ÎCCJ, decizie (scj.ro #169554)

Nesoluționarea acțiunii civile în procesul penal în ipoteza pronunțării unei soluții de condamnare. Sesizarea instanței civile cu acțiune în răspundere civilă delictuală

C.proc.pen., art. 27, art. 28

Sintagma „a lăsat nesoluționată acțiunea civilă” din cuprinsul art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie înțeleasă în sensul nesoluționării acțiunii civile de către instanța penală, și aceasta, indiferent de soluția pronunțată pe latura penală, și nu în sensul nesoluționării acțiunii civile în cazurile prevăzute de art. 25 alin.(5) Cod procedură penală, respectiv achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit.b) teza întâi, lit. e), f), i) și j).

Din corelarea prevederilor art. 27 cu cele ale art. 28 alin.(1) Cod procedură penală reiese că părțile din procesul penal au deschisă calea unei acțiuni civile separate, de drept comun, ori de câte ori acțiunea civilă nu a fost soluționată  în procesul penal.

Această cale este deschisă chiar atunci când

persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, potrivit art.27 alin. (1) Cod procedură penală, ceea ce înseamnă a fortiori că aceștia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune și în cazul în care s-au constituit parte civilă în procesul penal, dar acțiunea civilă nu a fost soluționată, deși a fost pronunțată o soluție de condamnare și nu una dintre soluțiile prevăzute în art. 25 alin. (5) Cod procedură penală.

Secția I civilă, decizia nr.358 din 11 februarie  2020

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău la data de 23.06.2017,

reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de: 1.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de soție a defunctului E.; 500 000 lei cu titlu de daune morale pentru B., în calitate de fiică a defunctului E.; 500 000 lei cu titlu de daune morale pentru C., în calitate de fiică a defunctului E.; la plata penalităților

de întârziere începând cu data săvârșirii faptei până la plata efectivă a despăgubirilor; cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 448 din 02.05.2018 pronunțată de Tribunalul Bacău,

a fost admisă în parte acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 lei, către reclamanta B. a sumei de 100.000 lei și către reclamanta C. a sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, cu dobândă legală până la plata efectivă a prejudiciului.

Prin decizia nr. 79 din 23.01.2019, Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă

a admis apelul declarat de pârâtul D. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamantele C., B. și A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă și susținând, în esență, următoarele:

- Instanța de apel a apreciat în mod greșit că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (2) Cod procedură penală.

În dosarul penal nr. x/110/2013, reclamantele au exercitat acțiunea civilă împotriva pârâtului D., însă atât Tribunalul Bacău, cât și Curtea de Apel Bacău, au lăsat nesoluționată această cerere.

Așadar, nu se poate considera că acțiunea civilă a fost soluționată definitiv în ceea ce îl privește pe inculpatul D., atât timp cât Tribunalul Bacău, prin sentința penală nr. 273 din 10.06.2015, nu a analizat în persoana acestuia elementele răspunderii civile delictuale (deoarece pronunțase pe latură penală o soluție de achitare din lipsă de probe suficiente), iar ulterior, Curtea de Apel Bacău a menținut dispozițiile cu privire la latura civilă, cu toate că pe latură penală a schimbat în tot soluția, pronunțând o soluție de condamnare.

Prin decizia nr. 578 din 23.05.2016, Curtea de Apel Bacău nu s-a pronunțat asupra laturii civile în ceea ce îl privește pe inculpatul D., în sensul obligării sale în solidar cu ceilalți inculpați la achitarea despăgubirilor materiale și morale față de recurente în calitate de părți civile, în condițiile în care au fost analizate elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpaților F., G., H., I., J.

Fiind întrunită situația de excepție din art. 27 alin. (2) Cod procedură penală, în care instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, reclamantele aveau deschisă calea acțiunii civile pe cale separată.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Bacău, nu era posibilă exercitarea căii de atac a revizuirii prevăzute de Codul de procedură civilă împotriva deciziei Curții de Apel Bacău nr. 578/2016, motivat de faptul că această decizie, fiind pronunțată în materie penală, este supusă căilor de atac și motivelor de revizuire prevăzute de Codul de procedură penală, iar motivele de revizuire din materie civilă nu erau nici admisibile și nici aplicabile deciziei penale.

- Prin decizia recurată, a fost nesocotită puterea de lucru judecat de care se bucură decizia nr. 913 din 15.09.2016 a Curții de Apel Bacău din dosarul penal nr. x/110/2013, decizie prin care a fost soluționată cererea recurentelor de lămurire și completare a dispozitivului și în considerentele căreia s-a precizat cu putere de lucru judecat că mijlocul procedural de urmat este o acțiune în pretenții în fața instanței civile.

Ulterior, o cerere adresată din nou Curții de Apel Bacău pe temeiul dispozițiilor art. 279 Cod procedură penală, prin care recurentele de față au solicitat înlăturarea omisiunilor vădite ce s-au strecurat în dispozitivul deciziei nr. 578 din 23.05.2016, a fost respinsă tot ca inadmisibilă, prin încheierea din data de 29.06.2017.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 15.10.2019, Înalta Curte, în complet de filtru

, a admis în principiu recursul declarat de reclamantele C., B. și A., membrii completului de filtru fiind în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) Cod procedură civilă. În aplicarea art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

După cum au reținut ambele instanțe de fond, prin decizia penală nr.578 din 23.05.2016 a Curții de Apel Bacău, definitivă, pârâtul din prezenta cauză, D., a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, sub forma complicității. Curtea de Apel a schimbat sub acest aspect hotărârea primei instanțe, respectiv sentința penală nr. 273 din 10.06.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care se dispusese achitarea pârâtului D., pe temeiul art. 16 lit. c) Cod procedură penală, în absența probelor privind săvârșirea infracțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Bacău, pretențiile civile au fost soluționate exclusiv în contradictoriu cu ceilalți inculpați, care au fost obligați în solidar la repararea prejudiciului material și moral cauzat reclamantelor din prezenta cauză. În dispozitivul deciziei nu se regăsește o soluție asupra laturii civile în ceea ce îl privește pe D. și în considerente nu s-a inserat vreo referire la acesta și nu a fost analizată întrunirea ori neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana acestuia.

În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) Cod procedură penală, „

Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile

.”

Pe acest temei, instanța civilă învestită cu o acțiune în pretenții are de verificat două aspecte, primul vizând constituirea de parte civilă în procesul penal a reclamanților sau a succesorilor acestora, iar cel de-al doilea, referitor la soluționarea laturii civile în procesul penal.

Aplicarea normei citate presupune, în privința celui de-al aspect, a se stabili dacă pretențiile civile au fost sau nu au fost în mod efectiv examinate chiar de către instanța penală, prin hotărâre definitivă, în sensul absenței oricărei analize asupra acestor pretenții. În măsura în care hotărârea penală reflectă atare examinare, beneficiază de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, în condițiile art. 28 Cod procedură penală.

Instanța civilă nu este chemată să verifice, pe temeiul acestei norme, întrunirea unuia dintre cazurile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, prevăzute de art. 25 alin. (5) Cod procedură penală, respectiv achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit.b) teza întâi, lit. e), f), i) și j).

După cum reiese chiar din denumirea sa, art. 25 alin. (5) Cod procedură penală se referă la rezolvarea acțiunii civile în procesul penal, urmând a fi aplicat de către instanța penală, în sensul soluționării acțiunii civile în funcție de modul de soluționare a laturii penale.

În schimb, art. 27 reglementează cazurile de soluționare a acțiunii civile la instanța civilă, astfel încât această instanță nu se poate substitui instanței penale în rezolvarea acțiunii civile în raport de soluția pronunțată pe latura penală.

În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat contrariul, ar fi trimis în mod expres la prevederile art. 25 alin. (5). Or, art. 27 alin. (2) nu conține o asemenea trimitere, astfel încât formularea din text „prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă” conduce la verificarea doar a existenței unei hotărâri penale definitive care nu reflectă o rezolvare a acțiunii civile în procesul penal.

Așadar, sintagma „a lăsat nesoluționată acțiunea civilă” trebuie înțeleasă în sensul nesoluționării acțiunii civile de către instanța penală, și aceasta, indiferent de soluția pronunțată pe latura penală, și nu în sensul nesoluționării acțiunii civile în cazurile prevăzute de art. 25 alin. (5) Cod procedură penală.

În caz contrar, instanța civilă s-ar substitui în mod nepermis instanței penale, rezultat ce nu a fost intenționat de legiuitor, după cum s-a arătat anterior, însă ar conduce la posibilitatea cenzurării hotărârii penale și la o eventuală corectare a unei greșeli de judecată, în situația în care instanța penală nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 25 Cod procedură penală. Or, în virtutea principiului legalității, hotărârea penală poate fi cenzurată doar prin parcurgerea căilor de atac prevăzute de legea penală, în cazurile și condițiile expres reglementate.

Împrejurarea că părțile ar avea deschisă calea revizuirii la instanța civilă, exclusiv pe latură civilă, astfel cum prevede art. 453 alin. (2) Cod procedură penală, nu are relevanță în cauză, cât timp nu poate fi integrată în operațiunea de interpretare a normei din art. 27 alin. (2) Cod procedură penală, cu scopul stabilirii semnificației normei prin aplicarea regulilor și metodelor de interpretare.

Eventuala pronunțare de către instanța civilă în ipoteza descrisă de 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă (minus petita) - la care s-a făcut trimitere prin decizia recurată în prezenta cauză – ar fi relevantă într-o acțiune civilă separată pe calea dreptului comun doar din perspectiva autorității de lucru judecat, de această dată, a unei hotărâri civile, și nu penale, în privința soluționării acțiunii civile.

Fără a se tranșa chestiunea competenței instanței civile de cenzurare, pe temeiul art. 453 alin. (2) Cod procedură penală cu referire la art. 509 Cod procedură civilă, a unei hotărâri penale care nu reflectă soluționarea acțiunii civile, cu toate că s-ar fi impus, față de modul de rezolvare a laturii penale, este suficient a se conchide în sensul că instanța civilă, în aplicarea art. 27 alin. (2) Cod procedură penală, verifică doar soluționarea anterioară a acțiunii civile cu același obiect și vizând aceeași persoană, printr-o hotărâre penală definitivă.

Această constatare este confirmată și prin raportarea, pe de o parte, la dispozițiile art. 27 în ansamblu, iar pe de altă parte, la dispozițiile art. 28 alin.(1) Cod procedură penală. Din corelarea acestor norme reiese că părțile din procesul penal au deschisă calea unei acțiuni civile separate, de drept comun, ori de câte ori acțiunea civilă nu a fost soluționată chiar în procesul penal.

Această cale este deschisă chiar atunci când persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, potrivit art.27 alin. (1) Cod procedură penală, ceea ce înseamnă

a fortiori

că aceștia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, așadar, chiar atunci când s-au constituit parte civilă în procesul penal, dar nu a fost soluționată acțiunea civilă, deși a fost pronunțată o soluție de condamnare, și nu una dintre soluțiile prevăzute în art. 25 alin. (5) Cod procedură penală.

Rațiunea întregului art. 27 rezidă în posibilitatea rezolvării pe cale separată a acțiunii civile, la instanța civilă, cât timp nu a fost pronunțată o hotărâre penală ce beneficiază de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, în conformitate cu art. 28 alin. (1) Cod procedură penală, nefiind admisibilă pronunțarea a două hotărâri judecătorești cu privire la aceeași acțiune civilă și la aceeași persoană. Dacă o asemenea hotărâre penală a fost pronunțată, instanța civilă respinge acțiunea în considerarea autorității de lucru judecat.

Pe temeiul celor arătate, Înalta Curte constată că soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii civile, prin decizia recurată în prezenta cauză, relevă interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 27 alin. (2) Cod procedură penală, fiind fondate criticile recurentelor – reclamante.

Prin hotărârea penală definitivă nu a fost soluționată acțiunea civilă în ceea ce îl privește pe pârâtul din speță, D., nici din dispozitivul deciziei penale și nici din considerentele acesteia nereieșind că pretențiile civile au fost examinate în mod efectiv, printr-o analiză a întrunirii ori a neîntrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului D.

Nu poate fi primită, însă, susținerea recurentelor conform căreia ar beneficia de autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, decizia penală a Curții de Apel Bacău prin care a fost respinsă cererea recurentelor de lămurire și completare a dispozitivului deciziei nr. 578 din 23.05.2016 a Curții de Apel Bacău și în considerentele căreia s-a precizat că mijlocul procedural de urmat este o acțiune în pretenții în fața instanței civile.

Astfel cum se prevede în mod expres prin art. 28 alin. (1) Cod procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Or, prin decizia invocată de către recurente, instanța penală s-a pronunțat asupra unei cereri de lămurire și completare a dispozitivului, fără a statua asupra condițiilor răspunderii civile delictuale menționate în art. 28 alin. (1) Cod procedură penală, astfel încât decizia nu intră în domeniul de aplicare al normei menționate.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul și, în baza art. 496 alin. (2) și art. 497 Cod procedură civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.