ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1054/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 18 august 2011 sub nr. 3970/90/2011, reclamanta SC U. SA Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâtul B.M.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 305.118,5 RON, reprezentând prejudiciul înregistrat de SC U. SA - contravaloarea deplasărilor în scop turistic, în interes exclusiv personal, ale fostului director al SC U. SA, B.M.R., în perioada 2008 - 2010, plătite nejustificat de SC U. SA, precum și la plata dobânzilor comerciale aferente sumei de 305.118,5 RON, conform art. 43 C. com.

Cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința nr. 2651 din 9 decembrie 2011, Tribunalul Vâlcea a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a directorului general și a anulat cererea formulată de reclamantul SC U. SA Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâtul B.M.R., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de persoana juridică SC U. SA, prin reprezentantul său directorul general - economic S.E.I.

Asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare, instanța a constatat că pârâtul susține în esență că directorul general nu a fost mandatat de adunarea generală să promoveze acțiunea de față, fiind astfel încălcate prevederile art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, situație față de care se impune analizarea cu prioritate a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a directorului general pentru formularea prezentei cereri de chemare în judecată (în ședința publică din 2 decembrie 2011 instanța calificând astfel excepția procesuală invocată de pârât).

A reținut tribunalul că potrivit art. 155 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, "acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112. Adunarea generală desemnează cu aceeași majoritate persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție.". În cauza de față, reclamanta a susținut că prin art. 10 din Hotărârea AGA din 29 aprilie 2010, s-a hotărât exercitarea cererii de chemare în judecată a pârâtului, fiind însărcinat consiliul de administrație să acționeze pe seama societății.

De asemenea, s-a mai arătat că cererea este formulată în temeiul art. 1 din Hotărârea CA nr. 15 din 7 iulie 2011 și a Raportului Comisiei de cenzori a SC U. SA întocmit la data de 23 iulie 2011. Analizând Hotărârea AGA din 29 aprilie 2010, instanța a constatat că în această ședință s-a luat act de Raportul Comisiei de cenzori din 29 martie 2011, stabilindu-se sesizarea organelor penale și promovarea acțiunii în justiție pentru recuperarea prejudiciului constatat prin acest raport. Acest raport privește verificarea rezultatelor economice financiare și a situației patrimoniului înregistrate de reclamantă în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010, fără ca în cuprinsul raportului să se facă vreo mențiune referitoare la prejudiciul invocat pe calea acțiunii de față.

Rezultă că Adunarea Generală din 29 aprilie 2011 nu a decis formularea acțiunii în justiție împotriva fostului director (pârâtul B.M.R.) pentru recuperarea sumei de 305.118,5 RON, reprezentând contravaloarea deplasărilor în scop turistic, în interes exclusiv personal ale acestuia, excursii, vacanțe etc. De altfel, acest prejudiciu a fost constatat ulterior Adunării Generale din 29 aprilie 2011, și anume la 23 iulie 2011, când a fost întocmit raportul comisiei de cenzori depus la dosar. Față de această situație, s-a constatat că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de societatea reclamantă reprezentată de actualul director general, fără ca acesta să fie împuternicit să formuleze și să reprezinte societatea într-o astfel de acțiune, printr-o hotărâre a adunării generale, așa cum prevăd, imperativ, dispozițiile art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel SC U. SA Râmnicu Vâlcea, solicitând admiterea acestuia, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă. Prin Decizia civilă nr. 29/A-C din 25 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC U. SA Râmnicu Vâlcea împotriva Sentinței civile nr. 2651 din 9 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a anulat hotărârea și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea acestei decizii, s-a reținut că prima instanță a soluționat cererea pe temeiul unei excepții procesuale de procedură, reținând că persoana care a semnat cererea de chemare în judecată, în calitate de director general al societății reclamante, nu și-a dovedit calitatea de reprezentant pentru formularea cererii.

Argumentele reținute de tribunal vizează pe de o parte lipsa unei hotărâri a adunării generale a acționarilor, în sensul formulării acțiunii în răspundere împotriva fostului director, ca o cerință de admisibilitate a acțiunii, iar pe de altă parte, lipsa împuternicirii date de adunarea generală pentru directorul general de a promova prezenta cerere. Curtea a reținut că potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112. Alin. (2) al textului prevede că adunarea generală desemnează cu aceeași majoritate persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție.

Argumentul adus în apelul formulat, determinat de rezultatul interpretării sistematice a prevederilor art. 155 din Legea societăților comerciale, s-a constatat că este întemeiat, de vreme ce textul vorbește la alin. (4) și (5) despre încetarea mandatului, respectiv de suspendarea din funcție, în ipoteza în care se decide formularea acțiunii în răspundere.

Din Hotărârea AGOA nr. 1 din 29 aprilie 2011 rezultă că la pct. 10 s-a luat act de raportul comisiei de cenzori, care a fost aprobat cu 99,7% din capitalul social și în temeiul căruia s-au stabilit următoarele: "Noul consiliu de administrație ales va înainta raportul întocmit de comisia de cenzori însoțit de toate documentele ce au stat la baza întocmirii acestuia către organele de cercetare penală, în vederea verificării faptelor sesizate și sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de către persoanele care au angajat societatea în aceste operațiuni, conform art. 272 1 alin. (2) C. pen.; pentru recuperarea prejudiciului la persoanele responsabile, societatea se va constitui parte civilă, în condițiile în care se vor constitui dosare penale, în caz contrar acționând pe cale civilă pentru recuperarea prejudiciului; consiliul de administrație va revoca contractul de mandat al directorului general B.M.R.

și va schimba din funcția de director comercial pe R.C., având în vedere aspectele sesizate de comisia de cenzori". Totodată, a fost revocat Consiliul de administrație al SC U. SA și ales un nou consiliu, fiind împuternicit P.C.F., cu posibilitatea de substituire a acestuia cu o altă persoană având funcția de consilier juridic, pentru a acționa pe seama societății, de a efectua și îndeplini oricare formalitate necesară pentru ducerea la îndeplinire a hotărârii adoptate. Hotărârea menționată a avut la bază raportul comisiei de cenzori în care s-a verificat situația patrimoniului societății în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, perioadă în care conducerea executivă a societății a fost asigurată și de B.M.R., în calitate de director general.

Pârâtul a exercitat calitatea de director general în baza contractului de mandat, încheiat la 22 aprilie 2008, prelungit prin acte adiționale (15 iulie 2009 și 30 martie 2011) până la 17 aprilie 2015. Prin Hotărârea AGEA din 29 aprilie 2011, a fost împuternicit consiliul de administrație să revoce contractul de mandat al directorului general și totodată să fie formulată acțiune pentru recuperarea prejudiciului produs prin faptele sesizate în raportul comisiei de cenzori. În baza acestei împuterniciri contractul de mandat a fost revocat la 6 mai 2011, prin Hotărârea CA nr. 8 din 6 mai 2011, situație față de care textul art. 155 din Legea nr. 31/1990 devine inaplicabil. A fost emisă și Hotărârea nr. 15 din 7 iulie 2011, prin care s-a stabilit sesizarea parchetului pentru fapte penale, săvârșite de fostul director general al societății, pârâtul din prezenta cauză.

La 28 iulie 2011 a fost întocmit raportul comisiei de cenzori, în care s-a reținut că în perioada iulie 2008 - 31 decembrie 2010, directorul general a dispus și semnat ordine de plată pentru servicii, fără contracte legal aprobate, fiind responsabil pentru angajarea și efectuarea acestor cheltuieli. Or, potrivit interpretării sistematice a textului art. 155 din Legea societăților comerciale, de la momentul revocării mandatului, acțiunea în răspundere se formulează de către societate prin reprezentant, fără a mai fi necesară o nouă hotărâre a adunării generale. Totuși, în cauză se constată că, la 29 aprilie 2011, cu majoritatea prevăzută de art. 112 din Legea nr. 31/1990, societatea a decis că se impune recuperarea prejudiciului de la persoanele responsabile, desemnând consiliul de administrație pentru recuperarea acestuia.

Ca atare, chiar admițând aplicabilitatea textului, se constată că hotărârea adunării generale nu putea identifica concret valoarea prejudiciului, ca o condiție de admisibilitate a cererii de antrenare a răspunderii. De vreme ce s-a decis revocarea contractului de mandat al directorului general, rezultă că adunarea generală s-a referit la această persoană pentru formularea acțiunii. În acest context, curtea de apel a reținut că potrivit art. 143 2 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administrație reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție. Alin. (4) al textului arată că, atunci când consiliul de administrație deleagă directorilor atribuțiile de conducere a societății în conformitate cu art. 143, puterea de a reprezenta societatea aparține directorului general, consiliul de administrație păstrează însă atribuția de reprezentare a societății în raporturile cu directorii.

Societatea a formulat prezenta cerere prin director general, cu respectarea dispozițiilor sus-menționate, iar față de Hotărârea AGOA din 29 aprilie 2011, cererea este semnată de P.C.F., consilier juridic împuternicit cu aducerea la îndeplinire a hotărârii adunării generale. În acest context adoptarea ulterioară a Hotărârii nr. 1 din 26 ianuarie 2012, luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, nu are relevanță pentru analizarea condițiilor reprezentării la momentul sesizării instanței (30 septembrie 2011). Prin urmare, instanța de apel a constatat că cerințele de admisibilitate a formulării cererii sunt îndeplinite, neputându-se reține lipsa dovezii calității de reprezentant al societății pentru formularea cererii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.M.R., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-reclamant arată că instanța de apel lipsește de conținut prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, considerând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 143 2 . Apreciază recurentul că instanța face confuzie între organul competent a stabili răspunderea materială a administratorilor, directorilor, cenzorilor, etc. și organul competent să reprezinte societatea în relațiile cu terții și în justiție. Art. 155 alin. (1) prevede expres că acțiunea în răspundere pentru daune aduse societății pentru persoanele cu funcții de răspundere aparține adunării generale, iar conform art. 155 alin. (2), tot AGA este organul care desemnează persoana ce urmează să exercite acțiunea în justiție.

Așa cum reiese din probatoriul administrat, prin Hotărârea AGA din 29 aprilie 2010 s-a luat act de Raportul Comisiei de cenzori din 29 martie 2010, prin care s-a dispus sesizarea organelor penale și constituirea ca parte civilă. Numai că din hotărârea AGA nu reiese că urmează a se declanșa o acțiune împotriva sa, nici obiectul acestei acțiuni și nici persoana desemnată a formula asemenea acțiuni. Susține că numai după ce a invocat instanței aceste aspecte prin excepțiile ridicate, intimata a hotărât să țină o nouă adunare generală, pentru a acoperi neregulile și a intra în legalitate.

Instanța de apel consideră că nu are relevanță ceea ce a hotărât adunarea generală din 26 ianuarie 2012. Recurentul invocă și aplicarea eronată a art 143 2 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, susținând că acest articol stabilește competența consiliului de administrație în delegarea atribuțiilor de conducere și faptul că consiliul de administrație păstrează atribuția de reprezentare a societății în raporturile cu directorii și nu are legătură cu reglementarea stabilită de art. 155 alin. (1); în ce bază a semnat noul director general acțiunea dacă nu a fost desemnat de AGA în acest sens. Arată că tocmai prin Hotărârea AGA din 26 ianuarie 2012, AGA desemnează directorul general la art. 5 să acționeze pe seama societății, ceea ce denotă faptul că până atunci acesta nu fusese împuternicit să ducă la îndeplinire hotărârile AGA.

Pe de altă parte, o hotărâre AGA nu poate să aprobe retroactiv acțiunile existente pe rolul instanțelor de judecată, aceste acțiuni trebuind să îndeplinească condițiile legale la data depunerii. Totodată, în hotărârea AGA nu se vorbește de acțiunile existente pe rolul instanțelor, ci de acțiuni și măsuri ce urmează a fi luate. Însă, întrucât instanța de apel a reținut că această hotărâre nu are relevanță în cauză, deci de bază rămân Hotărârea din aprilie 2011 și Raportul cenzorilor din martie 2011, de fapt singurele documente existente la data declanșării acțiunii. Susține că aceste documente nu stabilesc vinovăția sa, nu stabilesc luarea unor măsuri împotriva sa și nici cine poate întreprinde asemenea măsuri.

În consecință, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtului B.M.R. la plata sumei de 305.118,5 RON, reprezentând prejudiciul înregistrat de reclamanta SC U. SA - contravaloarea deplasărilor în scop turistic, în interes exclusiv personal, ale fostului director al SC U. SA, B.M.R., în perioada 2008 - 2010, plătite nejustificat de SC U. SA, precum și la plata dobânzilor comerciale aferente sumei de 305.118,5 RON, conform art. 43 C. com.

Acțiunea promovată de reclamanta SC U. SA a fost o consecință a Raportului Comisiei de cenzori a SC U. SA, întocmit în data de 23 iulie 2011, prin care s-a constatat efectuarea unor cheltuieli în sumă totală de 305.118,50 RON, reprezentând servicii turistice facturate de SC T. SRL în perioada 2008 - 2010, integral achitate prin ordine de plată semnate de B.M.R., R.C. și M.E.

Prin Hotărârea AGOA nr. 1 din 29 aprilie 2011, ținută tot ca urmare a Raportului întocmit de Comisia de cenzori în care s-a verificat situația patrimoniului societății în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, perioadă în care conducerea executivă a societății a fost asigurată și de B.M.R., în calitate de director general, la pct. 10 s-a luat act de acest raport, care a fost aprobat cu 99,7% din capitalul social și în temeiul căruia s-au stabilit următoarele: "Noul consiliu de administrație ales va înainta raportul întocmit de comisia de cenzori însoțit de toate documentele ce au stat la baza întocmirii acestuia către organele de cercetare penală, în vederea verificării faptelor sesizate și sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de către persoanele care au angajat societatea în aceste operațiuni, conform art. 272 1 alin. (2) C. pen.; pentru recuperarea prejudiciului la persoanele responsabile, societatea se va constitui parte civilă, în condițiile în care se vor constitui dosare penale, în caz contrar acționând pe cale civilă pentru recuperarea prejudiciului; consiliul de administrație va revoca contractul de mandat al directorului general B.M.R.

și va schimba din funcția de director comercial pe R.C., având în vedere aspectele sesizate de comisia de cenzori". Totodată, a fost revocat Consiliul de administrație al SC U. SA și ales un nou consiliu, fiind împuternicit P.C.F., cu posibilitatea de substituire a acestuia cu o altă persoană având funcția de consilier juridic, pentru a acționa pe seama societății, de a efectua și îndeplini oricare formalitate necesară pentru ducerea la îndeplinire a hotărârii adoptate. Tot în baza acestei hotărâri a fost împuternicit consiliul de administrație să revoce contractul de mandat al directorului general și totodată să fie formulată acțiune pentru recuperarea prejudiciului produs prin faptele sesizate în raportul comisiei de cenzori.

În consecință, s-a promovat acțiunea semnată de către directorul general economic S.E.I. și consilierul juridic P.C.F. în temeiul dispozițiilor Hotărârii AGOA nr. 1 din 29 aprilie 2011, precitată, din care rezultă nu numai faptul că acești reprezentanți au fost împuterniciți să promoveze litigiul, dar s-a decis și faptul că pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele responsabile, societatea se va constitui parte civilă (în condițiile în care se vor constitui dosare penale), în caz contrar acționând pe cale civilă pentru recuperarea prejudiciului, iar consiliul de administrație va purta întreaga răspundere pentru efectuarea demersurilor în interiorul termenului de prescripție. Prima critică invocată de recurentul-pârât vizează interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 155 alin. (1) prin coroborare cu dispozițiile art. 143 2 din Legea nr. 31/1990.

