ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 76/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la 23 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul D. - condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de decesul victimei E., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de soție a defunctului E.; 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru B., în calitate de fiică a defunctului E.; 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru C., în calitate de fiică a defunctului E.; la plata penalităților de întârziere începând cu data săvârșirii faptei până la plata efectivă a despăgubirilor. Primul ciclu procesual:

Sentința pronunțată de Tribunalul Bacău: Prin sentința civilă nr. 448 din 2 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a admis, în parte, acțiunea și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei A. suma de 200.000 RON, către reclamanta B. suma de 100.000 RON și către reclamanta C. suma de 100.000 RON, cu titlu de daune morale, cu dobândă legală până la plata efectivă a prejudiciului.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău: Prin decizia 79 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă s-a admis apelul formulat de pârâtul D., a fost schimbată în parte sentința, fiind respinsă ca inadmisibilă acțiunea; a fost menținută din sentință doar dispoziția vizând respingerea excepției autorității de lucru judecat.

Decizia pronunțată de instanța de recurs: Prin decizia nr. 358 din 11 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamantele A., B. și C. împotriva deciziei nr. 79 din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Decizia pronunțată de curtea de apel în rejudecare: Prin decizia nr. 333 din 5 august 2020, Curtea de apel Bacău, secția I civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât D., împotriva sentinței civile nr. 448 din 2 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2017, ca nefondat. A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 333 din 5 august 2020 pronunțată de Curtea de apel Bacău, secția I civilă, pârâtul D. a formulat recurs. Cu privire la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege - norme de ordine publică a căror încălcare atrage sancțiunea inadmisibilității. Dreptul de opțiune al persoanei prejudiciate prin infracțiune de a introduce acțiune la instanța civilă ori la instanța penală este irevocabil, iar în speță nu este incident niciunul dintre cazurile care permit exercitarea acțiunii la instanța civilă. Apreciază că interpretarea dată prin decizia nr. 358 din 11 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte sintagmei "a lăsat nesoluționată acțiunea civilă" este în contradicție cu prevederile legale și cu intenția legiuitorului care a prevăzut expres cazurile în care acțiunea civilă rămâne nesoluționată. Neexercitarea căii de atac a revizuirii prevăzute de art. 453 alin. (2) C. proc. pen. împotriva deciziei penale nr. 578 din 23 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, echivalează cu renunțarea la pretențiile civile ce fac obiectul laturii civile a cauzei penale. Renunțarea este definitivă neputând fi readusă în discuție prin exercitarea unei acțiuni civile care să aibă ca obiect repararea prejudiciului suferit de partea civilă din dosarul penal, deoarece instanța civilă s-ar substitui competențelor instanțelor penale de a soluționa o cerere formulată în dosarul penal. A mai arătat că nu poate fi sancționat pentru neglijența părților civile de a solicita înlăturarea omisiunilor instanței de apel, iar expresia din decizia penală definitivă "menține celelalte dispoziții ale instanței de fond" putea fi supusă controlului instanței civile cu ocazia formulării cererii de revizuire potrivit C. proc. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la natura obligației de reparare a prejudiciului cauzat prin infracțiune intimatelor. Având în vedere că la săvârșirea infracțiunii au participat mai multe persoane (cu forme diferite de participație), apreciază că în cauză intervine o răspundere solidară. În mod greșit, instanța de apel nu a constatat caracterul solidar al răspunderii pentru fapta prejudiciabilă ca izvor de obligații, pronunțându-se pentru a doua oară asupra cuantumului și modalității de plată a sumelor reprezentând daune. Răspunderea pentru pagubele produse prin infracțiune se stabilește după principiile dreptului civil, care prin dispozițiile art. 1382 C. civ. a reglementat răspunderea solidară a participanților la săvârșirea infracțiunii față de cel prejudiciat. Decizia de casare nu s-a pronunțat cu privire la caracterul solidar al răspunderii pârâtului ca participant la săvârșirea infracțiunii, ci doar cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată. Modul de interpretare al instanței de apel cu privire la modalitatea în care pârâtul a fost obligat la plata de daune în cuantum de 400.000 RON către reclamante este unul total greșit, specific răspunderii pentru obligația divizibilă care intervine în momentul în care paguba rezultă din fapte deosebite, iar între făptuitori nu a existat vreo înțelegere. A arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 1383 C. civ. ce prevăd că sarcina reparației se împarte proporțional între cei care răspund solidar, cu atât mai mult cu cât în privința sa s-a reținut vinovăția sub forma culpei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție și apărările formulate în cauză: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 2 octombrie 2020. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 28 octombrie 2021 recursul a fost admis în principiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., tinde a fi o adevărată critică formulată împotriva deciziei de casare nr. 358 din 11 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în etapa procesuală anterioară. În motivare, recurentul-pârât nu prezintă argumente prin care să susțină nerespectarea deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual, imputându-i instanței de apel încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., ci dimpotrivă, arată că interpretarea dată prin decizia nr. 358 din 11 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție sintagmei "a lăsat nesoluționată acțiunea civilă" este în contradicție cu prevederile legale și cu intenția legiuitorului care a prevăzut expres cazurile în care acțiunea civilă rămâne nesoluționată. În același sens, se susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, dat fiind faptul că în speță nu este incident niciunul dintre cazurile ce permit exercitarea acțiunii în fața instanței civile - cazuri prevăzute de art. 25 alin. (5) și alin. (6) C. proc. pen., iar dreptul de opțiune al persoanei prejudiciate prin infracțiune de a introduce acțiune la instanța civilă ori la instanța penală este irevocabil. În plus, în cauză nu a fost exercitată calea de atac a revizuirii prevăzute de art. 453 alin. (2) C. proc. pen. împotriva deciziei penale nr. 578 din 23 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ceea ce, în aprecierea recurentului-pârât, echivalează cu renunțarea la pretențiile civile ce fac obiectul laturii civile a cauzei penale. Se constată că, prin decizia de casare, instanța de recurs din etapa procesuală anterioară a dat dezlegări asupra problemelor de drept ce sunt reiterate prin motivele ce fac obiectul analizei în prezentul recurs, dezlegări obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte a reținut că: "Instanța civilă nu este chemată să verifice, pe temeiul acestei norme, întrunirea unuia dintre cazurile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, prevăzute de art. 25 alin. (5) C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) și j). După cum reiese chiar din denumirea sa, art. 25 alin. (5) C. proc. pen. se referă la rezolvarea acțiunii civile în procesul penal, urmând a fi aplicat de către instanța penală, în sensul soluționării acțiunii civile în funcție de modul de soluționare a laturii penale. În schimb, art. 27 reglementează cazurile de soluționare a acțiunii civile la instanța civilă, astfel încât această instanță nu se poate substitui instanței penale în rezolvarea acțiunii civile în raport de soluția pronunțată pe latura penală. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat contrariul, ar fi trimis în mod expres la prevederile art. 25 alin. (5). Or, art. 27 alin. (2) nu conține o asemenea trimitere, astfel încât formularea din text "prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă" conduce la verificarea doar a existenței unei hotărâri penale definitive care nu reflectă o rezolvare a acțiunii civile în procesul penal. Așadar, sintagma "a lăsat nesoluționată acțiunea civilă" trebuie înțeleasă în sensul nesoluționării acțiunii civile de către instanța penală, și aceasta, indiferent de soluția pronunțată pe latura penală, și nu în sensul nesoluționării acțiunii civile în cazurile prevăzute de art. 25 alin. (5) C. proc. pen. (...) Rațiunea întregului art. 27 rezidă în posibilitatea rezolvării pe cale separată a acțiunii civile, la instanța civilă, cât timp nu a fost pronunțată o hotărâre penală ce beneficiază de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, în conformitate cu art. 28 alin. (1) C. proc. pen., nefiind admisibilă pronunțarea a două hotărâri judecătorești cu privire la aceeași acțiune civilă și la aceeași persoană. Dacă o asemenea hotărâre penală a fost pronunțată, instanța civilă respinge acțiunea în considerarea autorității de lucru judecat." Prin aceste dezlegări, Înalta Curte a stabilit, în mod definitiv, că instanța civilă nu este chemată să verifice, pe temeiul art. 27 alin. (2) C. proc. pen., întrunirea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 25 alin. (5) C. proc. pen. în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă - text de lege ce se aplică (după cum reiese chiar din denumirea sa - "Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal") de către instanța penală care are atributul de a soluționa acțiunea civilă în funcție de modul de soluționare a laturii penale. Așadar, instanța civilă, în aplicarea art. 27 alin. (2) C. proc. pen., este abilitată a verifica doar soluționarea anterioară, printr-o hotărâre penală definitivă, a acțiunii civile cu același obiect și vizând aceeași persoană. În ceea ce privește faptul că în cauză nu a fost exercitată calea de atac a revizuirii prevăzute de art. 453 alin. (2) C. proc. pen. împotriva deciziei penale nr. 578 din 23 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, de asemenea, instanța de recurs, prin decizia de casare, a statuat astfel: "Împrejurarea că părțile ar avea deschisă calea revizuirii la instanța civilă, exclusiv pe latură civilă, astfel cum prevede art. 453 alin. (2) C. proc. pen., nu are relevanță în cauză, cât timp nu poate fi integrată în operațiunea de interpretare a normei din art. 27 alin. (2) C. proc. pen., cu scopul stabilirii semnificației normei prin aplicarea regulilor și metodelor de interpretare. Eventuala pronunțare de către instanța civilă în ipoteza descrisă de 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (minus petita) - la care s-a făcut trimitere prin decizia recurată în prezenta cauză - ar fi relevantă într-o acțiune civilă separată pe calea dreptului comun doar din perspectiva autorității de lucru judecat, de această dată, a unei hotărâri civile, și nu penale, în privința soluționării acțiunii civile." Înalta Curte apreciază că cele arătate anterior sunt suficiente prin ele însele pentru a se înlătura susținerile recurentului-pârât dezvoltate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se tinde la criticarea deciziei instanței de casare, cu încălcarea efectelor obligatorii ale dezlegărilor date de aceasta. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la natura obligației de reparare a prejudiciului, recurentul-pârât critică, în fapt, cuantumul daunelor, arătând că la săvârșirea infracțiunii au participat mai multe persoane, astfel încât în cauză ar interveni o răspundere solidară a participanților față de cel prejudiciat. Cu privire la această critică, se reține că daunele morale au fost stabilite în sarcina pârâtului D. prin sentința civilă nr. 448 din 2 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Bacău, hotărâre prin care a fost admisă în parte acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON către reclamanta A., a sumei de 100.000 RON către reclamanta B. și a sumei de 100.000 RON către reclamanta C., cu dobândă legală până la plata efectivă a prejudiciului. Împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat apel, însă așa cum se poate observa din lecturarea cererii sale de apel, criticile nu au vizat cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, soluția ce statua asupra acestui aspect rămânând definitivă prin neapelare, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel prin decizia recurată. Recurentul-pârât a invocat principiul solidarității și încălcarea art. 1383 C. civ. din perspectiva reducerii cuantumului daunelor morale acordate în primă instanță. Ori, așa cum s-a arătat anterior, criticile sunt formulate omisso medio, neputând forma obiectul analizei instanței de control judiciar. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,