Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3948/2012

HOTĂRÂRE
29.11.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3948/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 iulie 2012, s-a înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva deciziei penale nr. 2047 din 12 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1807/59/2011. În motivarea scrisă a contestației de la dosar, contestatoarea nu a invocat niciun temei dintre cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din 29 noiembrie 2012. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., care să impună admiterea în principiu a coriostației formulate. Contestatoarea nu a invocat expres în cerere motivul pe care se sprijină contestația, iar din cuprinsul cererii sale acesta nu poate fi calificat și încadrat în nici una dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen., însă se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, așa cum prevede textul art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale de atac extraordinară. Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la literele a-e din același text. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar nu o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs în cadrul procedurii reglementate de art. 278 1 C. proc.

pen., prin care se verifică doar legalitatea și temeinicia unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale. Așa fiind, contestația în anulare este inadmisibilă, întrucât hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac și nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa. Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul F.G. împotriva deciziei penale nr. 2047 din 12 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1807/59/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-15
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3742/2012
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 iulie 2012, s-a înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de contest
ÎCCJ 2010-09-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 170/2012
la 6 iunie 2011 prin care au solicitat anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în cauză. Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu
ÎCCJ 2012-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 133/2012
Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 536 din 16 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 9780/1/2008, a fo
ÎCCJ 2011-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3088/2011
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1674 din 26 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 473/2/2011, a fost respins, ca inadmisibil, re
ÎCCJ 2011-02-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2011
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 823 din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 2425/1/2010, a fost re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă