AFFAIRE SOJKA c. POLOGNE

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

04.12.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SOJKA c. POLOGNE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA SOJKA c. POLONIA (solicitarea nr. 15363/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 decembrie 2007 DEFINITIVF 04/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă în cauza Sojka c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, dnii J. Casadevall, G. Bonello, K. Traja, L. Garlicki, L. Mijović, dnii J. Šikuta, judecători, și dnii F. Araci, graffière adjunct de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2007, Rend Hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 15363/05) îndreptat împotriva Republicii Polone și al cărui resortisant al acestui stat, dl Paweł Sojka ( La 5 septembrie 2006, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), s-a decis ca, în același timp, să se examineze admisibilitatea și bunul întemeiat al cauzei. Reclamantul s-a născut în 1943 și se află în Krasnystaw. La 31 mai 2002, suspectat de tentativă de crimă în timpul unui jaf armat, reclamantul a fost arestat și supus interogatoriilor și a fost eliberat până la 3 iunie 2002 cel târziu la 5 iulie 2002, procurorul districtual din Puławy a modificat acuzațiile împotriva reclamantului și i-a reproșat o crimă și un jaf. La 9 iulie 2002, Tribunalul Districtual Puławy a ordonat ca reclamantul să fie arestat cu titlu provizoriu pe motiv că dovezile deja colectate îl suspectau de fapt că a comis o infracțiune care se pedepsește cu o pedeapsă majoră cu închisoarea. La 10 iulie 2002, procurorul districtual din Puławy a eliberat un mandat de arestare. La 30 iulie 2002, persoana în cauză a fost reținută și pusă în arest provizoriu. La 12 august 2002, procurorul districtual din Puławy l-a interogat pe reclamant. La aceeași dată, Tribunalul Districtual din Puławy a prelungit detenția acestuia. Judecătorul a moționat decizia sa prin faptul că, în lumina depozițiilor martorilor, precum și având în vedere alte dovezi colectate în acest caz, era probabil ca reclamantul să fi fost autorul faptelor reproșate. 10. La 16 septembrie 2002, respingând recursul persoanei în cauză împotriva deciziei menționate anterior, Tribunalul Regional din Lublin a pus accentul pe severitatea pedepsei suportate și a invocat în paralel riscul de evadare, persoana în cauză neavând un domiciliu fix pe teritoriul polonez. 11. La 14 octombrie 2002, procurorul districtual Puławy a depus la Tribunalul Regional din Lublin un act de acuzare împotriva reclamantului și a altor două persoane. 12. În timpul fazei judiciare, judecătorii au prelungit cu regularitate detenția și au respins cererile de eliberare a condițiilor menționate mai sus și au pus accentul pe complexitatea cazului și pe necesitatea de a asigura buna desfășurare a procedurii. 13. În perioada 24 martie 2003 - 14 februarie 2005, instanța din fond a organizat 19 ședințe și a ordonat cel puțin trei expertize. 14. La 21 februarie 2005, Tribunalul Regional din Lublin l-a recunoscut pe reclamant vinovat de infracțiune și l-a condamnat la o pedeapsă de douăzeci și cinci de ani de condamnare penală. 15. La 18 octombrie 2005, Curtea de Apel din Lublin a respins apelul reclamantului. 16. La 14 decembrie 2005, Curtea de Apel a informat persoana în cauză că avocatul său din oficiu a constatat lipsa mijloacelor de casare și a refuzat să formuleze un recurs în fața Curții Supreme 17. În perioada 18 aprilie - 19 august 2005, reclamantul a adresat Parchetului mai multe plângeri care puneau sub semnul întrebării comportamentul poliției și procurorilor în cadrul procedurii menționate mai sus. Printre altele, în timpul interogatoriului său care a avut loc la 12 august 2002, unul dintre procurorii Parchetului Districtului Puławy ar fi făcut referire la amenințările și insultele sale 18. La 25 mai 2005, procurorul districtual din Puławy a deschis o anchetă. La 18 iulie 2005, dosarul a fost transferat la Parchetul Districtual din Swidnik. În timpul anchetei au fost audiate în calitate de martori persoanele care efectuaseră acte de cercetare în cadrul procedurii puse în discuție de reclamant 19. La 23 septembrie 2005, procurorul districtual din Widnik a respins acuzațiile, considerând că faptele invocate nu au avut loc și a constatat că interogatoriul din 12 august 2002 a avut loc în prezența unui dactilograf și a unei stagiare și că nu a avut loc nicio insultă sau constrângere. 