ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
recursului de față de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată Curtea de Apel
Timișoara, secția I civilă, la 9 aprilie 2013, petentul P.V. a solicitat ca, în
baza art. 281 C. proc. civ. să se dispună îndreptarea erorii materiale
strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 817 din 21 aprilie 2011,
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 6016/30/2009, în sensul că,
atunci când s-a luat act de tranzacția de partaj a părților/Acordul de
partajare a bunurilor, s-ar fi menționat greșit CF x, pentru imobilul din
Timișoara, când în realitate respectivul imobil se află evidențiat în CF y.
Prin Încheierea nr.
817 din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,
complet specializat în cauze de minori și familie, în Dosarul nr. 6016/30/2009
a fost respinsă cererea petentului.
Pentru a pronunța
această încheiere, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet
specializat în cauze de minori și familie a apreciat că cererea petentului nu
intră sub incidența textului de lege evocat, întrucât prin Decizia civilă nr.
817 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr.
6016/30/2009 s-a luat act de acordul de partaj intervenit între soții P.V. și
P.I., pronunțându-se o hotărâre de expedient, care a reprodus cu fidelitate
datele de identificare ale imobilului, așa cum au fost ele indicate de către
părți, respectiv CF x, pentru imobilul din Timișoara, pentru terenul de 718 mp.
S-a apreciat că
Acordul de partajare revizuit de notarul public din SUA la 10 decembrie 2012
este un act judiciar nou, diferit de Acordul de partaj din data 5 aprilie 2007,
atât din perspectiva Legii nr. 105/1992, cât și a Noului C. civ., care
înglobează la această dată normele de drept internațional privat privind
recunoașterea și executarea unei hotărâri judecători ori a unui act judiciar
care provine dintr-un stat nemembru al UE. În atari condiții, "instanța a
considerat că, petentul are obligația să se adreseze din nou instanței române,
pentru procedura de exequatur.
S-a constatat că
noile date de identificare ale imobilului din str. M., potrivit accepțiunii
petentului P.V., respectiv CF x, chiar dacă sunt vizate și menționate de
Acordul de partajare revizuit de notarul public din Statele Unite ale Americii
la 10 decembrie 2012. deoarece, în evidențele de carte funciară depuse de
petent, prin avocat la data de 29 aprilie 2013, nu corespund.
Astfel extrasele CF
prezentate Curții se referă la imobilele evidențiate în CF vechi x nou y
Timișoara și, respectiv, CF vechi x1, nou y1 Timișoara și nu CF x2, ceea ce a
condus la concluzia că petentul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că
acesta, împreuna cu fosta soție, ar deține drepturi tabulare asupra imobilului
evidențiat în CF x.
Față de aceste
considerente Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet specializat în
cauze de minori și familie, a respins cererea petentului.
Împotriva acestei
încheieri, petentul a declarat recurs, prin care solicită reexaminarea cererii
de îndreptare a erorii materiale strecurată în Decizia civilă nr. 817 din 21
aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar 6016/30/2009,
având în vedere Acordul de partajare - document revizuit din cauza unei greșeli
de tipărire - în sensul că respectivul imobil se identifică în CF x Timișoara,
cum în mod corect s-a efectuat de către Biroul Notarului Public V.V. din Statul
Pennsylvania, SUA.
De asemenea,
recurentul mai arată că la 13 august 2012 a formulat o cerere de revizuire la
Curtea de Apel Timișoara (Dosar nr. 1033/59/2012), prin care a solicitat
modificarea, în parte, a Sentinței civile nr. 2510 din 8 decembrie 2009,
pronunțată de Tribunalul Timiș, precum și a Deciziei civile nr. 817 din 21
aprilie 2011, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.
6016/30/2009, dar cererea de revizuire a fost respinsa, cu motivarea că în
speță nu este vorba de un act nou, în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C.
proc. civ., ci de un act care atestă comiterea unei greșeli materiale, a cărei
procedură de îndreptare este prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Mai susține
recurentul că la 30 ianuarie 2013, în baza Actului de partaj revizuit, s-a
adresat Tribunalului Timiș cu o nouă cerere de exequatur, dar și această
procedură i-a fost respinsă la 3 aprilie 2013. În Dosarul nr. 1847/30/2013
sentință necomunicată, astfel că nu cunoaște motivele respingerii acestei
cereri.
Deși prin încheierea
din 8 mai 2013, dată în camera de consiliu, i s-a sugerat să inițieze o nouă
cerere în procedura exequaturului, demers judiciar întreprins, totuși nu a
găsit nicio rezolvare.
În consecință,
recurentul solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, să se
dispună îndreptarea erorii materiale, întrucât în caz contrar va fi în
imposibilitate de valorificare a drepturilor patrimoniale dobândite ca urmare a
recunoașterii Actului de partaj revizuit de autoritățile Statului Pennsylvania.
Analizând actele și
lucrările dosarului în funcție de susținerile recurentului și încadrate de
către Înalta Curte în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reține,
următoarele:
Prealabil motivării
recursului, trebuie precizat că nu este vorba de o reexaminare (- cum eronat
susține recurentul în cererea de recurs -) a cererii de îndreptare a erorii
materiale invocate, ci de un recurs împotriva unei încheieri date în camera de
consiliu, în temeiul art. 281 C. proc. civ.
Potrivit art. 304
pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este
lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii.
Doctrina a statuat că
hotărârea este lipsită de temei legal atunci când, din modul în care aceasta a
fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată,
ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea
legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă
că instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor
legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.
Din această
perspectivă, precum și din criticile încheierii recurate, Înalta Curte reține
că instanța de control judiciar, atunci când a analizat aplicarea dispozițiilor
legale referitoare la instituția îndreptării erorii materiale, a avut în vedere
sfera de aplicare a prevederilor legale cuprinse în art. 281 C. proc. civ.
Potrivit art. 281
alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea
și susținerile părților sau cele de calcul precum și orice alte erori materiale
din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
După cum se poate
observa, în cauză, recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțată într-o țară
străină a vizat și recunoașterea Acordului de partajare și împărțire a
bunurilor imobile dobândite de foștii soți P. pe teritoriile României și SUA,
document încheiat și certificat de către Notarul Public "V.K." la
data de 5 aprilie 2007 și care poartă Apostila, conform Convenției de la Haga.
Astfel, potrivit
acestei înțelegeri ("agreement"), instanța de apel a luat act de
acordul de partaj intervenit între soții P.V. și P.I., pronunțându-se o hotărâre
de expedient, prin care s-au menționat expres și întocmai datele de
identificare ale imobilului respectiv CF x, pentru imobilul situat în
Timișoara, pentru terenul de 716 mp, conform "Acordului de partajare și
împărțire a bunurilor" încheiat și certificat de Notarul Public
"P.V." la data de 5 aprilie 2007, apostilat conform Convenției de la
Haga, referitoare la bunurile imobile situate în România, Timișoara,
identificate în CF Timișoara, nr. x și CF Timișoara, nr. top y, precum și în CF
Timișoara nr. top. z, precum și confirmarea primirii de către pârâta P.I.
(actuală T.) a sumei de 7,500 dolari SUA.
Așa încât, în mod
corect și în concordanță cu actele depuse la dosar instanța de apel a constatat
că nu este proba despre o eroare materială, atâta timp cât menționata suprafață
de teren a fost trecută conform CF-ului depus de recurent la cererea instanței.
În ceea ce privește Acordul de partajare revizuit de
notarul public din Statele Unite ale Americii la data de 10 decembrie 2012, în
mod corect s-a apreciat că acesta este un act judiciar nou, diferit de Acordul
de partaj din data 5 aprilie 2007, ceea ce impune o nouă cerere formulată în
fața instanțelor de judecată române, în procedura exequaturului.
Prin urmare, noile
date de identificare ale imobilului din str. M., potrivit accepțiunii
petentului P.V., respectiv CF x, nr. x, chiar dacă sunt vizate și menționate de
Acordul de partajare revizuit de notarul public din Statele Unite ale Americii
la data de 10 decembrie 2012, pentru a produce efecte pe teritoriul României
trebuie ca Acordul de partajare revizuit să fie recunoscut prin hotărâre
judecătorească în condițiile Legii nr. 105/1992 sau ale Legii nr. 134/2010,
republicată, cu modificările la zi.
Așa fiind, Înalta
Curte apreciază că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 281 C.
proc. civ., în raport de înscrisurile depuse, în sensul că nu sunt îndeplinite
cerințele textului de lege menționat, având în vedere că identificarea
numărului cadastral corespunzător acestui imobil s-a realizat în raport de
limitele dreptului de proprietate, astfel cum au fost determinate prin actele
de proprietate și evidențele cadastrale.
În consecință,
recursul este nefondat, deoarece motivul de recurs nu este incident în cauză,
motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,
recursul urmează a fi respins.
Așa fiind:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de recurentul P.V. împotriva Încheierii nr. 817
din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet
specializat în cauze de minori și familie, în Dosarul nr. 8018/30/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 11 octombrie 2013.
Procesat de GGC - CL