ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1985/2022

HOTĂRÂRE
20.10.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1985/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 februarie 2021, petenta A. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2013.

La termenul de judecată din 11 martie 2021, stabilit prin repartizare aleatorie în vederea soluționării cererii de recurs, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus citarea părților pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra excepției de perimare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an."

Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare.

În speță, deși au fost legal citate, părțile nu s-au prezentat în instanță la termenul din 11 martie 2021 stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.

Termenul de perimare de un an prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, împlinindu-se la 11 martie 2022.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării și până la data repunerii pe rol a cauzei trecând mai mult de un an, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului declarat de petenta A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie fiind perimată de drept.

Constată perimat recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2013.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1982/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 mai 2021, recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 212R di
ÎCCJ 2022-06-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2022
Ședința publică din data de 16 iunie 2022 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 februarie 2021, recurentul-revizuent A. a declarat recurs împotriva î
ÎCCJ 2022-10-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1983/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 aprilie 2021, petenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii nr.
ÎCCJ 2022-10-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1984/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 aprilie 2021, petenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii nr.
ÎCCJ 2022-03-31
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de recurs Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 8 octombrie 2019, pete
Sursă