ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
08.10.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat judecătorul de cameră preliminară de la această instanță în vederea desființării unor înscrisuri falsificate, astfel cum s-a dispus prin Ordonanța nr. 5663/P/2014 din 30 octombrie 2017 a unității de parchet.

Astfel, prin ordonanța menționată, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 314 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus renunțarea la urmărirea penală începută față de inculpata A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), în a cărei sarcină s-a reținut, în fapt, că, la datele de 01 iulie 2013, 31 octombrie 2013 și 30 decembrie 2013, în calitate de angajată (factor poștal) în cadrul Oficiului Poștal Dudeștii Vechi, județul Timiș, având obligația de a comunica trei citații trimise de Judecătoria Cluj-Napoca privind pe numitul B., persoană chemată în garanție în Dosarul civil nr. x/2012, pentru termenele din datele de 18 octombrie 2013, 13 decembrie 2013 și 04 aprilie 2014, a completat, în fals, procesele-verbale de îndeplinire a procedurilor de citare, cu mențiunea că destinatarul a luat la cunoștință de existența procesului civil, și a semnat de primire în locul acestuia. Această soluție a fost confirmată prin Încheierea penală nr. 2238 din 29 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2017.

Prin aceeași ordonanță, în temeiul art. 318 alin. (8) C. proc. pen. raportat la art. 315 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. și art. 5491 C. proc. pen., s-a dispus și sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare a înscrisurilor falsificate, respectiv: dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, proces-verbal din data de 30 decembrie 2013; dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, proces-verbal din data de 01 iulie 2013 și dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, proces-verbal din data de 31 octombrie 2013.

Prin Încheierea penală nr. 3127 din 07 noiembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2018, judecătorul de cameră preliminară a admis excepția necompetenței teritoriale și, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., a declinat cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca de desființare înscrisuri în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, reținând, în esență, că, în raport cu dispozițiile legale menționate, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Ca urmare, dosarul a fost înregistrat sub același număr la Judecătoria Sânnicolau Mare, care, la rândul său, prin Încheierea penală nr. 414 din 10 septembrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale și, în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a declinat cauza privind cererea de desființare înscrisuri formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sânnicolau Mare și Judecătoria Cluj-Napoca și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sânnicolau Mare a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., competența soluționării cererilor privind desființarea înscrisurilor aparține judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Pe de altă parte, făcând trimitere la prevederile art. 41 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., a arătat că, în situația în care o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea va fi competentă să o judece, competența de soluționare a cauzei rămânând câștigată acelei instanțe care a fost mai întâi sesizată. Ca urmare, a apreciat că, prin sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, atât cu cererea de desființare înscrisuri, cât și cu aceea de confirmare a renunțării la urmărirea penală, competența soluționării cauzei sub toate aspectele sale a fost câștigată în mod efectiv în favoarea acestei instanțe.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoria Sânnicolau Mare este competentă să soluționeze cauza privind pe intimata A., motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Astfel, potrivit art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, și sesizarea acestuia din urmă în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, ordonanța de clasare sau, după caz, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) C. proc. pen. ori, după caz, la art. 340 C. proc. pen. sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanța de renunțare la urmărire penală.

Deopotrivă, în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (1) C. proc. pen., judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Reglementând competența teritorială a instanțelor judecătorești, art. 41 C. proc. pen. stabilește, în alin. (1), că aceasta este determinată, în ordine, de: a) locul săvârșirii infracțiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuința suspectului sau inculpatului persoana fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta; d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate, iar, în alin. (2), definește noțiunea de "loc al săvârșirii infracțiunii" ca fiind acela unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia, pentru ca, în alin. (3), să stipuleze că în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.

Totodată, art. 41 alin. (4) C. proc. pen. prevede că atunci când niciunul din locurile menționate la alin. (1) nu sunt cunoscute sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele indicate în primul alineat, competența revine instanței mai întâi sesizate. În plus, conform art. 41 alin. (5) C. proc. pen., ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.

Se observă, astfel, că dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. stabilesc o ordine de preferință legală ce trebuie respectată cu prilejul sesizării instanțelor judecătorești.

Verificând, în acest context, actele și lucrările dosarului, se constată că, sub aspectul situației de fapt, prin Ordonanța nr. 5663/P/2014 din 30 octombrie 2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, s-a reținut că, la datele de 01 iulie 2013, 31 octombrie 2013 și 30 decembrie 2013, numita A., în calitate de angajată (factor poștal) în cadrul Oficiului Poștal Dudeștii Vechi, județul Timiș, având obligația de a comunica trei citații trimise de Judecătoria Cluj-Napoca privind pe numitul B., persoană chemată în garanție în Dosarul civil nr. x/2012, pentru termenele din datele de 18 octombrie 2013, 13 decembrie 2013 și 04 aprilie 2014, a completat, în fals, procesele-verbale de îndeplinire a procedurilor de citare, cu mențiunea că destinatarul a luat la cunoștință despre existența procesului civil, și a semnat de primire în locul acestuia, faptă circumscrisă de procuror infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 321 C. pen., infracțiunea de fals intelectual se săvârșește de către funcționarul public cu prilejul întocmirii unui înscris oficial și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, rezultă că această faptă nu poate fi comisă decât în timpul cât se întocmește înscrisul și la locul unde se efectuează această activitate, care, în speță, este comuna Dudeștii Vechi, județul Timiș, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sânnicolau Mare. Cu alte cuvinte, falsul intelectual săvârșindu-se cu ocazia întocmirii înscrisului oficial, locul și timpul comiterii acestuia coincid cu locul unde și timpul când s-a realizat acțiunea circumscrisă laturii obiective a infracțiunii, neputând fi săvârșit oriunde și oricând.

Pe de altă parte, fiind o infracțiune de pericol, urmarea imediată a acesteia, constând în atingerea încrederii publice acordate înscrisurilor oficiale și a relațiilor sociale a căror formare și dezvoltare, în conformitate cu interesele societății, se bazează pe această încredere, este realizată chiar în momentul în care înscrisul oficial este perfectat, adică semnat și întărit cu sigiliul sau ștampila cuvenită, moment în care se produce, de altfel, și consumarea infracțiunii de fals intelectual.

Rezultă, așadar, raportat la toate aceste aspecte, că, în speță, în accepțiunea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., locul săvârșirii infracțiunii este comuna Dudeștii Vechi, județul Timiș, unde au fost completate și semnate, în fals, de către intimata A. procesele-verbale de îndeplinire a procedurilor de citare, situație în care competența de soluționare a cauzei, în raport cu dispozițiile art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aparține Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanța competentă să soluționeze cauza privind pe intimata A. este Judecătoria Sânnicolau Mare, instanță căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe intimata A. în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 573/2014
care a fost schimbat numele destinatarului L.M., mandat poștal nr. 127; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului L.I., mandat poștal nr. 4010; adresa din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele desti
ÎCCJ 2017-01-19
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2017
nței referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins apelul reclamantei SC E. SA Cluj Napoca (denumită anterior SC C. SA), a respins apelul pârâtei A. împotriva î
ÎCCJ 2019-06-13
0,92
ÎCCJ, Secția penală
care le invoca în dovedirea creanței sale, iar sus-numitul a precizat că a înaintat aceste înscrisuri la dosar, prin intermediul Poștei Române. La termenul din data de 19.12.2012, contestatorul G. s-a înscris în fals cu privire la înscrisur
ÎCCJ 2019-02-21
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 308/2019
înregistrată la data de 17 decembrie 2018 pe rolul secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acesteia și anularea deciziei atac
ÎCCJ 2019-10-24
0,92
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra recursului în casație, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 2224 pronunțată la data de 22.12.2017, Judecătoria Cluj-Napoca a condamnat pe inculpații A., B., C. și D. la pedeapsa de 20
Sursă