ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2856/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4 din 7 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 4019/88/2011, judecătorul din cadrul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.T. SRL în contradictoriu cu intimata SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1798 din 18 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 4310/88/2010, a anulat sentința contestată și a fixat termen pentru soluționarea pe fond a cauzei la data de 26 ianuarie 2012. În considerentele sentinței, judecătorul a reținut că prin sentința civilă nr. 1798 din 18 mai 2011 Tribunalul Tulcea a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a obligat pârâta SC A.T.

SRL la plata sumei de 163.520,53 lei, reprezentând contravaloare lucrări, precum și la plata sumei de 25.482 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință mal natural pentru perioada 7 decembrie 2009-31 octombrie 2010. Această sentință a fost atacată cu contestație în anulare de către pârâta SC A.T. SRL, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Pârâta a invocat judecarea cauzei cu neîndeplinirea potrivit legii a procedurii de citare. Coroborând dispozițiile art. 85, art. 86 alin. (3), art. 87 alin. (1) pct. 2 și art. 92 1 , respectiv art. 94 C. proc. civ., judecătorul a reținut că pârâta contestatoare a fost citată la adresa sediului social, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, dovezile existente la dosar relevând că avizarea pentru ridicarea citației s-a făcut de către C.L.

al comunei Murighiol și că societatea nu s-a prezentat pentru ridicarea corespondenței, menționându-se totodată pe confirmarea de primire „societate lipsă sediu”. S-a mai reținut că pârâta contestatoare a mai fost citată și prin administratorul social, la adresa sa de domiciliu, în condițiile în care nicio dispoziție legală nu impune o asemenea citare. În raport de textele legale menționate, precum și față de situația de fapt reținută, judecătorul a apreciat că judecata cauzei s-a făcut în lipsa pârâtei contestatoare, procedura de citare a acesteia pentru ziua când s-a judecat pricina nefiind îndeplinită în condițiile legii. În consecință, contestația în anulare a pârâtei a fost admisă, sentința de fond fiind anulată, cu stabilirea unui nou termen de judecată pentru soluționarea fondului cauzei.

Sentința civilă nr. 4 din 7 decembrie 2011 a fost apelată de intimata reclamantă SC A. SRL, criticile sale vizând greșita interpretare a situației de fapt și a textelor legale incidente în cauză. Prin decizia civilă nr. 97/2012 din data de 19 iunie 2012, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în majoritate, a admis excepția inadmisibilității căii de atac a apelului și a respins în consecință apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 4 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal. În considerentele deciziei s-a reținut că sentința prin care a fost admisă contestația în anulare este o hotărâre intermediară, urmând a se proceda ulterior la soluționarea cauzei pe fond.

Interpretând dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că împotriva sentinței prin care s-a admis contestația în anulare nu se poate exercita distinct calea de atac, această posibilitate existând doar cu privire la soluția pronunțată pe fondul contestației în anulare, iar nu și în ce privește hotărârea intermediară. S-a mai apreciat că interpretarea dată textului legal menționat nu prejudiciază partea interesată în exercitarea căii de atac, aceasta având posibilitatea de a invoca și valorifica acele critici relative la soluția de anulare a sentinței civile date precum și orice alte critici de fond o dată cu exercitarea căii de atac de care va uzita după soluționarea pe fond a contestației.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC A. SRL, aceasta solicitând admiterea recursului și casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru soluționarea apelului. Reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel pentru greșita interpretare și aplicare a legii, din perspectiva respingerii ca inadmisibilă a căii de atac promovată împotriva sentinței de admitere a contestației în anulare. În memoriul de recurs, reclamanta a arătat că în mod nelegal a fost soluționat apelul prin admiterea excepției de inadmisibilitate, textul legal care reglementează posibilitatea atacării hotărârii prin care se soluționează contestația în anulare nefăcând distincții în funcție de modalitatea de soluționare: prin respingere, admitere și soluționare concomitentă a fondului, ori admitere și soluționare ulterioară a fondului.

Deși legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat la termenul acordat. Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs. Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate se rețin următoarele: potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în cadrul contestației în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. O primă observație are în vedere faptul că legiuitorul nu a prevăzut o reglementare pentru soluționarea contestației în anulare, ca primă etapă în analiza acestei căi speciale de atac, așa cum a prevăzut în cazul revizuirii, unde se specifică în mod expres că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii și la faptele pe care se întemeiază.

Totuși, se reține caracterul comun al celor două proceduri speciale, fiecare dintre acestea fiind susceptibile de soluționare în două etape distincte: prima în care se analizează temeinicia căii de retractare (contestație în anulare sau revizuire), iar cea de-a doua, în care se analizează fondul cauzei, în raport de motivul găsit întemeiat pentru admiterea căii de retractare. în consecință, fiecare dintre cele două proceduri este susceptibilă de a fi soluționată prin două hotărâri distincte, prima care soluționează calea de retractare, iar cea de-a doua care vizează fondul cauzei. Fiecare dintre aceste două hotărâri are o independență proprie, cu considerente diferite în baza cărora judecătorul își fundamentează soluția adoptată.

Revenind la textul legal care reglementează calea de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii pronunțate în contestația în anulare, se observă că legiuitorul nu a făcut nicio distincție în funcție de soluția pronunțată de judecător. în măsura în care judecătorul adoptă soluția de respingere a contestației în anulare, partea nemulțumită are deschisă calea de atac reglementată pentru hotărârea atacată. Subliniem că în acest caz, deși se promovează o cale de atac prevăzută de lege pentru judecata fondului cauzei, controlul instanței superioare este limitat la motivele invocate în cadrul contestației în anulare, apreciate ca netemeinice de către judecător, fără a proceda și la o analiză a fondului cauzei.

În egală măsură, în condițiile în care judecătorul a optat pentru o soluționare fracționată a cauzei, prin pronunțarea mai întâi asupra temeiniciei contestației în anulare, acordând termen în continuare pentru evocare fondului cauzei, în raport și de textul legal care nu face distincție în funcție de soluția de admitere ori respingere pentru promovarea căii de atac, apreciem că declararea acestei căi de atac nu este inadmisibilă, instanța de control judiciar urmând să procedeze la analiza motivelor care au condus la adoptarea soluției de admitere a contestației în anulare, fără a intra în fondul cauzei. Nu există nicio justificare pentru realizarea unei distincții în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, în funcție de modalitatea în care se soluționează contestația în anulare.

Astfel, nu se poate aprecia că nu ar fi admisibilă calea de atac împotriva hotărârii prin care se soluționează strict contestația în anulare, deși o asemenea hotărârea se fundamentează pe temeiuri total distincte de cele care ar putea fundamenta hotărârea ce va fi pronunțată pe fondul cauzei. Partea nemulțumită are dreptul, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., să exercite calea de atac împotriva acestei hotărâri, investind instanța de control judiciar cu analiza strictă a motivelor care au condus la admiterea contestației în anulare. Doar în măsura în care prin aceeași hotărâre se soluționează atât contestația în anulare cât și fondul cauzei, partea nemulțumită poate ataca ambele măsuri dispuse de judecător, raportat la unicitatea hotărârii pronunțate.

În condițiile în care se optează pentru soluționarea distinctă a contestației în anulare de fondul cauzei, prin pronunțarea a două hotărâri distincte, se deschide posibilitatea formulării căii de atac pentru fiecare astfel de hotărâre, în raport de considerentele diferite pe care s-a întemeiat soluția judecătorului. Nu poate fi reținut considerentul potrivit căruia hotărârea prin care s-a admis contestația în anulare, a fost anulată hotărârea de fond și s-a acordat termen pentru evocarea fondului, aceasta neputând fi apreciată ca o hotărâre interlocutorie, atacabilă doar o dată cu pronunțarea asupra fondului cauzei. Așa cum s-a arătat deja, hotărârea pronunțată în aceste condiții are o identitate proprie, față de motivele care au condus la admiterea contestației și anularea primei hotărâri, putându-se proceda în calea de atac la analiza acestor motive, sub aspectul temeiniciei, fără a se antama și fondul cauzei.

Soluția contrară ar conduce la o amânare nejustificată a analizei motivelor invocate în cadrul contestației în anulare, în condițiile în care rejudecarea fondului cauzei ar presupune administrarea unor probatorii extinse (înscrisuri, martiro, expertize). În măsura în care, însă, în urma analizei efectuate în cadrul căii de atac să constată că în mod greșit s-a procedat la admiterea contestației în anulare, motivele invocate nefiind de natură să conducă la anularea primei hotărâri, s-ar realiza o soluționare cu celeritate a cauzei, partea nemulțumită de soluția dată în contestația în anulare nefiind obligată să administreze probe pe fondul cauzei, pentru ca numai ulterior să critice soluția de admisibilitate a căii de retractare.

Se mai reține că trebuie făcută o distincție între fondul contestației în anulare și fondul cauzei, cele două neputând fi apreciate ca identice, din perspectiva admisibilității căii de atac, fiecare dintre aceste două hotărâri având temeiuri distincte de analiză și apreciere. Pe de altă parte, se reține că hotărârea dată în contestația în anulare prin care a fost admisă calea de retractare, a fost anulată prima hotărâre și s-a stabilit termen pentru evocare fondului cauzei se comunică părților, neexistând dispoziții derogatorii în ce privește această comunicare. Or, comunicare făcută în aceste condiții pune partea nemulțumită în termenul de exercitare al căii de atac, neexercitarea sa putând fi sancționată cu excepția de tardivitate.

Totodată, admisibilitatea căii de atac în speța dedusă judecății decurge și din interpretarea gramaticală și sistematică a dispoziției legale incidente. Astfel, art. 320 alin. (3) C. proc. civ., prevede că hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. în consecință, în situația în care se pronunță o hotărârea asupra contestației în anulare în sensul admiterii acesteia, anulării sentinței contestate și acordării termenului pentru evocare fondului cauzei, fondul contestației este, practic soluționat, judecata continuând pe aspectele de fond ale cauzei, fără a se mai antama problematica motivelor care au determinat admiterea căii de retractare. Astfel, la momentul admiterii contestației în anulare, cu consecințele menționate anterior, suntem în prezența unei hotărâri date în contestație, ce poate fi atacată cu calea de atac prevăzută pentru fondul cauzei, conform art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. Având în vedere considerentele reținute și apreciind ca fiind fondate criticile formulate în cauză, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi admis, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei pentru soluționarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 97/2012 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 4 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 26 septembrie 2013.