ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2022

HOTĂRÂRE
14.04.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 decembrie 2018, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 239/R din 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

La termenul de judecată din 21 martie 2019 - stabilit prin repartizare aleatorie în vederea soluționării cererii de recurs, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2020 a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de recurenții-reclamanți prin reprezentant A. și, constatându-se că repunerea pe rol nu a fost formulată în vederea judecării cauzei, dat fiind că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, a fost mențiunută măsura suspendării recursului.

Prin rezoluția din 17 februarie 2022, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus citarea părților pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra excepției de perimare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an."

Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare.

În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din 21 martie 2019 stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.

Termenul de perimare de un an prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, împlinindu-se la 21 martie 2020.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării și până la data repunerii pe rol a cauzei trecând mai mult de un an, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 239/R din 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă fiind perimată de drept.

Constată perimat recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 239/R din 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 719/2024
Ședința publică din data de 19 martie 2024 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 iulie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 06 iunie 202
ÎCCJ 2022-10-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1982/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 mai 2021, recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 212R di
ÎCCJ 2023-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2023
Ședința publică din data de 09 martie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 17 decembrie 2021 sub nr. x/2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuentul A. a
ÎCCJ 2022-10-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1985/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 februarie 2021, petenta A. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 noiembr
ÎCCJ 2024-06-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2024
Ședința publică din data de 18 iunie 2024 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 09 ianuarie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 245/C/2020 d
Sursă