ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 824/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.E. a formulat plângere

împotriva adresei nr. 3904 din 14 februarie 2011, prin care i s-a comunicat

răspunsul la sesizarea privind aplicarea contribuției de asigurări de sănătate

de 5,5%, în temeiul O.U.G. nr. 107/2010.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin prevederile ordonanței referitoare la aplicarea

contribuției de asigurări de sănătate de 5,5% la întregul cuantum al

drepturilor la plată a pensiei a fost încălcat principiul consacrat de art. 138

alin. (1) din Constituție, potrivit căruia modificarea unor legi care

reglementează aplicarea unor contribuții, taxe și impozite se face printr-o

lege organică.

Reclamantul a

susținut că prevederile O.U.G. nr. 107/2010 sunt neconstituționale și a

solicitat înaintarea dosarului la Curtea Constituțională în vederea

soluționării excepției de neconstituționalitate.

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

185 din 31 martie 2011 a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că reclamantul contestă adresa nr. 3904

din 14 februarie 2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Dolj, prin care i s-a

comunicat că aplicarea cotei de 5,5% pentru contribuția de asigurări de

sănătate s-a făcut conform prevederilor O.U.G. nr. 107/2010 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, adresă

care, însă, nu are natura unui act administrativ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul B.E.

Recurentul a

susținut, în esență, că în mod greșit instanța a reținut că obiectul

contestației vizează răspunsul la adresa nr. 3904 din 14 februarie 2011 a Casei

Județene de Pensii Dolj, întrucât ceea ce el a solicitat prin acțiune și care constituie

de fapt obiectul contestației, este excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 107/2010, invocată de reclamant și asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

Recursul este

nefondat.

Recurentul-reclamant

susține prin motivele de recurs că a învestit instanța de contencios

administrativ cu o cerere având ca obiect excepția de neconstituționalitate a

O.U.G. nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2005 privind

reforma în domeniul sănătății, în baza căreia s-a făcut aplicarea cotei de 5,5%

pentru contribuția de asigurări de sănătate.

Soluția instanței de

fond prin care s-a respins acțiunea ca inadmisibilă se impune a fi menținută,

însă, cu motivarea că excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul

unei acțiuni principale în fața instanței de judecată, deoarece constituie

întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluționare,

excepție care excede sferei sale de competență astfel cum este reglementată de

art. 3 C. proc. civ.

Într-adevăr, dată

fiind natura specifică a ordonanțelor Guvernului este imposibil ca acestea să

facă obiectul unei acțiuni în anulare sau a unei acțiuni având ca obiect

principal constatarea neconstituționalității în fața instanței de contencios

administrativ, întrucât această excepție este de competența exclusivă a Curții

Constituționale. Aceasta poate fi formulată doar pe cale incidentă potrivit

art. 146 lit. d) din Constituție în cadrul unui litigiu de competența

instanțelor judiciare sau arbitrale.

Art. 9 din Legea nr.

554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 reglementează două

categorii de acțiuni ce asigură cetățeanului o adevărată protecție prin

intermediul contenciosului administrativ:

- acțiuni împotriva

ordonanțelor sau dispozițiilor din acestea pe care partea vătămată le consideră

neconstituționale, dar care încă nu au fost declarate neconstituționale, fiind

necesară să se pronunțe mai întâi Curtea Constituțională asupra excepției de

neconstituționalitate;

- acțiuni împotriva

ordonanțelor care au fost deja declarate neconstituționale într-un alt proces.

Recurentul-reclamant

invocă neconstituționalitatea O.U.G. nr. 107/2010, prin cererea de chemare în

judecată, fondul acțiunii identificându-se practic cu excepția de

neconstituționalitate.

Dispozițiile art. 9

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează cereri care au ca obiect acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea

actelor administrative emise, în baza acestora, precum și, după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei anumite operațiuni administrative așa cum prevăd dispozițiile art. 9 alin.

(5), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007.

Aceasta va fi

însoțită de excepția de neconstituționalitate care determină suspendarea

litigiului de contencios administrativ, dacă instanța admite cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată

că cererea astfel cum a fost formulată și precizată în recurs nu răspunde

exigențelor de formă astfel cum au fost anterior arătate.

Prin urmare, dat

fiind caracterul acțiunilor formulate împotriva ordonanțelor Guvernului care au

o reglementare specială în Legea nr. 554/2004, acțiunea se impune a fi respinsă

ca inadmisibilă.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.E. împotriva Sentinței civile nr. 185 din 31 martie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2012

Procesat de GGC - AS