ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 824/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.E. a formulat plângere împotriva adresei nr. 3904 din 14 februarie 2011, prin care i s-a comunicat răspunsul la sesizarea privind aplicarea contribuției de asigurări de sănătate de 5,5%, în temeiul O.U.G. nr. 107/2010. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin prevederile ordonanței referitoare la aplicarea contribuției de asigurări de sănătate de 5,5% la întregul cuantum al drepturilor la plată a pensiei a fost încălcat principiul consacrat de art. 138 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia modificarea unor legi care reglementează aplicarea unor contribuții, taxe și impozite se face printr-o lege organică.

Reclamantul a susținut că prevederile O.U.G. nr. 107/2010 sunt neconstituționale și a solicitat înaintarea dosarului la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 185 din 31 martie 2011 a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul contestă adresa nr. 3904 din 14 februarie 2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Dolj, prin care i s-a comunicat că aplicarea cotei de 5,5% pentru contribuția de asigurări de sănătate s-a făcut conform prevederilor O.U.G. nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, adresă care, însă, nu are natura unui act administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.E. Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit instanța a reținut că obiectul contestației vizează răspunsul la adresa nr. 3904 din 14 februarie 2011 a Casei Județene de Pensii Dolj, întrucât ceea ce el a solicitat prin acțiune și care constituie de fapt obiectul contestației, este excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 107/2010, invocată de reclamant și asupra căreia instanța nu s-a pronunțat. Recursul este nefondat. Recurentul-reclamant susține prin motivele de recurs că a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2005 privind reforma în domeniul sănătății, în baza căreia s-a făcut aplicarea cotei de 5,5% pentru contribuția de asigurări de sănătate.

Soluția instanței de fond prin care s-a respins acțiunea ca inadmisibilă se impune a fi menținută, însă, cu motivarea că excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul unei acțiuni principale în fața instanței de judecată, deoarece constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluționare, excepție care excede sferei sale de competență astfel cum este reglementată de art. 3 C. proc. civ. Într-adevăr, dată fiind natura specifică a ordonanțelor Guvernului este imposibil ca acestea să facă obiectul unei acțiuni în anulare sau a unei acțiuni având ca obiect principal constatarea neconstituționalității în fața instanței de contencios administrativ, întrucât această excepție este de competența exclusivă a Curții Constituționale.

Aceasta poate fi formulată doar pe cale incidentă potrivit art. 146 lit. d) din Constituție în cadrul unui litigiu de competența instanțelor judiciare sau arbitrale. Art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 reglementează două categorii de acțiuni ce asigură cetățeanului o adevărată protecție prin intermediul contenciosului administrativ: - acțiuni împotriva ordonanțelor sau dispozițiilor din acestea pe care partea vătămată le consideră neconstituționale, dar care încă nu au fost declarate neconstituționale, fiind necesară să se pronunțe mai întâi Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate; - acțiuni împotriva ordonanțelor care au fost deja declarate neconstituționale într-un alt proces.

Recurentul-reclamant invocă neconstituționalitatea O.U.G. nr. 107/2010, prin cererea de chemare în judecată, fondul acțiunii identificându-se practic cu excepția de neconstituționalitate. Dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează cereri care au ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise, în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative așa cum prevăd dispozițiile art. 9 alin. (5), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007. Aceasta va fi însoțită de excepția de neconstituționalitate care determină suspendarea litigiului de contencios administrativ, dacă instanța admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că cererea astfel cum a fost formulată și precizată în recurs nu răspunde exigențelor de formă astfel cum au fost anterior arătate. Prin urmare, dat fiind caracterul acțiunilor formulate împotriva ordonanțelor Guvernului care au o reglementare specială în Legea nr. 554/2004, acțiunea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.E. împotriva Sentinței civile nr. 185 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012 Procesat de GGC - AS