ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1212/2014

Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 191 din 27 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 26 martie 2014 de Tribunalul de Mare Instanță din Chalons-En-Champagne pe numele persoanei solicitate D.C.C., predarea și arestarea preventivă a acestuia în vederea predării, pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 28 martie 2014 și până la data de 25 aprilie 2014 inclusiv. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe o perioadă de 24 ore la data de 27 martie 2014. Totodată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de luare a unei măsuri neprivative de libertate față de persoana solicitată până la predarea acesteia către autoritățile statului solicitat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pe numele persoanei solicitate D.C.C., a fost emis la data de 26 martie 2014, de către Tribunalul de Mare Instanță din Chalons-En-Champagne (Republica Franceză), un mandat european de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de participare la o asociere de răufăcători în vederea pregătirii unui delict, prev. de art. 450-1 alin. (1) și (3) C. pen. francez, furt agravat prin două circumstanțe (6 fapte), prev. de art. 311-4, art. 311-1 C. pen. francez, tentativă de furt în grup, prev. de art. 311-4, art. 311-1 C. pen. francez și tentativă de furt agravat prin doua circumstanțe, prev. de art. 311-4, art. 311-1 C. pen. francez și pedepsite cu închisoare de cel puțin 5 ani.

În cuprinsul mandatului european de arestare a fost descrisă următoarea situație de fapt:

Din octombrie 2012, mai precis din lunile martie - aprilie 2013, numeroase fapte de furt de marfa au fost constatate în partea de nord și nord-est a Franței, cu circumstanțe similare, mai precis, prin fixarea unei balize GPS pe camioane (semi-remorci), aceste camioane fiind reperate pe platforme care erau cunoscute ca fiind platforme unde se încarcă produse de lux, mai precis cosmetice, iar aceste camioane erau golite de conținutul lor prin efracția remorcii camionului în timpul pauzei șoferului sau în timp ce acesta se odihnea.

În acest fel au avut loc faptele de furt în localitatea Roye, în data de 02 spre 03 noiembrie 2012, în localitatea Saran în data de 23 spre 24 octombrie 2012, în localitatea Plessis Belleville între 10 și 11 octombrie 2012, cât și tentativa de furt în localitatea Recy-la Veuve, în 16 noiembrie 2012.

Aceste fapte au fost asociate între ele având în vedere elementele tehnice de balizare constatate, cât și a datelor telefonice și bancare care puteau aparține unei aceiași «echipe» și din care ar putea face parte D.C.,posesorul cardului bancar cu numărul x cu care a închiriat camere de hotel și a achitat carburanți în perimetrul faptelor descrise.

Pe de altă parte, în noaptea din 19 spre 20 martie 2013, cât și în cea din 05 spre 06 aprilie, în localitățile Frignicourt și Halignicourt au mai fost comise furturi de marfă, probabil după același mod operator. A reieșit însă că cele două balize utilizate probabil pentru aceste două fapte au fost «pilotate» de un «post principal» cu numărul de telefon care, la vremea respectivă (martie - aprilie 2013), era numărul de telefon care pilota o altă baliză care s-a găsit mai târziu pe un camion în localitatea Senlis în 22 octombrie 2013, și care, în 22 octombrie fusese pilotată de un «post principal » cu numărul care a fost folosit în 29 octombrie 2013 în cadrul unor fapte de tentativă de furt comise în noaptea dintre 29 spre 30 octombrie 2013, în circumstanțe similare cu faptele comise în Iwuy. În noaptea din 18 spre 19 martie 2013, în localitatea St. Pierre la Garenne au fost comise fapte de furt, probabil după același mod operator. O mașină P. a fost identificată ca fiind probabil, mașina persoanei care a pus (montat) baliza. S-a constatat însă că acea mașină, care fusese închiriată de H.P.E. la Aeroportul Roissy Charles de Gaulle din 15 martie 2013 până în 29 martie 2013, mai precis în perioada în care au avut loc faptele citate mai sus, corespunde cu modelul de mașină descris de către un șofer care a găsit o baliză sub camionul său după ce a încărcat marfă la Beville le Compte în 22 martie 2013, și care a declarat că mașina respectivă îl urmărise; această mașină a fost identificată în 26 martie 2013 în parcarea unui hotel din Roissy de unde s-a activat în 21 martie 2013 baliza găsită de șoferul citat mai sus.

Această baliză avea în memoria sa numărul de telefon al «postului principal» care a fost citat mai sus, post care pilotase o altă baliză, iar această baliză fusese la rândul ei pilotată, un timp, de un alt post principal, care a permis organizarea unei interpelări cu ocazia tentativei de furt din 30 octombrie 2013, și care a fost numărul de telefon folosit pentru faptele comise în localitățile Frignicourt și Hallignicourt descrise mai sus.

În noaptea din 29 spre 30 octombrie 2013, în localitatea Iwuy (Nord) a fost împiedicată (contracarată) o tentativă de furt de marfă care folosise același mod operator, mai precis prin punerea unei balize, iar această acțiune a permis interpelarea a cinci persoane de origine română.

Instanța de fond a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și de conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, iar infracțiunile care fac obiectul urmăririi penale desfășurate în prezent de către autoritățile judiciare franceze, sancționate de legea statului respectiv cu pedeapsa închisorii de cel puțin 5 ani, nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1 și pct. 1

1

din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, dar chiar și în situația contrară, această condiție ar fi îndeplinită, întrucât faptele prezentate sunt incriminate și de legea penală română, ca infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat (prevăzută de art. 367 din noul C. pen.) și respectiv de furt calificat (prevăzută de art. 228 - 229 din noul C. pen.).

Totodată, s-a constatat că în speță, nu este incident niciun motiv, obligatoriu sau opțional, de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Chiar dacă persoana solicitată nu a consimțit la predarea către autoritățile judiciare franceze, Curtea a constatat că, în speță, nu există nicio cauză legală care să împiedice punerea în executare a acestuia.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată D.C.C., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei decizii astfel că acestea nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 modificată, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Rațiunea mandatului european constă în necesitatea de a se asigura garanția că persoanele urmărite nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii europene, acesta reprezentând un instrument de aducere a persoanei solicitate în fața statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză a fost emis un mandat european de arestare a persoanei solicitate D.C.C. de către autoritățile franceze, la data de 26 martie 2014, în vederea efectuării urmăririi penale, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii europene - Franța, care are la bază un mandat de arestare emis în condițiile legii franceze.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare conține toate informațiile necesare, că au fost respectate dispozițiile legale privind executarea mandatului și că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, că s-a dispus punerea în executare a mandatului cu respectarea regulii specialității în sensul că persoana predată nu va putea fi cercetată decât pentru fapte ce fac obiectul prezentului mandat, iar măsura arestării persoanei solicitate a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale.

În raport de aceste dispoziții Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a admis sesizarea formulată de către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Franța la data de 26 martie 2014, pe numele persoanei solicitate D.C.C. și predarea acesteia, către autoritățile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialității și a condiției ca în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

Cu privire la măsura preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că, în: mod justificat, instanța de fond a dispus măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în vedere dispozițiile art. 103 alin. (1

1

) din Legea privind cooperarea judiciară în materie penală conform cărora "situația în care, ulterior, judecătorul dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea prevăzută la art. 107, judecătorul ia măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate."

Dispoziția textului de lege este imperativă, astfel că, în mod corect, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea persoanei solicitate de a se lua față de ea fie măsura arestului la domiciliu fie măsura controlului judiciar.

Prin urmare, critica persoanei solicitate de a fi lăsată în libertate, întrucât acuzațiile ce i se aduc nu sunt clar formulate și nici nu se face vinovat de comiterea vreunei fapte penale, nu poate fi primită de către Înalta Curte, întrucât, în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european judecătorul român hotărăște asupra arestării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la vinovăția persoanei solicitate, la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Reținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 425 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă contestația formulată de persoana solicitată, ca nefondată.

În conformitate cu prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 280 RON, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată D.C.C. împotriva Sentinței penale nr. 191 din 27 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală.

Obligă persoana solicitată la plata sumei de 280 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 aprilie 2014.

Procesat de GGC - NN