Reținând cele stipulate la pct. 10 din Hotărârea AGOA nr. 1 din 29 aprilie 2011, cât și faptul că acțiunea în răspundere a fost introdusă la data de 18 august 2011, fiind semnată de consilier juridic și director, care au fost împuterniciți să acționeze pe seama societății pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii adoptate, instanța de apel a reținut, în mod corect, inaplicabilitatea în speță a art. 155 din Legea nr. 31/1990, întrucât prin interpretarea sistematică a întregului articol evocat rezultă că legiuitorul se referă la administratorii/directorii în funcție la data adunării, aceasta fiind rațiunea pentru care operează încetarea de drept a mandatului de administrator, respectiv suspendarea de drept a mandatului de director și desemnarea persoanei care să exercite acțiunea în numele societății.

În aceste condiții, convocarea adunării generale pentru a se aproba promovarea unei acțiuni în justiție împotriva fostului director general și pentru mandatarea unei persoane pentru susținerea acestui demers nu mai are caracter obligatoriu, textul aplicându-se doar pentru directorul în funcție, de la data revocării mandatului, acțiunea în răspundere urmând a fi formulată de către societate prin reprezentant, fără a mai fi necesară o nouă hotărâre a adunării generale. Înalta Curte apreciază că în situația în care adunarea generală nu a desemnat persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție îndreptată împotriva altor persoane decât persoanele având drept de reprezentare a societății, acțiunea se introduce de către societate, prin reprezentantul său legal de la data introducerii acțiunii, conform regulilor generale privind reprezentarea societății în justiție.

Din analiza prevederilor art. 143 2 din Legea societăților comerciale rezultă că rolul consiliului de administrație constă nu numai în desfășurarea unei activități de conducere și de gestiune internă a societății, ci și în reprezentarea acesteia în raporturile cu terții și în justiție. În acest context nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia instanța de apel în mod greșit a dat relevanță dispozițiilor art. 143 2 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care nu ar avea legătură cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Art. 143 2 alin. (4) teza finală prevede în mod expres că, consiliul de administrație păstrează atribuția de reprezentare a societății în raporturile cu directorii.

Față de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că în mod corect s-a statuat faptul că societatea a formulat prezenta cerere prin director general cu respectarea dispozițiilor legale evocate, iar față de Hotărârea AGOA din 29 aprilie 2011, cererea este semnată de P.C.F., consilier juridic împuternicit cu aducerea la îndeplinire a hotărârii adunării generale și de director general S.E.I. Înalta Curte, reținând că soluția instanței de apel este legală și că, în mod corect, a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare pentru a nu priva părțile în litigiu de un grad de jurisdicție, având în vedere că prima instanță în mod greșit a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a directorului general, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat. Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă SC U. SA Râmnicu Vâlcea, Înalta Curte reține că, dacă partea care solicită acordarea cheltuielilor de judecată este îndreptățită să obțină, în condițiile art. 274 C. proc. civ., obligarea părții adverse la plata acestor cheltuieli, îi revine sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor pretinse. Această concluzie se desprinde atât din dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., care fac referire la cheltuielile "pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a efectuat", cât și din regula generală în materie de probațiune aplicabilă procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ.

Constatând că intimata-reclamantă SC U. SA Râmnicu Vâlcea, care a fost reprezentată de avocat în această fază procesuală și care a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, deși a câștigat procesul și ar fi avut dreptul la cheltuieli de judecată, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., nu a făcut dovada acestora prin depunerea la dosar a chitanței de plată a onorariului avocațial, care este documentul justificativ de efectuare a plății acestor cheltuieli, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B.M.R. împotriva Deciziei civile nr. 29/A-C din 25 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă SC U. SA Râmnicu Vâlcea privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2013. Procesat de GGC - AZ