ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2013

HOTĂRÂRE
11.10.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului de față de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, la 9 aprilie 2013, petentul P.V. a solicitat ca, în

baza art. 281 C. proc. civ. să se dispună îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 817 din 21 aprilie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 6016/30/2009, în sensul că,

atunci când s-a luat act de tranzacția de partaj a părților/Acordul de

partajare a bunurilor, s-ar fi menționat greșit CF x, pentru imobilul din

Timișoara, când în realitate respectivul imobil se află evidențiat în CF y.

Prin Încheierea nr.

817 din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

complet specializat în cauze de minori și familie, în Dosarul nr. 6016/30/2009

a fost respinsă cererea petentului.

Pentru a pronunța

această încheiere, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet

specializat în cauze de minori și familie a apreciat că cererea petentului nu

intră sub incidența textului de lege evocat, întrucât prin Decizia civilă nr.

817 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr.

6016/30/2009 s-a luat act de acordul de partaj intervenit între soții P.V. și

P.I., pronunțându-se o hotărâre de expedient, care a reprodus cu fidelitate

datele de identificare ale imobilului, așa cum au fost ele indicate de către

părți, respectiv CF x, pentru imobilul din Timișoara, pentru terenul de 718 mp.

S-a apreciat că

Acordul de partajare revizuit de notarul public din SUA la 10 decembrie 2012

este un act judiciar nou, diferit de Acordul de partaj din data 5 aprilie 2007,

atât din perspectiva Legii nr. 105/1992, cât și a Noului C. civ., care

înglobează la această dată normele de drept internațional privat privind

recunoașterea și executarea unei hotărâri judecători ori a unui act judiciar

care provine dintr-un stat nemembru al UE. În atari condiții, "instanța a

considerat că, petentul are obligația să se adreseze din nou instanței române,

pentru procedura de exequatur.

S-a constatat că

noile date de identificare ale imobilului din str. M., potrivit accepțiunii

petentului P.V., respectiv CF x, chiar dacă sunt vizate și menționate de

Acordul de partajare revizuit de notarul public din Statele Unite ale Americii

la 10 decembrie 2012. deoarece, în evidențele de carte funciară depuse de

petent, prin avocat la data de 29 aprilie 2013, nu corespund.

Astfel extrasele CF

prezentate Curții se referă la imobilele evidențiate în CF vechi x nou y

Timișoara și, respectiv, CF vechi x1, nou y1 Timișoara și nu CF x2, ceea ce a

condus la concluzia că petentul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că

acesta, împreuna cu fosta soție, ar deține drepturi tabulare asupra imobilului

evidențiat în CF x.

Față de aceste

considerente Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet specializat în

cauze de minori și familie, a respins cererea petentului.

Împotriva acestei

încheieri, petentul a declarat recurs, prin care solicită reexaminarea cererii

de îndreptare a erorii materiale strecurată în Decizia civilă nr. 817 din 21

aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar 6016/30/2009,

având în vedere Acordul de partajare - document revizuit din cauza unei greșeli

de tipărire - în sensul că respectivul imobil se identifică în CF x Timișoara,

cum în mod corect s-a efectuat de către Biroul Notarului Public V.V. din Statul

Pennsylvania, SUA.

De asemenea,

recurentul mai arată că la 13 august 2012 a formulat o cerere de revizuire la

Curtea de Apel Timișoara (Dosar nr. 1033/59/2012), prin care a solicitat

modificarea, în parte, a Sentinței civile nr. 2510 din 8 decembrie 2009,

pronunțată de Tribunalul Timiș, precum și a Deciziei civile nr. 817 din 21

aprilie 2011, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.

6016/30/2009, dar cererea de revizuire a fost respinsa, cu motivarea că în

speță nu este vorba de un act nou, în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., ci de un act care atestă comiterea unei greșeli materiale, a cărei

procedură de îndreptare este prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Mai susține

recurentul că la 30 ianuarie 2013, în baza Actului de partaj revizuit, s-a

adresat Tribunalului Timiș cu o nouă cerere de exequatur, dar și această

procedură i-a fost respinsă la 3 aprilie 2013. În Dosarul nr. 1847/30/2013

sentință necomunicată, astfel că nu cunoaște motivele respingerii acestei

cereri.

Deși prin încheierea

din 8 mai 2013, dată în camera de consiliu, i s-a sugerat să inițieze o nouă

cerere în procedura exequaturului, demers judiciar întreprins, totuși nu a

găsit nicio rezolvare.

În consecință,

recurentul solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, să se

dispună îndreptarea erorii materiale, întrucât în caz contrar va fi în

imposibilitate de valorificare a drepturilor patrimoniale dobândite ca urmare a

recunoașterii Actului de partaj revizuit de autoritățile Statului Pennsylvania.

Analizând actele și

lucrările dosarului în funcție de susținerile recurentului și încadrate de

către Înalta Curte în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reține,

următoarele:

Prealabil motivării

recursului, trebuie precizat că nu este vorba de o reexaminare (- cum eronat

susține recurentul în cererea de recurs -) a cererii de îndreptare a erorii

materiale invocate, ci de un recurs împotriva unei încheieri date în camera de

consiliu, în temeiul art. 281 C. proc. civ.

Potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Doctrina a statuat că

hotărârea este lipsită de temei legal atunci când, din modul în care aceasta a

fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată,

ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea

legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă

că instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor

legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această

perspectivă, precum și din criticile încheierii recurate, Înalta Curte reține

că instanța de control judiciar, atunci când a analizat aplicarea dispozițiilor

legale referitoare la instituția îndreptării erorii materiale, a avut în vedere

sfera de aplicare a prevederilor legale cuprinse în art. 281 C. proc. civ.

Potrivit art. 281

alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea

și susținerile părților sau cele de calcul precum și orice alte erori materiale

din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

După cum se poate

observa, în cauză, recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțată într-o țară

străină a vizat și recunoașterea Acordului de partajare și împărțire a

bunurilor imobile dobândite de foștii soți P. pe teritoriile României și SUA,

document încheiat și certificat de către Notarul Public "V.K." la

data de 5 aprilie 2007 și care poartă Apostila, conform Convenției de la Haga.

Astfel, potrivit

acestei înțelegeri ("agreement"), instanța de apel a luat act de

acordul de partaj intervenit între soții P.V. și P.I., pronunțându-se o hotărâre

de expedient, prin care s-au menționat expres și întocmai datele de

identificare ale imobilului respectiv CF x, pentru imobilul situat în

Timișoara, pentru terenul de 716 mp, conform "Acordului de partajare și

împărțire a bunurilor" încheiat și certificat de Notarul Public

"P.V." la data de 5 aprilie 2007, apostilat conform Convenției de la

Haga, referitoare la bunurile imobile situate în România, Timișoara,

identificate în CF Timișoara, nr. x și CF Timișoara, nr. top y, precum și în CF

Timișoara nr. top. z, precum și confirmarea primirii de către pârâta P.I.

(actuală T.) a sumei de 7,500 dolari SUA.

Așa încât, în mod

corect și în concordanță cu actele depuse la dosar instanța de apel a constatat

că nu este proba despre o eroare materială, atâta timp cât menționata suprafață

de teren a fost trecută conform CF-ului depus de recurent la cererea instanței.

În ceea ce privește Acordul de partajare revizuit de

notarul public din Statele Unite ale Americii la data de 10 decembrie 2012, în

mod corect s-a apreciat că acesta este un act judiciar nou, diferit de Acordul

de partaj din data 5 aprilie 2007, ceea ce impune o nouă cerere formulată în

fața instanțelor de judecată române, în procedura exequaturului.

Prin urmare, noile

date de identificare ale imobilului din str. M., potrivit accepțiunii

petentului P.V., respectiv CF x, nr. x, chiar dacă sunt vizate și menționate de

Acordul de partajare revizuit de notarul public din Statele Unite ale Americii

la data de 10 decembrie 2012, pentru a produce efecte pe teritoriul României

trebuie ca Acordul de partajare revizuit să fie recunoscut prin hotărâre

judecătorească în condițiile Legii nr. 105/1992 sau ale Legii nr. 134/2010,

republicată, cu modificările la zi.

Așa fiind, Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 281 C.

proc. civ., în raport de înscrisurile depuse, în sensul că nu sunt îndeplinite

cerințele textului de lege menționat, având în vedere că identificarea

numărului cadastral corespunzător acestui imobil s-a realizat în raport de

limitele dreptului de proprietate, astfel cum au fost determinate prin actele

de proprietate și evidențele cadastrale.

În consecință,

recursul este nefondat, deoarece motivul de recurs nu este incident în cauză,

motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins.

Așa fiind:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de recurentul P.V. împotriva Încheierii nr. 817

din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, complet

specializat în cauze de minori și familie, în Dosarul nr. 8018/30/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 11 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 447/2013
ă și nici dacă terenul a fost preluat abuziv, când și în ce temei juridic a avut loc această preluare. Cu toate că nu au fost depuse actele doveditoare ale proprietății, prima instanță a dispus restituirea în natură a unui teren de 2 ha și
ÎCCJ 2017-02-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 223/2017
cu minori și de familie. A declinat competența de soluționare a cererii de lămurire a dispozitivului Sentinței nr. 1396 din data de 27 iunie 2012, Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Instanța a reținut că dispozitivul celor două h
ÎCCJ 2016-09-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1566/2016
pârâtul-reclamant să lase reclamanților-pârâți, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul teren în suprafață de 221,42 m.p. situat în București, str. x, nr. 16, sector 1, identificat în raportul de expertiză întocmit de expert I
ÎCCJ 2013-11-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5103/2013
un expert evaluator, reclamanta refuzând să administreze o nouă probă cu expertiza tehnică, pentru evaluarea terenului, obiect al dispoziției atacate. Prin decizia civilă nr. 7840 din 03 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2503/2014
solicitat să se ia act de faptul că înțeleg să-și însușească acțiunea inițială și, în completarea cererii introductive, au solicitat instanței ca, în subsidiar, în situația în care se va considera că adresa de răspuns emisă de către pârâtă
Sursă