ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2014

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 442 din 7 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a respins recursul declarat de reclamanta SC C.M.M. SRL București prin administrator special D.C. și prin lichidator judiciar C. Consult Sprl București împotriva Deciziei civile nr. 126/ R din 4 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. S-a respins recursul declarat de pârâta C.A.S. Argeș împotriva aceleiași decizii ca tardiv formulat. În motivarea recursului reclamantei, instanța de recurs a reținut următoarele considerente; 6.1.

în conformitate cu prevederile art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de textele legale: de persoane, de obiect și de cauză. Este, însă, necesar ca prima hotărâre să fi rezolvat în fond procesul dintre părți, or, în speța dedusă judecății, se constată că dezlegarea dată în Dosarul nr. 2023/109/2009 prin sentința civilă nr. 254/2009 pronunțată de Tribunalul Argeș și rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4830 din 6 iunie 2011 vizează un alt contract, cel încheiat la nivelul anului 2007 și un alt temei juridic al dreptului valorificat prin acțiune, respectiv anularea măsurilor de reziliere dispuse de C.N.A.S.

prin raportul de control din 24 aprilie 2007 și a Notificării din 24 aprilie 2007 emisă de C.A.S. Argeș, nefiind, astfel, îndeplinită condiția identității de obiect și de cauză. In aceste condiții, Înalta Curte a respins susținerile reclamantei privind ignorarea prezumției lucrului judecat de către instanța de apel. 6.2. Susținerea potrivit căreia s-a ignorat faptul că acordul de voință s-a realizat cu luarea în calcul a obiecțiunilor formulate la momentul semnării contractului de furnizare de servicii medicale nu a fost primită, întrucât, potrivit art. 6 alin. (2) anexa 9 din Ordinul nr. 681/243/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului Cadru privind condițiile acordării asistenței medicale, numai numărul investigațiilor este orientativ nu și valoarea contractului, adică furnizorii de servicii medicale paraclinice pot efectua un număr mai mare de analize de un anumit tip în detrimentul unui altui tip de analize.

Furnizorii de servicii medicale cunosc care sunt acele servicii medicale care pot conduce la depășirea valorii de contract într-o lună, fiind necesară întocmirea unei liste de așteptare pentru serviciile medicale programabile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) teza ultimă anexa nr. 8 din Ordinul nr. 681/243/2006 și art. 7 lit. r) din contractul încheiat între părți. în acest sens, în cuprinsul biletului de trimitere există o rubrică specială care se completează de către medicul prescriptor privitor la nivelul de prioritate.

Obiecțiunile prevăzute prin adresa din 17 mai 2006 ca fiind formulate la contractul din 2006, nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, din cuprinsul acesteia rezultând că reclamanta a afirmat că pârâta nu a răspuns la două contestații care nu au legătură cu litigiul, prima referindu-se la solicitarea de a nu intra în relații contractuale cu anumiți furnizori, iar cea de a doua de a reanaliza dosarele de contractare din punct de vedere al echipamentelor tehnice ale furnizorilor de servicii medicale. Singura modalitate de suplimentare a valorii contractului, așa cum au stabilit părțile, se făcea exclusiv pe bază de act adițional la contractul inițial, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

6.3. Nu poate fi admisă nici susținerea potrivit căreia bugetul anului 2007 era suficient pentru decontarea serviciilor efectuate de către intimata- reclamantă în afara cadrului contractual, deoarece angajamentele legale aferente lunii decembrie 2006 nu pot depăși media lunară a 11 luni ale anului precedent decât cu maximum 5 %, iar bugetul anului 2007 cuprinde atât sumele decontate prin acte adiționale aferente contractului încheiat între părți, cât și sumele ce urmează a fi contractate pentru anul 2007. Refuzul la plată pentru diferența de sumă aferentă lunii ianuarie 2007 s-a făcut avându-se în vedere cuantumul valorii de contract stabilite prin actul adițional din 2006 de prelungire a valorii de contract aferentă acestei luni încheiat în baza prevederile art. 119 din H.G.

nr. 1842/2006 pentru aprobarea contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. 6.4. Î n speța dedusă judecății, prevederile art. 218 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 reprezintă cadrul legal și general în materie, drepturile și obligațiile părților fiind stabilite distinct prin acte normative specifice și conform acordului de voință subordonat acestora. 6.5. Necompletarea biletelor de trimitere în conformitate cu dispozițiile prevăzute la lit. c), pct. 4, 5 și 6 din Ordinul nr. 1288/489 din 24 octombrie 2006 și la art. 7 din Anexa nr. 9 din Ordinul nr. 681/2006 are drept consecință refuzul pentru decontare, aceste obligații căzând în sarcina furnizorului de servicii medicale.

Neîndeplinirea acestei obligații reprezintă culpă contractuală, situație care îndreptățește pârâta să refuze plata acestora." Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC C.M.M. SRL prin lichidator judiciar Cris Consult Sprl, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În legătură cu prima ipoteză - dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, contestatoarea susține că s-au comis două greșeli materiale care au fost de natură a determina pronunțarea unei hotărâri greșite. În primul rând, în legătură cu prezumția lucrului judecat a sentinței civile nr. 254/2009 a Tribunalului Argeș, dintr-o greșeală materială s-a considerat că a invocat excepția puterii lucrului judecat (care, într-adevăr, presupune tripla identitate de persoane, de obiect și de cauză), în condițiile în care recurenta a invocat, de fapt, aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat (prezumția lucrului judecat) care, nu presupune tripla identitate.

Contestatoarea a reprodus paragrafele sentinței menționate pentru a arăta că obiectul acțiunii a cuprins și obligarea pârâtei C.A.S. Argeș de a plăti contravaloarea serviciilor medicale prestate peste valoarea inițială de contract. Arată că instanța de fond a analizat chestiunea pe larg, luând în considerare obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat la termenul din 05 octombrie 2009. Numai dintr-o greșeală materială, determinată, probabil, de faptul că cererea de chemare în judecată a suferit mai multe modificări, instanța de recurs nu a observat care a fost temeiul juridic al dreptului valorificat prin acțiune. Susține că problema referitoare la plata servicilor medicale prestate peste valoarea din contract a fost o problemă comună mai multor cauze, dar deciziile pronunțate au fost diametral opuse, ceea ce contravine art. 6 din C.E.D.O.

În al doilea rând, contestatoarea susține că instanța de recurs a citat în mod evident greșit H.G. nr. 1842/2006, dintr-o greșeală materială care a influențat soluția pronunțată. Instanța de recurs a aplicat în cauză pentru servicii prestate în decembrie 2006 și care trebuiau plătite în ianuarie 2007, art. 5 lit. c) din H.G. nr. 1842/2006, astfel cum acest text a fost modificat prin H.G. nr. 1534 din 12 decembrie 2007 (publicată în M. Of.

nr. 874 din 20 decembrie 2007 și intrată în bvigoare la 20 decembrie 2007). Așadar, textul aplicat de către instanța de recurs nu avea cum să se aplice în ianuarie 2007 câtă vreme a fost adoptat în decembrie 2007. În legătură cu ce-a de-a doua ipoteză - instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare - contestatoarea consideră că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la următoarele motive de modificare: Instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs prevăzut la pct. 2 C) în sensul că nu a menâționat nimic cu privire la soarta serviciilor medicale deja prestate până la 24 ianuarie 2007, data semnării actului adițional și nu s-a pronunțat sub nicio formă cu privire la obiecțiunile formulate și cu care C.A.S.

Argeș a semnat actul adițional. Contestatoarea susține că la pct. 2 D) din recurs a criticat hotărârea instanței de apel pentru că s-a pronunțat în mod reșit cu privire la problema de drept ce vizează obligația pârâtei de a plăti serviciile medicale efectiv prestate salariaților. Prevalându-se de aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat al Deciziei civile nr. 4830 din 06 iunie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, deși a depus la termenul din 29 noiembrie 2012 practică judiciară, întreaga motivare a instanței de recurs a fost că în speța dedusă judecății, prevederile art. 218 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 reprezintă cadrul legal și general în materie, drepturile și obligațiile părților fiind stabilite distinct prin acte normative specifice și conform acordului de voință subordonat acestora.

Contestatoarea invocă și faptul că în concepția legiuitorului European și a jurisprudenței convenționale, în considerarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., motivarea unei hotărâri judecătorești reprezintă o garanție a unui process echitabil. Evocând pricipiile expuse de instanța de contencios european a drepturilor omului, susține că, raportând aceste principii la speța dedusă judecății, este evident că instanța de recurs nu a respectat nici exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nici garanțiile procesuale impuse de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. Contestația în anulare urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed: Conform dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare specială se urmărește îndreptarea unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului: respingerea greșită a recursului ca tardiv declarat, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită prin promovarea contestației și în raport de situația existentă în dosar la data pronunțării deciziei de către instanța de recurs.

În plus, nu orice greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs. Susținerea contestatoarei potrivit căreia instanța de recurs s-a pronunțat ca urmare a unei greșeli materiale asupra excepției puterii de lucru judecat și nu asupra aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 254/2009 a Tribunalului Argeș, nu poate fi primită, întrucât instanța s-a pronunțat asupra acestui aspect la fila 6, reținând că "Înalta Curte urmează a respinge susținerile reclamantei privind ignorarea prezumției lucrului judecat de către instanța de apel", având în vedere considerentele invocate în recurs de contestatoare.

În ceea ce privește susțăinerea contestatoarei că instanța de recurs aplicat în mod greșit prevederile H.G. nr. 1842/2006, se constată că însăși contestatoarea a solicitat pe calea recursului la fila 7 aplicarea prevederilor art. 5 din actul normativ precitat, iar instanța de recurs s-a pronunțat și asupra acestui motiv de recurs la fila 6 pct. 6.3 și 6.4 din decizia atacată. Întrucât eroarea materială avută în vedere de art. 318 C. proc. civ. se referă la aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt nefondate.

Contestatoarea a mai invocat și dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. în sensul omisiunii instanței de recurs de a analiza două dintre motivele de modificare formulate. Nici aceste prevederi legale nu-și găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate susținerile contestatoarei potrivit cărora, instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care a susținut că un alt aspect neanalizat de către instanța de apel se referă la serviciile efectuate în cursul lunii ianuarie, în contextul în care din factura aferentă lunii ianuarie 2007 în valoare de 376.468,70 lei, a fost decontată de C.A.S. Argeș doar suma de 226.899,72 lei în limita valorii din contract, precum și asupra criticii privind hotărârea instanței de apel pentru că s-a pronunțat greșit cu privire la problema de drept ce vizează obligația C.A.S.

Argeș de a plăti în totalitate serviciile medicale efectiv prestate asiguraților. Instanța a răspuns acestor motive de recurs, grupând argumentele folosite se recurentă în susținerea lor, la fila 7 la pct. 6.3 alin. (2) din decizia atacată, motivând că pentru suma aferentă lunii ianuarie 2007 decontarea s-a făcut având în vedere cuantumul valorii de contract stabilită prin actul adițional din 2006. Contrar susținerilor contestatoarei, instanța de recurs nu a lăsat necercetat nici unul dintre motivele de recurs formulate de aceasta, fiind lipsită de relevanță în reținerea omisiunii de cercetare la care se referă art. 318 teza a II -a C. proc. civ. neanalizarea tuturor argumentelor din cuprinsul cererii de recurs.

Argumentele de fapt și de drept sunt afirmațiile legate de situația de fapt și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, pe care partea le aduce în susținerea motivelor de recurs și, oricât de larg ar fi dezvoltate, ele sunt întotdeauna subsumate motivelor de recurs pe care le sprijină. Acesta este motivul pentru care art. 318 teza a II -a C. proc. civ. sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin. Este astfel suficient, pentru a considera că s-a răspuns motivului de recurs, ca instanța să arate temeiul și justificarea neprimirii acestuia, chiar dacă nu a răspuns separat la toate argumentele ce i se subsumează, pentru că instanța este în drept să grupeze argumentele și să le răspundă printr-un considerent comun, după cum s-a procedat și în cauză.

În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un „recurs la recurs", prin care partea nemulțumită să tindă a repune în discuție aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securității raporturilor juridice, care protejează prezumția de validitate a hotărârilor judecătorești irevocabile (cauza Mitrea contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008). S-a statuat că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res indicate, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o retractare a unei hotărâri definitive și irevocabile obligatorii și mai ales nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei.

C.E.D.O. a arătat că promovarea contestației în anulare în dreptul intern poate fi exercitată numai în mod strict pentru motivele reglementat de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. și în niciun caz nu se referă la greșeli de judecată pentru a proceda ulterior la o reformare a hotărârii judecătorești irevocabile. Față de cele ce preced, Înalta Curte, va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C.M. M. SRL prin lichidator judiciar Cris Consult Sprl împotriva Deciziei nr. 442 din 7 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C.M.M. SRL prin lichidator Judiciar Cris Consult Sprl împotriva Deciziei nr. 442 din 7 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.