AFFAIRE YAVUZ SARIKAYA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

13.01.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE YAVUZ SARIKAYA c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL YAVUZ SARIKAYA c. TURQIA (solicitarea nr. 11098/04) HOTĂRÂREA STRASBURG ianuarie 2009 DEFINIF 13/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Yavuz Sar Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș La 1 martie 2004, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat de domnul H.T. Ulus, avocat la Ankara. Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârilor definitive în privința sa și a susținut, de asemenea, încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale în. La 12 iulie 2007, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamantul a fost, la momentul respectiv, un fapt deținut de un teren situat în Yenimahalle (Ankara). 1) Procedura privind cererea de despăgubire din partea statului de origine, expropriere de facto La o dată nespecificată, o parte a terenului menționat anterior a făcut obiectul unei exproprieri de facto de către primăria din Yenimahalle (adică primăria din Yenimahalle). La 24 decembrie 1999, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanței în instanță în instanță în instanță în instanță în instanță din Ankara, în vederea obținerii unei jurisdicții în materie de expropriere împotriva primăriei. La 26 aprilie 2000, instanța și-a primit parțial cererea în instanță și i-a acordat o indemnizație în valoare de 939 053 750 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 1 676] 882 EUR (EUR) la data faptelor] pentru expropriere de facto , însoțită de dobânzi legale cu dobândă reportată începând cu 24 decembrie 1999. 10. La 25 septembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea instanței. La 21 noiembrie 2000, Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea primăriei. 11. La 8 ianuarie 2001, reclamantul a inițiat o procedură de executare forțată împotriva primăriei în valoare de 1 567 590 197 916 TRL [aproximativ 2 468 250 EUR la momentul faptelor], care cuprindea dreptul la despăgubire plus dobânzi legale, precum și toate cheltuielile și cheltuielile de judecată. Biroul execuțiilor notaifia, apoi la primărie, un ordin de plată a acestei sume. 12. La 17 ianuarie 2001, primăria a refuzat să dea curs acestei cereri, pe motiv că toate bunurile aparținând comunei erau rezervate uzului public și, prin urmare, nu puteau face obiectul niciunei sesizări. În această privință, ea a citat două decizii luate de consiliul municipal, la 1 februarie 2000 și, respectiv, la 31 ianuarie 2001 13. Cu toate acestea, la 11 septembrie 2001, reclamantul a reușit să obțină confiscarea impozitului plătit la primărie de către Clubul de Jochei din Turcia. 14. La 21 septembrie 2001, ca urmare a opoziției din partea primăriei din 18 septembrie 2001, judecătorul execuției a impus ridicarea sechestrului asupra impozitului în cauză pe motiv că acesta era rezervat uzului public prin decizia Consiliului Municipal din 31 ianuarie 2001 15. La 15 noiembrie 2001, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului împotriva deciziei judecătorului de executare. 16. La o dată nespecificată, reclamantul a reînceput procedura de executare forțată împotriva primăriei și a obținut din nou confiscarea impozitului plătit de Clubul de Jocheu din Turcia. 17. La 10 iulie 2003, la opoziția Primăriei, instanța de executare a fost ridicată de către instanța de executare, pe motiv că, deși reclamantul ar fi obținut anularea deciziei municipalității de a rezerva această hotărâre asupra uzului public, în temeiul articolului 19 alineatul (7) din Legea nr. 1580 privind municipalitatea, impozitele plătite municipalității nu puteau face obiectul unei sechestrări. 18. La 21 noiembrie 2003, Curtea de Casație a confirmat decizia menționată. 19. Printr-o scrisoare din 22 iunie 2007, reclamantul a informat Curtea că procedura de executare era încă în curs de desfășurare și că suma datorată pentru exproprierea de facto este de 4 088 309,99 YTL [2 523 650 EUR], conform calculelor efectuate la 11 octombrie 2005. 2) Procedura privind cererea de anulare a deciziilor Consiliului municipal din 1 februarie 2000 și 31 ianuarie 2001 20. La o dată nespecificată, reclamantul a înaintat instanței administrative d O cerere de anulare a deciziilor consiliului municipal menționat anterior, precum și instituirea unor măsuri provizorii de suspendare a executării acestora. 21. La 13 martie 2002, Tribunalul Administrativ a pus în aplicare deciziile de suspendare a executării deciziilor în cauză. La 16 mai 2002, deciziile de punere în aplicare a măsurilor provizorii au fost confirmate de Tribunalul Regional Administrativ 22. La 20 septembrie 2002, Tribunalul Administrativ a anulat hotărârile incriminate pe motiv că consiliul municipal nici măcar nu a precizat pentru ce utilizare publică este destinat venitul în cauză. Potrivit instanței, aceste decizii au fost luate numai pentru a împiedica confiscările. 23. La 15 septembrie 2003, Consiliul de Stat a confirmat instanțele de anulare ale instanței administrative. 3) Procedura privind cererea pentru plata chiriei 24. La 21 decembrie 2000, reclamantul a introdus o acțiune în fața TGI în vederea obținerii unor despăgubiri corespunzătoare valorii chiriei pe care ar fi trebuit să o primească timp de cinci ani dacă administrația nu ar fi fost expropriată de facto decrimisil davas La 22 ianuarie 2003, TGI a primit parțial cererea reclamantului și i-a acordat o despăgubire de 77 000 000 000 TRL [aproximativ 43 135 EUR la momentul respectiv], cu dobânzi amânate, în funcție de sumele acordate pe an. 26. La 16 iunie 2003, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în cauză. 27. La 28 octombrie 2003, reclamantul a inițiat o procedură de executare forțată împotriva primăriei pentru a obține plata acestei indemnizații. 28. La 20 octombrie 2003, acțiunea de rectificare a primăriei a fost respinsă. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 23 februarie 2004. Printr-o scrisoare din 22 iunie 2007, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că reclamantul și primăria au soluionat cauza în mod direct, că primăria a transferat reclamantului un teren în schimbul creanței rezultate din hotărârea din 22 ianuarie 2003.30. În observațiile sale din 7 noiembrie 2007, guvernul a informat Curtea că reclamantul și primăria au soluionat cauza în mod direct. În acest scop, el a trimis la dosar o scrisoare adresată primăriei (a cărei dată nu este lizibilă) de către recurentul în care declara că creana sa rezultată din hotărârea din 22 ianuarie 2003 fusese soluionată și că nu mai avea niciun drept. În temeiul articolului 82 din Legea nr. 2004 din 9 iunie 1932 privind căile de execuție și falimentul (cra ve mais Kanunu) și al articolului 19 din Legea nr. 1530 din 3 aprilie 1930 privind comunele (Belediyeler Kanunu) ), bunurile aparținând ținutului și comunelor, precum și bunurile destinate uzului public nu pot fi confiscate (a se vedea, printre altele, Gaganuș și altele c. Turcia, nr. 39335/95, § 18, 5 iunie 2001). Recurentul se plânge de neexecutarea de către primărie a hotărârilor pronunțate de tribunalul de mare instanță din Ankara și devenit definitiv. De asemenea, a declarat o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile în măsura în care nu a putut obliga primăria să îi plătească despăgubirile acordate prin hotărârile menționate. Curtea consideră că faptele invocate de recurent se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr Articolele în cauză sunt astfel formulate art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 33. Guvernul invită Curtea să respingă cererea pe motiv că reclamantul nu a epuizat, astfel cum se prevede la art. 35 1 din Convenție, căile de atac interne în măsura în care discuțiile dintre reclamant și primărie ar fi fost în curs și reclamantul ar fi trebuit să aștepte rezultatul acestui demers administrativ, referitor la executarea hotărârii instanței în instanță în instanță din 26 aprilie 2000. În ceea ce privește hotărârea pronunțată la aceeași instanță din 22 ianuarie 2003, acesta arată că Õ cauza a fost soluionată la data de 31 decembrie 2003. 1) Hotărârea din 22 ianuarie 2003 34. Reprezentantul reclamantului a recunoscut că a avut loc o soluie la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu toate acestea, acesta declară că își menține cererile cu privire la prejudiciul moral și la onorariile de reprezentare pentru procedura în fața Curții, dat fiind că regulamentul a ajuns după depunerea cererii. În observațiile din 10 ianuarie 2008, reprezentantul reclamantului își reiterează cererile fără nicio altă explicație sau cifre. 35. Având în vedere observațiile guvernului și cele ale reclamantului, precum și elementele depuse la dosar, în special scrisoarea reclamantului adresată primăriei în care declară că nu mai are niciun drept. În acest sens, Curtea constată că părțile au pus capăt în mod explicit procedurii în litigiu în ceea ce privește creanța reclamantului care rezultă din hotărârea din 22 ianuarie 2003. În plus, aceste cereri nu sunt susținute și nici nu sunt criptate (a se vedea, în același sens, Ekici c. Turcia (dec.), n 11703/03, 1 iunie 2006 și Naml. Turcia (dec.), n 40083/02, 5 iunie 2007). 36. Prin urmare, pretențiile reclamantului trebuie să treacă pentru că au fost îndeplinite din perspectiva articolelor 1 din Protocolul nr. 1 și 6 § 1 din Convenție și că reclamantul nu mai poate pretinde că este victima încălcării lor. Prin urmare, în ceea ce privește creanța reclamantului care rezultă din hotărârea din 22 ianuarie 2003, această parte a cererii trebuie respinsă în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 2) Hotărârea din 26 aprilie 2000 37. Curtea constată că nu este contestat de către părți că reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârii din 26 aprilie 2000, devenit definitiv la 21 noiembrie 2000, și că această hotărâre rămâne încă neexecutată. Aceasta consideră că Ön Õ nu indică în ce măsură reclamantul ar trebui să aștepte rezultatul discuțiilor care ar fi în curs. În consecință, Curtea respinge excepția guvernului. 38. Curtea constată că, în ceea ce privește hotărârea din 26 aprilie 2000, respondența nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 3 din Convenție. În plus, Curtea arată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de a nu fi declarată admisibilă. B. Pe fond 39. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDH 2002 III, Romahov c. Ucraina, nr. 67534/01, 27 iulie 2004 și Ak Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că ë n a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită. Curtea constată că administrația nu a plătit reclamantului creanța stabilită de instanțele interne. Cu alte cuvinte, o hotărâre judecătorească definitivă și executorie în favoarea reclamantului a rămas neexecutată începând cu 21 noiembrie 2000, adică de aproape opt ani. Această omisiune determină Curtea să ia în considerare faptul că, în acest interval de timp, autoritățile turce au privat dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 de la efectul lor util. 41. Prin urmare, au fost încălcate aceste dispoziții. II. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât o implementare a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 3 597 325,85 TRY [2 180 197 EUR (EUR) la data depunerii cererii] pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, majorat cu 30 % pe an până la data plății. Suma solicitată de solicitant se calculează la data de 1 martie 2004, data la care a fost introdusă cererea, începând cu data la care Tribunalul de Mare Instanță din Ankara a acordat hotărârea la 26 aprilie 2000, cu dobânzi legale cu dobândă în avans începând cu 24 decembrie 1999. 44. Guvernul contestă aceste pretenții. 45. Curtea reamintește că, în speță, Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza neexecutării hotărârilor judecătorești definitive în favoarea reclamantului. Procedura de executare forțată declanșată de solicitant este în continuare în curs de desfășurare în fața biroului de execuții d Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul are încă dreptul de a primi sumele datorate în conformitate cu hotărârile care au devenit definitive și procedura de executare forțată este în curs de desfășurare. În cazul în care Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 6 din convenție, aceasta consideră că, în principiu, redresarea cea mai adecvată ar fi să îl plaseze pe solicitant, cât mai mult posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar considera că nu ar fi respectat cerințele acestei dispoziții (a se vedea Basukou c. Grecia, n 3028/03, § 26, 21 aprilie 2005 Ahmet K 38473/02, § 39, 25 iulie 2006 Sipchenko c. Rusia, 38368/04, § 51, 1 martie 2007 mutatis mutandis Piersack c. Belgia (art. 50) , 26 octombrie 1984, § 12, seria A n Gençel c. Turcia, n 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003 și Akinci c. Turcia , citată anterior, § 21). Curtea consideră că acest principiu se aplică, de asemenea, în speță, având în vedere constatarea încălcării; prin urmare, Curtea consideră că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, că hotărârea Tribunalului de Mare Instanță d Curtea ia notă de faptul că recurentul nu a prezentat nicio plângere pentru prejudicii morale sau cheltuieli. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN LUANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din 26 aprilie 2000 (devenit definitivă la 21 noiembrie 2000) și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 2 din Convenție trebuie să garanteze, prin măsuri corespunzătoare, executarea hotărârii Tribunalului de Mare Instanță d de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte