ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra contestației în anulare, din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 442 din 7 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, s-a respins recursul declarat de reclamanta SC

C.M.M. SRL București prin administrator special D.C. și prin lichidator

judiciar C. Consult Sprl București împotriva Deciziei civile nr. 126/ R din 4

noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca

nefondat.

S-a respins recursul declarat de pârâta C.A.S. Argeș împotriva

aceleiași decizii ca tardiv formulat.

În motivarea recursului reclamantei, instanța de recurs

a reținut următoarele considerente;

6.1. în conformitate cu prevederile art. 166 C. proc.

civ. și art. 1201 C. civ., pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces

din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla

identitate cerută de textele legale: de persoane, de obiect și de cauză. Este,

însă, necesar ca prima hotărâre să fi rezolvat în fond procesul dintre părți,

or, în speța dedusă judecății, se constată că dezlegarea dată în Dosarul nr. 2023/109/2009

prin sentința civilă nr. 254/2009 pronunțată de Tribunalul Argeș și rămasă

irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4830 din 6

iunie 2011 vizează un alt contract, cel încheiat la nivelul anului 2007 și un

alt temei juridic al dreptului valorificat prin acțiune, respectiv anularea

măsurilor de reziliere dispuse de C.N.A.S. prin raportul de control din 24

aprilie 2007 și a Notificării din 24 aprilie 2007 emisă de C.A.S. Argeș,

nefiind, astfel, îndeplinită condiția identității de obiect și de cauză. In

aceste condiții, Înalta Curte a respins susținerile reclamantei privind

ignorarea prezumției lucrului judecat de către instanța de apel.

6.2.

Susținerea

potrivit căreia s-a ignorat faptul că acordul de voință s-a realizat cu luarea

în calcul a obiecțiunilor formulate la momentul semnării contractului de

furnizare de servicii medicale nu a fost primită, întrucât, potrivit art. 6 alin.

(2) anexa 9 din Ordinul nr. 681/243/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a Contractului Cadru privind condițiile acordării asistenței

medicale, numai numărul investigațiilor este orientativ nu și valoarea

contractului, adică furnizorii de servicii medicale paraclinice pot efectua un

număr mai mare de analize de un anumit tip în detrimentul unui altui tip de

analize.

Furnizorii de servicii medicale cunosc care sunt acele

servicii medicale care pot conduce la depășirea valorii de contract într-o

lună, fiind necesară întocmirea unei liste de așteptare pentru serviciile

medicale programabile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) teza

ultimă anexa nr. 8 din Ordinul nr. 681/243/2006 și art. 7 lit. r) din

contractul încheiat între părți. în acest sens, în cuprinsul biletului de

trimitere există o rubrică specială care se completează de către medicul

prescriptor privitor la nivelul de prioritate.

Obiecțiunile prevăzute prin adresa din 17 mai 2006 ca fiind

formulate la contractul din 2006, nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, din

cuprinsul acesteia rezultând că reclamanta a afirmat că pârâta nu a răspuns la

două contestații care nu au legătură cu litigiul, prima referindu-se la

solicitarea de a nu intra în relații contractuale cu anumiți furnizori, iar cea

de a doua de a reanaliza dosarele de contractare din punct de vedere al

echipamentelor tehnice ale furnizorilor de servicii medicale.

Singura modalitate de suplimentare a valorii contractului,

așa cum au stabilit părțile, se făcea exclusiv pe bază de act adițional la

contractul inițial, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

6.3.

Nu poate fi admisă nici susținerea

potrivit căreia bugetul anului 2007 era suficient pentru decontarea serviciilor

efectuate de către intimata- reclamantă în afara cadrului contractual, deoarece

angajamentele legale aferente lunii decembrie 2006 nu pot depăși media lunară a

11 luni ale anului precedent decât cu maximum 5 %, iar bugetul anului 2007

cuprinde atât sumele decontate prin acte adiționale aferente contractului

încheiat între părți, cât și sumele ce urmează a fi contractate pentru anul

2007.

Refuzul la plată pentru diferența de sumă aferentă lunii

ianuarie 2007 s-a făcut avându-se în vedere cuantumul valorii de contract

stabilite prin actul adițional din 2006 de prelungire a valorii de contract

aferentă acestei luni încheiat în baza prevederile art. 119 din H.G. nr. 1842/2006

pentru aprobarea contractului cadru privind condițiile acordării asistenței

medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

6.4. Î

n speța

dedusă judecății, prevederile art. 218 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

reprezintă cadrul legal și general în materie, drepturile și obligațiile

părților fiind stabilite distinct prin acte normative specifice și conform

acordului de voință subordonat acestora.

6.5.

Necompletarea

biletelor de trimitere în conformitate cu dispozițiile prevăzute la lit. c), pct.

4, 5 și 6 din Ordinul nr. 1288/489 din 24 octombrie 2006 și la art. 7 din Anexa

nr. 9 din Ordinul nr. 681/2006 are drept consecință refuzul pentru decontare,

aceste obligații căzând în sarcina furnizorului de servicii medicale.

Neîndeplinirea acestei obligații reprezintă culpă contractuală, situație care

îndreptățește pârâta să refuze plata acestora."

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare

SC C.M.M. SRL prin lichidator judiciar Cris Consult Sprl, întemeiată pe

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În legătură cu prima ipoteză - dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale, contestatoarea susține că s-au comis două

greșeli materiale care au fost de natură a determina pronunțarea unei hotărâri

greșite.

În primul rând, în legătură cu prezumția lucrului

judecat a sentinței civile nr. 254/2009 a Tribunalului Argeș, dintr-o greșeală

materială s-a considerat că a invocat excepția puterii lucrului judecat (care,

într-adevăr, presupune tripla identitate de persoane, de obiect și de cauză),

în condițiile în care recurenta a invocat, de fapt, aspectul pozitiv al

autorității de lucru judecat (prezumția lucrului judecat) care, nu presupune

tripla identitate.

Contestatoarea a reprodus paragrafele sentinței menționate

pentru a arăta că obiectul acțiunii a cuprins și obligarea pârâtei C.A.S. Argeș

de a plăti contravaloarea serviciilor medicale prestate peste valoarea inițială

de contract.

Arată că instanța de fond a analizat chestiunea pe larg,

luând în considerare obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost

precizat la termenul din 05 octombrie 2009. Numai dintr-o greșeală materială,

determinată, probabil, de faptul că cererea de chemare în judecată a suferit

mai multe modificări, instanța de recurs nu a observat care a fost temeiul

juridic al dreptului valorificat prin acțiune.

Susține că problema referitoare la plata servicilor medicale

prestate peste valoarea din contract a fost o problemă comună mai multor cauze,

dar deciziile pronunțate au fost diametral opuse, ceea ce contravine art. 6 din

C.E.D.O.

În al doilea rând, contestatoarea susține că instanța

de recurs a citat în mod evident greșit H.G. nr. 1842/2006, dintr-o greșeală

materială care a influențat soluția pronunțată.

Instanța de recurs a aplicat în cauză pentru servicii

prestate în decembrie 2006 și care trebuiau plătite în ianuarie 2007, art. 5 lit.

c) din H.G. nr. 1842/2006, astfel cum acest text a fost modificat prin H.G. nr.

1534 din 12 decembrie 2007 (publicată în M. Of. nr. 874 din 20 decembrie 2007

și intrată în bvigoare la 20 decembrie 2007).

Așadar, textul aplicat de către instanța de recurs nu avea

cum să se aplice în ianuarie 2007 câtă vreme a fost adoptat în decembrie 2007.

În legătură cu ce-a de-a doua ipoteză - instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare - contestatoarea consideră că

instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la următoarele motive de

modificare:

Instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs

prevăzut la pct. 2 C) în sensul că nu a menâționat nimic cu privire la soarta

serviciilor medicale deja prestate până la 24 ianuarie 2007, data semnării

actului adițional și nu s-a pronunțat sub nicio formă cu privire la

obiecțiunile formulate și cu care C.A.S. Argeș a semnat actul adițional.

Contestatoarea susține că la pct. 2 D) din recurs a

criticat hotărârea instanței de apel pentru că s-a pronunțat în mod reșit cu

privire la problema de drept ce vizează obligația pârâtei de a plăti serviciile

medicale efectiv prestate salariaților.

Prevalându-se de aspectul pozitiv al autorității de lucru

judecat al Deciziei civile nr. 4830 din 06 iunie 2011 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, deși a depus la termenul din 29 noiembrie 2012 practică

judiciară, întreaga motivare a instanței de recurs a fost că în speța dedusă

judecății, prevederile art. 218 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 reprezintă

cadrul legal și general în materie, drepturile și obligațiile părților fiind

stabilite distinct prin acte normative specifice și conform acordului de voință

subordonat acestora.

Contestatoarea invocă și faptul că în concepția legiuitorului

European și a jurisprudenței convenționale, în considerarea art. 6 parag. 1 din

C.E.D.O., motivarea unei hotărâri judecătorești reprezintă o garanție a unui

process echitabil.

Evocând pricipiile expuse de instanța de contencios european

a drepturilor omului, susține că, raportând aceste principii la speța dedusă

judecății, este evident că instanța de recurs nu a respectat nici exigențele art.

261 pct. 5 C. proc. civ., nici garanțiile procesuale impuse de art. 6 parag. 1

din C.E.D.O.

Contestația în anulare urmează a fi respinsă pentru

considerentele ce succed:

Conform dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.:

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Contestația în anulare specială este o cale

extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este

vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie

interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate

greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a

faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident

procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare

specială se urmărește îndreptarea unor erori materiale evidente în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului: respingerea greșită a recursului ca

tardiv declarat, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană

fără calitate de reprezentant, etc, aspecte pentru verificarea cărora nu este

necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială

trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei

retractare se solicită prin promovarea contestației și în raport de situația

existentă în dosar la data pronunțării deciziei de către instanța de recurs.

În plus, nu orice greșeală materială conduce la

admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale,

care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs.

Susținerea contestatoarei potrivit căreia instanța de recurs

s-a pronunțat ca urmare a unei greșeli materiale asupra excepției puterii de

lucru judecat și nu asupra aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat

al sentinței civile nr. 254/2009 a Tribunalului Argeș, nu poate fi primită,

întrucât instanța s-a pronunțat asupra acestui aspect la fila 6, reținând că

"Înalta Curte urmează a respinge susținerile reclamantei privind ignorarea

prezumției lucrului judecat de către instanța de apel", având în vedere

considerentele invocate în recurs de contestatoare.

În ceea ce privește susțăinerea contestatoarei că instanța de

recurs aplicat în mod greșit prevederile H.G. nr. 1842/2006, se constată că

însăși contestatoarea a solicitat pe calea recursului la fila 7 aplicarea

prevederilor art. 5 din actul normativ precitat, iar instanța de recurs s-a

pronunțat și asupra acestui motiv de recurs la fila 6 pct. 6.3 și 6.4 din

decizia atacată.

Întrucât eroarea materială avută în vedere de art. 318 C.

proc. civ. se referă la aspectele formale ale judecării recursului, pe această

cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a

probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, Înalta Curte constată că

motivele invocate sunt nefondate.

Contestatoarea a mai invocat și dispozițiile art. 318 alin.

(1) teza a ll-a C. proc. civ. în sensul omisiunii instanței de recurs de a

analiza două dintre motivele de modificare formulate.

Nici aceste prevederi legale nu-și găsesc aplicabilitate în

cauză, întrucât sunt nefondate susținerile contestatoarei potrivit cărora,

instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care a susținut că un

alt aspect neanalizat de către instanța de apel se referă la serviciile

efectuate în cursul lunii ianuarie, în contextul în care din factura aferentă

lunii ianuarie 2007 în valoare de 376.468,70 lei, a fost decontată de C.A.S.

Argeș doar suma de 226.899,72 lei în limita valorii din contract, precum și

asupra criticii privind hotărârea instanței de apel pentru că s-a pronunțat

greșit cu privire la problema de drept ce vizează obligația C.A.S. Argeș de a

plăti în totalitate serviciile medicale efectiv prestate asiguraților.

Instanța a răspuns acestor motive de recurs, grupând

argumentele folosite se recurentă în susținerea lor, la fila 7 la pct. 6.3 alin.

(2) din decizia atacată, motivând că pentru suma aferentă lunii ianuarie 2007

decontarea s-a făcut având în vedere cuantumul valorii de contract stabilită

prin actul adițional din 2006.

Contrar susținerilor contestatoarei, instanța de recurs nu a

lăsat necercetat nici unul dintre motivele de recurs formulate de aceasta,

fiind lipsită de relevanță în reținerea omisiunii de cercetare la care se

referă art. 318 teza a II -a C. proc. civ. neanalizarea tuturor argumentelor

din cuprinsul cererii de recurs.

Argumentele de fapt și de drept sunt afirmațiile legate

de situația de fapt și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, pe care

partea le aduce în susținerea motivelor de recurs și, oricât de larg ar fi

dezvoltate, ele sunt întotdeauna subsumate motivelor de recurs pe care le

sprijină.

Acesta este motivul pentru care art. 318 teza a II -a C.

proc. civ. sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a

motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le

susțin.

Este astfel suficient, pentru a considera că s-a

răspuns motivului de recurs, ca instanța să arate temeiul și justificarea

neprimirii acestuia, chiar dacă nu a răspuns separat la toate argumentele ce i

se subsumează, pentru că instanța este în drept să grupeze argumentele și să le

răspundă printr-un considerent comun, după cum s-a procedat și în cauză.

În

acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare

să se transforme într-un „recurs la recurs", prin care partea nemulțumită

să tindă a repune în discuție aspectele de drept deja dezbătute în cadrul

recursului, doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar

putând fi afectat principiul securității raporturilor juridice, care protejează

prezumția de validitate a hotărârilor judecătorești irevocabile (cauza Mitrea

contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008). S-a statuat că principiul

securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res

indicate, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o

retractare a unei hotărâri definitive și irevocabile obligatorii și mai ales nu

în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. C.E.D.O. a

arătat că promovarea contestației în anulare în dreptul intern poate fi

exercitată numai în mod strict pentru motivele reglementat de dispozițiile art.

317 și art. 318 C. proc. civ. și în niciun caz nu se referă la greșeli de

judecată pentru a proceda ulterior la o reformare a hotărârii judecătorești

irevocabile.

Față

de cele ce preced, Înalta Curte, va respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC C.M.

M.

SRL prin lichidator judiciar Cris Consult Sprl împotriva Deciziei

nr. 442

din 7 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

ll-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

SC C.M.M. SRL prin lichidator Judiciar Cris

Consult

Sprl împotriva Deciziei nr. 442 din 7 februarie 2013 pronunțată

de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.