ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3748/2011

Asupra recursurilor penale de față constată: Prin Sentința penală nr. 30 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, a fost respinsă cererea părților civile privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., și: În baza art. 183 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului S.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 C. pen.

a fost scăzută din pedeapsa durata reținerii de 24 ore din 7 octombrie 2009. S-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar părțile civile C.A. și V.M. au renunțat la cererile de despăgubiri civile. A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Dr. B.A." București la plata sumei de 4.756 RON, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a toiagului folosit la săvârșirea infracțiunii, depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Călărași. A fost obligat inculpatul la 800 RON, cheltuieli judiciare statului. Hotărârea în cauză a fost pronunțată de instanța Tribunalului Călărași ca instanță de rejudecare, învestită în acest sens prin Decizia nr. 237/A din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Inițial, procesul penal privind pe inculpatul S.M. a fost soluționat în primă instanță prin Sentința penală nr. 35 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Călărași. În apelul declarat de părțile civile C.A., C.V. și V.M. a fost pronunțată Decizia penală nr. 141/A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, constatându-se că judecătorul care a intrat în compunerea completului era incompatibil să participe la judecarea cauzei în fond, judecătorul procesului fiind și cel care dispusese arestarea preventivă a inculpatului S.M.. În rejudecare, Tribunalul Călărași a pronunțat Sentința penală nr. 72 din 10 septembrie 2010, sentință atacată cu apel de inculpat și părțile civile C.A.

și V.M.. Prin Decizia penală nr. 237/A din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București au fost admise apelurile declarate în cauză, desființată sentința atacată și retrimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru readministrarea probelor cauzei și audierea nemijlocită a inculpatului, acte procedurale ce nu au fost refăcute de instanța de rejudecare, subsecvent primului ciclu procesual și după ce se constatase nulitatea tuturor actelor procedurale efectuate de un judecător incompatibil. În rejudecare, a fost pronunțată Sentința penală nr. 30 din 16 februarie 2011 a Tribunalului Călărași, secția penală, ce formează obiectul examinării de față. Ca situație de fapt, instanța de rejudecare a reținut următoarele: La data de 27 septembrie 2009, în jurul orelor 13,00, inculpatul S.M.

și victima C.G. s-au întâlnit pe islazul comunei Chironogi, județ Călărași - ambii fiind crescători de animale, și împreună au hotărât să se deplaseze cu căruța victimei spre localitate, pentru a consuma băuturi alcoolice. După ce au ajuns în comună, cei doi au mers la barul SC RS SRL Chironogi, unde au consumat băuturi alcoolice și în compania martorilor L.M. și C.G. până în jurul orei 17,00, când inculpatul S.M. s-a hotărât să plece acasă. Inculpatul a ieșit din bar și s-a îndreptat spre căruța victimei pentru a-și recupera bunurile lăsate acolo, respectiv geaca și bățul de cioban. Victima a rămas în continuare în bar în compania martorului L.M., persoană care văzându-l pe inculpat la căruță și neștiind ce intenție avea, i-a spus victimei că inculpatul îi ia căruța.

Ca urmare, victima a mers după inculpat, între cei doi având loc o altercație, inculpatul aplicând victimei o lovitură puternică cu pumnul în zona feței, în urma căreia victima s-a dezechilibrat și a căzut la pământ. Lovitura aplicată victimei a produs fractura piramidei nazale, dezechilibrarea și un politraumatism cranio-cerebral grav cauzat prin căderea victimei cu capul pe pietrișul din fața barului SC RS SRL Chironogi. Victima a intrat în stare de comă și, deși a fost internată și supusă unei intervenții chirurgicale, aceasta nu a putut fi salvată, decedând la 6 zile după incident.

