ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 600/2015

Decizia Nr. 600/2015 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub numărul 390/90/2010, reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâții B. și C. a solicitat obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei evaluată provizoriu la nivelul de 2.000.000 euro, reprezentând prejudiciul suferit de societate ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare de către pârâți a atribuțiilor de administratori, precum și obligarea pârâților la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

Petenții B. și C. au formulat cerere de strămutare, care a fost admisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea nr. 2931 din 23 septembrie 2010, fiind dispusă strămutarea cauzei de la Tribunalul Vâlcea la Tribunalul Timiș, iar dosarul a fost înregistrat la această din urmă instanță la data de 20 octombrie 2010. Prin Sentința civilă nr. 334 din 13 mai 2014, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC A. SA Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligând reclamanta la plata a câte 7.582,60 lei în favoarea fiecărui pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert, luând act că pârâții au solicitat cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat pe cale separată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut, în esență, că pârâții B. și C. au deținut calitatea de administratori ai reclamantei SC A. Râmnicu Vâlcea, primul în perioada ianuarie 2008 - 30 martie 2009, iar al doilea în perioada 30 martie 2009 - 9 octombrie 2009, activitate managerială pe care reclamanta o apreciază defectuoasă cu consecința unui prejudiciu de aproximativ 2.000.000 euro.

În ceea ce privește cadrul juridic în care se poate dispune antrenarea răspunderii administratorilor pentru prejudiciile aduse societății, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele speciale prevăzute de legea societăților comerciale, în timp ce, potrivit prevederilor art. 73 lit. d) din același act normativ, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun; în fine, că, potrivit art. 155 din Lege, administratorii pot fi trași la răspundere pentru daunele cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate.

În acest context, Tribunalul Timiș a reținut că răspunderea administratorului unei societăți comerciale are la bază răspunderea contractuală, iar eventualele daune produse societății trebuie să aibă ca premise vinovăția administratorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre acesta și activitatea administratorului societății, or, în cauza de față s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada faptului că prejudiciul reclamat, de 2.000.000 euro, este consecința directă a activității de administrare a societății de către cei doi pârâții.

Cu referire la prima dintre activitățile prejudiciabile imputată pârâților B. și C. - aceea că în timpul mandatului de administratori au determinat întârzierea majorării capitalului social al A. prin conversia în acțiuni a datoriei către stat, fapt ce a produs consecințe negative grave asupra activității societății - prima instanță a reținut că majorarea capitalul social prin modalitatea arătată este reglementată prin acte normative, în special O.U.G. nr. 45/2006 - ulterior dezavuată chiar de către Statul român care adoptă O.U.G. nr. 163/2008, prin care este abrogată prima ordonanță de urgență pentru considerentul arătat în expunerea de motive, respectiv, acela că "nefavorabila conjunctură pe piața bursieră, națională și internațională conduce la imposibilitatea practică a recuperării în totalitate a creanței în condițiile O.U.G.

nr. 45/2006". În ceea ce privește cea de-a doua activitate prejudiciabilă imputată pârâților B. și C. - aceea că au prezentat în repetate rânduri, în presa accesată de partenerii de afaceri ai A. și în fața autorităților românești și ale Uniunii Europene, informații false, denaturate și defăimătoare cu privire la societate -Tribunalul Timiș a reținut că, aceste acuzații au format și obiect al unei plângeri penale formulată de reclamantă împotriva celor doi pârâți, însă, prin Rezoluția din 25 ianuarie 2010, dată în Dosarul penal nr. x/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, respectiv, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Totodată, s-a reținut că Rezoluția a fost menținută prin Sentința penală nr. 231 din 31 martie 2011 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă, pronunțată ca urmare a respingerii ca nefondată a plângerii formulată de partea vătămată SC A. SA în temeiul art. 278 1 C. proc. pen.

Tot în același context, s-a reținut că afirmațiile imputate celor doi pârâții sunt identice cu cele care au făcut obiectul cererii de chemare în judecată soluționată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, prin Sentința civilă nr. 5502 din 28 decembrie 2012, rămasă irevocabilă, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de SC A. SA împotriva D., societate căreia i se imputau aceleași acțiuni ca și pârâților din prezenta cauză, având în vedere că aceștia erau reprezentanții legali ai respectivei societăți, or, tribunalul a considerat că nu poate ignora efectele relative ale puterii de lucru judecat atașate acestei hotărâri - prin care s-a constat că activitatea destabilizatoare și denigratoare la adresa reclamantei nu există.

În cauză a fost efectuată o contraexpertiză contabilă - care a statuat și a concluzionat asupra evoluției economice financiare a societății reclamante, stabilindu-se că aceasta a avut o evoluție negativă în perioada 2008 - 2009, dar că această evoluție s-a datorat unui complex de factorii financiari, bancari, contabili, în care nu se regăsesc nicidecum activitățile imputate celor doi administratorii pârâți, aspect din care rezultă faptul că în niciun mod, activitățile pârâților ar fi cauzat sau ar fi completat, în mod direct sau indirect, cauzele care au influențat negativ societatea reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC A. SA, reprezentată prin consorțiul de administratori E. și F., precum și prin administratorul special G., solicitând anularea hotărârii apelate, admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 2.000.000 euro, reprezentând prejudiciul suferit de societate ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de administratori, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 606 din 17 septembrie 2014 a respins apelul declarat de reclamanta SC A. SA în insolvență, reprezentată prin consorțiul de administratori judiciari E. și F., precum și prin administratorul special G., fiind obligată reclamanta SC A. SA către pârâții H. și C. la plata sumei de 13.258,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că motivul pentru care operațiunea de conversie în acțiuni a datoriei către stat nu s-a finalizat în sensul dorit de reclamantă este acela că însuși Statul român a refuzat o atare conversie, pentru considerentele indicate în expunerea de motive a O.U.G. nr. 163/2008, respectiv, pentru aceea că "nefavorabila conjunctură pe piața bursieră, națională și internațională conduce la imposibilitatea practică a recuperării în totalitate a creanței în condițiile O.U.G.

nr. 45/2006". În ceea ce privește pretinsa declanșare, începând cu luna martie 2009, a unei campanii de presă denigratoare la adresa A., Curtea de Apel Timișoara a reținut că reclamanta nu a dovedit caracterul fals ori tendențios al informațiilor prezentate de pârâți, în condițiile în care, dificultățile economice cu care se confrunta societatea erau de notorietate și acestea au fost confirmate atât de auditorii externi, cât și de rapoartele de expertiză întocmite în cauză - în cuprinsul cărora s-a arătat că SC A. a fost o societate cu risc mare de creditare încă de la sfârșitul anului 2007 și că diminuarea activului net al societății și deteriorarea situației financiare a acesteia s-au produs de dinaintea perioadei în care pârâții au funcționat ca administratori.

De altfel caracterul de notorietate al problemelor existente la societatea A. SA este afirmat de însuși Guvernul României în preambulul O.U.G. nr. 163/2008. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta SC A. SA prin consorțiul de administratori judiciari I. și J., cât și pârâții C. și B. Recursul reclamantei SC A. SA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 2.000.000 euro, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă. În argumentarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta susține că în cadrul apelului, intimații C. și B. au invocat prin întâmpinare excepția nulității căii de atac ca urmare a netimbrării apelului, iar prin răspunsul la întâmpinare aceasta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, acțiunile introduse de administratorul judiciar pentru recuperarea creanțelor sunt scutite de taxe de timbru, iar din considerentele deciziei se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat pe această excepție și nici nu a reținut apărările invocate de SC A. SA. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recurenta susține că instanța nu a analizat toate susținerile din cererea de chemare în judecata și din apel, având în vedere că prin aceste cereri, au fost dezvoltate toate condițiile răspunderii contractuale, respectiv eventualele daune produse societății, vinovăția administratorilor, prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre aceștia și activitatea administratorului societății, reținându-se doar că reclamanta nu a făcut dovada faptului că prejudiciul reclamat de 2.000.000 euro este consecința directă a activității de administrare a societății de către cei doi pârâți. În acest sens, arată că în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, instanța admițând și experți observatori din partea ambelor părți, conform art. 201 alin. (5) C. proc.

civ., iar opinia separată la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmită de către expert contabil judiciar K. depusă la termenul din data de 10 septembrie 2013, prin care se arată ca prejudiciul suferit de SC A. SA este consecința directă a activității de administrare a societății de către cei doi pârâți, nu a fost avută în vedere de instanță. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta susține că prin cererea introductivă de instanță, s-a subliniat faptul că răspunderea civilă a administratorului față de societate va fi o răspundere civilă contractuală pentru nerespectarea obligațiilor rezultate din mandatul încredințat de asociați, fiind solicitată obligarea pârâților la repararea, în solidar a prejudiciului suferit de SC A. SA, produs prin faptele concertate ale celor doi pârâți.

Astfel, faptele ilicite ale pârâților au constat și în încălcarea dispozițiilor mandatului acordat pârâților, prin semnarea Acordurilor de confidențialitate, iar în timpul mandatului acestora de administratori, au determinat întârzierea majorării capitalului social al SC A. SA prin conversia în acțiuni a datoriei către stat, fapt ce a produs consecințe negative grave asupra activității reclamantei, scopul final al pârâților, reprezentând succesiv interesele acționarului D., acela de preluare a acțiunilor A. la un preț cât mai mic. În acest sens se arată că, înainte de prezentarea raportului auditorului, pârâtul B., care încă deținea funcția de administrator al A., a depus, prin intermediul D. o reclamație la Parlamentul European - Comisia pentru Petiții, petiția înregistrată în 6 martie 2008 - Anexa nr. 4 - prin intermediul D., prin care a reclamat conversia creanțelor AVAS, ca fiind ajutor de stat nelegal acordat A., deși măsura nu era implementată.

Mai susține recurenta că, începând cu luna martie 2008, D., prin reprezentanții săi, a început o campanie de presă denigratoare la adresa SC A. SA, în presa din România, iar cei doi pârâți au prezentat în repetate rânduri, în presa accesată de partenerii de afaceri ai A. și în fața autorităților românești, precum și ale Uniunii Europene, informații false, denaturate și defăimătoare cu privire la SC A. SA. În această situație, recurenta consideră că săvârșirea în mod repetat a acestei fapte, în perioada deținerii funcției de administrator, pârâții au încălcat cu bună știință obligația de exercitare a mandatului cu prudență și diligenta unui bun administrator, potrivit art. 144 1 din Legea nr. 31/1990.

Tot în același context, se susține că, începând cu luna martie 2009, campania de presă împotriva SC A. SA a fost extinsă și în media internațională, întrucât în datele de 16 și 17 martie 2009, pârâtul C. a declarat pentru L. - autoritate de referință pentru industria chimică - ce publica toate cotațiile de preț, precum și informații de care se ținea cont pentru stabilirea situației și strategiilor din această industrie, că SC A. SA risca falimentul.

În presă și în documentele adresate unor diverse autorități, inclusiv ale Uniunii Europene, pârâții B. și C. au criticat nefondat și defăimat planurile și strategiile de dezvoltare ale societății reclamante, în special cu privire la oportunitatea achiziției unității de petrochimie din cadrul M. Pitești de la N., aceasta, deși B. a încercat în anul 2007 să preia prin D. unitatea de petrochimie de la M. Pitești, context în care C. declara în presă că această unitate este vitală pentru ca A. să-și poată continua activitatea. Această manifestare, fiind în contradicție totală cu angajamentele de fidelitate față de SC A. SA, semnate de B. și C. la dobândirea calității de administrator al societății, pârâții asumându-și obligația de a răspunde civil, penal sau administrativ, pentru toate daunele morale și materiale determinate de încălcarea obligației de fidelitate, astfel cum a fost aceasta descrisă în conținutul angajamentelor.

În ceea ce privește vinovăția administratorilor, recurenta apreciază că toate elementele faptice prezentate descriu atitudinea subiectivă a pârâților sub forma intenției, concluzionând existența unui comportament concertat având ca scop prejudicierea în mod ireversibil și nejustificat a imaginii SC A. SA, la un prejudiciu semnificativ estimat la valoarea în lei a sumei de 2.000.000 euro. Referitor la legătura de cauzalitate între faptele pârâților și prejudiciul cauzat societății SC A. SA, recurenta arată că există o cauzalitate directă, reflectându-se prin creșterea dobânzilor, ce a fost o consecință directă și imediată a diminuării ratingului de îndatorare al societății datorită afirmațiilor nefondate făcute în presă și în mediile de afaceri de către pârâți, foștii administratori, iar băncile finanțatoare au comunicat societății modificarea condițiilor de dobândă și comisioane, ulterior afirmațiilor din presă.

De asemenea, afirmațiile nefondate ale pârâților au avut efecte imediate asupra activității societății, clienți și furnizori importanți ai SC A. SA manifestându-și îngrijorarea și solicitând garanții de livrare și de plată pentru continuarea colaborării. Pentru aceste motive, recurenta SC A. SA solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și obligarea pârâților la plata, în solidar a sumei de 2.000.000 euro, reprezentând prejudiciul suferit de societate ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare de către pârâți a atribuțiilor de administratori în societate, cu obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, precum și reducerea cheltuielilor de judecată din apel, respectiv onorariul avocațial în cuantum de 13.258,8 lei, întrucât cauza a avut un singur termen de judecată, iar potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța are posibilitatea reducerii cheltuielilor de judecată, raportat la munca depusă de avocat. Recursul declarat de pârâții C. și B. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, respectiv în ceea ce privește respingerea de către instanța de recurs a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță.

În argumentarea acestui motiv de recurs, pârâții arată că, așa cum rezultă din dispozitivul Sentinței nr. 334 din 13 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, aceștia au solicitat suma de 7.582,60 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, rezervându-și dreptul ca celelalte cheltuieli de judecată să fie solicitate pe cale separată, iar din cuprinsul înscrisului depus în apel la termenul din 10 septembrie 2014, reprezentând situația defalcată a cheltuielilor de judecată efectuate în ambele faze procesuale ale prezentei cauze, cuantumul total al acestor cheltuieli a fost de 22.959,05 lei.

Astfel, instanța de apel a acordat doar suma de 13.258,8 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, respectiv onorariu avocațial, respingând în mod nelegal, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fond în cuantum de 19.959,05 euro, considerând că acestea nu pot fi acordate, întrucât nu au fost solicitate în primă instanță, aspect care este în totală contradicție cu realitatea existentă în dosar. Prin întâmpinarea depusă de intimații-pârâți C. și B. la data de 16 februarie 2015, aceștia au solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta SC A. SA și menținerea deciziei pronunțate în apel ca fiind legală și temeinică, având în vedere că în aceeași manieră în care recurenta a procedat și în fața instanței de apel, prin prezentul recurs a reluat practic în totalitate alegațiile deduse deja analizei primei instanțe.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursurile declarate de reclamanta SC A. SA prin consorțiul de administratori judiciari I. și J. și de pârâții C. și B. să fie respinse, pentru următoarele considerente: Recursul reclamantei SC A. SA prin consorțiul de administratori judiciari I. și J.: În ceea ce privește susținerea reclamantei, potrivit căreia instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la excepția nulității apelului invocată de intimații-pârâți, se constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind lipsit de interes, având în vedere că această critică putea fi susținută doar de recurenții-pârâți, dacă s-ar fi considerat prejudiciați din acest punct de vedere, însă contrar celor susținute de SC A. SA, instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției nulității apelului prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 10 septembrie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie, sens în care s-a dispus respingerea acesteia, apreciind că potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 apelanta SC A. SA este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Referitor la motivul de recurs, potrivit căruia instanța de apel ar fi omis să analizeze elementele răspunderii contractuale, se constată că această afirmație este nefondată, întrucât instanța de apel a analizat în conținutul hotărârii pronunțate fiecare faptă invocată de recurenta-reclamantă, concluzionând că nu s-a dovedit existența niciuneia din faptele invocate și pretins a fi săvârșite de pârâți. De asemenea, nu poate fi primită nici afirmația reclamantei, potrivit căreia instanța de apel în mod greșit nu a ținut cont de opinia separată a expertului parte a acesteia, K. și a validat doar concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, întrucât aceste concluzii nu pot constitui probe, deoarece opinia expertului asistent poate avea cel mult valoare de obiecțiuni la raportul de expertiză.

În ceea ce privește criticile reclamantei, potrivit cărora pârâții ar fi determinat întârzierea majorării capitalului social al SC A. SA, prin conversia în acțiuni a datoriei către stat nu poate fi primită, întrucât poziția Statului Român cu privire la conversia în acțiuni a creanței AVAS a fost menținută și prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC A. SA din 10 septembrie 2012, în cadrul căreia, Statul Român, în calitate de acționar majoritar al SC A. SA a votat împotriva majorării capitalului social al SC A. SA prin conversia în acțiuni a creanței în valoare de 1.128.647.772 lei deținute de AVAS față de societate.

Critica reclamantei, cu privire la sesizarea depusă la Parlamentul European - Comisia pentru Petiții, se constată nefondată, având în vedere că demersurile acționarului D. în fața Comisiei Europene și în fața instanțelor române cu privire la existența unui ajutor de stat ilegal reprezintă exercitarea legitimă a unui drept consacrat de Constituția României și de Tratatul privind Uniunea Europeană.

Astfel, art. 4 (3) al Tratatului privind Uniunea Europeană impune Statelor Membre să ia măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor asumate prin TEU și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și să faciliteze atingerea sarcinilor UE, precum și să se abțină de la orice acțiuni capabile să pună în pericol atingerea obiectivelor UE - așa-numita "Obligația de loialitate față de UE" - Funcționarea pieței interne pe baza competiției libere se numără printre obiectivele UE și drept urmare, în virtutea obligației de loialitate față de UE, statele membre și organele acestora, inclusiv instanțele naționale, trebuie să pună pe deplin în aplicare regulile comunitare privind ajutorul de stat.

În plus, instanțele naționale nu pot adopta măsuri capabile să îngreuneze excesiv sau să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor conferite prin legislația comunitară. Aceste măsuri judiciare sunt considerate a fi de natură să consilieze persoanele fizice cu privire la invocarea drepturilor comunitare și astfel să submineze eficacitatea ordinii de drept comunitar. Sancțiunile patrimoniale, cum ar fi penalitățile sau amenzile administrative au fost considerate a reprezenta măsuri de natură să îngreuneze excesiv sau să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor comunitare, iar din acest motiv, acestea au fost privite ca fiind incompatibile cu dreptul comunitar. Aceleași principii se aplică și unei condamnări la plata de daune-interese.

În acest sens, se constată că prevederile și principiile dreptului comunitar arătate se aplică acțiunilor în daune pe baza principiului supremației dreptului comunitar și în consecință, prevederile aplicabile direct și principiile fundamentale ale dreptului comunitar înlocuiesc normele naționale care le contrazic. Susținerea reclamantei, potrivit căreia, pârâții ar fi prezentat opiniei publice informații false cu privire la situația financiara a SC A. SA și a managementului acesteia, se constată că nu poate fi primită, având în vedere că instanțele au reținut situația financiară extrem de dificilă a societății, care a fost evidențiată de Statul Român la nivel normativ încă din anul 2008, prin rapoartele auditorilor societății, precum și de către Comisia Europeană prin deciziile adoptate aflate în dosarul cauzei.

În acest context, se rețin concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, în care se arată că "diminuarea activului net al societății și deteriorarea situației financiare a SC A. SA s-a produs începând cu anul 2007, anterior perioadei în care pârâții au funcționat ca administratori în cadrul CA al A. SA". Acest fapt a fost reținut în mod corect și de prima instanță care a apreciat că din toate afirmațiile și luările de poziții ale pârâților nu s-au folosit informații false, denaturate sau defăimătoare, acestea având la bază date publice ale societății reclamante și justificări obiective date de situația financiară precară a acesteia din urmă. Critica reclamantei, potrivit căreia pârâții ar fi comunicat în public informații așa-zis confidențiale sau cu caracter nedefinitiv, referitoare la finanțările și investițiile preconizate de către SC A. SA, strategii de dezvoltare, bugete de venituri și cheltuieli, se constată că este nefondată.

Aceasta deoarece, toate informațiile prezentate de către SC A. SA direct pârâților, în perioada în care aceștia au deținut funcția de administratori, sau cele obținute în baza comunicărilor pe care societatea le-a făcut către acționarul D. erau informații, care în același timp erau publicate și pe site-ul societății, astfel că, oricine putea avea acces la ele, situație corect reținută și de prima instanță, cu privire la faptul că aceleași acuzații au făcut și obiectul Dosarului nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, unde prin Rezoluția din 25 ianuarie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâți, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Totodată se reține că, Rezoluția a fost menținută prin Sentința penală nr. 231 din 31 martie 2011 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar contrar celor susținute de reclamantă, faptele care au făcut obiectul cercetării din dosarul penal menționat sunt aceleași ca cele ce au format obiectul Dosarului nr. x/90/2009 al Tribunalului Vâlcea și fac și obiectul prezentului dosar, recurenta formulând atât împotriva pârâților cât și împotriva D. diverse cereri, având la baza aceleași acuzații. În ceea ce privește susținerile reclamantei, conform cărora pârâții au defăimat și criticat planurile de dezvoltare și strategie ale SC A. SA, în ceea ce privește oportunitatea achiziționării M., se constată că sunt nefondate.

În acest sens, instanțele au reținut punctele de vedere ale pârâților cu privire la oportunitatea achiziționării M. și au apreciat că acestea nu reprezintă o faptă pentru care ar putea fi trași la răspundere, ci s-a considerat a fi exprimarea unei opinii de afaceri, susținută în calitate de reprezentați ai unui acționar semnificativ al SC A. SA, referitor la faptul ca achiziționarea M. nu ar reprezenta o investiție rentabilă pentru reclamantă.

Aceste opinii exprimate cu privire la faptul că achiziționarea M. nu prezenta oportunitate și rentabilitate s-au dovedit a fi reale, fiind confirmate și de concluziile Raportului privind cauzele insolventei SC A. SA, redactat de către administratorul judiciar al reclamantei, raport în care se menționează, că una din principalele cauze care au condus la starea de insolvență a reclamantei, o reprezintă achiziționarea unei părți din M., respectiv O. În acest context, instanța de apel a apreciat în mod corect faptul că este neîntemeiată susținerea reclamantei, în sensul că acest vot a fost unul în detrimentul Societății A. SA și în realizarea intereselor acționarului D., de vreme ce lipsa de rentabilitate a achiziționării M. în contextul economic dat, a fost confirmată prin chiar concluziile Raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat insolvența SC A. SA, redactat de către administratorul judiciar, potrivit prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Față de această situație, instanța de apel în mod corect a analizat cu prioritate existența în cauză a faptei și a prejudiciului ca și elemente ale răspunderii contractuale, concluzionând pe baza probatoriului administrat, că în speță nu s-a demonstrat existența niciuneia din faptele invocate de către reclamantă și nici a prejudiciului pretins a fi suferit de către aceasta, iar față de concluziile instanței, se constată că nu se mai impunea analiza existenței celorlalte elemente ale răspunderii contractuale, respectiv a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă.

De asemenea, s-a reținut în mod corect faptul că expertiza contabilă efectuată care a concluzionat asupra evoluției economice financiare a societății reclamante a stabilit că, aceasta a avut o evoluție negativă în perioada 2008 - 2009, dar instanța a apreciat că, cauzele expuse de experți care au generat această evoluție s-au datorat unui complex de factori financiari, bancari, contabili în care nu se regăsesc și activitățile imputate celor doi administratori pârâți. Recursul pârâților C. și B.: În ceea ce privește criticile aduse de către pârâții C. și B., în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În argumentarea acestui motiv de recurs, pârâții susțin că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a acordat în mod nelegal doar suma de 13.258,8 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, respectiv onorariu avocațial, respingând cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fond în cuantum de 19.959,05 euro. Această critică se constată că nu poate fi primită, având în vedere că prin Sentința civilă nr. 334 din 13 mai 2014, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a obligat reclamanta la plata către pârâți la câte 7.582,60 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert, luând act că pârâții au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat pe cale separată.

Acest aspect a fost avut în vedere de către instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, astfel că, reclamanta a fost obligată la plata către pârâții H. și C. a sumei de 13.258,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând onorariu de avocat suportat pentru formularea apărărilor în calea de atac, iar în ceea ce privește cheltuielile reprezentând onorariul de avocat și cheltuielile de transport efectuate la fond, acestea, în mod corect nu au fost acordate, în condițiile în care respectivele cheltuieli nu au fost solicitate în primă instanță. În raport de aceste considerente, nu se poate constata că în cauză s-au încălcat dispozițiile legii pentru a se reține motivele invocate de părți și pe cale de consecință, întrucât critica adusă deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara este nefondată, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A. SA prin consorțiul de administratori judiciari I. și J. și de pârâții C. și B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A. SA prin consorțiul de administratori judiciari I. și J. și de pârâții C. și B. împotriva Deciziei civile nr. 606 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015. Procesat de GGC - CL