ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 683/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 683/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 30 martie 2022
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 16.04.2021 pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 7500 mp situat în extravilanul comunei Chilia Veche,județul Tulcea, identificat în titlul de proprietate nr. x/30.04.1993, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1528, art. 1529, art. 1279 C. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin sentința nr. 3060/20.12.2021, Judecătoria Slobozia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
A reținut instanța că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare. Potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar pârâta B. domiciliază în județul Tulcea.
Prin sentința nr. 241/04.02.2022, Judecătoria Tulcea a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Slobozia, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A reținut instanța că întrucât niciunul dintre pârâți nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în fața Judecătoriei Slobozia, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze cauza.
Prin urmare, întrucât prima instanță învestită de către reclamant a fost Judecătoria Slobozia, aceasta rămâne competentă să soluționeze cauza, fără a avea posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenței teritoriale invocate.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, pentru următoarele argumente:
Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).
Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței". În această situație nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.
De asemenea, potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".
Prin alegerea făcută de reclamantă a Judecătoriei Slobozia, aceasta a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.
Aceasta deoarece fiind vorba de o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepției de necompetență, prezumă împrejurarea că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței sesizate, instanța de judecată neputând să își decline competența din oficiu.
În cauză, instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune având ca obiect pretenții și obligația de a face, fiind o acțiune personală, pentru care legea reglementează o competență teritorială de ordine privată, iar nu de ordine publică.
Astfel, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată de către pârâți până la termenul la care părțile legal citate puteau pune concluzii, respectiv termenul din 13.12.2021, când a fost amânată pronunțarea pentru data din 20.12.2021, instanța de judecată nu mai putea, din oficiu, să invoce această excepție, potrivit celor arătate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.