Prin raportul medico-legal nr. x/2009 întocmit de I.N.M.L Mina Minovici, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, consecință a traumatismului cranio-cerebral, cu fractură orizontală de boltă craniană pe partea stângă, hemoragie și dilacerare cerebrală pe partea dreaptă, ce a indus starea de comă, traumatism cranio-cerebral pe fondul căruia, post-operator, s-a produs decesul prin stop cardiac. Același act medical a concluzionat că respectiva leziune traumatică a fost produsă prin lovire de corp dur, între leziunile constatate și deces existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată. În raport de starea de fapt expusă, prima instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 183 C. pen., rezultând că inculpatul a acționat cu intenție în ceea ce privește agresarea victimei și din culpă în ceea ce privește rezultatul mai grav produs, respectiv, moartea victimei.

Pe baza poziției subiective a inculpatului, caracterizată de culpă în ceea ce privește moartea victimei, a fost respinsă cererea părților civile privind schimbarea de încadrare juridică dată faptei prin rechizitoriu în sensul reținerii infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. De asemenea, pe baza constatărilor și concluziilor actelor medicale întocmite în cauză, s-a stabilit că, în speță, nu a fost vorba de aplicarea mai multor lovituri victimei de către inculpat, singura leziune produsă prin lovire activă fiind cea care a produs fractura de piramidă nazală și, în succesiune, dezechilibrarea și căderea victimei. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gravitatea faptei și circumstanțele reale ale săvârșirii acesteia - într-un loc public, pe fondul consumului de alcool, posibil ca ripostă la atitudinea părții vătămate, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale.

A fost respinsă cererea apărării privind reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, considerându-se că buna conduită avută de inculpat înainte de săvârșirea faptei nu justifica prin ea însăși coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar părțile civile C.A. și V.M. au renunțat în proces la cererea de despăgubiri civile. Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul S.M. și părțile civile C.A. și V.M.. În apelul inculpatului a fost invocată nelegalitatea măsurii confiscării dispusă de prima instanță cu privire la toiagul indisponibilizat în timpul urmăririi penale, susținându-se că respectivul obiect nu a servit la comiterea infracțiunii, pentru a fi incidente prevederile art. 118 lit. b) C. pen.

De asemenea, a fost criticat și refuzul primei instanțe de a proceda la administrarea probei testimoniale prin audierea nemijlocită a martorului din lucrări T.A., cu consecința încălcării dreptului la apărare și a unui proces echitabil. Tot astfel, a fost criticată și dispoziția de respingere a cererii privind efectuarea unei noi expertize medico-legale, expertiză absolut necesară pentru stabilirea mecanismului de producere a leziunilor cu efect tanato-generator și în raport de care părțile civile solicitaseră schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea de omor. Deopotrivă, a fost criticată și greșita individualizare judiciară a pedepsei, în cuantum și ca modalitate de executare, susținându-se că sancțiunea aplicată inculpatului este disproporționată în raport de circumstanțele personale și împrejurările de săvârșire a faptei.

Prin apelul declarat de părțile civile C.A. și V.M. a fost criticată greșita încadrare juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului, susținându-se că acesta acționase cu intenție indirectă în ceea ce privește moartea victimei, iar în raport de încadrarea juridică corespunzătoare, s-a solicitat și majorarea pedepsei. Criticile formulate au fost susținute cu argumente de fapt și de lege. Prin Decizia penală nr. 190/A din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul inculpatului S.M. numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, desființată în parte sentința atacată iar în rejudecare: În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen.

a fost condamnat inculpatul S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 6 ani, cu impunerea obligațiilor prevăzute de art. 86 1 alin. (3) C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării. S-a tăcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce privește executarea pedepsei accesorii. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile C.A.

și V.M. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că situația de fapt stabilită de prima instanță este conformă probatoriului administrat - cu referire la concluziile actelor medico-legale, procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție și planșele foto, declarațiile inculpatului și ale martorilor audiați, cu mențiunea că nu fusese identificat niciun martor ocular, rezultând că inculpatul săvârșise fapta reținută în sarcina sa și că aceasta realizează conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care a fost condamnat. În esență, instanța de apel a constatat că activitatea desfășurată de inculpat a constat în aceea că, la data de 27 septembrie 2009, i-a aplicat victimei C.G.

o lovitură în zona feței care a produs fractura piramidei nazale, impactul determinând dezechilibrarea victimei care în cădere s-a lovit cu capul de trotuar, suferind o fractură craniană cu dilacerare cerebrală, ce a provocat ulterior decesul. La aplicarea loviturii, inculpatul s-a folosit de toiagul ciobănesc pe care îl avea asupra sa. În considerentele deciziei pronunțate în apel au fost examinate criticile părților civile și ale inculpatului invocate în susținerea cererilor privind greșita încadrare juridică a faptei și, respectiv, greșita reținere a stării de fapt și indicate motivele pentru care nu au fost primite solicitările formulate și menținută, sub aceste aspecte, hotărârea instanței de fond.

În analiza efectuată, instanța de apel a arătat că lovirea victimei cu un băț în zona feței, a toracelui și a membrului stâng nu implică intenția de a ucide, iar modalitatea și mijloacele folosite de inculpat la săvârșirea agresiunii nu determină în mod obișnuit decesul persoanei. Pe de altă parte, s-a reținut că din raportul medico-legal de necropsie rezulta neechivoc că leziunile traumatice care au constituit cauza directă a morții s-au produs prin lovire de corp dur. Prin urmare, instanța de apel a constatat că decesul victimei a fost cauzat de traumatismul cranio-cerebral produs în urma căderii victimei pe trotuar, subsecvent loviturii aplicate acesteia de către inculpat. Producerea acestui rezultat - moartea victimei, nu a fost urmărit și nici acceptat de inculpat, ceea ce acesta a intenționat fiind numai lovirea victimei.

Sub aspectul inexistenței intenției inculpatului de a ucide au fost menționate și constatările făcute în cuprinsul raportului medico-legal, conform cărora, urmele de lovituri existente pe corpul victimei erau inapte să producă sau să contribuie la decesul persoanei. De asemenea, a fost avută în vedere și declarația martorului T.A. care a fost audiat nemijlocit în apel. Conform declarației martorului, inculpatul aplicase victimei o lovitură cu bățul în zona capului, aspect pe care l-a aflat de la copiii care se aflau pe stradă. În consecință, instanța de apel a constatat că fapta săvârșită de inculpat a fost corespunzător caracterizată juridic ca infracțiune de lovituri cauzatoare de moarte, neexistând elemente care să susțină pretinsa intenție de omor invocată de părțile civile.

Instanța de apel a constatat că starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost bine stabilite în cauză, neexistând temeiuri care să justifice efectuarea unei noi expertize medico-legale. Raportul medico-legal de necropsie efectuat în cursul urmăririi penale conținea elemente necesare și suficiente pentru stabilirea corectă a situației de fapt, însăși declarația inculpatului cu privire la modalitatea de desfășurare a evenimentelor din cursul incidentului confirmând întrutotul actul medico-legal, ale cărui concluzii au fost clar și precis formulate sub aspectul leziunilor traumatice și a cauzei care determinase producerea decesului. De asemenea, s-a constatat că obiectul folosit de inculpat la comiterea agresiunii și intensitatea loviturii aplicate erau de natură să producă victimei fractura piramidei nazale, consecutiv acestei lovituri având loc dezechilibrarea și producerea în cădere a traumatismului cranio-cerebral care a condus la decesul victimei.

În ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a proceda la audierea nemijlocită a martorului din lucrări T.A., aceasta a fost complinită la judecata în apel. În schimb, instanța de apel a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanță era prea severă în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și persoana inculpatului. Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancționator mai blând au fost menționate lipsa antecedentelor penale și împrejurările concrete în care a avut loc incidentul dintre părți. S-a reținut astfel că activitatea infracțională a fost declanșată pe fondul consumului de alcool și de o anumită doză de agresivitate din partea victimei. Modificarea conduitei inculpatului a fost generată practic de atitudinea necorespunzătoare a victimei care s-a manifestat violent față de inculpat și i-a adresat cuvinte jignitoare.

Ca urmare, s-a apreciat că deși conduita victimei nu a fost provocatorie în sensul art. 73 lit. b) C. pen., ea a constituit totuși cauza generatoare a întregului conflict. Toate aceste elemente referitoare la persoana inculpatului, vârsta și comportamentul corespunzător avut în general în societate, dar și faptul că decizia infracțională a fost luată instantaneu, fără o minimă pregătire anterioară, precum și atitudinea avută după comiterea faptei în raporturile cu victima și cu organele judiciare, au fost calificate în apel ca având valoarea unor circumstanțe atenuante în sensul art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința stabilirii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Aceleași considerente au determinat concluzia că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea efectivă a pedepsei, în condițiile art. 86 1 C. pen.

Ca urmare, numai în aceste limite a fost admis apelul inculpatului și desființată hotărârea primei instanțe. A fost respins apelul declarat de părțile civile formulat sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului și, corelativ considerentelor mai sus expuse, și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei. Și împotriva acestei decizii și, în esență, pentru aceleași motive, în termen legal, au declarat recurs părțile vătămate C.A., C.V. și V.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În cadrul criticii referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului, părțile vătămate au invocat greșita interpretare a probelor cauzei, susținându-se că din conținutul raportului medico-legal de necropsie rezultă că traumatismul cranio-cerebral care a determinat decesul victimei s-a produs prin lovire cu și de corp dur, ceea ce confirmă existența mai multor lovituri active aplicate victimei de către inculpat. În același sens, s-a menționat că din interpretarea coroborată a tuturor declarațiilor date de inculpat în cursul procesului penal rezultă că inculpatul exercitase mai multe violențe asupra victimei infracțiunii, aplicând acesteia cel puțin două lovituri cu toiagul peste cap, lovituri care au provocat traumatismul cranio-cerebral.

Prin urmare, s-a solicitat să se constate că traumatismul cranio-cerebral nu a fost cauzat prin căderea victimei, ci prin loviturile aplicate în mod direct de către inculpat cu toiagul pe care îl avea asupra sa. Prin urmare, s-a arătat că inculpatul prevăzuse și acceptase rezultatul mai grav, intenția specifică infracțiunii de omor fiind demonstrată de instrumentul folosit la comiterea agresiunii și zona vitală în care au fost aplicate loviturile periculoase pentru viață. Referitor la critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., părțile vătămate au susținut că fapta reținută în sarcina inculpatului este de o gravitate deosebită, în primul rând prin urmarea produsă, precum și prin totala indiferență manifestată ulterior față de victimă și atitudinea nesinceră din proces.

S-a arătat că toate aceste elemente justifică aplicarea unei pedepse între limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită și cu executare în regim de detenție, instanța de apel manifestând clemență exagerată raportat la consecințele ireversibile produse asupra vieții victimei. Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate, în limita considerentelor ce urmează: Solicitând schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., recurentele părți vătămate invocă grava eroare săvârșită de instanțe în evaluarea probatoriului și stabilirea stării de fapt.

Se susține în esență că instanțele de judecată nu au analizat corespunzător poziția subiectivă a inculpatului în săvârșirea agresiunii, considerându-se eronat că inculpatul nu a intenționat uciderea victimei deși instrumentul folosit, numărul și intensitatea loviturilor și, mai ales, zona în care au fost aplicate, demonstrează că inculpatul a prevăzut și acceptat producerea rezultatului periculos pentru viață. Susținerile formulate nu sunt întemeiate. Pentru a se reține existența infracțiunii de omor nu este suficient ca obiectul cu care s-a cauzat leziunea să fie apt pentru a ucide și ca victima să fi încetat din viață; este deopotrivă necesar să se stabilească, în contextul tuturor împrejurărilor cauzei, că inculpatul și-a reprezentat posibilitatea morții victimei și că el a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

În speță însă circumstanțele concrete în care s-a desfășurat agresiunea demonstrează că inculpatul a executat o activitate intenționată de lovire prin care a urmărit cel mult producerea unei vătămări corporale, iar în ceea ce privește rezultatul morții victimei, acesta a lipsit din câmpul reprezentării inculpatului, deși acesta avea posibilitatea și trebuia să îl prevadă. Așa cum bine a subliniat și instanța de prim control judiciar, lovirea victimei cu un toiag în zona feței, a toracelui și a membrului stâng nu determină în mod obișnuit decesul persoanei.

Din raportul medico-legal de necropsie rezultă că moartea victimei a fost consecința traumatismului cranio-cerebral, cu fractură orizontală de boltă craniană, hemoragie și dilacerare cerebrală, leziuni traumatice ce nu s-au produs prin lovire activă - cum fără temei se susține prin motivul de casare invocat de părțile vătămate - ci prin lovire de corp dur, ceea ce confirmă că traumatismul cranio-cerebral a fost cauzat prin căderea victimei, subsecvent loviturii aplicate în zona feței și care i-a produs acesteia fractura piramidei nazale. Ca urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reține că inculpatul a comis fapta cu intenția de a ucide. Între părți nu existau relații de dușmănie, agresiunea fiind săvârșită în cadrul unui conflict spontan, inculpatul acționând sub impulsul reacției generate de conduita violentă a victimei și în condiții de timp ce au exclus reprezentarea posibilității morții victimei.

Față de întreaga desfășurare a evenimentelor și de constatările medicului legist, concluziile raportului de necropsie având o valoarea probatorie deosebită în economia cazului, în condițiile în care nu a fost posibilă identificarea niciunui martor ocular, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele de judecată au ajuns la concluzia vinovăției inculpatului pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Faptul că la examinarea medicală a cadavrului victimei au fost descoperite și alte leziuni traumatice externe nu modifică cu nimic concluzia exprimată, având în vedere că respectivele leziuni nu au contribuit la decesul persoanei, conform raportului medico-legal de necropsie întocmit în cauză.

În raport de cele arătate, va fi înlăturată critica părților vătămate referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei săvârșite în cauză, constatându-se, totodată, că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., rezultând că în fața instanței de apel părțile vătămate nu au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se putea invoca astfel pretinsa omisiune a instanței de a se pronunța cu privire la necesitatea administrării probei. Cererea de efectuare a unei expertize medico-legale a fost formulată în apel de către inculpat, cerere analizată de instanță și respinsă motivat. În schimb, Înalta Curte constată că în operațiunea de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel nu a acordat semnificația cuvenită gravității faptei săvârșite, apreciind că reeducarea inculpatului poate fi obținută și prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 86 1 C. pen.

Înalta Curte constată însă că deși corect stabilită în cuantum pedeapsa aplicată inculpatului - împrejurările reținute în favoare atrăgând valabil incidența prevederilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la importanța relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și consecințele ireversibile produse asupra vieții victimei, se impune ca executarea pedepsei să se facă în regim penitenciar, modalitate de executare ce se învederează a asigura atât prevenția specială, cât și prevenirea generală, conform art. 52 C. pen. Ca urmare, numai sub acest aspect, admițând recursurile declarate de părțile vătămate, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi casată decizia instanței de apel, iar în rejudecare, va fi înlăturată dispoziția de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului S.M., urmând ca respectiva pedeapsă să se execute în regim penitenciar.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de părțile vătămate C.A., C.V. și V.M. împotriva Deciziei penale nr. 190/A din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, numai în ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului S.M. și, rejudecând: Înlătură dispoziția de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului S.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.M. până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2011. Procesat de GGC - CL