ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 74/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede la 30 iunie 2011, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A. S.R.L. și B., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 859.165,77 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin anularea procedurii de achiziții publice pe bază de cerere de ofertă și încheierea de contracte prin achiziții directe, cât și prin îndeplinirea defectuoasă a contractului nr. x/13.11.2009 privind achizițiile publice. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 998 C. civ., art. 270 alin. (1) Codul muncii, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002. Prin sentința civilă nr. 2573 din 16 noiembrie 2011, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, raportat la valoarea obiectului acțiunii și la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 21 din 16 ianuarie 2013, Tribunalul Teleorman, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.R.L. și B..

Decizia pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 296A din 5 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pe pârâtele S.C. A. S.R.L. și B. să plătească reclamantului suma de 859.165,77 RON cu titlu de daune și suma de 2.350 RON - cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, pârâta B. a declarat recurs.

Decizia pronunțată în recurs: Prin decizia nr. 1249 din 29 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta B., a casat decizia recurată, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului. Al doilea ciclu procesual:

Decizia pronunțată în apel: După rejudecare, prin decizia civilă nr. 113 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pe pârâta B. la plata către reclamant a sumei de 859.165,77 RON cu titlu de daune.

Decizia pronunțată în recurs: Prin decizia nr. 1132 din 20 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 113 din 13 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cauza fiind trimisă, spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe. Al treilea ciclu procesual:

Decizia pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 510A din 3 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat că intimata pârâtă S.C. A. S.R.L. nu mai are calitatea de parte în proces. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul de Pneumoftiziologie din Roșiorii de Vede împotriva sentinței civile nr. 21 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata- pârâtă B.. A fost obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă B., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 34.520,16 RON.

Decizia pronunțată în recurs: Prin decizia nr. 1218 din 13 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roșiorii de Vede împotriva deciziei civile nr. 510 A din 3 mai 2018 a Curții de Apel București, a casat decizia atacată și a trimis cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe. Al patrulea ciclu procesual:

Decizia pronunțată în apel: Rejudecând apelul după casarea cu trimitere, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a pronunțat decizia nr. 1806A din 16 decembrie 2020, prin care a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul de Pneumoftiziologie din Roșiorii de Vede împotriva sentinței civile nr. 21 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 26.000 RON. A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Recursurile declarate în cauză: Împotriva acestei deciziei nr. 1806A din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roșiorii de Vede și pârâta B. au declarat recurs. 1. Recursul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roșiorii de Vede: După prezentarea istoricului cauzei, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 998 și următoarele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală și la condițiile atragerii unei astfel de răspunderi, motive de recurs încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanței anterioare fiind dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 998 și următoarele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală și la condițiile atragerii unei astfel de răspunderi. Printr-o analiză completă a materialului probator corelat cu textele legale aplicabile, concluzia la care Curtea trebuia să ajungă era aceea a existenței faptei ilicite, a existenței și certitudinii prejudiciului produs și a unei legături evidente de cauzalitate între fapta ilicită comisă de intimată și prejudiciul dovedit de recurent. Precizează că recursul vizează soluția instanței de apel cu privire la suma de 806.665,77 RON pentru care acțiunea a fost respinsă, considerând că și în această privință soluția trebuia a fi una de admitere a cererii întrucât și în privința acestei componente a prejudiciului recurentul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale, inclusiv a prejudiciului în privința existenței și certitudinii acestuia, așa încât din această perspectivă decizia recurată este nelegală. Astfel cum a reținut și Curtea de apel, din decizia nr. 17/2001 și nota de relații a Camerei de Conturi Teleorman, rezultă că pârâta a anulat cele 4 proceduri de achiziție publică pe bază de cereri de oferte, aflate în diferite stadii de execuție și apoi le-a divizat în 26 de contracte cu valori mai mici, încălcându-se astfel prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006. Recurgerea la divizarea celor 4 contracte s-a făcut cu scopul de a evita aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, aspect constatat și prin anexa la procesul-verbal de contravenție nr. x din 12.05.2011 întocmit de A.N.R.M.A.P., iar toate cele 26 de contracte încheiate cu încălcarea legii au fost semnate personal de pârâta B.. Chiar cu o zi înainte de demararea procedurii de achiziții publice, pârâta a propus în cadrul ședinței comitetului director angajarea unei firme de consultanță de achiziții publice, pentru ca tot aceasta să se adreseze, de data aceasta direct, chiar către consultantul S.C. A. S.R.L. pentru prezentarea unei oferte de preț pentru încheierea contractului de prestări servicii de consultanță, aspect ce relevă conivență în săvârșirea ulterioară a faptelor prejudiciabile. După încheierea contractului de prestări servicii din data de 13 noiembrie 2019 prestatorul întocmește note justificative privind selecția procedurii de achiziție directă, pe care pârâta B. a aprobat-o, în condițiile în care prin aceasta se propunea o evidentă modalitate de eludare a procedurii de achiziție publică prin crearea de loturi a căror valoare să fie sub 15.000 de euro, așa încât să se situeze sub plafonul prevăzut de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, prin această eludare a legii putându-se încheia contractele de achiziție directă. Prin urmare, prin operațiuni vădit frauduloase pârâta B. a semnat atât documentația de atribuire pentru cele 4 proceduri de achiziție publică prin cereri de oferte anulate apoi în diverse stadii de execuție, cât și notele justificative pentru cele 26 de contracte atribuite prin achiziții directe, întocmite în vădita și flagranta încălcare a plafonului pe care pârâta îl cunoștea chiar din cuprinsul adresei nr. x din 18 noiembrie 2009, în aceasta adresă făcându-se mențiune expresă despre respectarea plafonului de 15.000 euro fără TVA. Recurentul-reclamant arată că, prin aplicarea și interpretarea greșită a legii și a dispozițiilor art. 998 și următoarele C. civ., Curtea de Apel București a reținut că pârâta nu a comis o faptă culpabilă și că aceasta ar fi acționat fără vinovăție. Analizând cronologic desfășurarea faptelor se constată că aceeași pârâtă a încheiat 26 de contracte la o valoare de peste 1.100.000 RON în condițiile în care, fără cunoștințe de specialitate, ci doar consultând oferte similare online, ar fi putut constata că produsele achiziționate de aceasta nu depășeau ca valoare totală suma de 400.000 RON, diferența de valoare fiind mult prea mare și evidentă, de circa 800.000 RON pentru a putea fi ignorată sau neobservată de pârâtă din "necunoaștere". Raportul de expertiză întocmit de expert C. este elocvent, stabilind că prin cumpărarea pe bază de achiziții directe a bunurilor din lista de dotări a noului sediu al recurentului, cu ocolirea procedurii de achiziție publică pe bază de cerere și ofertă, s-a produs un prejudiciu în cuantum de 806.665,77 RON, așa încât este greșită susținerea Curții în sensul că întinderea prejudiciului nu este certă, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998 și următoarele C. civ.. Prejudiciul astfel calculat este cert, iar legătura de cauzalitate între fapta pârâtei și prejudiciu este evidentă. Practic, sub masca unei pretinse necunoașteri a dispozițiilor legale, ipoteză îmbrățișată și de Curtea de Apel București, pârâta a reușit să eludeze legea în mod flagrant, să prejudicieze recurentul cu o valoarea impresionantă de peste 8 miliarde de RON, considerându-se că vina sa constă doar în amendarea instituției recurente și să fie obligată la plata doar a 1/2 din amenda de 52.000 de RON pe care a primit-o, deși răspunderea civilă delictuală consacră principiul solidarității acesteia, așa încât pârâta trebuia să fie obligată la plata în mod solidar a întregii sume de 52.000 de RON. În plus, alte două complete de judecată ale aceleași instanțe, analizând materialul probator, au apreciat că există îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei și au angrenat obligația acesteia de a acoperi prejudiciul creat recurentului. Față de aceste argumente, recurentul-reclamant concluzionează că în cauză instanța de apel trebuia să constate îndeplinite integral toate condițiile atragerii răspunderii civile delictuale în privința întregului prejudiciu pe care l-a reclamat, în acord și cu respectarea dispozițiilor art. 998 și următoarele C. civ. Pentru motivele prezentate, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei apelate, în sensul admiterii apelului, a admiterii pe fond a acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 859.165,77 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. Cu privire la capacitatea de folosință a S.C. A. S.R.L., apreciază că motivarea instanței de apel din considerente este legală, însă soluția expusă în dispozitiv trebuia să fie aceea de respingere a apelului, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, nefiind îndeplinită una dintre condițiile exercitării acțiunii civile. 2. Recursul declarat de pârâta B.: În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii în totalitate a apelului declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roșiorii de Vede împotriva sentinței civile nr. 21 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman. Recurenta-pârâtă a precizat că nu înțelege să atace partea din soluție ce vizează exonerarea sa de la plata sumei de 806.665,77 RON - motivare pe care o apreciază ca fiind corectă, ci recursul său vizează numai chestiunea referitoare la suma de 26.000 RON, reprezentând jumătate din valoarea amenzii plătite de reclamant, proporțional cu întinderea pretinsei culpe reținute de instanța de apel. Apreciază că sunt întrunite condițiile de aplicare a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nefiind incidente prevederile art. 998-999 C. civ., acestea fiind aplicate în mod greșit, în sarcina sa neputând fi reținut vreun element constitutiv al răspunderii civile delictuale. Sub un prim aspect, arată că nu este reală împrejurarea că procesul-verbal întocmit de ANPMAP la 12 mai 2011 nr. x nu ar fi fost contestat, doar că, la acel moment, nu mai avea calitatea de salariat al Spitalului, demisionând la data de 6 aprilie 2011, în urma unor presiuni politice. Împotriva procesului-verbal respectiv reclamantul a depus plângere, invocând și argumentul că firma S.C. A. S.R.L. s-a ocupat de procedurile de achiziție, fiind responsabilă de neregulile constatate. În clauza contractuală nr. x se precizează că S.C. A. S.R.L. este pe deplin responsabil pentru execuția serviciilor, precum și pentru toate metodele folosite în materia achizițiilor publice (Contract de prestări servicii nr. x/13.11.2009). Pe de altă parte, printre atribuțiile care îi reveneau în mod direct în calitate de manager interimar al Spitalului, nu este și aceea care să aibă legătură directă cu respectarea normelor specifice în procedura de achiziții, aflată în sarcina persoanelor cu studii juridice participante și semnatare (contracte de achiziții, procedura de achiziții), conform prevederilor art. 71 din H.G. nr. 925/2006 și art. 73 din H.G. nr. 925/2006. Recurenta-pârâtă precizează că în toate contractele de achiziții a semnat ultima, nicio persoană cu pregătire juridică nesemnalând existența vreunei ilegalități. În aceste condiții, nici în ceea ce privește amenda contravențională aplicată Spitalului, nu se poate reține în sarcina sa comiterea vreunei fapte ilicite sau vreo culpă în diminuarea patrimoniului reclamantului cu suma de 52.000 RON. Având în vedere considerentele expuse, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse: În prealabil, Înalta Curte, având în vedere că cererea inițială de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013, sub imperiul vechilor reglementări procedurale, precum și faptul că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 prevăd că dispozitiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, constată că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ. de la 1865 și nu noului C. proc. civ. astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010. De asemenea, în conformitate cu art. 6 alin. (5) din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, dreptul material aplicabil este C. civ. de la 1864, în vigoare la data săvârșirii pretinselor fapte ilicite. Înalta Curte reține că litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale, în cadrul cărora au fost pronunțate hotărâri irevocabile care au dezlegat chestiuni de drept, ce se impun, cu caracter obligatoriu, instanței de rejudecare conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. 1865. Astfel, obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 859.165,77 RON, în scopul reparării prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a unor pretinse fapte ilicite ale pârâtei B., săvârșite în calitate de manager al instituției reclamante și care au constat în greșita anulare a unor proceduri de licitație publică și nelegala divizare a unor contracte de achiziție în mai multe contracte de valoare mică, pentru a eluda obligativitatea parcurgerii procedurilor de licitație. Temeiul juridic al acestei acțiuni este constituit de normele privind răspunderea civilă delictuală, astfel cum s-a tranșat prin decizia nr. 1132/20.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un ciclu procesual anterior și nu de cele referitoare la răspunderea contractuală, astfel încât împrejurările de fapt relevante trebuie să fie apreciate prin prisma prevederilor art. 998 și 999 C. civ. 1864, aplicabile faptelor deduse judecății față de data la care s-au petrecut. Situația de fapt stabilită de instanțele anterioare, ce nu poate face obiectul controlului judiciar în recurs, dat fiind limitarea cazurilor de modificare sau casare a unei hotărâri în această cale de atac doar la motivele de nelegalitate și nu și de netemeinicie, este următoarea: Pârâta B. numită în calitate de manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede începând cu data de 28.10.2009, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1966/27.10.2009 a dispus prin decizia nr. 104/12.11.2009 constituirea comisiei pentru selecția de oferte pentru procedura de atribuire a patru contracte de achiziție publică pentru dotarea spitalului, încheind la aceeași dată cu pârâta S.C. A. S.R.L. contractul de (prestări) servicii nr. x/13.11.2009, având ca obiect asigurarea de către societatea menționată a serviciilor de consultanță pentru organizarea procedurilor de achiziții publice. După ce la data de 23.11.2009 comisia astfel constituită (în prezența și a două persoane reprezentând Direcția Județeană de Sănătate Publică Teleorman și a lui D., expert juridic ce asigura consultanța juridică conform convenției nr. 309/2009 încheiată cu pârâta S.C. A. SRL) a procedat la anularea procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică, constatând că ofertele a trei operatori economici nu sunt conforme, reclamanta a încheiat, în scopul achiziționării bunurilor necesare dotării spitalului, un număr de 26 contracte individuale, cu valori mai mici, atribuite direct, fără desfășurarea unei proceduri de achiziție publică, care au și fost executate, potrivit susținerilor reclamantei, necontestate de pârâtă. La data de 01.04.2011, prin decizia nr. 17/2011, Curtea de Conturi - Camera de Conturi Teleorman a constatat că divizarea procedurii și atribuirea directă prin 26 contracte de valori mici (inferioare pragului legal de 15.000 euro sub care licitația publică nu era obligatorie) s-a realizat în mod nelegal, iar o parte dintre contractele menționate încheiate prin atribuire directă au valori (inclusiv TVA) ce depășesc suma de 15.000 euro, dispunându-se ca reclamanta să ia măsurile necesare pentru identificarea celor vinovați de producerea prejudiciului și să procedeze la recuperarea acestuia. Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/12.05.2011, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, a dispus în sarcina reclamantei o sancțiune cu amendă contravențională pentru săvârșirea unor contravenții prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 prin faptele menționate în anexa procesului-verbal, respectiv încheierea contractelor de atribuire directă anterior evocate cu încălcarea art. 293 lit. a) și o) din actul normativ evocat, plângerea formulată de reclamant a fiind respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 3688/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 79/17.01.2013 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2011. Potrivit raportului privind stabilirea întinderii prejudiciului creat bugetului reclamantei prin nerespectarea legislației achizițiilor publice nr. x, întocmit de comisia desemnată la data de 03.06.2011 de noul manager interimar al Spitalului, prejudiciul se ridică la suma de 806.665,77 RON, reclamanta solicitând prin acțiunea de față suma totală de 859.165,77 RON. Diferența de 52.500 RON este reprezentată de amenda achitată ca urmare a întocmirii procesului-verbal de contravenție anterior evocat. În lipsa altor probe sau argumente contrare celor statuate de autoritățile chemate a verifica legalitatea desfășurării procedurilor de achiziții publice, Curtea de apel, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a reținut că este dovedită încălcarea reglementărilor speciale la momentul desfășurării procedurii anterior evocate, prin anularea nejustificată a procedurii inițiale și divizarea acesteia în 26 contracte cu valoare mai mică, inferioară pragului valoric sub care nu este necesară achiziția publică, făcând trimitere la art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 293 lit. a) și o) din același act normativ. Instanța de apel, în acord cu îndrumările instanței de casare, date prin decizia nr. 1218/13.06.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a făcut verificări concrete ale atribuțiilor pârâtei și ale faptelor reclamate, apreciind că, deși măsura concretă de anulare a licitației din data de 26.11.2009 a fost luată de comisia de licitații constituită prin ordinul managerului, această faptă nefiind săvârșită de pârâta manager, aceasta având atribuții de verificare, supraveghere și control al procedurilor de achiziții publice, avea obligația de a se asigura că legea este respectată. Ca atare a considerat că omisiunea de a lua măsurile necesare pentru respectarea legii este fapta ilicită ce poate fi reținută cu temei în sarcina pârâtei. Cu privire la faptele petrecute ulterior anulării procedurii de licitație, Curtea de apel, interpretând probatoriile administrate, a apreciat că activitățile concrete necesare desfășurării procedurilor de achiziție au fost realizate de comisii, cu excepția contractelor, care au fost semnate de pârâta manager, conform atribuțiilor anterior reținute. În limita faptelor astfel reținute în sarcina pârâtei, instanța de apel a trecut la analiza celorlalte condiții necesare atragerii răspunderii civile delictuale, considerând că, în ceea ce privește prejudiciul pretins în forma sumei achitate în plus pentru produsele achiziționate prin contractele de atribuire directă nu este cert, pentru că întinderea sa concretă nu a fost dovedită, astfel încât pentru această sumă (de 806.665,77 RON), a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, dar pentru suma de 52.000 RON achitată cu titlu de amendă contravențională, s-a apreciat că aceasta este o componentă a prejudiciului suferit efectiv de reclamantă, deoarece plata acestei sume nu a fost contestată de pârâtă și amenda a fost aplicată pentru abaterile constatate de la legislația specifică procedurilor de achiziție publică. În privința legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul mai sus reținut, Curtea a apreciat că și aceasta este dovedită, constatând însă că la producerea consecințelor vătămătoare pentru spital nu a contribuit exclusiv pârâta, ci în primul rând comisiile numite pentru evaluarea ofertelor și pentru realizarea celorlalte etape ale procedurilor de achiziție publică, care au procedat la anularea nelegală a procedurii inițiale și la divizarea sa în mai multe proceduri de atribuire directă. Apreciind asupra întinderii răspunderii managerului spitalului prin prisma lanțului cauzal al faptelor reținute anterior, s-a reținut că nu se poate ignora nici pasivitatea pârâtei manager care avea atribuții de control și supraveghere a achizițiilor și avea puterea de a decide dacă își însușea sau nu operațiunile acestora de anulare a proceduri inițiale și de continuare prin divizarea contractelor, precum și de a semna ulterior contractele de atribuire directă, astfel încât s-a constatat o contribuție a pârâtei de 1/2 la diminuarea patrimoniului reclamantei. Cu referire la condiția vinovăției, Curtea a reluat dezlegările date prin deciziile de casare, cu prioritate cele ale deciziei nr. 1218/13.06.2019, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a reținut că împrejurarea că pârâta manager a contractat servicii externe de consultanță de specialitate în vederea desfășurării achizițiilor în discuție nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere și nici una care să înlăture vinovăția pârâtei pentru că persoana căreia îi revenea atribuția de a lua măsuri în cadrul procedurii în discuție, chiar sfătuită în acest sens de o persoană de specialitate, răspunde în continuare pentru faptele sale, cu atât mai mult cu cât răspunderea operează și în ipoteza celei mai ușoare culpe, iar "necunoașterea legii" nu poate servi drept astfel de motiv. În consecință, constatând că este îndeplinită și această cerință, alături de toate celelalte anterior analizate, Curtea de apel a admis apelul declarat, în limita sumei de 26.000 RON (ce reprezintă 1/2 din prejudiciul dovedit de 52.000 RON), și a schimbat în parte sentința apelată, admițând în parte acțiunea, cu obligarea pârâtei la plata acestei sume către reclamantă. II.1. Recursul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roșiorii de Vede: Recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 998 și următoarele C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală și la condițiile atragerii unei astfel de răspunderi, motive de recurs încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Deși în cadrul concluziilor orale apărătorul recurentei-pârâte a susținut că acest temei a fost invocat în mod formal, fără a se menționa, în concret, ce dispoziții legale sunt încălcate și în ce mod au fost interpretate și aplicate greșit de instanța de apel, la solicitarea instanței de a da lămuriri asupra aspectelor invocate, ce ar viza excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant, a arătat că deși nu a formulat în scris excepția nulității recursului recurentului-reclamant pentru neîncadrarea criticilor, susține concluziile formulate, în sensul că în recursul părții adverse sunt invocate doar formal critici, acestea neputând fi încadrate în motivele de prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că excepția nulității recursului nu a fost invocată în termen legal, nici prin întâmpinare, dar nici prin concluziile orale ale apărătorului recurentei pârâte de la termenul din data de 20.01.2022. Pe de altă parte, din analiza motivelor de recurs invocate de recurentul reclamant rezultă că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se încălcarea ori aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., cu excepția criticilor de netemeinicie care privesc stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului. Recurentul a precizat că a atacat doar soluția instanței de apel cu privire la suma de 806.665,77 RON pentru care acțiunea a fost respinsă întrucât consideră că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale și în privința acesteia, inclusiv a existenței unui prejudiciu cert. În primul rând, în susținerea acestui motiv de recurs, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție a reaprecia probatoriul administrat și a constata o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel și expusă în mod detaliat anterior, respectiv a se reține că pârâta (și nu Comisia special desemnată în acest scop, cum a reținut Curtea de apel) a anulat cele 4 proceduri de achiziție publică pe bază de cereri de oferte, aflate în diferite stadii de execuție și chiar cu o zi înainte de demararea procedurii de achiziții publice a propus în cadrul ședinței comitetului director angajarea unei firme de consultanță de achiziții publice, pentru ca tot aceasta să se adreseze, de data aceasta direct, chiar către consultantul S.C. A. S.R.L. pentru prezentarea unei oferte de preț pentru încheierea contractului de prestări servicii de consultanță sau că pârâta ar fi semnat notele justificative pentru cele 26 de contracte atribuite prin achiziții directe. (aspecte nereținute ca rezultând din probatoriul administrat de către instanța anterioară). Stabilirea de către instanța de apel a situației de fapt (expusă în detaliu anterior), a fost consecința atitudinii subiective de apreciere a probelor și reprezintă modul în care a interpretat probatoriul administrat în cauză, nicidecum modul în care a interpretat dispozițiile legale incidente. Or, o reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în recurs, prin raportare la cazurile în care se poate cere modificarea sau casarea în această cale de atac, ce vizează doar criticile de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai poate reanaliza probele depuse la dosar. Recurentul-reclamant arată că, prin aplicarea și interpretarea greșită a legii și a dispozițiilor art. 998 și următoarele C. civ., Curtea de Apel București a reținut că pârâta nu a comis o faptă culpabilă și că aceasta ar fi acționat fără vinovăție. Or, recurentul se află în eroare cu privire la statuările instanței de apel care, așa cum s-a expus în detaliu anterior, a stabilit că există fapta ilicită a pârâtei persoane fizice care nu a luat măsurile necesare pentru respectarea legii, deși avea atribuții de verificare, supraveghere și control al procedurilor de achiziții publice. Cu privire la activitățile concrete necesare desfășurării procedurilor de achiziție instanța de apel a concluzionat că au fost realizate de comisii, cu excepția contractelor, care au fost semnate de pârâta manager, conform atribuțiilor anterior reținute. Recurenta nu invocă motive de nelegalitate în ceea ce privește aceste concluzii, deși Curtea a menționat în cadrul considerentelor hotărârii atacate că a cerut reclamantei în mod expres (prin încheierea din 16.09.2020) depunerea la dosar a tuturor înscrisurilor relative la procedurile de achiziție în litigiu, iar reclamanta a depus numai documentele atestând numirea comisiei de licitații și anularea procedurii inițiale de achiziție publică, neînțelegând să depună la dosar înscrisurile cerute. Cu toate acestea, instanța a analizat și alte probatorii, cum ar fi consemnările expertului judiciar C. în raportul întocmit (ca urmare a consultării documentelor prezentate de Spital), în dosarul de apel nr. x/2011, la prima judecată în apel, dar a concluzionat că reclamantul nu a făcut dovada și a altor fapte ilicite în afară de cele de neluare a măsurilor necesare pentru respectarea legislației în materia achizițiilor publice de către pârâta B. în calitate de manager al spitalului, care doar a semnat contractele, alături de avocatul ce a făcut parte din comisiile de licitație și de un angajat al serviciului financiar-contabil, nefiind reținute în sarcina sa alte activități concrete cu caracter ilicit. De asemenea, în contra a ceea ce susține recurentul, Curtea a reținut în sarcina pârâtei săvârșirea cu vinovăție a faptei ilicite, apreciind în mod corect, în consens cu îndrumările instanței de casare, că necunoașterea legii este imputabilă celui care are obligația de a o aplica și fie și un grad mic de vinovăție conduce la angajarea răspunderii, dacă celelalte condiții legale sunt îndeplinite, iar pârâta avea atribuții pe care era obligată a le îndeplini ca o persoană diligentă și cu un grad cel puțin mediu de pregătire profesională și experiență, având capacitatea de a-și evalua propria performanță și de a decide care sunt limitele în care poate să îndeplinească adecvat anumite atribuții, precum și de a decide să nu își asume o sarcină care îi depășește capacitatea de înțelegere, astfel încât răspunderea sa urmează a se angaja chiar și pentru neglijență sau imprudență (culpă), potrivit art. 999 C. civ. 1864. În realitate, motivul pentru care pârâta nu a fost obligată la plata sumei de 806.665,77 RON, diferența dintre prețurile achitate efectiv de Spital pentru produsele achiziționate prin cele 26 contracte și prețurile medii pentru care ar fi putut fi obținute pe piața liberă acele produse, a fost acela că prejudiciul pretins în forma sumei achitate în plus pentru produsele achiziționate prin contractele de atribuire directă nu este cert, pentru că întinderea sa concretă nu a fost dovedită. Recurentul pretinde că doar consultând oferte similare online, pârâta ar fi putut constata că produsele achiziționate de aceasta nu depășeau ca valoare totală suma de 400.000 RON, diferența de valoare fiind mult prea mare și evidentă, de circa 800.000 RON pentru a putea fi ignorată sau neobservată de pârâtă din "necunoaștere", iar raportul de expertiză întocmit de expert C. este elocvent, stabilind că prin cumpărarea pe bază de achiziții directe a bunurilor din lista de dotări a noului sediu al recurentului, cu ocolirea procedurii de achiziție publică pe bază de cerere și ofertă, s-a produs un prejudiciu în cuantum de 806.665,77 RON. Aceste motive invocate în cadrul cererii de recurs vizează în realitate modul de interpretare a probatoriilor și de stabilire a situației de fapt de către instanța anterioară, aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărilor, în sensul art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Astfel, Curtea de apel a apreciat în mod corect că, deși prejudiciul reprezintă efectul negativ suferit de reclamantă ca urmare a unei fapte ilicite, respectiv diminuarea patrimoniului său cu sumele achitate în plus pentru produsele achiziționate conform art. 998-999 C. civ. 1864, este necesar ca prejudiciul material să fie cert, adică să se probeze atât existența, cât și întinderea sa. S-a constatat însă că în cauza de față, reclamanta a susținut că întinderea prejudiciului a fost calculată de către comisia numită în acest scop prin decizia nr. 53/2011 a managerului Spitalului care a determinat întinderea prejudiciului suferit la suma mai sus arătată, comparând prețurile achitate în temeiul celor 26 contracte pentru produsele necesare funcționării spitalului cu prețurile din ofertele existente on-line la data efectuării achizițiilor. Deși valoarea prejudiciului a reprezentat și unul dintre obiectivele expertizei judiciare efectuate de expertul contabil C. în primul dosar de apel, Curtea de apel a constatat că acesta nu a efectuat un calcul propriu, ci a făcut referire la calculele comisiei interne a reclamantei, reproducând suma obținută din această estimare. În aprecierea acestei probe, operațiune subiectivă proprie instanței de apel, conform dispozițiilor legale în materie procesual civilă, Curtea a arătat că pentru a considera că un atare prejudiciu este dovedit, era necesar ca reclamanta să probeze care erau prețurile (medii sau uzuale) ale produselor achiziționate la data faptelor (noiembrie 2009), fie cu oferte concrete ale unor furnizori, fie cu oferte publicate în spațiul virtual, probe care nu au fost administrate în cauză, nefiind clar dacă la data evaluării realizate de comisia internă a reclamantei, în anul 2011, mai erau disponibile on-line oferte de vânzare pentru aparatură electronică, electrică și medicală din anul 2009 și chiar dacă au existat, ele nu au fost atașate raportului și nici nu au fost prezentate instanței, astfel încât raportul reprezintă un înscris care emană de la reclamantă și care nu poate face o dovadă împotriva altor persoane. Pe de altă parte, instanța a considerat că era necesar a se verifica dacă produsele comparate erau identice sau similare cu cele pentru care s-au încheiat cele 26 contracte, știut fiind că prețul unui produs va diferi în funcție de caracteristicile acestuia - performanță, marcă, funcții, iar toate aceste lipsuri din ansamblul probatoriu al cauzei au condus la concluzia că reclamantul cere instanței să considere reale susținerile sale, bazate exclusiv pe aprecierile comisiei interne, formate din angajații săi ori din persoane cu care ea are o relație de colaborare profesională, consemnate într-un înscris care nu reprezintă însă o probă convingătoare în acest sens. Chiar dacă instanța de apel a considerat, în concordanță cu concluziile deciziei de casare, că nu este relevantă reflectarea în contabilitatea reclamantei a prejudiciului, iar criteriul comparației cu prețurile existente în mediul on-line nu este greșit, a apreciat însă că sarcina probei faptelor pretinse aparține reclamantului, care nu a reușit să dovedească caracterul cert al prejudiciului constând în suma de 806.665,77 RON, cu atât mai mult cu cât instanța a pus în discuție modul în care pretențiile au fost probate și a dat posibilitatea reclamantului să administreze orice probe aprecia că sunt utile și adecvate. Recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea acestor concluzii, simpla afirmație contrară concluziei instanței anterioare, fără a se indica actul normativ încălcat sau în ce constă interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procedural, nefiind de natură a permite instanței de recurs încadrarea în motivele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte deși susține că recursul vizează doar obligarea pârâtei la plata sumei de 806.665,77 RON, recurentul susține că pârâta trebuia să fie obligată la plata în mod solidar a întregii sume de 52.000 de RON și nu doar la plata doar a 1/2 din amenda de 52.000 de RON pe care a primit-o, deoarece răspunderea civilă delictuală consacră principiul solidarității acesteia. Sub acest aspect, prin decizia nr. 1218/13.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut că există posibilitatea teoretică, condiționată, într-o speță concretă, de dovedirea acesteia, ca unul și același fapt generator de daune să fie rezultatul unei activități concurente a mai multor persoane, care au acționat în baza unei înțelegeri, cu consecința răspunderii solidare a acestora față de cel prejudiciat, conform art. 1003 C. civ. sau ca prejudiciul să rezulte din fapte deosebite, între făptuitori neexistând o înțelegere, caz în care responsabilitatea se împarte, așa încât autorul fiecărui delict să fie obligat la repararea prejudiciului cauzat prin propriul fapt juridic ilicit. Apreciind întinderea răspunderii managerului spitalului prin prisma situației de fapt stabilite, Curtea a reținut că la producerea consecințelor vătămătoare pentru spital nu a contribuit exclusiv pârâta, ci în primul rând comisiile numite pentru evaluarea ofertelor și pentru realizarea celorlalte etape ale procedurilor de achiziție publică, aflându-ne în una dintre ipotezele la care s-a referit instanța de recurs în analiza sa, respectiv aceea când persoanele răspunzătoare au acționat distinct și nu împreună, în baza unei înțelegeri (de vreme ce rezultă că pârâta nu a fost membru al comisiilor de evaluare a ofertelor, fiecare acționând în temeiul unor atribuții distincte) și faptele tuturor au concurat la producerea prejudiciului. Din această perspectivă, constatând că faptele comisiei de licitații sunt distincte de cele ale pârâtei, conform celei de-a doua teze prezentate în decizia de casare anterioară, instanța de recurs constată că în mod corect s-a apreciat că nu s-ar fi putut atrage obligarea în mod solidar a sumei de 52000 a tuturor celor vinovați de desfășurarea defectuoasă a proceduri de achiziție publică, cu atât mai mult cu cât celelalte părți nu au figurat în proces. Pe de altă parte, faptul că alte două complete de judecată ale aceleași instanțe, analizând materialul probator, au apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei și au angrenat obligația acesteia de a acoperi prejudiciul creat recurentului cu constituie, așa cum pretinde recurentul, un motiv de nelegalitate de natură a schimba soluția pronunțată în rejudecare, după casare, câtă vreme conform art. 311 C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere, iar instanța de rejudecare trebuie să țină cont, potrivit art. 315 C. proc. civ., de hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe care sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Cu privire la pârâta S.C. A. S.R.L., recurentul pretinde că soluția expusă în dispozitiv trebuia să fie aceea de respingere a apelului, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, nefiind îndeplinită una dintre condițiile exercitării acțiunii civile, dar omite a avea în vedere dezlegarea dată prin decizia civilă nr. 1249/29 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, într-un ciclu procesual anterior, care a constatat că pârâta S.C. A. S.R.L. a fost radiată, aceasta nemaiavând capacitate procesuală de folosință, și, în consecință, nu mai are calitatea de parte în proces. Nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că soluția ce s-ar fi impus ar fi fost de respingere a apelului, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, câtă vreme declararea căii de atac supune cenzurii instanței de control judiciar temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului de la data pronunțării soluției instanței de fond. Or, la acea dată nu s-a pus problema inexistenței capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. S.R.L. ce a fost radiată ulterior. Față de considerentele arătate anterior, nefiind incident niciunul din motivele de nelegalitate care impun modificarea sau casarea unei hotărâri în calea de atac a recursului, astfel cum sunt prevăzute în mod expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant. II.2. Recursul declarat de pârâta B.: În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că sunt întrunite condițiile de aplicare a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nefiind incidente prevederile art. 998-999 C. civ., în sarcina sa neputând fi reținut vreun element constitutiv al răspunderii civile delictuale, subliniind că recursul său vizează numai chestiunea referitoare la suma de 26.000 RON, reprezentând jumătate din valoarea amenzii plătite de reclamant, proporțional cu întinderea pretinsei culpe reținute de instanța de apel. Sub un prim aspect recurenta a arătat că nu este reală împrejurarea reținută de instanța de apel cum că procesul-verbal întocmit de ANPMAP nu ar fi fost contestat, dar aceste susțineri urmează a fi înlăturate, considerentele instanței de apel de la filele x ale deciziei atacate nelăsând loc de interpretare, în sensul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/12.05.2011 întocmit de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a fost atacat de reclamant, plângerea formulată fiind respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 3688/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 79/17.01.2013 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2011. Recurenta mai arată faptul că în cadrul plângerii reclamantul a invocat argumentul că firma S.C. A. S.R.L. s-a ocupat de procedurile de achiziție, fiind responsabilă de neregulile constatate și că în clauza contractuală nr. x se precizează că S.C. A. S.R.L. este pe deplin responsabil pentru execuția serviciilor, precum și pentru toate metodele folosite în materia achizițiilor publice (Contract de prestări servicii nr. x/13.11.2009). Susține că printre atribuțiile care îi reveneau în mod direct în calitate de manager interimar al Spitalului, nu este și una care să aibă legătură directă cu respectarea normelor specifice în procedura de achiziții, aflată în sarcina persoanelor cu studii juridice participante și semnatare (contracte de achiziții, procedura de achiziții), conform prevederilor art. 71 din H.G. nr. 925/2006 și art. 73 din H.G. nr. 925/2006. Recurenta omite faptul că, în privința acestor motive, deja s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 1218/13.06.2019, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Astfel, cu privire la vinovăție, prin această decizie s-a constatat că a treia instanță de apel, în considerarea asumării răspunderii cu privire la modul concret de desfășurare a procedurilor de achiziție de către prestatorul de servicii S.C. A. S.R.L. a făcut o confuzie între fapta ilicită și vinovăție, deoarece aceasta din urmă presupune analiza reprezentării acelei persoane asupra faptei și urmărilor acesteia, la momentul la care a săvârșit-o, în timp ce caracterul ilicit vizează fapta comisă și reprezintă încălcarea normelor dreptului obiectiv cu ocazia săvârșirii faptei. Instanța de recurs din ciclul procesual anterior a stabilit că asumarea răspunderii de către societatea A. S.R.L. vizează doar activitățile la care s-a obligat aceasta, conform obiectului contractului, dar nu înlătură propria răspundere a pârâtei B.. Legat de atribuțiile pârâtei, instanța de recurs a reținut că actul prin care pârâta a fost numită manager interimar stabilește, la art. 4, că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1836/2007 privind atribuțiile managerului interimar al spitalului public. Ca atare, s-a arătat că este necesar a se verifica primordial care erau atribuțiile pârâtei, în calitatea sa de manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede - și în acest context stabilirea actului din care acestea rezultă - pentru ca apoi ele să fie analizate în legătură cu caracterul ilicit al faptei; faptele ilicite concrete trebuie, de asemenea, stabilite în prealabil. Ulterior, după ce se stabilesc atribuțiile pârâtei și încălcarea lor, se poate pune problema atitudinii subiective față de faptă și urmările ei, și anume dacă aceasta a ales, prin antrenarea factorilor intelectiv și volitiv proprii, comportamentul ilicit. Sub acest aspect, Curtea de Apel a verificat dacă pârâta este cea care a săvârșit faptele ilicite imputate, observând că aceasta, în calitate de manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Roșiori de Vede, începând cu data de 28.10.2009, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1966/27.10.2009, avea printre atribuțiile enumerate în Ordinul nr. 1836/23.10.2007 emis de Ministerul Sănătății Publice pe cele de la pct. 8 (aprobă și urmărește planul anual de achiziții publice) pct. 40 (încheie acte juridice în numele și pe seama spitalului, conform legii) și pct. 55 (răspunde civil, contravențional, material sau penal, după caz, pentru nerespectarea prevederilor legale și pentru daunele produse spitalului prin orice acte contrare intereselor acestuia). Ca atare, în concordanță cu atribuțiile impuse de lege, s-a apreciat că pârâta B. avea obligația de a asigura respectarea legii la momentul desfășurării procedurilor de achiziție, toate contractele încheiate de spital cu terții fiind semnate de aceasta, în numele și pe seama spitalului, dar a încălcat-o deoarece în calitate de manager nu s-a opus anulării procedurilor legal începute (aparent fără justificare) și nici încheierii ulterioare a 26 contracte, ca urmare a divizării procedurii inițiale, deși era ținută a verifica corecta desfășurare a procedurilor. În acest context apar ca fiind fără relevanță susținerile recurentei pârâte în sensul că în toate contractele de achiziții a semnat ultima, alături de avocatul ce a făcut parte din comisiile de licitație și de un angajat al serviciului financiar-contabil (aspect reținut, de altfel, de către instanță) și că nicio persoană cu pregătire juridică nu a semnalat existența vreunei ilegalități. Legat de vinovăție, prin decizia de casare ale cărei considerente se impun în mod obligatoriu, cu putere de lucru judecat, conform art. 315 C. proc. civ., au fost analizate cele două argumente ale celei de-a treia instanțe de apel, în sensul răspunderii exclusive a societății angajate pentru consultanță juridică în domeniul achizițiilor publice, dar și împrejurările că pârâta nu avea cunoștințe juridice de specialitate în domeniul achizițiilor publice, ceea ce a și determinat apelarea la un expert extern, și că nu a făcut parte din comisia de selecție a ofertelor de achiziții, nici măcar ca simplu membru. În concluzie, s-a statuat că răspunderea societății pârâte scoase din proces sau a celor care au făcut parte din comisiile de evaluare nu înlătură, de plano, răspunderea pârâtei, în absența verificării, în persoana acesteia, a condițiilor răspunderii, astfel cum au fost configurate prin cererea de chemare în judecată, iar în ceea ce privește lipsa cunoștințelor de specialitate în materia achizițiilor publice, reținută de instanța de apel pentru înlăturarea vinovăției pârâtei B., Înalta Curte a consemnat că argumentul este, de asemenea, greșit, întrucât aceasta poate constitui, cel mult, o împrejurare care să diminueze vinovăția, dar nu s-o anihileze, în contextul în care nu face parte dintre cauzele care înlătură vinovăția, iar răspunderea operează și în ipoteza celei mai ușoare culpe, "necunoașterea legii" neputând servi drept astfel de motiv. Sub acest din urmă aspect, raportat și la atribuțiile managerului interimar al spitalului public, în special cele arătate la art. 1 pct. 8 din Ordinul nr. 1836/23 octombrie 2007 ("aprobă și urmărește realizarea planului anual de achiziții publice"), pârâta avea posibilitatea să refuze numirea sa în funcția de manager interimar, inclusiv prin atacarea ordinului de numire nr. 1966/27 octombrie 2009, emis de ministrul sănătății, în condițiile în care considera că pregătir