20. La 21 aprilie 2006, Tribunalul de District din Puławy a respins recursul reclamantului împotriva deciziei procurorului districtual din motivele prelungirii sale, repunerea în libertate și principiile care guvernează alte măsuri așa-numitele "prevenire" (i) sunt descrise în hotărârile Curții pronunțate în următoarele cauze Gołek c. Poland, n 31330/02, § 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Poland, n 17584/04, § 22-23, 4 august 2006. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (3) DIN CONVENȚIE 22. Reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și citează art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3) (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. Cu privire la admisibilitatea 23. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 24. Curtea constată că durata deteniei provizorii a reclamantului corespunde sumei a două perioade. Prima perioadă se întinde de la 31 mai 2002, data arestării sale, la 3 iunie 2002, data eliberării sale în libertate; a doua perioadă se întinde de la 30 iulie 2002, data celei de-a doua arestări a persoanei în cauză, la 21 februarie 2005, data condamnării sale în primă instanță; prin urmare, durata totală a detenției care trebuie luată în considerare este de aproximativ doi ani și șapte luni. Caracterul rezonabil al duratei detenției provizorii 25. Guvernul pune accentul pe faptul că reclamantul a fost acuzat de crimă, și anume de cea mai gravă crimă. El susține că gravitatea pedepsei a fost justificată de teama de a-l vedea pe cel care a fugit sau de a împiedica buna desfășurare a procedurii. 26. Guvernul constată că circumstanțele cazului descoperite în cursul procedurii au condus la necesitatea de a completa dovezile deja colectate și de a dispune de expertiză suplimentară 27. În ceea ce privește prelungirea detenției persoanei în cauză, guvernul consideră că aceasta se justifica prin motive suficiente și pertinente și subliniază că aceasta era supusă unui control regulat din partea instanțelor, care au furnizat de fiecare dată explicații detaliate și bazate pe circumstanțele concrete ale cauzei. 28. În general, reclamantul respinge argumentele guvernului. 29. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei detenții nu este pregătit pentru o evaluare abstractă. Legitimitatea menținerii în detenție a unui inculpat trebuie apreciată în fiecare caz în funcție de particularitățile cauzei. Continuarea întemnițării se justifică într-o anumită specie numai în cazul în care există indicii concrete care indică o adevărată cerință de interes public, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, cu privire la regula respectării libertății individuale prevăzută la art. 5 din convenție (a se vedea în special Hotărârea Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 152, EHR 2000-IV și Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 110, EHR 2000-XII). 30. În primul rând, autoritățile judiciare naționale trebuie să se asigure că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, acestea trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau exclude existența cerinței de interes public menționate anterior care justifică, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport cu privire la aceasta în deciziile lor privind cererile de extindere. Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție (a se vedea în special Hotărârea Weinsztal c. Polonia, nr. 44748/98, din 30 mai 2006, § 50 și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, § 43). 31. Persistența motivelor plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție, însă, după o anumită perioadă de timp, nu mai este suficientă; Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În cazul în care autoritățile naționale competente se dovedesc a fi "pertinente" și "suficiente," aceasta caută în continuare dacă autoritățile naționale competente au acordat o atenție deosebită continuării procedurii (a se vedea, printre altele, Hotărârea Letellier c. Franța din 26 iunie 1991, seria A n 207, p. 18, § 35). 32. Curtea subliniază că, în speță, sarcinile care îl împovărau pe reclamant au persistat în mod plauzibil pe parcursul întregului proces. Autoritățile justificau prelungirea detenției în principal prin severitatea pedepsei suportate, riscul de a împiedica buna funcționare a justiției și complexitatea cauzei 33. Curtea consideră că aceste motive puteau fi inițial suficiente pentru legitimarea detenției. Cu toate acestea, în timp, acestea au devenit inevitabil mai puțin relevante și numai din motive imperative ar putea convinge Curtea că o privare de libertate atât de lungă (aproximativ doi ani și șapte luni) se justifica în temeiul articolului 5 alineatul (3). 34. Curtea nu percepe niciun motiv de această natură în speță și constată că instanțele naționale au respins cererile de eliberare a reclamantului și au prelungit detenția în principal din aceleași motive ca cele deja menționate anterior. În plus, Comisia observă că, pe parcursul procedurii, judecătorii și-au motivat deciziile, în special din cauza severității pedepsei care a fost suportată ca urmare a naturii infracțiunii reproșate persoanei în cauză. 35. În această privință, Curtea amintește că, în lumina jurisprudenței sale stabilite, existența unei suspiciuni puternice de participare la infracțiuni grave și perspectiva unei hotărâri grave nu pot justifica numai o lungă detenție provizorie (a se vedea în special Hotărârea Wemhoff c. Germania din 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 22, § 14 Matznetter c. Austria din 10 noiembrie 1969, seria A n 10, p. 29, § 11 Letellier c. Franța menționată anterior, § 43 Scott c. Spania din 30 noiembrie 1996, CEDH 1996 Prin urmare, Curtea concluzionează că motivele invocate de tribunale în deciziile lor nu au fost suficiente pentru a justifica menținerea în detenție a reclamantului în perioada în cauză. În aceste circumstanțe, s-a dovedit inutil să se examineze dacă procedura a fost efectuată cu diligența necesară. 37. Prin urmare, s-a încălcat art. 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 38. Reclamantul, care citează în esență art. 6 din convenție, se plânge de lipsa de echitate a procedurii penale inițiate împotriva sa și contestă temeinicia condamnării sale. 39. Curtea constată că persoana în cauză, care nu ridică niciun motiv cu privire la o eventuală încălcare a dreptului său la apărare sau a dreptului său de acces la o instanță, a omis să se aplice în casation. 40. Prin urmare, aceasta declară că acest motiv este inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIA 41. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unui tratament inuman și degradant, susținând că, în timpul unui interogatoriu, agenții de poliție l-ar fi insultat și ar fi încercat să-l șantajeze amenințându-l cu un pistol îndreptat spre capul său și susține, de asemenea, că, în timpul unui interogatoriu ulterior, un procuror l-ar fi insultat și l-ar fi amenințat. Curtea constată că nu dispune de niciun element care să-i permită să pună sub semnul întrebării regularitatea anchetei efectuate în acest domeniu de către Parchetul polonez sau să se îndepărteze de constatările deciziei de nejudiciare. În plus, în ceea ce privește comportamentul polițiștilor, nu reiese din elementele dosarului că reclamantul a invocat aceste afirmații în fața instanțelor interne. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru lipsa evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 43. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul, care nu a fost reprezentat de un avocat, invită Curtea să îi acorde o sumă de bani pentru prejudiciul material și moral suferit, fără a preciza însă valoarea cererii sale; acesta se bazează pe înțelepciunea Curții. 45. Guvernul ia notă de faptul că reclamantul nu a formulat nicio sumă concretă în virtutea satisfacției echitabile și invită Curtea să respingă pretențiile persoanei în cauză sau, în subsidiar, să îi acorde o sumă minimă. 46. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 000 EUR pentru prejudiciul moral. Reclamantul nu depune nicio cerere privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 48. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (3) din Convenție și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care trebuie convertite în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului: 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 4 decembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Araci Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte