ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2765/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 8529 din 09 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiate, atât acțiunea principală prin care reclamanta-pârâtă N.A.M. a solicitat anularea Hotărârii a A.G.E.A. pârâtei-reclamante SC I.C. SRL din data de 22 octombrie 2009, cât și cererea reconventională prin care s-a cerut să se constate că notificarea transmisă de către reclamanta-pârâtă reprezintă intenția de vot a acesteia pentru A.G.E.A. din data de 22 octombrie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale, iar convocatorul adunării generale a cuprins ordinea de zi supusă dezbaterii, fiind întocmit conform art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

în continuare, a constatat că însăși reclamanta-pârâtă a solicitat schimbarea sediul social al SC I.C. SRL, astfel încât a apreciat că asociații urmau a se pronunța asupra locației în funcție de criterii de oportunitate și de eficiență economică. în această ordine de idei, prima instanță a reținut că nu este justificat interesul reclamantei-pârâte în anularea hotărârii A.G.E.A. în care s-a decis schimbarea sediului social, deoarece aceasta nu este prejudiciată printr-o astfel de măsură; totodată, a mai reținut că pentru adoptarea unei astfel de hotărâri nu se cere unanimitate de voturi, întrucât opoziția unui asociat ar genera blocarea activității societății. Instanța de fond a mai constatat că asociații au fost informați despre existența adunării generale și despre ordinea de zi a acesteia prin convocator, iar punctul de vedere al reclamantei-pârâte a fost exprimat prin corespondență.

Totodată, a mai notat că măsura adoptată la pct. 2 din hotărâre a fost luată în condițiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în scopul evitării săvârșirii unor fapte de concurență neloială, context în care, prima instanță a reținut că modificarea actului constitutiv în sensul de a se interzice asociaților sau de foștilor asociați desfășurarea de activități în același domeniu de activitate sau în domenii similare, fără acordul societății, a fost luată pe o durată mai redusă decât cea indicată în convocator. Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC I.C. SRL, Tribunalul a considerat că nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., motiv pentru care a apreciat-o ca fiind o apărare de fond.

Împotriva sentinței comerciale nr. 8529 din 09 septembrie 2010, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta-pârâtă N.A.M. - calea de atac fiind calificată apel, în ședința publică de la 09 decembrie 2010. În motivarea căii de atac, aceasta a criticat hotărârea primei instanțe susținând că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care consacră votul unanim al asociaților pentru hotărârile prin care se modifică actul constitutiv al unei societăți comerciale cu răspundere limitată, precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care cuprinde condiția expresă a indicării ordinii de zi în cuprinsul convocării la adunare.

N.A.M. a precizat că, prin notificarea formulată a transmis intimatei-pârâte votul său împotriva tuturor punctelor înscrise pe ordinea de zi.

Astfel a susținut că, în ceea ce privește schimbarea sediului social, votul său negativ a fost determinat de neindicarea adresei la care urma a fi mutat și de necunoașterea condițiilor economice, vizând spre exemplu chiria; în ceea ce privește pct. 2 de pe ordinea de zi, cel referitor la interzicerea desfășurării unei activități în același domeniu de activitate sau în domenii similare celor ale societății, reclamanta-pârâtă a arătat că a votat împotrivă întrucât o astfel de modificare a actului constitutiv al societății îi încalcă drepturile sale privind alegerea unui loc de muncă, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Constituția României și C. muncii; de asemenea, a susținut că a votat împotriva celui de-al treilea punct aflat pe ordinea de zi („diverse"), întrucât nu a știut la ce se referă, în convocator nefiind detaliate niciun fel de informații în acest sens.

Invocând dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, apelanta a afirmat că nulitatea hotărârii adoptate cu încălcarea legii nu poate fi înlăturată pe criterii de oportunitate sau de interes al celorlalți asociați, așa încât a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii și anulării hotărârii A.G.E.A. nr. 22 din data de 22 octombrie 2009. Prin Decizia comercială nr. 95/A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei-pârâte și a schimbat sentința atacată, în sensul admiterii cererii și anulării hotărârii A.G.E.A. nr. 22 din data de 22 octombrie 2009 a SC I.C.

SRL Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control ordinar a reținut următoarele: Întrucât art. 7 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede obligația indicării sediului social al societății în cuprinsul actului constitutiv al unei societății cu răspundere limitată, rezultă că hotărârea de schimbare a acestuia este o hotărâre de modificare a actului constitutiv. De asemenea, completarea actului constitutiv cu o clauză are semnificația modificării voinței inițiale a fondatorilor.

Potrivit art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, „pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel". În raport de cele anterior menționate, de faptul că din notificarea transmisă de reclamantă la data de 22 octombrie 2009 și din procesul-verbal al adunării rezultă că aceasta nu a votat în favoarea adoptării punctelor înscrise pe ordinea de zi, și, reținând că în actul constitutiv al SC I.C. SRL nu există nicio clauză derogatorie de la regula unanimității prevăzută de textul de lege precitat, Curtea a înlăturat susținerile intimatei, potrivit cărora art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată instituie cerința votului exprimat al „tuturor asociaților", nu cea a votului favorabil al tuturor asociaților și a apreciat că hotărârea A.G.E.A.

nr. 22 din data de 22 octombrie 2009 este lovită de nulitate absolută. Instanța de control a reținut că o atare concluzie se impune, întrucât cerința unanimității votului derivă din însuși caracterul intuitu personae al societății cu răspundere limitată și, deci, al actului constitutiv. Apreciind că argumentele expuse dovedesc, prin ele însele, justețea căii de atac, Curtea de Apel a reținut că nu mai este necesară examinarea criticilor dezvoltate de reclamantă relativ la pretinsa nelegalitate a convocatorului. Împotriva Deciziei comerciale nr. 95A din 17 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, adeclaratrecurspârâta-reclamantăSC I.C. SRL, criticând-o pentru motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii hotărârii primei instanțe, cu mențiunea că nu cere obligarea reclamantei la plata de cheltuieli de judecată pentru derularea acestei faze procesuale. Deși pârâta a indicat, în memoriul de recurs ca temei de drept al căii extraordinare de atac, textele legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că, dezvoltarea motivelor de critică nu permite încadrarea lor în motivele prevăzute de punctele 7 și 8 C. proc. civ., urmând a analiza recursul exclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 din același cod, în care apreciază că pot fi încadrate criticile formulate de pârâtă împotriva Deciziei comerciale nr. 95/A din 17 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Criticile expuse de pârâtă au vizat următoarele: 1. SC I.C. SRL a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cu completările și modificările ulterioare, în sensul că a reținut în mod eronat că orice modificare a actului constitutiv se va efectua cu votul unanim al asociaților. În opinia pârâtei, această interpretare a normei legale amintite este una excesivă, care adaugă la lege, în condițiile în care voința legiuitorului a vizat exclusiv exprimarea votului de către toți asociații, nu și acordul comun al acestora în sensul modificării actului constitutiv.

2. Din perspectiva celor anterior expuse, pârâta a criticat ignorarea de către instanța de control a faptului că, însăși reclamanta, prin notificarea transmisă societății a solicitat schimbarea sediului social al acesteia și rezilierea contractului de comodat încheiat cu aceasta, susținând că în atare situație, interesul reclamantei nu ar fi prin nimic vătămat de mutarea sediului, în timp ce societatea, în situația respectivă, riscă să intre în procedura dizolvării. 3. Ultima dintre criticile susținute de pârâtă împotriva deciziei recurate s-a referit la pct. nr. 2 al hotărârii A.G.A. a cărei nulitate s-a solicitat a fi constatată, respectiv la adoptarea clauzei privind concurența neloială în raport de care a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 82 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, în considerarea următoarelor argumente: 1. Înalta Curte apreciază ca fiind corectă motivația avută în vedere de instanța de apel în ceea ce privește incidența în speță și interpretarea dată dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cu completările ulterioare, în sensul că, pentru modificarea actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată, legiuitorul, prin norma menționată a impus luarea hotărârilor cu votul unanim favorabil al asociaților, motivat de caracterul intuituu personae al acestei varietăți de societate comercială. Astfel, atât practica, cât și doctrina în materie au stabilită că, societatea cu răspundere limitată, ca și construcție este un hibrid care cuprinde caracteristici aparținând atât societăților de persoane, cât și celor de capital.

Între trăsăturile caracteristice proprii formelor de societăți de persoane, pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru societatea cu răspundere limitată se numără: structura asociativă limitată ca număr și realizată intuituu personae - în considerarea persoanei, cu o puternică prezență a elementului afectiv - affectio societatis, dominanța principiului unanimității în formarea voinței sociale, emiterea de părți sociale nenegociabile și dificultatea părăsirii structurii societare, pentru cesiune, retragere și excludere statuând reguli extrem de precise și riguroase. Structura supremă de decizie în societatea cu răspundere limitată este A.G.A.. Aceasta este forul în care se formează voința socială și, în cadrul căruia, asociații, prin votul lor, decid asupra chestiunilor fundamentale pentru viața societății.

Modul de lucru și de luare a deciziilor în adunarea generală este o demonstrație a dominanței caracterului intuituu personae al acestei societăți. Astfel, modificarea actului constitutiv, la fel ca în cazul societății în nume colectiv, impune adoptarea unor hotărâri cu votul tuturor asociaților, cu excepțiile prevăzute de actul constitutiv sau de lege. Corectitudinea raționamentului juridic făcut de instanța de apel în analiza dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este susținută de doctrina în materie,care a conchis în același sens și rezultă din interpretarea normei prin coroborarea metodei gramaticale, cu cea logică - prin folosirea raționamentului per a contrario, cu cea sistematică - prin raportarea la alte norme din actul normativ, precum și din interpretarea teleologică sau după scop, bazată pe finalitatea normei interpretate.

Astfel, art. 192 prevede: "(1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. (2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel." În raport de textul normei legale mai sus expus și de metodele de interpretare menționate, rezultă indubitabil voința legiuitorului ca adoptarea hotărârilor de natură să modifice actul constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată, să se facă cu exprimarea consensului unanim al asociaților în sensul respectivei modificări.

Dacă nu aceasta ar fi fost intenția la edictarea normei, ci s-ar fi urmărit doar prezența/participarea tuturor asociaților la adunarea generală, nu exprimarea voinței comune ca act deliberativ, legiuitorul nu ar fi făcut vorbire la alin. (1) despre adoptarea în general a Hotărârii A.G.A. cu votul majorității absolute, formulare din care rezultă cu claritate că, cerința pentru adoptarea hotărârilor trebuie să fie expresia voinței comune a jumătate plus unu din numărul asociaților.

In caz contrar s-ar fi vorbit despre prezență, nu despre "votul tuturor asociaților". La aceeași concluzie conduce și derogarea legală, de la prevederile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cuprinsă în art. 202 alin. (2) din același act normativ, pentru cazul cesiunii părților sociale către terți, care este permisă cu acordul asociaților reprezentând trei pătrimi din numărul asociaților, deși cesiunea reprezentând o modificare în structura asociativă presupune și modificarea actului constitutiv al societății cu răspundere limitată. Astfel, dacă legiuitorul nu ar fi avut în vedere, prin edictarea art. 192 alin. (2), exprimarea voinței comune a tuturor asociaților în sensul modificării actului constitutiv, ci ar fi urmărit doar participarea tuturor acestora la adunarea generală, scopul unei atare cerințe apare ca lipsit de rațiune.

Dimpotrivă, că s-a dorit ca modificarea actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată să se realizeze prin adoptarea unei hotărârii a adunării generale a asociaților, ca expresie a voinței unanime a acestora, rezultă si din coroborarea art. 7 lit. b) din aceeași lege, în care legiuitorul enumera sediul între condițiile de constituire valabilă a societății în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată. Această enumerare a categoriilor de societăți de persoane, conduce în mod evident la concluzia că, legiuitorul a intenționat să subordoneze eventuale aspecte, modificări legate de sediu, caracterului intuituu personae al acestor societăți. Din perspectiva tuturor acestor argumente, Înalta Curte apreciază critica formulată de pârâtă ca lipsită de pertinență, motiv pentru care o va înlătura.

2. Referitor la susținerile vizând finalitatea schimbării sediului pentru fiecare dintre părți, respectiv că nu ar fi de natură să o prejudicieze pe reclamantă, în condițiile în care ea însăși a notificat rezilierea contractului de comodat pentru spațiul ce constituie actualmente sediul societății, în timp ce pentru pârâtă ar putea atrage dizolvare, Înalta Curte apreciază că nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, de care este ținută conform dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., ca instanță de recurs.

Înlăturând aceste pretinse motive de critică, Înalta Curte reține că, în speță nu se pune problema existenței vreunui prejudiciu în patrimoniul pârâtei, deoarece notificarea rezilierii contractului de comodat nu atrage automat rămânerea acesteia fără sediu, cu posibilitatea dizolvării, întrucât contractul de comodat, deși contract unilateral, nu poate fi denunțat de către comodant - reclamanta, decât în condițiile și cu respectarea dispozițiilor art. 1572 C. civ. În ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta a fost în mod cert prejudiciată prin adoptarea unei hotărâri de către societatea al cărei asociat este, cu încălcarea condițiilor legale prevăzute pentru un asemenea act. 3. Motivul de critică a deciziei recurate vizând legalitatea măsurii adoptate la pct. nr. 2 al ordinii de zi prevăzute pentru A.G.A., SC I.C.

SRL din data de 22 octombrie 2009, va fi înlăturat întrucât nu a făcut obiectul analizei instanței de apel și nu a condus la pronunțarea hotărârii atacate. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I.C. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 95/A din 17 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2011.