ZAHRADNIK c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38521/06 prezentate de Zdeněk ZHRADNÍK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află la 4 decembrie 2007 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președintele Jungwiert Butkevych Maruste Borrego Jaego, Villiger, judecători și domnii Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 22 septembrie 2006, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Zdeněk Zahradník, este un resortisant ceh, născut în 1922 și rezident la Vysoké Mýto. Este reprezentat în fața Curții de către M. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. Reclamantul primește pensie pentru limită de vârstă din 1982. La 31 martie 1992, Ministerul lapei i-a eliberat reclamantului un certificat conform căruia concedierea sa din minister la 1 ianuarie 1951 (sub regimul comunist) era nulă deoarece viola drepturile omului. Mai târziu, la 87/1991 privind reabilitarea extrajudiciară care prevedea că, în cazul unei astfel de nulități a concedierii, perioada dintre acesta și vârsta de pensionare ar trebui considerată, în scopul calculării pensiei, o perioadă de serviciu în cadrul forțelor armate. La data de 4 august 1992, latês a respins cererea reclamantului pe motiv că nu a demonstrat valoarea venitului său brut încasat în 1950 și că cuantumul pensiei sale actuale, fără reajustare, era mai avantajos pentru el. De la Hradek Králové sláabsten a acționat în litigiu deoarece reclamantul, care a inițiat o altă procedură, i-a solicitat acest lucru. Prima hotărâre a Tribunalului Regional pronunțată la 22 mai 1995 a fost anulată de către Înalta Curte (Vrchní soud) din Praga la 23 iulie 1996. Prin hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în putere de lucru judecat la 20 martie 1997, Tribunalul Regional a anulat decizia din 4 august 1992 și a retrimis cauza la S-a constatat că, întrucât reclamantul a fost înainte de 1951 într-o relație de serviciu cu Ministerul de Interne al landurilor de la acea vreme, a fost Ministerul de Interne al Republicii Cehe, și nu Ministerul de Interne al Republicii Cehe, care era competent să își cunoască cererea. Astfel, el a solicitat Ministerului de Interne să o transmită Ministerului de Interne, care ar trebui să se bazeze pe concluziile Tribunalului. La 24 iunie 1997, Ministerul de Interne a decis să se ocupe de plata pensiei pentru limită de vârstă către reclamant și a decis creșterea acesteia în temeiul Legii nr. 87/1991. Ca urmare a mai multor apeluri ale reclamantului care contesta reajustarea acordată, departamentul competent al Ministerului de l'a decis, la 26 ianuarie 1998, că pensia reclamantului nu putea fi reajustată în conformitate cu legea nr. 87/1991 pentru că la data de 21 aprilie 1998 nu satisfăcea condiția duratei serviciului în forțele armate. Această decizie a fost confirmată de ministrul adjunct al lalului la data de 21 aprilie 1998. Au urmat peripeții judiciare lungi declanșate de acțiunile reclamantului și de deciziile de anulare pronunțate de instanțele superioare. Instanțele examinau în special întrebarea în care categorie (decizivă pentru cuantumul pensiei) trebuia clasificată postul ocupat de reclamant și dacă a fost posibil să se spună că a servit în cadrul forțelor armate. După ce Curtea Administrativă Supremă (Nejvyší správní soud) constată, la 28 februarie 2005, că reclamantul nu a fost membru al forțelor armate în perioada necesară, ea a declarat că Ministerul de Interne nu era competent să decidă cu privire la cererea reclamantului în temeiul Legii nr. 87/1991. Legat de avizul menționat al Curții Administrative Supreme, Tribunalul Regional din Hradek Králové pronunțat în hotărârea sa din 30 iunie 2005 nulitatea deciziilor din 26 ianuarie și 21 aprilie 1998, pe motiv că Ministerul landului nu era competent să se pronunțe asupra cererii de la Reclamantul a atacat această hotărâre printr-o acțiune constituțională, în care se plângea de încălcarea dreptului său la un proces echitabil. susținea că, din cauza a două hotărâri contradictorii pronunțate de instanța regională, nu există în speță nicio autoritate administrativă competentă pentru a-și formula cererea. În acest sens, acesta susținea că avizul juridic exprimat de un tribunal însărcinat cu revizuirea unei decizii administrative nu era obligatoriu decât pentru autoritatea administrativă care fusese parte la această procedură. ; prin urmare, la mai nu a putut decide asupra cererii sale, întrucât aceasta era obligată de un aviz exprimat în hotărârea din 15 noiembrie 1996, în timp ce Ministerul laminării nu putea să se pronunțe, deoarece acesta era obligat de un aviz exprimat în hotărârea din 30 iunie 2005. La 27 aprilie 2006, Curtea Constituțională (Ústavní soud) În primul rând, aceasta a considerat că nici hotărârea din 30 februarie 2005, nici hotărârea din 28 februarie 2005, care îi servea drept bază, nici hotărârea din 28 februarie 2005, erau arbitrare și nu aduceau atingere drepturilor fundamentale ale reclamantului. Cu toate acestea, Curtea a fost parțial de acord cu recurentul, în felul următor: [...] ca urmare a opiniilor succesive și, în principiu, contradictorii în ceea ce privește chestiunea competenței materiale a autorității administrative care urmează să decidă în litigiu, situația este de așa natură încât nu există nicio decizie definitivă cu privire la cererea reclamantului de a-și reajusta pensia pentru limită de vârstă în conformitate cu legea reabilitării extrajudiciare, ceea ce este inacceptabil. Într-adevăr, dreptul la un proces echitabil include (...) de asemenea dreptul ca procedura să se încheie în mod prevăzut de lege. Pentru a face acest lucru în speță, reclamantul trebuie să se prevaleze de alte instituții procedurale prevăzute de Codul de procedură administrativă sau, dacă este cazul, de alte norme procedurale. De fapt, redresarea situației actuale, inacceptabilă, nu poate fi obținută prin (...) anularea deciziei atacate de acțiunea constituțională. (...) mai 2007, guvernul a adus la cunoștința Curții decizia din 8 martie 2007. În această decizie, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Comisia a constatat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4052/02, § 11-24, 16 octombrie 2007). GRIFS invocând dreptul la un proces echitabil garantat prin art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul denunță faptul că, din cauza hotărârilor judecătorești pronunțate în speță, nu există nicio autoritate competentă pentru a decide cu privire la cererea sa din 1992 și că Curtea Constituțională nu este capabilă să soluționeze această situație inacceptabilă. În momentul în care a adus petiția la cunoștința guvernului pârât, Curtea a invitat instanța să se pronunțe asupra cauzei sub aspectul dreptului la o instanță, precum și sub aspectul dreptului de a vedea cauza sa să examineze într-un termen rezonabil, garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție, formulat astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) (1) În ceea ce privește motivul întemeiat pe dreptul unei instanțe, guvernul reproșează reclamantului, în observațiile sale din 14 februarie 2007, că nu a formulat o acțiune împotriva inaugurării unei autorități administrative și că nu a solicitat o satisfacție rezonabilă în temeiul Legii nr. 82/1998 în versiunea modificată de Legea nr. 160/2006. Curtea reamintește jurisprudența sa constantă conform căreia art. 6 alin. (1) garantează tuturor dreptul de a se pronunța de către o instanță cu privire la orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil ( Roche c. Regatul Unit [GC], n 32555/96, § 116, CEDO 2005 ...). În acest sens, Curtea nu poate decât să constate că cauza a cunoscut o evoluție recentă cu decizia internă pronunțată la 8 martie 2007, care a pus capăt situației care a stat la originea cererii. Reclamantul era liber să dea curs acestei hotărâri printr-o acțiune judiciară, însă nu reiese din dosarul sil a profitat de această posibilitate. Prin urmare, este necesar să se sublinieze că reclamantul a obținut astfel o redresare a fondului său întemeiat pe faptul că nu există nicio autoritate competentă să decidă cu privire la cererea sa și, prin urmare, nu mai poate pretinde că a fost victima unei încălcări a dreptului său la o instanță garantată prin art. 6 din convenție. Prin urmare, având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, Curtea consideră că este util să se ia în considerare cauza, în mod subsidiar, în ceea ce privește durata procedurii. Guvernele scot la iveală neobosirea căilor de atac interne, considerând că reclamantul nu este mai presus de posibilitatea oferită de Legea nr. 82/1998 în versiunea modificată de Legea nr. 160/2006 și nu a solicitat autorităților naționale să îi acorde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de durata procedurii. În primul rând, reclamantul observă că problema duratei nu constituie obiectul principal al cererii sale și susține că, având în vedere circumstanțele speciale ale cauzei, acțiunea prevăzută de Legea nr. 82/ (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea perioadei de timp rezonabilă în orice procedură judiciară care intră sub incidența art. 1 din Convenție. În speță, legea nr. 87/1991 a acordat reclamantului dreptul de a solicita reajustarea pensiei sale; litigiul a inclus o procedură judiciară inițiată după o procedură administrativă. În aceste circumstanțe, reclamantul, care a refuzat să depună o cerere în conformitate cu legea nr. 82/1998, nu poate trece pentru că a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la el pentru a epuiza căile de atac interne. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. 3. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

38521/06

présentée par Zdeněk ZAHRADNÍK

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 4 décembre 2007 en une chambre composée de

:

MM.

P.

Lorenzen

,

président

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

R.

Maruste

,

J.

Borrego Borrego

,

M

me

R.

Jaeger,

M.

M.

Villiger,

juges

,

et de M

me

C.

Westerdiek,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 septembre 2006,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Zdeněk Zahradník, est un ressortissant tchèque, né en 1922 et résidant à Vysoké Mýto. Il est représenté devant la Cour par M

e

V.

Boleslav, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant reçoit une pension de vieillesse depuis 1982.

Le 31 mars 1992, le ministère de l’Intérieur délivra au requérant une attestation selon laquelle son licenciement du ministère au 1

er

janvier 1951 (sous le régime communiste) était nul car il violait les droits de l’homme. Par la suite, l’intéressé demanda à l’Administration tchèque de la sécurité sociale (ci-après «

l’ATSS

») de réajuster sa pension en vertu de l’article 24 de la loi n

o

87/1991 sur les réhabilitations extrajudiciaires qui disposait que, en cas d’une telle nullité du licenciement, la période écoulée entre celui-ci et l’âge de la retraite devait être considérée, pour les besoins du calcul de la pension, comme une période de service dans les forces armées.

Le 4 août 1992, l’ATSS rejeta la demande du requérant au motif qu’il n’avait pas démontré le montant de son revenu brut perçu en 1950 et que le montant de sa pension actuelle, sans réajustement, était plus avantageux pour lui. L’intéressé recourut contre cette décision.

Entre les 19 novembre 1992 et 12 avril 1995, le tribunal régional

(Krajský soud)

de Hradec Králové s’abstenait d’agir en l’affaire car le requérant, ayant engagé une autre procédure, le lui avait demandé.

Le premier jugement du tribunal régional rendu le 22 mai 1995 fut annulé par la haute cour

(Vrchní soud)

de Prague en date du 23 juillet 1996.

Par le jugement du 15 novembre 1996, passé en force de chose jugée le 20 mars 1997, le tribunal régional annula la décision du 4 août 1992 et renvoya l’affaire à l’ATSS. Il releva que, le requérant ayant été avant 1951 dans une relation de service avec le ministère de l’Intérieur de l’époque, c’était le ministère de l’Intérieur de la République tchèque, et non l’ATSS, qui était compétent pour connaître de sa demande. Ainsi, il enjoignit à

l’ATSS de transmettre cette dernière au ministère de l’Intérieur, qui devrait se baser sur lesdites conclusions du tribunal.

Le 24 juin 1997, le ministère de l’Intérieur décida de se charger du versement de la pension de vieillesse au requérant et décida de son augmentation en vertu de la loi n

o

87/1991. A la suite de plusieurs appels du requérant contestant le réajustement accordé, le département compétent du ministère de l’Intérieur décida, le 26 janvier 1998, que la pension du requérant ne pouvait pas être réajustée selon la loi n

o

87/1991 car l’intéressé ne satisfaisait pas à la condition de la durée du service dans les forces armées. Cette décision fut confirmée par le vice-ministre de l’Intérieur en date du 21 avril 1998.

Suivirent de longues péripéties judiciaires déclenchées par des recours du requérant et par des décisions d’annulation prononcées par les instances supérieures. Les tribunaux examinaient notamment la question de savoir dans quelle catégorie (décisive pour le montant de la pension) devait être classé le poste occupé par le requérant, et s’il était possible de dire qu’il avait servi au sein des forces armées. Après que la Cour administrative suprême

(Nejvyšší správní soud)

conclut, le 28 février 2005, que le requérant n’avait pas été membre des forces armées pendant la période nécessaire, elle déclara que le ministère de l’Intérieur n’était pas compétent pour décider de la demande du requérant fondée sur la loi n

o

87/1991.

Lié par ledit avis de la Cour administrative suprême, le tribunal régional de Hradec Králové prononça dans son jugement du 30 juin 2005 la nullité des décisions des 26 janvier et 21

avril 1998, au motif que le ministère de l’Intérieur n’était pas compétent pour statuer sur la demande de l’intéressé.

Le requérant attaqua ce jugement par un recours constitutionnel, dans lequel il se plaignait de la violation de son droit à un procès équitable. Il

soutenait que, du fait de deux jugements contradictoires rendus par le tribunal régional, il n’existait en l’espèce aucune autorité administrative compétente pour trancher sa demande. Il faisait valoir à cet égard que l’avis juridique exprimé par un tribunal chargé de réexaminer une décision administrative ne liait que l’autorité administrative qui avait été partie à

cette procédure

; par conséquent, l’ATSS ne pouvait pas décider de sa demande car elle était liée par l’avis exprimé dans le jugement du 15

novembre 1996, tandis que le ministère de l’Intérieur ne pouvait pas statuer car il était lié par l’avis exprimé dans le jugement du 30 juin 2005.

Le 27 avril 2006, la Cour constitutionnelle

(Ústavní soud)

rejeta ledit recours pour manque de fondement. Elle releva d’abord que ni le jugement du 30 jugement 2005, ni celui du 28 février 2005 qui lui servait de base, n’étaient arbitraires et ne portaient atteinte aux droits fondamentaux du requérant. Néanmoins, la cour souscrivit en partie à l’argumentation du requérant, et ce de façon suivante

:

«

(...) du fait des opinions successives et, en principe, contradictoires quant à la question de la compétence matérielle de l’autorité administrative censée décider en l’affaire, la situation est telle qu’il n’existe aucune décision définitive sur la demande du requérant tendant à un réajustement de sa pension de vieillesse selon la loi sur les réhabilitations extrajudiciaires, ce qui est inacceptable. En effet, le droit à un procès équitable englobe (...) aussi le droit à ce que la procédure se termine de manière prévue par la loi. Pour qu’il en soit ainsi en l’espèce, le requérant doit se prévaloir d’autres institutions procédurales prévues par le code de procédure administrative ou, le cas échéant, d’autres règles procédurales. En fait, le redressement de la situation actuelle, inacceptable, ne peut pas être obtenu par (...) l’annulation de la décision attaquée par le recours constitutionnel.

(...) »

Le 2 mai 2007, le Gouvernement porta à la connaissance de la Cour la décision de l’ATSS rendue le 8 mars 2007. Dans cette décision, l’ATSS estima qu’il lui incombait de trancher en l’affaire, compte tenu notamment du principe de l’interdiction de déni de justice ainsi que de l’avis juridique exprimé en l’espèce par la Cour administrative suprême, et débouta le requérant de sa demande de réajustement introduite en 1992. Elle releva que l’intéressé n’avait pas démontré le montant de son revenu brut perçu en 1950 et que le montant de sa pension actuelle, sans réajustement, était plus avantageux pour lui.

Il n’est pas connu de la Cour si le requérant forma un recours.

B.

Le droit interne pertinent

Le droit interne pertinent est décrit dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEFS

Invoquant le droit à un procès équitable garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce que, du fait des décisions judiciaires rendues en l’espèce, il n’existe aucune autorité compétente pour décider de sa demande de 1992, et que la Cour constitutionnelle n’est pas capable de remédier à cette situation inacceptable.

EN DROIT

Lorsqu’elle a porté la requête à la connaissance du Gouvernement défendeur, la Cour l’a invité à s’exprimer sur l’affaire sous l’angle du droit à

un tribunal ainsi que sous l’angle du droit de voir sa cause examiner dans un délai raisonnable, garantis par l’article 6 § 1 de la Convention, libellé ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

o

82/1998 dans sa version amendée par la loi n

o

160/2006. Le requérant s’y

oppose, considérant que ces recours ne lui apporteraient pas un redressement approprié.

Dans ses observations complémentaires du 2 mai 2007, le Gouvernement informe la Cour que la demande de réajustement formée par le requérant en 1992 a été tranchée par l’ATSS en date du 8 mars 2007.

La Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle l’article

6 § 1 garantit à chacun le droit de faire statuer par un tribunal sur toute contestation portant sur ses droits et obligations de caractère civil (

Roche c.

Royaume-Uni

[GC], n

o

32555/96, §

116, CEDH 2005

‑

...).

En l’occurrence, la Cour ne peut que constater que l’affaire a connu une évolution récente avec la décision interne rendue le 8 mars 2007, qui a mis fin à la situation ayant été à l’origine de la requête. Le requérant était libre d’attaquer cette décision par une action judiciaire, mais il ne ressort pas du dossier s’il a tiré parti de cette possibilité.

Force est donc de relever que le requérant a ainsi obtenu un redressement de son grief tiré du fait qu’il n’existait aucune autorité compétente pour décider de sa demande. Il ne peut donc plus se prétendre victime d’une violation de son droit à un tribunal garanti par l’article 6 de la Convention.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes, relevant que le requérant ne s’est pas prévalu de la possibilité offerte par la loi n

o

82/1998 dans sa version amendée par la loi n

o

160/2006 et n’a pas demandé aux autorités nationales de lui allouer une indemnisation du préjudice causé par la durée de la procédure.

Le requérant note d’abord que la question de la durée ne constitue pas l’objet principal de sa requête. Il soutient ensuite que, vu les circonstances particulières de l’affaire, le recours prévu par la loi n

o

82/1998 n’est pas suffisant pour lui assurer une réparation adéquate.

Il convient de noter que dans la décision

Vokurka c. République tchèque

(précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n

o

160/2006 à la loi n

o

82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du «

délai raisonnable

» dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article

6

§

1 de la Convention.

En l’espèce, la loi n

o

87/1991 conférait au requérant le droit de demander le réajustement de sa pension. Le litige comportait une procédure judiciaire entamée après une procédure administrative.

Dans ces circonstances, le requérant, qui a manqué d’introduire une demande selon la loi n

o

82/1998, ne peut pas passer pour avoir fait tout ce qu’on pouvait raisonnablement attendre de lui pour épuiser les voies de recours internes.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

29 § 3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia

Westerdiek

Peer

Lorenzen

Greffière

Président