ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 976/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 976/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 1 februarie 2012

pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunile prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr.

571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 9 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 241/2005, în infracțiunile

prevăzute de

art. 296

1

alin. (1) lit. l)

din Legea nr. 571/2003 și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și a fost

condamnată inculpata S.M., după cum urmează:

- la pedeapsa de 6

luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și

pedepsită de

art. 296 alin. (1)

lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 99 și urm. C. proc. pen.

- la pedeapsa de 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și

pedepsită de

art. 270 alin. (3)

din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. în baza art. 33 lit.

a) și 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de la pct. 2 în cea mai grea

dintre ele, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a interzis

inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a suspendat

condiționat executarea pedepsei rezultante și s-a atras atenția, inculpatei

asupra consecințelor: săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare

de 3 ani stabilit potrivit art. 110 C. pen.

S-a confiscat de la

inculpata S.M. 587 pachete de țigarete ridicate cu ocazia percheziției

domiciliare.

A fost obligată

inculpata la plata sumei de 500 RON către stat cu titlu de cheltuieli

judiciare.

S-a dispus avansarea

din fondul Ministerului Justiției a sumei de 300 RON onorariu pentru apărător

din oficiu.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 718/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat sub

nr. 4847/91/2011, la această instanță, a fost trimisă în judecată inculpata

minoră S.M., în vederea tragerii la răspundere penală cu privire la săvârșirea

infracțiunilor

prevăzute

de

art.

9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 296

1

alin. (1) lit.

l) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

inculpatei S.M., s-a reținut prin actul de sesizare, săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de

art. 296

1

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr.

84/1996 republicată și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen., constând în

aceea că a deținut în afara unui antrepozit fiscal țigarete, cunoscând că

provin din activitatea de contrabandă și a ascuns sursa impozabilă sau

taxabilă, producând bugetului statului un prejudiciu de 5.220 RON.

și lucrările cauzei precum și susținerile părților, instanța în cursul

cercetării judecătorești a reținut următoarele:

găsită de agenții municipiului Adjud comercializând țigarete provenind din

Republica Moldova și Ucraina în Piața A. din Adjud în datele de 3 august 2010

și 25 august 2010 (după cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu această

ocazie).

Cu ocazia

percheziției domiciliare a fost găsită cantitatea de 587 pachete țigarete

(11.740 țigarete), cu timbru de Republica Moldova, astfel cum rezultă din

procesul-verbal de percheziție.

Această cantitate de

țigări aparținea inculpatei S.M., după cum a recunoscut atât în cursul

urmăririi penale, cât și a judecății.

nu a contestat cele ce preced, declarația sa coroborându-se eficient cu

acestea, astfel că instanța a reținut faptele pentru care a fost trimisă în

judecată inculpata în forma descrisă la pct. 4.

e relevante:

Art. 9 din Legea nr. 241/2005

(1) Constituie

infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8

ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: ascunderea bunului ori a

sursei impozabile sau taxabile;

Art. 270 alin. (3)

din Legea nr. 86/2006

(3) Sunt asimilate

infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea,

deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea,

desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un

regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate

săvârșirii acesteia.

Art. 296

1

alin. (1) din Legea nr. 571/2003

1) deținerea de către

orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul

României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a

fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a

10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3

grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi

spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri,

băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri;

constatat că cererea procurorului privind schimbarea încadrării juridice este

întemeiată, situația de fapt reținută în cauză nu relevă existența unor

operațiuni comerciale pentru care există obligativitatea înregistrării în

contabilitate. Practic deținerea de țigări în condiții ilicite de către

inculpata S.M. și chiar comercializarea lor ilicită apar ca operațiuni care nu

atrag obligativitatea contabilizării.

Cu alte cuvinte numai

operațiunile comerciale licite intră sub incidența înregistrării în evidențele

contabile și sunt generatoare de obligații fiscale, operațiunile de tip

comercial ilicite nu au o atare aptitudine. A admite conținutul ar însemna să-i

impunem inculpatei să-și preconstituie probe pentru propria-i încriminare ceea

ce nu poate fi acceptat.

circumstanțe, instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea procurorului și a

dispus schimbarea încadrării juridice potrivit dispozitivului prezentei.

la pct. 4, instanța a tras concluzia că inculpata S.M. sub aspect obiectiv a

comis infracțiunile

prevăzute

de

art.

296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, respectiv

infracțiunea

prevăzută

de

art.

270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

subiectiv inculpata S.M. a acționat cu intenție directă; deținerea de țigări

fără respectarea cerințelor normative

prevăzute de

art. 270 alin. (3) din Legea nr.

86/2006, respectiv art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr.

571/2003, este pe deplin dovedită relevând vinovăția inculpatei.

condiții, instanța a condamnat inculpata S.M. potrivit dispozitivului prezentei

la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și

pedepsite de

art. 296 alin. (1) lit.

l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și la pedeapsa

de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și

pedepsite de

art. 270 alin. (3)

din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-a realizat cumulul juridic al

pedepselor aplicate inculpatei, în final având de executat 1 an închisoare.

juridică a pedepselor s-a făcut cu observarea criteriilor generale

prevăzute de

art. 72 C. pen.

gradul de pericol social al faptelor reținute ca infracțiuni, persoana

inculpatei, precum și urmările produse.

exercițiul drepturilor

prevăzute

de

art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C.

pen.

inculpata S.M. îndeplinește condițiile

prevăzute de

art. 110 C. pen. atât la nivel

personal, cât și cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată, context în care

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei; scopurile acesteia pot

fi atinse și fără privarea de libertate a inculpatei.

lit. a) C. pen. a confiscat cele 587 pachete de țigări ridicate de la

inculpată; acestea au dobândit statut de bunuri produse prin infracțiune în

condițiile în care au fost trecute peste graniță cu nerespectarea regimului

vamal.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarai apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea criticând-o

pentru nelegalitate

susținând, în esență că:

în mod eronat prevederile art. 334 C. proc. pen. și nu s-a pronunțat asupra

tuturor infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare,

respectiv asupra infracțiunii de evaziune fiscală pentru care se impunea

condamnarea inculpatei.

judecată s-au desfășurat cu încălcarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc.

pen. și ale art. 483 alin. (3) raportat la. art. 485 alin. (2) C. proc. pen.

privind desfășurarea ședințelor de judecată cu inculpat minor.

pronunțat asupra aplicării sau neaplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., deși chestiunea a fost pusă în discuție,

pronunțat asupra acțiunii civile formulată în cauză de partea civilă A.N.A.F., Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați,

aferente asistenței juridice nu au fost corect stabilite, dispozițiile

instanței în acest sens neputând fi puse în executare, iar cheltuielile

judiciare la care a fost obligată inculpata către stat, nu au fost

individualizate conform dispozițiilor art. 189 alin. (2) C. proc. pen.

Partea civilă A.N.A.F.,

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a declarat apel,

fiind nemulțumită că prima instanță nu s-a pronunțat asupra pretențiilor civile

formulate în cauză, susținând că prejudiciul în sumă de 5.220 RON la care se

adaugă accesoriile prevăzute de lege, constituit din taxa vamală, acciza și

TVA, a fost

calculat

cu

respectarea normelor legale în materie.

Curtea de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori prin decizia penală nr. 106/A

din 10 mai 2012 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vrancea și de partea civilă A.N.A.F., Direcția pentru Accize și Operațiuni

Vamale Galați.

A desființat sentința

penală nr. 32 din 1 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, a

respins ca tardiv formulată cererea vizând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a

achitat pe inculpata S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu

aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

În baza art. 296

1

alin. (1) lit. l) din din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C.

pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. în referire la art. 76

alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpata S.M. la 4 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal de

produse accizabile supuse marcării.

În baza art. 270

alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. și art.

74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit.

d) C. pen., a condamnat pe inculpata S.M. la 8 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 33 lit.

b)-art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 4 luni închisoare și 8 luni

închisoare și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

A interzis

inculpatei, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercițiul drepturilor civile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata

prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen. art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 110 C. pen., a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an

și 8 luni.

În baza art. 359

alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra consecințelor

nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate

a executării pedepsei.

În baza art. 118 lit.

a) C. pen. a dispus confiscarea specială a celor 587 pachete de țigări depuse

în camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Adjud.

În baza art. 14 C.

proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998-art. 999 C. civ. și art.

1003 C. civ., a obligat pe inculpata S.M. în solidar cu partea responsabilă

civilmente S.G. la plata către partea civilă A.N.A.F., Direcția pentru Accize

și Operațiuni Vamale Galați a sumei de 5.219 RON cu titlu de despăgubiri civile

(264 RON taxa vamală, 3.857 RON acciza, 1.098 RON TVA) și a majorărilor de

întârziere aferente, până la efectuarea integrală a plății.

În baza art. 189 C.

proc. pen. și art. 191 alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a obligat inculpata

în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către stat a sumei de 300

RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care sumele de 200 RON reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale și 50 RON

onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul cercetării judecătorești

au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Curtea de apel a

apreciat că criticile formulate sunt parțial întemeiate, pentru următoarele

considerente:

Învestită cu

soluționarea cauzei, prima instanță a achiesat la solicitarea procurorului

privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare,

din infracțiunile prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea

nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și de art. 9 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunile prevăzute de art. 296 alin. (1)

lit. l) din Legea nr. 571/2003 și de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006,

deși, procurorul a arătat că nu se poate reține infracțiunea de evaziune

fiscală în lipsa desfășurării unei activități comerciale.

Deținerea de către

inculpată la domiciliul său a unor produse accizabile poate fi asimilată cu

activitatea infracțională de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau

taxabile înscrisă în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

inculpata, în condițiile date, neavând calitatea de contribuabil în sensul

prevăzut de art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a apreciat că în

cauză nu s-au administrat probe cu care să se demonstreze că inculpata ar fi

desfășurat acte de comerț fără a fi autorizată în acest sens, împrejurarea că

aceasta a declarat că ar fi vândut în piață saci sau sacoșe din rafie sau că ar

fi intenționat să vândă la un preț mai bun țigările provenite din contrabandă

constituind în cazul în care s-ar fi administrat un minim de probatoriu în

acest sens, contravenție.

Astfel, potrivit art.

2 pct. 1 în referire la art. 1 lit. a) și lit. e) din Legea nr. 12/1990,

constituie contravenție efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor

prevăzute în C. com. sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite

prin lege sau efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror

proveniență nu este dovedită, în condițiile legii.

S-a constatat că în

mod nelegal instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice dată

faptelor prin actul de sesizare, făcând nejustificat aplicarea dispozițiilor

art. 334 C. proc. pen., text de lege care nu era incident în cauza de față,

motivul de apel invocat de Parchet în acest sens fiind întemeiat.

Curtea nu a primit

solicitarea Parchetului privind condamnarea inculpatei pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 241/2005, arătând că fapta astfel cum a fost descrisă de

procuror, deși ar putea exista în materialitatea ei, nu este prevăzută de legea

penală.

Este adevărat că

judecarea unei cauzei cu încălcarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) și alin. (2)

C. proc. pen., potrivit cărora ședința în care are loc judecarea infractorului

minor se desfășoară separat de celelalte ședințe, ședința nefiind publică,

atrage sancțiunea nulității relative care operează potrivit art. 197 alin. (1)

și alin. (4) C. proc. pen. numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi

înlăturată decât prin anularea actului.

În cauza de față

ședințele de judecată au fost nepublice, actele dosarului demonstrând acest

fapt și, chiar dacă din obișnuință grefierul de ședință a trecut în alin. (2)

al fiecărei încheieri „ședință publică” în cauză nu s-a demonstrat că prin

această procedură s-a adus vreo vătămare intereselor inculpatei, astfel că s-a

constatat că motivul de apel privind publicitatea ședințelor de judecată este

nefondat.

Dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., prevăd condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea

cu o treime a

limitelor

de

pedeapsă prevăzute de

lege, în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime a limitelor de pedeapsă, în

cazul pedepsei amenzii, dacă până la începerea cercetării judecătorești,

inculpatul declară personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea

faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata

să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În cauza de față

inculpata a avut o atitudine oscilantă, învederând instanței de fond la

termenul de judecată din data de 14 decembrie 2011 că nu înțelege să se

prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. solicitând

declanșarea cercetării judecătorești, pentru ca la termenul din data de 1

februarie 2012 să solicite judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută

în art. 320

1

C. proc. pen.

S-a constatat că deși

instanța de fond a pus în discuție solicitarea inculpatei, nu s-a pronunțat asupra

acestei cereri care, la acel moment apărea ca tardiv formulată, cercetarea

judecătorească fiind deja declanșată, situație în care și acest motiv de apel

invocat de Parchet a fost apreciat ca neîntemeiat.

De asemenea, motivul

de apel vizând nepronunțarea asupra acțiunii civile invocat atât de Parchet cât

și de partea civilă este fondat, având în vedere că încă din cursul urmăririi

penale A.N.A.F., Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați

s-a connstituit parte civilă cu suma de 5.220 RON reprezentând c/val. taxelor

aferente produselor de contrabandă deținute de inculpată la domiciliul său

(taxe vamale, accize și TVA), cerere reiterată în fața instanței de fond.

Cu toate acestea,

prima instanță nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile formulată în cauză,

încălcând dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora în caz

de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța se pronunță

prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile.

Potrivit art. 189

alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de

procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă,

retribuirea apărătorilor, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de

desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau

plătite de părți.

Potrivit art. 191

alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Din analiza acestor

texte de lege rezultă că, spre deosebire de procesul civil, unde cheltuielile

de judecată sunt suportate de partea reclamantă prin plata taxei de timbru la

introducerea acțiunii, în cauzele penale, sumele necesare cheltuielilor de

urmărire sau de judecată sunt avansate de stat, prin organul judiciar în fața

căruia se află cauza penală, cheltuieli care, în funcție de soluția de

condamnare sau de achitare ori de încetare a procesului penal, vor fi suportate

de stat sau de părți.

În cauza de față,

deși instanța de fond a invocat dispozițiile art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

a dispus generic obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare, fără ca

acestea să fie individualizate și astfel să poată fi puse în executare.

S-a constatat că și

acest motiv de apel invocat de Parchet este întemeiat.

Pentru toate aceste

motive apelurile au fost admise, conform dispozițiilor art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen.

Pe cale de consecință

sentința penală atacată a fost desființată și potrivit art. 354 și urm. C. proc.

pen., Curtea a procedat la rejudecarea cauzei în fond.

Reținând că cererea

inculpatei privind judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art.

320

1

C. proc. pen. a fost formulată la data de 1 februarie 2012,

deci după declanșarea cercetării judecătorești, Curtea a constatat că aceasta

este tardivă.

Astfel cum s-a arătat

mai sus, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a trei

infracțiuni aflate în concurs real, conform actului de sesizare, respectiv a

infracțiunilor de deținere în afara unui antrepozit fiscal de țigarete (produse

accizabile supuse marcării), contrabandă și evaziune fiscală, prevăzute de art.

296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr.

86/2006 și de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. reținându-se ca

inculpata minoră S.M. a fost depistată deținând la domiciliul său un număr de

587 pachete de țigări (11.740 țigarete) purtând timbrul fiscal emis de

Republica Moldova, cunoscând că provin din contrabandă, că inculpata a ascuns

sursa impozabilă și taxabilă, producând astfel bugetului general consolidat un

prejudiciu în sumă de 5.220 RON prin sustragerea de la plata taxelor vamale și

a accizei.

Cum deținerea de

către inculpată la domiciliul său a unor produse accizabile supuse marcării

(587 pachete de țigări produse în Republica Moldova) nu poate fi asimilată cu

activitatea infracțională de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau

taxabile înscrisă în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, inculpata

neavând calitatea de contribuabil în sensul prevăzut de art. 2 lit. b) din

Legea nr. 241/2005, iar împrejurarea că aceasta a declarat că ar fi vândut în

piață saci sau sacoșe din rafie sau că ar fi intenționat să vândă la un preț

mai bun țigările provenite din contrabandă constituind, în cazul în care s-ar

fi administrat un minim de probatoriu în acest sens, contravenție, se constată

că fapta astfel cum a fost descrisă de acuzare deși ar putea exista în

materialitatea ei, nu este prevăzută de legea penală.

Așa fiind, constatând

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea a achitat pe

inculpata S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art.

99 alin. (3) C. pen.

La data de 25 iulie 2011,

lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Vrancea, au efectuat o percheziție

domiciliară la locuința inculpatei S.M. și a martorei I.D.

Din cuprinsul

procesului-verbal întocmit cu prilejul efectuării percheziției a rezultat că au

fost descoperite mai multe pachete de țigări (587) pentru care inculpata nu a

putut prezenta documente de proveniență.

Toate pachetele de

țigări descoperite aveau aplicate în partea superioară timbre cu inscripția

„Republica Moldova”, fără a avea aplicate și banderole fiscale românești.

Aspectele constatate au fost fixate în planșa foto, atașată la dosarul de

urmărire penală, iar cele 587 pachete de țigări, însumând 11.740 țigarete au

fost ridicate de organele de poliție în temeiul art. 105 alin. (2) teza a II-a

C. proc. pen., în vederea confiscării speciale.

În legătură cu marfa

de contrabandă descoperită la locuința sa, inculpata a declarat că a achiziționat

întreaga cantitate de țigări contra sumei de 1.000 RON de la un tânăr din

piață.

Prin adresa din 7

iulie 2011, A.N.A.F., Autoritatea Națională a Vămilor Galați a comunicat că

pentru țigaretele ridicate de la inculpată, taxele vamale și fiscale ce trebuiau

achitate sunt în cuantum de 5.220 RON.

Situația de fapt a

fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din

oficiu, autorizația de percheziție din 22 iulie 2011, proces-verbal de

efectuare a percheziției domiciliare și planșa foto, adresele de constituire de

parte civilă din 11 august 2011 și din 13 octombrie 2011 ale A.N.A.F., Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați coroborat cu declarațiile

inculpatei S.M.

Potrivit art. 270

alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este asimilată infracțiunii de contrabandă și

se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi,

deținerea de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că

acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Având în vedere

cantitatea de țigarete deținută de inculpată la domiciliu, faptul că pachetele

de țigări nu erau marcate corespunzător cu timbre fiscale românești, precum și

locul achiziționării nu se poate reține că inculpata nu cunoștea că marfa

provine din contrabandă, cu atât mai mult cu cât a declarat că intenționa să le

vândă cu un preț mai mare pentru a obține profit.

Potrivit art. 4 pct.

12 din Legea nr. 86/2006, infracțiunea de contrabandă are ca obiect material

mărfurile provenite din străinătate, iar potrivit art. 4 pct. 20 lit. a)

regimul vamal constă printre altele, în punerea în liberă circulație a

mărfurilor.

De asemenea, art. 63

alin. (2) din același act normativ, prevede că mărfurile străine rămân sub

supraveghere vamală, iar mai înainte de a intra pe teritoriul României se

prezintă obligatoriu la biroul vamal (art. 66) pentru a fi plasate sub un regim

vamal, în cazul de față, punerea în liberă circulație .

Punerea în liberă

circulație atrage, conform art. 101 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, aplicarea

măsurilor de politică comercială și îndeplinirea formalităților vamale

prevăzute pentru importul mărfurilor precum și încasarea oricăror drepturi

legal datorate.

Potrivit art. 296

1

din Legea nr. 571/2003 deținerea de către orice persoană în afara

antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării fără a fi marcate

corespunzător constituie infracțiune.

Potrivit art. 206

61

și art. 206

63

tutunul prelucrat este supus marcării prin timbre sau

banderole aplicate în loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului,

respectiv pe pachetul de țigări, astfel încât la deschiderea ambalajului,

marcajul să fie distrus.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că pachetele de țigări descoperite la

domiciliul inculpatei nu erau marcate corespunzător și nu purtau alte însemne

care să facă dovada intrării în țară în condiții de legalitate.

Așa fiind, Curtea a

reținut în drept că, fapta inculpatei S.M. care la data de 25 iulie 2011 a fost

depistată deținând la domiciliu un număr de 11.740 țigarete, de diferite mărci,

cunoscând că provin din contrabandă, având aplicate banderole fiscale emise în

Republica Moldova și care trebuiau plasate sub un regim vamal, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din

Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

De asemenea, fapta

aceleiași inculpate care la data de 25 iulie 2011 a fost depistată deținând în

afara antrepozitului fiscal 11.740 țigarete, produse accizabile supuse marcării

și care nu erau marcate corespunzător, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 296

1

lit. l) din Legea nr. 571/2003

cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

Faptele fiind comise

prin aceeași acțiune de deținere, Curtea reține că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 33 lit. b) C. pen., privind concursul ideal de infracțiuni.

Constatând că faptele

există, că prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și că au fost

comise cu vinovăție sub forma intenției indirecte, Curtea a procedat la

condamnarea inculpatei.

La individualizarea

răspunderii penale și aplicarea pedepselor, Curtea a avut în vedere pericolul

social concret al faptelor comise în condițiile mai sus expuse, limitele speciale

de pedeapsă prevăzute de lege precum și persoana inculpatei, care la data

săvârșirii faptelor era minoră în vârsta de 16 ani, necunoscută cu antecedente

penale, implicată într-o relație de concubinaj cu numitul I.M. din care a

rezultat un copil, neșcolarizată, conștientizând urmările faptelor sale, iar în

cursul procesului penal a manifesta o conduită procesuală corectă, recunoscând

și regretând faptele penale reținute în sarcina sa.

Față de datele care

caracterizează persoana inculpatei astfel cum au fost expuse mai sus, Curtea

apreciat că acestea constituie elemente ce atrag reținerea în favoarea sa a

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit.

c) C. pen. cărora le-a dat eficiența cuvenită în condițiile art. 76 alin. (1)

lit. d) C. pen., astfel că a aplicat inculpatei minore sancțiuni penale sub

minimul special prevăzut de lege, pedepse care, în

baza

art. 33

lit. b)-art. 34 lit.

b) C. pen. vor fi contopite, urmând să fie aplicată spre executare pedeapsa cea

mai grea.

Totodată a fost

aplicată față de inculpată și pedeapsa, accesorie interzicându-i-se, după

împlinirea vârstei de 18 ani, exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art.

71 alin. (2) C. pen., având în vedere că natura faptelor săvârșite, dar și

ansamblul circumstanțelor personale au dus la concluzia existenței unei

nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul

de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice și

dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Raportat la cuantumul

pedepsei principale stabilite pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă și

având în vedere prevederile art. 65 alin. (3) C. pen., Curtea nu a aplicat

inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Apreciind că scopul

educativ preventiv al pedepsei precum și reeducarea inculpatei se pot realiza

și fără ca aceasta să execute efectiv pedeapsa privativă de libertate, în baza

art. 110. C. pen. în referire la art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei

accesorii pe durata unui termen de încercare.

În ce privește latura

civilă Curtea a constatat că acțiunea civilă formulată în cauză este fondată.

Prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă în modalitatea prevăzută de art.

270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, inculpata a creat o pagubă bugetului de

stat în sumă de 5.219 RON din care 264 RON taxa vamală, 3.857 RON acciza și 1.098

RON TVA.

Astfel, potrivit art.

4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României, cu modificările și

completările ulterioare prin datorie vamală se înțelege obligația unei persoane

de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar potrivit art. 4

pct. 14 lit. a) din aceeași lege drepturile de import reprezintă taxele vamale

și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit, la importul de

mărfuri.

Potrivit prevederilor

art. 224 din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naștere și prin

introducerea ilegala pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de

import.

Aceeași reglementare

este cuprinsă și în art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a

C. vam. comunitar unde se precizează că o datorie vamală la import ia naștere

și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității, a mărfurilor

supuse drepturilor de import debitor vamal este și orice persoană care a

dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa, sau ar fi trebuit să

știe, în mod normal, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, ca ele

au fost introduse ilegal.

Prin hotărârea Curții

Europene de Justiție dată în cauza 24-68 din data de 1 iulie 1969, având ca

părți Comisia Comunității Europene împotriva Italiei, s-a statuat ca toate

taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral

asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al

taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligație pecuniară,

indiferent de mărimea, destinația și modul de aplicare, care este impusă în mod

unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că

acestea traversează o frontieră și care nu este o taxă vamală în sensul strict

al cuvântului, este o „taxă cu efect echivalent”.

Așa fiind, hotărârea

Curții Europene de Justiție se refera și la acciza și TVA-ul, percepute asupra

mărfurilor care traversează frontiera României, și reprezintă taxe cu efect echivalent

cu al taxelor vamale, fiind incluse în drepturile de import.

Constatând că.

acțiunea, civilă este fondată, Curtea a admis-o conform dispozițiilor art. 14 C.

proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998-art. 999 C. civ. și art.

1003 C. civ. și a acordat părții civile despăgubirile, civile astfel cum

acestea rezultă din cererea introductivă, respectiv 264 RON taxa vamală, 3.857 RON

acciza și 1.098 RON TVA.

Totodată, Curtea a

acordat și majorări de întârziere aferente, până la efectuarea integrală a

plății, conform dispozițiilor art. 119 coroborat cu art. 120 și art. 120

1

C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Inculpata S.M. a fost

obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente S.G. la plata către

partea civilă A.N.A.F., Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a

sumei de 5.219 RON cu titlu de despăgubiri civile și a majorărilor de

întârziere aferente, până la efectuarea integrală a plății.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În motivarea

recursului, Ministerul Public a invocat cazurile de casare prevăzute de

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14, pct. 16 și pct. 17

2

C. proc. pen., criticând decizia instanței de apel sub aspectul:

achitare a inculpatei în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005;

judiciare a sancțiunii aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

dispozițiile art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 270

alin. (3) din Legea nr. 86/2006, precum și sub aspectul modului de

individualizare a cheltuielilor judiciare avansate de stat și la care trebuia

obligată inculpata.

S-a susținut că, în

mod greșit au apreciat instanțele anterioare în sensul că inculpata nu poate

avea calitatea de contribuabilă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005. Potrivit acestor dispoziții legale prin „contribuabil” se

înțelege orice persoană fizică, ori juridică sau orice altă entitate juridică

fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuții și alte

sume bugetului general consolidat. Din cuprinsul acestor prevederi legale

transpare cu evidență faptul că subiect activ al infracțiunii de evaziune

fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 poate fi

orice persoană sau entitate, cu sau fără personalitate juridică, deci inclusiv persoanele

fizice minore care nu îndeplinesc condițiile legale pentru exercitarea unor

activități comerciale datorită vârstei. Neincluderea acestor persoane în rândul

subiecților activi ai infracțiunii de evaziune fiscală este determinată de

natura faptei comise și nu, în mod deosebit, de calitatea autorilor,

complicilor sau instigatorilor de „contribuabil”.

În cazul minorilor,

interdicția de a desfășura activități comerciale reprezintă un aspect ce ține

de modul de acordare a autorizațiilor prevăzute de lege și de capacitatea de

exercitare a drepturilor și nu de materia dreptului penal. O interpretare

contrară a prevederilor legale în discuție ar restrânge în mod nejustificat

sfera de incriminare a infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005.

Desfașurarea de

către, minori a unor activități comerciale aare ar necesita obținerea unor

autorizații constituie atât o sursă impozabilă în sensul art. 9 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 241/2005, cât și situația premisă a acestei infracțiuni. Când

o asemenea activitate este și nedeclarată, realizarea conținutului constitutiv

al infracțiunii în discuție este pe deplin realizată. În cazul minorilor

„nedeclararea” este o consecință firească a faptului că aceștia nu pot obține

autorizațiile necesare exercitării în mod legal a unor asemenea activități

(chiar dacă le-ar declara ei nu ar putea obține încuviințarea exercitării unor

asemenea activități). Legislația în domeniu impune obligațiile ce revin

contribuabililor de a avea autorizații oficiale pentru activitățile generatoare

de venituri impozabile, de a se înregistra la organele fiscale locale, de a declara

acestora, cu sinceritate, veniturile și bunurile impozabile, cât și datele

privind comercializarea produselor, de a înlesni controlul fiscal, calcularea

corectă a impozitelor și taxelor datorate, dar și plata în termen a acestora.

În această situație

se regăsește și inculpata S.M. care a recunoscut că pentru a-și asigura traiul

zilnic vindea în piața din Adjud saci și sacoșe din rafie fără a fi autorizată

pentru a desfășura o asemenea activitate de comerț. Pe lângă aceste mărfuri,

inculpata a hotărât să comercializeze și țigări, cunoscând că ele provin din

contrabandă și că au un regim special de vânzare care impunea existența unei

autorizații.

Prin nedeclararea

acestor surse de venituri, inculpata S.M. a acceptat să se sustragă de la plata

impozitelor și taxelor aferente, eludând astfel legea. Inculpata a comis astfel

infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. În

măsura în care s-ar reține că pentru realizarea conținutului constitutiv al

acestei infracțiuni era necesar ca inculpata să comercializeze efectiv țigările

deținute la domiciliu, trebuie să se observe că fapta ar constitui o tentativă

la infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

care însă nu se pedepsește. Prin urmare, în această ipoteză, schimbarea

încadrării juridice operată de instanța de fond apare ca fiind pe deplin

fundamentată.

În ceea ce privește

cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen., Parchetul a arătat că, deși inculpata nu a atacat hotărârea

instanței de fond, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea nu a invocat

niciun motiv de apel în favoarea acesteia, Curtea de Apel Galați, secția penală

și pentru cauze cu minori, a reindividualizat sancțiunile aplicate lui S.M.,

reținând în favoarea acesteia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74

alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen.

În acest context

procesual nu rezultă necesitatea reexaminării aspectelor de fapt și de drept

legate de cele două infracțiuni pentru care inculpata, a fost condamnată ceea

ce pune sub semnul întrebării oportunitatea reaprecierii cuantumului pedepselor

principale aplicate lui S.M. Existența uneia sau unora din împrejurările

enumerate exemplificate în conținutul art. 74 C. pen. nu obliga instanța de

judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă astfel pedeapsa

principală ori variabilă temporală a termenului de încercare prevăzut de art.

110 C. pen.

Lipsa antecedentelor

penale și recunoașterea faptei manifestată în cursul procesului nu justifică (în

raport de pericolul social concret al faptelor comise) reținerea de

circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei care prin activitatea

infracțională a prejudiciat partea civilă cu peste 5.000 RON.

Aparent,

infracțiunile comise ce către inculpată ar prezenta un grad de pericol relativ

scăzut dacă ar fi să ne raportăm la obiectul material al acestora și la faptul

că autorul lor este o persoană minoră. Trebuie observat că valorificarea unor

asemenea bunuri deținute în mod ilegal (pachete cu țigări) precum și al celor

pentru care era necesară obținerea unei autorizații prealabile nu constituie o

îndeletnicire pasageră, întâmplătoare printre activitățile curente ale

inculpatei, ci chiar sursa principală de venit a acesteia. Orientarea

inculpatei către obținerea unor venituri din activități ilicite, în detrimentul

unei conduite în concordanță cu normele impuse de societatea în care trăiește

relevă o conștientizare redusă a regulilor încălcate și a valorilor sociale

ocrotite de prevederile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art.

296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 270 alin. (3) din Legea

nr. 86/2006. În consecință, pentru realizarea scopului pedepselor ilustrat în

cuprinsul art. 52 C. pen., este necesar un interval de timp mai îndelungat,

ceea ce în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei se traduce prin

aplicarea unor pedepse mai consistente și stabilirea unui termen de încercare

mai îndelungat (având în vedere intervalul variabil de 6 luni-2 ani prevăzut de

prevederile art. 110 C. proc. pen.).

În ceea ce privește

modalitatea de individualizare a cheltuielilor judiciare avansate de stat și la

care trebuia obligată inculpata, Ministerul Public a învederat faptul că la

urmărirea penală au fost calculate cheltuieli judiciare avansate de stat

(altele decât cele ocazionate de acordarea asistenței judiciare din oficiu) în

sumă de 100 RON.

Pe parcursul

cercetării judecătorești la fond au fost întocmite și expediate prin poștă 7

citații, două comunicări și au fost emise 3 încheieri premergătoare și s-a

realizat un raport de evaluare. Astfel fiind, suma de 50 RON este insuficientă

pentru a acoperi celelalte cheltuieli judiciare realizate pe parcursul

urmăririi penale și cercetării judecătorești.

Înalta Curte,

examinând hotărârile prin prisma motivelor și cazurilor de casare invocate, va

respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Galați, pentru următoarele considerente:

prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen., când în mod greșit

inculpatul a fost achitat pe motiv că fapta săvârșită de nu este prevăzută de

legea penală.

Inculpata minoră a

fost trimisă în judecată pentru deținerea la domiciliu, respectiv în afara

antrepozitului fiscal, a unui număr de 11.740 țigarete, de diferite mărci,

cunoscând că provin din contrabandă, în scopul sustragerii de la plata

obligațiilor fiscale prin ascunderera sursei impozabile ori taxabile, fapte ce

ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 270

alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 296

1

lit. l) din Legea nr.

571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea

art. 99 alin. (3) C. pen.

În fața instanței de

fond chiar reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării

juridice în sensul reținerii în sarcina inculpatei numai a infracțiunilor

prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și art. 296

1

lit. l) din Legea nr. 571/2003, situație în care prima instanță a condamnat

inculpata minoră pentru infracțiunile de contrabandă și de deținere în afara

antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor

accizabile.

Instanța de apel a

apreciat însă că pentru infracțiunea de evaziune fiscală trebuia pronunțată

soluția achitării, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., argumentele fiind expuse anterior.

Înalta Curte constată

că:

Potrivit art. 9 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală,

ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârșită în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Potrivit art. 270

alin. (3) C. vam., sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc

potrivit alin. (1) al aceluiași articol colectarea, deținerea, producerea,

transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea

mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din

contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Potrivit art. 296

1

alin. (1) lit. l), fapta constând în deținerea de către orice persoană în afara

antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor

accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate

necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete (...)

și se sancționează cu închisoare de la 1 an la 4 ani.

Elementul material al

infracțiunii de contrabandă constă în introducerea sau scoaterea din țară, prin

orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele

stabilite pentru control vamal, sau introducerea sau scoaterea din țară prin

locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul

vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal,

incluzând deci deținerea produselor accizabile supuse marcării.

Elementul material al

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005 constând în ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau

taxabile se realizează prin deținerea bunurilor cunoscând că provin din

contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal.

Elementul material al

infracțiunii prevăzute în art. 296

1

alin. (1) lit. l) C. fisc.

constă în deținerea sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării,

iar la infracțiunea asimilată contrabandei, art. 270 alin. (3) C. vam.,

elementul material constă în colectarea, deținerea, producerea, transportul,

preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau

mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la

controlul vamal.

Având în vedere

obiectul juridic mai larg al infracțiunii de contrabandă, modalitatea specifică

de realizare a elementului material care se încadrează atât în deținere în

afara antrepozitului fiscal, art. 296

1

alin. (1) lit. l) C. fisc.

cât și în contrabandă, infracțiunea de contrabandă este o infracțiune complexă,

care include deținerea bunurilor în afara antrepozitului, dacă proveniența

acestor bunuri este contrabanda.

Contrabanda, atât în

varianta tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, reprezintă

astfel o infracțiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică

de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea

bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare

de accize), care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al

frontierei.

Încălcarea regimului

vamal prin omisiunea declarării la frontieră (primul birou vamal) a bunurilor

provenind din afara Uniunii Europene este, după caz, un act preparator al

evaziunii fiscale sau chiar un act consumat de evaziune fiscală, motiv pentru

care reținerea infracțiunii de contrabandă (art. 270 C. vam.) nu mai poate face

incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 241/2005, elementul material al

evaziunii fiscale, ca și scopul săvârșirii infracțiunii (obținerea unor

avantaje patrimoniale prin neplata sumelor datorate ca obligații fiscale) fiind

incluse în elementul material și scopul infracțiunii de contrabandă.

Deși infracțiunea de

contrabandă absoarbe infracțiunea de evaziune fiscală, în cauză s-a pus în

mișcare distinct și în plus acțiunea penală pentru infracțiunea de evaziune

fiscală.

Ca urmare, instanța

de apel a caracterizat corect în drept activitatea infracțională a inculpatei

și a soluționat distinct acțiunea penală menționată anterior printr-o soluție

de achitare.

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

referitor la aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

Se constată că

instanța de apel a avut în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care

prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și

de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte reține

următoarele aspecte, relevante, pentru individualizarea judiciară a pedepselor:

- gradul de pericol

social al faptelor cercetate este relativ redus, aspect dedus din modalitatea

concretă de săvârșire, din urmarea produsă, concretizată în cuantumul

prejudiciului;

- circumstanțele

personale cu accent pe lipsa antecedentelor penale, situația familială, vârsta

făptuitoarei ori mobilul declarat de aceasta conduc la aceeași concluzie a unei

periculozități relativ reduse a inculpatei minore;

- conduita în cursul

procesului penal este concretizată într-o atitudine de recunoaștere totală a

activității infracționale aspect ce nu a putut fi valorificat în contextul art.

320

1

C. proc. pen. însă a inpus reținerea în favoarea inculpatei a

dispozițiilor privind circunstanțele atenuante.

În acest context,

pedepsele principale, astfel cum au fost aplicate în apel, sunt apte să atingă

scopul preventiv și educativ al sancțiunii și nu se impune reindividualizarea

judiciară a acestora.

prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., referitor la

pronunțarea unei hotărâri contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o

greșită aplicare a legii,

caz invocat pentru a susține lipsa de rigoare la evaluarea cuantumului

cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata, în apel.

Din verificările,

efectuate, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod corect

cuantumul cheltuielilor judiciare: 300 RON în total, însă în acest cuantum nu

se includ cheltuielile din faza de urmărire penală ce au fost deja evaluate de

prima instanță, ci doar cheltuielile din calea de atac a apelului, inclusiv

onorariul parțial al apărătorului din oficiu, evaluat până la prezentarea

apărătorului ales (50 RON), motiv pentru care va respinge și acest motiv de

recurs.

Ca urmare, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Galați.

În temeiul art. 189

alin. (1) C. proc. pen. onorariul parțial în sumă de 100 RON, cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, până la prezentarea

apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat