ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3748/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3748/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

penale de față constată:

Prin Sentința penală nr. 30 din 16 februarie

2011 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, a fost respinsă cererea

părților civile privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin

rechizitoriu din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de

art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175

lit. i) C. pen., și:

În baza art. 183 C.

pen. s-a dispus condamnarea inculpatului S.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C.

pen. a fost scăzută din pedeapsa durata reținerii de 24 ore din 7 octombrie

2009.

S-a luat act că

partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar părțile

civile C.A. și V.M. au renunțat la cererile de despăgubiri civile.

A fost obligat

inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Dr. B.A."

București la plata sumei de 4.756 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a toiagului folosit la

săvârșirea infracțiunii, depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului

Călărași.

A fost obligat

inculpatul la 800 RON, cheltuieli judiciare statului.

Hotărârea în cauză a

fost pronunțată de instanța Tribunalului Călărași ca instanță de rejudecare,

învestită în acest sens prin Decizia nr. 237/A din 11 octombrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Inițial, procesul

penal privind pe inculpatul S.M. a fost soluționat în primă instanță prin

Sentința penală nr. 35 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Călărași.

În apelul declarat de

părțile civile C.A., C.V. și V.M. a fost pronunțată Decizia penală nr. 141/A

din 17 iunie 2010 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, constatându-se că judecătorul care

a intrat în compunerea completului era incompatibil să participe la judecarea

cauzei în fond, judecătorul procesului fiind și cel care dispusese arestarea

preventivă a inculpatului S.M..

În rejudecare,

Tribunalul Călărași a pronunțat Sentința penală nr. 72 din 10 septembrie 2010,

sentință atacată cu apel de inculpat și părțile civile C.A. și V.M..

Prin Decizia penală

nr. 237/A din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București au fost

admise apelurile declarate în cauză, desființată sentința atacată și retrimisă

cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru readministrarea probelor

cauzei și audierea nemijlocită a inculpatului, acte procedurale ce nu au fost

refăcute de instanța de rejudecare, subsecvent primului ciclu procesual și după

ce se constatase nulitatea tuturor actelor procedurale efectuate de un

judecător incompatibil.

În rejudecare, a fost

pronunțată Sentința penală nr. 30 din 16 februarie 2011 a Tribunalului

Călărași, secția penală, ce formează obiectul examinării de față.

Ca situație de fapt,

instanța de rejudecare a reținut următoarele:

La data de 27

septembrie 2009, în jurul orelor 13,00, inculpatul S.M. și victima C.G. s-au

întâlnit pe islazul comunei Chironogi, județ Călărași - ambii fiind crescători

de animale, și împreună au hotărât să se deplaseze cu căruța victimei spre

localitate, pentru a consuma băuturi alcoolice.

După ce au ajuns în

comună, cei doi au mers la barul SC RS SRL Chironogi, unde au consumat băuturi

alcoolice și în compania martorilor L.M. și C.G. până în jurul orei 17,00, când

inculpatul S.M. s-a hotărât să plece acasă.

Inculpatul a ieșit

din bar și s-a îndreptat spre căruța victimei pentru a-și recupera bunurile

lăsate acolo, respectiv geaca și bățul de cioban.

Victima a rămas în

continuare în bar în compania martorului L.M., persoană care văzându-l pe

inculpat la căruță și neștiind ce intenție avea, i-a spus victimei că

inculpatul îi ia căruța.

Ca urmare, victima a

mers după inculpat, între cei doi având loc o altercație, inculpatul aplicând

victimei o lovitură puternică cu pumnul în zona feței, în urma căreia victima

s-a dezechilibrat și a căzut la pământ.

Lovitura aplicată

victimei a produs fractura piramidei nazale, dezechilibrarea și un

politraumatism cranio-cerebral grav cauzat prin căderea victimei cu capul pe

pietrișul din fața barului SC RS SRL Chironogi.

Victima a intrat în

stare de comă și, deși a fost internată și supusă unei intervenții

chirurgicale, aceasta nu a putut fi salvată, decedând la 6 zile după incident.

Prin raportul

medico-legal nr. x/2009 întocmit de I.N.M.L Mina Minovici, s-a stabilit că

moartea victimei a fost violentă, consecință a traumatismului cranio-cerebral,

cu fractură orizontală de boltă craniană pe partea stângă, hemoragie și

dilacerare cerebrală pe partea dreaptă, ce a indus starea de comă, traumatism

cranio-cerebral pe fondul căruia, post-operator, s-a produs decesul prin stop

cardiac.

Același act medical a

concluzionat că respectiva leziune traumatică a fost produsă prin lovire de

corp dur, între leziunile constatate și deces existând legătură de cauzalitate

directă și necondiționată.

În raport de starea

de fapt expusă, prima instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor art.

183 C. pen., rezultând că inculpatul a acționat cu intenție în ceea ce privește

agresarea victimei și din culpă în ceea ce privește rezultatul mai grav produs,

respectiv, moartea victimei.

Pe baza poziției

subiective a inculpatului, caracterizată de culpă în ceea ce privește moartea

victimei, a fost respinsă cererea părților civile privind schimbarea de

încadrare juridică dată faptei prin rechizitoriu în sensul reținerii

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

De asemenea, pe baza

constatărilor și concluziilor actelor medicale întocmite în cauză, s-a stabilit

că, în speță, nu a fost vorba de aplicarea mai multor lovituri victimei de

către inculpat, singura leziune produsă prin lovire activă fiind cea care a

produs fractura de piramidă nazală și, în succesiune, dezechilibrarea și

căderea victimei.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gravitatea faptei și

circumstanțele reale ale săvârșirii acesteia - într-un loc public, pe fondul

consumului de alcool, posibil ca ripostă la atitudinea părții vătămate, precum

și circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale.

A fost respinsă

cererea apărării privind reținerea de circumstanțe atenuante judiciare,

considerându-se că buna conduită avută de inculpat înainte de săvârșirea faptei

nu justifica prin ea însăși coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege.

Sub aspectul laturii

civile, s-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă în

cauză, iar părțile civile C.A. și V.M. au renunțat în proces la cererea de

despăgubiri civile.

Hotărârea pronunțată

în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul S.M. și părțile civile C.A.

și V.M..

În apelul

inculpatului a fost invocată nelegalitatea măsurii confiscării dispusă de prima

instanță cu privire la toiagul indisponibilizat în timpul urmăririi penale,

susținându-se că respectivul obiect nu a servit la comiterea infracțiunii,

pentru a fi incidente prevederile art. 118 lit. b) C. pen.

De asemenea, a fost

criticat și refuzul primei instanțe de a proceda la administrarea probei

testimoniale prin audierea nemijlocită a martorului din lucrări T.A., cu

consecința încălcării dreptului la apărare și a unui proces echitabil.

Tot astfel, a fost

criticată și dispoziția de respingere a cererii privind efectuarea unei noi

expertize medico-legale, expertiză absolut necesară pentru stabilirea

mecanismului de producere a leziunilor cu efect tanato-generator și în raport

de care părțile civile solicitaseră schimbarea de încadrare juridică în

infracțiunea de omor.

Deopotrivă, a fost

criticată și greșita individualizare judiciară a pedepsei, în cuantum și ca

modalitate de executare, susținându-se că sancțiunea aplicată inculpatului este

disproporționată în raport de circumstanțele personale și împrejurările de

săvârșire a faptei.

Prin apelul declarat

de părțile civile C.A. și V.M. a fost criticată greșita încadrare juridică dată

faptei reținute în sarcina inculpatului, susținându-se că acesta acționase cu

intenție indirectă în ceea ce privește moartea victimei, iar în raport de

încadrarea juridică corespunzătoare, s-a solicitat și majorarea pedepsei.

Criticile formulate au fost susținute cu argumente de fapt și de lege.

Prin Decizia penală

nr. 190/A din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a

fost admis apelul inculpatului S.M. numai în ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei, desființată în parte sentința atacată iar în rejudecare:

În baza art. 183 C.

pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. a fost condamnat inculpatul

S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri

cauzatoare de moarte.

S-a făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii pe un termen de încercare de 6 ani, cu impunerea obligațiilor

prevăzute de art. 86

1

alin. (3) C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., a căror

nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării.

S-a

tăcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce privește executarea

pedepsei accesorii.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

Au fost respinse, ca

nefondate, apelurile declarate de părțile civile C.A. și V.M. împotriva

aceleiași sentințe.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că situația de fapt stabilită de prima

instanță este conformă probatoriului administrat - cu referire la concluziile

actelor medico-legale, procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție și

planșele foto, declarațiile inculpatului și ale martorilor audiați, cu

mențiunea că nu fusese identificat niciun martor ocular, rezultând că

inculpatul săvârșise fapta reținută în sarcina sa și că aceasta realizează

conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care a fost condamnat.

În esență, instanța

de apel a constatat că activitatea desfășurată de inculpat a constat în aceea

că, la data de 27 septembrie 2009, i-a aplicat victimei C.G. o lovitură în zona

feței care a produs fractura piramidei nazale, impactul determinând

dezechilibrarea victimei care în cădere s-a lovit cu capul de trotuar, suferind

o fractură craniană cu dilacerare cerebrală, ce a provocat ulterior decesul. La

aplicarea loviturii, inculpatul s-a folosit de toiagul ciobănesc pe care îl

avea asupra sa.

În considerentele

deciziei pronunțate în apel au fost examinate criticile părților civile și ale

inculpatului invocate în susținerea cererilor privind greșita încadrare

juridică a faptei și, respectiv, greșita reținere a stării de fapt și indicate

motivele pentru care nu au fost primite solicitările formulate și menținută,

sub aceste aspecte, hotărârea instanței de fond.

În analiza efectuată,

instanța de apel a arătat că lovirea victimei cu un băț în zona feței, a

toracelui și a membrului stâng nu implică intenția de a ucide, iar modalitatea

și mijloacele folosite de inculpat la săvârșirea agresiunii nu determină în mod

obișnuit decesul persoanei.

Pe de altă parte, s-a

reținut că din raportul medico-legal de necropsie rezulta neechivoc că

leziunile traumatice care au constituit cauza directă a morții s-au produs prin

lovire de corp dur.

Prin urmare, instanța

de apel a constatat că decesul victimei a fost cauzat de traumatismul

cranio-cerebral produs în urma căderii victimei pe trotuar, subsecvent

loviturii aplicate acesteia de către inculpat. Producerea acestui rezultat -

moartea victimei, nu a fost urmărit și nici acceptat de inculpat, ceea ce

acesta a intenționat fiind numai lovirea victimei.

Sub aspectul

inexistenței intenției inculpatului de a ucide au fost menționate și

constatările făcute în cuprinsul raportului medico-legal, conform cărora,

urmele de lovituri existente pe corpul victimei erau inapte să producă sau să

contribuie la decesul persoanei.

De asemenea, a fost

avută în vedere și declarația martorului T.A. care a fost audiat nemijlocit în

apel.

Conform declarației

martorului, inculpatul aplicase victimei o lovitură cu bățul în zona capului,

aspect pe care l-a aflat de la copiii care se aflau pe stradă.

În consecință,

instanța de apel a constatat că fapta săvârșită de inculpat a fost

corespunzător caracterizată juridic ca infracțiune de lovituri cauzatoare de

moarte, neexistând elemente care să susțină pretinsa intenție de omor invocată

de părțile civile.

Instanța de apel a

constatat că starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost bine stabilite în

cauză, neexistând temeiuri care să justifice efectuarea unei noi expertize

medico-legale. Raportul medico-legal de necropsie efectuat în cursul urmăririi

penale conținea elemente necesare și suficiente pentru stabilirea corectă a

situației de fapt, însăși declarația inculpatului cu privire la modalitatea de

desfășurare a evenimentelor din cursul incidentului confirmând întrutotul actul

medico-legal, ale cărui concluzii au fost clar și precis formulate sub aspectul

leziunilor traumatice și a cauzei care determinase producerea decesului.

De asemenea, s-a

constatat că obiectul folosit de inculpat la comiterea agresiunii și

intensitatea loviturii aplicate erau de natură să producă victimei fractura

piramidei nazale, consecutiv acestei lovituri având loc dezechilibrarea și

producerea în cădere a traumatismului cranio-cerebral care a condus la decesul

victimei.

În ceea ce privește

omisiunea primei instanțe de a proceda la audierea nemijlocită a martorului din

lucrări T.A., aceasta a fost complinită la judecata în apel.

În schimb, instanța

de apel a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanță era prea severă în

raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și persoana inculpatului.

Ca temeiuri de

aplicare a unui regim sancționator mai blând au fost menționate lipsa

antecedentelor penale și împrejurările concrete în care a avut loc incidentul

dintre părți.

S-a reținut astfel că

activitatea infracțională a fost declanșată pe fondul consumului de alcool și

de o anumită doză de agresivitate din partea victimei. Modificarea conduitei

inculpatului a fost generată practic de atitudinea necorespunzătoare a victimei

care s-a manifestat violent față de inculpat și i-a adresat cuvinte jignitoare.

Ca urmare, s-a

apreciat că deși conduita victimei nu a fost provocatorie în sensul art. 73

lit. b) C. pen., ea a constituit totuși cauza generatoare a întregului

conflict.

Toate aceste elemente

referitoare la persoana inculpatului, vârsta și comportamentul corespunzător

avut în general în societate, dar și faptul că decizia infracțională a fost

luată instantaneu, fără o minimă pregătire anterioară, precum și atitudinea

avută după comiterea faptei în raporturile cu victima și cu organele judiciare,

au fost calificate în apel ca având valoarea unor circumstanțe atenuante în

sensul art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința stabilirii pedepsei sub

minimul special prevăzut de lege.

Aceleași considerente

au determinat concluzia că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără

executarea efectivă a pedepsei, în condițiile art. 86

1

C. pen.

Ca urmare, numai în

aceste limite a fost admis apelul inculpatului și desființată hotărârea primei

instanțe.

A fost respins apelul

declarat de părțile civile formulat sub aspectul greșitei încadrări juridice a

faptei reținute în sarcina inculpatului și, corelativ considerentelor mai sus

expuse, și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.

Și împotriva acestei

decizii și, în esență, pentru aceleași motive, în termen legal, au declarat

recurs părțile vătămate C.A., C.V. și V.M., invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În

cadrul criticii referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei reținute

în sarcina inculpatului, părțile vătămate au invocat greșita interpretare a

probelor cauzei, susținându-se că din conținutul raportului medico-legal de

necropsie rezultă că traumatismul cranio-cerebral care a determinat decesul

victimei s-a produs prin lovire cu și de corp dur, ceea ce confirmă existența

mai multor lovituri active aplicate victimei de către inculpat.

În același sens, s-a

menționat că din interpretarea coroborată a tuturor declarațiilor date de

inculpat în cursul procesului penal rezultă că inculpatul exercitase mai multe

violențe asupra victimei infracțiunii, aplicând acesteia cel puțin două

lovituri cu toiagul peste cap, lovituri care au provocat traumatismul

cranio-cerebral.

Prin urmare, s-a

solicitat să se constate că traumatismul cranio-cerebral nu a fost cauzat prin

căderea victimei, ci prin loviturile aplicate în mod direct de către inculpat

cu toiagul pe care îl avea asupra sa.

Prin urmare, s-a

arătat că inculpatul prevăzuse și acceptase rezultatul mai grav, intenția

specifică infracțiunii de omor fiind demonstrată de instrumentul folosit la

comiterea agresiunii și zona vitală în care au fost aplicate loviturile

periculoase pentru viață.

Referitor la critica

circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., părțile vătămate au susținut că fapta reținută în sarcina

inculpatului este de o gravitate deosebită, în primul rând prin urmarea

produsă, precum și prin totala indiferență manifestată ulterior față de victimă

și atitudinea nesinceră din proces.

S-a arătat că toate

aceste elemente justifică aplicarea unei pedepse între limitele prevăzute de

lege pentru infracțiunea săvârșită și cu executare în regim de detenție,

instanța de apel manifestând clemență exagerată raportat la consecințele

ireversibile produse asupra vieții victimei.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate, în limita

considerentelor ce urmează:

Solicitând schimbarea

de încadrare juridică din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 174 - 175 lit. i) C. pen., recurentele părți vătămate invocă grava eroare

săvârșită de instanțe în evaluarea probatoriului și stabilirea stării de fapt.

Se susține în esență

că instanțele de judecată nu au analizat corespunzător poziția subiectivă a

inculpatului în săvârșirea agresiunii, considerându-se eronat că inculpatul nu

a intenționat uciderea victimei deși instrumentul folosit, numărul și

intensitatea loviturilor și, mai ales, zona în care au fost aplicate,

demonstrează că inculpatul a prevăzut și acceptat producerea rezultatului

periculos pentru viață.

Susținerile formulate

nu sunt întemeiate.

Pentru a se reține

existența infracțiunii de omor nu este suficient ca obiectul cu care s-a cauzat

leziunea să fie apt pentru a ucide și ca victima să fi încetat din viață; este

deopotrivă necesar să se stabilească, în contextul tuturor împrejurărilor

cauzei, că inculpatul și-a reprezentat posibilitatea morții victimei și că el a

urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

În speță însă

circumstanțele concrete în care s-a desfășurat agresiunea demonstrează că

inculpatul a executat o activitate intenționată de lovire prin care a urmărit

cel mult producerea unei vătămări corporale, iar în ceea ce privește rezultatul

morții victimei, acesta a lipsit din câmpul reprezentării inculpatului, deși

acesta avea posibilitatea și trebuia să îl prevadă.

Așa cum bine a

subliniat și instanța de prim control judiciar, lovirea victimei cu un toiag în

zona feței, a toracelui și a membrului stâng nu determină în mod obișnuit

decesul persoanei.

Din raportul

medico-legal de necropsie rezultă că moartea victimei a fost consecința

traumatismului cranio-cerebral, cu fractură orizontală de boltă craniană,

hemoragie și dilacerare cerebrală, leziuni traumatice ce nu s-au produs prin

lovire activă - cum fără temei se susține prin motivul de casare invocat de

părțile vătămate - ci prin lovire de corp dur, ceea ce confirmă că traumatismul

cranio-cerebral a fost cauzat prin căderea victimei, subsecvent loviturii

aplicate în zona feței și care i-a produs acesteia fractura piramidei nazale.

Ca urmare, Înalta

Curte constată că nu se poate reține că inculpatul a comis fapta cu intenția de

a ucide.

Între părți nu

existau relații de dușmănie, agresiunea fiind săvârșită în cadrul unui conflict

spontan, inculpatul acționând sub impulsul reacției generate de conduita

violentă a victimei și în condiții de timp ce au exclus reprezentarea posibilității

morții victimei.

Față de întreaga

desfășurare a evenimentelor și de constatările medicului legist, concluziile

raportului de necropsie având o valoarea probatorie deosebită în economia

cazului, în condițiile în care nu a fost posibilă identificarea niciunui martor

ocular, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele de judecată au ajuns

la concluzia vinovăției inculpatului pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare

de moarte.

Faptul că la

examinarea medicală a cadavrului victimei au fost descoperite și alte leziuni

traumatice externe nu modifică cu nimic concluzia exprimată, având în vedere că

respectivele leziuni nu au contribuit la decesul persoanei, conform raportului

medico-legal de necropsie întocmit în cauză.

În raport de cele

arătate, va fi înlăturată critica părților vătămate referitoare la greșita

încadrare juridică dată faptei săvârșite în cauză, constatându-se, totodată, că

nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen., rezultând că în fața instanței de apel părțile vătămate nu au

solicitat efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se putea invoca

astfel pretinsa omisiune a instanței de a se pronunța cu privire la necesitatea

administrării probei.

Cererea de efectuare

a unei expertize medico-legale a fost formulată în apel de către inculpat,

cerere analizată de instanță și respinsă motivat.

În schimb, Înalta

Curte constată că în operațiunea de individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului, instanța de apel nu a acordat semnificația cuvenită gravității

faptei săvârșite, apreciind că reeducarea inculpatului poate fi obținută și

prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 86

1

C. pen.

Înalta

Curte constată însă că deși corect stabilită în cuantum pedeapsa aplicată

inculpatului - împrejurările reținute în favoare atrăgând valabil incidența

prevederilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la importanța relațiilor

sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și consecințele

ireversibile produse asupra vieții victimei, se impune ca executarea pedepsei

să se facă în regim penitenciar, modalitate de executare ce se învederează a

asigura atât prevenția specială, cât și prevenirea generală, conform art. 52 C.

pen.

Ca urmare, numai sub

acest aspect, admițând recursurile declarate de părțile vătămate, conform art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi casată decizia instanței

de apel, iar în rejudecare, va fi înlăturată dispoziția de suspendare sub

supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului

S.M., urmând ca respectiva pedeapsă să se execute în regim penitenciar.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale deciziei.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de părțile vătămate C.A., C.V. și V.M. împotriva Deciziei penale nr.

190/A din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, numai

în ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei

aplicate inculpatului S.M. și, rejudecând:

Înlătură dispoziția

de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare

aplicată inculpatului S.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C.

pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Suma de 50 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul

inculpat S.M. până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 octombrie 2011.

Procesat de GGC - CL