ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3631/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3631/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul N.N. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, obligarea

acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri conform

Dispoziției nr. 619 din 19 octombrie 2005, emisă de Primarul Comunei Bragadiru,

județul Teleorman, pentru bunurile imposibil de restituit în natură, preluate

în mod abuziv de Statul Român, de la autorul său, N.F., în baza Legii nr.

119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de

asigurări, miniere și de transporturi, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, în cuprinsul

căreia a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 619/2005 emisă de

Primăria Comunei Bragadiru, întrucât prin Notificarea nr. 234/2001 reclamantul

a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în echivalent numai pentru

imobilele construcții demolate - moară și presă de ulei (precum și pentru

instalațiile și utilajele acestora) iar prin Dispoziția nr. 619 din 19

octombrie 2005 s-au acordat măsuri reparatorii pentru construcțiile

reprezentând moara și presa de ulei, precum și pentru terenul aferent acestora

situate în comuna Bragadiru, județul Teleorman, fără a fi menționate

suprafețele imobilului pentru care s-a emis dispoziția.

Prin Încheierea de

ședință din data de 14 iunie 2011, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă

cererea privind excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 619 din 19 octombrie

2005 emisă de Primăria comunei Bragadiru invocată de pârâtă.

În cauză au fost

administrate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea

construcții civile industriale și agricole (expert N.M.).

În ședința publică

din data de 20 septembrie 2011, reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând

instanței obligarea autorității pârâte să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubiri la valoarea de 477.974 RON, stabilită prin raportul de expertiză

tehnică judiciară efectuat în cauză de expert N.M., în conformitate cu

Dispoziția 619 din 19 octombrie 2005 emisă de Primarul comunei Bragadiru,

județul Teleorman, pentru bunurile imposibil de restituit în natură, preluate

în mod abuziv de Statul Român de la autorul N.F., în baza Legii nr. 119/1948,

cu cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu expert tehnic judiciar în

valoare de 1.000 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 243 din 20 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea precizată, formulată de

reclamant, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat

pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în valoare de

477.974 RON în conformitate cu Dispoziția 619 din 19 octombrie 2005 emisă de

Primarul comunei Bragadiru, județul Teleorman, pentru bunurile imposibil de

restituit în natură, pentru autorul reclamantului N.F. și a obligat pârâta să

plătească reclamantului suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând

onorariu expert tehnic.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 619 din 19

octombrie 2005, Primarul Comunei Bragadiru județul Teleorman a dispus ca

reclamantul, în calitate de „persoană îndreptățită”, să beneficieze de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv despăgubiri bănești în

condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților în mod nejustificat a refuzat reclamantului

stabilirea întinderii despăgubirilor, pentru imobilele expropriate, respectiv

utilajele și instalațiile în baza Legii nr. 119/1948, situate în comuna

Bragadiru, județul Teleorman și care au fost demolate de fosta întreprindere

„F.R.”

Este evident că

reclamantul a solicitat să-i fie restituite în echivalent toate bunurile

confiscate de Statul Român, pe nedrept, atât cele mobile cât și cele imobile,

inclusiv moara și presa de ulei, cât și terenul aferent acestora.

Faptul că prin Legea

specială nr. 247/2005, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen pentru

finalizarea procedurii administrative în soluționarea cererilor având ca obiect

retrocedarea și emiterea deciziei, reprezentând titlul de despăgubiri, nu poate

constitui o justificare pentru pârâtă.

Ca atare, autoritatea

pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, mai ales că a trecut un

deceniu de la notificarea emisă de reclamant la data de 13 august 2001, fără ca

în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea

procedurii, iar pe de altă parte durata excesivă a procedurii administrativ

este de natură a încălca în mod clar principiul procesului echitabil ce implică

și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze pe cale

judiciară sau administrativă.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând hotărârea pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că atât încheierea din data de 14 iunie 2011 cât și

Sentința civilă nr. 243 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești sunt date cu aplicarea greșită a legii (ceea ce constituie motivul de

recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.), deoarece a respins

sesizarea Tribunalului Teleorman cu privire la soluționarea excepției de

nelegalitate a Dispoziției nr. 619/2005 emisă de Primarul Comunei Bragadiru -

județul Teleorman.

Recurenta susține că

instanța de fond nu a comunicat Încheierea din data de 14 iunie 2011, încălcând

astfel dreptul la apărare, Comisia fiind în imposibilitatea de a cunoaște

motivele pentru care Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de sesizare a

Tribunalului Teleorman.

Prin apărările depuse

pe fondul cauzei s-au arătat motivele pentru care s-a invocat excepția de

nelegalitate a Dispoziției nr. 619/2005 emisă de Primarul Comunei Bragadiru -

județul Teleorman.

Recurenta consideră

că instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Ploiești trebuia să suspende

prezenta cauză și să trimită dosarul Tribunalului Teleorman, aceasta fiind

instanța competentă a se pronunța asupra posibilității analizării pe calea

contenciosului administrativ a dispoziției amintite, în condițiile în care

dispoziția în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităților

publice locale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației

publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta mai arată

că Sentința civilă nr. 243 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești este netemeinică.

Prin Dispoziția nr.

619/2005, Primăria Bragadiru în calitate de entitate notificată, a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, iar dosarul aferent

acestei dispoziții a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind

astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

În cauză, etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește

dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în

sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 619/2005, a fost transmis de Primăria

Comunei Bragadiru, județul Teleorman, în calitate de entitate notificată, fiind

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4372/CC. Totodată,

dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat, fiind constatate aspectele privind

obiectul notificării, astfel cum au fost prezentate.

Ca urmare a acestei

situații, dosarul de despăgubire al reclamantei a fost remis entității

învestite cu soluționarea notificării în vederea reanalizării aspectelor

semnalate, prin Adresa nr. 4372/CC/23 mai 2011.

Instanța de fond a

obligat pârâta să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire în valoare de

477.974 RON în conformitate cu Dispoziția nr. 619 din 19 octombrie 2005 emisă

de Primarul Comunei Bragadiru, județul Teleorman, pentru bunurile imposibil de

restituit în natură. Totodată, în mod netemeinic și nelegal a omologat raportul

de expertiză întocmit de către expertul N.M.

Prezentul raport de

expertiză tehnică imobiliară a fost întocmit de către un expert tehnic ce nu

este membru a unei asociații recunoscute ca fiind de utilitate publică, așa cum

prevăd dispozițiile Titlului VII, Legea nr. 247/2005.

În urma analizării

raportului de expertiză, nu rezultă valoarea de piață a imobilului, conform

Legii nr. 10/2001, precum și cu respectarea Standardelor Internaționale de

Evaluare.

Recurenta consideră

că analiza terenului este deficitară, neconformă cu Standardele Internaționale

de Evaluare și fără justificările necesare, fără o analiză corespunzătoare a

pieței privind oferta, cererea, echilibrul pieței și puterea de cumpărare a

zonei, iar în ceea ce privește evaluare construcțiilor, expertul nu a respectat

nicio normă sau criteriu de evaluare.

În speță, nu sunt

incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată reclamanta

nu a solicitat un răspuns, care poate și trebuie comunicat în termenul de 30 de

zile amintit mai sus, ci a solicitat eliberarea unui anumit act administrativ,

care poate fi emis numai în baza unei legi speciale - Legea nr. 247/2005, act

normativ ce prevede mai multe etape legale prealabile și obligatorii emiterii

deciziei conținând titlul de despăgubire.

Referitor la

obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON onorariu

de expert, se arată că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. „judecătorii

au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele

prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat

că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat”.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului Înalta Curte

constată că recursul declarat împotriva Încheierii din 14 iunie 2011 este

nefondat, iar cel formulat împotriva Sentinței civile nr. 243 din 20 septembrie

2011 este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

I. În ceea ce

privește recursul declarat împotriva Încheierii din 14 iunie 2011

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ:

„Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția

de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o

soluționeze.” Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de

admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de

nelegalitate ca inadmisibilă, reținând incidența prevederilor art. 5 alin. (2)

din aceeași lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de

instanțele de contencios administrativ „actele administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă

procedură judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din

Legea nr. 10/2001.

II. În ceea ce

privește recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 243 din 20 septembrie

2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal

Prin urmare, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins excepția de

nelegalitate ca inadmisibilă.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de

despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauza supusă

judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în

ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea

reclamanților, dosarul aferent Dispoziției nr. 619/2005, fiind transmis de

Primăria comunei Bragadiru, județul Teleorman, în calitate de entitate

notificată, și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4372/CC.

Totodată, dosarul

amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat.

În urma analizării

dosarului, au fost constatate aspectele privind obiectul notificării, astfel

cum au fost prezentate mai sus.

Stabilirea limitelor

învestirii cu soluționarea notificării, conferită de lege unităților

deținătoare, se realizează de către persoanele îndreptățite, prin notificare.

Prin urmare,

entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării nu se poate pronunța

decât asupra celor solicitate de petent (în caz contrar, fiind în situația unei

depășiri nejustificate a atribuțiilor)

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile recurentei sunt întemeiate motiv pentru care va

admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga

C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului N.N. titlu de despăgubiri după

întocmirea raportului de evaluare, în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Încheierii din 14 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 243 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința recurată în sensul că obligă C.C.S.D. să emită în favoarea

reclamantului N.N. titlu de despăgubiri după întocmirea raportului de evaluare,

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM