ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2967/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2967/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

penale de față

În urma examinării

actelor și lucrărilor dosarului;

Prin Sentința penală nr. 53 din data de 19

mai 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1133/103/2011 s-au

dispus următoarele:

În temeiul art. 334

C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de

persoane, reținută în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de art.

12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate

C.M.R. și C.A.M. și de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. și victimă A.O.

În temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

achitarea inculpaților Ț.I. și Ț.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic

de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și

C.A.M., de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. și victimă A.O. și de art. 13

alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001- victimă M.P.S.

În temeiul art. 350

alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului Ț.R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U din

25 februarie 2011 emis de Tribunalul Neamț, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a luat act că

părțile vătămate C.M.R., C.A.M., B.V.F. și victimele A.O. și M.P.S. nu s-au

constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în

sarcina statului.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a avut în vedere că, prin Rechizitoriul nr. 19 D/P din

22 martie 2011, înregistrat la această instanță sub nr. 1133/103 din 22 martie

2011 au fost trimiși în judecată inculpații Ț.R. și Ț.I. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 13 alin. (1), (2), (3)

din Legea nr. 678/2001.

În cursul cercetării

judecătorești au fost audiați inculpații Ț.R. și Ț.I., care nu au recunoscut

săvârșirea infracțiunilor, susținând că nu au cunoscut-o pe partea vătămată

B.V.F.; că sunt cumnații părții vătămate C.M.R., iar inculpata Ț.I. este sora

părții vătămate C.A.M.; că cele două părți vătămate au fost în Ungaria, la

domiciliul lor, cu prilejul sărbătorilor de iarnă; că nu le-au ținut

sechestrate; că au avut discuții în contradictoriu cu partea vătămată C.M.R.,

pornind de la o moștenire rămasă de la părinți, acesta fiind și motivul

plângerilor formulate împotriva lor, inculpații au negat implicarea lor în

comiterea vreunei infracțiuni de trafic de persoane.

Instanța, analizând

probele administrate în cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate, ale

victimelor cu identitate protejată, declarațiile martorilor, ale inculpaților,

procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și actele emise de

autoritățile ungare a apreciat că în sarcina inculpaților nu poate fi reținută

niciuna din faptele menționate în actul de sesizare. A mai reținut că partea

vătămată C.M.R., cumnatul inculpaților, în declarațiile date la urmărirea

penală și cercetarea judecătorească a arătat că a petrecut sărbătorile de iarnă

la domiciliul inculpaților din Ungaria, împreună cu soția sa - partea vătămată

C.A.M. - și fiul lor, C.E.; că, în luna ianuarie 2011 inculpații i-au propus să

meargă împreună să comită furturi, însă el a refuzat; că aceștia i-ar fi propus

să plece în România să le aducă mașina unui prieten de-al lor, în schimbul

contravalorii cazării oferite în Ungaria, lucru pe care partea vătămată l-a

făcut; că, la întoarcerea sa din România a fost sechestrat de inculpați și

bătut de aceștia, fiindu-i oprite actele; că, la intervenția organelor de

poliție din Ungaria el a putut să se întoarcă în țară, însă soția sa - partea

vătămată C.A.M. - a fost sechestrată în continuare de către inculpați.

A fost apreciată ca

relevantă și declarația părții vătămate C.A.M. dată în cursul cercetării

judecătorești, din care rezultă că între inculpatul Ț.R. și soțul ei - partea

vătămată C.M.R. - a avut loc un conflict, pornit de la neînțelegerile legate de

moștenirea de la părinți, că ea a rămas la domiciliul inculpaților din Ungaria

întrucât se temea de soțul ei, care o bătea; că a dat declarațiile din timpul

urmăririi penale sub influența părții vătămate C.M.R., care a amenințat-o, în

prezent părțile vătămate fiind despărțite în fapt.

A mai reținut că,

partea vătămată B.V.F. care, în cursul urmăririi penale a declarat că a fost

racolată de inculpatul Ț.R., care i-a promis un loc de muncă în străinătate,

după care a transportat-o și cazat-o în Germania, unde a fost bătută și

obligată să fure bunuri, și-a modificat depoziția declarând în instanță că nu

i-a cunoscut pe inculpați, că a dat prima declarație la cererea părții vătămate

C.M.R. (pe care o cunoaște sub numele de "F.R."), care a învățat-o ce

să spună, că nu a fost niciodată în Ungaria și Germania și că acesta nu i-a dat

banii promiși.

Totodată, victima cu

identitate protejată S.C. (minor) a declarat, în timpul urmăririi penale, că

inculpatul Ț.R. i-a promis un loc de muncă în Ungaria, în condiții avantajoase,

că a plecat împreună cu inculpatul, acesta mituind probabil vameșul, întrucât

nu deținea procură pentru a ieși din țară cu minorul, că a stat în Ungaria,

după care inculpații l-au dus în Germania și l-au obligat, folosind agresiuni

fizice, să comită furturi din magazine. În instanță victima și-a schimbat

declarația, susținând că prima declarație a fost dată la solicitarea lui

C.M.R., care i-a promis bani și a învățat-o ce să spună împotriva inculpaților.

Victima a negat că a fost vreodată în Germania sau Ungaria.

Victima cu identitate

protejată G.R. a susținut, în fața procurorului, că inculpatul Ț.R. i-a promis

un loc de muncă bine plătit în Ungaria, la un restaurant, că a mers cu

inculpații în Ungaria după care a fost dusă în Germania, cazată și bătută ca să

meargă la furat din magazine. În instanță victima a declarat că nu îi cunoaște

pe inculpați, că nu a ieșit niciodată din România, că partea vătămată C.M.R.

i-a promis că îi va da bani dacă va da declarație împotriva inculpaților.

În cursul cercetării

judecătorești cele două victime au depus la dosar înscrisuri, dezvăluindu-și

identitatea reală, motiv pentru care instanța a dispus declasificarea

declarațiilor date în timpul judecății, conform art. 86

1

alin. (5)

C. proc. pen. și art. 24 din H.G. nr. 585/2002, cele două victime fiind M.P.S.

("S.C.") și A.O. ("G.R.").

Raportat la

conținutul infracțiunii de trafic de persoane, s-a reținut de prima instanță că

în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Astfel, părțile

vătămate C.M.R. și C.A.M. au fost transportate și cazate în Ungaria de către

inculpați în virtutea relațiilor de rudenie existente între ele, partea

vătămată C.A.M. fiind sora inculpatei Ț.I. Inculpații le-au adresat invitația

părților vătămate de a petrece sărbătorile de iarnă în Ungaria, lucru care s-a

și întâmplat. Între inculpatul Ț.R. și partea vătămată C.M.R. a existat un

conflict, acesta sesizând organele de poliție din localitatea Berettyoujfolu,

Ungaria, despre faptul că a fost sechestrat și bătut de către inculpați. Cu

ocazia cercetărilor efectuate de poliția ungară a fost identificat și

autoturismul cu care C.M.R. a venit în Ungaria, acesta fiind predat

proprietarului - I.P.G. De asemenea, inculpata Ț.I. a fost audiată în calitate

de suspect pentru infracțiunea de jaf, încălcarea libertății persoanelor

săvârșită cu motiv ticălos și tentativă de vătămare corporală gravă. Cu

prilejul acestor cercetări partea vătămată C.A.M. a declarat autorităților

ungare că soțul ei, C.M.R., a sustras autoturismul din România și că plângerea

făcută de acesta împotriva inculpaților nu corespunde adevărului.

În cauză nu este

vorba de o activitate de recrutare a celor două părți vătămate de către

inculpați, acestea nefiind transportate și cazate în Ungaria prin vreuna dintre

modalitățile enumerate în art. 12 din Legea nr. 678/2001. Actele de violență ce

au avut loc între inculpați și partea vătămată C.M.R. au pornit de la motive

personale, fie de la modul de dobândire a autoturismului aparținând martorului

I.P.G., fie de la faptul că între părți existau alte neînțelegeri. Împrejurarea

că inculpații le-ar fi propus, la un moment dat, părților vătămate să le

însoțească în Germania pentru a fura, propunere neurmată de executarea acestei

acțiuni ilicite, nu reprezintă nicidecum un act material al infracțiunii de trafic

de persoane, cu atât mai mult cu cât chiar partea vătămată C.M.R. a declarat

că, în anii trecuți a practicat acest lucru în străinătate.

Din procesele-verbale

de transcriere a convorbirilor telefonice, aflate la dosarul cauzei, rezultă că

între părțile vătămate C.M.R. și C.A.M. au existat discuții, în timp ce C.M.R.

se afla în România, iar C.A.M. în Ungaria. Din conținutul acestor convorbiri

telefonice rezultă că partea vătămată C.A.M. a refuzat să revină în România

întrucât soțul ei o agresa și că inculpata Ț.I. îi cerea părții vătămate C.M.R.

să vină în Ungaria și să-și retragă plângerea pe care acesta o formulase

împotriva lor.

Faptul că partea

vătămată C.A.M. nu era sechestrată de inculpați rezultă din împrejurarea că

aceasta folosea telefonul inculpatului Ț.R. pentru a discuta cu soțul ei.

Partea vătămată a depus la dosar un certificat medico-legal emis la data de 24

februarie 2011, din care rezultă că a prezentat leziuni vindecabile în 3 - 4

zile îngrijiri medicale, provocate de soțul ei, partea vătămată C.M.R., în

chiar ziua în care a dat prima declarație în prezenta cauză.

Martorul I.P.G. a

declarat că partea vătămată C.M.R. i-a sustras autoturismul, cu care a plecat

în Ungaria și că a fost anunțat de inculpatul Ț.R. despre această situație, el deplasându-se

în Ungaria de unde și-a recuperat mașina. Această declarație confirmă

susținerile făcute de inculpatul Ț.R., referitoare la unul dintre motivele ce

ar fi stat la baza conflictului dintre el și partea vătămată C.M.R.

Martora C.T., sora

inculpatei Ț.I. și a părții vătămate C.A.M., a declarat că, în luna decembrie

2010 s-a aflat în Ungaria, împreună cu inculpații și părțile vătămate, că a

avut loc o ceartă legată de moștenirea rămasă de la părinți, că partea vătămată

C.M.R. a furat o mașină și că partea vătămată C.A.M. i-a spus că a depus

plângere împotriva inculpaților întrucât soțul ei, C.M.R., a bătut-o.

Declarația martorei este susținută de declarația martorului F.V., concubinul

acesteia.

În cazul părților

vătămate C.M.R. și C.A.M. transportarea și cazarea lor în Ungaria nu s-a făcut

prin amenințare, violență, alte forme de constrângere, prin răpire,

înșelăciune, abuz de autoritate, pentru a le exploata.

