ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2013

Deliberând asupra recursului de față de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, la 9 aprilie 2013, petentul P.V. a solicitat ca, în baza art. 281 C. proc. civ. să se dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 817 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 6016/30/2009, în sensul că, atunci când s-a luat act de tranzacția de partaj a părților/Acordul de partajare a bunurilor, s-ar fi menționat greșit CF x, pentru imobilul din Timișoara, când în realitate respectivul imobil se află evidențiat în CF y. Prin Încheierea nr. 817 din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet specializat în cauze de minori și familie, în Dosarul nr. 6016/30/2009 a fost respinsă cererea petentului.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet specializat în cauze de minori și familie a apreciat că cererea petentului nu intră sub incidența textului de lege evocat, întrucât prin Decizia civilă nr. 817 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 6016/30/2009 s-a luat act de acordul de partaj intervenit între soții P.V. și P.I., pronunțându-se o hotărâre de expedient, care a reprodus cu fidelitate datele de identificare ale imobilului, așa cum au fost ele indicate de către părți, respectiv CF x, pentru imobilul din Timișoara, pentru terenul de 718 mp.

S-a apreciat că Acordul de partajare revizuit de notarul public din SUA la 10 decembrie 2012 este un act judiciar nou, diferit de Acordul de partaj din data 5 aprilie 2007, atât din perspectiva Legii nr. 105/1992, cât și a Noului C. civ., care înglobează la această dată normele de drept internațional privat privind recunoașterea și executarea unei hotărâri judecători ori a unui act judiciar care provine dintr-un stat nemembru al UE. În atari condiții, "instanța a considerat că, petentul are obligația să se adreseze din nou instanței române, pentru procedura de exequatur. S-a constatat că noile date de identificare ale imobilului din str. M., potrivit accepțiunii petentului P.V., respectiv CF x, chiar dacă sunt vizate și menționate de Acordul de partajare revizuit de notarul public din Statele Unite ale Americii la 10 decembrie 2012. deoarece, în evidențele de carte funciară depuse de petent, prin avocat la data de 29 aprilie 2013, nu corespund.

Astfel extrasele CF prezentate Curții se referă la imobilele evidențiate în CF vechi x nou y Timișoara și, respectiv, CF vechi x1, nou y1 Timișoara și nu CF x2, ceea ce a condus la concluzia că petentul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că acesta, împreuna cu fosta soție, ar deține drepturi tabulare asupra imobilului evidențiat în CF x. Față de aceste considerente Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet specializat în cauze de minori și familie, a respins cererea petentului. Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat recurs, prin care solicită reexaminarea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurată în Decizia civilă nr. 817 din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar 6016/30/2009, având în vedere Acordul de partajare - document revizuit din cauza unei greșeli de tipărire - în sensul că respectivul imobil se identifică în CF x Timișoara, cum în mod corect s-a efectuat de către Biroul Notarului Public V.V.

din Statul Pennsylvania, SUA. De asemenea, recurentul mai arată că la 13 august 2012 a formulat o cerere de revizuire la Curtea de Apel Timișoara (Dosar nr. 1033/59/2012), prin care a solicitat modificarea, în parte, a Sentinței civile nr. 2510 din 8 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, precum și a Deciziei civile nr. 817 din 21 aprilie 2011, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 6016/30/2009, dar cererea de revizuire a fost respinsa, cu motivarea că în speță nu este vorba de un act nou, în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ci de un act care atestă comiterea unei greșeli materiale, a cărei procedură de îndreptare este prevăzută de art. 281 C. proc.

civ. Mai susține recurentul că la 30 ianuarie 2013, în baza Actului de partaj revizuit, s-a adresat Tribunalului Timiș cu o nouă cerere de exequatur, dar și această procedură i-a fost respinsă la 3 aprilie 2013. În Dosarul nr. 1847/30/2013 sentință necomunicată, astfel că nu cunoaște motivele respingerii acestei cereri. Deși prin încheierea din 8 mai 2013, dată în camera de consiliu, i s-a sugerat să inițieze o nouă cerere în procedura exequaturului, demers judiciar întreprins, totuși nu a găsit nicio rezolvare. În consecință, recurentul solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, să se dispună îndreptarea erorii materiale, întrucât în caz contrar va fi în imposibilitate de valorificare a drepturilor patrimoniale dobândite ca urmare a recunoașterii Actului de partaj revizuit de autoritățile Statului Pennsylvania.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de susținerile recurentului și încadrate de către Înalta Curte în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reține, următoarele: Prealabil motivării recursului, trebuie precizat că nu este vorba de o reexaminare (- cum eronat susține recurentul în cererea de recurs -) a cererii de îndreptare a erorii materiale invocate, ci de un recurs împotriva unei încheieri date în camera de consiliu, în temeiul art. 281 C. proc. civ. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când, din modul în care aceasta a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit. Din această perspectivă, precum și din criticile încheierii recurate, Înalta Curte reține că instanța de control judiciar, atunci când a analizat aplicarea dispozițiilor legale referitoare la instituția îndreptării erorii materiale, a avut în vedere sfera de aplicare a prevederilor legale cuprinse în art. 281 C. proc. civ. Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

După cum se poate observa, în cauză, recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțată într-o țară străină a vizat și recunoașterea Acordului de partajare și împărțire a bunurilor imobile dobândite de foștii soți P. pe teritoriile României și SUA, document încheiat și certificat de către Notarul Public "V.K." la data de 5 aprilie 2007 și care poartă Apostila, conform Convenției de la Haga. Astfel, potrivit acestei înțelegeri ("agreement"), instanța de apel a luat act de acordul de partaj intervenit între soții P.V.

și P.I., pronunțându-se o hotărâre de expedient, prin care s-au menționat expres și întocmai datele de identificare ale imobilului respectiv CF x, pentru imobilul situat în Timișoara, pentru terenul de 716 mp, conform "Acordului de partajare și împărțire a bunurilor" încheiat și certificat de Notarul Public "P.V." la data de 5 aprilie 2007, apostilat conform Convenției de la Haga, referitoare la bunurile imobile situate în România, Timișoara, identificate în CF Timișoara, nr. x și CF Timișoara, nr. top y, precum și în CF Timișoara nr. top. z, precum și confirmarea primirii de către pârâta P.I. (actuală T.) a sumei de 7,500 dolari SUA. Așa încât, în mod corect și în concordanță cu actele depuse la dosar instanța de apel a constatat că nu este proba despre o eroare materială, atâta timp cât menționata suprafață de teren a fost trecută conform CF-ului depus de recurent la cererea instanței.

În ceea ce privește Acordul de partajare revizuit de notarul public din Statele Unite ale Americii la data de 10 decembrie 2012, în mod corect s-a apreciat că acesta este un act judiciar nou, diferit de Acordul de partaj din data 5 aprilie 2007, ceea ce impune o nouă cerere formulată în fața instanțelor de judecată române, în procedura exequaturului. Prin urmare, noile date de identificare ale imobilului din str. M., potrivit accepțiunii petentului P.V., respectiv CF x, nr. x, chiar dacă sunt vizate și menționate de Acordul de partajare revizuit de notarul public din Statele Unite ale Americii la data de 10 decembrie 2012, pentru a produce efecte pe teritoriul României trebuie ca Acordul de partajare revizuit să fie recunoscut prin hotărâre judecătorească în condițiile Legii nr. 105/1992 sau ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările la zi.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 281 C. proc. civ., în raport de înscrisurile depuse, în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege menționat, având în vedere că identificarea numărului cadastral corespunzător acestui imobil s-a realizat în raport de limitele dreptului de proprietate, astfel cum au fost determinate prin actele de proprietate și evidențele cadastrale. În consecință, recursul este nefondat, deoarece motivul de recurs nu este incident în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul urmează a fi respins. Așa fiind:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul P.V. împotriva Încheierii nr. 817 din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet specializat în cauze de minori și familie, în Dosarul nr. 8018/30/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL