumente de plată semnate de administratorul judiciar C.I.S., prin delegat S.M.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în drept, fapta inculpatului S.C. care, în calitate de asociat unic și administrator al S.C. P.D. S.R.L., în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, a reținut și nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului suma totală de 162.613 RON, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă datorate de S.C. P.D. S.R.L., din care, 62.257 RON - impozit pe salarii, 63.950 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de pensie, 33.616 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de sănătate și 2.790 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de șomaj, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevirare a impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Fapta inculpatului S.C. care, în calitate de asociat unic și administrator al S.C. P.D. S.R.L., în perioada februarie 2010 - mai 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, a încălcat obligația prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, respectiv, obligația de a calcula și de a plăti lunar contribuția angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cuantum total de 2.944 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002,cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Fapta inculpatei C.C. care, în calitate de reprezentant legal al C.I.S. și administrator judiciar al S.C. P.D. S.R.L., în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, a reținut și nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului suma totală de 162.613 RON, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă datorate de S.C. P.D. S.R.L., din care, 62.257 RON - impozit pe salarii, 63.950 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de pensie, 33.616 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de sănătate și 2.790 RON - contribuția angajaților la sistemul asigurărilor sociale de șomaj, întrunește elementele constitutive ale . infracțiunii de reținere, și nevirare a impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, prevăzută de.art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Fapta inculpatei C.C. care, în calitate de reprezentant legal al C.I.S. și administrator judiciar al S.C. P.D. S.R.L., în perioada februarie 2010 - mai 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, a încălcat obligația prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, respectiv, obligația de a calcula și de a plăti lunar contribuția angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cuantum total de 2.944 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 111 din Legea nr. 76/2002, întrucât infracțiunea se consumă la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția, primul act material reținut în sarcina inculpaților constă în nevirarea sumelor aferente Junii februarie 2010 și ultimul act material constă în nevirarea sumelor aferente lunii mai 2011.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005 (varianta până la intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2013, care sancționează infracțiunea cu o pedeapsa mai aspră, respectiv, închisoare de la un an la 6 ani), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Inculpații au săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, întrucât au avut reprezentarea faptului că, prin nevirarea sumelor reținute la sursă și utilizarea acestora în alte scopuri, se aduce un prejudiciu bugetului general consolidat al statului și au acceptat urmarea socialmente periculoasă.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, incriminată la data săvârșirii faptelor, Înalta Curte reține că, potrivit art. 102 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 01 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), art. 111 se abrogă.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 4 C. pen., care reglementează aplicarea legii penale de dezincriminare, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaților, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului și ținând cont de decizia definitivă și general obligatorie nr.  265 din data de 06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, conform căreia, dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin minare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziția art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne același.

Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, așadar, atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

Comparând cele două legi succesive, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, atât în privința influenței circumstanțelor atenuante, cât și în ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

Din această perspectivă, Curtea remarcă faptul că, noul C. pen. restrânge sfera și efectele circumstanțelor atenuante judiciare, în sensul că, prevede, în mod restrictiv, un număr de două circumstanțe, clar indicate, spre deosebire de Codul penal vechi care doar exemplifica anumite împrejurări ce pot constitui circumstanțe atenuante.

Cu referire la efectele circumstanțelor atenuante, Curtea reține că, în prezența acestora, nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, astfel cum prevedea vechiul C. pen., efectul lor fiind limitat, în noul C. pen., la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu o treime.

În consecință, este evident că legea mai favorabilă, sub aspectul influenței circumstanțelor atenuante, este C. penal din 1969.

Pe de altă parte, comparând dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei din reglementarea veche cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, Înalta Curte apreciază că legea veche este mai favorabilă, având în vedere condițiile de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, pe durata termenului de încercare sunt:prevăzute obligații mai puține, etc).

Singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este durata termenului de încercare (denumit termen de supraveghere în actuala reglementare), element apreciat de Înalta Curte ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.

De altfel, se constată că, la această concluzie conduc și prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform cărora, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a C. pen.

În privința infracțiunii continuate, intrarea în vigoare a noului C. pen. aduce modificări cu privire la limitele legale de pedeapsă pentru infracțiunea comisă, la condițiile de existență ale infracțiunii continuate și la tratamentul sancționator prevăzut pentru infracțiunea continuată, noua reglementare reducând sporul de pedeapsă aplicabil la 3 ani, cu menținerea caracterului facultativ al acestui spor, conform legii vechi.

Prin urmare, în cazul stării de agravare a răspunderii penale constând în infracțiunea continuată, singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este cuantumul, sporului de pedeapsă, element apreciat de Înalta Curte ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă. Mai mult, cuantumul acestui spor de pedeapsă apare ca nerelevant, în condițiile în care, la aplicarea pedepsei, Înalta Curte nu a apreciat necesară aplicarea și a unui astfel de spor.

În consecință, la individualizarea judiciară a pedepselor ce va fi aplicată inculpaților C.C. și S.C., Înalta Curte are în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, reținând limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările concrete în care infracțiunea a fost comisă, gradul ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, caracterul repetat al actelor materiale ce compun infracțiunea continuată, cuantumul ridicat al folosului material realizat (162.613 RON), urmarea socialmente periculoasă produsă, dar și persoana și conduita inculpaților, care nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, s-au prezentat, în mod constant, la chemarea organelor judiciare și au acoperit integral prejudiciul infracțional creat.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, pot fi reținute, în favoarea inculpaților, circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969 constând în conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunii și stăruința depusă de aceștia pentru a repara paguba pricinuită, urmând a se da efectul cuvenit acestor circumstanțe prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969. Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, stările și circumstanțele în care au fost comise actele materiale, dar și persoana și conduita inculpaților, Înalta Curte apreciază că scopul educativ și preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969, poate fi atins, în condiții optime, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, redusă sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 235 din 23 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală.

Va desființa sentința penală apelată și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 19 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția I-a penală și rejudecând în fond:

În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., va condamna pe inculpații C.C. și S.C. la o pedeapsă de câte 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevirare a impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă.

Va face aplicarea art. 71 C. pen. din 1969, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate fiecărui inculpat pe durata unui termen de încercare de câte 2 ani și 3 luni stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor se suspendă executarea pedepsei accesorii.

Va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. va constata integral recuperat prejudiciul în sumă de 162.613 RON cauzat părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, având în vedere adresa nr. 308235 din 24 aprilie 2014 depusă la fila nr. 237, dosar instanță de fond.

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen., va achita pe inculpații C.C. și S.C. pentru săvârșirea infracțiunii de nevirare a contribuției angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a dezincriminării acesteia.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.

Având în vedere soluția de condamnare pronunțată în cauză, în baza art. 274 alin. (1) și 2 C. proc. pen. va obliga pe inculpatul S.C. la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat în fond, iar pe inculpata C.C. la 1050 RON cu același titlu, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În raport de modul de soluționare a apelului, în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 235 din 23