Faptul că între părți

au existat neînțelegeri, consemnate în actele încheiate de autoritățile ungare

și care au pornit de la probleme personale, altele decât cele legate de

intenția inculpaților de a le exploata excede cadrului procesual de față.

În privința

celorlalte victime majore și ale victimei minore, instanța a reținut că probele

administrate nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția inculpaților.

Este adevărat că, în

cursul urmăririi penale partea vătămată B.V.F. și victimele A.O. și M.P.S. au

dat declarații ample, cuprinzând amănunte legate de activitatea infracțională a

inculpaților desfășurată pe teritoriul Germaniei și care, coroborate, ar putea

conduce la stabilirea situației de fapt redate în rechizitoriu.

Însă, în cursul

judecății partea vătămată și victimele și-au schimbat radical declarațiile,

susținând categoric că ele au fost date la solicitarea părții vătămate C.M.R.,

care le-a promis recompensă bănească.

În sprijinul acestor

declarații au venit martorii N.G., B.D., care au arătat că partea vătămată

C.M.R. le-a propus și lor să depună plângere împotriva inculpaților și să susțină

că aceștia i-au obligat să fure în Germania, dar au refuzat.

La dosar a fost

depusă o declarație autentificată sub nr. 401 din 13 mai 2011 la Biroul

Notarilor publici asociați N.E.L. și V.I.E., dată de S.E.A. - sora victimei

M.P.S., care arată că fratele ei nu a părăsit țara decât împreună cu părinții

lui, că, în perioada în care el a spus că a fost scos din România de către

inculpați, a locuit cu ea și soțul ei.

Martorul N.G. a

declarat, în cursul urmăririi penale, că a lucrat ca șofer pentru inculpatul

Ț.R., în urmă cu câțiva ani, că acesta i-a propus să meargă cu el în

străinătate, pentru a lucra tot ca șofer, însă martorul a refuzat propunerea

știind că inculpatul se ocupă de furturi. În instanță, martorul nu a recunoscut

această ultimă afirmație a sa, însă, depoziția sa, care nu oferă niciun element

concret pentru cauza de față, este irelevantă.

La data de 11 mai

2011, una dintre victimele din proces a formulat o cerere de acordare a

identității protejate, ce a fost admisă de instanță, declarând că a fost

transportată de inculpatul Ț.R. la Galați, cazată într-o casă părăsită și că a

comis mai multe furturi, predând banii obținuți unei persoane trimise de

inculpat.

Referitor la această

declarație prima instanță a reținut că nu este conformă cu realitatea întrucât

partea vătămată nu a mai dat aceste informații până în acest moment procesual,

și-a contrazis declarația dată în cursul urmăririi penale, susținând că nu a

fost niciodată în străinătate, iar depoziția nu este susținută de alte probe.

Instanța a mai

reținut că, deși în rechizitoriu M.P.S. ("S.C.") și A.O.

("G.R.") figurează în calitate de martori cu identitate protejată,

aceștia au calitatea de victime, conferită de dispozițiile art. 2 pct. 3 din

Legea nr. 678/2001.

S-a constatat că,

deși declarațiile date în faza de urmărire penală de către părțile vătămate și

victime se coroborează, conțin amănunte identice referitoare la modalitatea de

racolare, transport, cazare, obligare la acțiuni ilegale ce ar conduce la ideea

vinovăției inculpaților, instanța nu poate să le ofere aceeași valoare ca

probelor administrate în cursul judecății, când s-a procedat la reaudierea

părților vătămate, a victimelor și a martorilor.

Aceasta întrucât,

potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001, victimelor infracțiunilor

prevăzute de această lege li se asigură asistență juridică obligatorie pentru a

putea să își exercite drepturile în cadrul procedurilor penale prevăzute de

lege, în toate fazele procesului penal, și să își susțină cererile și

pretențiile civile față de persoanele care au săvârșit infracțiuni prevăzute de

lege, în care ele sunt implicate.

Or, în cursul

urmăririi penale, niciuna dintre părțile vătămate și victimele din prezenta

cauză, inclusiv victima minoră nu a fost audiată în prezența apărătorului, deși

asistența lor juridică era obligatorie, conform legii.

Declarațiile luate în

aceste condiții nu au aceeași valoare ca declarațiile date în cursul cercetării

judecătorești, când părțile au fost asistate de apărători, astfel că instanța

le-a înlăturat, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor deduse judecății, acestea fiind insuficient probate.

Instanța a mai

reținut că, în cursul urmăririi penale nu au fost administrate probe care să

întărească convingerea că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptelor

reținute în sarcina lor, respectiv nu au fost solicitate date de la

autoritățile din Germania, referitoare la existența unor furturi din magazine

în perioada de referință, nu s-a făcut dovada deplasării victimelor în Ungaria

și Germania, nu au fost audiate rudele victimei minore pentru a se stabili dacă

aceasta a fost plecată de la domiciliu.

Or, conform art. 65

C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine

organului de urmărire penală și instanței de judecată. În condițiile unui

probatoriu insuficient, reținând și existența unor declarații contradictorii

ale părților vătămate și victimelor nu se poate concluziona, fără dubiu, că

inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor prevăzute de Legea nr.

678/2001.

Potrivit art. 5

2

C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea

vinovăției sale printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar conform art.

66 C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este

obligat să-și dovedească nevinovăția. Când, urmare a administrării tuturor

probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției,

prezumția de nevinovăție nu este înlăturată, căci orice îndoială este în favoarea

inculpatului.

Pentru aceste

considerente instanța, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunilor de trafic de persoane și de minori, prevăzute de Legea nr.

678/2001 a dispus achitarea inculpaților, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Instanța a schimbat

încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, reținând aplicarea

dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. numai în ceea ce le privește pe părțile

vătămate C.M.R. și C.A.M., care au fost transportate și cazate, în opinia

procurorului, împreună, în aceeași perioadă de timp. În acest sens, Înalta

Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 49 din 4 iunie

2007, stabilind că traficul de persoane comis asupra mai multor subiecți

pasivi, în aceleași condiții de loc și de timp, constituie infracțiune unică,

în formă continuată.

În privința

celorlalte victime, instanța a reținut existența concursului real de

infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen., întrucât acțiunea inculpaților,

în modalitatea descrisă în rechizitoriu, se presupune că s-a particularizat în

raport cu fiecare dintre subiecții pasivi ai faptelor de trafic de persoane.

În temeiul art. 350

alin. (2) C. proc. pen., instanța a dispus punerea în libertate a inculpatului

Ț.R., reținând că măsura arestării preventive a fost menținută până la acest

moment procesual în vederea administrării probelor necesare aflării adevărului.

S-a constatat că

părțile vătămate și victimele nu au formulat pretenții civile.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț și inculpații Ț.R. și Ț.I.,

criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

În motivarea

apelului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț a invocat nelegalitatea sentinței penale

atacate, reținând că Tribunalul Neamț în mod greșit a dispus achitarea

inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de

minori.

Inculpații Ț.R. și

Ț.I. au solicitat schimbarea temeiului juridic, în baza căruia s-a dispus

achitarea din art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

respectiv fapta nu există.

Prin Decizia penală

nr. 1 din 4 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile

formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț și apelanții-inculpați Ț.R. și Ț.I. împotriva

Sentinței penale nr. 53 din 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în

Dosarul nr. 1133/103/2011.

A desființat sentința

atacată în ceea ce privește greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M. și

temeiul juridic al achitării pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen. - parte vătămată B.V.F. și victimă A.O. și de art. 13 alin. (1), (2), (3)

din Legea nr. 678/2001- victimă M.P.S.

A reținut cauza spre

rejudecare și în fond: în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76

lit. b) C. pen., a condamnat inculpații Ț.R. și Ț.I., la câte o pedeapsă de 3

ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei

principale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă

continuată - părți vătămate C.M.R. și C.A.M.

În baza art. 71 C.

pen., a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art 86

1

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată

inculpaților pe o durată de 6 ani termen de încercare stabilit în condițiile

art. 86

2

C. pen.

A atras atenția

inculpaților asupra dispozițiilor prev. de art. 86

4

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare s-au impus inculpaților următoarele

măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț de câte ori sunt chemați;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata

suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ț.R. durata reținerii și

arestării preventive de la 24 februarie 2011, orele 15:15 la 19 mai 2011.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata a câte 500

RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A reținut ca temei al

achitării pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte

vătămată B.V.F. și victimă A.O. și de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr.

678/2001 - victimă M.P.S., dispozițiile art. 10 lit. a) în loc de dispozițiile

art. 10 lit. d) C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate. În baza art. 192 alin. (3), cheltuielile

judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Examinând actele și

lucrările dosarului efectuate în cele două faze procesuale, instanța de prim

control judiciar a reținut că prima instanță a procedat la o evaluare eronată a

probelor în acuzare administrate în cauză, pronunțând în mod netemeinic

achitarea inculpaților pentru infracțiunea de prev. de art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți

vătămate C.M.R. și C.A.M.

De asemenea,

hotărârea atacată este criticabilă în ceea ce privește temeiul juridic al

soluției de achitare pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte

vătămată B.V.F. și victimă A.O. și de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr.

678/2001 - victimă M.P.S.

Privitor la

infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M.,

Curtea a reținut că prima instanță a pierdut din vedere conținutul și calitatea

informativă a unor probe directe și indirecte administrate în cursul procesului

penal, de natură a releva precis și decisiv existența faptei, urmarea ei

socialmente periculoasă și vinovăția inculpaților Ț.I. și Ț.R. față de aceasta.

Sub aspectul

legăturii probelor cu obiectul probațiunii (faptele sau împrejurările care au

relevanță asupra fondului unei cauze penale), probele pot fi directe și

indirecte.

Dacă probele directe

dovedesc în mod nemijlocit vinovăția sau nevinovăția inculpatului, ele

conținând informații care pun în lumină fără ajutorul altor probe aspectele

legate de rezolvarea problemelor esențiale în cauza penală, probele indirecte

nu furnizează informații care pot dovedi în mod direct vinovăția sau

nevinovăția inculpatului, însă aceste probe pot conduce la stabilirea

adevărului în măsura în care se coroborează cu conținutul altor probe directe

sau indirecte.

Examinând lucrările

dosarului de față, Curtea a constatat că probele administrate în cauză prin

conținutul lor informativ permit formularea unor deducții logice din care se

poate stabili fără echivoc existența faptei de trafic de persoane comise în

participație penală și vinovăția celor doi inculpați față de această

infracțiune.

Aplicând aceste

considerente de ordin teoretic la speța de față, Curtea, în baza caracterului

devolutiv al apelului penal, a procedat în continuare la o nouă analiză a

probelor administrate.

Astfel, instanța de

apel a reținut ca deosebit de relevante la stabilirea adevărului declarațiile

părților vătămate C.M.R., C.A.M., copiile documentelor întocmite de

autoritățile judiciare maghiare cu ocazia instrumentării plângerii formulate de

către C.M.R., proces-verbal întocmit de către organele de poliție din cadrul

Poliției Mun. Piatra-Neamț la data de 27 februarie 2011, în care este

identificată la Spitalul Județean Neamț partea vătămată C.A.M., aceasta

afirmând că a fost lovită de către inculpata Ț.I., pentru a-și modifica

declarația și procesele de redare a convorbirilor telefonice interceptate.

Examinând elementele

de fapt ce rezultă din aceste probe, a reținut că în cursul lunii decembrie

2010, inculpatul Ț.R. și soția sa, inculpata Ț.I., le-au propus părților

vătămate C.M.R. și C.A.M., cu care se află în relații de rudenie de altfel, să

se deplaseze în Ungaria, la locuința lor de acolo, pentru a petrece sărbătorile

de iarnă în locația respectivă.

Părțile vătămate au

acceptat, astfel că, în cursul aceleiași luni, împreună cu fiul lor minor,

C.E., în vârstă de 3 ani, au fost transportate de către inculpați la locuința

lor din Berettyoujfalu din Ungaria.

După sărbători,

procedând în modalitatea în care acționaseră și în cazul altor victime,

inculpatul Ț.R. și soția acestuia Ț.I., le-au precizat părților vătămate că nu

le pot permite să părăsească locuința respectivă pentru a se întoarce în

România și că pentru a acoperi cheltuielile legate de cazarea acestora în

perioada în care s-au aflat în Ungaria, trebuie ca partea vătămată C.M.R. și

soția acestuia să meargă în Germania pentru a sustrage bunuri în beneficiul

soților Ț.

C.M.R. a refuzat și a

insistat ca atât el, cât și familia sa să fie lăsați să se întoarcă în România,

iar în aceste condiții, inculpatul Ț.R. a exercitat acte de violență asupra

părții vătămate, sechestrând-o într-o cameră a locuinței sale și lovind-o de

mai multe ori.

După ce a reușit să

părăsească imobilul respectiv, C.M.R. a sesizat organele de poliție din

Ungaria, în care a precizat că soții Ț. se ocupă cu furturi în țările Europei

Occidentale, inculpatul Ț.R. i-a propus să meargă și el la furat și întrucât a

refuzat, a fost lovit și sechestrat de acesta (declarațiile părții vătămate

C.M.R. coroborate cu copiile documentelor întocmite de autoritățile judiciare

maghiare cu ocazia instrumentării plângerii formulate de către C.M.R.).

A mai reținut că din

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că inculpata

Ț.I. a lovit partea vătămată C.A.M. și a legat-o de scaun și că cei doi

inculpați se ocupau cu furturi: partea vătămată C.M.R. îi sugerează soției sale

să meargă la furat cu el și nu cu inculpații, inculpații dețineau un autoturism

cu numere de Germania.

Ca urmare a sesizării

organelor de poliție, partea vătămată C.M.R. a reușit să se întoarcă în

România, în timp ce soția sa a refuzat ca urmare a amenințărilor exercitate de

inculpata Ț.I.

Tot din

înregistrările convorbirilor telefonice rezultă că inculpații erau dispuși să o

lase pe partea vătămată C.A.M. și pe fiul ei minor să revină în România doar în

condițiile retragerii plângerii formulate de către C.M.R.

Curtea, în divergență

cu opinia primei instanțe, a reținut că partea vătămată C.A.M. a fost

sechestrată de către inculpați, acest aspect rezultând din declarația acesteia

dată în faza de urmărire penală coroborată cu procesele-verbale de redare a

convorbirilor telefonice.

Astfel, partea

vătămată a arătat că era supravegheată permanent chiar și la toaletă, a fost

amenințată de către inculpați, i-a fost tăiat părul cu forța de către inculpata

Ț.I. (aspect ce rezultă și din vizionarea CD cu declarația sa), actele de

identitate și pașaportul fiului ei se aflau în posesia inculpaților. Chiar dacă

folosea telefonul inculpatului Ț.R., partea vătămată discuta cu soțul său numai

în prezența inculpaților.

Din procesele-verbale

de redare a convorbirilor telefonice mai rezultă că actele părții vătămate se

aflau în posesia inculpaților și că aceasta îi comunica soțului că este ținută

ostatică, că nu este lăsată de inculpați să se întoarcă în țară.

Din declarația părții

vătămate C.A.M. rezultă că inculpații se ocupau, într-adevăr, de furturi în

Germania și au antrenat-o în această activitate și pe fiica lor minoră Ț.D.,

zisă "M.", că și ea a fost pusă de către inculpată să fure un trening

pentru soțul ei și mâncare. A fost forțată să încerce să fure și din buzunare,

însă nu a reușit, întrucât nu avea abilitățile necesare și victima respectivă a

simțit. În timp ce se afla într-un magazin de fructe în Germania, inculpata a

lovit-o în fața camerelor de luat vederi ale magazinului, întrucât nu dorea să

fure pentru ea.

De asemenea, din

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că partea vătămată

C.A.M. a mers la furat și nu a primit niciun ban.

În afara probelor în

acuzare, enunțate și analizate mai sus, Curtea a subliniat și existența unui

fapt probatoriu care conduce în mod complet la stabilirea vinovăției

inculpaților pentru această faptă, și anume atitudinea inculpatei Ț.I., care,

în discuțiile telefonice purtate cu partea vătămată C.M.R., îi sugerează să-și

retragă declarația dată în fața autorităților maghiare, nu pentru că acea

declarație nu ar corespunde adevărului, ci pentru a scăpa de răspunderea

penală. Curtea, potrivit principiului liberii aprecieri a probelor, a înlăturat

declarația părții vătămate C.A.M. dată în cursul cercetării judecătorești prin

care își retractează total declarațiile de la urmărirea penală, având în vedere

lipsa unor motive pertinente și credibile care să justifice această schimbare

de atitudine procesuală. Mai mult, declarația dată în faza de urmărire se

coroborează cu alte probe administrate în cauză, declarațiile părții vătămate

C.M.R., proces-verbal întocmit de către organele de poliție din cadrul Poliției

Mun. Piatra-Neamț la data de 27 februarie 2011, în care este identificată la

Spitalul Județean Neamț partea vătămată C.A.M., aceasta afirmând că a fost

lovită de către inculpata Ț.I., pentru a-și modifica declarația și procesele de

redare a convorbirilor telefonice interceptate.

De asemenea, Curtea a

înlăturat declarațiile martorilor C.T. și F.V., apreciind că sunt subiective,

fiind influențate de relațiile lor de rudenie cu inculpații și făcute în vederea

disculpării acestora.

Instanța de apel a

reținut că sunt lipsite de credibilitate și apărările inculpaților, conform

cărora neînțelegerile dintre părți ar fi fost legate de probleme familiale,

având în vedere că aceste apărări sunt identice cu ceea ce inculpata Ț.I. i-a

sugerat părții vătămate C.M.R. să declare după ce își va retrage plângerea

adresată autorităților maghiare, așa cum rezultă din procesele-verbale de

redare a convorbirilor telefonice.

În lumina celor

expuse, Curtea a constatat că probele administrate pe parcursul procesului

penal, necesare și suficiente pentru aflarea adevărului în cauză cu privire la

faptele de trafic de persoane comise de inculpați în dauna părților vătămate

C.M.R. și C.A.M. atestă netemeinicia soluției de achitare adoptată de

Tribunalul Neamț cu privire la acest fapte și impun reformarea acestei

sentinței atacate în sensul condamnării inculpaților la pedeapsa închisorii.

Contrar opiniei instanței de fond, s-a reținut că inculpații au recrutat cele

două părți vătămate, pe care le-au transportat și cazat în Ungaria prin una

dintre modalitățile enumerate în art. 12 din Legea nr. 678/2001, respectiv prin

înșelăciune (sub pretextul de a petrece sărbătorile de iarnă) după care le-au

precizat că pentru a acoperi cheltuielile legate de cazarea acestora trebuie

să-i însoțească pe inculpați în Germania pentru a fura, propunere urmată de

executare doar de partea vătămată C.A.M.

În drept, faptele

inculpaților Ț.R. și Ț.I., care în decembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, sub pretextul petrecerii sărbătorilor de iarnă au transportat și

cazat pe teritoriul Ungariei (partea vătămată C.M.R.) și apoi al Germaniei -

partea vătămată C.A.M., după care, prin exercitarea de violențe și amenințări a

obligat-o pe aceasta din urmă să comită furturi în beneficiul inculpaților

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în

formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

motivele de apel referitoare la greșita soluție de achitare pentru faptele de

trafic de persoane pretins a fi comise în dauna părții vătămate B.V.F. și

victimelor A.O. și M.P.S., Curtea a constatat că soluția de achitare dispusă de

prima instanță este justă, eronat fiind doar temeiul juridic al achitării

reținut în cauză.

În C. proc. pen.

român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de

nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art.

5

2

statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată

până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.".

Prin adoptarea

prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi

care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea

demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și

a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor

cerințe:

- vinovăția se

stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale,

deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;

- sarcina probei

revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în

fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind

obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei

hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul

de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive

prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes";

- hotărârea de

condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de

îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o

soluție de achitare.

Toate aceste cerințe

sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de

nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale,

într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până

la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.

Prima instanță în mod

corect a constatat că în cauză nu există suficiente probe directe sau indirecte

de natură a releva vinovăția inculpaților cu privire la faptele de trafic de

persoane pretins a fi comise în dauna părții vătămate B.V.F. și victimelor A.O.

și M.P.S., reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței.

Este adevărat că

principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței de judecată

posibilitatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza

procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului

impune instanței de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate

cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

În cadrul operațiunii

de sinteză a probelor, Curtea trebuie să aprecieze care dintre declarațiile

date de partea vătămată B.V.F. și victimele A.O. și M.P.S. reflectă adevărul,

și anume cele făcute în cursul urmăririi penale și în care aceștia au dat

declarații ample, cuprinzând amănunte legate de activitatea infracțională a

inculpaților desfășurată pe teritoriul Germaniei - ori cele date în cursul

cercetării judecătorești și în care aceștia au precizat că declarațiile au fost

date la solicitarea părții vătămate C.M.R., care le-a promis recompensă

bănească.

Față de toate

aspectele evidențiate mai sus, întrucât în cauză nu exista niciun temei legal

pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale părții

vătămate și victimelor, Curtea a considerat îndoielnică credibilitatea declarațiilor

date în faza de urmărire penală, având în vedere că aceste declarații nu se

coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Cele administrate în

faza cercetării judecătorești sunt susținute de declarațiile martorilor N.G. și

B.D., care au arătat că partea vătămată C.M.R. le-a propus și lor să depună

plângere împotriva inculpaților și să susțină că aceștia i-au obligat să fure

în Germania, dar au refuzat, declarația autentificată sub nr. 401 din 13 mai

2011 la Biroul Notarilor Publici asociați N.E.L. și V.I.E., dată de S.E.A. -

sora victimei M.P.S., care arată că fratele ei nu a părăsit țara decât împreună

cu părinții lui, că, în perioada în care el a spus că a fost scos din România

de către inculpați, a locuit cu ea și soțul ei.

Examinând probele în

acuzare administrate în cauza de față în vederea relevării existenței faptelor

amintite și vinovăției inculpaților, față de aceasta Curtea a constatat că

acuzația reținută de procuror prin rechizitoriu nu este dovedită cert.

Întrucât în cauză probele

în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând

loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, se impune a se da

eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea

inculpatului" (in dubio pro reo), motiv pentru care instanța de apel a

constatat inexistența acestor fapte și implicit nevinovăția inculpaților.

În raport cu

argumentele mai sus expuse, Curtea a apreciat că faptele de trafic de persoane

imputate inculpaților nu există în materialitatea lor, nefiind confirmate, așa

cum s-a arătat, de probele în acuzare administrate în cauză.

În consecință, Curtea

a modificat temeiul juridic al achitării pentru aceste fapte, din dispozițiile

art. 10 lit. d) C. proc. pen. cum a reținut prima instanță în art. 10 lit. a)

C. proc. pen.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați, Curtea a

avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.,

și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic

de persoane, modul de acțiune și împrejurările comiterii faptelor, numărul

victimelor traficate, precum și persoana inculpaților.

Astfel, a reținut că

inculpații se află la primul impact cu legea penală, au avut o bună conduită

înainte de săvârșirea infracțiunii, temeiuri suficiente pentru a se da

eficiență circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și a

aplicat acestora câte o pedeapsă într-un cuantum sub minimul special, de 3 ani

închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei

principale, aptă a îndeplini funcțiile preventive și educative și a realiza

scopul acesteia.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie, Curtea a reținut că natura faptelor săvârșite, persistența

infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la

concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a

fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care

exercițiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale.

În baza acelorași

criterii, Curtea a apreciat că scopul pedepselor prev. de art. 5

2

C.

pen. poate fi atins și fără executarea acestora, având în vedere că sunt

întrunite și celelalte condiții prev. de art. 86 C. pen. și că aplicarea pedepselor

constituie un avertisment pentru inculpați chiar și fără executarea acestora.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs inculpații Ț.R. și Ț.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea

motivelor de recurs scrise, susținute oral în fața instanței, ambii inculpați,

întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., au solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părți vătămate C.M.R. și C.A.M., în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu

există.

În subsidiar,

inculpații, în susținerea cazului de casare prev. de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., au solicitat redozarea pedepsei aplicate de către instanța de

prim control judiciar și înlocuirea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

cu cele prev. de art. 81 C. pen.

Înalta Curte,

verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14

C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice și

recursurile declarate de inculpați ca nefondate, având în vedere următoarele

considerente:

critică a recurenților-inculpați circumscrisă cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., privind grava eroare de fapt,

Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât nu există o contradicție

evidentă între cele reținute prin hotărârea de condamnare și probele

administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări -

evidentă și necontestată - a probelor, ci aprecierii acestora de către instanța

de apel.

Astfel, în urma

evaluării coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, cele două

instanțe, în mod justificat, au reținut că nu s-a demonstrat la adăpost de orice

îndoială că inculpații Ț.R. și Ț.I. au exercitat acte de constrângere și

amenințări asupra părții vătămate B.V.F. și a victimelor A.O. și M.P.S. - minor

-, în vederea obligării acestora de a comite furturi pe teritoriul statului

german sau că au săvârșit vreuna din acțiunile prevăzute de art. 12 și 13 din

Legea nr. 678/2001, ca și modalități de comitere a infracțiunilor de trafic de

persoane și trafic de minori.

În ceea ce privește

infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 - părți vătămate C.M.R. și C.A.M. -, reținută în sarcina

ambilor inculpați de către instanța de apel și pentru care s-a dispus

condamnarea acestora, Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile

procedurale ce reglementează desfășurarea judecății și dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale privind

dreptul la un proces echitabil, probele din cursul urmăririi penale trebuie

administrate nemijlocit în condiții de publicitate, în fața unei instanțe

independente, însă, soluția pronunțată de instanța de judecată nu se poate baza

exclusiv numai pe probele din faza de urmărire penală sau numai pe cele

administrate în faza de judecată.

Instanța trebuie să

analizeze ansamblul probator în concordanță cu dispozițiile art. 63 C. pen.,

putând reține sau, după caz, să înlăture unele din aceste probe, în parte sau

în totalitate, în situația în care nu se coroborează cu restul probelor

administrate. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că pentru stabilirea

adevărului, în cauză, nu pot fi avute în vedere doar declarațiile date de

părțile vătămate și depozițiile martorilor din faza de judecată, după cum nu

pot fi avute în vedere nici probele extrajudiciare, ci aceste depoziții trebuie

analizate în mod critic, prin raportare la toate probele administrate în ambele

faze procesuale.

Plecând de la aceste

premise, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de prim control

judiciar a apreciat că probele administrate sunt apte să răstoarne prezumția de

nevinovăție prevăzută de dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen. și a

dispus condamnarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii de trafic de

persoane.

Chiar și din

declarațiile date de părțile vătămate C.M.R. și C.A.M. în faza de urmărire

penală și în fața instanței de judecată rezultă serioase indicii în legătură cu

faptul că, în luna decembrie 2010, inculpații Ț.R. și Ț.I. le-au propus să

meargă în Ungaria pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă, fiind transportate

împreună cu fiul lor minor în vârstă de 3 ani chiar de inculpați, la domiciliul

acestora din loc. Berettyoujfalu, după care prin amenințare și exercitarea de

violențe fizice nu le-au mai permis să revină în România, urmând să fie

transportate în Germania pentru a comite infracțiuni de furt în vederea

acoperirii cheltuielilor de transport și cazare în perioada cât s-au aflat în

Ungaria.

Atitudinea părții

vătămate C.A.M. de a reveni, în totalitate, asupra declarațiilor din cursul

urmăririi penale este nejustificată, întrucât deși au fost audiate la date

diferite, declarațiile părților vătămate referitoare la activitățile de trafic

de persoane desfășurate de cei doi inculpați se coroborează pe mai multe

aspecte, părțile vătămate dând detalii referitor la datele la care au plecat în

Ungaria, modalitatea în care au fost sechestrate și amenințate să plece în

Germania pentru a comite mai multe furturi, modalitatea de sesizare a

autorităților judiciare ungare de către partea vătămată C.M.R., convorbirile

telefonice dintre acestea și inculpați, modul de operare al inculpaților și

încercarea acestora de a-i determina să-și schimbe depozițiile, iar pe C.M.R.

să-și retragă plângerea formulată la autoritățile judiciare ungare.

În fața instanței,

partea vătămată C.M.R. și-a menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi

penale arătând împrejurările în care s-a deplasat în cursul lunii decembrie

2010 în Ungaria, împreună cu soția și copilul minor în vârstă de 3 ani la

domiciliul inculpaților, cum a fost amenințată și lovită de inculpatul Ț.R.

pentru a o determina să meargă la furat, cum a fost sechestrată soția sa de

către inculpați pentru a-i determina să comită furturi și, ulterior, să-și

retragă plângerea formulată la autoritățile judiciare ungare.

Toate aceste

declarații se coroborează cu verificările efectuate de către autoritățile

judiciare ungare urmare plângerii penale formulate de către partea vătămată

C.M.R. la data de 6 februarie 2011, dar și cu verificările efectuate de către

organele de poliție din mun. Piatra-Neamț și consemnate în Procesul-verbal din

data de 27 februarie 2011 când partea vătămată C.A.M. a fost identificată în

Spitalul Județean Neamț și a precizat că a fost lovită de către inculpata Ț.I.

pentru a-și modifica depoziția dată în prezența organului de cercetare penală.

De asemenea, Înalta

Curte are în vedere și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor

telefonice dintre partea vătămată C.A.M. și soțul acesteia C.M.R., purtate de

pe numărul de telefon utilizat de către inculpatul Ț.R., din care rezultă că

actele de identitate ale părții vătămate C.A.M. și pașaportul fiului său minor

se aflau la inculpați, că aceasta era ținută sechestrată într-o cameră și era

supravegheată tot timpul de cei doi inculpați, precum și convorbirile

telefonice dintre partea vătămată C.M.R. și alte două persoane care foloseau

numărul de telefon al lui Ț.R. din care rezultă că i se cerea să renunțe la

plângerea formulată împotriva celor doi inculpați și convorbirile telefonice

dintre C.A.M. și inculpata Ț.I. din care rezultă că partea vătămată a fost legată

de scaun de către inculpatul Ț.R. (convorbirea telefonică din data de 22

februarie 2011).

Nu în ultimul rând,

acuzația de trafic de persoane este susținută și de declarația din cursul

urmăririi penale dată de inculpata Ț.I., care la data de 21 martie 2011 chiar

dacă nu a recunoscut săvârșirea faptei, a relatat că a lovit-o pe partea

vătămată C.M.R. în timp ce se afla în Ungaria însă nu pentru a o determina să

comită furturi, ci pentru o moștenire primită de la părinții săi și soția

inculpatului, apărare care nu este susținută de vreun alt mijloc de probă, dar

care susține afirmațiile părții vătămate privind constrângerea exercitată de

către inculpați pentru a o determina să comită furturi în interesul acestora.

Dată fiind relația de

rudenie dintre martorii C.T., F.V. și inculpați, prin raportare la întregul

material probator, Înalta Curte apreciază că în mod întemeiat au fost

înlăturate de către instanța de prim control judiciar depozițiile acestora, ca

fiind neconforme cu realitatea și făcute în scopul exonerării de răspundere

penală a celor doi inculpați, fiind infirmate de celelalte mijloace de probă.

Față de cele

reținute, Înalta Curte apreciază că în ceea ce-i privește pe inculpații Ț.R. și

Ț.I. s-a dovedit că aceștia au recrutat părțile vătămate C.M.R. și C.A.M., pe

care le-au transportat și cazat la locuința lor din Ungaria, inducându-le în

eroare că vor petrece sărbătorile de iarnă cu aceștia date fiind și relațiile

de rudenie dintre C.A.M. și inculpata Ț.I. (soră), după care, prin amenințare, sechestrare

și folosirea violențelor au încercat să-i determine să meargă în Germania

pentru a comite furturi, activitate realizată doar de partea vătămată C.A.M. în

beneficiul inculpaților, faptele acestora realizând conținutul constitutiv al

infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată