ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7525/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7525/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă cu nr. 2953 din 7 iunie 2013 Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC MSG M. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Timiș, având ca obiect - anulare act administrativ, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 406 din 26 septembrie 2013, a declinat în favoarea Tribunalului Timiș competența materială de soluționare a cauzei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza pentru soluționarea acestuia la Înalta Curte de Casați și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în temeiul 134 și 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Prin cererea formulată reclamanta SC MSG M. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Timiș, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună modificarea, în parte, a Notificării nr. 855 din 4 aprilie 2012, în sensul obligării intimatelor la acordarea punctajului corespunzător la criteriul S7 de 0,186 puncte; anularea Notificării nr. 7635 din 30 august 2012, prin care s-a respins contestația formulată; obligarea intimatelor la emiterea unor noi notificări privind selectarea și declararea proiectului ca fiind eligibil și finanțabil în cadrul Măsurii 321. Prin art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin art. 54 din Legea nr. 76/2012 au fost atribuite în competența de primă instanță a curților de apel toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, însă, actul administrativ a cărui anulare se solicită în cauza de față nu provine de la o autoritate publică centrală, ci județeană, anume, Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Timiș (Notificarea nr. 855 din 4 aprilie 2012). Înalta Curte mai constată că prin art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, în forma actuală,
au fost atribuite în competența de primă instanță a curților de apel doar cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, categorie în care nu poate fi inclusă Notificarea nr. 855 din 4 aprilie 2012 emisă de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Timiș, deoarece prin aceasta nu s-a stabilit dreptul reclamantei la acordarea unor sume reprezentând finanțare nerambursabilă din fonduri europene, ci s-a respins proiectul prezentat de către societate, considerându-se că suma solicitată de aceasta este integral neeligibilă pentru finanțare. Prin urmare, actele administrative ce fac obiectul acțiunii de față nu se înscriu în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, în forma actuală.
Față de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei este de competența Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC „MSG M.” SRL și pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Timiș în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.