AFFAIRE YEDİKULE SURP PIRGİÇ ERMENİ HASTANESİ VAKFI c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

16.12.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE YEDİKULE SURP PIRGİÇ ERMENİ HASTANESİ VAKFI c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

În cauza Yedikule Surp Pârghie (N) Ermeni Hastanasi Vakf. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n 2), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș 36165/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv o fundație de drept turcesc, Yedikule Surp P Davuthan, avocați din Istanbul. Guvernul turc ( (1) În sfârșit, aceasta invoca o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. La 19 septembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată, în același timp, admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L ), este o fundație de drept turc înființată în 1832 sub imperiul otoman prin decret imperial. Statutul său este în conformitate cu dispozițiile Tratatului de la Lausanne privind protecția fundațiilor vechi care desfășoară servicii publice pentru minoritățile religioase. La 14 martie 1962, reclamanta a dobândit, prin donație, proprietatea de 10/132 de un teren de 276 m pe care se construia o clădire. De fapt, a avut loc un apartament la parter (a cărui suprafață nu a fost precizată) situat la Beyo. (Istanbul, cartierul Kocatepe, strada Recep Pașa, nr 49, apartamentul nr. 3, insula nr. 523, parcela nr 17). Titlul de proprietate a fost înscris în registrul funciar. La 2 noiembrie 1998, Trezoreria publică sesizează Tribunalul de Mare Instanță din Beyo El a susținut că bunul imobil în cauză nu a fost menționat în declarația depusă de reclamantă în 1936 și că actul de fundație în valoare de statut al acesteia, în conformitate cu art. 7 (provizoriu) din Legea nr. 2762. În fața instanței, reclamanta a susținut că a dobândit acest bun în conformitate cu dispozițiile legii din 1912 privind dreptul persoanelor juridice de a dispune de bunuri imobile. Aceasta s-a referit la statutul conferit de Trezorerie declarațiilor din 1936 și a susținut în special că acestea fuseseră impuse de către instanță în singurul scop de a determina patrimoniul și veniturile fundației. În cele din urmă, ea a explicat că actul său de fundație menționa că aceasta avea dreptul de a dobândi bunuri imobile. Printr-o hotărâre din 9 mai 2001, Tribunalul de Mare Instanță a reieșit că, potrivit statutului recurentei din 1905, aceasta fusese creată cu scopul de a-i ajuta pe săraci și pe bolnavi și, prin urmare, trebuia calificată drept fundație spitalicească. Prin hotărârea din 13 noiembrie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță 11. La 11 februarie 2002, Comisia a respins cererea de rectificare a hotărârii. 12. Astfel, titlul de proprietate al reclamantei a fost eliminat din registrul funciar și înscris în numele dlui Virkinya Basreisyan, donator. 13. La 26 martie 2003, conducerea fundațiilor a respins o cerere formulată de recurentă pe baza amendamentelor legislative adoptate în 2002. La 25 octombrie 2005, aceasta a renunțat la cazul său, iar consiliul general al fundațiilor a îndeplinit în mare măsură cererile sale. 14. Pe baza renunțării recurentei, la 25 octombrie 2005, Consiliul a decis să pună capăt procedurii. 15. Între timp, moștenitorii M Virkinya Basreisyan a inițiat o acțiune de licitare în fața instanței judecătorești a lui Beyo. La 21 iulie 2005, acesta a decis vânzarea prin licitație a apartamentului în cauză. Astfel, la 22 ianuarie 2007, acest bun a fost vândut dlui H.D. Erseven pentru suma de 771 000 de lire turcești (TRY) [aproximativ 426 000 de euro (EUR) ]. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNELE PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevante, care au fost în vigoare la data faptelor, sunt descrise în hotărârea Fener Rum Erkek Lisesi Vakf. c. Turcia 34478/97, §§ 23 30 CEDH 2007 .... 17. Legislația care reglementează statutul fundațiilor suferă o modificare în mai mult de la art. 4 din Legea nr. 4771 din 9 august 2002 prevede după cum urmează: La sfârșitul articolului 1 din Legea nr. 2762 din 5 iunie 1935 se adaugă următoarele paragrafe: Fundațiile minorităților religioase, indiferent dacă au sau nu statut, pot dobândi sau deține bunuri imobile, cu permisiunea Consiliului de Miniștri, pentru a face față nevoilor lor în domeniile religios, de binefacere, social, educațional, sanitar și cultural. În cazul în care cererea este depusă în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, bunurile imobile a căror proprietate, sub orice formă, este stabilită prin registre fiscale, contracte și alte documente, se înregistrează în registrul funciar în numele fundației pentru a face față nevoilor acesteia din urmă în domeniile religios, de binefacere, social, educativ, sanitar și cultural. Pe de altă parte, art. 3 din Legea nr. 4778 din 2 ianuarie 2003 prevede că fundația poate acum să achiziționeze și să dispună de bunuri imobile, indiferent dacă are sau nu statut (act de fundație). 19. În plus, o nouă lege (n) 5737) privind fundațiile a fost adoptată la 20 februarie 2008 și publicată în Jurnalul Oficial la 27 februarie al aceluiași an. 20. Dispozițiile relevante ale acestei legi sunt formulate după cum urmează art. 12 Fundațiile pot dobândi sau deține bunuri imobile, (...) art. 7 (provizoriu) (...) bunuri imobile achiziționate cu titlu oneros, prin donație sau prin succesiune după depunerea declarațiilor din 1936 ale fundațiilor minorităților religioase, ale căror titluri sunt încă înscrise în numele Trezoreriei sau al Direcției [de fundații] sau al cujusului sau al donatorilor pe motiv că aceste fundații nu au capacitatea de a dobândi bunuri sunt înregistrate, împreună cu drepturile și obligațiile care se referă la și după avizul favorabil al adunării [jurisdicțiilor], în numele acestora, în cazul în care acestea solicită acest lucru biroului cadastruului competent în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi (...) PRIVIND RECEVABILITATEA 21. Potrivit guvernului, prin renunțarea la acțiunea în anulare pe care a introdus-o în fața Consiliului de Stat (punctele 13 și 14 de mai sus), recurenta a încetat să mai fie victima încălcării prevăzute a Convenției. Din același motiv, el susține, de asemenea, că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne așa cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție. 22. Recurenta a combătut această teză și a declarat că a renunțat la acțiunea sa în anulare deoarece Hotărârea Fundațiilor a autorizat achiziționarea de bunuri și înscrierea în registrul funciar a titlurilor de proprietate ale bunurilor aflate în posesia sa. Aceasta adaugă că obiectul căii de atac în cauză nu se referă la această specie, care privește un bun transferat moștenitorilor donatorului în urma unei hotărâri judecătorești. În plus, recurenta subliniază că amendamentele introduse de legile nr. 4771 și 4778 nu conțin dispoziții care să creeze un nou mijloc de acțiune în vederea restituirii bunurilor transmise terților. 23. În ceea ce privește calitatea de victimă a reclamantei, Curtea reafirmă că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să îi retragă calitatea de victimă. (a se vedea, de exemplu, Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Rec., 1996-III Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 44, CEDH 1999 Bordovski c. Rusia, n 49491/99, § 31, 8 În februarie 2005, Comisia reamintește, de asemenea, că epuizarea căilor de atac interne sa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În speță, Curtea nu vede nicio legătură directă între prezenta cauză și acțiunea pe care guvernul a menționat-o mai sus (punctul 21 de mai sus). Aceasta arată că amendamentele legislative adoptate în 2002 și 2003 nu au deschis posibilitatea recurentei de a solicita restituirea bunului său sau o despăgubire în lipsa unei astfel de restituiri. În consecință, renunțarea recurentei la acțiunea sa în materie administrativă care se referea în principal la anularea anumitor articole de reglementare nu a avut niciun impact asupra calității de victimă a persoanei în cauză. De asemenea, nimic nu sugerează că reclamanta nu a făcut obiectul în mod corect diferitelor acțiuni interne înainte de a sesiza Curtea. 25. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că excepțiile guvernului trebuie respinse și constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Recurenta susține că legislația privind fundațiile și interpretarea acesteia de către instanțele naționale și-au încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 27. Guvernul combate această teză. 28. Curtea nu se îndoiește că radierea judiciară a titlului de proprietate al recurentei de registre funciare, la patruzeci de ani de la dobândirea acestuia, a avut drept consecință privarea de dreptul la Curtea amintește că, în Hotărârea Fener Rum Erkek Lisesi Vakf Prin urmare, Comisia a concluzionat că anularea titlurilor de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză, prin aplicarea unei jurisprudențe adoptate la 16 și 22 de ani după ce au fost achiziționate, nu a fost compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul recurentei de a-și respecta bunurile (ibidem, § 57 60). 30. În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea ajunge la o concluzie similară în prezenta cauză, în măsura în care este vorba despre aplicarea aceleiași jurisprudențe care a condus la anularea titlului de proprietate al recurentei, la patruzeci de ani de la dobândirea acestuia. 31. În concluzie, după ce a examinat prezenta cauză, Curtea consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. Prin urmare, Curtea consideră că Õ a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. privind VIOLAȚIA ALEGATĂ ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIA ÎN CURSUL ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 32. Pe baza acelorași fapte, recurenta invocă o încălcare a articolului 14 din Convenție, coroborată cu art. 1 din Protocolul nr, pe de altă parte, Comisia consideră că jurisprudența din 1974 adoptată de Curtea de Casație este în esență neconciliabilă cu principiul securității juridice. În această privință, aceasta invocă art. 6 din Convenție. 33. Având în vedere raționamentul dezvoltat de aceasta pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze aceste obiecții separat (a se vedea mutatis mutandis Fener Rum Erkek Lisesi Vakf În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 35. Cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile suferite, reclamanta solicită o despăgubire de 426 000 EUR, sumă care corespunde prețului de vânzare al apartamentului la 22 ianuarie 2007, Comisia consideră că restituirea apartamentului Õ și reinscrierea titlului său de proprietate în registrul funciar nu mai sunt posibile, dat fiind că bunul în cauză a fost vândut unei terțe persoane. 36. Pe de altă parte, acesta contestă evaluarea valorii bunului în cauză și prezintă o estimare din 31 mai 2007, întocmită de o comisie formată din trei funcționari ai conducerii imobiliare a biroului fiscal din apropierea complexului d EUR]. Această evaluare se bazează în principal pe valoarea fiscală a bunului imobil, comparativ cu prețurile de vânzare obținute în ultimii ani. 37. Curtea amintește că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție din cauza anulării titlului de proprietate al reclamantei. În circumstanțe similare cu prezenta specie, aceasta a ordonat în primul rând reinscrierea titlurilor în registrul funciar în numele reclamantei (ibidem § 74. În cazul de față, dat fiind faptul că nu se poate reinclude acest titlu în numele recurentei, Curtea consideră că este necesar să se atribuie în temeiul articolului 41 din Convenție o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului în cauză. 38. În ceea ce privește stabilirea acestei sume, Curtea observă că: este evident că există o discrepanță semnificativă între estimările părților. În timp ce pentru reclamantă valoarea actuală a bunului în cauză se ridică la 426 000 EUR, având în vedere prețul de vânzare obținut în ianuarie 2007, guvernul consideră că această sumă este excesivă și se referă la evaluarea efectuată de comisia aflată în apropierea prefecturii dalja. 39. Pentru Curte, această abatere se datorează, în special, metodei de calcul utilizate de comisie în apropierea prefecturii da jurisdicțiare, care se bazează pe valoarea fiscală a unui bun imobil, comparativ cu cele mai recente prețuri de vânzare obținute în același cartier, precum și creșterii puternice a prețului pe piața imobiliară din Istanbul la începutul anului 2007. Prin urmare, având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile actuale ale pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 275 000 EUR și acordă această sumă recurentei pentru daune materiale. Nu a prezentat documente sau note cu privire la pretențiile sale în acest sens. 41. Guvernul contestă suma solicitată susținând că cererea nu este justificată. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și având în vedere criteriile menționate anterior și faptul că recurenta nu produce nicio justificare în sprijinul pretențiilor sale, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L nu este necesar să se examineze separat obiecțiunile întemeiate pe art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 din Convenție A se vedea că, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, statul pârât trebuie să plătească reclamantei 275 000 EUR (două sute șaptezeci și cinci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale, pentru a fi convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 16 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte