ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1375/2013

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 91/F din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata D.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul V.V.I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 258 alin. (2) C. pen.

În baza art. 198 C. proc. pen. raportat la art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de acest proces au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 607/P/2010 din data de 24 martie 2011 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați au fost trimiși în judecată inculpații S.B.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. în referire la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și V.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 258 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că inculpatul S.B.C., în calitate de avocat, în perioada august 2010-decembrie 2010, a indus-o în eroare pe partea vătămată M.I., afirmând că, în calitatea sa de avocat al martorei M.I.G. (fosta soție a părții vătămate) în Dosarul civil nr. 2026/233/2009 al Judecătoriei Galați, având ca obiect partaj bunuri comune, în schimbul unei sume de bani, va face demersuri pentru ca partea vătămată să dobândească, în urma partajului, un imobil situat în București, imobil ce se afla la masa partajabilă. Totodată, în aceeași perioadă de timp, deși avea calitatea de avocat al martorei M.I.G., în Dosarul nr. 4999/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, inculpatul i-a promis părții vătămate M.I. că, în schimbul unei sume de bani, va obține soluționarea favorabilă a două dosare penal în care partea vătămată era cercetată (nr. 4999/P/2010 și nr. 4557/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați), dosare întocmite în urma plângerilor formulate de martorii M.I.G. și M.M.C.

S-a reținut că inculpata D.M. care, conform unei înțelegeri anterioare cu inculpatul S.B.C., l-a ajutat pe acesta să o inducă în eroare pe partea vătămată M.I., prin semnarea unui contract fictiv de împrumut cu partea vătămată potrivit căruia aceasta lua cu împrumut de la inculpata D.M. suma de 10.000 euro.

S-a reținut, prin rechizitoriul indicat mai sus, că inculpatul V.V.I., în calitate de executor judecătoresc, a efectuat cu știință acte de executare silită în raza altei curți de apel decât cea în care își desfășura activitatea conform legii, cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legale ale părții vătămate M.I.

La data de 14 decembrie 2010, martora M.I.G. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care a arătat că, în luna august 2010 l-a contactat pe inculpatul S.B.C., în calitate de avocat, pentru a o reprezenta în procesul de partaj bunuri comune, pe care îl intentase fostului său soț, partea vătămată M.I.

A arătat că i-a comunicat inculpatului S.B.C. modalitatea în care dorește să fie soluționat procesul de partaj, respectiv faptul că dorește să-i revină apartamentul situat în Galați iar, părții vătămate, apartamentul situat în București.

I-a mai comunicat inculpatului S.B.C. că a formulat împotriva fostului său soț, partea vătămată M.I., două plângeri penale, la secția 3 Poliție, una pentru furt și alta pentru vătămare corporală. A arătat că, ulterior, și-a retras plângerile penale formulate.

A arătat că inculpatul S.B.C., a mers la Iași și sub amenințare, în sensul că va face închisoare dacă se soluționează nefavorabil cele două dosare penal, a determinat pe partea vătămată să încheie cu viitoarea sa soție, D.M., un contract de împrumut în valoare de 10.000 euro.

De asemenea, în plângerea formulată, a arătat că s-a simțit înșelată de către inculpatul S.B.C., deoarece, în timp ce o reprezenta pe ea în calitate de avocat, îl consilia și pe fostul său soț pentru a-l „întoarce” împotriva sa.

La aceea și dată, a formulat plângere și partea vătămată M.I., prin care a arătat că, la începutul lunii septembrie 2010 a mers împreună cu sora sa, martora H.E. și cumnatul său, martorul H.C., la avocatul S.B.C., ocazie cu care l-a cunoscut, și care avea dosarul cu actele de divorț și partaj obținute de fosta sa soție, care îl angajase ca avocat în proces.

A arătat că avocatul, inculpatul S.B.C., i-a spus că are două dosare penale, în care fosta sa soție îi formulase plângeri penale și că „poate face pușcărie”.

A arătat că inculpatul i-a cerut inițial 3.000 euro pentru soluționarea celor două dosare penale, precum și pentru dosarul având ca obiect partaj bunuri comune.

A mai arătat, că sub amenințare, în sensul că ar putea să-și piardă garsoniera de la București și să „facă pușcărie” dacă se soluționează cele două dosare penale, inculpatul a mers la Iași, la data de 18 septembrie 2010, și l-a determinat că încheie un contract de împrumut în valoare de 10.000 euro la un birou notarial, pe numele viitoarei sale soții D.M., sumă ce urma să i-o dau după ce obțineam garsoniera de la București și o vindeam.

A arătat că acceptat această propunere și că actul s-a încheiat în prezența sa și a surorii sale H.E.

A mai arătat partea vătămată în plângerea formulată, că inculpatul a reprezentat-o în proces pe fosta sa soție și că, în luna octombrie 2010, acesta l-a contactat telefonic și i-a cerut să se prezinte la Judecătoria Galați pentru a încheia cu fosta sa soție un contract de mediere.

A fost de acord să încheie acest contract de mediere cu fosta sa soție, în urma căruia a obținut apartamentul din București.

Inculpatul S.B.C. i-a reținut actele acestui apartament și a mers la București, împreună cu partea vătămată să negocieze, cu un posibil cumpărător, vânzarea apartamentului.

Cu această ocazie, o cunoștință din București, a sunat-o pe fosta sa soție M.I.G., informând-o despre existența contractului de împrumut.

În declarația dată la urmărirea penală de către partea vătămată M.I., a arătat că, de fapt, la biroul avocatului S.B.C. au mers doar sora și cumnatul său, împreună cu mătușa sa, martora F.I., care i-au povestit că inculpatul o reprezenta în calitate de avocat, pe fosta sa soție M.I.G., situație adusă la cunoștință de inculpat și că pe rol existau două dosare penale formulate de fosta soție a părții vătămate împotriva acesteia și că pentru a-l consilia, urmează să-i plătească 3.000 euro.

Totodată, a arătat în declarația sa, partea vătămată că, în ziua de 17 septembrie 2010, inculpatul S.B.C. a venit la Iași, ocazie cu care, prezentându-i situația sa, i-a cerut 10.000 euro, bani pe care aceasta nu-i avea și pentru ca avocatul să aibă o garanție, a încheiat contractul de împrumut în formă autentică, cu viitoarea soție a acestuia, inculpata D.M., prin care se obliga, ca în termen de o lună de zile să-i înapoieze acestuia suma înscrisă în contract.

S-au deplasat la biroul notarial, unde notarul nu i-a citit actul și i-a dat să semneze un contract de împrumut și doar ulterior, a văzut că încheiase contractul cu inculpata D.M., iar ulterior a arătat că, după întoarcerea de la București, unde încercare să vândă apartamentul, a aflat că fosta sa soție își retrăsese cele două plângeri penale încă din data de 17 octombrie 2010. De asemenea, în declarație, partea vătămată M.I., arată că nu își aduce aminte să fi semnat vreo declarație prin care să fi arătat că și-a schimbat domiciliul din București în Galați și că nu a încheiat niciodată un contract de asistență juridică cu avocatul S.B.C. Arată că nu a discutat niciodată cu inculpata D.M. despre contractul de împrumut.

La data de 17 ianuarie 2011, a fost audiată, în cadrul urmării penale, martora M.I.G., care a relatat faptul că l-a angajat pe avocatul S.B.C. pentru a o reprezenta în dosarul de partaj dintre ea și fostul său soț, partea vătămată M.I., arătând că dorește obținerea apartamentului din Galați, precum și de existența celor două dosare penale, încheind cu acesta un alt contract de asistență juridică. Declară că își menține declarațiile date anterior și, în continuarea declarației, arată aceeași situație pe care a prezentat-o în plângerea formulată.

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a arătat că, în faza de urmărire penală, au fost audiați martorii F.I.A., F.E., H.C. și H.E., care, în declarațiile date, au arătat că în cursul lunii august 2010, au mers la biroul avocatului S.B.C. pentru a-l angaja în procesul de partaj pe care partea vătămată M.I. îl avea cu fosta sa soție, martora M.I.G. Cu această ocazie, inculpatul S.B.C. le-a adus la cunoștință că este avocatul angajat al fostei soții și că partea vătămată are pe rol și două dosare penale, urmare a plângerilor formulate de fosta sa soție și de fiica acestora.

Martorii, împreună cu avocatul, s-au înțeles ca acesta din urmă să o consilieze pe partea vătămată, contra sumei de 3.000 euro, după care aceștia au plecat la Iași.

La data de 16 septembrie 2010, avocatul S.B.C. a mers la Iași împreună cu viitoarea sa soție, inculpata D.M. și cu copilul lor, ocazie cu care, inculpatul S.B.C. s-a întâlnit cu partea vătămată, cu sora și cu cumnatul acesteia la un restaurant din Iași.

După discuțiile avute, prin care avocatul i-a prezentat părții vătămate situația sa civilă și penală, după care, înțelegându-se ca această să-i plătească suma de 10.000 euro, după ce va vinde apartamentul din București, au mers la un birou notarial să încheie un contract de împrumut pentru ca avocatul să aibă o garanție că partea vătămată îi va da banii.

Au mers la biroul notarial indicat de martora H.E. și partea vătămată a încheiat contractul de împrumut cu inculpata D.M., care, pe toată durata discuțiilor a stat împreună cu copilul în mașină.

Martora H.E. a declarat, în faza de urmărire penală că, partea vătămată a citit contractul de împrumut, după care l-a semnat.

În faza de urmărire penală, au fost audiați și martorii P.D. și T.S. care au relatat modalitatea în care s-a încheiat contractul de mediere cu privire la acțiunea de partaj dintre partea vătămată M.I. și martora M.I.G.

Inculpatul S.B.C., în faza de urmărire penală, a declarat aceiași modalitate de desfășurare a faptelor, arătând că, de fapt, l-ar fi împrumutat pe M.I. cu suma înscrisă în contract, iar inculpata D.M. arată că inculpatul ar fi afirmat că l-a împrumutat cu bani pe un client al său.

Cu privire la fapta săvârșită și reținută prin rechizitoriul susmenționat, de către executorul judecătoresc V.V.I., au fost audiați doi martori, respectiv G.D. și C.G. care au arătat că lucrează în cadrul biroului de executări penale în care este executor judecătoresc V.D. și V.V.I. și că, în ziua de 3 noiembrie 2010, s-a prezentat la biroul la care lucrează, avocatul S.B.C. care dorea să pună în executare un titlu. Acesta a dorit să discute cu executorul V.V.I. cu care discutase în prealabil. A arătat martorele că persoanele care se prezintă la biroul lor, pot discuta cu ce executor doresc. Inculpatul S.B.C. a făcut o cerere de executare și a părăsit biroul, întrucât executorul V.V.I. nu se afla la acel moment în birou.

Din declarațiile martorelor a reieșit că inculpatul V.V.I. ar fi întocmit somația de plată, deși nu sunt sigure, pe care, împreună cu factura și cererea de înscriere, le-a expediat martora C.G. la O.C.P.I. București, prin fax.

Din declarația inculpatului V.V.I., a reieșit că somația de plată și procesul-verbal din data de 15 decembrie 2010 au fost întocmite și semnate de către executorul judecătoresc V.D., dar s-a ocupat personal de executarea contractului de împrumut încheiat de D.M. în calitate de creditor și M.I. în calitate de debitor.

În faza de judecată, au fost audiați inculpații S.B.C. și D.M., care au relatat modalitatea în care s-au desfășurat faptele așa cum au fost prezentate în faza de urmărire penală, afirmând că, de fapt, nu a fost dată cu titlu de împrumut nici o sumă de către avocatul S.B.C. părții vătămate M.I. ci că, acel contract de împrumut a fost încheiat deoarece partea vătămată nu avea banii necesari să plătească serviciile avocatului și pentru ca acesta să aibă o garanție că, la momentul vânzării apartamentului situat în București, îi va plăti suma stabilită.

A fost audiată și partea vătămată M.I. care a declarat, în fața instanței de judecată că, deși inculpatul S.B.C. le-a comunicat că este apărătorul fostei sale soții, acest lucru nu a contat și au mers cu negocierile mai departe.

De asemenea, partea vătămată M.I. a arătat că, la Iași, a fost de acord să meargă la un notar pentru a încheia un contract de împrumut din care să reiasă că viitoarea soție a avocatului, inculpata D.M., i-ar fi împrumutat o sumă de 10.000 euro pentru ca avocatul să fie sigură că el îi va da banii, după ce va vinde apartamentul din București. Arată că la momentul la care a încheiat contractul de împrumut se gândea că trebuie să dea acești bani înapoi și că a promis această sumă deoarece îi era frică să nu facă pușcărie. Declară, de asemenea că nu-și aduce aminte să fi încheiat o declarație pe propria răspundere că locuiește în Galați. Arată că a formulat plângere împotriva avocatului S.B.C., deoarece contractul de împrumut era încheiat cu soția acestuia și că, prețurile de vânzare al apartamentelor din București scăzuseră la jumătate față de ce îi comunicase inițial avocatul și nu-i mai rămâneau bani să-și cumpere o casă.

Au fost audiați, în faza de judecată martorii H.E., F.I.A., B.M., B.N., H.C., care au arătat aceeași situație reținută la urmărirea penală, arătând că inculpatul S.B.C. le-a comunicat că este avocatul fostei soții a părții vătămate, însă acest lucru nu a contat și s-au înțeles ca acesta să se furnizeze consultații juridice și că, la momentul la care s-a stabilit încheierea contractului de împrumut, au fost în cunoștință de cauză și, împreună cu partea vătămată M.I., au fost de acord cu încheierea acestui contract.

De asemenea, au fost audiate și martorele M.I.G., F.E., M.M.D. și M.M.C. care au arătat că au cunoștință de desfășurarea evenimentelor din relatările celorlalți martori.

Au fost audiate în faza de cercetare judecătorească martorele T.S. și P.D. care au arătat modalitatea în care s-a încheiat contractul de mediere între partea vătămată M.I. și martora M.I.G. cu privire la partajarea bunurilor comune.

În ceea ce îl privește pe inculpatul V.V.I., acesta s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu a dorit să dea o declarație în faza de cercetare judecătorească și că își menține declarația dată în faza de urmărire penală.

Au fost audiate martorele C.G. și G.D. care au arătat modalitatea în care se întocmesc actele de executare silită a titlurilor și faptul că, pentru executarea contractului de împrumut în cauză, a obținut o încheiere de încuviințare a executării silite de la Judecătoria Galați.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

În luna iunie 2010 între inculpatul S.B.C., avocat în Baroul Tulcea, s-a încheiat un contract de asistență juridică conform căruia inculpatul se angaja să o reprezinte pe aceasta în Dosarul civil nr. 2016/233/2009 al Judecătoriei Galați, ce avea ca obiect partaj bunuri comune în care martora M.I.G. avea calitatea de reclamant iar, fostul său soț, partea vătămată M.I. avea calitatea de pârât.

S-a stabilit că partea vătămată M.I. și martora M.I.G. își partajau două apartamente, unul situat în București compus dintr-o cameră și dependințe iar, celălalt, situat în Galați compus din 4 camere și dependințe. Deoarece părțile nu s-au înțeles asupra unui partaj voluntar, M.I.G. a formulat acțiune civilă pentru partajare bunuri comune.

Din declarația dată la urmărire penală, precum și în fața instanței de judecată, a reieșit că martora M.I.G. i-a adus la cunoștință inculpatului S.B.C., că dorește să-i fie atribuit apartamentul situat în Galați.

La data de 27 iunie 2010, martora M.M.C. a formulat împotriva părții vătămate M.I., plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt, înregistrată la secția 3 Poliție Galați.

Ulterior, la data de 30 iunie 2010, partea vătămată M.I. le-a lovit pe martorele M.I.G. și M.M.C., motiv pentru care, acestea din urmă au formulat plângeri împotriva părții vătămate pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) și alin. (1

1

) C. pen. și amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. De asemenea, martora M.I.G. a formulat și acțiune de evacuare a părții vătămate M.I. din apartamentul situat în Galați, plângere înregistrată la Judecătoria Galați, ocazie cu care partea vătămată a plecat în județul Neamț la rude.

În luna august 2010 sora părții vătămate, martora H.E., soțul acesteia martorul H.C. și martora F.E., au hotărât să-i angajeze un avocat părții vătămate pentru procesul civil de partaj. În acest sens, a mers la biroul avocatului S.B.C., pe care îl cunoștea martora F.E., fără să știe că acesta era avocatul angajat al martorei M.I.G., fosta soție a părții vătămate.

Inculpatul S.B.C. le-a adus la cunoștință că este avocatul martorei M.I.G. și că partea vătămată este cercetată în două dosare penale.

Martorii, care au mers la avocatul S.B.C., așa cum au declarat în fața instanței de judecată, nu au fost deranjați de faptul că inculpatul este avocatul angajat al reclamantei, fosta soție a părții vătămate și au mers mai departe cu negocierile. Inculpatul a fost de acord să le furnizeze relații juridice contra sumei de 3.000 euro, iar martorele au fost de acord și cu această sumă, urmând să o informeze pe partea vătămată despre negocieri.

La data de 17 septembrie 2010, inculpații S.B.C. și D.M., concubina acestuia, împreună cu copilul lor minor, s-au deplasat la Iași pentru a face cumpărături. Cu această ocazie, au contactat-o pe partea vătămată M.I. și pe martorii H.C. și H.E. cu care s-au întâlnit pe terasa unui bar din cartierul T.V.

Inculpata D.M. nu a participat la această întâlnire.

La această întâlnire, inculpatul S.B.C. a adus la cunoștință părții vătămate despre existența celor două dosare penale, spunându-i că prin soluționarea acestora, ar putea face „pușcărie”, așa cum declară partea vătămată.

De asemenea, a adus la cunoștință părții vătămate, că prin soluționarea dosarelor penale avute pe rol, s-a creat o situație nefavorabilă a acestuia în fața instanței și ar risca să piardă cele două apartamente.

Pentru consilierea părții vătămate în vederea soluționării favorabile a tuturor dosarelor, inculpatul a cerut acesteia suma de 10.000 euro. Atât partea vătămată, cât și martorii au fost de acord cu această sumă. Deoarece partea vătămată nu deținea această sumă, au convenit să meargă la un biroul notarial să încheie un contract de împrumut, pentru ca inculpatul să fie sigur că va primi această sumă, după vânzarea apartamentului din București.

Au mers la un birou notarial, indicat de martorul H.C. și au încheiat un contract de împrumut prin care, împrumutător era inculpata D.M. iar, împrumutat era partea vătămată M.I., pentru suma de 10.000 euro.

Din declarațiile inculpatei D.M., a reieșit că aceasta a acceptat să fie trecută la împrumutător în acest contract deoarece i-a cerut viitorul său soț inculpatul S.B.C. și a considerat că negociase cu partea vătămată în acest sens.

La data de 18 octombrie 2010, martorele M.I.G. și M.M.C. au hotărât să-și retragă plângerile penale formulate împotriva părții vătămate în Dosarele penale nr. 4999/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și nr. 4557/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

La data de 11 octombrie 2010 între martora M.I.G. și partea vătămată M.I., s-a încheiat un acord de mediere cu privire la partajarea bunurilor, confirmat prin sentința civilă nr. 11426 din 24 noiembrie 2010 a Judecătoriei Galați, prin care părții vătămate îi revenea apartamentul din București iar, martorei apartamentul din Galați.

La data de 3 noiembrie 2010, inculpata D.M., prin concubinul său S.B.C., a depus la biroul executorilor judecătorești, unde erau asociați martorul V.D. și inculpatul V.V.I., din Galați, o cerere de executare silită a sumei de 10.000 euro, conform contractului de împrumut încheiat la biroul notarial din Iași.

Odată cu cererea de executare silită, inculpatul S.B.C. a depus la biroul executorului judecătoresc și o declarație a părții vătămate prin care acesta a declarat că locuiește în Galați B-dul D., pentru o perioadă nedeterminată. Inculpatul S.B.C. a arătat că dorește să colaboreze cu inculpatul V.V.I., pe care îl cunoștea mai bine.

Martorul V.D., executor judecătoresc asociat cu inculpatul V.V.I., la data de 3 noiembrie 2010 a formulat o adresă către Judecătoria Galați pentru încuviințarea executării silite a debitorului M.I., însoțită de documentele justificative.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 10 decembrie 2010 în Dosarul nr. 22867/233/2010, Judecătoria Galați a admis cererea de încuviințare silită formulată de Biroul Executorului Judecătoresc „V.D.” și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat din 17 septembrie 2010, la cererea creditoarei D.M. împotriva debitorului M.I., până la recuperarea integrală a creanței și a cheltuielilor de executare.

La data de 9 decembrie 2010, inculpatul S.B.C. s-a deplasat la București, împreună cu partea vătămată împreună cu martorii F.I.A. și H.C., pentru a încerca să vândă apartamentul unui prezumtiv compărător. Deoarece nu s-au înțeles asupra vânzării apartamentului din București cu persoana ce ar fi dorit să-l cumpere, inculpatul S.B.C. a plecat spre Galați.

În ziua următoare, martorii B.N. și B.M., finii părții vătămate ce locuiesc în București, au analizat contractul de împrumut încheiat la Iași între partea vătămată M.I. și inculpata D.M. și au considerat că partea vătămată ar fi fost înșelată.

Au contactat-o telefonic pe martora M.I.G., care le-au confirmat că partea vătămată a fost victima unei înșelăciuni iar, ulterior, la data de 14 decembrie 2010, aceasta a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. La aceeași dată, a fost înregistrată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și plângerea formulată de către partea vătămată M.I., arătând că a fost înșelat de avocat, inculpatul S.B.C. și de inculpata D.M. cu ocazia încheierii contractului de împrumut.

Analizând și coroborând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a Curții de Apel Galți a considerat că faptele deduse judecății nu există, pentru motivele ce se vor arăta.

Inculpatul S.B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă, iar la alin. (3) al aceluiași articol, se prevede că inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, constituie înșelăciune.

Inculpatul S.B.C., prin consultațiile juridice acordate părții vătămate M.I., a prezentat situația juridică a acestuia, în forma pe care a considerat-o adevărată, în sensul că într-un proces juridic poate interveni orice situație în funcție de probele ce urmează a fi administrate, prezentându-i acestuia situația cea mai grea. Cu privire la plângerile penale formulate de martorele M.I.G. și M.M.C., infracțiunile prevăzute de lege pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 C. pen., de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen. și de furt prevăzut de art. 210 C. pen. în referire la art. 208 C. pen., se pedepsesc și cu închisoarea, astfel încât afirmația inculpatului că partea vătămată „ar putea face pușcărie”, este adevărată.

La momentul la care inculpatul S.B.C., 17 septembrie 2010, existau plângerile penale formulate de fosta soție și fiica inculpatului, acestea și-au retras plângerile formulate la data de 18 octombrie 2010, iar procesul de partaj s-a încheiat la data de 24 noiembrie 2010.

Astfel, activitatea desfășurată de inculpat nu a constat în prezentarea unei fapte neadevărate și a situației juridice reale, din punctul său de vedere, a părții vătămate.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind statutul avocaților, „pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile” iar, la alin. (2) din același articol, „nu vor putea fi ascultate și înregistrate, cu nici un fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului și nici nu va putea fi interceptată și înregistrată corespondența sa cu caracter profesional, decât în condițiile și cu procedura prevăzută de lege”.

Activitatea desfășurată de inculpatul S.B.C., fiind considerată consultanță juridică, nu poate fi cenzurată sub aspectul „acurateții” cu care a fost prezentată, dacă, cu această ocazie, nu s-a dovedit săvârșirea vreunei infracțiuni.

Conform art. 51 alin. (7), avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție.

Desigur, consultațiile juridice acordate, au constituit o încălcare a moralității și deontologiei avocatului, având contract de asistență juridică cu cealaltă parte din procesul civil, însă, nu pentru această situație a fost trimis în judecată acesta, mai ales că, în acest caz, ar fi vătămat interesele martorei M.I.G., care nu a formulat plângere în acest sens.

Pe de altă parte, activitatea de consultanță juridică desfășurată de inculpat este desfășurată și în vederea obținerii unui onorariu, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată privind statutul avocaților, care prevede că pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.

În Legea nr. 51/1995 privind statutul avocaților sau prin alt act normativ ce reglementează activitatea acestora, nu se stabilește un plafon maxim privind onorariile solicitate de avocați pentru desfășurarea diferitelor activități ce permite legea.

Procesele penale se soluționează în baza art. 11 pct. 1 sau pct. 2 C. proc. pen., în faza de cercetare penală sau în faza de judecată, fără a fi reglementată printr-un act normativ, diminuarea sau mărirea cuantumului onorariului stabilit între client și avocat, în funcție de modalitatea în care se soluționează dosarul în cauză.

Faptul că fosta soție a părții vătămate și fiica acestuia, respectiv, martorele M.I.G. și M.M.C., și-au retras plângerile penale formulate împotriva părții vătămate M.I., nu au condus la concluzia că inculpatul S.B.C. ar fi încercat inducerea în eroare a părții vătămate. De altfel, la momentul stabilirii cuantumului sumei ce urmează a fi plătită de partea vătămată, aceste martore nu-și retrăseseră plângerile penale și nici nu s-a făcut dovada că ar fi avut intenția să le retragă.

Dacă părții vătămate i s-ar fi părut prea mare suma cerută drept onorariu, avea posibilitatea să refuze, să negocieze sau să apeleze la serviciile altui avocat, însă atât partea vătămată cât și martorii audiați au declarat că au fost de acord cu această sumă.

Faptul că partea vătămată M.I. nu a dispus la acel moment de suma de bani solicitată de avocat, cu care a fost de acord, l-a determinat să încheie cu acesta un contract de împrumut, fapt acceptat de avocat. Având în vedere faptul că partea vătămată M.I. se obligase să plătească suma de 10.000 euro avocatului, acesta din urmă a fost convins ca plata să se facă ulterior și prin modalitatea la care a recurs partea vătămată, respectiv, încheiere unui contract de împrumut. Astfel, nu se poate reține faptul că inculpatul S.B.C. ar fi determinat, în vreun fel, pe partea vătămată M.I. să încheie contractul de împrumut.

De altfel, nici partea vătămată M.I., după semnarea contractului de împrumut nu s-a plâns față de rude sau autorități că ar fi fost victima unei înșelăciuni, ci după ce, inculpatul a încercat să pună în executare contractul de împrumut și după ce a fost invitat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați pentru a da o declarație. Din această împrejurare, a reieșit faptul că, deși inculpatul a declarat că a înțeles ca acest contract de împrumut va fi executat la momentul vânzării apartamentului, ulterior, după ce i s-au soluționat favorabil dosarele, nu a mai fost de acord cu executarea acestui contract.

Din cele expuse mai sus, a reieșit că nu există o faptă de determinare a părții vătămate să încheie un contract de împrumut, nefiind îndeplinit nici un act care să se constituie în latură obiectivă a infracțiunii de înșelăciune așa cum este prevăzută de lege [art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.] și nu s-a dovedit că inculpatul ar fi avut intenția să determine pe partea vătămată să încheie contractul, intenție ce ar fi constituit în latură subiectivă a infracțiunii.

Acordarea de consultații juridice nu a fost considerată o determinare a avocatului în vederea obținerii onorariului de la client, ci acest onorariu reprezintă plata făcută pentru serviciile aduse.

Nu a fost reținută apărarea inculpatului S.B.C., potrivit căreia, fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală potrivit art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât, acesta nu este trimis în judecată pentru încheierea contractului de împrumut și nu s-a dovedit că acesta ar fi determinat pe partea vătămată să încheie acest contract.

Dacă obiectul infracțiunii l-ar fi constituit acest contract, s-ar fi analizat, printr-un proces civil, dacă acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse de art. 948 alin. (1) C. civ.

Aceiași situație s-a impus și în cazul apărării inculpatului, în sensul că acest contract de împrumut ar putea fi considerat un act simulat în sensul art. 1175 C. civ.

Ambele situații ar putea fi analizate în cadrul unui proces civil, în situația în care, s-ar fi dovedit că activitatea desfășurată de inculpatul S.B.C., în calitate de avocat, ar fi condus la încheierea de către partea vătămată a unui contract de împrumut. Activitatea inculpatului, de consultanță juridică, a justificat doar solicitarea unui onorariu cu care partea vătămată a fost de acord. Faptul că inculpatul nu dispunea de această sumă la acel moment, l-a determinat să încheie un contract de împrumut, situație cu care inculpatul S.B.C. a fost de acord.

În ceea ce privește pe inculpata D.M., nu s-a dovedit, prin nici o probă, că ar fi ajutat în vreun fel pe inculpatul S.B.C., concubinul său, cu care are un copil minor, să săvârșească infracțiunea de înșelăciune.

Aceasta nu a participat la nici o discuție avută de către inculpatul S.B.C. cu partea vătămată M.I. sau rudele acestuia, conform declarațiilor tuturor martorilor audiați.

De altfel, dacă s-a dovedit că inculpatul S.B.C. nu a săvârșit infracțiunea de tentativă la înșelăciune, inculpata D.M. nu poate fi, din acest punct de vedere complice la această tentativă.

Dacă inculpatul S.B.C. ar fi trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu privire la încheierea contractului de împrumut, cu complicitatea inculpatei D.M., se impunea ca, o instanță civilă, să analizeze încheierea acestui contract cu respectarea condițiilor impuse de art. 948 C. civ.

Astfel, în condițiile în care nu s-a dovedit activitatea de complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune ce ar fi fost desfășurată de inculpatul S.B.C., și nici intenția inculpatei de a desfășura această activitate, considerăm că și în ceea ce privește inculpata D.M., nu s-a realizat nici latura obiectivă și nici cea subiectivă prevăzute de lege, astfel că infracțiunea de complicitate la înșelăciune nu există.

Cu privire la inculpatul V.V.I., acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 256 C. pen. în referire la art. 258 alin. (1) teza I C. pen.

Potrivit art. 246 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârșește de către funcționarul public, care, în exercițiul atribuțiunilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

La alin. (2) al art. 258 C. pen., se prevede faptul că pentru faptele prevăzute la alin. (1) al art. 256 acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1).

La art. 147 alin. (1) C. pen., se definește noțiunea de „funcționar public”, potrivit căruia orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități la care se referă art. 145.

Conform art. 145 C. pen., prin termenul „public” se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Din aceste prevederi, reiese că executorul judecătoresc, care desfășoară o activitate de interes public, este funcționar public și, în aceste condiții, nu se impune existența la dosarul cauzei a unei plângeri prealabile, depusă în termenul de 2 luni prevăzut de lege, care să conducă la punerea în mișcare a acțiunii penale, urmând să fie înlăturată această apărare a inculpatului.

În ceea ce privește fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.V.I., nu s-a făcut dovada existenței faptei, respectiv laturii subiective sau a laturii obiective a acesteia.

De asemenea nu s-a făcut dovada urmării prevăzută de art. 246 C. pen. în sensul că, prin încălcarea atribuțiunilor de serviciu de către inculpat, s-a cauzat persoanei vătămate o vătămare a intereselor.

Prin punerea în executare a unui titlu, cu caracter executoriu, în afară de obiectul executării, ce este inerent acestei activități, cauzarea altor vătămări a intereselor trebuie dovedită de persoana în cauză.

Inculpatul V.V.I., primind cererea de executare a contractului de împrumut, precum și dovada domiciliului părților, a procedat conform dispozițiilor art. 373

1

C. proc. civ., în sensul că a solicitat Judecătoriei Galați încuviințarea executării silite.

Prin adresa din data de 3 noiembrie 2010, executorul V.D. a solicitat Judecătoriei Galați încuviințarea executării silite a titlului executoriu, contractul de împrumut autentificat din 17 septembrie 2010 al cărui debitor era M.I., iar creditoare D.M.

La această adresă a anexat contractul de împrumut indicat mai sus, precum și declarația dată de debitorul M.I., care declară pe propria răspundere că locuiește în Galați bd. D., pentru o perioadă nedeterminată de timp, aflată la dosarul de urmărire penală.

Prin încheierea nr. 6592/ES din 10 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 22867/233/2010, Judecătoria Galați, a admis cererea de încuviințare a executări silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc „V.D.” și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat din 17 septembrie 2010, la cererea creditoarei D.M. împotriva debitorului M.I.

Instanța de judecată pentru a pronunța o hotărâre de încuviințare a executării silite, a verificat dacă există un titlu cu caracter executoriu, dacă poate fi pus în executare față de obiectul solicitat și cuprins în titlu și dacă părțile au domiciliu în raza Curții de Apel din care face parte biroul executorului judecătoresc.

Prin pronunțarea unei încheieri de încuviințare a executării silite, se prezumă, că instanța de judecată a efectuat aceste verificări iar, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase irevocabile, conform art. 5 din Legea nr. 188/2000 ce reglementează activitatea executorilor judecătorești. Nerespectarea, cu rea-credință, de către executorul judecătoresc a obligației stabilite în alin. (5), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită din cultă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, conform art. 6 al aceleiași legi.

Chiar dacă partea vătămată M.I. nu recunoaște faptul că ar fi semnat acea adeverință prin care declară că și-ar fi schimbat domiciliul, aceasta nu a fost declarată falsă de către organele în drept și nici încheierea de încuviințare a executării silite nu a fost declarată falsă sau nulă.

În aceste condiții, executorul judecătoresc inculpatul V.V.I., era obligat să se supună încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Galați.

De altfel, debitorul M.I., în situația în care se considera vătămat în interesele sale, prin actele de executare sau considera că s-au încălcat, în vreun fel aceste interese, avea la îndemână contestația la executare, în condițiile art. 399 și urm. C. proc. civ.

Nu s-a înregistrat o astfel de contestație, decât în urma invitării părții vătămate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și întrebat dacă înțelege să facă plângere penală, însă acesta, prin plângerea depusă, nu reclama încălcarea de către executorul judecătoresc V.V.I. a competenței materiale, ci executarea însăși, în sensul că nu dorea, în nici un fel, să fie pus în executare contractul de împrumut încheiat și semnat de el.

De altfel, din probele existente la dosar, nu a reieșit că inculpatul V.V.I., ar fi încălcat, în vreun fel legea penală, neexistând latura obiectivă și cea subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu și nici prevederile legii civile privind executarea silită pentru ca instanța să constate că ar exista un litigiu de natură civilă, înlăturând astfel, apărările inculpatului.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul S.B.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., întrucât fapta dedusă judecății nu există.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpata D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., întrucât fapta dedusă judecății nu există.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul V.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 258 alin. (2) C. pen., întrucât fapta dedusă judecății nu există.

II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, criticând-o ca nelegală sub aspectul achitării inculpaților S.B.C., D.M. și V.V.I. pentru infracțiunile reținute prin actul de sesizare, pe considerentul că soluția de achitare a inculpaților se bazează pe greșita apreciere a probelor administrate, care atestă existența faptelor și a săvârșirii lor cu vinovăție de către inculpați.

Procurorul a indicat că, așa cum rezultă din probele administrate, în luna iunie 2010, între inculpatul S.B.C. și martora M.I.G. s-a încheiat un contract de asistență juridică, conform căruia acesta se angaja să o reprezinte pe aceasta în Dosarul civil nr. 2026/233/2009 al Judecătoriei Galați, ce avea ca obiect partaj bunuri comune.

Martora sus-menționată a precizat că dorește să-i fie atribuit apartamentul din Galați, iar cel din București să fie atribuit părții vătămate M.I.

Acest aspect a fost susținut constant de martorii M.I.G., M.M.C. și M.M.D. atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății.

Procurorul a arătat că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, în luna iunie 2010, împotriva părții vătămate M.I. formulaseră plângeri penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) în referire la art. 210 C. pen., art. 180 alin. (1) și alin. (1

1

) C. pen. și art. 193 C. pen., fosta soție și fiica acesteia, plângeri ce fuseseră redactate de inculpatul S.B.C.

Același inculpat a redactat și acțiunea de evacuare a părții vătămate M.I. din imobilul situat în Galați, imobil ce se afla la masa partajabilă.

Astfel, se susține că probele administrate au făcut dovada că inculpatul S.B.C. avea toate informațiile despre cauzele civile și penale în care era implicată partea vătămată, împrejurare de care a încercat să profite în momentul în care a fost contactat de aceasta.

Din declarațiile părții vătămate M.I., coroborată cu ale martorilor H.C., H.E. și F.E., a rezultat că inculpatul S.B.C. s-a oferit, în schimbul unei sume de bani, să o ajute să obțină apartamentul din București și să „o scape” pe aceasta de dosarele penale.

Practic, acesta a fost momentul în care inculpatul S.B.C. a luat hotărârea inducerii în eroare a părții vătămate, în scopul obținerii unei sume de bani, în condițiile în care cunoștea voința martorei M.I.G. cu privire la modul de atribuire a bunurilor imobile.

Ulterior, inculpatul S.B.C. a fost cel care a contactat partea vătămată, împrejurare în care, în prezența martorilor H.C. și H.E., a prezentat din nou situația necorespunzătoare adevărului în sensul că există „șansa” de a pierde procesul de partaj și de a „face pușcărie” pentru cele două dosare penale.

Urmare acestei induceri în eroare, partea vătămată M.I. a fost de acord să plătească inculpatului S.B.C. suma pretinsă, respectiv 10.000 euro și pentru că nu deținea această sumă de bani a fost de acord să încheie contractul de împrumut potrivit căruia inculpata D.M. i-a împrumutat suma de 10.000 euro, sumă ce urma a fi restituită până la data de 18 octombrie 2010.

Totodată, se mai indică că probele administrate în cauză au stabilit fără putință de tăgadă că partea vătămată a fost indusă în eroare de inculpatul S.B.C. prin prezentarea neadevărată a situației sale juridice și că inculpatul S.B.C. nu a făcut niciun demers în privința cauzelor penale în care partea vătămată M.I. era cercetată și că cercetările au fost încheiate ca urmare a retragerii plângerilor penale.

Materialul probator administrat în cauză a evidențiat faptul că prin activitățile desfășurate, inculpatul S.B.C. a urmărit să obțină suma de 10.000 euro de la partea vătămată M.I.

Din probe a rezultat că la momentul la care partea vătămată M.I. a fost chemată la Judecătoria Galați de către inculpatul S.B.C. pentru semnarea actului de mediere, aceasta a semnat, fără să știe, și o declarație din care rezulta că și-a schimbat domiciliul din București în Galați, în condițiile în care părții vătămate îi fusese atribuit apartamentul din București, iar în luna august 2010, fusese evacuată, prin hotărâre judecătorească definitivă din imobilul din Galați.

Mai mult, probele administrate au confirmat faptul că, începând cu luna august 2010, partea vătămată locuia la rude, în județul Neamț sau în județul Iași.

Această declarație privind domiciliul pârtii vătămate M.I. era necesară pentru că inculpatul S.B.C. să poată, ajutat de inculpatul V.V.I., să solicite Judecătoriei Galați încuviințarea executării silite.

Totodată, pentru a intra în posesia actelor originale ale apartamentului din București, inculpatul S.B.C. i-a precizat martorei M.I.G. că acestea sunt necesare la soluționarea dosarului de partaj, acte care nici până la judecarea acestei cauze nu au fost restituite părților.

În recursul său, procurorul a arătat că probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul V.V.I., prin activitatea desfășurată în calitate de executor judecătoresc, a urmărit să ajute inculpații S.B.C. și D.M. pentru obținerea sumei de 10.000 euro.

Relevante în acest sens au fost declarațiile inculpatului S.B.C. din care rezultă că inculpatul V.V.I. i-a precizat că pentru derularea procedurii executării silite, în Galați, debitorul trebuie să aibă domiciliul în această localitate, precum și declarațiile martorelor C.G. și G.D., potrivit cărora dosarul de executare silită nu a urmat procedura obișnuită (înregistrare, repartizare, etc.) de acesta ocupându-se exclusiv inculpatul V.V.I.

Intenția inculpatului V.V.I. de a-i ajuta pe inculpații S.B.C. și D.M. a fost confirmată de împrejurarea că acesta nu și-a verificat competența de a efectua acte de executare silită, în condițiile în care bunul urmărit se afla în raza de competență a Curții de Apel București, iar partea vătămată nu deținea alte bunuri imobile în raza Curții de Apel Galați.

Așadar, materialul probator administrat a evidențiat faptul că inculpatul V.V.I. nu a urmărit să respecte dispozițiile legale, ci să-i sprijine pe inculpații S.B.C. și D.M. în primirea sumei de 10.000 euro de la partea vătămată M.I.

Concomitent, în recursul de față se pretinde în privința inculpatei D.M. probele administrate au stabilit că aceasta a cunoscut intențiile inculpatului S.B.C. de a o induce în eroare pe partea vătămată M.I., oferindu-i în acest sens sprijin.

Astfel, inculpata D.M. a semnat contractul de împrumut cu partea vătămată, deși nu o văzuse niciodată pe aceasta și s-a deplasat ulterior cu inculpatul S.B.C. la București pentru ca partea vătămată M.I. să-și vândă apartamentul.

Față de cele arătate mai-sus, procurorul a apreciat că fapta inculpatului S.B.C., care, în calitate de avocat, a indus în eroare partea vătămată M.I., în perioada august-decembrie 2010, afirmând că va face demersurile necesare pentru ca aceasta să dobândească un imobil din București și că, în schimbul unor sume de bani, va obține soluționarea favorabilă a dosarelor penale în care aceasta era cercetată, există și întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

De asemenea, fapta inculpatei D.M. care, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul S.B.C., l-a ajutat pe acesta să o inducă în eroare pe partea vătămată M.I., prin semnarea unui contract fictiv de împrumut cu aceasta, există și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate Ia tentativa de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că și în privința inculpatului V.V.I. materialul probator administrat în cauză a făcut dovada existenței faptei și a săvârșirii ei cu vinovăție. A rezultat, astfel, că inculpatul V.V.I., în calitate de executor judecătoresc, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații S.B.C. și D.M., a efectuat cu știință acte de executare silită în raza altei curți de apel decât cea în care își desfășoară activitatea conform legii, cauzând astfel o vătămare a intereselor legale ale părții vătămate M.I.

Fapta săvârșită de inculpatul V.V.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 258 alin. (2) teza a II-a C. pen.

În consecință, în recursul procurorului s-a solicitat în temeiul art. 385

9

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, înlăturarea dispoziției de achitare a inculpaților S.B.C., D.M. și V.V.I. pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată și rejudecând, în fond, condamnarea inculpaților, după cum urmează: S.B.C. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat Ia art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.; D.M. pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și V.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 258 alin. (2) teza a II-a C. pen.

Procurorul a mai solicitat ca modalitate de executare a pedepselor, aplicarea celor trei inculpați a dispozițiilor art. 81 C. pen., care reglementează instituția juridică a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de critică invocat în recursul de față declarat de procuror, Înalta Curte reține, cu titlu de premisă, că susmenționata critică este relativă la o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența