ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 976/2013

În sarcina inculpatei S.M., s-a reținut prin actul de sesizare, săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 84/1996 republicată și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen., constând în aceea că a deținut în afara unui antrepozit fiscal țigarete, cunoscând că provin din activitatea de contrabandă și a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, producând bugetului statului un prejudiciu de 5.220 RON.

Analizând actele și lucrările cauzei precum și susținerile părților, instanța în cursul cercetării judecătorești a reținut următoarele:

Numita I.D. a fost găsită de agenții municipiului Adjud comercializând țigarete provenind din Republica Moldova și Ucraina în Piața A. din Adjud în datele de 3 august 2010 și 25 august 2010 (după cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu această ocazie). Cu ocazia percheziției domiciliare a fost găsită cantitatea de 587 pachete țigarete (11.740 țigarete), cu timbru de Republica Moldova, astfel cum rezultă din procesul-verbal de percheziție. Această cantitate de țigări aparținea inculpatei S.M., după cum a recunoscut atât în cursul urmăririi penale, cât și a judecății.

Inculpata-minoră S.M. nu a contestat cele ce preced, declarația sa coroborându-se eficient cu acestea, astfel că instanța a reținut faptele pentru care a fost trimisă în judecată inculpata în forma descrisă la pct. 4.

Dispozițiile legal e relevante: Art. 9 din Legea nr. 241/2005 (1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; Art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. Art. 296 1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 1) deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri;

Instanța a constatat că cererea procurorului privind schimbarea încadrării juridice este întemeiată, situația de fapt reținută în cauză nu relevă existența unor operațiuni comerciale pentru care există obligativitatea înregistrării în contabilitate. Practic deținerea de țigări în condiții ilicite de către inculpata S.M. și chiar comercializarea lor ilicită apar ca operațiuni care nu atrag obligativitatea contabilizării. Cu alte cuvinte numai operațiunile comerciale licite intră sub incidența înregistrării în evidențele contabile și sunt generatoare de obligații fiscale, operațiunile de tip comercial ilicite nu au o atare aptitudine. A admite conținutul ar însemna să-i impunem inculpatei să-și preconstituie probe pentru propria-i încriminare ceea ce nu poate fi acceptat.

În atare circumstanțe, instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea procurorului și a dispus schimbarea încadrării juridice potrivit dispozitivului prezentei.

Din cele reținute la pct. 4, instanța a tras concluzia că inculpata S.M. sub aspect obiectiv a comis infracțiunile prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Sub aspect subiectiv inculpata S.M. a acționat cu intenție directă; deținerea de țigări fără respectarea cerințelor normative prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, respectiv art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, este pe deplin dovedită relevând vinovăția inculpatei.

În aceste, condiții, instanța a condamnat inculpata S.M. potrivit dispozitivului prezentei la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-a realizat cumulul juridic al pedepselor aplicate inculpatei, în final având de executat 1 an închisoare.

Individualizarea juridică a pedepselor s-a făcut cu observarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. gradul de pericol social al faptelor reținute ca infracțiuni, persoana inculpatei, precum și urmările produse.

A interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

A constat că inculpata S.M. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 110 C. pen. atât la nivel personal, cât și cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată, context în care dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei; scopurile acesteia pot fi atinse și fără privarea de libertate a inculpatei.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. a confiscat cele 587 pachete de țigări ridicate de la inculpată; acestea au dobândit statut de bunuri produse prin infracțiune în condițiile în care au fost trecute peste graniță cu nerespectarea regimului vamal. Împotriva acestei sentințe penale a declarai apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea criticând-o pentru nelegalitate susținând, în esență că: 1. instanța a aplicat în mod eronat prevederile art. 334 C. proc. pen. și nu s-a pronunțat asupra tuturor infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare, respectiv asupra infracțiunii de evaziune fiscală pentru care se impunea condamnarea inculpatei. 2. toate ședințele de judecată s-au desfășurat cu încălcarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 483 alin. (3) raportat la. art. 485 alin. (2) C. proc. pen. privind desfășurarea ședințelor de judecată cu inculpat minor. 3. instanța nu s-a pronunțat asupra aplicării sau neaplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., deși chestiunea a fost pusă în discuție, 4. instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile formulată în cauză de partea civilă A.N.A.F., Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, 5. cheltuielile aferente asistenței juridice nu au fost corect stabilite, dispozițiile instanței în acest sens neputând fi puse în executare, iar cheltuielile judiciare la care a fost obligată inculpata către stat, nu au fost individualizate conform dispozițiilor art. 189 alin. (2) C. proc. pen. Partea civilă A.N.A.F., Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a declarat apel, fiind nemulțumită că prima instanță nu s-a pronunțat asupra pretențiilor civile formulate în cauză, susținând că prejudiciul în sumă de 5.220 RON la care se adaugă accesoriile prevăzute de lege, constituit din taxa vamală, acciza și TVA, a fost calculat cu respectarea normelor legale în materie. Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori prin decizia penală nr. 106/A din 10 mai 2012 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de partea civilă A.N.A.F., Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați. A desființat sentința penală nr. 32 din 1 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, a respins ca tardiv formulată cererea vizând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpata S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. În baza art. 296 1 alin. (1) lit. l) din din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpata S.M. la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării. În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpata S.M. la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. În baza art. 33 lit. b)-art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 4 luni închisoare și 8 luni închisoare și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare. A interzis inculpatei, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 C. pen. art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an și 8 luni. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 118 lit. a) C. pen. a dispus confiscarea specială a celor 587 pachete de țigări depuse în camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Adjud. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998-art. 999 C. civ. și art. 1003 C. civ., a obligat pe inculpata S.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.G. la plata către partea civilă A.N.A.F., Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a sumei de 5.219 RON cu titlu de despăgubiri civile (264 RON taxa vamală, 3.857 RON acciza, 1.098 RON TVA) și a majorărilor de întârziere aferente, până la efectuarea integrală a plății. În baza art. 189 C. proc. pen. și art. 191 alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a obligat inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către stat a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care sumele de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale și 50 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul cercetării judecătorești au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Curtea de apel a apreciat că criticile formulate sunt parțial întemeiate, pentru următoarele considerente: Învestită cu soluționarea cauzei, prima instanță a achiesat la solicitarea procurorului privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din infracțiunile prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunile prevăzute de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, deși, procurorul a arătat că nu se poate reține infracțiunea de evaziune fiscală în lipsa desfășurării unei activități comerciale. Deținerea de către inculpată la domiciliul său a unor produse accizabile poate fi asimilată cu activitatea infracțională de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile înscrisă în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, inculpata, în condițiile date, neavând calitatea de contribuabil în sensul prevăzut de art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005. S-a apreciat că în cauză nu s-au administrat probe cu care să se demonstreze că inculpata ar fi desfășurat acte de comerț fără a fi autorizată în acest sens, împrejurarea că aceasta a declarat că ar fi vândut în piață saci sau sacoșe din rafie sau că ar fi intenționat să vândă la un preț mai bun țigările provenite din contrabandă constituind în cazul în care s-ar fi administrat un minim de probatoriu în acest sens, contravenție. Astfel, potrivit art. 2 pct. 1 în referire la art. 1 lit. a) și lit. e) din Legea nr. 12/1990, constituie contravenție efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în C. com. sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege sau efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. S-a constatat că în mod nelegal instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, făcând nejustificat aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., text de lege care nu era incident în cauza de față, motivul de apel invocat de Parchet în acest sens fiind întemeiat. Curtea nu a primit solicitarea Parchetului privind condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, arătând că fapta astfel cum a fost descrisă de procuror, deși ar putea exista în materialitatea ei, nu este prevăzută de legea penală. Este adevărat că judecarea unei cauzei cu încălcarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora ședința în care are loc judecarea infractorului minor se desfășoară separat de celelalte ședințe, ședința nefiind publică, atrage sancțiunea nulității relative care operează potrivit art. 197 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen. numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În cauza de față ședințele de judecată au fost nepublice, actele dosarului demonstrând acest fapt și, chiar dacă din obișnuință grefierul de ședință a trecut în alin. (2) al fiecărei încheieri „ședință publică” în cauză nu s-a demonstrat că prin această procedură s-a adus vreo vătămare intereselor inculpatei, astfel că s-a constatat că motivul de apel privind publicitatea ședințelor de judecată este nefondat. Dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., prevăd condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime a limitelor de pedeapsă, în cazul pedepsei amenzii, dacă până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul declară personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cauza de față inculpata a avut o atitudine oscilantă, învederând instanței de fond la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2011 că nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. solicitând declanșarea cercetării judecătorești, pentru ca la termenul din data de 1 februarie 2012 să solicite judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută în art. 320 1 C. proc. pen. S-a constatat că deși instanța de fond a pus în discuție solicitarea inculpatei, nu s-a pronunțat asupra acestei cereri care, la acel moment apărea ca tardiv formulată, cercetarea judecătorească fiind deja declanșată, situație în care și acest motiv de apel invocat de Parchet a fost apreciat ca neîntemeiat. De asemenea, motivul de apel vizând nepronunțarea asupra acțiunii civile invocat atât de Parchet cât și de partea civilă este fondat, având în vedere că încă din cursul urmăririi penale A.N.A.F., Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați s-a connstituit parte civilă cu suma de 5.220 RON reprezentând c/val. taxelor aferente produselor de contrabandă deținute de inculpată la domiciliul său (taxe vamale, accize și TVA), cerere reiterată în fața instanței de fond. Cu toate acestea, prima instanță nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile formulată în cauză, încălcând dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile. Potrivit art. 189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți. Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Din analiza acestor texte de lege rezultă că, spre deosebire de procesul civil, unde cheltuielile de judecată sunt suportate de partea reclamantă prin plata taxei de timbru la introducerea acțiunii, în cauzele penale, sumele necesare cheltuielilor de urmărire sau de judecată sunt avansate de stat, prin organul judiciar în fața căruia se află cauza penală, cheltuieli care, în funcție de soluția de condamnare sau de achitare ori de încetare a procesului penal, vor fi suportate de stat sau de părți. În cauza de față, deși instanța de fond a invocat dispozițiile art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a dispus generic obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare, fără ca acestea să fie individualizate și astfel să poată fi puse în executare. S-a constatat că și acest motiv de apel invocat de Parchet este întemeiat. Pentru toate aceste motive apelurile au fost admise, conform dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Pe cale de consecință sentința penală atacată a fost desființată și potrivit art. 354 și urm. C. proc. pen., Curtea a procedat la rejudecarea cauzei în fond. Reținând că cererea inculpatei privind judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. a fost formulată la data de 1 februarie 2012, deci după declanșarea cercetării judecătorești, Curtea a constatat că aceasta este tardivă. Astfel cum s-a arătat mai sus, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni aflate în concurs real, conform actului de sesizare, respectiv a infracțiunilor de deținere în afara unui antrepozit fiscal de țigarete (produse accizabile supuse marcării), contrabandă și evaziune fiscală, prevăzute de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. reținându-se ca inculpata minoră S.M. a fost depistată deținând la domiciliul său un număr de 587 pachete de țigări (11.740 țigarete) purtând timbrul fiscal emis de Republica Moldova, cunoscând că provin din contrabandă, că inculpata a ascuns sursa impozabilă și taxabilă, producând astfel bugetului general consolidat un prejudiciu în sumă de 5.220 RON prin sustragerea de la plata taxelor vamale și a accizei. Cum deținerea de către inculpată la domiciliul său a unor produse accizabile supuse marcării (587 pachete de țigări produse în Republica Moldova) nu poate fi asimilată cu activitatea infracțională de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile înscrisă în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, inculpata neavând calitatea de contribuabil în sensul prevăzut de art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar împrejurarea că aceasta a declarat că ar fi vândut în piață saci sau sacoșe din rafie sau că ar fi intenționat să vândă la un preț mai bun țigările provenite din contrabandă constituind, în cazul în care s-ar fi administrat un minim de probatoriu în acest sens, contravenție, se constată că fapta astfel cum a fost descrisă de acuzare deși ar putea exista în materialitatea ei, nu este prevăzută de legea penală. Așa fiind, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea a achitat pe inculpata S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. La data de 25 iulie 2011, lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Vrancea, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatei S.M. și a martorei I.D. Din cuprinsul procesului-verbal întocmit cu prilejul efectuării percheziției a rezultat că au fost descoperite mai multe pachete de țigări (587) pentru care inculpata nu a putut prezenta documente de proveniență. Toate pachetele de țigări descoperite aveau aplicate în partea superioară timbre cu inscripția „Republica Moldova”, fără a avea aplicate și banderole fiscale românești. Aspectele constatate au fost fixate în planșa foto, atașată la dosarul de urmărire penală, iar cele 587 pachete de țigări, însumând 11.740 țigarete au fost ridicate de organele de poliție în temeiul art. 105 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., în vederea confiscării speciale. În legătură cu marfa de contrabandă descoperită la locuința sa, inculpata a declarat că a achiziționat întreaga cantitate de țigări contra sumei de 1.000 RON de la un tânăr din piață. Prin adresa din 7 iulie 2011, A.N.A.F., Autoritatea Națională a Vămilor Galați a comunicat că pentru țigaretele ridicate de la inculpată, taxele vamale și fiscale ce trebuiau achitate sunt în cuantum de 5.220 RON. Situația de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu, autorizația de percheziție din 22 iulie 2011, proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare și planșa foto, adresele de constituire de parte civilă din 11 august 2011 și din 13 octombrie 2011 ale A.N.A.F., Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați coroborat cu declarațiile inculpatei S.M. Potrivit art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este asimilată infracțiunii de contrabandă și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, deținerea de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. Având în vedere cantitatea de țigarete deținută de inculpată la domiciliu, faptul că pachetele de țigări nu erau marcate corespunzător cu timbre fiscale românești, precum și locul achiziționării nu se poate reține că inculpata nu cunoștea că marfa provine din contrabandă, cu atât mai mult cu cât a declarat că intenționa să le vândă cu un preț mai mare pentru a obține profit. Potrivit art. 4 pct. 12 din Legea nr. 86/2006, infracțiunea de contrabandă are ca obiect material mărfurile provenite din străinătate, iar potrivit art. 4 pct. 20 lit. a) regimul vamal constă printre altele, în punerea în liberă circulație a mărfurilor. De asemenea, art. 63 alin. (2) din același act normativ, prevede că mărfurile străine rămân sub supraveghere vamală, iar mai înainte de a intra pe teritoriul României se prezintă obligatoriu la biroul vamal (art. 66) pentru a fi plasate sub un regim vamal, în cazul de față, punerea în liberă circulație . Punerea în liberă circulație atrage, conform art. 101 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, aplicarea măsurilor de politică comercială și îndeplinirea formalităților vamale prevăzute pentru importul mărfurilor precum și încasarea oricăror drepturi legal datorate. Potrivit art. 296 1 din Legea nr. 571/2003 deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării fără a fi marcate corespunzător constituie infracțiune. Potrivit art. 206 61 și art. 206 63 tutunul prelucrat este supus marcării prin timbre sau banderole aplicate în loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului, respectiv pe pachetul de țigări, astfel încât la deschiderea ambalajului, marcajul să fie distrus. Din probele administrate în cauză a rezultat că pachetele de țigări descoperite la domiciliul inculpatei nu erau marcate corespunzător și nu purtau alte însemne care să facă dovada intrării în țară în condiții de legalitate. Așa fiind, Curtea a reținut în drept că, fapta inculpatei S.M. care la data de 25 iulie 2011 a fost depistată deținând la domiciliu un număr de 11.740 țigarete, de diferite mărci, cunoscând că provin din contrabandă, având aplicate banderole fiscale emise în Republica Moldova și care trebuiau plasate sub un regim vamal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. De asemenea, fapta aceleiași inculpate care la data de 25 iulie 2011 a fost depistată deținând în afara antrepozitului fiscal 11.740 țigarete, produse accizabile supuse marcării și care nu erau marcate corespunzător, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 296 1 lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. Faptele fiind comise prin aceeași acțiune de deținere, Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. b) C. pen., privind concursul ideal de infracțiuni. Constatând că faptele există, că prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și că au fost comise cu vinovăție sub forma intenției indirecte, Curtea a procedat la condamnarea inculpatei. La individualizarea răspunderii penale și aplicarea pedepselor, Curtea a avut în vedere pericolul social concret al faptelor comise în condițiile mai sus expuse, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege precum și persoana inculpatei, care la data săvârșirii faptelor era minoră în vârsta de 16 ani, necunoscută cu antecedente penale, implicată într-o relație de concubinaj cu numitul I.M. din care a rezultat un copil, neșcolarizată, conștientizând urmările faptelor sale, iar în cursul procesului penal a manifesta o conduită procesuală corectă, recunoscând și regretând faptele penale reținute în sarcina sa. Față de datele care caracterizează persoana inculpatei astfel cum au fost expuse mai sus, Curtea apreciat că acestea constituie elemente ce atrag reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. cărora le-a dat eficiența cuvenită în condițiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., astfel că a aplicat inculpatei minore sancțiuni penale sub minimul special prevăzut de lege, pedepse care, în baza art. 33 lit. b)-art. 34 lit. b) C. pen. vor fi contopite, urmând să fie aplicată spre executare pedeapsa cea mai grea. Totodată a fost aplicată față de inculpată și pedeapsa, accesorie interzicându-i-se, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., având în vedere că natura faptelor săvârșite, dar și ansamblul circumstanțelor personale au dus la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Raportat la cuantumul pedepsei principale stabilite pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă și având în vedere prevederile art. 65 alin. (3) C. pen., Curtea nu a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Apreciind că scopul educativ preventiv al pedepsei precum și reeducarea inculpatei se pot realiza și fără ca aceasta să execute efectiv pedeapsa privativă de libertate, în baza art. 110. C. pen. în referire la art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe durata unui termen de încercare. În ce privește latura civilă Curtea a constatat că acțiunea civilă formulată în cauză este fondată. Prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă în modalitatea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, inculpata a creat o pagubă bugetului de stat în sumă de 5.219 RON din care 264 RON taxa vamală, 3.857 RON acciza și 1.098 RON TVA. Astfel, potrivit art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României, cu modificările și completările ulterioare prin datorie vamală se înțelege obligația unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar potrivit art. 4 pct. 14 lit. a) din aceeași lege drepturile de import reprezintă taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit, la importul de mărfuri. Potrivit prevederilor art. 224 din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegala pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import. Aceeași reglementare este cuprinsă și în art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a C. vam. comunitar unde se precizează că o datorie vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității, a mărfurilor supuse drepturilor de import debitor vamal este și orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa, sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, ca ele au fost introduse ilegal. Prin hotărârea Curții Europene de Justiție dată în cauza 24-68 din data de 1 iulie 1969, având ca părți Comisia Comunității Europene împotriva Italiei, s-a statuat ca toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligație pecuniară, indiferent de mărimea, destinația și modul de aplicare, care este impusă în mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că acestea traversează o frontieră și care nu este o taxă vamală în sensul strict al cuvântului, este o „taxă cu efect echivalent”. Așa fiind, hotărârea Curții Europene de Justiție se refera și la acciza și TVA-ul, percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera României, și reprezintă taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse în drepturile de import. Constatând că. acțiunea, civilă este fondată, Curtea a admis-o conform dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998-art. 999 C. civ. și art. 1003 C. civ. și a acordat părții civile despăgubirile, civile astfel cum acestea rezultă din cererea introductivă, respectiv 264 RON taxa vamală, 3.857 RON acciza și 1.098 RON TVA. Totodată, Curtea a acordat și majorări de întârziere aferente, până la efectuarea integrală a plății, conform dispozițiilor art. 119 coroborat cu art. 120 și art. 120 1 C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare. Inculpata S.M. a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente S.G. la plata către partea civilă A.N.A.F., Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a sumei de 5.219 RON cu titlu de despăgubiri civile și a majorărilor de întârziere aferente, până la efectuarea integrală a plății. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. În motivarea recursului, Ministerul Public a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14, pct. 16 și pct. 17 2 C. proc. pen., criticând decizia instanței de apel sub aspectul: 1. soluției de achitare a inculpatei în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005; 2. individualizării judiciare a sancțiunii aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, precum și sub aspectul modului de individualizare a cheltuielilor judiciare avansate de stat și la care trebuia obligată inculpata. S-a susținut că, în mod greșit au apreciat instanțele anterioare în sensul că inculpata nu poate avea calitatea de contribuabilă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Potrivit acestor dispoziții legale prin „contribuabil” se înțelege orice persoană fizică, ori juridică sau orice altă entitate juridică fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat. Din cuprinsul acestor prevederi legale transpare cu evidență faptul că subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 poate fi orice persoană sau entitate, cu sau fără personalitate juridică, deci inclusiv persoanele fizice minore care nu îndeplinesc condițiile legale pentru exercitarea unor activități comerciale datorită vârstei. Neincluderea acestor persoane în rândul subiecților activi ai infracțiunii de evaziune fiscală este determinată de natura faptei comise și nu, în mod deosebit, de calitatea autorilor, complicilor sau instigatorilor de „contribuabil”. În cazul minorilor, interdicția de a desfășura activități comerciale reprezintă un aspect ce ține de modul de acordare a autorizațiilor prevăzute de lege și de capacitatea de exercitare a drepturilor și nu de materia dreptului penal. O interpretare contrară a prevederilor legale în discuție ar restrânge în mod nejustificat sfera de incriminare a infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Desfașurarea de către, minori a unor activități comerciale aare ar necesita obținerea unor autorizații constituie atât o sursă impozabilă în sensul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cât și situația premisă a acestei infracțiuni. Când o asemenea activitate este și nedeclarată, realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii în discuție este pe deplin realizată. În cazul minorilor „nedeclararea” este o consecință firească a faptului că aceștia nu pot obține autorizațiile necesare exercitării în mod legal a unor asemenea activități (chiar dacă le-ar declara ei nu ar putea obține încuviințarea exercitării unor asemenea activități). Legislația în domeniu impune obligațiile ce revin contribuabililor de a avea autorizații oficiale pentru activitățile generatoare de venituri impozabile, de a se înregistra la organele fiscale locale, de a declara acestora, cu sinceritate, veniturile și bunurile impozabile, cât și datele privind comercializarea produselor, de a înlesni controlul fiscal, calcularea corectă a impozitelor și taxelor datorate, dar și plata în termen a acestora. În această situație se regăsește și inculpata S.M. care a recunoscut că pentru a-și asigura traiul zilnic vindea în piața din Adjud saci și sacoșe din rafie fără a fi autorizată pentru a desfășura o asemenea activitate de comerț. Pe lângă aceste mărfuri, inculpata a hotărât să comercializeze și țigări, cunoscând că ele provin din contrabandă și că au un regim special de vânzare care impunea existența unei autorizații. Prin nedeclararea acestor surse de venituri, inculpata S.M. a acceptat să se sustragă de la plata impozitelor și taxelor aferente, eludând astfel legea. Inculpata a comis astfel infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. În măsura în care s-ar reține că pentru realizarea conținutului constitutiv al acestei infracțiuni era necesar ca inculpata să comercializeze efectiv țigările deținute la domiciliu, trebuie să se observe că fapta ar constitui o tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 care însă nu se pedepsește. Prin urmare, în această ipoteză, schimbarea încadrării juridice operată de instanța de fond apare ca fiind pe deplin fundamentată. În ceea ce privește cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Parchetul a arătat că, deși inculpata nu a atacat hotărârea instanței de fond, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea nu a invocat niciun motiv de apel în favoarea acesteia, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a reindividualizat sancțiunile aplicate lui S.M., reținând în favoarea acesteia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. În acest context procesual nu rezultă necesitatea reexaminării aspectelor de fapt și de drept legate de cele două infracțiuni pentru care inculpata, a fost condamnată ceea ce pune sub semnul întrebării oportunitatea reaprecierii cuantumului pedepselor principale aplicate lui S.M. Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificate în conținutul art. 74 C. pen. nu obliga instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă astfel pedeapsa principală ori variabilă temporală a termenului de încercare prevăzut de art. 110 C. pen. Lipsa antecedentelor penale și recunoașterea faptei manifestată în cursul procesului nu justifică (în raport de pericolul social concret al faptelor comise) reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei care prin activitatea infracțională a prejudiciat partea civilă cu peste 5.000 RON. Aparent, infracțiunile comise ce către inculpată ar prezenta un grad de pericol relativ scăzut dacă ar fi să ne raportăm la obiectul material al acestora și la faptul că autorul lor este o persoană minoră. Trebuie observat că valorificarea unor asemenea bunuri deținute în mod ilegal (pachete cu țigări) precum și al celor pentru care era necesară obținerea unei autorizații prealabile nu constituie o îndeletnicire pasageră, întâmplătoare printre activitățile curente ale inculpatei, ci chiar sursa principală de venit a acesteia. Orientarea inculpatei către obținerea unor venituri din activități ilicite, în detrimentul unei conduite în concordanță cu normele impuse de societatea în care trăiește relevă o conștientizare redusă a regulilor încălcate și a valorilor sociale ocrotite de prevederile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. În consecință, pentru realizarea scopului pedepselor ilustrat în cuprinsul art. 52 C. pen., este necesar un interval de timp mai îndelungat, ceea ce în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei se traduce prin aplicarea unor pedepse mai consistente și stabilirea unui termen de încercare mai îndelungat (având în vedere intervalul variabil de 6 luni-2 ani prevăzut de prevederile art. 110 C. proc. pen.). În ceea ce privește modalitatea de individualizare a cheltuielilor judiciare avansate de stat și la care trebuia obligată inculpata, Ministerul Public a învederat faptul că la urmărirea penală au fost calculate cheltuieli judiciare avansate de stat (altele decât cele ocazionate de acordarea asistenței judiciare din oficiu) în sumă de 100 RON. Pe parcursul cercetării judecătorești la fond au fost întocmite și expediate prin poștă 7 citații, două comunicări și au fost emise 3 încheieri premergătoare și s-a realizat un raport de evaluare. Astfel fiind, suma de 50 RON este insuficientă pentru a acoperi celelalte cheltuieli judiciare realizate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești. Înalta Curte, examinând hotărârile prin prisma motivelor și cazurilor de casare invocate, va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru următoarele considerente: 1. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., când în mod greșit inculpatul a fost achitat pe motiv că fapta săvârșită de nu este prevăzută de legea penală. Inculpata minoră a fost trimisă în judecată pentru deținerea la domiciliu, respectiv în afara antrepozitului fiscal, a unui număr de 11.740 țigarete, de diferite mărci, cunoscând că provin din contrabandă, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderera sursei impozabile ori taxabile, fapte ce ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 296 1 lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. În fața instanței de fond chiar reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii în sarcina inculpatei numai a infracțiunilor prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 296 1 lit. l) din Legea nr. 571/2003, situație în care prima instanță a condamnat inculpata minoră pentru infracțiunile de contrabandă și de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile. Instanța de apel a apreciat însă că pentru infracțiunea de evaziune fiscală trebuia pronunțată soluția achitării, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., argumentele fiind expuse anterior. Înalta Curte constată că: Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Potrivit art. 270 alin. (3) C. vam., sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) al aceluiași articol colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. Potrivit art. 296 1 alin. (1) lit. l), fapta constând în deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete (...) și se sancționează cu închisoare de la 1 an la 4 ani. Elementul material al infracțiunii de contrabandă constă în introducerea sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, sau introducerea sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, incluzând deci deținerea produselor accizabile supuse marcării. Elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constând în ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile se realizează prin deținerea bunurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal. Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 296 1 alin. (1) lit. l) C. fisc. constă în deținerea sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, iar la infracțiunea asimilată contrabandei, art. 270 alin. (3) C. vam., elementul material constă în colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal. Având în vedere obiectul juridic mai larg al infracțiunii de contrabandă, modalitatea specifică de realizare a elementului material care se încadrează atât în deținere în afara antrepozitului fiscal, art. 296 1 alin. (1) lit. l) C. fisc. cât și în contrabandă, infracțiunea de contrabandă este o infracțiune complexă, care include deținerea bunurilor în afara antrepozitului, dacă proveniența acestor bunuri este contrabanda. Contrabanda, atât în varianta tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, reprezintă astfel o infracțiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Încălcarea regimului vamal prin omisiunea declarării la frontieră (primul birou vamal) a bunurilor provenind din afara Uniunii Europene este, după caz, un act preparator al evaziunii fiscale sau chiar un act consumat de evaziune fiscală, motiv pentru care reținerea infracțiunii de contrabandă (art. 270 C. vam.) nu mai poate face incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 241/2005, elementul material al evaziunii fiscale, ca și scopul săvârșirii infracțiunii (obținerea unor avantaje patrimoniale prin neplata sumelor datorate ca obligații fiscale) fiind incluse în elementul material și scopul infracțiunii de contrabandă. Deși infracțiunea de contrabandă absoarbe infracțiunea de evaziune fiscală, în cauză s-a pus în mișcare distinct și în plus acțiunea penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală. Ca urmare, instanța de apel a caracterizat corect în drept activitatea infracțională a inculpatei și a soluționat distinct acțiunea penală menționată anterior printr-o soluție de achitare. 2. Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Se constată că instanța de apel a avut în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Înalta Curte reține următoarele aspecte, relevante, pentru individualizarea judiciară a pedepselor: - gradul de pericol social al faptelor cercetate este relativ redus, aspect dedus din modalitatea concretă de săvârșire, din urmarea produsă, concretizată în cuantumul prejudiciului; - circumstanțele personale cu accent pe lipsa antecedentelor penale, situația familială, vârsta făptuitoarei ori mobilul declarat de aceasta conduc la aceeași concluzie a unei periculozități relativ reduse a inculpatei minore; - conduita în cursul procesului penal este concretizată într-o atitudine de recunoaștere totală a activității infracționale aspect ce nu a putut fi valorificat în contextul art. 320 1 C. proc. pen. însă a inpus reținerea în favoarea inculpatei a dispozițiilor privind circunstanțele atenuante. În acest context, pedepsele principale, astfel cum au fost aplicate în apel, sunt apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii și nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora. 3. Cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., referitor la pronunțarea unei hotărâri contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, caz invocat pentru a susține lipsa de rigoare la evaluarea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata, în apel. Din verificările, efectuate, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod corect cuantumul cheltuielilor judiciare: 300 RON în total, însă în acest cuantum nu se includ cheltuielile din faza de urmărire penală ce au fost deja evaluate de prima instanță, ci doar cheltuielile din calea de atac a apelului, inclusiv onorariul parțial al apărătorului din oficiu, evaluat până la prezentarea apărătorului ales (50 RON), motiv pentru care va respinge și acest motiv de recurs. Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. În temeiul art. 189 alin. (1) C. proc. pen. onorariul parțial în sumă de 100 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat