SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SAKARYA c. TURCIA (Cercetarea nr. 11912/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 mai 2008 DEFINIF 01/12/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cazul Sakarya c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, Președinte, Antonella Mularoni, R maioza Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuvant de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 aprilie 2008, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (n 11912/04) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Ali Sakarya ( La 10 mai 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.
În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 5 ianuarie 2000, în timp ce acesta era la bordul vehiculului său, reclamantul a fost lovit de un vehicul al poliției din Bal împreună cu rata legală a dobânzii începând cu 5 ianuarie 2000. Prin hotărârea din 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. Prin hotărârea din 25 aprilie 2003, Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii introduse de ministerul public. Ulterior, reclamantul a contestat executarea hotărârii din 17 octombrie 2001. 10. La 11 iunie 2003, Biroul de Execuții l-a pus în întârziere pe ministrul de interne al statului membru de executare.
11. La 10 decembrie 2003, ministrul de interne i-a plătit reclamantului suma de 2 884 000 000 TRL [2] dintr-un total de 3 198 472 800 TRL [3] . . L . . tat trebuia să plătească în continuare reclamantului restul, ceea ce înseamnă o sumă de 314 472 800 TRL [4] II.
DREPTUL INTERNE PERTINENT 12. În temeiul articolului 82 din Legea nr. 2004 din 9 iunie 1932 privind căile de executare și falimentul (Icra ve Iflas Kanunu) și al articolului 19 din Legea nr. 1530 din 3 aprilie 1930 privind comunele (Belediyeler Kanunu), bunurile aflate în proprietatea statului și a municipalităților, precum și bunurile destinate uzului public nu pot face obiectul unui sechestru (Kanio 44776/98, 44771/98 și 44772/98, § 27, 11 octombrie 2005). ÎN DREPTUL VIOLATIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 13. Reclamantul se plânge de neplăcerea de a-și plăti datoria care i-a fost acordată prin hotărârea din 17 octombrie 2001. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 14. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 16. Guvernul contestă afirmațiile reclamantului și susține că, la 22 decembrie 2003, reclamantul ar fi primit întreaga sumă acordată prin hotărârea internă.
În această privință, acesta susține că reprezentantul reclamantului ar fi semnat un document în acest sens. 17. Reclamantul își reiterează afirmațiile. 18. Curtea amintește că, în conformitate cu principiul care se desprinde din jurisprudența sa, o În acest caz, se face trimitere la art. 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și la art. 1 alineatul (2) litera (b) punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.
Aceasta reamintește în special că un organism din statul membru nu poate justifica o lipsă de resurse pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre și că întârzierile considerabile în executarea acesteia aduc atingere drepturilor protejate de dispozițiile Convenției și ale Protocolului nr. 1 (Burdov, menționat anterior, § 35 și 40 glabban și altele c. Turcia, nr. 2630/05, § 19, 24 ianuarie 2008). 20. Curtea reamintește că a examinat deja un motiv identic celui prezentat de reclamant și că a ajuns la concluzia încălcării art. 1 din Protocolul nr. Reclamantul a inițiat o procedură de executare forțată împotriva ministrului la … Curtea constată că nu există niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în speță.
21. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND ÎNCHEIEREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Tribunalul consideră că constatarea încălcării este suficientă. 25. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului suma solicitată în daună materială. Reclamantul nu solicită nicio pretenție pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții.
27. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în acest sens reclamantului. Interese moratorii 28. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 165 EUR (o sută șaizeci și cinci de euro), care urmează să fie convertită în noi cărți turcești, pentru daune materiale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va fi crescută de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale făcută în franceză, apoi comunicat în scris la 20 mai 2008, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din regulament.
Francoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte Aproximativ 433 de euro (de aproximativ 1 516 EUR Aproximativ 1 681 EUR Aproximativ 165 EUR
AFFAIRE SAKARYA c. TURQUIE (Requête n o 11912/04) ARRÊT STRASBOURG 20 mai 2008 DÉFINITIF 01/12/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Sakarya c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Antonella Mularoni, Rıza Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 avril 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 11912/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Ali Sakarya (« le requérant »), a saisi la Cour le 14 février 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M es F. İnal et T. İnal, avocats à Balikesır. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 10 mai 2007, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire. EN FAIT I.
4. Le requérant est né en 1950 et réside à Izmir.
5.Le 5 janvier 2000, alors qu’il était à bord de son véhicule, le requérant fut percuté par un véhicule de la police de Balıkesir.
6.Par un jugement du 17 octobre 2001, sur recours en dommages et intérêts introduit par le requérant, le tribunal de grande instance de Balıkesir condamna l’Etat à verser au requérant à titre de réparation matérielle la somme de 823 300 000 livres turques (TRL) [1] assortie au taux d’intérêt légal à partir du 5 janvier 2000.
7.Par un arrêt du 14 janvier 2003, la Cour de cassation confirma ce jugement.
8.Par un arrêt du 25 avril 2003, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification de l’arrêt introduit par le ministère public.
9.Par la suite le requérant demanda l’exécution du jugement du 17 octobre 2001.
10.Le 11 juin 2003, le bureau des exécutions mit en demeure le ministre de l’Intérieur de s’acquitter.
11.Le 10 décembre 2003, le ministre de l’Intérieur versa au requérant la somme de 2 884 000 000 TRL [2] sur un total de 3 198 472 800 TRL [3] . L’Etat devait encore payer au requérant le reliquat restant, soit une somme de 314 472 800 TRL [4] . II.
12. En vertu de l’article 82 de la loi n o 2004 du 9 juin 1932 sur les voies d’exécution et la faillite ( Icra ve Iflas Kanunu ) et de l’article 19 de la loi n o 1530 du 3 avril 1930 sur les communes ( Belediyeler Kanunu ), les biens appartenant à l’Etat et aux communes ainsi que les biens destinés à l’usage public ne peuvent faire l’objet d’une saisie ( Kanioğlu et autres c. Turquie , n os 44766/98, 44771/98 et 44772/98, § 27, 11 octobre 2005). EN DROIT I.
o 1
13.Le requérant se plaint du non-paiement de l’indemnité qui lui a été octroyée par le jugement du 17 octobre 2001. Il allègue une violation de l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. »
14.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité
15.La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond
16.Le Gouvernement conteste les allégations du requérant. Il soutient que le 22 décembre 2003, le requérant aurait reçu la totalité de l’indemnité accordée par le jugement interne. A cet égard, il fait valoir que le représentant du requérant aurait signé un document en ce sens.
17.Le requérant réitère ses allégations.
18.La Cour rappelle que, selon le principe qui se dégage de sa jurisprudence, une « créance » peut constituer un « bien » au sens de l’article 1 du protocole n o 1 lorsque la créance est suffisamment établie pour être exigible (voir Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce , arrêt du 9 décembre 1994, série A n o 301 ‑ B, p. 84, § 59 ; Bourdov c. Russie , n o 59498/00, § 40, CEDH 2002 ‑ III ; Kanioğlu et autres , précité, § 30). Tel est le cas dans la présente affaire.
19.Elle rappelle en particulier qu’un organisme de l’Etat ne saurait prétexter un manque de ressources pour ne pas honorer une dette fondée sur une décision judiciaire et que les retards considérables dans l’exécution de celle-ci portent atteinte aux droits protégés par les dispositions de la Convention et de son Protocole n o 1 ( Burdov , précité, §§ 35 et 40 ; Çoban et autres c. Turquie , n o 2620/05, § 19, 24 janvier 2008).
20.La Cour rappelle avoir déjà examiné un grief identique à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n o 1. La Cour constate d’emblée que le Gouvernement n’étaye par aucun justificatif son allégation selon laquelle le requérant aurait reçu la totalité de son indemnité. Le requérant a entamé une procédure d’exécution forcée contre le ministre de l’Intérieur mais il n’a pu en obtenir qu’un paiement partiel. Elle relève ainsi que le jugement du tribunal de grande instance de Balıkesir du 17 octobre 2001 condamnant le ministre de l’Intérieur a payé une indemnité au requérant n’a été exécuté que partiellement. La Cour constate que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l’espèce.
21.Partant, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
22. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
23.Le requérant réclame le remboursement du montant de l’indemnité qui ne lui a pas été payé par l’Etat défendeur, c’est-à-dire 165 EUR.
24.Le Gouvernement estime que le constat de violation suffit.
25.La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant la somme demandée en dommage matériel. B. Frais et dépens
26.Le requérant ne réclame aucune prétention pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
27.Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’accorder une somme à ce titre au requérant. C. Intérêts moratoires
28.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 165 EUR (cent soixante-cinq euros), à convertir en nouvelles livres turques, pour dommage matériel ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 mai 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente 1. Environ 433 euros (« EUR ») 1. Environ 1 516 EUR 2. Environ 1 681 EUR 3. Environ 165 EUR