YEDIKULE SURP PIRGIC ERMENI HASTANESI VAKFI c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cererea nr. 31441/02 prezentată de YED La 22 martie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei, după ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie în fața recurentei, Yedikule Surp Plírgiç Ermeni Hastanasi Vakf (Fundația Spitalului Armenian Surp P.R.giç din Yedikule), este o fundație de drept turc, creată în 1832 sub Imperiul Otoman prin decret imperial. Statutul său este în conformitate cu dispozițiile Tratatului de la Lausanne privind protecția fostelor fundații care asigură serviciile publice pentru minoritățile religioase.

Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Bakar și S. Davuthan, avocați la Istanbul. Guvernul turc ( La 15 noiembrie 1954, reclamanta a primit prin donație proprietatea asupra unui bun imobil situat în Beyo La 16 noiembrie 1999, Trezoreria publică sesizează Tribunalul de Mare Instanță din Beyo El a susținut că bunul imobil în cauză nu a fost menționat în declarația fundației, depusă în 1936 și considerată actul de fundație al acestor instituții în conformitate cu Legea nr. 2762. El susține că statutul recurentei nu îi conferă dreptul de a dobândi bunuri imobile. În fața instanței, reclamanta a susținut că a dobândit acest bun în conformitate cu dispozițiile declarației din 1936. Printr-o hotărâre din 19 decembrie 2000, Tribunalul de Mare Instanță a reieșit că bunul în cauză nu era înscris în declarația din 1936 și că nu era destinat să servească scopului fundației.

Instanța a anulat titlul de proprietate al reclamantei și a dispus reinscrierea sa în registrul funciar în numele fostului proprietar. Prin hotărârea din 19 aprilie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 25 septembrie 2001, aceasta a respins cererea de rectificare a hotărârii. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în Hotărârea Fener Rum Erkek Lisesi Vakf Electroluxc. Turcia 34478/97, §§ 23-30, CEDH 2007 ... (extracturi)). Jurisprudența relevantă a Curții În hotărârea sa din 9 ianuarie 2007 cu privire la cauza Fener Rum Erkek Lisesi Vakf 14 din Convenție, coroborată cu art. 1 din Protocolul nr. GRIFS, reclamanta susținea că, prin hotărârea cu privire la anularea titlului său de proprietate înscris în registrul funciar, instanțele interne încălcaseră dreptul său de a-și respecta proprietatea.

Aceasta susținea că legislația și interpretarea acesteia de către instanțele naționale se rezumau în lacunună de a achiziționa proprietăți imobiliare pentru fundații aparținând minorităților religioase non-musulmane în sensul Tratatului de la Lausanne. Ea considera că această incapacitate constituia o discriminare față de celelalte fundații. În acest sens, aceasta invoca articolele 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. Invouché la art. 6 din Convenție, reclamanta se plângea că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de instanțele interne. ÎN Â . Curtea a primit de la guvern următoarea declarație Guvernul nota că Curtea a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cauza Fener Rum Erkek Lisesi Vakf Electroluxc.

Turcia, n 34478/97, care punea întrebări similare celor ridicate în speță. Pe de altă parte, el subliniază că mai târziu la introducerea prezentei cereri și în scopul de a aduce dreptul turc la cerințele convenției, legile nr. 4771 din 9 August 2002 și 4778 din 2 ianuarie 2003, precum și Regulamentul din 24 ianuarie 2003 privind achiziționarea de bunuri imobile de către fundațiile comunităților au fost adoptate. În temeiul acestor dispoziții, recurenta, ca și ansamblul fundațiilor aflate într-un statut similar, poate achiziționa bunuri imobile sub anumite restricții generale.

În vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 31441/02, Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Această sumă nu va face obiectul niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi plătită în euro, care va fi convertită în cărți turce noi la rata aplicabilă la data regulamentului, într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliile sale autorizate în mod corespunzător.

În cazul în care nu se efectuează plata în termenul respectiv, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Această restituire și această plată vor valora decontare definitivă a cauzei. Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă J. Am luat cunoștință de declarația guvernului Republicii Turcia potrivit căreia el este dispus să restituie bunul în litigiu în starea sa actuală și să plătească 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții pronunțate în temeiul articolului 37 alineatul (1) din convenție, ca o soluționare amiabilă a cererii înregistrate cu numărul nr. 31441/02.

Exonerată de orice impozite aplicabile, această sumă va fi plătită în euro, care va fi convertită în cărți turce noi la rata aplicabilă la data decontării, într-un cont bancar indicat de reclamantă sau de mine. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Prezenta declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanta.

Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Elens-Passos Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 31441/02 présentée par YEDİKULE SURP PIRGİÇ ERMENİ HASTANESİ VAKFI contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 décembre 2007 en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, M mes A. Mularoni, D. Jočienė, juges, et de M me F. Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 mars 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, Yedikule Surp Pırgiç Ermeni Hastanesi Vakfı (Fondation de l’hôpital arménien Surp Pırgiç de Yedikule), est une fondation de droit turc, créée en 1832 sous l’Empire ottoman par décret impérial.

Son statut est en conformité avec les dispositions du Traité de Lausanne concernant la protection des anciennes fondations assurant les services publics pour les minorités religieuses. Elle est représentée devant la Cour par M es D. Bakar et S. Davuthan, avocats à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 15 novembre 1954, la requérante acquit par donation la propriété d’un bien immobilier sis à Beyoğlu (Istanbul). Ce titre de propriété fut inscrit sur le registre foncier. Le 16 novembre 1999, le Trésor public saisit le tribunal de grande instance de Beyoğlu d’une demande en annulation du titre de propriété de la requérante et sa réinscription sur le registre foncier au nom de la propriétaire initiale.

Il fit valoir que le bien immobilier en question n’était pas mentionné dans la déclaration de la fondation, déposée en 1936 et considérée comme l’acte de fondation de ces établissements conformément à la loi n o 2762. Il soutint que le statut de la requérante ne lui conférait pas le droit d’acquérir des biens immobiliers. Devant le tribunal, la requérante fit valoir qu’elle avait acquis ce bien conformément aux dispositions de la déclaration de 1936. Par un jugement du 19 décembre 2000, le tribunal de grande instance releva que le bien en cause n’était pas inscrit dans la déclaration de 1936 et qu’il n’était pas destiné à servir le but de la fondation. Le tribunal annula le titre de propriété de la requérante et ordonna sa réinscription sur le registre foncier au nom de l’ancienne propriétaire.

Par un arrêt du 19 avril 2001, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance. Le 25 septembre 2001, elle rejeta la demande en rectification de l’arrêt. B. Le droit et la pratique interne pertinents Le droit et la pratique internes pertinents en vigueur à l’époque des faits sont décrits dans l’arrêt Fener Rum Erkek Lisesi Vakfı c. Turquie (n o 34478/97, §§ 23-30, CEDH 2007 ‑ ... (extraits)).

C. La jurisprudence pertinente de la Cour Dans son arrêt du 9 janvier 2007 relative à l’affaire Fener Rum Erkek Lisesi Vakfı c. Turquie ( ibidem ), laquelle posait des questions similaires à celles soulevées en l’espèce, la Cour a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 et a estimé qu’il n’était pas nécessaire d’examiner séparément le grief tiré de l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 1 du Protocole n o 1. GRIEFS La requérante soutenait qu’en statuant sur l’annulation de son titre de propriété inscrit au registre foncier, les juridictions internes avaient violé son droit au respect de son bien. Elle prétendait que la législation et son interprétation par les juridictions nationales se résumaient en l’incapacité d’acquérir des biens immobiliers pour des fondations appartenant à des minorités religieuses non musulmanes au sens du Traité de Lausanne.

Elle estimait que cette incapacité constituait une discrimination par rapport aux autres fondations. Elle invoquait à ces égards les articles 14 de la Convention et 1 du Protocole n o 1. Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaignait que sa cause n’avait pas été entendue équitablement par les juridictions internes. EN DROIT La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « 1. Le Gouvernement note que la Cour a constaté la violation de l’article 1 du Protocole no 1 dans l’affaire Fener Rum Erkek Lisesi Vakfı c. Turquie , n o 34478/97, laquelle posait des questions similaires à celles soulevées en l’espèce.

Par ailleurs, il souligne qu’après l’introduction de la présente requête et dans le but de mettre en conformité le droit turc avec les exigences de la Convention, les lois n os 4771 du 9 août 2002 et 4778 du 2 janvier 2003, ainsi que le règlement du 24 janvier 2003 relatif à l’acquisition de biens immeubles par les fondations des communautés ont été adoptés. En vertu desdites dispositions, la requérante, comme l’ensemble des fondations se trouvant dans un statut similaire, peuvent acquérir des biens immobiliers sous certaines restrictions d’ordre général. 2. En vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 31441/02, le Gouvernement s’engage à restituer à la partie requérante le bien litigieux dans son état actuel et à lui verser 4 000 EUR (quatre mille euros) pour frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de la décision de la Cour rendu en vertu de l’article 37 § 1 de la Convention.

Cette somme ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera versée en euros, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement, sur un compte bancaire indiqué par la requérante ou par ses conseils dûment autorisés. A défaut de paiement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au paiement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pour cette période, augmenté de trois points de pourcentage. Cette restitution et ce paiement vaudront règlement définitif de l’affaire.

» La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante : « 1. J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement de la République de Turquie selon laquelle il s’engage à restituer le bien litigieux dans son état actuel et à verser 4 000 EUR (quatre mille euros) pour frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de la décision de la Cour rendu en vertu de l’article 37 § 1 de la Convention, en guise de règlement amiable de la requête enregistrée sous le numéro n o 31441/02. Exonérée de tous impôts éventuellement applicables, cette somme sera versée en euros, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement, sur un compte bancaire indiqué par la requérante ou moi-même.

A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. 2. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. 3. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et la requérante sont parvenus. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention).

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. F. Elens-Passos F. Tulkens Greffière adjointe Présidente