ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2856/2013

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4 din 7

decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 4019/88/2011, judecătorul din cadrul

Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

admis contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.T. SRL în contradictoriu

cu intimata SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1798 din 18 mai 2011

pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 4310/88/2010, a anulat sentința

contestată și a fixat termen pentru soluționarea pe fond a cauzei la data de 26

ianuarie 2012.

În considerentele sentinței,

judecătorul a reținut că prin sentința civilă nr. 1798 din 18 mai 2011

Tribunalul Tulcea a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a

obligat pârâta SC A.T. SRL la plata sumei de 163.520,53 lei, reprezentând contravaloare

lucrări, precum și la plata sumei de 25.482 lei, reprezentând contravaloare

lipsă de folosință mal natural pentru perioada 7 decembrie 2009-31 octombrie

2010.

Această sentință a fost atacată cu

contestație în anulare de către pârâta SC A.T. SRL, cererea fiind întemeiată pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Pârâta a invocat judecarea

cauzei cu neîndeplinirea potrivit legii a procedurii de citare.

Coroborând dispozițiile art. 85, art. 86

alin. (3), art. 87 alin. (1) pct. 2 și art. 92

1

, respectiv art. 94

C. proc. civ., judecătorul a reținut că pârâta contestatoare a fost citată la

adresa sediului social, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,

dovezile existente la dosar relevând că avizarea pentru ridicarea citației s-a

făcut de către C.L. al comunei Murighiol și că societatea nu s-a prezentat

pentru ridicarea corespondenței, menționându-se totodată pe confirmarea de

primire „societate lipsă sediu”.

S-a mai reținut că pârâta

contestatoare a mai fost citată și prin administratorul social, la adresa sa de

domiciliu, în condițiile în care nicio dispoziție legală nu impune o asemenea

citare.

În raport de textele legale

menționate, precum și față de situația de fapt reținută, judecătorul a apreciat

că judecata cauzei s-a făcut în lipsa pârâtei contestatoare, procedura de

citare a acesteia pentru ziua când s-a judecat pricina nefiind îndeplinită în

condițiile legii.

În consecință, contestația în anulare

a pârâtei a fost admisă, sentința de fond fiind anulată, cu stabilirea unui nou

termen de judecată pentru soluționarea fondului cauzei.

Sentința civilă nr. 4 din 7 decembrie

2011 a fost apelată de intimata reclamantă SC A. SRL, criticile sale vizând

greșita interpretare a situației de fapt și a textelor legale incidente în cauză.

Prin decizia civilă nr. 97/2012 din

data de 19 iunie 2012, completul de judecată din cadrul Curții de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în

majoritate, a admis excepția inadmisibilității căii de atac a apelului și a

respins în consecință apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 4 din 7

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

În considerentele deciziei s-a reținut

că sentința prin care a fost admisă contestația în anulare este o hotărâre

intermediară, urmând a se proceda ulterior la soluționarea cauzei pe fond.

Interpretând dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a

apreciat că împotriva sentinței prin care s-a admis contestația în anulare nu

se poate exercita distinct calea de atac, această posibilitate existând doar cu

privire la soluția pronunțată pe fondul contestației în anulare, iar nu și în

ce privește hotărârea intermediară. S-a mai apreciat că interpretarea dată textului

legal menționat nu prejudiciază partea interesată în exercitarea căii de atac,

aceasta având posibilitatea de a invoca și valorifica acele critici relative la

soluția de anulare a sentinței civile date precum și orice alte critici de fond

o dată cu exercitarea căii de atac de care va uzita după soluționarea pe fond a

contestației.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamanta SC A. SRL, aceasta solicitând admiterea recursului și casarea

deciziei și trimiterea cauzei pentru soluționarea apelului.

Reclamanta a invocat dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel pentru greșita interpretare

și aplicare a legii, din perspectiva respingerii ca inadmisibilă a căii de atac

promovată împotriva sentinței de admitere a contestației în anulare.

În memoriul de recurs, reclamanta a

arătat că în mod nelegal a fost soluționat apelul prin admiterea excepției de

inadmisibilitate, textul legal care reglementează posibilitatea atacării

hotărârii prin care se soluționează contestația în anulare nefăcând distincții

în funcție de modalitatea de soluționare: prin respingere, admitere și

soluționare concomitentă a fondului, ori admitere și soluționare ulterioară a

fondului.

Deși legal citată, pârâta nu a depus

întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat la termenul acordat.

Nu au fost administrate înscrisuri noi

în recurs.

Analizându-se legalitatea deciziei de

apel, în raport de criticile formulate se rețin următoarele: potrivit art. 320 alin.

(3) C. proc. civ., hotărârea dată în cadrul contestației în anulare este supusă

acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. O primă observație are în vedere

faptul că legiuitorul nu a prevăzut o reglementare pentru soluționarea

contestației în anulare, ca primă etapă în analiza acestei căi speciale de

atac, așa cum a prevăzut în cazul revizuirii, unde se specifică în mod expres

că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii și la faptele pe care

se întemeiază. Totuși, se reține caracterul comun al celor două proceduri

speciale, fiecare dintre acestea fiind susceptibile de soluționare în două

etape distincte: prima în care se analizează temeinicia căii de retractare

(contestație în anulare sau revizuire), iar cea de-a doua, în care se

analizează fondul cauzei, în raport de motivul găsit întemeiat pentru admiterea

căii de retractare. în consecință, fiecare dintre cele două proceduri este

susceptibilă de a fi soluționată prin două hotărâri distincte, prima care

soluționează calea de retractare, iar cea de-a doua care vizează fondul cauzei.

Fiecare dintre aceste două hotărâri are o independență proprie, cu considerente

diferite în baza cărora judecătorul își fundamentează soluția adoptată.

Revenind la textul legal care

reglementează calea de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii

pronunțate în contestația în anulare, se observă că legiuitorul nu a făcut

nicio distincție în funcție de soluția pronunțată de judecător. în măsura în

care judecătorul adoptă soluția de respingere a contestației în anulare, partea

nemulțumită are deschisă calea de atac reglementată pentru hotărârea atacată.

Subliniem că în acest caz, deși se promovează o cale de atac prevăzută de lege

pentru judecata fondului cauzei, controlul instanței superioare este limitat la

motivele invocate în cadrul contestației în anulare, apreciate ca netemeinice

de către judecător, fără a proceda și la o analiză a fondului cauzei.

În egală măsură, în condițiile în care

judecătorul a optat pentru o soluționare fracționată a cauzei, prin pronunțarea

mai întâi asupra temeiniciei contestației în anulare, acordând termen în

continuare pentru evocare fondului cauzei, în raport și de textul legal care nu

face distincție în funcție de soluția de admitere ori respingere pentru

promovarea căii de atac, apreciem că declararea acestei căi de atac nu este

inadmisibilă, instanța de control judiciar urmând să procedeze la analiza

motivelor care au condus la adoptarea soluției de admitere a contestației în

anulare, fără a intra în fondul cauzei.

Nu există nicio justificare pentru

realizarea unei distincții în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, în

funcție de modalitatea în care se soluționează contestația în anulare. Astfel,

nu se poate aprecia că nu ar fi admisibilă calea de atac împotriva hotărârii

prin care se soluționează strict contestația în anulare, deși o asemenea

hotărârea se fundamentează pe temeiuri total distincte de cele care ar putea

fundamenta hotărârea ce va fi pronunțată pe fondul cauzei. Partea nemulțumită

are dreptul, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., să exercite calea de

atac împotriva acestei hotărâri, investind instanța de control judiciar cu

analiza strictă a motivelor care au condus la admiterea contestației în

anulare. Doar în măsura în care prin aceeași hotărâre se soluționează atât

contestația în anulare cât și fondul cauzei, partea nemulțumită poate ataca

ambele măsuri dispuse de judecător, raportat la unicitatea hotărârii

pronunțate. În condițiile în care se optează pentru soluționarea distinctă a

contestației în anulare de fondul cauzei, prin pronunțarea a două hotărâri

distincte, se deschide posibilitatea formulării căii de atac pentru fiecare

astfel de hotărâre, în raport de considerentele diferite pe care s-a întemeiat

soluția judecătorului.

Nu poate fi reținut considerentul

potrivit căruia hotărârea prin care s-a admis contestația în anulare, a fost

anulată hotărârea de fond și s-a acordat termen pentru evocarea fondului,

aceasta neputând fi apreciată ca o hotărâre interlocutorie, atacabilă doar o

dată cu pronunțarea asupra fondului cauzei. Așa cum s-a arătat deja, hotărârea

pronunțată în aceste condiții are o identitate proprie, față de motivele care

au condus la admiterea contestației și anularea primei hotărâri, putându-se

proceda în calea de atac la analiza acestor motive, sub aspectul temeiniciei,

fără a se antama și fondul cauzei. Soluția contrară ar conduce la o amânare

nejustificată a analizei motivelor invocate în cadrul contestației în anulare,

în condițiile în care rejudecarea fondului cauzei ar presupune administrarea

unor probatorii extinse (înscrisuri, martiro, expertize). În măsura în care,

însă, în urma analizei efectuate în cadrul căii de atac să constată că în mod

greșit s-a procedat la admiterea contestației în anulare, motivele invocate

nefiind de natură să conducă la anularea primei hotărâri, s-ar realiza o soluționare

cu celeritate a cauzei, partea nemulțumită de soluția dată în contestația în

anulare nefiind obligată să administreze probe pe fondul cauzei, pentru ca

numai ulterior să critice soluția de admisibilitate a căii de retractare.

Se mai reține că trebuie făcută o

distincție între fondul contestației în anulare și fondul cauzei, cele două

neputând fi apreciate ca identice, din perspectiva admisibilității căii de

atac, fiecare dintre aceste două hotărâri având temeiuri distincte de analiză

și apreciere.

Pe de altă parte, se reține că

hotărârea dată în contestația în anulare prin care a fost admisă calea de

retractare, a fost anulată prima hotărâre și s-a stabilit termen pentru evocare

fondului cauzei se comunică părților, neexistând dispoziții derogatorii în ce

privește această comunicare. Or, comunicare făcută în aceste condiții pune

partea nemulțumită în termenul de exercitare al căii de atac, neexercitarea sa

putând fi sancționată cu excepția de tardivitate.

Totodată, admisibilitatea căii de atac

în speța dedusă judecății decurge și din interpretarea gramaticală și

sistematică a dispoziției legale incidente. Astfel, art. 320 alin. (3) C. proc.

civ., prevede că hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de

atac ca și hotărârea atacată. în consecință, în situația în care se pronunță o

hotărârea asupra contestației în anulare în sensul admiterii acesteia, anulării

sentinței contestate și acordării termenului pentru evocare fondului cauzei,

fondul contestației este, practic soluționat, judecata continuând pe aspectele

de fond ale cauzei, fără a se mai antama problematica motivelor care au

determinat admiterea căii de retractare. Astfel, la momentul admiterii

contestației în anulare, cu consecințele menționate anterior, suntem în

prezența unei hotărâri date în contestație, ce poate fi atacată cu calea de

atac prevăzută pentru fondul cauzei, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele

reținute și apreciind ca fiind fondate criticile formulate în cauză, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi admis, cu consecința casării

deciziei recurate și trimiterii cauzei pentru soluționarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 97/2012 din 19 iunie 2012 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului declarat de reclamanta SC

A. SRL împotriva sentinței civile nr. 4 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului

Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi

26 septembrie 2013.