ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2967/2012

Asupra recursurilor penale de față În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului; Prin Sentința penală nr. 53 din data de 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1133/103/2011 s-au dispus următoarele: În temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane, reținută în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M. și de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- parte vătămată B.V.F. și victimă A.O. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților Ț.I. și Ț.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M., de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. și victimă A.O. și de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001- victimă M.P.S. În temeiul art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Ț.R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U din 25 februarie 2011 emis de Tribunalul Neamț, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a luat act că părțile vătămate C.M.R., C.A.M., B.V.F. și victimele A.O. și M.P.S. nu s-au constituit părți civile în cauză. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului. Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere că, prin Rechizitoriul nr. 19 D/P din 22 martie 2011, înregistrat la această instanță sub nr. 1133/103 din 22 martie 2011 au fost trimiși în judecată inculpații Ț.R. și Ț.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații Ț.R.

și Ț.I., care nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, susținând că nu au cunoscut-o pe partea vătămată B.V.F.; că sunt cumnații părții vătămate C.M.R., iar inculpata Ț.I. este sora părții vătămate C.A.M.; că cele două părți vătămate au fost în Ungaria, la domiciliul lor, cu prilejul sărbătorilor de iarnă; că nu le-au ținut sechestrate; că au avut discuții în contradictoriu cu partea vătămată C.M.R., pornind de la o moștenire rămasă de la părinți, acesta fiind și motivul plângerilor formulate împotriva lor, inculpații au negat implicarea lor în comiterea vreunei infracțiuni de trafic de persoane.

Instanța, analizând probele administrate în cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate, ale victimelor cu identitate protejată, declarațiile martorilor, ale inculpaților, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și actele emise de autoritățile ungare a apreciat că în sarcina inculpaților nu poate fi reținută niciuna din faptele menționate în actul de sesizare. A mai reținut că partea vătămată C.M.R., cumnatul inculpaților, în declarațiile date la urmărirea penală și cercetarea judecătorească a arătat că a petrecut sărbătorile de iarnă la domiciliul inculpaților din Ungaria, împreună cu soția sa - partea vătămată C.A.M.

- și fiul lor, C.E.; că, în luna ianuarie 2011 inculpații i-au propus să meargă împreună să comită furturi, însă el a refuzat; că aceștia i-ar fi propus să plece în România să le aducă mașina unui prieten de-al lor, în schimbul contravalorii cazării oferite în Ungaria, lucru pe care partea vătămată l-a făcut; că, la întoarcerea sa din România a fost sechestrat de inculpați și bătut de aceștia, fiindu-i oprite actele; că, la intervenția organelor de poliție din Ungaria el a putut să se întoarcă în țară, însă soția sa - partea vătămată C.A.M. - a fost sechestrată în continuare de către inculpați. A fost apreciată ca relevantă și declarația părții vătămate C.A.M. dată în cursul cercetării judecătorești, din care rezultă că între inculpatul Ț.R.

și soțul ei - partea vătămată C.M.R. - a avut loc un conflict, pornit de la neînțelegerile legate de moștenirea de la părinți, că ea a rămas la domiciliul inculpaților din Ungaria întrucât se temea de soțul ei, care o bătea; că a dat declarațiile din timpul urmăririi penale sub influența părții vătămate C.M.R., care a amenințat-o, în prezent părțile vătămate fiind despărțite în fapt. A mai reținut că, partea vătămată B.V.F. care, în cursul urmăririi penale a declarat că a fost racolată de inculpatul Ț.R., care i-a promis un loc de muncă în străinătate, după care a transportat-o și cazat-o în Germania, unde a fost bătută și obligată să fure bunuri, și-a modificat depoziția declarând în instanță că nu i-a cunoscut pe inculpați, că a dat prima declarație la cererea părții vătămate C.M.R.

(pe care o cunoaște sub numele de "F.R."), care a învățat-o ce să spună, că nu a fost niciodată în Ungaria și Germania și că acesta nu i-a dat banii promiși. Totodată, victima cu identitate protejată S.C. (minor) a declarat, în timpul urmăririi penale, că inculpatul Ț.R. i-a promis un loc de muncă în Ungaria, în condiții avantajoase, că a plecat împreună cu inculpatul, acesta mituind probabil vameșul, întrucât nu deținea procură pentru a ieși din țară cu minorul, că a stat în Ungaria, după care inculpații l-au dus în Germania și l-au obligat, folosind agresiuni fizice, să comită furturi din magazine. În instanță victima și-a schimbat declarația, susținând că prima declarație a fost dată la solicitarea lui C.M.R., care i-a promis bani și a învățat-o ce să spună împotriva inculpaților.

Victima a negat că a fost vreodată în Germania sau Ungaria. Victima cu identitate protejată G.R. a susținut, în fața procurorului, că inculpatul Ț.R. i-a promis un loc de muncă bine plătit în Ungaria, la un restaurant, că a mers cu inculpații în Ungaria după care a fost dusă în Germania, cazată și bătută ca să meargă la furat din magazine. În instanță victima a declarat că nu îi cunoaște pe inculpați, că nu a ieșit niciodată din România, că partea vătămată C.M.R. i-a promis că îi va da bani dacă va da declarație împotriva inculpaților. În cursul cercetării judecătorești cele două victime au depus la dosar înscrisuri, dezvăluindu-și identitatea reală, motiv pentru care instanța a dispus declasificarea declarațiilor date în timpul judecății, conform art. 86 1 alin. (5) C. proc.

pen. și art. 24 din H.G. nr. 585/2002, cele două victime fiind M.P.S. ("S.C.") și A.O. ("G.R."). Raportat la conținutul infracțiunii de trafic de persoane, s-a reținut de prima instanță că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Astfel, părțile vătămate C.M.R. și C.A.M. au fost transportate și cazate în Ungaria de către inculpați în virtutea relațiilor de rudenie existente între ele, partea vătămată C.A.M. fiind sora inculpatei Ț.I. Inculpații le-au adresat invitația părților vătămate de a petrece sărbătorile de iarnă în Ungaria, lucru care s-a și întâmplat. Între inculpatul Ț.R. și partea vătămată C.M.R. a existat un conflict, acesta sesizând organele de poliție din localitatea Berettyoujfolu, Ungaria, despre faptul că a fost sechestrat și bătut de către inculpați.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliția ungară a fost identificat și autoturismul cu care C.M.R. a venit în Ungaria, acesta fiind predat proprietarului - I.P.G. De asemenea, inculpata Ț.I. a fost audiată în calitate de suspect pentru infracțiunea de jaf, încălcarea libertății persoanelor săvârșită cu motiv ticălos și tentativă de vătămare corporală gravă. Cu prilejul acestor cercetări partea vătămată C.A.M. a declarat autorităților ungare că soțul ei, C.M.R., a sustras autoturismul din România și că plângerea făcută de acesta împotriva inculpaților nu corespunde adevărului. În cauză nu este vorba de o activitate de recrutare a celor două părți vătămate de către inculpați, acestea nefiind transportate și cazate în Ungaria prin vreuna dintre modalitățile enumerate în art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Actele de violență ce au avut loc între inculpați și partea vătămată C.M.R. au pornit de la motive personale, fie de la modul de dobândire a autoturismului aparținând martorului I.P.G., fie de la faptul că între părți existau alte neînțelegeri. Împrejurarea că inculpații le-ar fi propus, la un moment dat, părților vătămate să le însoțească în Germania pentru a fura, propunere neurmată de executarea acestei acțiuni ilicite, nu reprezintă nicidecum un act material al infracțiunii de trafic de persoane, cu atât mai mult cu cât chiar partea vătămată C.M.R. a declarat că, în anii trecuți a practicat acest lucru în străinătate. Din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, aflate la dosarul cauzei, rezultă că între părțile vătămate C.M.R.

și C.A.M. au existat discuții, în timp ce C.M.R. se afla în România, iar C.A.M. în Ungaria. Din conținutul acestor convorbiri telefonice rezultă că partea vătămată C.A.M. a refuzat să revină în România întrucât soțul ei o agresa și că inculpata Ț.I. îi cerea părții vătămate C.M.R. să vină în Ungaria și să-și retragă plângerea pe care acesta o formulase împotriva lor. Faptul că partea vătămată C.A.M. nu era sechestrată de inculpați rezultă din împrejurarea că aceasta folosea telefonul inculpatului Ț.R. pentru a discuta cu soțul ei. Partea vătămată a depus la dosar un certificat medico-legal emis la data de 24 februarie 2011, din care rezultă că a prezentat leziuni vindecabile în 3 - 4 zile îngrijiri medicale, provocate de soțul ei, partea vătămată C.M.R., în chiar ziua în care a dat prima declarație în prezenta cauză.

Martorul I.P.G. a declarat că partea vătămată C.M.R. i-a sustras autoturismul, cu care a plecat în Ungaria și că a fost anunțat de inculpatul Ț.R. despre această situație, el deplasându-se în Ungaria de unde și-a recuperat mașina. Această declarație confirmă susținerile făcute de inculpatul Ț.R., referitoare la unul dintre motivele ce ar fi stat la baza conflictului dintre el și partea vătămată C.M.R. Martora C.T., sora inculpatei Ț.I. și a părții vătămate C.A.M., a declarat că, în luna decembrie 2010 s-a aflat în Ungaria, împreună cu inculpații și părțile vătămate, că a avut loc o ceartă legată de moștenirea rămasă de la părinți, că partea vătămată C.M.R. a furat o mașină și că partea vătămată C.A.M.

i-a spus că a depus plângere împotriva inculpaților întrucât soțul ei, C.M.R., a bătut-o. Declarația martorei este susținută de declarația martorului F.V., concubinul acesteia. În cazul părților vătămate C.M.R. și C.A.M. transportarea și cazarea lor în Ungaria nu s-a făcut prin amenințare, violență, alte forme de constrângere, prin răpire, înșelăciune, abuz de autoritate, pentru a le exploata. Faptul că între părți au existat neînțelegeri, consemnate în actele încheiate de autoritățile ungare și care au pornit de la probleme personale, altele decât cele legate de intenția inculpaților de a le exploata excede cadrului procesual de față. În privința celorlalte victime majore și ale victimei minore, instanța a reținut că probele administrate nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția inculpaților.

Este adevărat că, în cursul urmăririi penale partea vătămată B.V.F. și victimele A.O. și M.P.S. au dat declarații ample, cuprinzând amănunte legate de activitatea infracțională a inculpaților desfășurată pe teritoriul Germaniei și care, coroborate, ar putea conduce la stabilirea situației de fapt redate în rechizitoriu. Însă, în cursul judecății partea vătămată și victimele și-au schimbat radical declarațiile, susținând categoric că ele au fost date la solicitarea părții vătămate C.M.R., care le-a promis recompensă bănească. În sprijinul acestor declarații au venit martorii N.G., B.D., care au arătat că partea vătămată C.M.R. le-a propus și lor să depună plângere împotriva inculpaților și să susțină că aceștia i-au obligat să fure în Germania, dar au refuzat.

La dosar a fost depusă o declarație autentificată sub nr. 401 din 13 mai 2011 la Biroul Notarilor publici asociați N.E.L. și V.I.E., dată de S.E.A. - sora victimei M.P.S., care arată că fratele ei nu a părăsit țara decât împreună cu părinții lui, că, în perioada în care el a spus că a fost scos din România de către inculpați, a locuit cu ea și soțul ei. Martorul N.G. a declarat, în cursul urmăririi penale, că a lucrat ca șofer pentru inculpatul Ț.R., în urmă cu câțiva ani, că acesta i-a propus să meargă cu el în străinătate, pentru a lucra tot ca șofer, însă martorul a refuzat propunerea știind că inculpatul se ocupă de furturi. În instanță, martorul nu a recunoscut această ultimă afirmație a sa, însă, depoziția sa, care nu oferă niciun element concret pentru cauza de față, este irelevantă.

La data de 11 mai 2011, una dintre victimele din proces a formulat o cerere de acordare a identității protejate, ce a fost admisă de instanță, declarând că a fost transportată de inculpatul Ț.R. la Galați, cazată într-o casă părăsită și că a comis mai multe furturi, predând banii obținuți unei persoane trimise de inculpat. Referitor la această declarație prima instanță a reținut că nu este conformă cu realitatea întrucât partea vătămată nu a mai dat aceste informații până în acest moment procesual, și-a contrazis declarația dată în cursul urmăririi penale, susținând că nu a fost niciodată în străinătate, iar depoziția nu este susținută de alte probe. Instanța a mai reținut că, deși în rechizitoriu M.P.S.

("S.C.") și A.O. ("G.R.") figurează în calitate de martori cu identitate protejată, aceștia au calitatea de victime, conferită de dispozițiile art. 2 pct. 3 din Legea nr. 678/2001. S-a constatat că, deși declarațiile date în faza de urmărire penală de către părțile vătămate și victime se coroborează, conțin amănunte identice referitoare la modalitatea de racolare, transport, cazare, obligare la acțiuni ilegale ce ar conduce la ideea vinovăției inculpaților, instanța nu poate să le ofere aceeași valoare ca probelor administrate în cursul judecății, când s-a procedat la reaudierea părților vătămate, a victimelor și a martorilor.

Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001, victimelor infracțiunilor prevăzute de această lege li se asigură asistență juridică obligatorie pentru a putea să își exercite drepturile în cadrul procedurilor penale prevăzute de lege, în toate fazele procesului penal, și să își susțină cererile și pretențiile civile față de persoanele care au săvârșit infracțiuni prevăzute de lege, în care ele sunt implicate. Or, în cursul urmăririi penale, niciuna dintre părțile vătămate și victimele din prezenta cauză, inclusiv victima minoră nu a fost audiată în prezența apărătorului, deși asistența lor juridică era obligatorie, conform legii.

Declarațiile luate în aceste condiții nu au aceeași valoare ca declarațiile date în cursul cercetării judecătorești, când părțile au fost asistate de apărători, astfel că instanța le-a înlăturat, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății, acestea fiind insuficient probate. Instanța a mai reținut că, în cursul urmăririi penale nu au fost administrate probe care să întărească convingerea că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, respectiv nu au fost solicitate date de la autoritățile din Germania, referitoare la existența unor furturi din magazine în perioada de referință, nu s-a făcut dovada deplasării victimelor în Ungaria și Germania, nu au fost audiate rudele victimei minore pentru a se stabili dacă aceasta a fost plecată de la domiciliu.

Or, conform art. 65 C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată. În condițiile unui probatoriu insuficient, reținând și existența unor declarații contradictorii ale părților vătămate și victimelor nu se poate concluziona, fără dubiu, că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001. Potrivit art. 5 2 C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar conform art. 66 C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Când, urmare a administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției, prezumția de nevinovăție nu este înlăturată, căci orice îndoială este în favoarea inculpatului.

Pentru aceste considerente instanța, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane și de minori, prevăzute de Legea nr. 678/2001 a dispus achitarea inculpaților, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, reținând aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. numai în ceea ce le privește pe părțile vătămate C.M.R. și C.A.M., care au fost transportate și cazate, în opinia procurorului, împreună, în aceeași perioadă de timp. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 49 din 4 iunie 2007, stabilind că traficul de persoane comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de loc și de timp, constituie infracțiune unică, în formă continuată.

În privința celorlalte victime, instanța a reținut existența concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen., întrucât acțiunea inculpaților, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, se presupune că s-a particularizat în raport cu fiecare dintre subiecții pasivi ai faptelor de trafic de persoane. În temeiul art. 350 alin. (2) C. proc. pen., instanța a dispus punerea în libertate a inculpatului Ț.R., reținând că măsura arestării preventive a fost menținută până la acest moment procesual în vederea administrării probelor necesare aflării adevărului. S-a constatat că părțile vătămate și victimele nu au formulat pretenții civile. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Neamț și inculpații Ț.R. și Ț.I., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț a invocat nelegalitatea sentinței penale atacate, reținând că Tribunalul Neamț în mod greșit a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori. Inculpații Ț.R. și Ț.I. au solicitat schimbarea temeiului juridic, în baza căruia s-a dispus achitarea din art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există. Prin Decizia penală nr. 1 din 4 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț și apelanții-inculpați Ț.R. și Ț.I. împotriva Sentinței penale nr. 53 din 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1133/103/2011. A desființat sentința atacată în ceea ce privește greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M. și temeiul juridic al achitării pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F.

și victimă A.O. și de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001- victimă M.P.S. A reținut cauza spre rejudecare și în fond: în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpații Ț.R. și Ț.I., la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată - părți vătămate C.M.R. și C.A.M. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpaților pe o durată de 6 ani termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen. A atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor prev. de art. 86 4 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare s-au impus inculpaților următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț de câte ori sunt chemați; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ț.R. durata reținerii și arestării preventive de la 24 februarie 2011, orele 15:15 la 19 mai 2011. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata a câte 500 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. A reținut ca temei al achitării pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. și victimă A.O. și de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 - victimă M.P.S., dispozițiile art. 10 lit. a) în loc de dispozițiile art. 10 lit. d) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În baza art. 192 alin. (3), cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina acestuia. Examinând actele și lucrările dosarului efectuate în cele două faze procesuale, instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță a procedat la o evaluare eronată a probelor în acuzare administrate în cauză, pronunțând în mod netemeinic achitarea inculpaților pentru infracțiunea de prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M. De asemenea, hotărârea atacată este criticabilă în ceea ce privește temeiul juridic al soluției de achitare pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- parte vătămată B.V.F. și victimă A.O. și de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 - victimă M.P.S. Privitor la infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M., Curtea a reținut că prima instanță a pierdut din vedere conținutul și calitatea informativă a unor probe directe și indirecte administrate în cursul procesului penal, de natură a releva precis și decisiv existența faptei, urmarea ei socialmente periculoasă și vinovăția inculpaților Ț.I. și Ț.R. față de aceasta. Sub aspectul legăturii probelor cu obiectul probațiunii (faptele sau împrejurările care au relevanță asupra fondului unei cauze penale), probele pot fi directe și indirecte.

Dacă probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăția sau nevinovăția inculpatului, ele conținând informații care pun în lumină fără ajutorul altor probe aspectele legate de rezolvarea problemelor esențiale în cauza penală, probele indirecte nu furnizează informații care pot dovedi în mod direct vinovăția sau nevinovăția inculpatului, însă aceste probe pot conduce la stabilirea adevărului în măsura în care se coroborează cu conținutul altor probe directe sau indirecte. Examinând lucrările dosarului de față, Curtea a constatat că probele administrate în cauză prin conținutul lor informativ permit formularea unor deducții logice din care se poate stabili fără echivoc existența faptei de trafic de persoane comise în participație penală și vinovăția celor doi inculpați față de această infracțiune.

Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la speța de față, Curtea, în baza caracterului devolutiv al apelului penal, a procedat în continuare la o nouă analiză a probelor administrate. Astfel, instanța de apel a reținut ca deosebit de relevante la stabilirea adevărului declarațiile părților vătămate C.M.R., C.A.M., copiile documentelor întocmite de autoritățile judiciare maghiare cu ocazia instrumentării plângerii formulate de către C.M.R., proces-verbal întocmit de către organele de poliție din cadrul Poliției Mun. Piatra-Neamț la data de 27 februarie 2011, în care este identificată la Spitalul Județean Neamț partea vătămată C.A.M., aceasta afirmând că a fost lovită de către inculpata Ț.I., pentru a-și modifica declarația și procesele de redare a convorbirilor telefonice interceptate.

Examinând elementele de fapt ce rezultă din aceste probe, a reținut că în cursul lunii decembrie 2010, inculpatul Ț.R. și soția sa, inculpata Ț.I., le-au propus părților vătămate C.M.R. și C.A.M., cu care se află în relații de rudenie de altfel, să se deplaseze în Ungaria, la locuința lor de acolo, pentru a petrece sărbătorile de iarnă în locația respectivă. Părțile vătămate au acceptat, astfel că, în cursul aceleiași luni, împreună cu fiul lor minor, C.E., în vârstă de 3 ani, au fost transportate de către inculpați la locuința lor din Berettyoujfalu din Ungaria. După sărbători, procedând în modalitatea în care acționaseră și în cazul altor victime, inculpatul Ț.R. și soția acestuia Ț.I., le-au precizat părților vătămate că nu le pot permite să părăsească locuința respectivă pentru a se întoarce în România și că pentru a acoperi cheltuielile legate de cazarea acestora în perioada în care s-au aflat în Ungaria, trebuie ca partea vătămată C.M.R.

și soția acestuia să meargă în Germania pentru a sustrage bunuri în beneficiul soților Ț. C.M.R. a refuzat și a insistat ca atât el, cât și familia sa să fie lăsați să se întoarcă în România, iar în aceste condiții, inculpatul Ț.R. a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, sechestrând-o într-o cameră a locuinței sale și lovind-o de mai multe ori. După ce a reușit să părăsească imobilul respectiv, C.M.R. a sesizat organele de poliție din Ungaria, în care a precizat că soții Ț. se ocupă cu furturi în țările Europei Occidentale, inculpatul Ț.R. i-a propus să meargă și el la furat și întrucât a refuzat, a fost lovit și sechestrat de acesta (declarațiile părții vătămate C.M.R. coroborate cu copiile documentelor întocmite de autoritățile judiciare maghiare cu ocazia instrumentării plângerii formulate de către C.M.R.).

A mai reținut că din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că inculpata Ț.I. a lovit partea vătămată C.A.M. și a legat-o de scaun și că cei doi inculpați se ocupau cu furturi: partea vătămată C.M.R. îi sugerează soției sale să meargă la furat cu el și nu cu inculpații, inculpații dețineau un autoturism cu numere de Germania. Ca urmare a sesizării organelor de poliție, partea vătămată C.M.R. a reușit să se întoarcă în România, în timp ce soția sa a refuzat ca urmare a amenințărilor exercitate de inculpata Ț.I. Tot din înregistrările convorbirilor telefonice rezultă că inculpații erau dispuși să o lase pe partea vătămată C.A.M. și pe fiul ei minor să revină în România doar în condițiile retragerii plângerii formulate de către C.M.R.

Curtea, în divergență cu opinia primei instanțe, a reținut că partea vătămată C.A.M. a fost sechestrată de către inculpați, acest aspect rezultând din declarația acesteia dată în faza de urmărire penală coroborată cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice. Astfel, partea vătămată a arătat că era supravegheată permanent chiar și la toaletă, a fost amenințată de către inculpați, i-a fost tăiat părul cu forța de către inculpata Ț.I. (aspect ce rezultă și din vizionarea CD cu declarația sa), actele de identitate și pașaportul fiului ei se aflau în posesia inculpaților. Chiar dacă folosea telefonul inculpatului Ț.R., partea vătămată discuta cu soțul său numai în prezența inculpaților.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice mai rezultă că actele părții vătămate se aflau în posesia inculpaților și că aceasta îi comunica soțului că este ținută ostatică, că nu este lăsată de inculpați să se întoarcă în țară. Din declarația părții vătămate C.A.M. rezultă că inculpații se ocupau, într-adevăr, de furturi în Germania și au antrenat-o în această activitate și pe fiica lor minoră Ț.D., zisă "M.", că și ea a fost pusă de către inculpată să fure un trening pentru soțul ei și mâncare. A fost forțată să încerce să fure și din buzunare, însă nu a reușit, întrucât nu avea abilitățile necesare și victima respectivă a simțit. În timp ce se afla într-un magazin de fructe în Germania, inculpata a lovit-o în fața camerelor de luat vederi ale magazinului, întrucât nu dorea să fure pentru ea.

De asemenea, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că partea vătămată C.A.M. a mers la furat și nu a primit niciun ban. În afara probelor în acuzare, enunțate și analizate mai sus, Curtea a subliniat și existența unui fapt probatoriu care conduce în mod complet la stabilirea vinovăției inculpaților pentru această faptă, și anume atitudinea inculpatei Ț.I., care, în discuțiile telefonice purtate cu partea vătămată C.M.R., îi sugerează să-și retragă declarația dată în fața autorităților maghiare, nu pentru că acea declarație nu ar corespunde adevărului, ci pentru a scăpa de răspunderea penală. Curtea, potrivit principiului liberii aprecieri a probelor, a înlăturat declarația părții vătămate C.A.M.

dată în cursul cercetării judecătorești prin care își retractează total declarațiile de la urmărirea penală, având în vedere lipsa unor motive pertinente și credibile care să justifice această schimbare de atitudine procesuală. Mai mult, declarația dată în faza de urmărire se coroborează cu alte probe administrate în cauză, declarațiile părții vătămate C.M.R., proces-verbal întocmit de către organele de poliție din cadrul Poliției Mun. Piatra-Neamț la data de 27 februarie 2011, în care este identificată la Spitalul Județean Neamț partea vătămată C.A.M., aceasta afirmând că a fost lovită de către inculpata Ț.I., pentru a-și modifica declarația și procesele de redare a convorbirilor telefonice interceptate.

De asemenea, Curtea a înlăturat declarațiile martorilor C.T. și F.V., apreciind că sunt subiective, fiind influențate de relațiile lor de rudenie cu inculpații și făcute în vederea disculpării acestora. Instanța de apel a reținut că sunt lipsite de credibilitate și apărările inculpaților, conform cărora neînțelegerile dintre părți ar fi fost legate de probleme familiale, având în vedere că aceste apărări sunt identice cu ceea ce inculpata Ț.I. i-a sugerat părții vătămate C.M.R. să declare după ce își va retrage plângerea adresată autorităților maghiare, așa cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice. În lumina celor expuse, Curtea a constatat că probele administrate pe parcursul procesului penal, necesare și suficiente pentru aflarea adevărului în cauză cu privire la faptele de trafic de persoane comise de inculpați în dauna părților vătămate C.M.R.

și C.A.M. atestă netemeinicia soluției de achitare adoptată de Tribunalul Neamț cu privire la acest fapte și impun reformarea acestei sentinței atacate în sensul condamnării inculpaților la pedeapsa închisorii. Contrar opiniei instanței de fond, s-a reținut că inculpații au recrutat cele două părți vătămate, pe care le-au transportat și cazat în Ungaria prin una dintre modalitățile enumerate în art. 12 din Legea nr. 678/2001, respectiv prin înșelăciune (sub pretextul de a petrece sărbătorile de iarnă) după care le-au precizat că pentru a acoperi cheltuielile legate de cazarea acestora trebuie să-i însoțească pe inculpați în Germania pentru a fura, propunere urmată de executare doar de partea vătămată C.A.M.

În drept, faptele inculpaților Ț.R. și Ț.I., care în decembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, sub pretextul petrecerii sărbătorilor de iarnă au transportat și cazat pe teritoriul Ungariei (partea vătămată C.M.R.) și apoi al Germaniei - partea vătămată C.A.M., după care, prin exercitarea de violențe și amenințări a obligat-o pe aceasta din urmă să comită furturi în beneficiul inculpaților întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește motivele de apel referitoare la greșita soluție de achitare pentru faptele de trafic de persoane pretins a fi comise în dauna părții vătămate B.V.F.

și victimelor A.O. și M.P.S., Curtea a constatat că soluția de achitare dispusă de prima instanță este justă, eronat fiind doar temeiul juridic al achitării reținut în cauză. În C. proc. pen.

român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5 2 statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.". Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: - vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; - sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; - la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes"; - hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe,

trebuie să se pronunțe o soluție de achitare. Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă. Prima instanță în mod corect a constatat că în cauză nu există suficiente probe directe sau indirecte de natură a releva vinovăția inculpaților cu privire la faptele de trafic de persoane pretins a fi comise în dauna părții vătămate B.V.F. și victimelor A.O. și M.P.S., reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței.

Este adevărat că principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței de judecată posibilitatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanței de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. În cadrul operațiunii de sinteză a probelor, Curtea trebuie să aprecieze care dintre declarațiile date de partea vătămată B.V.F. și victimele A.O. și M.P.S. reflectă adevărul, și anume cele făcute în cursul urmăririi penale și în care aceștia au dat declarații ample, cuprinzând amănunte legate de activitatea infracțională a inculpaților desfășurată pe teritoriul Germaniei - ori cele date în cursul cercetării judecătorești și în care aceștia au precizat că declarațiile au fost date la solicitarea părții vătămate C.M.R., care le-a promis recompensă bănească.

Față de toate aspectele evidențiate mai sus, întrucât în cauză nu exista niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale părții vătămate și victimelor, Curtea a considerat îndoielnică credibilitatea declarațiilor date în faza de urmărire penală, având în vedere că aceste declarații nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Cele administrate în faza cercetării judecătorești sunt susținute de declarațiile martorilor N.G. și B.D., care au arătat că partea vătămată C.M.R. le-a propus și lor să depună plângere împotriva inculpaților și să susțină că aceștia i-au obligat să fure în Germania, dar au refuzat, declarația autentificată sub nr. 401 din 13 mai 2011 la Biroul Notarilor Publici asociați N.E.L.

și V.I.E., dată de S.E.A. - sora victimei M.P.S., care arată că fratele ei nu a părăsit țara decât împreună cu părinții lui, că, în perioada în care el a spus că a fost scos din România de către inculpați, a locuit cu ea și soțul ei. Examinând probele în acuzare administrate în cauza de față în vederea relevării existenței faptelor amintite și vinovăției inculpaților, față de aceasta Curtea a constatat că acuzația reținută de procuror prin rechizitoriu nu este dovedită cert. Întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo), motiv pentru care instanța de apel a constatat inexistența acestor fapte și implicit nevinovăția inculpaților.

În raport cu argumentele mai sus expuse, Curtea a apreciat că faptele de trafic de persoane imputate inculpaților nu există în materialitatea lor, nefiind confirmate, așa cum s-a arătat, de probele în acuzare administrate în cauză. În consecință, Curtea a modificat temeiul juridic al achitării pentru aceste fapte, din dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cum a reținut prima instanță în art. 10 lit. a) C. proc. pen. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic de persoane, modul de acțiune și împrejurările comiterii faptelor, numărul victimelor traficate, precum și persoana inculpaților.

Astfel, a reținut că inculpații se află la primul impact cu legea penală, au avut o bună conduită înainte de săvârșirea infracțiunii, temeiuri suficiente pentru a se da eficiență circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și a aplicat acestora câte o pedeapsă într-un cuantum sub minimul special, de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei principale, aptă a îndeplini funcțiile preventive și educative și a realiza scopul acesteia.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Curtea a reținut că natura faptelor săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale. În baza acelorași criterii, Curtea a apreciat că scopul pedepselor prev. de art. 5 2 C. pen. poate fi atins și fără executarea acestora, având în vedere că sunt întrunite și celelalte condiții prev. de art. 86 C. pen.

și că aplicarea pedepselor constituie un avertisment pentru inculpați chiar și fără executarea acestora. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații Ț.R. și Ț.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs scrise, susținute oral în fața instanței, ambii inculpați, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., au solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există. În subsidiar, inculpații, în susținerea cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., au solicitat redozarea pedepsei aplicate de către instanța de prim control judiciar și înlocuirea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. cu cele prev. de art. 81 C. pen. Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice și recursurile declarate de inculpați ca nefondate, având în vedere următoarele considerente: 1. Referitor la prima critică a recurenților-inculpați circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., privind grava eroare de fapt, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât nu există o contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea de condamnare și probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări - evidentă și necontestată - a probelor, ci aprecierii acestora de către instanța de apel. Astfel, în urma evaluării coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, cele două instanțe, în mod justificat, au reținut că nu s-a demonstrat la adăpost de orice îndoială că inculpații Ț.R. și Ț.I. au exercitat acte de constrângere și amenințări asupra părții vătămate B.V.F. și a victimelor A.O. și M.P.S. - minor -, în vederea obligării acestora de a comite furturi pe teritoriul statului german sau că au săvârșit vreuna din acțiunile prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, ca și modalități de comitere a infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - părți vătămate C.M.R. și C.A.M. -, reținută în sarcina ambilor inculpați de către instanța de apel și pentru care s-a dispus condamnarea acestora, Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile procedurale ce reglementează desfășurarea judecății și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, probele din cursul urmăririi penale trebuie administrate nemijlocit în condiții de publicitate, în fața unei instanțe independente, însă, soluția pronunțată de instanța de judecată nu se poate baza exclusiv numai pe probele din faza de urmărire penală sau numai pe cele administrate în faza de judecată.

Instanța trebuie să analizeze ansamblul probator în concordanță cu dispozițiile art. 63 C. pen., putând reține sau, după caz, să înlăture unele din aceste probe, în parte sau în totalitate, în situația în care nu se coroborează cu restul probelor administrate. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că pentru stabilirea adevărului, în cauză, nu pot fi avute în vedere doar declarațiile date de părțile vătămate și depozițiile martorilor din faza de judecată, după cum nu pot fi avute în vedere nici probele extrajudiciare, ci aceste depoziții trebuie analizate în mod critic, prin raportare la toate probele administrate în ambele faze procesuale. Plecând de la aceste premise, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de prim control judiciar a apreciat că probele administrate sunt apte să răstoarne prezumția de nevinovăție prevăzută de dispozițiile art. 5 2 C. proc.

pen. și a dispus condamnarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane. Chiar și din declarațiile date de părțile vătămate C.M.R. și C.A.M. în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată rezultă serioase indicii în legătură cu faptul că, în luna decembrie 2010, inculpații Ț.R. și Ț.I. le-au propus să meargă în Ungaria pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă, fiind transportate împreună cu fiul lor minor în vârstă de 3 ani chiar de inculpați, la domiciliul acestora din loc. Berettyoujfalu, după care prin amenințare și exercitarea de violențe fizice nu le-au mai permis să revină în România, urmând să fie transportate în Germania pentru a comite infracțiuni de furt în vederea acoperirii cheltuielilor de transport și cazare în perioada cât s-au aflat în Ungaria.

Atitudinea părții vătămate C.A.M. de a reveni, în totalitate, asupra declarațiilor din cursul urmăririi penale este nejustificată, întrucât deși au fost audiate la date diferite, declarațiile părților vătămate referitoare la activitățile de trafic de persoane desfășurate de cei doi inculpați se coroborează pe mai multe aspecte, părțile vătămate dând detalii referitor la datele la care au plecat în Ungaria, modalitatea în care au fost sechestrate și amenințate să plece în Germania pentru a comite mai multe furturi, modalitatea de sesizare a autorităților judiciare ungare de către partea vătămată C.M.R., convorbirile telefonice dintre acestea și inculpați, modul de operare al inculpaților și încercarea acestora de a-i determina să-și schimbe depozițiile, iar pe C.M.R.

să-și retragă plângerea formulată la autoritățile judiciare ungare. În fața instanței, partea vătămată C.M.R. și-a menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi penale arătând împrejurările în care s-a deplasat în cursul lunii decembrie 2010 în Ungaria, împreună cu soția și copilul minor în vârstă de 3 ani la domiciliul inculpaților, cum a fost amenințată și lovită de inculpatul Ț.R. pentru a o determina să meargă la furat, cum a fost sechestrată soția sa de către inculpați pentru a-i determina să comită furturi și, ulterior, să-și retragă plângerea formulată la autoritățile judiciare ungare. Toate aceste declarații se coroborează cu verificările efectuate de către autoritățile judiciare ungare urmare plângerii penale formulate de către partea vătămată C.M.R.

la data de 6 februarie 2011, dar și cu verificările efectuate de către organele de poliție din mun. Piatra-Neamț și consemnate în Procesul-verbal din data de 27 februarie 2011 când partea vătămată C.A.M. a fost identificată în Spitalul Județean Neamț și a precizat că a fost lovită de către inculpata Ț.I. pentru a-și modifica depoziția dată în prezența organului de cercetare penală. De asemenea, Înalta Curte are în vedere și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dintre partea vătămată C.A.M. și soțul acesteia C.M.R., purtate de pe numărul de telefon utilizat de către inculpatul Ț.R., din care rezultă că actele de identitate ale părții vătămate C.A.M. și pașaportul fiului său minor se aflau la inculpați, că aceasta era ținută sechestrată într-o cameră și era supravegheată tot timpul de cei doi inculpați, precum și convorbirile telefonice dintre partea vătămată C.M.R.

și alte două persoane care foloseau numărul de telefon al lui Ț.R. din care rezultă că i se cerea să renunțe la plângerea formulată împotriva celor doi inculpați și convorbirile telefonice dintre C.A.M. și inculpata Ț.I. din care rezultă că partea vătămată a fost legată de scaun de către inculpatul Ț.R. (convorbirea telefonică din data de 22 februarie 2011). Nu în ultimul rând, acuzația de trafic de persoane este susținută și de declarația din cursul urmăririi penale dată de inculpata Ț.I., care la data de 21 martie 2011 chiar dacă nu a recunoscut săvârșirea faptei, a relatat că a lovit-o pe partea vătămată C.M.R.

în timp ce se afla în Ungaria însă nu pentru a o determina să comită furturi, ci pentru o moștenire primită de la părinții săi și soția inculpatului, apărare care nu este susținută de vreun alt mijloc de probă, dar care susține afirmațiile părții vătămate privind constrângerea exercitată de către inculpați pentru a o determina să comită furturi în interesul acestora. Dată fiind relația de rudenie dintre martorii C.T., F.V. și inculpați, prin raportare la întregul material probator, Înalta Curte apreciază că în mod întemeiat au fost înlăturate de către instanța de prim control judiciar depozițiile acestora, ca fiind neconforme cu realitatea și făcute în scopul exonerării de răspundere penală a celor doi inculpați, fiind infirmate de celelalte mijloace de probă.

Față de cele reținute, Înalta Curte apreciază că în ceea ce-i privește pe inculpații Ț.R. și Ț.I. s-a dovedit că aceștia au recrutat părțile vătămate C.M.R. și C.A.M., pe care le-au transportat și cazat la locuința lor din Ungaria, inducându-le în eroare că vor petrece sărbătorile de iarnă cu aceștia date fiind și relațiile de rudenie dintre C.A.M. și inculpata Ț.I. (soră), după care, prin amenințare, sechestrare și folosirea violențelor au încercat să-i determine să meargă în Germania pentru a comite furturi, activitate realizată doar de partea vătămată C.A.M. în beneficiul inculpaților, faptele acestora realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată