ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7543/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 350 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.A. SA, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă față de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Iași, și ca nefondată în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepție.

Este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Iași, deoarece actele contestate nu sunt emise de acestea, ci de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui. Direcțiile județene pentru accize și operațiuni vamale au capacitate de drept administrativ, răspunzând în nume propriu pentru actele pe care le emit în activitatea pe care o desfășoară. Această capacitate administrativă le conferă, în materia contenciosului administrativ și fiscal, calitatea de subiecte de drepturi și obligații procesuale, distinctă de cea a pârâtelor.

Pe fondul cauzei. La data de 01 martie 2000, SC V. SA s-a divizat în trei societăți comerciale, printre care se află și reclamanta, SC V.A. SA (Dosarul nr. 193/45/2011). Ca urmare a acestei divizări, reclamantei i s-au repartizat 98 vagoane vin, 6 vagoane D. învechit, cu tărie alcoolică de 37 de grade dall și 2 vagoane D. alb, cu tăria alcoolică de 64,2 grade Dall. Accizele au fost repartizate în funcție de stocurile de băuturi rămase la fiecare societate și suprafețele de plantații preluate, reclamantei revenindu-i suma de 2191194969 RON vechi. Printr-un act adițional la Protocolul de divizare al SC V. SA Huși, cu număr de înregistrare 1648/2000, fără dată, încheiat, așa cum reiese din conținutul lui, ca urmare a unui control fiscal din data de 09 mai 2000, societății comerciale V.A.

SA i-a fost repartizată obligația de a plăti accize în cuantum de 1574607150 RON (157460,71 RON). La data de 12 septembrie 2000, organele fiscale au pus sechestru pe D.-ul învechit și pe cel alb pentru realizarea unor creanțe bugetare, inclusiv accize, iar la data de 03 aprilie 2007 a procedat la ridicarea sechestrului. În perioada 12 mai 2010 - 15 iunie 2010, pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui a efectuat un control la SC V.A. în vederea verificării respectării prevederilor legislației fiscale, inclusiv reverificare condiții de autorizare, avându-se în vedere, în special, dacă antrepozitarul îndeplinește condițiile prevăzute la art. 206 23 - Condiții de autorizare și art. 206 - Obligațiile antrepozitarului autorizat, din Codul fiscal.

În timpul controlului s-a constatat că antrepozitarul deține produse accizabile (spirtoase) în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile legale și produse accizabile (intermediare) produse în afara unui regim suspensiv de accize, după cum urmează: 1. un recipient din inox - nr. inventar 2176 cu o capacitate de 9.826 litri, conținând produsul distilat de vin în cantitate de 9.780 litri cu o concentrație alcoolică de 61,7 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A. nr. 0005420, 0005482; 2. un recipient din inox - nr. inventar 2177 cu o capacitate de 9.922 litri, conținând produsul D. învechit în cantitate de 9.922 litri cu o concentrație alcoolică de 37,5 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A.

nr. 0005483 - 0005484; 3. un recipient din inox - nr. inventar 2180 cu o capacitate de 11.300 litri, conținând produsul D. învechit în cantitate de 11.300 litri cu o concentrație alcoolică de 34,9 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A. nr. 0005485 - 0005486; 4. un recipient din inox - nr. inventar 2181 cu o capacitate de 11.300 litri, conținând produsul D. învechit în cantitate de 11.300 litri cu o concentrație alcoolică de 35,2 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A. nr. 0005487 - 0005488; 5. un recipient din inox - nr. inventar 2182 cu o capacitate de 11.330 litri, conținând produsul D. învechit în cantitate de 11.327 litri cu o concentrație alcoolică de 34,9 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A.

nr. 0005489 - 0005490; 6. un recipient din inox - nr. inventar 2183 cu o capacitate de 11.300 litri, conținând produsul D. învechit în cantitate de 11.300 litri cu o concentrație alcoolică de 37,3 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A. nr. 0005491 - 0005492; 7. un recipient din polistif - nr. inventar 20174 cu o capacitate de 5.041 litri, conținând produsul D. învechit în cantitate de 3.150 litri cu o concentrație alcoolică de 52,4 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A. nr. 0005493 - 0005494 și 0005495; 8. un recipient din polistif - nr. inventar 20217 cu o capacitate de 5.010 litri, conținând produsul M. în cantitate de 4.283 litri cu o concentrație alcoolică de 17,6 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A.

nr. 0005496, 0005497 - 0005498; 9. un recipient din polistif - nr. inventar 20194 cu o capacitate de 5.029 litri, conținând produsul M. în cantitate de 5.029 litri cu o concentrație alcoolică de 17,6 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A. nr. 0005499 - 0005500 și 0005510; 10. un recipient din polistif - nr. inventar 20177 cu o capacitate de 5.001 litri, conținând produsul M. în cantitate de 5.001 litri cu o concentrație alcoolică de 17,4 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A. nr. 0005511 - 0005513; 11. un recipient din polistif - nr. inventar 20243 cu o capacitate de 30.248 litri, conținând produsul M. în cantitate de 30.248 litri cu o concentrație alcoolică de 17,6 grade Dall, având aplicate sigiliile cu seria: A.D.A.

nr. 0005514 - 0005516, nr. 0005517, și 0005519. Pentru produsele menționate mai sus au fost prelevate probe. Prin adresa A.N.V. - Direcția de Autorizări nr. 14079, 36841/SLV din 29 septembrie 2009, înregistrată la D.J.A.O.V. Vaslui la nr. 4783 din 05 octombrie 2009 s-au transmis certificatele de analiză numerele: 162 - 172 din 23 septembrie 2009, emise de Laboratorul vamal central, probe transmise și SC V.A. SA prin adresa D.J.A.O.V. Vaslui nr. 4972 din 12 octombrie 2009, pentru care societatea nu a depus contestație în termenul legal.

Constatând că antrepozitarul autorizat pentru producție de vinuri liniștite W2, deține în recipiente stocuri de produse accizabile "vrac" denumite: "Distilat de vin" și "D. învechit", ce se încadrează în categoria băuturilor alcoolice spirtoase și care provin de la un agent economic producător, respectiv SC V. SA Huși, că produsul denumit "M." a fost obținut de reclamantă conform schemei tehnologice de producere a M.-ului transmisă de către SC V.A. SA prin adresa din 25 ianuarie 2010 înregistrată la D.J.A.O.V.

Vaslui la nr. 293 din 26 ianuarie 2010, materiile prime utilizate reprezentând must de struguri la care s-a adăugat alcool (distilat de vin), cu caracteristicile menționate în certificatele de analiză nr. 169 - 172 din 23 septembrie 2009 emise de Laboratorul vamal central, și că produsul denumit "M." se încadrează în categoria băuturilor alcoolice intermediare, respectiv codul NC 2204.29.91 (deținut în recipiente "în vrac"), pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui a stabilit în sarcina SC V.A. obligația de plată a sumei totale de 1003922 RON reprezentând accize aferente produselor accizabile deținute/produse în afara unui regim suspensiv de accize.

Prin Decizia nr. 1 din 12 iulie 2010, pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de control din 15 iunie 2010, considerând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 206 5 lit. a), art. 206 6 alin. (1), art. 206 7 alin. (1) lit. b) și c), art. 206 9 alin. (1) lit. b) și c), art. 206 52 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 216 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. A reținut organul de soluționare a contestației că SC V.A. SA deține produse accizabile în afara regimului suspensiv de accize, fără autorizație pentru producerea/deținerea produselor în cauză.

S-a mai avut în vedere că produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul producerii acestora, că accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum care reprezintă deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile legale și producerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize. De asemenea, s-a mai ținut seama de faptul că persoana plătitoare de accize devenite exigibile este persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora și persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora.

Instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 206 21 alin. (7), (9) și (10) din Codul fiscal potrivit cărora deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage plata acestora. Se mai prevede, de asemenea, că este interzisă producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, precum și deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută.

Raportat la aceste dispoziții legale, precum și la datele și împrejurările ce reies din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că organele fiscale au constatat corect că reclamanta deține produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile legale (distilat de vin și D.) și a produs neregulamentar, în afara unui regim suspensiv de accize, produse accizabile (M.) ce se încadrează în categoria băuturilor alcoolice intermediare, având codul NC 2204.29.91. Apărarea reclamantei SC V.A. potrivit căreia a plătit accizele pentru bunurile avute în vedere de organul fiscal nu fost primită deoarece nu se bazează pe probe.

La dosar s-a depus Ordinul comun nr. 443 din 09 iunie 2005/1200 din 22 august 2005 prin care s-a acordat societății reclamante scutirea de plată pentru o serie de obligații fiscale, printre care se află și obligația de plată a accizelor în cuantum de 193443 RON și a dobânzilor aferente, însă din procesele-verbale de control fiscal și notele de constatare aflate la dosar reiese că accizele respective nu au fost calculate pentru produsele preluate de la societatea desființată prin divizare, avute în vedere de organul fiscal ce a întocmit actele a căror anulare s-a solicitat, ci pentru produsele realizate de reclamantă după ce și-a început activitatea. În această situație, se reține că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 206 6 alin. (1) din C. fisc.

conform cărora accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum, precum și dispozițiile art. 206 7 alin. (1) lit. b) din același act normativ care stabilesc faptul că deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile legii are semnificația eliberării pentru consum. Întrucât deținerea de produse accizabile pentru care accizele nu au fost percepute are caracter continuu, instanța a considerat că termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligația de plată a accizelor începe să curgă de la data încetării acțiunii de deținere.

Prin urmare, deoarece la data efectuării controlului reclamanta deținea bunuri accizabile pentru care nu a plătit accize, termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art. 91 C. proc. fisc. nu s-a împlinit. Având în vedere că prin Ordinul comun nr. 443 din 09 iunie 2005/1200 din 22 august 2005 nu i s-a acordat societății reclamante scutirea de plată pentru accizele aferente produselor preluate de la societatea desființată prin divizare, ci pentru produsele realizate de reclamantă după ce și-a început activitatea, instanța a înlăturat concluziile expertului judiciar. Pentru aceste considerente instanța a respins acțiunea ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC V.A.

SA solicitând modificarea acesteia și admiterea acțiunii cu consecința desființării Deciziei nr. 1 din 12 iulie 2010 și a procesului-verbal 1904 din 15 iunie 2010 prin care s-au stabilit obligațiile de plată constând în accize datorate bugetului de stat. În motivarea cererii, recurenta a reluat criticile din cuprinsul acțiunii introductive vizând nelegalitate și netemeinicia obligațiilor fiscale stabilite și face trimitere la procesul-verbal de divizare al societății SC" V." SA Huși cu influență asupra obligațiilor fiscale pentru societățile nou-înființate. Se arată în acest sens, că în urma procesului de divizare a SC" V." SA Huși i-au fost repartizate o fracțiune din activul și pasivul societății divizate.

Accizele s-au repartizat în funcție de stocurile de băuturi rămase la fiecare societate și suprafețele de plantație preluate, valoarea lor fiind de 157.460,71 RON. Pentru această sumă a beneficiat de scutire de plată fiind emisă Decizia nr. 3449/2007. În această situație, produsele preluate ca urmare a procesului de divizare, nu mai sunt supuse accizării. Prin procesul-verbal de control contestat s-au calculat accize și la bunurile preluate în baza procesului-verbal nr. 1904 din 15 iunie 2010 Anexa 1, întocmit cu ocazia divizării. S-au formulat apărări în sensul că pentru aceste produse societatea a beneficiat de scutire de la plata accizelor dar au fost respinse de către organele de control dar și de prima instanță.

Se mai susține, că în procesul-verbal contestat nu se reține producerea de produse accizabile ulterior anului 2000 când a avut loc divizarea, această adăugare a fost făcută nepermis prin Decizia nr. 1 din 12 iulie 2010 de soluționare a plângerii formulată împotriva procesului de control și preluată ad-literram de instanța de fond. Prin urmare, aspectele de obligare a societății la plata accizelor pentru produsele realizate după înființarea societății exced obiectului cauzei. Se susține în continuare, că instanța de fond a stabilit în mod eronat că societatea deține produse accizabile în afara unui regim suspensiv și pentru care nu a plătit accizele. Produsele identificate în urma controlului au fost preluate în urma divizării și indisponibilizate prin aplicarea sechestrului conform procesului-verbal de sechestru din 12 septembrie 2000, act emis de DGFP Vaslui.

Această măsură ce nu permitea vânzarea bunurilor, se menține până în anul 2007 când, prin adresa din 12 februarie 2007 societății i s-a comunicat faptul că s-a procedat la ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor mobile instituit în anul 2000, ca urmare a plății obligațiilor restante la bugetul general consolidat al statului. Dispozițiile cuprinse în art. 38 alin. (5) din H.G. nr. 44/2004 ce obligă agenții economici care nu îndeplinesc condițiile pentru a deveni antrepozitari autorizați, să notifice produsele deținute până la data de 30 iunie 2004 nu-i sunt aplicabile, întrucât societatea a deținut autorizația de antrepozit fiscal din 23 noiembrie 2003 valabilă până la data 1 ianuarie 2007. În continuare, hotărârea primei instanțe este criticată pe motivul că nu s-a reținut prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale.

În acest sens, se arată că prevederea din Codul fiscal ce reglementează deținerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, termenul de prescripție este de 5 ani și a început să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, deci la 1 ianuarie 2005 și s-a împlinit la data de 3 martie 2010 întrucât trebuie luate în calcul perioadele în care a fost suspendat termenul de prescripție prin efectuarea inspecției fiscale. Hotărârea primei instanțe mai este criticată și pentru că nu s-a observat că organele fiscale au declanșat controlul cu încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (3) C. proc.

fisc., întrucât pentru aceste obligații, la nivelul societății s-au efectuat mai multe controale succesive începând cu anul 2005. Potrivit acestui text legal inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitului. Un alt aspect de nelegalitate invocat este acela că instanța de fond a înlăturat nemotivat concluziile raportului de expertiză. Deși a fost admisă în cadrul probelor și au fost încuviințate obiectivele solicitate, care erau de altfel edificatoare pentru stabilirea situației reale acestea au fost înlăturate.

Singura motivare este aceea că prin "Ordinul nr. 443/2005 nu i-au fost acordate societății scutirea de la plată pentru accizele aferente produselor preluate de la societatea desființată prin divizare ci pentru produsele realizate de societate după ce și-a început activitatea". Prin întâmpinarea depusă la dosar DRAOV Iași solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală. În susținerea acestei poziții procesuale se arată că în perioada 12 mai 2010 - 15 iunie 2010 s-a efectuat un control la societatea recurentă și s-a constatat că deține produse accizabile în afara regimului suspensiv de accize, probele administrate în cauză demonstrând fără posibilitate de dubiu cele constatate de organele fiscale.

Apreciază că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 206 21 alin. (7), (9) și (10) din Codul fiscal. În privința legalității controlului precizează că a fost aleasă forma controlului inopinat, pentru verificarea faptică și documentară, organul fiscal având posibilitatea să decidă asupra formei de inspecție fiscală. În legătură cu excepția prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale invocată de societatea recurentă, se susține că acest termen nu s-a împlinit întrucât potrivit dispozițiilor din Codul fiscal ce reglementează plata accizelor, acestea devin exigibile numai în momentul eliberării pentru consum. Examinând sentința atacată, în raport de motivele de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc.

civ. instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Societatea recurentă SC V.A. SA, în perioada 12 mai 2010 - 15 iunie 2010, a fost supusă unui control inopinat efectuat de inspectorii vamali din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui. Controlul a fost efectuat în limitele competenței organelor fiscale astfel cum este reglementată de art. 32 C. proc. fisc. adoptat prin O.U.G. nr. 92/2003.

Potrivit acestui text legal "organele fiscale au competența generală privind administrarea creanțelor fiscale exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală". Pentru realizarea acestor atribuții inspecția fiscală poate aplica mai multe proceduri de control cum ar fi: controlul prin sondaj care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor și operațiunilor semnificative în care sunt reflectate, modul de calcul, de evidențiere și de plată a obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat; controlul inopinat care constă în activitatea de verificare practică și documentare, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale; controlul încrucișat care constă în verificarea documentelor și operațiunilor impozabile ale contribuabilului în corelație cu cele deținute de alte persoane.

În speță, s-a inițiat controlul inopinat la sesizarea Direcției Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal, care prin adresa din 10 februarie 2010 înregistrată la DJAOV Vaslui sub nr. 578 din 15 februarie 2010 s-a solicitat constatările direcției cu privire la natura și calitatea de ingrediente utilizate de societate în procesul tehnologic de obținere a fiecărui produs, întrucât societatea nu a trimis actele solicitate prin adresa din 25 ianuarie 2010. În aceste condiții nu se poate reține nelegalitatea controlului efectuat. În privința prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale instanța de control judiciar reține că potrivit art. 206 6 C. fisc.

"pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când produsul este eliberat pentru consum în România". Eliberarea pentru consum reprezintă orice ieșire a produselor accizabile din regimul suspensiv, orice producție de produse accizabile în afara regimului suspensiv, orice import de produse accizabile dacă produsele accizabile nu sunt plasate în regim suspensiv, utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal, astfel decât ca materie primă, orice deținere în afara regimului suspensiv a produselor accizabile care nu au fost introduse în sistemul de accizare în conformitate cu prevederile legale. Prin procesul-verbal de constatare, s-a reținut în sarcina societății recurente deținerea de produse accizabile (spirtoase) în afara unui regim suspensiv de accize, pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile legale și produse accizabile intermediare, produse în afara unui regim suspensiv de accize.

Această activitate s-a desfășurat în mod continuu până la data controlului, motiv pentru care nu se poate reține împlinirea termenului de prescripție. Pe fond, se reține, că societatea a fost supusă unui control inopinat în perioada 12 mai 2010 - 15 iunie 2010 iar cu ocazia controlului organele fiscale au constatat că societatea deține produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accizare pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile legale și produse accizabile intermediare, produse realizate în afara unui regim suspensiv de accizare. Natura produselor sunt descrise în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal de control.

Din cuprinsul acestuia rezultă că au fost identificate produse preluate conform protocolului de divizare și repartizare de stocuri semifabricate deținute de SC "V." SA Huși cum ar fi "distilat de vin" și vinat învechit dar și produse realizate după înființarea societății cum ar fi produsul "M.". Acest din urmă produs nu se regăsește în Anexa la Protocolul de divizare. Regulile generale de antrepozitare sunt reglementate în capitolul 5 Titlul 7 Secțiunea a III-a C. fisc. art. 206 - 221. Potrivit art. 206 21 alin. (2) C. fisc. "deținerea produselor accizabile, atunci când accizele nu au fost plătite poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal. Alin. (7) deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor atrage plata acestora.

Alin. (9) este interzisă producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal dacă acciza pentru acest produs nu a fost percepută". Societatea recurentă a deținut autorizație de antrepozit fiscal valabilă până la 1 ianuarie 2007. Susține societatea recurentă, că în intervalul 2000 - 2007 aceste produse au fost indisponibilizate prin aplicarea sechestrului asigurător în vederea recuperării datoriilor la bugetul de stat. Sechestrul a fost ridicat la data de 19 februarie 2007 potrivit adresei nr. 3470, ori după această dată, societatea era obligată să întreprindă demersurile legale, în sensul depunerii unei declarații de accize la autoritatea fiscală competentă, să notifice sau să predea sub supraveghere fiscală toate aceste produse în vederea distrugerii în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, fie să notifice autoritățile teritoriale cu privire la virarea accizelor datorate bugetului statului și a apoi valorificarea lor.

Ordinul comun nr. 443 din 9 iunie 2005 privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor bugetare datorate și neachitate de societate nu conduce la înlăturarea obligațiilor de plată, atâta timp cât societatea nu a întreprins demersurile legale după expirarea perioadei de autorizare. În aceste condiții se apreciază că în mod temeinic și legal s-a stabilit că în speță, sunt aplicabile prevederile art. 206 21 alin. (7) C. fisc. și că societatea datorează accize pentru cantitatea de produse identificate, în cuantum de 701.489 RON. În privința criticilor ce vizează înlăturarea concluziilor din raportul de expertiză, se reține că instanța nu este obligată să-și însușească concluziile raportului în condițiile în care opiniile expertului nu se corelează cu înscrisurile depuse la dosar, ea este obligată să analizeze raportul de drept fiscal în ansamblul său printr-o analiză detaliată a motivelor de fapt și de drept.

În speță, expertul nu a făcut nicio referire la împrejurarea că autorizația deținută de societate pentru antrepozitul fiscal a expirat în ianuarie 2007 nu a indicat ce demersuri au fost făcute după expirarea autorizației și nici care sunt consecințele ce decurg după expirarea acestei perioade și deținerea în continuare de produse accizabile de către societate. În această situație în mod corect prima instanță a înlăturat concluziile din Raportul de expertiză prin care s-a stabilit că societatea nu datorează accize, pe considerente că era autorizată, sau că a beneficiat de un ordin de scutire de plată. Pentru toate aceste considerente recursul apare ca nefondat și urmează să fie respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 316 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.A. SA împotriva Sentinței civile nr. 350 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN